|
Citat:
Câți ca voi! Sus, pe gardul dinspre vie, O găină cenușie Și-un cocoș împintenat S-au suit și stau la sfat: - Ia te uită, mă rog ție, Cât de sus ne-am înălțat!... Și deodată, cu glas mare, Începură amândoi, Să cotcodăcească-n soare: - Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!... Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!... Dar de sus, din corcoduș, Pitulându-se-ntre foi, Mititel și jucăuș, Le-a răspuns un pițigoi: - Câți-ca-voi! Câți-ca-voi!... |
Anton Pann
Vulpea și pădurarul O vulpe, urmărită de vânători, îi cere pădurarului să o ascundă în casa sa din pădure. După un timp, vânătorii ajung la el și îl întreabă de vulpe. Acesta răspunde, arătând cu mâna spre casă, că nu a văzut-o. Vânătorii nu înțeleg gestul lui și pleacă mai departe. Vulpea iese din casă, îl privește pe pădurar o clipă, apoi pleacă fără să-i mulțumească. Pleci fără să-mi mulțumești că te-am salvat, îi reproșează pădurarul. Ți-aș fi mulțumit cu prisosință, dacă mâinile și gura ta ar fi făcut același lucru, răspunde vulpea. Nu nega cu faptele, ceea ce spun vorbele tale. "Invatatura data rau se sparge in capul tau." DESPRE CUSURURI SAU URÂCIUNI Aideti sã vorbim degeabã, Cã tot n-avem nici o treabã. Fiindcã Gura nu cere chirie, Poate vorbi orice fie. De multe ori însã Vorba, din vorbã în vorbã Au ajuns si la cociorbã (vãtrai de lemn) S-atunci vine proverbul: Vorba pe unde a iesit Mai bine sã fi tusit. De aceea Când vei sã vorbesti, la gurã Sã aibi lacãt si mãsurã. Adicã: Vezi bârna din ochiul tãu Si nu vorbi p-alt’ de rãu. Spre pildã: Când vei vorbi de mucos, Nici tu sã fii urduros. Cã nu e mai urât când cineva Face pe frumos cã e ponevos Si pe cel urât cã e aurit. Altul iar Trânteste cuvântul tronc, Ca closca când face clonc. Si se pomeneste vorbind: Frumoasã nor dobândisi, Dar se uitã cam piazis. Si cã Dupã ce e neagrã, o cheamã si Neagã; Dupã ce e mutã, apoi e si slutã. Sau Urât mester a croit-o, Rãu ciocan a ciocânit-o. Sau Bun ciocan te-a ciocãnit, Cã frumos te-a potrivit. Si Urât tatã a avut, Sã-i semene l-a fãcut. Sau Fã-mã, tatã, ca sã-ti seamãn Ca frate cu frate geamãn. Dar însã A semãnat crastaveti Si au rãsãrit scãieti. Sau cã Tata avea armãsar, Dar el a iesit mãgar. Si asa, Cu vorbe îmbolditoare Îl atinge unde-l doare. De aceea niciodatã Chelului despre chilie Sã nu-i spui vro istorie. Si Cu plesuvul când vorbesti Tigvã sã nu pomenesti. Si nici Sã nu râzi de mãgar cumva, Cã poate îl încaleci cândva. Totdauna Gura care e-mputitã Altui e nesuferitã, Cã dacã Mie-mi miroasã a floare, Dar altuia a putoare. Si în scurt, Noi râdem de unul-doi Si patruzeci râd de noi. Pentru cã Nu este rãsur sã n-aibã cusur. |
Pune-ti inima acolo Unde furii nu’ndraznesc, Unde nu este rugina Si nici aur pamantesc. Pune-ti inima la cer, Catre Tatal si in ruga, Cere pace si iubire Si un inger pazitor. Pune-ti fruntea obosita La icoana lui Iisus Spune-i Lui ce te apasa, Spune-i Lui, ce ai de spus ! Pune-ti azi nadejdea toata Catre Tatal cel ceresc Si-ai sa capeti indrumare In tumultul pamantesc ! Camelia Cristea |
Învață de la toate – de Traian Dorz
Învață de la apă să ai statornic drum. Învață de la flăcări că toate-s numai scrum. Învață de la umbră să taci și să veghezi. Învață de la stâncă tu neclintit să crezi. Învață de la soare cum trebuie s-apui. Învață de la piatră cât trebuie să spui. Învață de la vântul ce-adie pe poteci Cum trebuie prin lume de liniștit să treci. Învață de la toate că toate sunt surori Cum treci frumos prin viață, cum trebuie să mori. Învață de la vierme că nimeni nu-i uitat. Învață de la nufăr sa fii mereu curat. Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi. Învață de la ape să nu dai înapoi. Învață de la umbră să fii smerit ca ea. Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea. Învață de la soare ca vremea să-ți cunosti. Învață de la stele că-n cer sunt numai oști. Învață de la greier, când singur ești, să cânti. Învață de la lună să nu te înspăimânți. Învață de la vulturi când umerii ți-s grei Și du-te la furnică să vezi povara ei. Învață de la floare să fii gingaș ca ea. Învață de la oaie să ai blândețea sa. Învață de la păsări să fii mai mult in zbor. Învață de la toate că totu-i trecător. Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci Să-nveți din tot ce piere, cum să trăiești pe veci. |
E timpul, Doamne! vara a fost lungă.
