Sfantul Antonie cel mare sau cum a biruit un analfabet intelepciunea cea nebuna a lumii:

http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...ebuna-a-lumii/

Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toata bunavointa si, dorind cele ceresti, dispretuiesc cele pamantesti. Unii ca acestia nu plac la multi, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urati, ci si luati in ras de multi smintiti. Ei insa rabda toate in saracie, stiind ca cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Caci cel ce intelege cele ceresti crede lui Dumnezeu, stiind ca toate sunt fapturile voi Lui. Cel ce insa nu le intelege nu crede niciodata ca lumea este zidirea lui Dumnezeu si ca a fost facuta pentru mantuirea omului. (Antonie cel Mare)43

Nu trebuie sa uram pe cei ce au uitat de vietuirea cea buna si placuta lui Dumnezeu si care nu recunosc dogmele drepte si iubite de Dumnezeu. Ci mai vartos sa ne fie mila de ei, ca fiind slabi in puterea de a deosebi lucrurile si orbi cu inima si cu intelegerea. Caci primind raul ca bine, se pierd din pricina nestiintei, si nu cunosc pe Dumnezeu, sarmanii si nechibzuitii de ei. (Antonie cel Mare)11

Nu spune multimii cuvinte despre evlavie si buna vietuire. Nu pentru pizma zic, dar socotesc ca vei fi luat in ras de cei smintiti. Caci cel asemenea se bucura de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte putini auzitori gasesc. Mai bine este dar a nu grai, decat ceea ce voieste Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor. (Antonie cel Mare)47

Sf.Isaac Sirul
 

,,Sa fii pregatit sa primesti tot felul de dispretuiri si jigniri,osandiri si ocari,din partea tuturor,chiar si de la cei de la care nu te astepti.Sa te consideri pe tine insuti vrednic de ele si sa le primesti pe toate cu multumire si cu bucurie.Sa rabzi orice osteneala si mahnire si primejdie,ce vine din partea demonilor,ca unul ce ai implinit voile lor.Si sa rabzi cu barbatie lipsa celor de trebuinta,intamplarile neplacute si amaraciunile vietii.Sa rabzi avand incredere in Dumnezeu,chiar si lipsa hranei tale zilnice,care in cateva ceasuri devine gunoi.Iar toate acestea sa le rabzi de bunavoie,punandu-ti nadejdea in Dumnezeu si neasteptand de la altcineva izbavirea sau mangaierea.Caci orice ajutor venit din partea oamenilor se da in urma luminarii si povatuirii celei de la Dumnezeu si in toate greutatile tale osandeste-te pe tine insuti,spunandu-ti ca tu esti pricina tuturor relelor,ca unul ce ai mancat din rodul oprit al pomului si ai capatat astfel felurite patimi.Primeste,asadar,acum cu multumire amaraciunile,care te vor scoate din moleseala ta si care te vor face sa te indulcesti de harul lui Dumnezeu''.

. Daca petreci pururi in inima ta cu cuget smerit cu pomenirea mortii, cu invinuirea de sine, cu impotrivire si cu chemarea lui Iisus Hristos si umbli cu luare aminte in fiecare zi cu aceste arme, pe calea stramta, dar aducatoare de bucurie si de desfatare a mintii, vei ajunge la sfintele vedenii (contemplatii) ale Sfintilor si ti se vor lumina taine adanci de catre Hristos, "in care sunt ascunse comorile intelepciunii si ale cunostintei"10 si "in care locuieste toata plinatatea Dumnezeirii trupeste".11 Caci vei simti langa Iisus ca Duhul Sfant salta in sufletul tau. Pentru ca de la El se lumineaza mintea omului sa priveasca cu fata descoperita. "Caci nimeni nu numeste pe Iisus Domn, fara numai in Duhul Sfant",12 care adevereste in chip tainic pe Cel cautat.Isihie Sinaitul

sfaturi duhovnicesti cu ILIE CLEOPA
 

Parinte, cum trebuie judecata o fapta?

Sfântul Maxim spune: "Este feciorie si rugaciune si milostenie si ascultare si înfrânare care sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu, când acestea nu se fac dupa voia Lui".

Pavel Apostolul ne-a spus: Ori de mâncati, ori de beti, ori altceva de faceti, sa fie spre slava lui Dumnezeu. Dumnezeu nu se uita la ceea ce facem noi. Fapta buna are trup, are si suflet. Trupul faptei bune este sa postesc, sa ma rog, sa fac metanii, sa fac milostenii, sa ma marturisesc, sa sfatuiesc. Acestea sunt trupul numai. Iar sufletul faptei bune este scopul cu care fac eu fapta buna.

Sfântul Ioan Scararul spune: "Ia seama, ca scopul este întreit. Unul îl lauda pe altul, ca sa câstige ceva de la dânsul; ori bani ori altceva. Altul se face prieten cu cineva, ca-i da bani. S-a facut prieten pentru bani. Se poarta cu lingusire si îl lauda, ca sa capete parale. Altul are prietenie cu o femeie, o fata pe care o iubeste cu iubire de patima, trupeasca.

Toate acestea sunt scopuri dracesti, ale iubirii de trup, ale iubirii de slava si ale iubirii de bani. Ai vazut scopuri dracesti? Si daca fapta ai facut-o cu scopul acesta, ea trece totdeauna de partea scopului. Se face una cu el. Se face urâciune înaintea lui Dumnezeu, ca nu-i spre slava Lui. Ci este cu scopul de a dobândi, ori fata aceea pe care o iubeste cu patima, ori banii, ori lauda de la oameni.

Când se face fapta buna cu scopuri de acestea, este urâciune la Dumnezeu. Ca a pierdut omul tot, din cauza ca le face cu alt scop. Nu cu scopul de a placea lui Dumnezeu si a i se ierta pacatele, ca sa se mântuiasca. Deci, întru toate trebuie ispitit scopul!

Parinte, de ce le-a spus Mântuitorul ca: Despre ziua si de ceasul acela (când o sa vie sfârsitul) nimeni nu stie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal? Se putea sa nu stie Fiul, daca este de o fiinta cu Tatal?

Daca proorocii au avut atâta întelepciune duhovniceasca în trup si au stiut viitorul, cum nu putea Hristos sa stie sfârsitul lumii? Iata ce spune Sfântul Andrei si dumnezeiescul Maxim Marturisi-torul în privinta nestiintei Fiului despre sfârsitul lumii: "Ca nici Fiul nu stie, luat dupa firea omeneasca, adica dupa firea simpla, asa cum o purtam noi, fara Duhul Sfânt si fara sufletul Lui cel îndumnezeit". Cum nu stim nici noi ce are sa fie mâine, asa nu stie nici Hristos ca om.

Si alta pricina pentru care a zis Hristos ca nu stie nici Fiul, a fost aceasta: Antihrist când va veni, se va da pe sine ca este Fiul lui Dumnezeu si oamenii vor zice: Iata vine sfârsitul, ca nu ploua, ca-s necazuri, ca-s chinuri. Si atunci cei credinciosi sa nu se lase înselati de Antihrist, care va zice ca el este Fiul lui Dumnezeu si ca el stie de sfârsitul lumii, ci sa zica: "Noi stim din dumnezeiasca Scriptura ca despre sfârsitul lumii nici Fiul nu stie, si tu de unde stii?" Asa zice Sfântul Andrei. Adica de aceea a zis Fiul ca nu stie, nu pentru ca nu stia, ca nu se putea sa nu stie, daca El Însusi este Întelepciunea si Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar, fratii mei, gândindu-ne la sfârsitul lumii, sa ne gândim la sfârsitul nostru. N-avem treaba când are sa fie sfârsitul lumii. Poate are sa fie peste 100 de ani, poate peste 1000. Când o vrea Dumnezeu. Noi sa ne gândim la sfârsitul nostru. Sfârsitul meu e sfârsitul lumii. Daca eu mor peste un ceas, ce-mi pasa mie, sau ce ma priveste ca lumea va mai trai. Daca eu ma duc la groapa mâine, pentru mine lumea s-a terminat si eu ma duc în lumea cea vesnica. Cu ce ma duc? Cu ce am pus în traista! Când pornesti la drum, ti-ai pus merinde de acasa, ti-ai pus ceapa, ti-ai pus cozonac, ti-ai pus sticla cu vin, ti-ai pus încaltari, ti-ai pus brâu, ti-ai pus caciula, ti-ai pus bundita de frig. Toate ti le-ai pus în traista. Când stai la popas, ce scoti din traista? Ce-ai pus, nu? Aceea si gasesti.

Vom gasi un pahar de apa dat în numele Domnului, o vorba buna, o milostenie facuta. Daca am ajutat pe fratele nostru, daca ne-am rugat pentru cei ce ne-au necajit sa le faca Dumnezeu bine, nu rau; daca n-am pomenit numele diavolului, daca ne-am rugat, daca am postit, daca am privegheat, daca am citit dumnezeiestile Scripturi, daca am ajutat pe cel necajit, pe cel sarman, daca am îmbracat pe cel gol, daca am primit pe cel strain. Toate le vom gasi daca le-am pus în traista, pe drumul cel vesnic.

