Practic, sunt două întrebări diferite:
-de ce există iad
-de ce există suferinţă

Le-aţi unit cumva, fiindcă îmi face impresia că plecaţi de la prezumpţie greşită: că răul ar fi acelaşi lucru cu suferinţa. Or, nu prea au mare legătură. Suferinţa e atunci când ne doare pe noi. Rău e atunci când îl doare pe Dumnezeu.

Iadul exista pentru cei care-I intorc spatele lui Dumnezeu si semenilor. Daca admitem existenta libertatii, trebuie sa admitem si existenta iadului. Dumnezeu nu obliga pe nimeni sa intre in comuniune cu El.

Pacatul primilor oameni a atras dupa sine si suferinta.
Dumnezeu ii vesteste barbatului: blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce.

Iar femeii ii spune: Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni

Traim intr-o lume imbibata de suferinta. Dar cert e ca nu Dumnezeu a adus-o in lume, ci omul, prin neascultarea si instrainarea de El.

Mi se pare minunat faptul ca Dumnezeu nu ne-a parasit, nu ne-a abandonat in suferinta noastra, nu a privit de departe cum ne zvarcolim de durere. A venit si a patimit defaimari, scuipari, palmuiri, biciuiri, rastignire si moarte pe cruce. E mare taina aceasta, nu mai lasa loc speculatiilor ieftine si vorbariei goale.

El e aproape de noi in suferinta noastra. Daca avem taria sa nu cedam, sa nu ne razvratim, sa nu ne cerem jos de pe cruce, Hristos ne ia alaturi de El in Rai, ca pe talharul.

Pe Hristos nu-L intalnim fugind de suferinta, pentru ca El n-a fugit de ea; Il intalnim in asumarea cu barbatie a scarbelor si a necazurilor.

Mie mi se pare un silogism valid.Daca raul e o lipsa a binelui si daca omul sufera cand nu ii e bine,deci raul e suferinta.Sau poate ma insel.
Eu cred ca orice absolut orice este in primul rand ingaduit de Dumnezeu.Diavolul nu ar avea nici o putere daca nu i.ar ingadui Dumnezeu.
Deci si iadul a fost ingaduit de El pt cei care nu vor sa fie cu El pe pamant si in Cer?!!

Deci daca nu Dumnezeu a lasat suferinta de ce prin suferinta Lui IIsus ne.am mantuit noi?Iisus a luat asupra sa pacatele noastre si deci a luat astfel si suferinta?Dar a fost prin ingaduinta Tatalui?

Nu e un silogism valid (eroare de tip ignoratio elenchi). În premiza majoră ("răul este lipsa binelui") folosiţi "Bine" ca şi concept moral. Este un bine cu "b" mare. În minoră, binele devine starea de bine, care e alt domeniu al realităţii (o realitate secundă, ca să zic aşa, o realitate subiectivă).
Exemplele simplifică mereu înţelegerea. Am o bătătură. Este ceva care se opune senzaţiei de bine a piciorului meu. Deci, sufăr. Dar asta nu este un rău moral. Nu este un rău cu "r" mare.

Alt caz: tocmai mi-am înşelat nevasta. Nu mă simt rău cu "r" mic, ci chiar mă simt bine. E o plăcere aşa de diferită de durerea dată de bătătură ! Dar sufletul meu este în stare căzută. Deşi eu mă simt subiectiv bine, e Rău.

Absolut de acord !
În mod cert, da !
Libertatea este dar de la Dumnezeu şi una dintre cele 4 asemănări ale noastre cu El (alături de suflet, de raţiune şi de nemurire). El respectă libera alegere a oamenilor, de a trăi bucurându-se împreună cu El, sau de a trăi departe de El. Iar a trăi departe de El înseamnă a trăi departe de izvorul Binelui. Înseamnă Răul.

Uite aici Caty Radu32 http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif

Multam si tie si d.nului Mihnea

Iisus Hristos ne-a invatat ca suferinta - ce culmineaza in moarte - nu trebuie sa ne desparta de Dumnezeu. El, asumandu-si suferinta si moartea, le-a invins, Dumnezeu fiind.
Cand suferim, trebuie sa avem constiinta ca doar ramanand uniti cu Dumnezeu suntem invingatori, asa cum Hristos a invins, nedespartit fiind de Tatal si de Duhul.