Intinde-Ți umbra peste ceas solar si lasa-Ți peste câmpuri vântu-n dungă. Roadei belsug să-i dai ultima oară si incă două zile australe adu-le-n pârg și-n vinul greu strecoară dulceata lor, de ultime petale. O casă cine n-are nu-și mai face, și singur cine-i mult o sa rămână, va priveghea, citi si scrie-n rână scrisori prelungi. Pe-alei fără de pace va rătăci, când frunze-o să apună. (Rilke) |
Toiag de înger
Autor / Poet: Vasile Voiculescu http://poeziisiversuri.com/wp-conten...voiculescu.jpg Îmbătrânesc. Destinul mi-e însă tot copil; Isteț să prinză păsări și să doboare poame Aruncă lesne pâinea la câini și când i-e foame Întinde mâna goală spre-arhanghelul Gavril. Hoinar prin codrii lumii, nu ții cu el la mers, Dar n-are spor, ci cată comori peste coclaur, În pietre sparte vede scântei de-argint și aur Și-n orice suferință, sămânța unui vers. Sătul de slovă neagră, cu degetul condei, Izvoade noi de stele și flori vrea să dezlege. Și-ades se pleacă-n tină cu frică și culege Porunci de mult uitate în urme vechi de zei. În van îi spui de moarte, de Domnul Sabaot, Zâmbind curat ca unul ce nu-și știe păcate, El se și vede-n ceruri, mai mare peste toate, Că-și ia toiag de înger și umblă raiul tot. Sonet 235 Mă lupt să scap iubirea de pătimașul trup. Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai mușc cu gura. Din lațu-mpreunării sălbatice s-o rup. S-o curățesc de carne, ca de pe aur zgura; Să te ador în suflet; doar duhul să-ți aleg– O veșnică-mbinare a două raze line… Dar cum te-arăți, mă-ntunec… și sufletul întreg Se face ochi, piept, brațe… zbucnite către tine, Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ți cad; Din nou vremelnicia își cască-n mine abisul. Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad, Mă-ntorc, cântând în carne… Mă doare numai visul Ca mai presus de fire, putând să o răstoarne, Iubirea e sămânța eternității-n carne. SONETUL CCXVIII (64) îți scriu sonete!... rîvnă pitică și deșartă, Cînd tu, corp-suflet-spirit, ești cel mai pur sonet. Nu Te-a făcut natura, ci în suprema-i artă Chiar cel Etern te scrise cu mînă de poet: Ce-adînc rimează ochii-ți cu cerul vast de vară; Și buzele sînt rima suavei aurori; Iar duhul, panoplie de foc, fără povară Stă-n carnea-ți cu lumina așijderea surori. Cum se mlădie versul grumazului, răsare Un istm de frumusețe să lege-n armonii Nemuritoarea strofă a pieptului din care Ies brațe, -ngemănate ca două melodii. Și-un orizont de slavă în tine-nchizi și-l iei Cu glorioase coapse sonetul cînd închei. 19 august 1956 SONETUL CCXX (66) ...Am scris iubire? Iartă... Citește: adorare; Sus, pîn'la tine, unde rîvnește al meu dor, Cuvîntul e omidă, cînd eu îl vreau condor, Să spintece vremi, spații, cu geniul în gheare... Stă necurmat în poartă-ți, cu ochii la ospețe, Să-ți ceară milă, Timpul, hainul cerșetor: în scîrnava lui mînă, tot mai nepăsător Tu zilnic svîrli, fărîme, slăvita-ți frumusețe... Nu-s rege, nu am aur să-mprăștii, nici onoruri; Atît: eternitatea mi-e singura unealtă Să nemuresc în spirit icoana ta înaltă, Sub ea să-nghețe vecii cu cîrdul lor de zboruri, Să-nmărmurească lumea de o iubire, care... ...Am scris iubire? Iartă... Citește: disperare... Miercuri, 5 dec. 1956 |
Ștefan Augustin Doinaș [SIZE=+1]Mistrețul cu colți de argint[/SIZE]