De la nastere la mormânt - zice un filozof grec - este o clipa. Cel ce a vazut nastere, vede si groapa, negresit. Ne-am nascut, trebuie sa murim în chip sigur. Pornim de la nastere si numai pâna la groapa ajungem. De aceasta suntem siguri. A rasarit soarele, merge la amiaza, merge la apus, aceasta este viata noastra. Am rasarit în nastere. Înaintam negresit si asfintim în moarte. Aceasta sa ne fie pururea în minte. Toti murim, cum zice Isus Sirah. Toti murim, dar avem un drum la mijloc, nu stim cât.

De aceea Hristos a spus: Luati aminte, privegheati si va rugati, ca nu stiti când va fi acea vreme! Eu stiu ca am sa mor, dar nu stiu când. Acesta-i lucru înfricosat. Poate acum, poate peste un ceas si ce am sa iau cu mine? Îngerul pazitor care m-a îndemnat sa fac bine si faptele mele bune sau rele, acelea merg cu mine si prin vami si la Hristos si la judecata. Deci, fratii mei, sunteti un grup de oameni, nu stiu de unde ati aparut. Hotarât, îngerul vostru v-a adus aici. Ati auzit o predica. Am voit sa va spun si eu ceva, sa spuneti si la altii. Fericit si de trei ori fericit este crestinul acela care în fiecare ceas si în fiecare zi pune ceva în traista pentru veacul viitor. Cele ce le pune sunt faptele lui cele bune.

Când vom calatori, când vom merge la vami, când vor veni dracii sa spuna cuvintele si lucrurile si gândurile noastre, sa putem arata si noi: da, am facut rau, dar m-am spovedit la duhovnic. Cine se spovedeste la duhovnic, Duhul Sfânt sterge de la el tot ce a facut. Sa aratam la judecata: da, am facut rau, dar am facut si milostenie, am facut si metanie, am tinut si post, m-am spovedit, am facut mila cu cel sarac, am ajutat, am vorbit de bine, am iertat pe cel ce mi-a gresit. Sa le aratam si noi acestea ca sa se puna în cumpana cele bune si cele rele.

Astfel, de trei ori fericit va fi sufletul acela care se pregateste pentru drumul cerului. Ce spune Hristos? Împaca-te cu pârâsul tau cât esti pe cale. Care este pârâsul? Constiinta noastra. Nu vezi? Daca ai facut un lucru mic, daca ai gresit cu cuvântul, constiinta te mustra. De ce ai zis rau de altul? Daca ai batut, daca ai mintit, daca ai furat, daca ai blestemat, daca ai luat lucrul altuia, în orice te mustra constiinta. Constiinta îti spune tot ce-ai facut.

Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om. Acesta este pârâsul. El ne pâraste de pe acum si daca ne împacam cu el, este bine. Iar împacându-ne cu pârâsul acesta, ne împacam cu Dumnezeu, ca-i glasul Lui. Si cu el ne putem împaca daca ne spovedim, daca ne pare rau pentru cele ce am facut si ne hotarâm sa facem fapte bune si sa le punem în locul celor rele de mai înainte. Asa ne împacam cu pârâsul. Zice Scriptura: "Împaca-te cu pârâsul tau cât esti pe cale". O cale este viata de acum. Viata de aici se numeste cale pentru ca într-una calatorim pe ea. Milioane de milioane de oameni calatorim pe ea de la nastere la groapa. Ce spune Duhul Sfânt în catisma a saptesprezecea? Fericiti cei fara prihana în cale, care umbla în legea Domnului.

Auziti pe cine-i fericeste Duhul Sfânt: pe cei ce în aceasta cale, adica de la nastere pâna la moarte, sunt fara prihana, adica fara pacate, pe cei ce calatoresc în calea Domnului. Fericit barbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte. Cel ce se teme de Dumnezeu în calea vietii acesteia, se teme sa gândeasca rau si sa vorbeasca rau si sa faca rau mai departe. Cel ce are frica de Dumnezeu, are toata întelepciunea. Caci spune Solomon: Frica Domnului este întelepciune. David o numeste începu-tul întelepciunii. Iar Isus Sirah zice: Frica Domnului, mai presus de toata întelepciunea a covârsit.

Omul care se teme de Dumnezeu este mai presus decât toti înteleptii veacului. Dar Sfântul Ioan Gura de Aur zice: "du-te, omule, la mormânt, stai acolo si cugeta la cel ce a murit. Ca mâine sa stii ca te vei face ca el". La mormintele din cimitir vei învata mai mult decât toate scolile filozofilor din lume. Cel mai întelept om din lume este cel care cugeta la moarte. Dar de ce? Caci spune Isus Sirah: Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si în veac nu vei gresi.

Daca cugetam ca vom muri, sigur ca ne masuram cuvintele, gândurile si faptele noastre si nu avem nevoie de frica oamenilor. Stim ca Dumnezeu este pretutindeni si stie si gândurile noastre, si de frica Lui noi facem fapta buna. De trei ori fericiti sunt aceia care în viata aceasta scurta se îngrijesc de suflet si se împaca cu Dumnezeu.

A trait Adam 930 de ani si la moartea lui l-a întrebat îngerul: "Adame, cum ti s-a parut viata?" "Asa, Doamne, cum ai intra pe o usa si ai iesi pe alta". Saptezeci de ani ai nostri ca pânza unui paianjen s-au socotit, caci ce este oare mai slab ca pânza paianjenului? Zilele anilor nostri saptezeci de ani; iar de vor fi în putere optzeci de ani, si ce este mai mult decât acestia, osteneala si durere. Ati auzit aceasta în Psaltire. Viata noastra trece în foarte scurta vreme. Drumul nostru este foarte scurt.

Deci, de trei ori sunt fericiti cei care în calea aceasta scurta îsi strâng merinde pentru drumul spre cer. Amin.

sfaturi duhovnicesti cu ILIE CLEOPA
 

Parinte, sunt unii care asculta slujba la radio sau la televizor si nu mai merg la biserica. Este bine?

Cine te-a învatat sa stai la televizor în timpul Sfintei Liturghii? Sau sa te culci pe pat si sa vezi Liturghia la televizor. Sa crezi tu ca aceea o asculta Dumnezeu! La Liturghie trebuie sa ai simtire, sa vii în biserica, sa asculti cu urechile tale, sa stai cu mare frica de Dumnezeu si sa plângi.

Cum ai sa plângi si ai sa te rogi, daca tu asculti slujba la televizor tolanit pe perna? Aceea-i ascul-tare de slujba? Aceea-i batjocura de cele sfinte!

Toata fapta, zice Eclesiastul, toata fapta o va aduce Dumnezeu la judecata si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.

Parinte Cleopa, am gasit în Filocalie ca poti sa-ti dai seama de starea duhovniceasca în care te gasesti, dupa visuri. Cum vedeti Sfintia voastra?

Care sunt visurile? Daca te tulbura visurile pacatoase cu femei, sa stii ca esti patimas si ai nevoie de rugaciune multa si de înfrânare.

Daca te tulbura visurile mâniei si ai spaima mare prin visuri, sa stii ca esti biruit de mânie.

Daca vin visuri din partea rationala, pentru ca îti încurca întelegerea Scripturii si-ti da credinta strâmba si hula si nebunie si eres si uitare, sa stii ca nu esti lamurit în întelepciune.

Iata ce spune Sfântul Maxim: "Când stapânesc în suflet doua virtuti, dragostea si înfrânarea, nici un vis nu poate sa-l însele pe om. Dragostea ucide toate visurile care sunt din partea mânioasa si rationala, si înfrânarea ucide pe cele din partea poftitoare. Când se întâlnesc aceste doua virtuti în om, nici un vis nu-l mai poate însela".

Parinte, daca superi pe fratele tau fara sa vrei, si vezi ca se necajeste si îti ceri iertare de la el, dar el ramâne cu mânie asupra ta, ce sa faci?

Tu fa-ti datoria si sa zici: "Iarta-ma, frate, ca am gresit!" Si el, daca nu te iarta, asupra lui ramâne pacatul. Tu ti-ai cerut iertare, ti-ai facut datoria. Si daca nu te iarta, el raspunde, ca nu mai poate zice "Tatal nostru".

Ai vazut ce spune în Pateric. Doi frati de-o mama, calugari, veniti la manastire, au trait în pustie 30-40 de ani si nu s-au sfadit niciodata. Se duceau dracii la satana si ziceau: "Sunt doi calugari si au dragoste mare si sinceritate si iubire între ei si nu putem sa-i facem sa se sfadeasca". Dar un drac mai mare zice: "Eu îi fac sa se bata!" Era unul dintre aceia mesteri, ca si ei sunt si prosti si mai destepti - soldati, capitani, generali, de tot felul.

Când stateau fratii amândoi la rugaciune, linistiti în chilia lor, apare dracul. La unul s-a aratat porumbel si la unul s-a aratat cioara. Cel care a vazut cioara, a zis:

- Mai frate, uite o cioara!

- Mai, dar tu nu vezi ca-i porumbel?

- Mai, dar tu esti chior, nu vezi ca-i cioara? De când erau ei, nu vorbisera asa.

