Perfect adevarat colaps,nici nu se putea explica mai bine.

Din punctul meu de vedere moralitatea nu este legata in mod expres de religie...colaps dadea un citat din Dostoievski: „Dacă Dumnezeu nu există, totul e permis.”
Eu zic ca si daca Dumnezeu exista totul ne este permis, chiar EL ne-a dat totul la Creatie...i-a incredintat Omului intreaga creatie sa o stapaneasca, sa puna nume si sa faca ce vrea...dar cu o conditie care apoi a devenit in legea NOUA "nu totul ne este de folos".

Însă nouă creștinilor nu ne sunt permise toate lucrurile lumii acesteia. Este incompatibilă noțiunea „totul e permis” cu învățătura creștinească întrucât nu ne-am asuma-o decât dacă am fi necredincioși.

Un creștin nu ar putea gândi niciodată, spre exemplu, să înșele un om pentru bani căci nu-l lasă conștiința și credința sa.

Eu cred că în citatul acela cuvântul „permis” are mai degrabă sensul de „îngăduit”, și nu de „posibil”. Așadar, noi creștinii nu putem face ce ne taie capul căci nu ne este îngăduit. Că e posibil să dăm în cap la cineva... asta da, dar nu ar evidenția decât lipsa credinței noastre.

Mda, adevaratii atei sunt asasini, in lume exista numai pseudo-atei.:28:

Drumul spre iad e pavat cu flori,deviza sarpelui in paradis a fost "totul e permis..."

Sunt doua notiuni diferite. Din religie poate izvori moralitatea, dar din moralitate nu izvoraste credinta... Adica daca esti crestin, e musai sa fii moral, dar daca esti moral, nu inseamna neaparat ca esti crestin.
Eu nu inteleg rostul acestei discutii, pentru ca scopul unei religii, in speta crestinismul, nu este acela de a face din practicantii ei niste oameni "morali"... Nu si nu! A se citi in acest sens mesajul lui Windorin.

Am votat "are o importanţă moderată". Este extrem de dificil de dat un răspuns. În realitatea de pe teren, dacă definim "credinciosul" ca "persoană care frecventează cu regularitate biserica", atunci vom întâlni credincioşi şi credincioşi, unii mai aşa, alţii mai altfel. În orice caz, superioritatea morală a credincioşilor definiţi astfel nu este de loc evidentă. Poate că o diferenţă există, dar nu e enormă, putem întâlni şi atei morali, şi credincioşi înecaţi în păcate.

Dar chiar şi dacă prin "credincios" înţelegem "persoană care crede în Dumnezeu", cu sau fără viaţă de credinţă, tot nu găsim în practică acel ecart de moralitate pe care teoria l-ar pretinde. De astă dată, cred că e vorba de faptul că mulţi credincioşi:
-nu percep gravitatea păcatului
-se bazează imprudent de mult pe îngăduinţa lui Dumnezeu
-nu au legătură personală cu Dumnezeu.

Asupra acestui ultim punct ar fi de meditat în mod deosebit. A crede nu înseamnă "a fi convins de existenţa unui Dumnezeu al filozofilor", ci a fi convins că "viu este Domnul". Adevărata convertire se petrece numai atunci când începi să crezi într-un Dumnezeu personal, subiect pe care l-am dezvoltat aici: http://sfantacruce.ro/myblog/mihnead...vertire-a-mea/
Atunci, şi numai atunci, mai degrabă ai fi gata să îţi tai mâna dreaptă decât să Îl faci să sufere pe domnul inimii noastre. Atunci, şi numai atunci vei face binele ca să Îi aduci bucurie. Aprins de dragostea pentru El, ai face orice ca să nu te desparţi niciodată de un asemenea prieten şi eşti transfigurat şi străluminat în orice faci. Orice acţiune, ba chiar orice gând şi orice minut pe care îl petreci în stare de veghe este către El. Aceasta este transformarea în Cristos. El e delicat, deşi te preface într-un om cu totul nou, rămâi tot tu însuţi, dar transfigurat. Dacă înainte aveai un temperament mai vulcanic, tot vulcanic ai să fii şi după, dar ai să arzi cu o flacără prea dulce, care îţi mângâie sufletul. Dacă înainte ai fost un limfatic, tot aşa ai să fii şi după, dar ai să devii un contemplativ. Nimic nu ia El de la tine, decât noroiul care, de fapt, nu e al tău, deşi te-ai umplut de el până la urechi din nebăgarea ta de seamă. El te curăţă, fiindcă te vrea curat. El se înstăpâneşte în inima ta aducându-ţi o preadulce bucurie, în care singurul regret este că L-ai cunoscut atât de târziu. Ajuns aici, nici pomeneală să mai faci ceva imoral. Nu mai poţi, nu te mai lasă.

Cine e mai moral, cel care are nevoie de paznic sau cel care nu are nevoie?

salut,ai2
 

ambii pot fi morali

Eu mi-am exprimat punctul de vedere gandind ca un om moral nu necesita credinta intr-o divinitate....spun asta pt ca nu doar crestinii sunt morali...pana la urma absolut nici o religie (atentie...am spus religie nu cult) in doctrina sa nu isi indeamna adeptii la fapte rele si imorale.

Deci eu consider ca nu trebuie sa crezi ca sa fii moral...e destul sa ai o educatie sanatoasa ca sa ii respecti pe cei din jur.
Poate sunt subiectiva in aceasta opinie...sincer am cautat sa aprofundez putin subiectul dar nu pot fi obiectiva....imi vine permanent in minte: "eu daca as fi facut asta...eu daca m-as fi nascut in tara X....eu daca...etc"...

Nu contrazic ce spuneti voi, dar din punctul meu de vedere, acum eu asa vad, ca moralitatea nu tine de religie.