Un prinț din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-și cu greu prin hațișuri cărarea, cântă dintr-un flaut de os și zicea: - Veniți să vânăm în păduri nepătrunse mistrețul cu colți de argint, fioros, ce zilnic își schimbă în scorburi ascunse copita și blana și ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistrețul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul cu coarne, ori vulpile roșii, ori iepurii mici ... Dar prințul trecea zâmbitor înainte privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuș căprioara cuminte și linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte: - Priviți cum se-nvârte făcându-ne semn mistrețul cu colți de argint, nu departe: veniți să-l lovim cu săgeată de lemn!... - Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteț. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Și apa sclipea ca un colț de mistreț. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Priviți cum pufnește și scurmă stingher, mistrețul cu colți de argint, peste plaiuri: veniți să-l lovim cu săgeată de fier!... - Stăpâne, e iarba foșnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneț. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Și iarba sclipea ca un colț de mistreț. Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste: - Priviți unde-și află odihnă și loc mistrețul cu colți de argint, din poveste: veniți să-l lovim cu săgeată de foc!... - Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreț. Dar el răspunde întorcându-se: - Taci... Și luna sclipea ca un colț de mistreț. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolții cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreț uriaș, și cu colții îl trase sălbatic prin colbul roșcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea mistrețului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună și plânge? Ce veștedă frunză mă bate mereu?... - Stăpâne, mistrețul cu colți ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prințul răspunse-ntorcându-se. - Taci. Mai bine ia cornul și sună întruna. Să suni până mor, către cerul senin... Atunci asfinți după creste luna și cornul sună, însă foarte puțin. |
Poetul și dragostea
Te-ai făcut subțire și prelung, și un sentiment ciudat te doare, și ești mândru, și ți-l porți pe umăr ca pe-un șoim de vânătoare. Și prelungi, privirile îți trec chiar prin zidul greu și prin lăcate și se-opresc la piatra unui chip, mereu, cu sprâncenele-mbinate. Se petrec atunci întreceri, lupte, și răpiri imaginare, ora se înclină, bate cu secunde tot mai rare. Și trec ani, și șoimul zvelt de pe umăr nu-l mai lepezi, doar secundele din el bat din ce în ce mai repezi. Nichita Stănescu |
Din nou Nichita
Ce bine că ești
E o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâșnești într-o îmbrățișare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă și în nesfârșire se face coloană sau altceva mult mai înalt și mult mai curând. Ce bine că ești, ce mirare că sunt! Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, douâ culori ce nu s-au văzut niciodată, una foarte de jos, întoarsă spre pământ, una foarte de sus, aproape ruptă în înfrigurata, neasemuită luptă a minunii că ești, a-ntâmplării că sunt. |
|
Cantec de trei
de Nichita Stanescu Noi suntem doi, tu esti singura, de-aceea te lasam sa faci ce vrei tu. Noi iti dam doua inimi : una o tinem in mine, cealalta o tinem in tine. Chipul tau il facem sa semene cu chipul nostru, asa cum monezile sunt aidoma celor doua apasari brutale ale tiparului care le naste. Noi doi suntem doua ramuri ale tale, una izbucnita spre luna, din dragostea ta pentru cer. Alta izbucnita din pantecele tau, din dragostea ta pentru pamant. Noi si cu tine am vrut sa fim unul. Dar materia care uraste adevarul ne-a pedepsit si ne-a facut trei. Noi suntem doi si tu esti singura de aceea tu ne stapanesti, de aceea tu esti regina pentru ca noi doi suntem la fel. Iar un lucru aidoma altuia nu exista decat in monotonele povestiri despre fericire. |
Ca tot se apropie sarbatorile- o poezie mai vesela "Doina sarbatorilor" de Ion Pribeagu (dintr-un almanah din 1945!)