- Tu esti chior! Nu vezi ca-i porumbel? Si-i da o palma celuilalt. Atunci acela a zis:

- Iarta-ma, frate!

Când a zis "Iarta-ma", n-a mai vazut nici cioara, nici porumbelul. Era dracul! Atunci au cunoscut ca sunt batjocoriti.

Si degeaba i-a facut sa se bata, ca au cerut iertare unul de la altul. Au cerut iertare si tot ei au ramas mai mari decât dracul. Dracul niciodata nu zice "iarta-ma".

Prea Cuvioase Parinte Cleopa, pentru cei ce au murit nespovediti, se mai poate face ceva?

Care au murit nespovediti si neîmpartasiti toata viata, nu mai au legatura cu Biserica. În fundul fundului iadului se duc. Daca vezi ca au murit necununati, care au trait necununati, sau cei ce mor nespovediti si neîmpartasiti de ani de zile, nu mai poti sa te rogi pentru ei. Daca au trait în preacurvie nu poti sa-i unesti cu Biserica!

Dar stiti cum îi mai poti ajuta? Cu un pomelnic sobornicesc. Biserica noastra, asa a ramas cu traditia de la apostoli, se roaga în doua feluri: soborniceste si nominal. Ati vazut preotul, când începe dupa "liturghia celor chemati"? …Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii. …Sa-i uneasca pe dânsii cu Sfânta sa soborniceasca si apostoleasca Biserica…

Pentru cine se roaga atunci Biserica? Pomeneste pe cineva? Se roaga pentru evrei, pentru turci, pentru chinezi, pentru toate popoarele lumii, sa le descopere Dumnezeu Evanghelia dreptatii.

În felul acesta se face, am gasit scris, pentru cei care mor nespovediti de multa vreme sau în pacate de moarte. Daca stii ce preot l-a botezat, si-i mort, pui preotul acela; si ce preot l-a cununat, daca a fost casatorit, daca-i mort; si nasii lui de botez; rudeniile spirituale. Îi pui pe aceia, fara sa-i pui numele la acesta, si zici: "si cu tot neamul lor cel adormit". Aici intra si el, ca este botezat si este fiu duhovnicesc al lor.

Asa se poate face pomelnic pentru acei ce traiesc toata viata necununati, nespovediti, neîmpar-tasiti sau în alte pacate grele. Putem sa-i punem pe acestia, dar fara nume, soborniceste.

Dumnezeu poate sa-i miluiasca si pe diavoli?

Îngerii rai au cazut fara trup si ce este pentru om moartea, aceea este pentru îngeri caderea. Îngerii dupa cadere nu se mai pot întoarce, iar omului din cauza trupului i s-a dat pocainta pâna la moarte, pâna la ultima suflare. Daca se pocaieste, îl primeste Dumnezeu si poate sa-l faca din om asemenea cu dracii, înger si Dumnezeu dupa dar, sa-l ridice în cer.

Caci pentru neputinta trupului S-a rastignit Dumnezeu si a venit si S-a îmbracat în trup, ca sa ridice firea noastra, nu pâna la îngeri, nu pâna la heruvimi, ci pâna la dreapta Tatalui. Pe scaunul Dumnezeirii sta firea omeneasca, acolo unde este Iisus Hristos.

Aceasta este în ciuda satanei. Caci ce a zis Dumnezeu? L-ai scos pe om din rai? Am sa îndumnezeiesc firea omeneasca si am s-o ridic în cer si am sa Ma îmbrac în firea lui si am sa stau pe scaun cu Tatal si ai sa vezi floarea aceasta pe care ai stricat-o în rai si ai corupt-o, ca sta pe tronul Dumnezeirii. Acesta-i lucrul lui Dumnezeu si razbunarea Lui pentru pizma satanei.

sfaturi duhovnicesti cu ILIE CLEOPA
 

Se mai pot pune la slujbe mortii care se ard la crematoriu?

Daca s-au pus fara voia lor la crematoriu, se pot pune la slujbe. Pentru ca cei de pe front, când batea artileria si brandurile si aviatia la Cotul Donului, spuneau ofiterii, în 20 de minute, dintr-un regiment de 4000 de oameni, au ramas 12 oameni. Daca i-au ars cu foc si s-au facut scrum, ce-s vinovati ei? Poate ei au murit cu rugaciunea în gura.

Iar daca s-a cerut omul sa-l duca la crematoriu, "Domnule, eu las testament sa ma duceti la crematoriu", acela s-a despartit de Biserica si de slujbele Bisericii, ca n-a vrut sa primeasca rânduiala Bisericii cu înmormântare. Pe acela nu-l poti pune la slujbele Bisericii.

Ce se întâmpla daca a murit omul fara lumânare?

Daca moare omul fara lumânare nu-i nimica. Lumânarea este numai un simbol. Auzi ce spune Mântuitorul în Evanghelie, ca sa arate care-i lumânarea noastra: Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor - si apoi arata care-i lumina - ca, vazând oamenii faptele cele bune ale voastre, sa-L slaveasca pe Tatal vostru Care este în ceruri.

Un om, crestin bun în sat la voi, care nu înjura, nu fura, nu fumeaza, duce viata curata cu sotia, posteste toate sfintele posturi, lunea, miercurea si vinerea; merge la biserica regulat, creste copiii în frica Domnului, acela este o lumina pentru tot satul. "Mai, pe cutare nu l-ai vazut niciodata în crâsma, nu l-ai auzit vreodata înjurând, l-ai vazut totdeauna la biserica, ai vazut copiii lui cum se închina, ai vazut ca-i milostiv, ai vazut ca posteste sfintele posturi, merge la marturisiri cât mai des, este o lumina pentru tot satul". Asta-i lumina. Faptele bune.

Poti sa ai un milion de lumânari, nu-ti ajuta nimic la moarte. Cine le-a aprins lumânarea la cei care au murit pe front? Iata lumina: daca au avut fapte bune, aceea-i lumina.

Lumânarea este un simbol. Daca o aprinzi este bine, daca nu poti, nu-i nimic. Faptele bune merg cu noi, nu lumânarea.

Nu-i o primejdie daca ai murit fara lumânare, este primejdie daca ai murit nespovedit, neîmpar-tasit. Aceea este primejdia.

Prea Cuvioase Parinte Cleopa, femeile care îsi reteaza parul, îsi fac parul la coafor, poarta pantaloni, îsi pun cercei, poarta bratari, îsi fac unghiile la mâini si la picioare, si se machiaza, calca Sfintele Canoane?

Mai baieti, asta-i semn de necredinta mai întâi. Când pagânii îsi faceau idolii, îi împodobeau.

Bunaoara zeitei Nemzida, îi puneau un inel de aur în nas si cercei de aur în urechi si legau urechile de nas. Si pe urma îi puneau par si în par îi puneau pene de vultur, îi puneau câte minunatii; clopotei îi puneau în haine, ca atunci când sufla vântul sa sune clopoteii. Toata împodobirea asta este închinare de idoli. Sunt obiceiuri ale închinatorilor de idoli, ramase de la romani.

Noi, românii, ne tragem din doua popoare pagâne: dacii si romanii, si toti aveau aceste obiceiuri pagâne, cum aveau si pe zeul "noroc" si pe Baal si pe Marnas, pe Neptun, pe Apolon, pe Serapid, pe Bacus, pe ceilalti draci. Ca spurcati erau dumnezeii lor, spurcate erau si praznicele lor. Asa ca acesta-i obicei de la închinatorii de idoli, ca sa se sluteasca femeile, sa puna toate bijuteriile pe trupurile lor.

Au venit la mine saptamâna trecuta patru artisti, doi din Iasi si doi din Bucuresti, trimisi de cineva. Eu n-am vazut de când sunt femei cu ochii vopsiti cu creioane albastre, cu ochii albastri, dati cu creioane albastre; cu parul facut vâlvoi, sprâncene facute parca erau cu caneala, niste papuci cu calcâiul ca un fus. Vin la mine si-mi spun:

- Am auzit de dumneata…

Când i-am vazut, eu atâta le-am spus:

- Stiti ce se întâmpla cu voi? Voi mai aveti un ceas si muriti.

- Vai, parinte! Dar de ce?

- Peste o ora sunteti gata! Am eu un semn, ca o sa muriti amândoua.

- Vai, parinte!

- Gata. Mai aveti un ceas de trait si va duceti, cu unghiile rosii, cum sunteti acum.

- Cum e asta, parinte?

- Cu ce sunteti?

- C-o masina.

- Gata. Va rastoarna masina. Am semn ca de azi nu mai traiti. Acusi, acusi. Cel mult doua ceasuri. Dar v-ati pregatit de moarte?

- Nu, parinte.

- Daca vine moartea, nu râde si moartea de voi? Tu esti crestina? Ori esti un drac, o momâie de pus în cânepa, de speriat vrabiile, ce fel de om esti? Cine esti tu cu acestea asa?…

Am stat mult de vorba cu ei. La urma au dat pomelnice si au zis: "Parinte, am sa ma las de aiestea". Chiar aceea care era cu ochii spoiti cu cerneala albastra si cu sprâncenele facute, drept mascati de la anul nou, zice:

- Eu sunt actrita.

