Lasa bre sufletu' psihologului ca in esenta ultime e altceva decat ce zice teologia crestina.

Nu aveau dreptate pentru că refuzul categoric al lor a dus la decese, dacă era o alternativă fezabilă transfuziei de sânge s-ar fi folosit, mai ales că în unele locuri este lipsă de sânge.

Ca să nu mai vorbim de plasma din sânge, am înţeles că la victimele de la Colectiv a fost nevoie, deci de unde se extrage plasma ?

Şi chiar de ar fi tehnici alternative, oare care e costul lor raportat şi la sumele pe care şi le permite un stat sau altul, că nu au toate statele pibul unei ţări dezvoltate unde apar metode inovative.

Până la "esenţa ultimă" psihologia şi Teologia fac casă foarte bună, sufletul fiind obiectul comun al preocupărilor lor. Iar esenţa aia de care zici nu e treaba psihologului, după cum ar fi trebuit să ştii. Şi iarăşi ar fi trebuit să ştii că preoţii buni sunt şi buni psihologi (reciproca nefiind valabilă).
În ce mă priveşte am comentat doar expresia colegului care zicea că ştiinţele nu cunosc deloc sufletul omenesc şi i-am arătat că de fapt unele ştiinţe îl cunosc destul de bine.

P.S. Ce înţelegi prin expresia "esenţa ultimă a sufletului"? Tradu-ne şi nouă, ca să ne luminăm un pic şi să verificăm de nu cumva psihologia şi Teologia se întâlnesc chiar şi în acest punct.

Psihologi...bleah.

A trait omenirea sute de mii de ani, de cand dateaza ea, fara psiho-etc.; pe vremuri samanul era mai mult decat e azi psiho-etc-ul si duhovnicul de cartier, fiecare in parte.
Psiho-etc-urile sunt produsul catabolismului spiritual al progresismului occidental, care progresism si care occident miop in laicitatea sa fanatic-tampa primesc laude catifelate de la multi arivisti din partile mai provinciale ale globalizarii, sa zic asa, De pilda, de prin nordul peninsulei balcanice.

Aşa băieţi, pe rând! Cum se cuvine unor oameni civilizaţi.

In perspectiva crestina, sufletul omului este vazut sub raportul legaturii lui cu Dumnezeu si miscarile lui tind sa fie "normalizate" din aceasta perspectiva.

In psihologie, Dumnezeu e o ipoteza inutila, normalitatea este destul de "fluida", nici nu exista o perspectiva unitara practic, ci diverse curente, pareri, etc. unele stralucite, altele mai putin ca sa nu zic mai rau.

Nu am sustinut niciodata ca psihologia ar fi inutila insa un psiholog bun nu stiu daca e usor de gasit.

In ceea ce priveste duhovnicul e cam la fel cu diferenta ca spovedanie si dezlegare ti-o poate acorda oricare, cu indrumarea insa e mai greu.

Părerea dvs., stimate domn.
Nu arătaţi altceva decât ignoranţă. Şi obrăznicia infantilă de a-i da lecţii de psihologie unui psiholog.
Cum voiţi....

. . .unui pisălog bolnav :)))

Vreau sa va marturisesc un lucru. Asa ingaduit Dumnezeu sa fiu internata la Institutul de Oncologie in aceasta vara. Avand o problema de sanatate am suferit o interventie chirurgicala destul de ampla..drept care a fost nevoie de transfuzie.
Fratilor, vorbesc din postura pacientului.. DA!!! TRANSFUZIA SALVEAZA VIETI!
Ba mai mult, nu stiu daca va puteti imagina cum este acolo... cata lume bolnava, cancere, metastaze, trupuri aproape inerte..pe care un donator il poate salva.
Cred din toata fiinta ca nu exista nimic mai mare decat a darui ceva din tine pentru aproapele. Credeti-ma, totdeauna se schimba situatia si intelegerea...cand esti de partea cealalta..

Cat despre psihologi..sunt si psihologi crestini, care incearca (macar) sa priveasca omul, prin prisma Bisericii. Desi, e foarte greu.. Adesea omul alearga la psiholog intai apoi (daca..) la duhovnic!
Bine ar fi sa avem cat mai multi duhovnici si cat mai putini psihologi...

Dar acolo la Oncologic nu aţi avut parte de un grup de suport?
Nu aţi discutat împreună cu alţi pacienţi despre situaţia dvs., atunci când vă era foarte greu?
Şi nu a fost condus grupul de un psiholog clinician specializat în treaba asta?
Şi nu v-a ajutat procesul de grup, mai ales pe plan emoţional?

Iar dacă a fost aşa (pentru că ştiu foarte bine ce se întâmplă acolo, din amară experienţă personală), de ce spuneţi ce spuneţi despre psihologi?
Îmi pare rău că nu aţi înţeles încă tot ce trebuia din experienţa teribilă prin care aţi trecut.
În ce mă priveşte, sper să o scoateţi cu bine la capăt şi să dobândiţi un strop de recunoştinţă, din necazul ăsta, pentru cei care v-au fost alături în zilele acelea cumplite.
Doamne ajută!