iliecata2003,

scuzati-ma ca ma amestec dar partenerul d-voastra a fost si el la medic, ca de multe ori e vorba de probleme de acea natura chiar daca relatia ar parea ca nu are nici o problema din pricina lui ... pai da, trebuie sa faceti tratamente, poate si el, iar acum medicamentele sunt foarte scumpe, si unii medici mai pretind si bani, iar banii la noi se castiga foarte greu, si credintza este o buna alinare, dar poate ca trebuie sa aveti grije si de voi daca doriti sa faceti cel putzin un copil, si sperantza, si daca ati respecta tratamentele sigur atzi avea o sansa, precis le respectati, doar ca poate inca nu e momentul ca in viatza d-voastra sa apara un bebe, oricum sper sa va fi fost de folos discutia noastra... si va rog sa nu suradeti, dar nu credeam ca vreodata am sa dau astfel de sfaturi la cineva, lipsindu-mi competentza, aproape complet avand totusi vagi cunostintze ...

iliecata2003
Citeste Acatistul Sf.Stelian...cu rabdare si credinta totul se rezolva...asta pe langa spovedanie,biserica si ascultare de duhovnic.
Sa-ti ajute Maica Domnului si Sf.Stelian

SORA, SE PREA POATE SA FIE CEVA PE FOND DE STRES. AM CATEVA PRIETENE CARE NU RAMANEAU INSARCINATE DUIN CAUZA VIETII EXTREM DE STRESANTE, ORI...PUIUL ACELA MIC, CA SA VINA PE LUME...CERE OLEACA DE LINISTE.
TOTUSI, ASA CUM MENTIONEAZA SI CEILALTI FRATI, DU-L SI PE SOTUL TAU LA ANALIZE, CERCETEAZA-TE SI TU MAI MULT. SE POATE CA, IN AFARA DE STRES, SA FIE SI O CAUZA ORGANICA MAI GREU DE DEPISTAT.
POTI TRIMITE NEGRESIT POMELNIC LA PETRU VODA SI LA ORICE MAMASTIRE TI S-A RECOMANDAT IN ACEST SENS.
DOMNUL LUCREAZA...:):):)

Dalia, bine ar fi sa fie numai stresul de vina. Problema este ca sotul meu, spun medicii, este in proportie de 90% steril. Asta este necazul nostru si durerea noastra. Ni se spune ca nu puteam avea copii decat prin inseminari. Le facem si pe astea daca trebuie, dar daca nu avem credinta si Dumnezeu nu este cu noi, ce sanse de reusita avem?

Am citit cu atentie ce ati spus aici,
Si eu imi doresc foarte mult un bebica, insa as vrea sa ma las in voia lui Dumnezeu fara sa fac nu stiu ce tratamente si cu atat mai putin inseminari. Eu cred ca fiecare dintre noi avem drumul nostru in viata si crucea noastra si daca Dumnezeu nu imi daruieste acest copil...pentru ce sa ii fortez eu mana?! Da sa te rogi, dar sa te rogi sa faca Dumnezeu asa cum e cel mai bine pentru tine, pentru voi. El stie mai bine de ce unii oameni nu pot avea copii. Unii dintre noi ne putem mantui altfel, pe alte cai, nu doar prin nastere de prunci. Sunt atatia copii care au nevoie de parinti....si poti sa te implinesti ca parinte in acest fel. Da, nimic nu se compara cu a avea copilul tau, dar ma intreb daca facand atatea tratamente nu facem tot sa ii fortam mana lui Dumnezeu, asa cum o facem si cu contraceptia. Si intr-un caz si in celalalt de fapt nu ne lasam in voia lui Dumnezeu ci ne urmam propria vointa.
Eu asa cred, asa simt....poate e bine, poate nu...
Sper sa ma ajute Dumnezeu si sa imi dea ceea ce crede El de cuviinta.

Pai sterilitatea are multe cauze, si nu sunt neaparat din voia Lui Dumnezeu, asa ma gandesc, pot fi boli, lucruri intamplate in copilarie, dar daca si medicii spun ca mai aveti totusi sanse... in ambele variante...

Sovidiu, este adevarat. Sterilitatea are cauze multiple pe care noi continuam sa le analizam si sa le taiem pe rand de pe "listuta".
Mirela, sunt genul de persoana care prefera sa incerce, chiar si cu inseminare, decat sa ma gandesc intr-o zi "cum ar fi fost daca as fi incercat si asta?". Oricum merg pe premisa ca Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista. Pt mine aceasta infertilitate este doar un obstacol pe care Dumnezeu mi l-a pus in cale pt a vedea daca sunt vrednica sa am un copil. Vreau sa lupt pt visul meu de a fi mama, si daca nu se va intampla asta, voi infia. Partea cu infiatul va fi destul de dificila pt sotul meu, dar voi vedea la momentul oportun ce va fi de facut. Pana atunci ma rog sa imi lumineze Dumnezeu sufletul si gandul si sa fac alegerile bune.