- Oricine ai fi tu. Dar vine moartea si o sa te întrebe de ce ai facut treaba asta. Cine te-a învatat lucrurile acestea diavolesti? Evanghelia spune undeva sa faci treburi de astea?

Ce vreau sa spun? Dumnezeu l-a împodobit pe om cum a stiut ca-i mai frumos. Zice la Geneza: Iata, câte a facut Dumnezeu, erau bune foarte. Daca ar fi stiut Dumnezeu ca omului îi trebuie sa-l faca cu unghii rosii si cu cercei în urechi, asa îl facea. Daca stia ca trebuie sa fumeze, îi facea un hogeag în vârful capului ca sa iasa fumul.

Si iaca, nu i-a facut hogeag, ca n-are nevoie sa fumeze. Nu l-a facut pentru fumat. L-a facut ca gura si limba lui sa slaveasca pe Dumnezeu, nu sa se umple de fum si de putoare.

Parinte, dar ce ne puteti spune despre portul indecent care se poarta azi în lume si de barbatii care îsi rad barba?

Întrebati-le pe cele care se vopsesc si pe cele care poarta fusta scurta, daca le-au vazut vreodata pe Maica Domnului sau pe sfintele mironosite cu fusta scurta. Noi trebuie sa urmam Maicii Domnului. Ati vazut sfintele martire care sunt pe icoane, vreo una cu fusta scurta? Nu vedeti ca vesmintele sunt pâna în pamânt la toti sfintii? Auziti ce spune Sfântul Apostol Pavel: Fiti sfinti, ca sfânt sunt Eu, zice Domnul.

Ai vazut vreodata pe Hristos barbierit? Sau pe patriarhi sau pe prooroci i-ai vazut cu briciul în barba? Daca acuma lumea se barbiereste, acesta-i obicei luat mai mult de la romani. Dar dacii, stramosii nostri, nu! Ei purtau uniforma, cu toate ca erau pagâni. Si rusii purtau barbi, slavii de altadata.

Si acestea sunt ceva. Dar noi sa privim lucrurile tainice, care ataca mintea, inima si sufletul omului. Crestinului îi sta bine sa se cunoasca si din lucrurile dinafara, dar acestea sunt exterioare. Însa Domnul nu cere de la noi numai exteriorul. Exteriorul este frunza, iar roada este lucrarea cea dinlauntru.

S-a întâlnit odata Ava Alonie cu Ava Agaton: "Avo, de ce trebuie sa ne grijim mai tare, de lucrarea cea dinafara sau de paza cea dinlauntru?" Si i-a zis: "Lucrarea cea dinafara, adica postul, milostenia, portul, barba, fusta, uniforma, vorba, sunt frunza. Si Mântuitorul, în martea cea mare, a blestemat smo-chinul acela în care a gasit numai frunze: De acum sa nu se mai faca în tine roada în veac". Era simbolul poporului evreiesc si al fariseilor, care puneau baza numai pe cele dinafara.

Apoi zice Ava Alonie: "Aratat este ca toata osteneala noastra este pentru paza cea dinlauntru. Pentru credinta cea dreapta în Dumnezeu, pentru smerenie, pentru dragoste, pentru înfrânare, pentru dreapta socoteala si celelalte fapte bune, care sunt roade ale dragostei". Roada duhului este: dragostea, bunatatea, îndelunga rabdare, înfrânarea poftelor, facerea de bine, blândetea, credinta.

Dar unui pom îi sta bine când are si frunze si roade. Atunci este complet. Daca ai vedea un pom numai cu roade si nici o frunza, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine sa aiba si uniforma cea dinafara si roada dinlauntru, ca sa-l vada pe crestin asemenea unui pom care-i încarcat de roade, dar are si frunze.

Necunostinta lui Dumnezeu este o nesimtire si nebunie a sufletului, caci raul se naste din nestiinta, iar binele, care mantuieste sufletul, din cunostinta lui Dumnezeu. Prin urmare daca te vei sargui sa nu faci voile tale, petrecand cu trezvie si cunoscand pe Dumnezeu, mintea ta va fi cu grija la virtuti. Daca insa te vei sili sa faci voile tale pentru placere, ametit de necunostinta lui Dumnezeu, te vei pierde ca dobitoacele, necugetand la relele ce ti se vor intampla dupa moarte. (Antonie cel Mare)7

Cand te intorci cu multumire spre asternutul tau, aducandu-ti aminte de binefacerile si de marea purtare de grija a lui Dumnezeu si umplandu-te de intelegerea cea buna, te vei veseli si mai mult, iar somnul trupului tau se va face trezvie a sufletului si inchiderea ochilor tai, vedere adevarata a lui Dumnezeu. Atunci tacerea ta, umplandu-se de bunurile primite, va da din tot sufletul si puterea o adanc simtita slava Dumnezeului a toate. Caci de va lipsi pacatul din om, o singura multumire cumpaneste mai mult decat toata jertfa cea de mare pret inaintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)43

Dreapta credinta-ILIE CLEOPA
 

Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.

Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.

Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi.
Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : " Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul ". Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : " Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare ". Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !

Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau inaintasii.

Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ? Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi : Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ? Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie.
Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.
Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? " Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai ". Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.

Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava.
Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta.
Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.

Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei.
Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer, le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !

Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.

Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei!

Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.

De fapt fiecare se indeletniceste cu vreuna din aceste virtuti in parte. De pilda unul savarseste milostenie o vreme oarecare. Dar indeletnicindu-se numai putintel cu acestea, nu putem zice de el ca este milostiv propriu zis, mai ales cand nu savarseste bine si in chip placut de Dumnezeu ceea ce savarseste. Caci nici binele nu e bine, cand nu se lucreaza bine, ci e bine cu adevarat cand nu-si asteapta ca plata pentru aceasta sau aceea placerea de la oameni, de pilda bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lacomie sau nedreptate. Fiindca Dumnezeu nu cauta la binele ce se face si pare ca e bine, ci la scopul pentru care se face. Caci spun si de Dumnezeu purtatorii Parinti, ca atunci cand mintea uita scopul evlaviei, fapta vazuta a virtutii fara rost. Caci cele ce se fac fara dreapta socoteala si fara scop, nu numai ca nu folosesc la nimic, chiar daca sunt bune, ci si vatama; precum se intampla deopotriva cu cele ce par ca sunt rele, dar se fac in scopul cinstirii de Dumnezeu, cum e de pilda fapta celui ce intra intr-o casa de desfrau, ca sa scape de la pieire o femeie pierduta. De aici e vadit ca nu e milostiv cel ce s-a indeletnicit cu milostenia, nici infranat cel care a facut la fel cu infranarea, ci cel ce s-a indeletnicit cat mai mult si toata viata lui, deplin, cu aceasta virtute, folosindu-se de dreapta socoteala, fara greseala. Caci mai mare decat toate virtutile este dreapta socoteala, care e imparateasa si virtutea virtutilor. Precum iarasi in cazul celor dimpotriva nu numim desfranat, sau betiv, sau mincinos pe cel ce a alunecat o data in vreuna din acestea, ci pe cel ce a cazut de foarte multe ori si ramane neindreptat. Pe langa cele spuse, mai trebuie sa se stie mai ales acesta, care e de mare trebuinta tuturor celor ce ravnesc sa dobandeasca virtutea si se sarguiesc sa ocoleasca pacatul: cu cat e sufletul neasemanat mai bun decat trupul, si mai distins si mai cinstit in lume si foarte insemnate privinte, cu atat sunt si virtutile sufletesti mai bune decat cele trupesti, mai ales cele care imita pe Dumnezeu si poarta haine dumnezeiesti. Cu totul dimpotriva trebuie sa socotim despre pacatele sufletesti ca se deosebesc de patimile trupesti in ce priveste efectele lor si pedeapsa lor, macar ca acest lucru il uita multi, fara sa stiu cum. Betia, curvia, preacurvia, furtul si cele apropiate acestora, oricat sunt de urate la aratare celor evlaviosi si celor de fug de ele, sau le pedepsesc, nu pricinuiesc atata durere celor ce staruiesc in ele fara sa se indrepte, in comparatie cu patimile sufletesti, care sunt cu mult mai rele si mai grele ca acelea si care duc la starea dracilor si la osanda vesnica randuita acelora pe cei stapaniti de ele. E vorba de pizma, de pomenirea raului, de rautate, de invartosare si de iubirea de argint, care-i radacina tuturor relelor, dupa Apostol, si de cele asemenea.Sfantul Ioan Damaschin

Cuvinte vii






Adevarata smerenie vine numai de la Dumnezeu


http://1.bp.blogspot.com/_UJonqvETD2...iu)-725030.jpg
Imi aduc aminte ca acum multi ani cand nu stiam cuvantul lui Dumnezeu si cuvantul sfintilor cam deloc, gandeam in sinea mea si ziceam : " O, Doamne Iisuse Hristoase de-as fi fost pe vremea cand erai pe pamant ca si om te-as fi iubit atat de mult si m-as fi inchinat Tie cu cea mai mare dragoste si nu m-as fi deslipit de Tine niciodata si n-as fi facut ca ceilalti sa Te ocarasc ! " asa gandea mintea mea lipsita de cea mai mica picatura de adevar, cunoastere si smerenie.

