nu mai stii ce tastezi?

exact!

tin sa te dezamagesca, dar tastez foarte bine.
dar acum tastez de pe telefon si pot aparea unele greseli.
ce ti s-a parut aiurea?

ca te invarti in jurul cozii.

adica???? ce vrei sa spui?

Am inteles acum de ce esti contrariat. Personal nu stiu cine il considera pe Danion Vasile "expert" in astfel de explicatii.. Daca undeva se strecoara o confuzie, sau cineva, desi credincios, isi da cu parerea undeva, fara pretentia de "specialist" (sau poate o fi, dar numai pentru sine), gata ne-am lamurit definitiv intr-o privinta.
Daca vorbim de credina, nu cred ca mai conteaza prea mul ce a fost intai: oul sau gaina. Incearca sa verifici daca Dumnezeu iti raspunde rugaciunii (dar nu punand CD-ul gata inregistrat, ci sa simti tu ca vorbesti cu El), iar daca nu te ia in seama, inseamna ca... ori nu te-ai conectat, ori esti cu totul orbit de mandrie!...

las-o balta...

Danion Vasile are multe carti scrise, sute de conferinte si emisiuni si este aplaudat de multi duhovnici.
trece drept un expert.

am incercat de mii de ori, sincer.

ps: raspunsul este: oul ;)

Pai Dumnezeu nu este o formula ,nu este o fosila,nu este materie ca sa poata fi demonstrat stiintific.Stiinta ce demonstreaza?Ca nu exista Dumnezeu?Ea arata doar materia si componenta ei,arata doar efemerul dar Dumnezeu este o Entitate,este Creatorul tau,tu nu-L poti vedea in Infinitatea Sa ca esti doar o picatura din Universul Sau.Indiferent daca crezi ca exista sau nu El te vede.

De parcă a văzut cineva primul ou sau prima găină :21:

stiinta nu demonstreaza inexistenta lui Dumnezeu.
doar ca, demonstratiile ei demonteaza vechi "dovezi".

cred ca e evident ca e gaina... ca daca nu-l oua gaina, de unde aparea?

Aşa ar fi cel mai logic.

poti sa razi cat vrei ...
am zis oul! nu oul de gaina ;)
oul de dinozaur a aparut cu sute de milioane de ani inaintea gainii ;)

cum spuneai , e chestie de logica :)

Şi la dinozauri merge ce a zis Ana-Maria.

nu cred.
ea a zis ca gaina a fost prima ;)
inaintea dinozaurilor?!

A zis că dintre oul de găină şi găină, găina a apărut prima. Putem zice şi că dinozaurul a apărut primul, că doar cine oua primul ou?

nu a zis "oul de gaina". ce facem? suntem la gradinita?!

pestele ;)

nu n-am zis, dar la asta ma gandeam in context, oricum m-ai prins, asta e...trecem mai departe.

ne contrazicem in ce gandim?
nu am capacitati paranormale :)

Importantă nu e credința ci viața sfântă și cunoașterea. Atât timp cât trăiești așa cum trăiesc majoritatea credincioșilor, ai tot atâtea șanse de mântuire ca și ei căci Dumnezeu nu e nedrept. Dar eu cred că acești credincioși nu se mântuiesc, fiindcă nu sunt învățați să renunțe la viața lor, vor să-și împlinească poftele și urmăresc asta toată viața. Față de niște astfel de oameni, cu toată credința lor cu tot, iubirea lui Dumnezeu se răcește și îi va lepăda în final. Ei sunt ca niște animale care trăiesc pentru lucrurile de sub simțuri și nu au ce căuta în împărăția curăției și sfințeniei.

Iar căutarea lui Dumnezeu nu se face în mod filozofic ci prin bunăvoință, adică prin dorința de a te pune în slujba Lui, de a-ți dedica viața Lui. Numai unui astfel de om i se descoperă Dumnezeu.

Deci atât timp cât nu renunți la voința ta, degeaba speri să ajungi la cunoașterea adevărului.

