Glumesti???? cum sa fie adevarate????

Superstiţiile reprezintă unul din cele mai des întâlnite tipuri de credinţe populare cu care s-au obişnuit poporul nostru. Chiar dacă majoritatea creştinilor frecventează astăzi slujbele Bisericii, se roagă zilnic acasă, aprinzând lumânări în faţa sfintelor icoane, în acelaşi timp foarte mulţi cred şi în unele „semne” care le-ar prevesti ghinioane sau succese şi care nu au nimic comun cu credinţa creştină.

Aoleu! .......
Ce te faci daca s-a pocait omul si acum e rob al Domnului (sunt destule cazuri, o multime pomenite, bunaoara, in Vietile Sfintilor, ca tot ai pomenit aceste minunate scrieri).

(Si-apoi, de unde putem noi sa stim ce iarta si cui iarta Domnul?...)

Sunt adevarate cu ghilimele. Ce mult s-ar simplifica viata daca am face un gest, ca de exemplu sa-l calcam pe picior pe celelalt in timpul cununiei, si sa fim noi sefii (toata viata) :). Dar din pacate sau mai bine spus din fericire, noi suntem responsabili pentru ce se intampla, pentru modul in care se desfasoara lucrurile. Superstitiile sunt pentru cei naivi sau pentru oamenii obisnuiti sa caute motive de nefericire in afara propriei persoane.

Mare pacat pt bietele cale.
Daca vor sa le dea,apoi sa le dea la cineva care iubeste florile,sa se bucure de ele.
Am auzit si eu aberatiile astea cu calele,sa nu ai in casa,sa nu le iei la nunta...dar de ce nu argumenteaza cei care cunosc aceste"pericole"in ce mod calele interfereaza cu viata omului??

Pana una,alta uite o poza cu cala mea;necazuri am cand imi fac singura,in rest...Dumnezeu cu mila!

Zantedeschia aethiopica, frumoasa plantuta ta, Yasmina! Are si o legenda pe masura :)

Da,sunt superbe,delicate,au si un miros subtil.
Dar care este legenda,ne-o spui ?

Legenda face trimitere la Eva care atunci cand a parasit Gradina Raiului, din locul unde-i cadeau lacrimile de cainta de acolo rasareau cale.

Aoleuuu, frate Cezar, pai cine zice de neiertare in starea de pocainta, io? Unde? Eu vorbeam de ideea in care vine doamna M. si ne gaseste in cealalta stare, de hulire a Duhului Sfant. Acel pacat spuneam (de fapt nu eu, ci Mantuitorul Insusi), nu va fi iertat nici aici, nici in veacul ce va sa vina. Dar atat timp cat avem bucuria de a merge in si spre Lumina, noi preferam "intunericul" cu tot ce implica el. Nimeni nu zice ca e prea tarziu pentru o schimbare de directie. "Astazi de veti auzi glasul lui Dumnezeu, nu invartosati inimile voastre!" (Sf Ap Pavel, epistola catre evrei).
Dar atunci, mantuirea ca iertare si vindecare, ca restaurare a firii, este un act care cere conlucrare pentru a se implini, un dialog intre Dumnezeu si faptura sa. Eu te iert, zice Hristos, dar daca tu insuti nu te ierti, daca tu nu vrei sa primesti harul, daca tu nu vrei sa intri in dialog, sa raspunzi, sa te deschizi, inseamna ca tu nu vrei iertarea, vindecarea. Raul pe care tu Mi-l faci mie, Eu ti-l iert, aceasta depinde de Mine, vrea sa ne spuna Mantuitorul. Dar raul pe care ti-l faci tu tie insuti si care lucreaza din tine si in tine cine ti-l va putea ierta fara propria ta vointa, fara constiinta si libertatea ta? - Despre pacatul impotriva Duhului Sfant - Parintele Constantin Galeriu ; sursa: aici

Ei da, asa mai merge...:)
Multumesc pentru frumosul cuvant, frate Mosh-Neagu!