Despre tristete
 

Iti recomand sa asculti urmatoarele fragmente din cartea Terapeutica bolilor spirituale de JC Larchet:
http://www.crestinortodox.ro/predici...tea-99514.html
http://www.crestinortodox.ro/predici...tii-99513.html

Un motiv ai tu ca esti asa trist tu stii mai bine care e problema, te-a lasat iubita nu ai servici, bani ,parinti sau ce? tristetea vine de la greutatile vietii dar nu trebui sa deznadajduim Domnul este bun si ne da cind crede el.

Nu trebuie sa ne temem de emotiile noastre,ci sa invatam sa traim cu ele si sa le ascultam...ne pot spune anumite lucruri despre noi si cu siguranta chiar si din tristete putem invata.Faptul ca plangi este bine,pentru ca iti descarci sufletul,durerea nu trebuie reprimata,ci eliberata.
Inainte de dori sa ajuti pe cineva,este necesar sa te ajuti pe tine insuti,sa vezi care este radacina acestor trairi,cum poti sa vindeci eventualele rani,sa asimilezi experienta si sa mergi mai departe imbogatit sufleteste. :)

[quote=Darkanian;311371]Trist sunt atat de trist. Plang stau si plang dar de ce nu stiu, nu mai pot sa fac nimic de cand sunt trist , nici sa rezolv o problema din relatie , nici sa alin pe cineva daca are vreo problema, stau tacut si sunt foarte trist. Mereu plang cand vine vorba de asa ceva, cand stau la rugaciune sa ma rog nu mai simt nimic doar imi vine sa plang, si nu am linistite. Sunt atat de mult de trist inca ma simt ca un suflet abandonat departe lasat in paragina. Trist si iar trist sunt nimic si nimic nu ma mai simt in stare. Pe Dumnezeu lam suparat fara de numar si desi incerc sa imi pun nadejdea in El nu simt nimic decat tristete. Si daca vrei sa imi spuneti ca nu exista pacat care sa biruiasca Milovistivirea Lui este adevarat si stiu asta. Dar eu sunt trist si iar trist. Plang mereu si sunt trist




Nu dispera staruie in rugaciune , mai ales acum in prag de sarbatori.Dumnezeu sa-ti ajute sa-ti gasesti linistea.

Un preot induhovnicit mi-a spus ca atunci cand te jertfesti pentru cineva, cand ajuti pe cineva, intristarea fuge din inima.
Sfintii Parinti arata ca intristarea e o patima ce slabanogeste sufletul omului; trebuie alungata din inima inca de la debutul ei, inainte de a prinde radacini. Din ouale tristetii, clocite in suflet, ies demonii deznadejdii, ce-l duc pe om la pieire.

Am gasit pe acest site un articol foarte interesant privitor la patimi, in care se vorbeste si despre intristare:

"este o patima care intuneca sufletul si nu-i permite sa aiba nici o vedere duhovniceasca, oprindu-l de la orice lucrare buna. Omul cuprins de intristare peste masura nu se mai poate ruga, nu poate face lectura duhovniceasca, n-are rabdare cu semenii, este irascibil, n-are ravna sa mai faca nimic.

"Precum molia roade haina si cariul lemnul, asa intristarea intuneca sufletul omului." Duhul intristarii impinge sufletul la deznadejde.

In conditia sa paradisiaca omul nu cunostea tristetea. Aceasta a aparut in urma greselii lui Adam si este legata de conditia umana datorita caderii. Ea, deci, nu facea parte din firea fundamentala a omului. In acelasi timp trebuie sa spunem ca tristetea nu este in mod mecanic o patima rea. Parintii ne spun ca sunt si patimi "firesti si neprihanite" pe care le mai numim afecte, care au fost integrate naturii umane dupa cadere, dar care nu sunt rele.

Referitor la intristare Sfantul Pavel ne spune ca "intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte" (2 Cor. 7, 10). Intristarea dupa Dumnezeu ii ingaduie omului sa-si planga pacatele, sa se necajeasca pentru pierderea perfectiunii de la inceput, sa sufere pentru ca s-a indepartat de Dumnezeu, si-l transpune in starea de pocainta care-si gaseste implinirea in lacrimi.