Cred, parerea mea, ca rugaciunea fara actiune, este nula. Degeaba ne rugam, il imploram pe Dumnezeu sa ne dea si noi stam cu mainile incrucisate si asteptam darul lui. Dumnezeu da si daruieste acolo unde omul se roaga si actioneaza. Pasivitatea nu ajuta. Asa ca odata cu rugaciunea si actiune. Sa dea Dumnezeu bine!:D

Departe de mine gandul de a stat cu mainile in san si a astepta sa primesti de la Dumnezeu. Nu sunt nicidecum genul care sa astepte sa se intample ceva fara sa se straduiasca si sa munceasca pentru acele lucruri. Viata insa m-a invatat ca nu de fiecare data ceea ce iti doresti iti este si de folos.
Si da, esti dator sa iti faci toate investigatiile medicale si sa discuti cu specialistii...insa metodele de inseminare in vitro...sunt metode artificiale.
Dupa ce ai terminat toate investigatiile si ai vazut ca totul e in regula cu trupul tau si totusi nu apare copilul....poate ca totusi asa e voia lui Dumnezeu. Ca omul poate sa treaca peste, este un drept al nostru pe care insusi Dumnezeu ni l-a dat(ma refer la liberul albitru)....dar ma intreb atunci unde ne mai lasam in voia Lui?

Unde ne lasam in voia Domnului? Acolo unde noi nu putem actiona si am sa-ti povestesc ceva absolut adevarat:
Mama, in toata viata ei, a fost o femeie puternica si a muncit cat trei barbati la un loc. Faptul ca e ajuns la spital ne-a bulversat pe noi, copiii ei, si a ajuns acolo cu pancreatita, o boala extrem de grea si de parsiva, fiind operata de doua ori in mai putin de o luna. Medicii ne-au spus, doar, sa gandim pozitiv si sa ne rugam. Atat. Nici o sansa de salvare, minima, nimic, dar mama respira si asta era principalul. Inca mai respira. Nu puteam sa accept gandul ca nu va mai fi si nici sa ma resemnez.Dupa ani de truda, mama, in sfarsit, reusise sa aiba niste lucruri pe care si le dorise toata viata. Mi se parea nedrept sa nu mai fie chiar atunci cand le avea fara , insa, a se fi bucurat de ele. Nu puteam, nu voiam sa ma resemnez.
Ma mutasem de curand in locuinta mea, multe lucruri erau inca nedespachetate, asa ca de la soacra fratelui meu am luat o candela care are si iconita Sfantului Nicolae. Mamei ii era foarte rau, mai ales noaptea. Eu ii simteam, ii traiam tot zbuciumul, toata suferinta si durerile provocate de boala. Ca si dansa, nu puteam dormi. Doar daca ea era linistita si dormea, atunci puteam si eu sa ma odihnesc putin. In rest, ma rugam, nopti intregi ma rugam, pentru ca-n atare situatie nu puteam s-o ajut pe mama, eram neputincioasa. Situatia ei ma depasea.
Ii vorbeam Sfantului Nicolea despre copilaria noastra, despre necazurile si bucuriile mamai, despre cat de greu muncise, cum ne crescuse si cat isi dorise ea acele lucruri dar ca avea nevoie de viata ca sa se bucure. Nopti intregi ii vorbeam convinsa ca rugaciunile noastre, a mea si a fratilor mei, sunt auzite. Si minunea s-a produs. Cam dupa a treia saptamana de la a doua operatie, vizibil, spre marea mirare a medicilor, mai ales, mama se simtea din ce in ce mai bine. Medicii vedeau in asta un miracol! Mama a iesit din spital pe propriile-i picioare si a mai trait si muncit 6 ani, la fel ca intotdeauna, fara nici un fel de restrictii, ca si cum niciodata nu ar fi fost bolnava. Pe 8 nov. 2004, a murit in cateva minute. Nu am mai avut timp de ruga. A fost fulgerator!
Asa ca, rugati-va, rugati-va mult, rugaciunea face minuni si atunci cand nu este chip de actiune, cand anumite lucruri nu tin de actiunea noastra, nu depind de noi. Iata voia Domnului!
Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca pe mama mea!