Foaie verde caltabosi Ma suntem niste scarbosi Si ingrati si pacatosi Mincinosi nevoie mare Ahtiati dupa mancare Grandomani si sclivisiti Si grozav de ipocriti Ma, cu cat mai mult avem, Cu atat mai multe vrem N' ai dat ma nici un pitac Unui cersetor sarac N' ai dat nici un singur ban Unui amarat sarman Si cumva de ti-a cerut Cineva vr' un imprumut Te-ai jurat pe sfinti pe zei Ca n' ai douazeci de lei Si ca sa-l convingi parol Ai scos buzunarul gol De Craciun de revelion, In bordei sau in salon N'a fost casa, mica, mare Sa nu fie sarbatoare N'a fost crasma, n'a fost bar Fara jazz si lautar Te'impingeai ca si un claun Nu gaseai un singur scaun Nu gaseai un singur loc Peste tot prapat si foc Si caldura si necaz Si topaituri si jazz Peste tot tipa Pericle -Sa mai vie zece sticle! Peste tot urla Vasile -Sa mai mearga zece chile! Peste tot se bea cu sete Si-si vorbeau pe indelete -Grea e viata mai baiete! Ma, si s'a mancat agale Milioane de sarmale Mii de porci, mii de juncani Sunci, ratuste si curcani Si costite si ficati Mii de metri de carnati Muschi, momite si fripturi Fudulii si garnituri Mititei si frigarui Rotocoale de purcele Si piftii si picioruse Maruntai de gainuse Pipote si piept de pui Tartite si frigarui Tuslamale si cotlete Si placinta cu bilete |
Din Racoasa in Sacele
Dedea lumea din masele Din Floreasca in Panduri Lepcaia lumea din guri Si spuneau muscand din fleica -Grea e saracia, neica! Si s'a inghitit ma Nae Vin din sute de butoaie Turburel si tamaioasa Otonel, Vartos si Grasa Si Feteasca si Cotnare Si pelin din Dealul Mare Si cocktailuri pe alese Numai chefuri, numai mese Vin in fiecare cana Si' n clondir si'n damigeana Si sampanii si sifoane Si tartine si jamboane Se bocea si te jeleai -Ce ne facem ma badie Cu atata saracie ? Nu gaseai un scaun gol La Modern sau Metropol Nici un strapontin macar la Luxandra Alcazar Pretutindeni numai flori Cuconet si pocnitori Fleici, cointrea-uri si sampanii Si oftaturi si jelanii -Saracia ne omoara! Te uitai la ei burtosi, Lacomi si libidinosi Parc' aveau in ei burete Si cu ochii dupa fete Cu neveste albe, roze Late ca niste batoze Sapte mii de kilograme Si cu ochii dupa dame Clampane si gura'si linge Bea saracu, bea de stinge Scrasne dintii ca o stanca Si mananca si mananca Se se jura, foc si sange Si suspina si se plange Tuturor cu mare jale -Criza mare! Nu's parale! D'aia zic bade Timofte Ca ne ia dracii de pofte Ori si cat ai nu-ti ajunge Parca cineva te' impunge Ai nevasta dulce 'nalta Da' ti fug ochii dup'o alta Ai parale, mii de lei, Dar oricat ai tot mai vrei Bei, plesnesti de lacomie Si te plangi ca-i saracie Cresti in burti ca o saltea Si te plangi ca-i viata grea! |
1 Decembrie
|
Frumoasa poezie! Generatia care a facut primul razboi mondial si al doilea s-au luptat si au murit pentru un ideal! le datoram vesnica recunostiinta!