Dar acum cu parere de rau si cu cea mai mare sinceritate o spun: " O, Doamne Iisuse Hristoase de-as fi trait pe vremea cand erai si om pe pamant de n-as fi fost Iuda , sigur as fi strigat in gura mare "Barabas".

Si acum vine intrebarea: De nu spui Doamne ma las in voia Ta si cu Tine Doamne in toate, ca fara de Tine nu pot face nimic!" ce te face sa crezi ca poti fi tu mai presus decat Iuda ?! De iti tradezi mirele tau in unele clipe de ispita, de-ti tradezi parintii , prietenii , in unele clipe de ogoism, adica il tradezi pe insusi Domnul Nostru Iisus Hristos, ce te face sa te vezi mai presus de scumpul, saracul, fratele nostru Iuda ?! Numai diavolul te poate pacali sa crezi ca tu prin propriile puteri si eforturi poti fi ceva mai presus de cineva care greseste.

Asa ca suflete al meu si-al tuturor nu judeca gresalele aproapelui tau ca nu stii ce-a fost in mintea, sufletul lui, nu stii educatia si viata lui pana atunci, ci cand vezi pe cineva care greseste sa spui doar atat: Nu sunt de acord cu fapta pe care a facut-o , dar nu stiu ce l-a manat sa faca acel lucru, nu stiu ce-a fost in mintea si sufletul lui !

Asa ca suflete al meu si al tuturor spuneti pentru inceput in toate : Ma las Doamne in voia Ta si cu Tine Doamne! ca apoi Domnul sa-ti ajute in toate.

Cunoasterea scopului premerge oricarui lucru. Iar scopul acestei lucrari este sa arate care este temelia.

Daca cunoasterea scopului premerge oricarui lucru, iar scopul nostru este sa spunem cele ce ajuta la cresterea duhovniceasca, iar al tau, sa vietuiesti cu adevarat potrivit celor spuse, trebuie ca inainte de orice sa cercetam spre ce plinatate a gandirii celei dupa Hristos privind, sa punem un inceput folositor ca temelie ca, apoi, cu timpul, impartasindu-ne de ajutorul cel de sus, cu imbelsugare, sa tindem si spre un acoperis potrivit zidirii de Duhul.Calist si Ignatie Xantopol

Viata traita in Biserica Ortodoxa,ma face sa inteleg si mai bine departarea catolicismului de dreapta credinta.Ortodoxia il poate schimba pe om din radacini,daca,bunaoara,omul cauta cu sinceritate sa-si traiasca credinta.Inainte,eram vesnic nemultumit,faceam totul in graba,fara a pune prea mult suflet in ceea ce faceam.Acum ii multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare pas pe care-l fac,pentru vant,ploaie,pentru tot.Crestinul care I-a deschis lui HRISTOS usa inimii nu se mai lasa afectat de nimic ce e pamantesc,ci sa ingrijeste cum saI placa lui Dumnezeu.,,Crestinul pune mana pe stele''spunea atat de frumos Arsenie Papacioc.Crestinii trebuie sa fie un model pentru ceilalti,sa fie ca o flacara ce arde neincetat pentru frati,mai ales pentru cei ce s-au abatut de la dreapta credinta.Intoarcerea la dreapta credinta se poate face doar vazand trairea noastra,ravna si dorinta noastra de a-L cauta mereu pe HRISTOS.Indiferent cate palme am lua pentru HRISTOS,trebuie sa ne implicam mai mult in aceasta misiune.Din pacate,Harul nu poate fi descoperit celora ce sunt prinsi in tehnologie.Biserica Catolica a renuntat la posturi,spovada e vazuta ca o relatie formala intre preot si penitent,nu exista canon de indreptare,nu exista zdrobire si pocainta sincera,dar mai ales ascultare fata de duhovnic.In catolicism nu exista harul care este in Ortodoxie,de aceea e o greseala foarte mare sa se spuna ca suntem,,biserici surori''.ORTODOXIA este Bisericea cea Una.

epitaf de folos
 

Vesnicia ascunsa intr-o clipa
 

Asta o sa ne intrebe Dumnezeu:" De ce nu v-ati gandit la Mine toata viata voastra??Eu sunt Cel Ce sunt,Eu v-am dat viata,frumusetea,putinta de-a vedea culorile,combinatia culorilor,v-am dat posibilitatea sa le combinati chiar voi,sa creati voi frumuseti.Eu sunt Autorul tuturor acestor lucruri.De ce la alte lucruri,stele de targ,ati dat atentie si Mie nu?". Este vorba de a-L face simtit pe Dumnezeu,pe Maica Domnului si pe oricare sfant cu inima ta,cat mai cotinuu.Aceasta ar tine luminita sufletului tau aprinsa si va fi mai greu ca acel suflet sa fie atacat.(Arhimandrit Arsenie Papacioc=Vesnicia ascunsa intr-o clipa)

Părinte Cleopa, ce este vrajitoria si de câte feluri este?

Prin cuvântul vrăjitorie întelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atât la poporul evreu in timpul Legii Vechiului Testament, cât si la crestinii din Legea Darului, până in vremea noastra. în Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât si cei trei magi care practicau astrologia.

După învătătura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părti si anume: Vrăjitoria propriu-zisă prin care se întelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromantie si prin alte obiecte (bobi, cărti de joc, cafea etc).

Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce suntinviată. Descântătorii pretind că cheamă sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. în zilele noastre se practică descântecul în rândul credinciosilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt "vrăjiti" etc.

Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesmmte clericale, cheia bisericii, cenusa din cădelnită, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor in candele etc. Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu altii sau a se despărti, prin invocarea ajutorolui diavolesc, numită popular "ursită".

Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită "iconoscopia" în acest fel de vrăjitorie intră si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numită si prevestire (tiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor). Baierele prin care se întelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, ate, chei, obiecte (amulete) sau bucâti de stofa vopsite spre păzirea de boli, de primejdii si de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din pântece precum si cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică în zilele noastre.

Astrologia este o vrajitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se întelege ghicirea celor viitoare prin miscările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.

lată câteva din cele mai obisnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate si în zllele noastre, pe care le combatem si de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavolesti care amăgesc si însală pe multi crestini spre a lor pierzare.

Poate, într-adevăr, sâ ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajută puterea si harul lui Dumnezeu?

Să se stie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufâcători. Ei nu pot niciodatâ sa facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase însala pe cei necredinciosi si slabi în credintă. Acest adevar ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând: ,,Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecătorii care le slujeau lor, de besicile si de bubele date de Moise în Egipt, si pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Si dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?

Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărătia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri si basme. Deci nu te amăgi, crestine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să înghete si zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat" (Impărtire de grâu,pag.324).

Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptătiti, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăti în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt vrăjitorii si ghicitorii, ci la biserică să alergăm si la preoti, la rugăciune si la post si îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.

Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei?

Cei ce fac vrăji si aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duliului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu si cer ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adică, lasă apa cea vie, preotul si harul mântuirii din Biserică si, pentru interesele lor pătimase si omenesti cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor si vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr si primesc în loc minciuna, căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună si amăgire diavolească. Un păcat asa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovati nici în veacul de acum, nici în cel ce va sa vină, după cum spune Hristos, de nu se vor pocăi toată viata. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovati, care aleargă la vrăji, tot felul de răutăti si primejdii. Mai întâi, mustrarea constiintei că au lăsat pe Dumnezeu si au cerut ajutor vrăjmasului lui Dumnezeu.

Apoi, este oprirea pe mai multi ani de la Sfanta împărtăsanie, de la 7 pâna la 15, si chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred si aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu si aduc în casa si în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji si cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji si aleargă la acestea nu se cade a se mai numi crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu păcat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele si fară leac, cu suferintă în familia lor, cu pagube si neîntelegere, cu sărăcie si moarte cumplită. Si dacă nu se spovedesc la preot si nu-si plâng păcatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mântui.

Vrăjitorii si cei ce cred si aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta si nu se pocăiesc, "se leapădâ cu totul din Biserică", adică se despart de Hristos si se dau de bunăvoie în mâinile vrajmasului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni si lepădati de credintă, spre vesnica lor osândă în muncile iadului. lată urmările grozave ale vrăjitoriei.

Adevarata smerenie vine numai de la Dumnezeu


http://1.bp.blogspot.com/_UJonqvETD2...iu)-725030.jpg
Imi aduc aminte ca acum multi ani cand nu stiam cuvantul lui Dumnezeu si cuvantul sfintilor cam deloc, gandeam in sinea mea si ziceam : " O, Doamne Iisuse Hristoase de-as fi fost pe vremea cand erai pe pamant ca si om te-as fi iubit atat de mult si m-as fi inchinat Tie cu cea mai mare dragoste si nu m-as fi deslipit de Tine niciodata si n-as fi facut ca ceilalti sa Te ocarasc ! " asa gandea mintea mea lipsita de cea mai mica picatura de adevar, cunoastere si smerenie.