Intristarea ca patima, in adevaratul sens al cuvantului, nu-i dupa voia lui Dumnezeu, ci-i o boala sufleteasca. In loc sa-si foloseasca intristarea pentru a-si plange pacatele, omul se necajeste ca si-a pierdut bunurile materiale care-i puteau satisface placerile. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "intristarea este o dispozitie din care lipseste placerea. Iar lipsa placerilor e adusa de osteneala. Osteneala la randul ei, e provocata de lipsa deprinderii naturale, sau de pierderea ei. Iar lipsa deprinderii naturale e produsa de imbolnavirea puterii ce se afla prin sine la dispozitia deprinderii. Aceasta boala a puterii ce se afla prin fire la dispozitia deprinderii vine din reaua intrebuintare a lucrarii ei naturale. In sfarsit, reaua intrebuintare a lucrarii ei consta in miscarea puterii spre ceea ce nu e potrivit cu firea si nu are consistenta".

Omul covarsit de patima tristetii isi manifesta in comportamentul sau o indoita pacatosenie: pe de o parte nu se mahneste, cum ar fi normal, pentru starea sa de cadere, de pacat, de boala; iar pe de alta parte se necajeste pentru pierderea bunurilor, demnitatilor, situatiilor privilegiate, pe care de fapt nici nu le merita.

Intristarea, dincolo de starea sufleteasca pe care o exprima acest cuvant, apare ca o descurajare, ca o apasare si durere psihica, ca o stare de opresiune sau de depresiune, de disperare insotita adesea de neliniste si ingrijorare. Aceasta stare poate avea cauze nenumarate, insa intotdeauna este provocata de o reactiune patologica a facultatilor irascibile si doritoare ale sufletului, intristarea este provocata de pierderea bunurilor si placerilor, de catre manie, sau alteori de-a dreptul de catre diavoli.

Efectele intristarii nu sunt de neglijat. De aceea Isus Sirah da urmatorul sfat: "nu da spre intristare sufletul tau si nu te necaji cu sfatul tau. Veselia inimii este viata omuluui si bucuria este indelungarea zilelor lui" (30, 21-22).

Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca intristarea poate intuneca sufletul mai mult decat toate ispitele dracilor. Intristarea nu numai ca este un obstacol in calea virtutilor, ci este si cauza a multor rele. Ea naste disperarea, morocaneala, rautatea, ranchiuna, amaraciunea. Si in cel mai rau caz, disperarea poate duce la sinucidere."
http://www.crestinortodox.ro/credint...lui-69865.html

Şi eu am căzut de câteva ori în depresie. M-am ridicat stând până la sfârşit la Liturghie (mergeam în fiecare Duminică, dar stăteam puţin şi plecam), rugându-mă, citind cărţi sfinte şi străduindu-mă să respect poruncile (chiar dacă nu reuşesc mereu).

Sfantul Ioan Gura de Aur
 

Dumnezeu a pus tristetea in noi.Dar nu ca sa ne facem rau,la vreme si in situatii nepotrivite,distrugandu-ne astfel sanatatea trupului,CI CA SA DOBANDIM DIN EA CAT MAI MULT FOLOS DUHOVNICESC. De aceea,nu trebuie sa ne intristam cand patim ceva rau.Insa noi am facut totul pe de-a-ntoarselea.Astfel, chiar daca am savarsi nenumarate rele,nu ne intristam,nici nu ne pare rau,dar daca patim si cel mai mic rau,cadem in cea mai adanca mahnire si nu ne mai gandim ca tristetile SUNT SEMNUL GRIJII PE CARE DUMNEZEU O ARE FATA DE NOI.Asadar,tristetea si mahnirea NU ne-au fost date ca sa suferim cand ne moare o persoana apropiata,cand pierdem bani sau cand suntem incercati de vreo nenorocire,ci ca sa ne ajute in lupta noastra duhovniceasca.Sa ne intristam nu pentru raul pe care ni-l pricinueste aproapele,ci pentru pacatele noastre,cu care il IL intristam pe Dumnezeu.Pacatele IL alunga pe Dumnezeu,pe cand supararile pe care ni le pricinuiesc ceilalti IL aduc aproape de noi,ca sa ne apere. Si oricum ar fi,sa sti ca de tristeti,chinuri,ispite si suparari nu scapi in viata de pe pamant.Trebuie sa dai piept cu toate astea fara teama,inarmat fiind cu CREDINTA,NADEJDE SI RABDARE.Sa iti doresti sa nu cazi niciodata in ispita,dar cand Dumnezeu ingaduie sa cazi,sa nu te superi,nici sa nu te tulburi in inima ta.Fa in schimb tot ce poti,ca un ostas vrednic al lui HRISTOS. Dumnezeu, Care a ingaduit sa fim ispititi,stie si cand va inceta ispita.Fiind atotputernic,Dumnezeu poate sa ne scape de orice rau atunci cand vine vremea,mai ales daca ne pocaim de pacatele noastre si ne intoarcem aproape de EL.