|
[COLOR=#993366]MAGII [COLOR=#993300][COLOR=#993300][1][/COLOR][/COLOR][/COLOR] [COLOR=#993300] de Vasile Voiculescu[/COLOR] [COLOR=#993300][/COLOR] [COLOR=#800000]Pe urma stelei strălucite ce-a izvorît din infinit[/COLOR] [COLOR=#800000]Trei magi, sătui de contemplare, încălecară, și-au pornit…[/COLOR] [COLOR=#800000]Ca trei lunateci prinși de-un farmec, nici nu priviră înapoi,[/COLOR] [COLOR=#800000]Ci s’avântară ‘n largul lumii, naivii, gârbovii eroi.[/COLOR] [COLOR=#800000]Deși din porțile cetății un pas afară n’au făcut,[/COLOR] [COLOR=#800000]Mergeau acum ca duși de aripi pe-un drum deapururi cunoscut.[/COLOR] [COLOR=#800000]Străini, pe țărmuri neunblate, pe mări, prin codri și pustii[/COLOR] [COLOR=#800000]Deadreptul cale își croiră pe urma stelei argintii…[/COLOR] [COLOR=#800000]Înfrigurați, nu se opriră nici chiar când steaua-i părăsi:[/COLOR] [COLOR=#800000]…Și nu știau unde-au s’ajungă, știau atât, ce vor găsi![/COLOR] [COLOR=#800000]În fundul lumii străbătură, apoi încet s’au înturnat[/COLOR] [COLOR=#800000]Prea fericiți c’au dat prinoase și că ’n sfârșit s’au închinat.[/COLOR] [COLOR=#800000]Și cum li se vărsa din suflet prisosul sfintei bucurii,[/COLOR] [COLOR=#800000]Bătrânii magi de-odinioară păreau acuma trei copii.[/COLOR] [COLOR=#800000]Ce ’nsuflețiți ca de-o izbândă, își cred tot visul împlinit[/COLOR] [COLOR=#800000]C’au mers pe urma unei stele . . . ce s’a pierdut în infinit![/COLOR] [COLOR=#993300] ~~~+~~~[/COLOR] [COLOR=#993366]NOUL MAG [/COLOR][COLOR=#993300][COLOR=#993300][2][/COLOR][/COLOR] [COLOR=#993300] de Vasile Voiculescu[/COLOR] [COLOR=#800000]Am obosit de-atâta așteptare[/COLOR] [COLOR=#800000]Cu ochii sus pe cer…[/COLOR] [COLOR=#800000]Și steaua vieții tot nu mai răsare.[/COLOR] [COLOR=#800000]De astăzi însă n’o mai cer.[/COLOR] [COLOR=#800000]Plec singur spre locașul de ’nchinare,[/COLOR] [COLOR=#800000]Spre Staulul râvnitului Mister.[/COLOR] [COLOR=#800000]Luceafărul menit ca să-mi răsară[/COLOR] [COLOR=#800000]Atât a zăbovit,[/COLOR] [COLOR=#800000]Că nu mai vreau să știu dacă s’a stins,[/COLOR] [COLOR=#800000]Ori eu dac’am orbit…[/COLOR] [COLOR=#800000]Nu mai aștept lumina din afară:[/COLOR] [COLOR=#800000]O alta ’n mine tainic s’a aprins[/COLOR] [COLOR=#800000]Și arde ’n fund pojarnica ei pară,[/COLOR] [COLOR=#800000]Văpaie noaptea, ziua stâlp de fum -[/COLOR] [COLOR=#800000]Cu ochii ’ntorși spre ea pornesc la drum[/COLOR] [COLOR=#993300] ~~~+~~~ [/COLOR] [COLOR=#993366]DIN CÂTE TRELE DARURI [/COLOR][COLOR=#993300][COLOR=#993300][3][/COLOR][/COLOR] [COLOR=#993300] de Vasile Voiculescu[/COLOR] [COLOR=#800000]Din câte trele Daruri ce Magi-i hărăziră[/COLOR] [COLOR=#800000]Nu i-a rămas acuma nimic să-l mai mângâie,[/COLOR] [COLOR=#800000]Nici fir măcar de aur, de smirnă ori tămâie…[/COLOR] [COLOR=#800000]Și Darurile iată în ce chip Îl slujiră:[/COLOR] [COLOR=#800000]Tot aurul, pe care l-a dat cui sta să-i ceară[/COLOR] [COLOR=#800000]L-au strâns pizmașii preoți și fu prilej pierzării:[/COLOR] [COLOR=#800000]Cu el plăti Caiafa, peșin, prețul vânzării[/COLOR] [COLOR=#800000]Când s’a tocmit cu Iuda să-L cumpere ’ntr’o seară.[/COLOR] [COLOR=#800000]Iar smirna cuvioasă, amar de ani păstrată,[/COLOR] [COLOR=#800000]Abia de se ajunse când Îl îmbălsămară,[/COLOR] [COLOR=#800000]Așa că ucenicii cerșiră de-I turnară[/COLOR] [COLOR=#800000]Pe trupul plin de sânge mireasma consacrată.[/COLOR] [COLOR=#800000]În urmă, cu tămâia i-au afumat mormântul[/COLOR] [COLOR=#800000]Când au venit să-L plângă, în stol mironosițe…[/COLOR] [COLOR=#800000]Iar Maică-Sa, smulgându-și bogatele-i cosițe,[/COLOR] [COLOR=#800000]Purta pierdută hârbul și tămâia pământul.[/COLOR] [COLOR=#800000][/COLOR] [COLOR=#800000]http://theologhia.wordpress.com/2011/12/22/magii-de-vasile-voiculescu/ [/COLOR] |
Postare stearsa !