Dar acum cu parere de rau si cu cea mai mare sinceritate o spun: " O, Doamne Iisuse Hristoase de-as fi trait pe vremea cand erai si om pe pamant de n-as fi fost Iuda , sigur as fi strigat in gura mare "Barabas".

Si acum vine intrebarea: De nu spui Doamne ma las in voia Ta si cu Tine Doamne in toate, ca fara de Tine nu pot face nimic!" ce te face sa crezi ca poti fi tu mai presus decat Iuda ?! De iti tradezi mirele tau in unele clipe de ispita, de-ti tradezi parintii , prietenii , in unele clipe de ogoism, adica il tradezi pe insusi Domnul Nostru Iisus Hristos, ce te face sa te vezi mai presus de scumpul, saracul, fratele nostru Iuda ?! Numai diavolul te poate pacali sa crezi ca tu prin propriile puteri si eforturi poti fi ceva mai presus de cineva care greseste.

Asa ca suflete al meu si-al tuturor nu judeca gresalele aproapelui tau ca nu stii ce-a fost in mintea, sufletul lui, nu stii educatia si viata lui pana atunci, ci cand vezi pe cineva care greseste sa spui doar atat: Nu sunt de acord cu fapta pe care a facut-o , dar nu stiu ce l-a manat sa faca acel lucru, nu stiu ce-a fost in mintea si sufletul lui !

Asa ca suflete al meu si al tuturor spuneti pentru inceput in toate : Ma las Doamne in voia Ta si cu Tine Doamne! ca apoi Domnul sa-ti ajute in toate.

parintele Gheorghe CALCIU
 

In general se spun multe cuvinte de lauda, dar toate sunt praf si cenusa, toate zboara, ramanem numai noi cu ce avem si cu ce am capatat de la Dumnezeu si cu ce am reusit sa pastram prin suferinta, sau prin succese, sau prin laude, sau prin ponegriri… Dar ramanem credinciosi Bisericii si neamului nostru romanesc.

din Sf.Evanghelie
 

azi se implinesc 90 de ani de la nasterea martirului VALERIU GAFENCU
 

Si zise fratele: Iata, Parinte, eu am lasat toate, familie, avutie, desfatari si slava lumii, si nu mai am nimic in viata decat trupul. Dar pe fratele care ma uraste si ma ocoleste nu-l pot iubi, desi ma silesc in fapt sa nu rasplatesc raul cu rau. Spune-mi deci ce trebuie sa fac, ca sa pot sa-l iubesc din inima, chiar daca ma necajeste si-mi intinde tot felul de curse. Raspunse batranul: Este cu neputinta sa iubeasca cineva pe cel ce-l necajeste, chiar daca se arata a se fi lepadat de materia lumii, daca nu cunoaste cu adevarat scopul Domnului. Iar daca din darul Domnului va putea sa-l cunoasca si se va sili sa umble potrivit cu el, va putea sa iubeasca din inima pe cel ce-l uraste si-l necajeste, precum si Apostolii, cunoscandu-l, l-au iubit.Maxim Marturisitorul

poate e de folos
 

Biserica este singurul organism care-l poate sprijini cu adevarat pe om.Biserica suntem noi toti,si in acest lucru sta puterea noastra si a ei.Aceasta unitate dintre pastori si popor,o au in vedere negutatorii de popoare,de aceea si incearca sa o submineze!Ei stiu ca daca vor zdrobi pastorul,lesne vor risipi oile si le vor supune.Invatati din istorie ca acolo unde s-a ridicat razboi impotriva lui Dumnezeu,tinta din urma era omul si nimicirea lui.Faptul ca DUMNEZEU S-a facut om reprezinta cea mai inalta cunoastere a persoanei omenesti.Biserica nu este un adversar al statului,ci al celor,care ascunsi in spatele statului si folosindu-se de el,incearca sa ne rapeasca tuturor nadejdea.Sa tineti minte,ca aceasta criza actuala este una fabricata,una instrumentala,care vizeaza controlul lumii de catre puteri ce nu-l cunosc pe om.Biserica nu poate ingadui nedreptati,ci este datoare de a da marturie si de a suferi mucenicia.Langa noi sunt frati care flamanzesc,care saracesc,care sunt sufocati economic,iar inima lor e stapanita de deznadejde.Poporul nostru a trecut si altadata prin saracie si foamete,dar a rezistat si a biruit fiinca aspira la ceva.Cu totii impreuna il putem ajuta pe unul singur,si unul singur pe cei multi.DUMNEZEU nu ne-a dat duhul lasitatii,ci al puterii si dragostei.In acest duh,adunati in jurul marii noastre familii,Biserica,atenti la greselile facute si cautand cu dragoste intelesul vietii,vom trece peste acest ceas anevoios.Dumnezeu sa ne ajute!

despre puterea cuvantului,extras de pe forum
 

Cuvantul are o putere fantastica. Moartea si viata stau in puterea limbii.
“Tinere, tie iti zic, scoala-te” si mortul - singurul fiu al mamei sale - se scoala, invie la porunca si la cuvantul Celui care El insusi este “Cuvantul”, Cel care era, care exista de la inceputul inceputurilor, Cel prin care si pentru care a fost creat tot ceea ce exista si nimic din ceea ce se vede n-a fost facut fara El.
“Lazare, vino afara!” porunceste Cuvantul si multimea incremeneste vazand mormantul cum se deschide si iese afara Lazar cel mort de patru zile, dar inviat acum prin puterea si la porunca Cuvantului.
*
Ma infior cand ma gandesc la puterea cuvantului. Cu vorba mea pot sa distrug, sau pot sa construiesc, pot sa aduc mangaiere sau pot sa aduc intristare.
Credeti ca Francisc de Assisi avea legaturi cu presa vremii, atunci cand a scris:
“Doamne, fa-ma un instrument al pacii Tale,
Unde exista ura, sa seman dragoste -
Unde exista vatamare, sa seman iertare -
Unde exista indoiala, sa seman credinta -
Unde exista disperare, sa seman speranta -
Unde exista intuneric, sa seman lumina -
Unde exista tristete, sa seman bucurie.
O, Stapane Divin, fa-ma sa nu caut atat de mult
Sa fiu mangaiat, cat eu sa mangai pe altii
Sa fiu inteles, cat eu sa inteleg pe altii
Sa fiu iubit, cat eu sa iubesc pe altii.
Pentru ca,
Atunci cand dam, primim,
Atunci cand iertam, suntem iertati,
Iar atunci cand murim,
Ne nastem pentru viata eterna."
Sau poate Francisc de Assisi se gandea la cei de mai tarziu?
Ce numim Adevar, deoarece cuvantul este in slujba adevarului?
Pilat il intreaba pe Mantuitorul Iisus Hristos: “Ce este adevarul?”, dar, sarmanul de el, ramane fara raspuns pentru ca intrebarea era gresita si fara rost, deoarece Adevarul statea chiar in fata lui. Adevarul este Cineva, iar nu ceva.
In schimb, ucenicilor Lui, Iisus Hristos le spune: “Veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.” Iar altadata le spune: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viaţa. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.”
*
Eu si cu tine -
niste fire de praf in Univers,
pasageri enigmatici
pe un alt fir de praf in Univers,
manuim cuvantul care duce la viata sau la moarte.
Cum vor fi transformate vietile atinse de cuvantul meu?
Vor cunoaste Adevarul, pentru a afla libertatea?
Vor cunoaste Calea, pentru a afla Viata?
Ioan Ciobota

Dupa cunostinta, e alegerea omului, iar aceasta este inceputul mantuirii. Ea consta in aceea ca omul paraseste voile si cugetarile sale si implineste cugetarile si voile lui Dumnezeu. Si de va putea sa le faca acestea, nu se va afla in toata zidirea lucru sau indeletnicire sau loc sa-l poata impiedica sa se faca asa cum a voit Dumnezeu la inceput sa fie, dupa chipul si asemanarea Lui si, prin straduinta, Dumnezeu dupa har, nepatimitor, drept, bun si intelept, fie in bogatie, fie in saracie, fie in feciorie, fie in casatorie, fie la conducere si intru libertate, fie intru supunere si robie, si, simplu vorbind, in orice vreme, loc si lucru.Petru Damaschin

poate e de folos
 

In tot acest rau care ne-a acaparat existenta,sunt si motive de optimism.Toate necazurile care vin peste noi tot mai des,ii fac pe tot mai multi sa se intoarca catre Dumnezeu si sa descopere viata cea adevarata care nu este promovata la tv. si nici in moda.Din infractori,unii au ajuns sa lupte pentru credinta si libertatea neamului,altii dupa crime ingrozitoare si peste 10 ani de puscarie s-au cait si cu adevarata simtire duhovniceasca traiesc in HRISTOS.Si multi,foarte multi,dupa ani din tinerete pierduti cu distractiile si desfranarea,s-au trezit ca dintr-un vis si cu ajutorul spovedaniei au o familie crestina,luptand impotriva desfraului si modei care distrug viata tinerilor.Toate aceste mari minuni le-a facut Dumnezeu,pentru ca El nu vrea pierderea omului,ci mantuirea sa.Daca nu ar fi ispita si boala dezbinarii de care suferim noi romanii,cu totul altfel ar sta lucrurile.Nu suntem uniti in lucrarea faptelor bune,nu se vad semnele unirii in HRISTOS(si acest lucru iese mult in evidenta si aici pe forum).Nu trebuie sa cautam in alta parte rezolvarea,problema pe care ne-o punem este:ce facem noi,cei care citim aceste randuri,si avem sa spunem,dorinta de a trai cu adevarat crestineste?Daca numai noi,cei care citim aceste randuri,am avea mai multa ravna in trairea si marturisirea adevarului,nu am putea influenta spre bine alte cateva sute de mii de romani cu care venim in contact?

