Inteleg ca esti influentat de religiile orientale.

"Usuratici si lipsiti de minte ii consideram pe cei care se muta usor de ici de colo si se schimba ca vantul , care se schimba dintr-odata sau ca mareele in stramtori " , ne avertizeaza Sfantul Vasile cel Mare !

Spunea un parinte intr-o filmare, nu mai tin minte care, ca atunci cand zicem rugaciunea inimii si spunem "milueshte-ma", noi fiind smeriti (sau cam asa ceva) de fapt nu ne referim doar la noi, ci la mai multi oameni, ne referim la biserica sau cam asa ceva... Sa am iertare nu mai tin minte cuvintele, dar daca cineva a vazut aceasta filmare, poate o poate pune aici...

Dar sunt de acord cu multe spuse aici, cum sa ma rog pentru multi altii, cand eu singur ma inec in pacat ? Cand eu singur zac in lene, ca nici dimineata macar nu ma pot scula la rugaciune? M-am cam straduit candva sa ma rog pentru altii, uitand de pacatele mele, si bine nu a ieshit...

Ideea este ca noi, cei din Biserica, ne straduim sa ne mantuim de pacate luptand, ridicandu-ne, cazand si ridicandu-ne si tot asa mereu. Ideea pe care vreau sa o subliniez este ca aceasta lupta cu vrajmasul nu trebuie dusa singuri, ci impreuna. Rugaciunile noastre trebuie sa se suie catre Dumnezeu impletite ca firisoarele care alcatuiesc o funie groasa si rezistenta (cum am gasit scris undeva). Pentru ca nici cel rau nu lucreaza de unul singur; noi suntem luptati din toate partile de multe duhuri, care devin astfel foarte puternice. De aceea si noi suntem chemati sa fim impreuna una in Hristos (in rugaciune si prin Sfanta Euharistie), caci altfel suntem slabi. Doar in Biserica ne putem intari si ridica mai intai catre normalitatea mantuirii si apoi, dupa vointa noastra si cu ajutorul harului, si mai sus catre asemanarea cu Hristos.

De aceea cred ca este vital sa constientizam acest lucru grav si fundamental: sa ne mantuim unii pe altii, unii prin altii, intotdeauna impreuna, nu separati de ceilalti. Scopul celui rau este la urma urmei sa ne desparta, sa ne dezbine si sa ne robeasca vointei lui pervertite si corupte.

Eu nu concep ca poate exista egoism, in sensul real, in rugaciune. Daca exista, nu o mai putem numi astfel, ci orice altceva.

Dumnezeu nu vrea ca noi sa ne rugam doar din punct de vedere gramatical la persoana I plural si nu la singular.

Vrea insa ca la modul existential sa traim nu la "singular", ci la "plural". Nu ca indivizi, ci in calitate de persoane deschise comuniunii.

Este nevoie ca mai intai sa dobandim noi asezarea interioara si rugaciunea staruitoare.

Parintii se retrageau mai intai in singuratate... si abia mai apoi, la chemarea lui Dumnezeu, ei ieseau spre oameni si spre ucenici.
Cam asa cred ca trebuie sa fie si cu rugaciunea.

Reamintesc faptul ca rugaciunea curata nu are cum sa fie egoista.
Cand zic: "Doamne, lumineaza'mi intunericul." Oare poate fi vorba de egoism?!
Cand voi fi dobandit mintea luminata, atunci voi putea sa ajut cu rugaciunea, cu cuvantul si cu fapta si pe ceilalti.

Dumnezeu , cu siguranţă ne cunoaşte cu mult mai bine, decât ne cunoaştem noi înşine , căci imaginea noastră , creată de noi este de multe ori subiectivă . O rugăciune "egoistă"e un păcat în plus , şi oricum e rostită degeaba !

Daca iti recunosti cu sinceritate neputinta si pacatul,asa cum o faci tu acum,atunci si rugaciunea pt ceilalti are efect.Caci te gendesti ca sunt si ei oameni,la fel de slabi ca tine,la fel de dornici de a gasi linistea si impacarea cu Dumnezeu,la fel de munciti de patimi ca si tine.
Doar daca te rogi de undeva de sus ,in genul,<<eu sunt sfant,si binevoiesc a ma ruga pt cutare,pt ca stiu ca Dzeu ma va asculta ,eventual va face si minuni>> (am exagerat putin tusa,ca sa se inteleaga ce vreau sa zic) ,doar atunci ti-ai asumat o sarcina f grea.
Dar daca te rogi pt greutatile ce le intampina celalalt ,la fel cum le simti si tu de mari,atunci,indraznesc sa zic,ca rugaciunea ta e aproape echivalenta ca si cum ar face-o persoana aceea.
Sufletul smerit,Dumnezeu il asculta intotdeauna.

Sinceritatea , este capitală, sinceritatea totală şi necondiţionată !