|
Batranul cersetor-versuri Adrian Paunescu
|
ADRIAN PAUNESCU-Cantec Femeiesc
|
Versuri:adrian paunescu-ninsoare de adio
|
Tu, omule, ai mari răspunderi
Ieri ,mergand sa iau medicalu colegului meu Viorel ,bolnav de cancer cu metastaze am intalnit o doamna ce mi-a dat in dar aceasta poezie.Nu stiu daca a mai fost postata (daca a fost rog sa fie stearsa)dar mie mi-a mers la suflet.
O, omule, ce mari răspunderi ai De tot ce faci pe lume, De tot ce spui, prin scris sau grai, De pilda ce la alții dai, Căci ea mereu spre iad sau rai, Pe mulți o să îndrume! Ce grijă trebuie să pui În a ta viață toată, Căci gândul care-l scrii sau spui, S-a dus pe veci... nu-l mai aduni, Dar vei culege roada lui Ori viu, ori mort... odată! Ai spus o vorbă, vorba ta Mergând din gură-n gură, Va-nveseli, sau va-ntrista, Va curăți, sau va-ntina, Rodind sămânța pusă-n ea De dragoste sau ură. Scrii un cuvânt; cuvântul scris Este un leac sau e otravă. Tu vei muri, dar tot ce-ai scris Rămâne-n urmă, drum deschis Spre înălțare, sau abis, Spre-ocară, sau spre slavă. Ai scris un cântec, versul tău Rămâne după tine: Îndemn spre bine sau spre rău, Spre curățire sau desfrâu Lăsând în urmă rodul tău De har, sau de rușine. Arăți o cale, calea ta În urma ta nu piere. E cale bună, sau e rea? Va prăbuși, sau va-nălța, Vor merge suflete pe ea Spre har, sau spre durere?! Trăiești o viață, viața ta E una, numai una. Oricum ți-ar fi, tu nu uita, Cum ți-o trăiești, vei câștiga Ori bucurii pe veci prin ea, Ori plâns pe totdeauna! |
Citat:
|
Arta de a invinge
Să ai curajul să spui da
Să ai curajul să spui nu Și-n fiecare clipă grea Să fii mereu, același Tu ! Să știi să crezi Când unii te înșeală, Să te ridici Când alții te doboară, Să poți păstra Ce alții vor s-alunge, Să știi să râzi Când sufletul îți plânge Și cald tu să rămâi, Chiar dacă afară ninge. Aceasta-i arta De-a învinge. |
Citat:
|
Nu din pacate
Nu am compus-o eu draga Vassy ,am primit-o in dar ca si pe prima .Pe viitor cand voi avea starea necesara voi pune si compuse de mine.
Multumesc |
Citat:
|
Pune-ti inima acolo Unde furii nu’ndraznesc, Unde nu este rugina Si nici aur pamantesc. Pune-ti inima la cer, Catre Tatal si in ruga, Cere pace si iubire Si un inger pazitor. Pune-ti fruntea obosita La icoana lui Iisus Spune-i Lui ce te apasa, Spune-i Lui, ce ai de spus ! Pune-ti azi nadejdea toata Catre Tatal cel ceresc Si-ai sa capeti indrumare In tumultul pamantesc ! Camelia Cristea |
Fii multumit, nu te mai plange atat !
Dacă-ți vine-așa în minte un cuvânt rău, de ocară, Și-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară, Tu gândește-te, creștine, cu smerenie firească La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească. Când te-apasă neputințe, când picioarele te dor, Când vederea-ți este slabă, sau auzul nu-i ușor, Tu gândește-te, creștine, la cei fără de picioare, La orbi, surzi și paralitici, ce trăiesc așa sub soare. După ce, sătul de muncă, obosit, sosești acasă, Iar mâncarea ce te-așteaptă nu îți pare prea gustoasă, Înainte de a spune că nu-ți place, măi, creștine, Tu gândește-te la frații ce n-au niciun colț de pâine. Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiții, Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziții, Tu gândește-te că unii n-au nici casă, nici ogradă, Că trăiesc sub cerul liber și adesea dorm pe stradă. Dacă soțul sau soția ți-au greșit, iubite frate, Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate, Tu gândește-te că-n lume sunt atâția soți uitați, Sunt atâția oameni singuri, care plâng nemângâiați. Astăzi când te plângi de viață, de cumplita ei povară, Tu gândește-te, creștine, la aceia ce plecară Prea curând din viața asta, regretând al vieții dar, Ce-și doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar… Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici, Neascultători și mândri, uneori, ba chiar obraznici, Tu gândește-te, creștine, la părinții fără fii, La căsuțele în care n-auzi glasuri de copii. Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare, Că mașina e prea veche, și distanța e prea mare De acasă la serviciu, și e drumul plicticos, Tu gândește-te, creștine, la acei ce merg pe jos. Când vorbești despre serviciu, despre șefii tăi și trudă, Și te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea și crudă, Tu gândește-te, creștine, și privirea îți aruncă Spre șomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă. Înainte ca să judeci, să condamni, să osândești, Tu gândește-te, creștine, în ce stare te găsești. Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat, Iar cel care osândește, și el va fi judecat. Dacă-ți pare rugăciunea lungă și obositoare, Tu gândește-te, creștine, că sunt unele popoare Idolatre și păgâne, ce se roagă în zadar, Ce nu au ca noi, creștinii, scumpul și cerescul har. Când primești loviri și scârbe de la frați sau venetici, Tu ia pildă de răbdare de la sfinții mucenici Și privește spre Golgota la Acela, care duce, Umilit și plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce. Când atâtea gânduri sumbre vor fățiș să te doboare, Cu-ale lor sclipiri viclene și săgeți nimicitoare, Du-te iute la duhovnic și demască-l pe vrăjmașul, Căci el e, să știi, creștine, autorul, el, trufașul. R. Iftinoiu Sursa: http://luminapentrucandeladinsuflet....i-plange-atat/ |
|
Versuri:Adrian Paunescu-Noapte de unul singur
Muzica :Emeric Imre http://www.youtube.com/watch?v=18s2XAUPUgY |
Arghezi, Inganare
[SIZE=1][COLOR=navy][SIZE=3][COLOR=black]Ziua-nfloreste-albastra in noaptea din fereastra. Zabranicul perdelei trasare-ncet si rece Si, frageda, lumina in sanul noptii trece. Intregul cer se-aseaza la geamuri ca o glastra Mai treaz in cuibul lumii cu stelele-am durat Si-am priveghiat cu ele pana-n apusul lor. Ma simt mai tanar parca si parca mai curat, Ca timpul curge in jgheabul veciei mai sonor. ........................................... Cand mi-a murit nadejdea si cand a inviat? [/COLOR][/SIZE][/COLOR][/SIZE] |
Aud o bătaie în ușa de lemn