poate e de folos
 

Lăsaţi bunele îndemnuri semănate de Dumnezeu în sufletele voastre să aducă roadă binecuvântată şi nu le ucideţi, precum aţi ucide pruncii din leagăn! Cenzuraţi-vă comentariile de orice fel! "Că toţi suntem îndemnaţi de aceeaşi pizmă drăcească, să ţinem mânia asupra fratelui nostru Să învăţăm respectu unii faţă de alţii, rugându-ne unii pentru alţii. Îşi poate păstra deminitatea doar cel capabil să respecte!Certetează mâhnirea, teama şi mânia din sufletul tău. Aceste stări sufleteşi nu au dreptul să te domine, ci doar să-ţi sugereze realităţi ale vieţii!Atenţie la detalii, căci nu toate greşelile mai pot fi reparate! Tactul şi politeţea sunt mai bune decât sinceritatea orgolioasă! Ceea ce se întâmplă azi, chiar dacă te supără, este spre binele tau. Fii înţelegător!* Soare, rază, lumină - distincte şi inseparabile; Tăcere, Cuvânt, Sunet, sugerând imagini spre înţelegerea Sf. Treimi. Cercetează-le! * Numai cu inima poţi vedea ce este drept, pentru că esenţialul este ascuns privirii. Încearcă! Dacă deschizi Noul Testament şi citeşti în Ioan 1, 18 si 1 Ioan 4, 8-16, vei vedea că am dreptate. Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dăruiască împăcarea cu tine însuţi! Să nu îngăduim comodităţii lăuntrice să se instaleze în noi, topindu-ne asemenea dogorii de afară. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil, cercetaţi Scripturile! Nu suferiţi în singurătate. Împărtăşiţi-vă gândurile şi sentimentele unui prieten/prietene şi lui Dumnezeu. Nu vă sfiiţi să vă vărsaţi inima înaintea Sa. Puteţi să vă destăinuiţi lui cu toată sinceritatea. Nu vă va respinge niciodată pentru că aveti probleme - le cunoaşte prea bine! Gândiţi pozitiv: umpleţi-vă gândurile de cuvinte constructive. Scrieţi-vă pe tăbliţa inimii cuvintele Sf. Ap. Pavel: "Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească" ( Filipeni 4, 8)Iubindu-ţi semenii pe care-i vezi, vei învăţa să-L iubeşti pe Dumnezeu, pe Care nu-L vezi! Se spune că omul aude doar ceea ce înţelege. Prin urmare, nu este suficient să ai urechi pentru a auzi! Gândeşte-te cât de răspândită este surzenia lăuntrică, de vreme ce însuşi Mântuitorul pronunţă cuvintele: "Cine are urechi de auzit să audă!'' Gândiţi-vă bine şi cercetaţi-vă bine la Lumina Sfintelor Scripturi. Nu daţi prilej Diavolului. Nu lăsaţi să încolţească lăstarul "firii" din prea multă slobozenie de care se temea şi sfântul Apostol Pavel ( 1 Corinteni 8, 9; Galatani 5, 13; 1 Corinteni 8, 11; Evrei 12, 5)...Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veti găsi, bateţi la uşa milostivirii Sale şi vă va da belşug şi revărsări de binecuvântări şi Har. Poţi să alegi floarea care-ţi este dragă, cu cele mai frumoase şi mai alese calităţi duhovniceşti, din grădina Domnului, dacă eşti răsădit în grădina Lui, şi nu din altă parte. Altfel, vei fi pedepsit de Stăpânul grădinii. Pedeapsa Lui e aspră şi necruţătoare. Cel ce aude, oare nu se va ridica? Şi cel ce se abate, nu se va întoarce?... Iar cel ce se întoarce nu este lepădat, pentru că Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, şi să se întoarcă şi să se mântuiască. Chiar şi în adâncul răutăţilor, dacă ai căzut, să nu deznădăjduieşti. Este vreme de îndreptare. Ai alunecat? Scoală-te Ai greşit, părăseşte greşala; să nu stai în calea păcatelor. Că întorcându-te, te vei ridica, şi ridicându-te, te vei mântui. După boală este sănătate şi din căinţă vine mântuirea. Îndrăzneşte, nu deznădăjduiti. Legea lui Dumnezeu nu este legea stăpânitorilor care judecă şi osândesc fără milă. Căci trăind sub har, harul depărtează osânda, aşteptând îndreptarea, până când este încă deschisă uşa, iar dupa ce se va închide uşa, Mirele nu va mai auzi pe cei rămaşi afară."

Din înţelepciunea sfântului vasile cel mare
 

DIN ÎNŢELEPCIUNEA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE


- ‘’Om slab este cel care nu-şi poate ascunde tainele sale. Tare este cel care îşi stăpâneşte mânia. Răbdator este cel care îşi poate ascunde nefericirea sa. Bogat este cel care se mulţumeste cu cele absolut necesare. Lacomul de averi nu se bucură niciodată de cele pe care le are ci se mâhneşte pentru cele care îi lipsesc.’’

- ‘’Este cu neputinţă ca marea să rămână aceeaşi pentru multă vreme. Deoarece suprafaţa ei este foarte liniştită din timpul verii, după puţină vreme vei vedea cum se tulbură dintr-o dată de vânturi, iar apoi marea înfuriată de furtună o vezi cum se acoperă repede de o adâncă linişte. Tot astfel şi lucrurile vieţii se preschimbă uşor într-amândouă direcţiile.’’.

- ‘’Cât de mare este Dumnezeu, care sunt dimensiunile Lui şi cum este esenţa Lui, unele ca acestea sunt primejdioase pentru cel care întreabă şi necunoscute pentru cel care este întrebat. Tămăduirea amândurora este tăcerea.’’

- ‘’Apleacă-te deasupra mormintelor şi vom vedea dacă vei putea deosebi cine este robul şi cine stăpânul ; cine este săracul şi cine bogatul. Deosebeşte dacă poţi pe cel întemniţat de împărat, pe cel puternic de cel slab, pe cel frumos de cel urât. Aşadar, dacă iţi vei aduce aminte de sfârşitul de obşte, nu te vei mândri niciodată.’’

- ‘’Să imiţi pământul, omule, şi să rodesti ca el. Să nu te arăţi mai rău decât el, cel neînsufleţit. Deoarece acela nu scoate roade pentru propria sa desfătare, ci ca să-ţi slujească ţie, în timp ce tu rodul bunătăţii pe care îl faci îl aduni pentru tine.’’

Magia cuvintelor-ARSENIE BOCA
 

Să începem ca și o poveste, ca și pe vremuri, ca și pe vremuri imemoriabile când țăranul român era la munca câmpului, singura lui grijă era cum îi va fi recolta. Alte griji nu mai avea. Și nici de asta nu avea nevoie că știa că oricum dacă e creștin adevărat atunci Dumnezeu are El grijă de recolta lui. Eh, la acele timpuri trebuie să ne întoarcem noi acuma că tare am luat-o razna. Așa o luăm noi pe coclauri să fie mai greu decât trebuie. Că așa-i neamul român. El trebuie să se zbată că-i place lui. Îi place să se zbată dar și multe izbândește că e bine, e bine. E bine să fii cu Dumnezeu sa ai pace, să ai pace multă, multă de tot. Când ești cu Dumnezeu nu-ți mai trebuie nimica. Așa că române ce tot alergi? Ce tot alergi încolo și încoace și nu dobândești nimica. Cineva tot îți spune că acolo vei găsi nemurirea. Dar n-o găsești în lucruri exterioare că n-ai cum. Uită-te acolo înauntru, în inima ta blândă și vei vedea că numai Lumina îți poate aduce valoarea aceea care o cauți de atâta vreme. Care ai pierdut-o, ai risipit-o. Dar n-a fost vina ta că de ce ar fi vina ta? Au venit alții și ți-au băgat tot felul de chestii prin cap cum că trebuie să faci aia și aia și aia ca să fii fericit dar fericirea nu vine. Nu vine așa. Ea se dobândește. Și cum se dobândește ea? Numai prin muncă. Muncă. Muncă interioară. Acolo trebuie să muncești române. Numai acolo, numai acolo, numai acolo. Așa că ascultă-mă, dacă mai ai acolo, mai găsești undeva în tine voință, ascultă-mă ce-ți spun acum. Tot binele îți vreau. De ce ți-aș vrea răul? Oprește-te! Atâta tre' să faci, să te oprești. Să te oprești și să privești iară firul de iarbă, să vezi floarea să-i simți parfumul, să te închini la sfântul Soare și să-I mulțumești că ți-a mai dat o nouă zi. Să asculți foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor și acolo, acolo, în liniștea aceea, în liniștea aceea multă acolo să te găsești tu pe tine din nou. Și vei deveni ce-ai fost cândva iară.

