Bineînțeles că trebuie să ne spovedim și că duhovnicul trebuie să ne știe viața în amănunt, inclusiv păcatele cotidiene pentru care ne rugăm zilnic să fim iertați.

E vorba de două extreme, ambele înșelătoare. Prima și cea mai întîlnită e că numai prin spovedanie primim iertare. E motivul principal pentru care oamenii se împărtășesc atît de rar, deoarece timpul nu permite o mărturisire săptămînală de exemplu. E motivul pentru care nu sîntem iertați zilnic pentru că nu credem asta. Avantajul celui rău care ne înșeală.

A doua e că nu avem deloc nevoie de preot ca intermediar și mentor pentru a ne ghida în viața duhovnicească. Departe de Ortodoxie asemena gînd.

Pregatirea Marturisirii noastre in fata Duhovnicului se realizeza prin multa rugaciune , prin acele rugaciuni de umilinta , de iertare a pacatelor si greselilor noastre , facute cu voie sau fara voie , cu toate simtirile noastre trupesti si sufletesti , fie cu gandul , cu vorba sau cu fapta ,
Deci rugaciunea pregateste Sfanta Marturisire , si atunci evitam acele "extreme" pe care bine le pomenea Florin Ionut in postarea sa .
Nici Spvedanie fara rugaciune , si nici rugaciune fara Sfanta Marturisire , iar pacatele uitate fara voie , sunt dezlegate si deci iertate cu siguranta !
Pana la urma rugaciunea este puntea de legatura intre Marturisiri , si aici Forin Ionut are mare dreptate in cele scrise aici si pe alte threaduri cu aceasi "tema " .
Doamne ajuta neputintei noastre !

Aducerea aminte / conştientizarea păcatului
 

A ne aduce aminte de un păcat presupune că l-am conştientizat cândva.
Iar dacă nu l-am conştientizat nu ni-l putem aminti, însă îl putem conştientiza acum.

Cum e posibilă această conştientizare (care uneori pare, deşi nu este, o aducere aminte; dimpotrivă, conştientizarea de acum naşte şi aducerea aminte a situaţiei trăite)?
Un răspuns duhovnicesc ni-l oferă Arhimandritul Sofronie Saharov în "Vom vedea pe Dumnezeu precum este" (pag. 42, ed. 2005)

"În mişcările îndreptăţite de judecata noastră, noi nu putem vedea "păcat".
Adevărata viziune a păcatului aparţine acelui plan duhovnicesc de unde am căzut.
Păcatul se conştientizează prin darul Duhului Sfânt,
împreună cu credinţa în Absolutul Personal, Făcătorul şi Tatăl nostru.
Este vorba de relaţiile noastre personale cu El, şi nimic altceva."

Darul Duhului Sfânt este şi în preotul care ne spovedeşte? Vine şi lucrează şi prin el? Face parte din Taina Mărturisirii?
Relaţiile noastre personale cu Dumnezeu sunt mijlocite, orientate, susţinute, ocrotite şi îngrijite, potenţate şi amplificate de harul Duhului Sfânt prin preotul duhovnic?

Părintele Sofronie a lăsat pagini remarcabile despre lucrarea rugăciunii. Practic, ce e cu adevărat mântuitor nu poate exista fără rugăciune - ne arată Părintele.
Dar rugăciunea, fie ea şi condiţia individuală a vieţii unui creştin, nu este niciodată ruptă de persoane. Ci, dimpotrivă, este prin excelenţă o relaţie interpersonală (altminteri ar fi un solilocviu). În multe sensuri şi planuri....