Rugăciunea aceea era o greșeală. Tu practic îi cereai lui Dumnezeu să te îndoctrineze. Scopul nostru este aflarea adevărului, nu adoptarea forțată a unei ideologii. Autoforțarea ta de a crede poate fi cauza (sau una din cauzele) eșuării în necredință.

În căutarea adevărului în teorie trebuie să păstrăm un echilibru, să nu cădem în extreme, nici în fanatism religios nici în fanatism pentru știință sau altceva. Dar nici fanatism în necredință. Fanatismul ideologic de orice fel reprezintă o auto-mințire.

Dar precizez: dacă în domeniul teoriei trebuie să fim moderați, în domeniul practicii trebuie să fim extremiști. Nu se poate să ne apropiem de adevăr fără o sacrificare totală a vieții noastre. Cei ce-și iubesc viața nu vor ajunge la profunzimea sensurilor existenței fiindcă egoismul lor animalic îi va abate mereu spre lucrurile imediate.

Adevărul și sacrificiul sunt inseparabile.

Dumnezeu iti da situatiile prin care poti dobandi credinta, doar nu te astepti ca lucrurile sa se petreaca precum o vraja...?! Important este sa vezi situatiile respective si sa inveti din ele, altfel...

stiu ce ai spus.
"trebuie sa crezi in pofida oricarei evidente".
asta nu este cale de urmat.

e gresit sa ceri credinta?
nu am cerut indoctrinare, am cerut motive de a crede.

Si mai zici ca Dumnezeu nu te iubeste!... Pai tu nici nu stii ce ceri si nici nu intelegi ca deja ai primit partea frumoasa a motivatiei de a crede si de a multumi pentru asta. Daca Dumnezeu si-ar pune mintea cu tine, ar fi simplu sa te aduca in ghearele disperarii. Tu ai foarte mult din ce altii isi doresc cu disperare, dar nu realizezi. Probabil iti dai seama dupa ce pierzi acel ceva. Imi amintesc de cineva care, pentru ca nu se intelegea cu sotul, ii cerea lui Dumnezeu sa-l faca pe el sa inteleaga drumul drept (fiindca era cam razvratit in materie de credinta) Si atunci Dumnezeu i-a dat un cancer cumplit, iar intr-un an a reusit sa vada drumul drept si sa-l regrete din toata inima pe cel ratacit, dar asta i-a folosit doar lui, ca mantuire, nu ei care s-a rugat atat si care a ramas vaduva la 42 de ani si cu doi copii. Vei zice ca Dumnezeu e crud. Asta ar insemna ca IL ACCEPTI. Si nu, nu e crud, ci doar ofera ceea ce-i ceri, dar in felul lui. Deci, ai mare grija ce si cum ceri, ca niciodata nu se stie!...

As spune ca "cei ce-si iubesc placerile exagerate, viciile, obisnuintele" si nu viata in sine. Viata trebuie iubita, altfel cum?!

Aia se refera la o etapă superioară a procesului de cunoaștere. Tu începe cu începutul, caută să renunți la ambițiile tale și vei vedea cum încep să se limpezească lucrurile.



Trebuie să pleci de la adevăr. Tu ai plecat de la o idee preconcepută, că ea, credința ar fi ceva bun. Ai căzut dintr-o extremă în alta, de la fanatism religios la fanatism ateist.

Domnul Hristos spune că trebuie să ne urâm până și sufletul:

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.


Dar nu e vorba de ură, de aversiune ci de sacrificiu. Numai dacă sacrificăm tot ni se va revela Adevărul. Calea gnostică e nedespărțită de sacrificiu. Iar sacrificiul e permanent, până la mormânt.

Nu ni se cere o viață etică, așa cum cred chiar și credincioșii îmbunătățiți, ci sacrificiul total. De aceea doar Sfinții se mântuiesc, fiindcă numai ei și-au sacrificat viața în întregime. Nu prin mutilări, flagelări sau alte manifestări patologice (cum se întâmplă pe la 'sfinții' catolici) ci prin permanenta tăiere a voii proprii și căutarea voii lui Dumnezeu.

“Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Ev. Matei 10:37-38)
Eu cred ca e o mica mare diferenta!...

daca nu te superi poti sa enumeri citeva motive ca sa crezi,adica ce ai cerut.

Cu afirmatia asta, ar putea sa se refere la faptul ca ucenicul lui Isus nu poate fi decat acela care a depasit conditia omului si a devenit Om. Din cate am studiat, cand se devine Om, atunci incepe lumea fizica sa-si piarda savoarea de ce nu, sa ajungi chiar sa o urasti (cu tot ce este in ea), deoarece il tine pe loc pe Om in carapacea de om.

E probabil sa fie asta explicatia mai completa. Deci e cale lunga pentru cine vrea sa fie ucenicul lui Isus :)


Da, exact. Este unul dintre aspecte. "Cand se vrea, nimic nu se obtine". Trebuie lasata viata sa ne conduca de la sine. Apropo de asta, exact asa am intrat acum pe site :))

Nu trebuie să așteptăm să-și piardă lumea savoarea. Asta vine oricum cu vârsta. Trebuie să ne răstignim lumii ca să vină asupra noastră cunoașterea de la Duhul Sfânt. Atât timp cât suntem implicați în activitățile lumești, ele ne absorb și nu suntem niciodată întorși spre Dumnezeu, neputând primi lucrările Lui revelatoare.

Acestea e aspectul gnoseologic (de dobândire a cunoașterii). Dar mai e și aspectul moral-practic: cine nu renunță la viața sa (prin tăierea voii) Îl obligă pe Dumnezeu să fie sluga lui, să se conformeze poftelor lui egoiste. Un astfel de om va fi urât de Dumnezeu și exclus de la mântuire.

nu am cerut, am rugat.
m-am rugat de fiecare data cand aparea un motiv de indoiala. ca cel prezentat anterior.
am tot vorbit de ele, nu are rost sa le enumar.

Diferența e că eu am citat din Luca 14, 26. Ambele se referă la necesitatea de a lepăda tot pentru Dumnezeu. Acesta este mesajul principal al evangheliei și singura formă de viețuire cu adevărat creștină. În practică, ea este o moarte permanentă față de propriile dorințe și ambiții.

trebuie sa ne lasam viata sa ne-o conduca Dumnezeu nu intimplarea cum vrei sa spui.

nu am priceput nimic

Inteleg exact la ce te referi. Ai dreptate. Nimeni nu trebuie sa astepte o clipa, d-apoi batranetile...

Afirmatia asta necesita explicatii. Neimplicarea in activitatile lumesti, nu inseamna neaparat retragerea la manastire. Ci aceea de a pune pe primul plan cautarea aspectelor spirituale (incercarea de intelegere a lor - adica incercarea de a intelege ce este Dumnezeu si la ce se asteapta de la noi) in orice facem in viata noastra, pornind de la cele mai simple ganduri si cele mai simple actiuni. Orice am face, totul trebuie facut din perspectiva si conform cu Legile Divine.

Am spus "sa ne conduca Viata". Prin asta nu m-am referit la "intamplare", ci la aspectele subtile ale vietii care sugereaza sa ne indreptam intr-o directie sau alta.

PS Intamplarea nu exista.

ce nu ai priceput?!

Retragerea la mănăstire este tot o activitate în plan lumesc. Nu zic că unii nu sunt chemați la asta ci că tot ce exterior ne abate de la Dumnezeu.

Prin asta, așa cum spui și tu, nu neg activitățile lumești ci implicarea atenției voluntare în ele. Putem trăi în două planuri în același timp, și în cel lumesc și în cel divin, dar ca să primim cunoașterea divină trebuie ca puterile noastre sufletești să fie întoarse spre Dumnezeu. Asta presupune renunțarea la lucrurile care ne distrag de la această adunare/întoarcere spre Dumnezeu.

Dumnezeu este sursa oricărei cunoașteri, lumești sau duhovnicești, sursa oricărui bine, așa cum spune Scriptura:
Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor.