Citeste totul despre Iov. Paragraful din biblie va fi insuficient. Bine este sa citesti interpretarile teologice ale "episodului". Poate asa o sa intelegi mai bine de ce Dumnezeu a permis atata suferinta la tine.
Insa sa sti ca cei certati sunt cei rugati sa intre in Rai . Unii au o cruce mai mare, altii mai mica.., functie si de cat pot duce.
Spune numele tau sa ne putem ruga pt tine !

In general stim cu totii cam ce ne cere... Pe-aici marea majoritate au inteles sa-I deschida usa, si sa-L inghesuie intr-un colt. E adevarat ca ESTE acolo, dar cat de comod sta, e greu de realizat. In general oferim confort sporit grijilor cotidiene, slabiciunilor si multe altele care ne ocupa mai tot timpul. Ne-am facut un obicei sa vorbim de Dumnezeu cand nu se cade si nici nu realizam ca-L tinem sechestrat intr-o incapere mizera si urat mirositoare!... De obicei ne preocupa incaperile celorlalti, nu "bordeiul" nostru!

Am auzit de curand o povestioara despre un monah care avea de multa vreme o durere la un picior cumplita. Si muncea si se ruga si durerea nu mai trecea. La un moment dat, dupa ani de suferinta s-a suparat si i-a spus Domnului ca el nu mai poate, nu doarme de atata amar de vreme din cauza durerii, treburile le face incet si cu multa osteneala din cauza piciorului... etc etc. Atunci Dumnezeu l-a facut brusc sanatos. Ei, vazandu-se sanatos a spus: " hai sa ma odihnesc mai mult ca nu am dormit atata vreme!" Apoi, dupa masa iar si-a spus ca e cazul sa se mai odihneasca oleaca etc etc.... pana la un moment dat cand a realizat ca tocmai durerea era cea care il tinea in legatura cu Dumnezeu, cea care ii facilita rugaciunea... asa ca i-a cerut-o inapoi la Doamne.

Un alt lucru de care m-am convins e ca Dumnezeu nu se amageste. Ca daca ne face hatarul si ne indeplineste cereri in urma promisiunilor noastre de indreptare nu e pentru ca ne-ar crede pe cuvant ci pentru ca suntem noi incapatanati si orbi si mai atoatestiitori ca EL. El ne-ar da cele de folos spre mantuire dar daca nu le vrem uneori ne implineste dorinta.
Stiti ce fac eu cand ma supar tare tare pe Doamne si mi se pare nedrept? Ii spun,"Doamne, eu te iert, dar iarta-ma si Tu!" Acum, na, o fi prea indrazneata treaba, nu stiu... m-am gandit si eu ca suferintele sunt urmarea pacatelor mele... dar eu, nefiind constienta de ce am facut mi se pare de multe ori nedrept ce sufar si atunci am nevoie sa Il iert pe Cel ce ma face sa sufar.

E foarte adevarat ce spui, ne trebuie cate o atentionare de la cate un prieten.Pe de alta parte, pe cat de serioasa este postarea ta, prin stil m-ai facut sa rad- dar nu din rautate, ci pentru purul adevar. Da, uitam de noi si ne preocupa intotdeauna cel de langa noi, care mereu nu poate intra in competitie cu noi pentru ca ne credem cei mai buni, cei mai indreptatiti, cei mai nedreptatiti... E greu, intradevar, dar cu un prieten ca Dumnezeu, nimic nu e imposibil.Iar Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci indreptarea lui.Mi-a placut ce spunea Parintele Teofil despre prietenie, despre cei care locuiesc Raiul- ca sunt intr-o permanenta stare de prietenie.

Saracu' Doamne-Doamne!... Ce s-ar face El oare fara iertarea ta? Probabil nu-si mai poate tine toate slubele si oranduielile ceresti!...
Uneori descopar niste glume care ma dezarmeaza prin naivitatea lor. E bine totusi ca sunt atat de nevinovate incat merita iertate. De Doamne-Doamne, vreau pentru ca sa spun!...:3:

Prietenia cere sacrificiu. Noua ni se zbarleste parul daca cineva indrazneste sa nu fie de acord cu punctul nostru de vedere.
Noi stim sa ne asezam in genunchi si sa spunem intr-una "Da-mi, Doamne!", dar pentru o multumire , facem o cruce la repezeala sau poate nici pe aceea, ca doar Dumnezeu nu are nevoie de multumirile noastre.
Spunea Cami mai devreme despre suferinta care ne tine in legatura stransa cu Dumnezeu, dar cati dintre noi accepta suferinta ca pe o necesitate ca sa ne aduca permanent aminte ca suntem slabi si stam prost cu memoria!? Orice "bashina" pe care o trage copilul nostru, o studiem profund si spunem: "Doamne, nu cumva pute cam ciudat? Da-i, Doamne viata lunga si imbelshugata, copilului meu, sa nu sufere cum am suferit eu!"... etc... etc... Despre imbelshugare versus mantuire nu ne mai gandim ca nu face parte din... lista de prioritati!...

Rabdare pana la capat! Cine va rabda, se va mantui!

Este bine sa ne dam seama ca daca noi personal nu trecem prin anumite lucruri in viata noastra de aici, ca oameni ce suntem , nu putem intelege tot ceea ce simt cei care au trecut si trec prin necazuri si suferinte, chiar si bucurii deosebite! Doar Dumnezeu le stie si le aseaza pe toate dupa puterile noastre, de sunt suferinte (=incercari) sau bucurii. El ne cunoaste puterile de a ne duce crucea personala si nu ne va da o povara pe care sa n-o putem purta cu demnitate si credinta neclintita o data ce L-am aflat si Il iubim. Cred ca cei in suferinta trebuie incurajati cu dragoste, sa nu dispere, caci disperarea este cumplita si pierzatoare de suflete. Sa ne rugam pentru ei!

Hm! Imi amintesc de rugaciunea celor din "berbec" (adica a subsemnatului)
"Doamne, da-mi, te rog puterea sa pot rabda, dar daca se poate... fa-o chiar acum!!!" :23:

[quote=IonelS;301319]Citeste totul despre Iov. Paragraful din biblie va fi insuficient. Bine este sa citesti interpretarile teologice ale "episodului". Poate asa o sa intelegi mai bine de ce Dumnezeu a permis atata suferinta la tine.
Insa sa sti ca cei certati sunt cei rugati sa intre in Rai . Unii au o cruce mai mare, altii mai mica.., functie si de cat pot duce.
Spune numele tau sa ne putem ruga pt tine ![/quot
scriu in privat