Sfaturi duhovnicesti
 

http://3.bp.blogspot.com/_EdPrt63k2A...de%2BSarov.jpg
SFATURI DUHOVNICEŞTI


* Să-i iubeşti şi să pătimeşti împreună cu cei săraci, ca şi tu să fii miluit de Dumnezeu.
* Să nu-i mustri pe cei care au întristare în inimă, ca să nu fii pedepsit cu acelaşi toiag şi căutănd pe cineva care să te măngăie, să nu afli pe nimeni!
* Aminteşte-ţi că şi tu ai trup de ţărănă şi fă binele tuturor, fără deosebire.
* Mai presus decât toate virtuţile este dreapta socoteală.
* Să nu mustri pe nimeni pentru greşeala lui, ci să te consideri răspunzător pentru toate, chiar şi pentru greşeala aproapelui.
* Mai bine să flt dispreţuit, decât să dispreţuieşti pe altul. Mai bine să fiti nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti .
* Să nu locuieşti împreună cu omul mândru, ca să nu piardă sufletul tău harul Sfântului Duh, şi astfel să devină sălaş al patimilor viclene .
* Cel care fuge de slava cea deşartă a lumii, unul ca acesta simte în sufletul său slava veacului ce va să fie .
* Urăşte odihna şi traiul bun, ca să-ţi păzeşti gândurile tale netulburate.
* Fereşte-te de întâlnirile cele multe şi îngrijeşte-te de sufletul tău, ca să-ţi păstrezi liniştea sufletească .
* Păzeşte-te de păcatele cele mici, ca să nu cazi în cele mari .
* Îţi este mai de folos să înviezi sufletul tău din patimi, cugetând la cele dumnezeieşti, decât să înviezi morţi.
* Mulţi oameni au făcut lucruri minunate, au înviat morţi, s-au ostenit să-i aducă pe cei înşelaţi la calea rnântuirii şi alte minuni mari. Mulţi oameni au fost povăţuiţi cu ajutorul lor la cunoaşterea de Dunmezeu. Mai târziu, însă, aceştia care au înviat morţi, au căzut în patimi de ocară, ungănd astfel sufletul lor. Prin aceasta, prin faptele lor păcătoase ce s-au făcut arătate, ei au smintit pe mulţi. În realitate ei erau cei bolnavi şi în loc să se îngrijească de sănătatea lor sufletească, au ieşit în marea lumii acesteia ca să tămăduiască şi să mântuiască sufletele altora, pierzând astfel nădejdea ce o aveau în Dunmezeu şi sufletele lor.
* Cel care se scârbeşte de înşelarea şi răspândirea minţii în cele lumeşti, vede înlăuntrul inimii sale pe Stăpânul şi Donmul său.
* Pentru ca Dunmezeu să ia în considerare virtuţile noastre, trebuie ca ele să fie însoţite de înfrânare trupească şi de conştiinţă curată.
* Mai bine să locuieşti împreună cu vulturii decât cu cel lacom şi nesăţios.
* Mai bine să trăieşti împreună cu cel infirm şi cu cel neînsemnat, decât cu cel mândru.
* Mai bine să fiii prigonit, decât să prigoneşti; să fii răstignit, decât să răstigneşti; să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii clevetit, decât să cleveteşti.
* Îndreptăţirea de sine nu are loc în viaţa creştinilor şi nu este cuprinsă nicăieri în învăţătura lui Hristos.
* Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei învrednici să dobândeşti pacea. te vei bucura în orice încercare.
* Dumnezeu rabdă toate neputinţele noastre. însă nu-l suferă pe cel care tot timpul cărteşte, ci îl pedepseşte ca să-I îndrepte.
* Gura şi inima, care în flecare încercare Îi mulţumesc lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea Lui şi harul dumnezeiesc.
* Harului dumnezeiesc îi premerge smerita-cugetare, iar pedepsei, cugetarea semeaţă.
* Atunci când viaţa ta este după Dumnezeu, să nu te întristezi pentru necazurile şi relele tale pătimiri, căci Dumnezeu ţi le va ridica într-o bună zi. Să nu te temi nici de moarte, pentru că Dumnezeu a pregătit bunătăţile cele viitoare ca să te facă mai presus de moarte.

Cel mai de preț bun!…pildă

Odată, au venit niște filosofi la Sf. Macarie, în pustie, să vadă de ce aleargă atât de mulți oameni să-i asculte cuvântul înțeleptPasă-mi- te, erau oarecum invidioși, că după ei nu se prea înghesuia lumea. Când au sosit în pustie, au găsit un bătrân sărăcăcios îmbrăcat, cu vorbă curată, dar meșteșugită. Nu prea le-a venit bine filosofilor. Și au început să-l întrebe:
-Macarie- ai citit cutare carte ? N-am cetit-o, răspundea Macarie.
-Dar cutare învățat, știi ce a zis despre lume și despre altele ?
-Și la acestea, Macarie, răspundea că nu știe.
-Ei însă îl tot întrebau, cu gândul de a-l rușina.-Atunci Macarie, ghicindu-le gândurile, le-a zis:
-Rogu-vă, îngăduiți-mi să vă întreb și eu ceva.-Întreabă, părinte, răspunseră ei veseli.
Fiți buni și spuneți-mi, ce-a fost mai întâi: mintea sau cartea După oarecare răgaz, răspunseră, oarecum nedumeriți de rostul întrebăriiVezi bine că a fost mintea!-Nu vă supărați, răspunse Macarie, că eu am ceea ce a fost mai întâi: mintea.
-Atunci au priceput filosofii că orice om, dacă-și folosește darul minții dat de Dumnezeu, poate să fie înțelept,cu sau fără prea multă carte...

Asa este. Darul intelepciunii nu vine din cetitul cartilor, desi nu-i rau nici sa
cetesti carti, el vine dintr-o inima curata. De aceea taranii nostrii, nestiutori
de carte, erau totusi mai intelepti decat carturarii cei mari. Ultimilor doar le
placea sa filosofeze despre Dumnezeu sau lume. Ca sa fii intelept trebuie sa
fii mai intai bun. Imi amintesc cu placere cum ne povestea Parintele Teofil ce
i-a spus mama sa inainte de-a pleca la manastire: "...si sa nu uiti sa fii bun,
maica!". Iata intelepciunea unei femei simple de la tara!
Har, smerenie si jertfa de sine.

adevarul
 

Dacă omul era creat pentru această lume, şi nu pentru cealaltă, Hristos nu primea răstignirea şi nici moartea pe cruce.

Arsenie Boca-cuvinte de folos
 

Părintele Arsenie Boca-Cuvinte alese ale părintelui


„Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”
„Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine.”
„Dumnezeu nu uită de om, cum uită omul de Dumnezeu.”
„Doar Sfânta Liturghie mai ţine lumea.”
„Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare, este starea omului împotriva adevărului.”
„Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului.”
„Necredincioşii, spre ruşinea noastră, îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră.”
„Iertând, ştergi ce ierţi. Ce ierţi la altul, ţie ţi se şterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.”
‚Înzestrările lui Dumnezeu nu sunt date ca simple ornamente de care să ne bucurăm numai noi.”
„Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri, dar nu-L ştiţi pe El. Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii.”
„Necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte.”
„Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia.”
„Dacă nu poţi vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.”
„Sunt multe chipuri de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dar numai o singură uşă: Iisus.”
„Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.”
„Creştinismul nu e numai o afacere de Duminică, ci e o strădanie de toate zilele.”

Din “Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari puse de Zaharia Sangeorzan”



336. Sfinţenia se naşte din momentul în care conştiinţa veghează in faţa morţii? Sau adevărata sfinţenie s-a pierdut cînd asceţii, profeţii au rostit întîia rugăciune şi Hristos nu i-a dat răspunsul aşteptat?
Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strimtă pe un vîrf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stîlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei.
Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.
Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.
(Se întîmplă să vezi în biserică o canalie care-şi face neîncetat semnul crucii, bate sute de metanii şi aprinde nenumărate luminări. Cum se explică faptul? Luînd aminte că metaniile şi celelalte sînt treabă uşoară.) Celui ce se legase cu un lanţ de un zid, arhiepiscopul Meletie al Antiohiei îi porunceşte să se dezlege: nu cu lanţul se leagă creştinul, ci cu dragostea şi cu libertatea. Zăvorîrea, lanţul, stîlpul, coliba în vîrf de munte sînt rudimente, exerciţii. Ca şi postul. (V-am mai spus-o: v. Epistola către Coloseni 2, 20-23.)
Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (Ioan 13, 34).
De aceea sfinţi îi consider pe acei care au trecut cu bine examenul cel teribil, cel de care n-ai cum trişa: al închisorii ori al mănăstirii (ori chiar al vieţii în lume), iubindu-şi aproapele deşi prea bine şi prea desluşit îl vede aşa cum este. Restul: milostivirea, privegherile, posturile, metaniile, flagelările… sînt doar treptele dintîi ale Scării, sînt simple gymnofisii yoghine.