În prealabil postat de Decebal (Post 512103)

Dac-ar fi stat lucrurile aşa şi în cazul sutaşului Corneliu! A se vedea Fapte 10, 1-4. "Iar Corneliu, cătând spre el şi înfricoşându-se, a zis: „Ce este, Doamne?“ Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s'au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu." În urma acestora Corneliu a primit vizita apostolului Petru şi intrarea în Biserică. În urma învăţăturii lui Augustin s-a ajuns să se pună totul pe seama harului, ajungând aproape la excluderea bunei-credinţe a unora dintre oameni, în cazul de mai sus fiind vorba despre buna-credinţă a lui Corneliu înaintea lui Dumnezeu. În cazul lui Corneliu, care este un model, este clar că nu harul lui Dumnezeu a precedat rugăciunile şi milosteniile lui, ci acestea au precedat şi au determinat mişcarea harului lui Dumnezeu înspre el. Evident că în cele din urmă, într-un fel sau altul, tot la Dumnezeu ajungem, fiind Creatorul, dar asta nu exclude acel ceva pe care unii oameni îl au iar alţii nu îl au şi care ţine de buna-credinţă a eului unora şi care nu este în mod necesar şi întotdeauna produsul propriu-zis al harului lui Dumnezeu, ci este o alegere tainică, un proces care în cazul unora are loc iar în cazul altora nu are loc, fiind de rea-credinţă.

Dacă lucrurile nu ar sta aşa, ci cum învăţa Augustin, atunci este clar că nu putem vorbi decât despre o predestinare a unora la condamnarea veşnică, şi asta tocmai pentru că harul lui Dumnezeu nu le-ar da "şi dorinţa, şi putirinţa". Dacă Dumnezeu le dă numai unora prin har "şi dorinţa şi putinţa", atunci înseamnă că decizia de condamnare a unora la moarte veşnică a fost luată de Dumnezeu în mod aprioric; Dumnezeu ar fi deci plănuitorul condamnării veşnice a unora, pentru că El este cel care dă harul spre dorinţă şi putinţă numai celorlalţi. Dacă acesta este Dumnezeul vostru, nu este şi Dumnezeul meu.

În prealabil postat de florin.oltean75 (Post 512179)

Totusi, ce inseamna "miluieste-ma"?


Folosim reflex acest verb,
dar care este semnificatia lui dincolo de intelesul uzual?

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 512184)

Îmi spunea cineva că harul înseamnă mila lui Dumnezeu.
Prin urmare, atunci când Dumnezeu face milă cu mine (mă miluiește), îmi dăruiește harul Său; și iertarea, totodată, pentru că cerând milă mă conștientizez de faptul că greșesc mereu, stăruind în păcat. Oricât ne-am strădui, în fața sfințeniei lui Dumnezeu, tot păcătoși și căzuți suntem, și vinovați de neascultare.
Deci eu așa înțeleg: Doamne, ai milă de mine și iartă-mă mereu, dăruindu-mi harul tău ca să pot trăi, căci fără el (fără Tine) duhul meu nu poate respira și e mort.

Se poate spune și „miluiește-ne”, însă ea fiind, cum spuneam, preluată de la vameșul care era singur în rugăciune, așa o spune și monahul. Iar asta și din cauză că nu îndrăznește să se refere și la păcatele altora, ci doar la ale sale.

În prealabil postat de antiecumenism (Post 512190)

Părintele Zaharia (Zaharou), ucenicul Cuviosului Sofronie (Saharov), povestește într-o conferință că venind oarecând un preot catolic la Mănăstirea “Sf. Ioan Botezatorul”, la Essex, UK, s-a mirat ca părintii se rugau în biserică cu rugaciunea lui Iisus: “Nu pot să înțeleg de ce trebuie să repetați atâta timp aceeași rugăciune…”. Părintele Sofronie Saharov, însă, într-un mod foarte prietenos, i-a raspuns: “O repetăm pentru că o înțelegem greu și odată ce am înțeles-o nu mai vrem s-o lăsăm”.