Și stau și ascult iar cum bate Din suflet, în taină, primesc un îndemn Bătaia din ușă îți este un semn Există dreptate! Ascult nemișcat cum bate mereu Cu sunet ușor și duios Dar cum să deschid, nu sunt oare un "eu" Nici mare creștin, nici mare ateu Trăind de prisos De ce bate iar, de ce nu am pace Mă-ntreb zbuciumat și nervos Iar inima-mi spune: acum te întoarce Să-ți cureți păcatul ce-n viața ta zace Sărman păcătos. Rânjește cu silă tot răul din mine Aș vrea să deschid Dar cum am las niște patimi meschine Și idolii dragi cu figuri feminine Mi-e greu să decid. Privesc în prezent, privesc în trecut Cum toate s-au dus, cum toate au fost Îmi sunt pe zi ce trece tot mai necunoscut Mă doare orice clipă ce-n viață am pierdut Trăind fără rost. |
Citat:
? |
Citat:
Cu sunet ușor și duios Dar cum să deschid, nu sunt oare un "eu" Nici mare creștin, nici mare ateu Trăind de prisos" Minunata poezie Mihai. Felicitari. N-am stiut ca ai si acest har! |
Citat:
Nu stiu daca am mai postat-o pe forum... Daca da, imi cer iertare. Vizita Ea spuse: - Te caută un domn. - Pe mine? Eu nu cunosc decât Oameni sărmani, Cu suflet chinuit… - Salut, Moșnege. Am venit ! - Vă rog să mă iertați… Pe cine căutați, Că sunt oleacă încurcat ?! - Nu mă cunoști ? Glumești! - Nu, chiar nu știu! Poftiți, intrați… Și să scuzați Deranjul… Am multe cărți ce stau pe jos… Cu… ce vă pot fi de folos ? - Ei, hai, Moșnege… Serios… Tu chiar nu te prefaci? Trecutului n-ai ce să-i faci… Iar eu Sunt cel ce-am fost mereu : ORGOLIUL tău. De-o vreme M-ai făcut uitat. N-am mai băut N-am mai mâncat… Și sor’mea VANITATEA, Se plângea… Că te-ai cam dat la fund!... Așa Nu se mai poate! Pe cuvânt!... Hrănește-ne, bătrâne, zi ceva! Un banc, o glumă, o „pastilă” O bârfă, o înjurătură, O teorie justă de școlit Cu aer dur și plictisit!… Tu n-ai egal în lumea ta! Fii mândru că ești CINEVA!... Deștept, citit, documentat In lumea asta de… doi lei… Ai "stofă", "ștaif" și știi ce vrei!!! Altul ca tine, greu găsești! Ia zi, acuma ce citești? Ce-i asta ? "Sfinți Părinți", "Psaltirea"?... Bătrâne, ți-ai ratat menirea ! Ești jalnic. Ce-ai pățit?… Nu-mi spune ca te-ai pocăit!... Dacă știam, ți-aduceam flori… Si-ți dedicam și aforisme… Ce altceva poți să-mi oferi Afară de icoane și catisme?... - Nimic!… Ce-a fost a fost… Filozofie fără rost… Aș vrea să cred că m-am schimbat! Pe filozofi… i-am cam lăsat; Nu mă mai cert, nu mai combat… Iar de-njurat, e inutil, e și păcat!... Eu… nu mai sunt cel care-am fost… Un biet moșneag umil și prost, Trăind din mila Domnului… - Ce spui!?! Bravo, bătrâne! Așa mai zic și eu: Mândrie pân’ la Dumnezeu !!… Ești deja sfânt, nu cel ce-ai fost!… Mă-ntreb de când? De la intrarea-n post? Bătrâna intervine: - Ce-i moșnege ? Mi s-a părut Că te aud vorbind. - Vorbind? Așa? Am ațipit… Și tocmai ce-am primit Pe cineva… Un camarad apropiat; Era flămând și însetat, Chiar trist mi s-a părut… - Om bun, era? - Nu prea! Dar pretindea Că fără el, N-aș exista!... - Și ce-ai făcut? Cum ai scăpat? - Nimic. Tu m-ai salvat!... Nu doar acum, ci-atunci, cândva Când ai zâmbit și ai spus „DA!” În fața Sfântului Altar… Nu meritam… Știam. Dar Dumnezeu a vrut așa… Mi-ai dat copii și viața ta Și te-ai băgat sub Crucea mea Luând povara cea mai grea… http://www.poezie.ro/index.php/personals/82801/Vizita |
Mulțumesc pentru aprecieri, nu știu în ce măsură le mai merit. Am găsit poemul într-un dosar foarte vechi despre care uitasem cu desăvârșire și face parte din "urmele" lirice ale altor vremuri, din secolul și mileniul trecut. Textul este datat: 11 noiembrie 1991. Îmi vine să zâmbesc acum, la decenii distanță, când citesc cât de patetic și "terminat" mă imaginam pe-atunci! Nu cred că am deschis atunci ușa aceea fiindcă știu ce ani au urmat și câte păcate am mai adunat.
|
|
Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el și apără-l! El este al tău cu blândețea lui de miel și cu răbdarea lui de taur cu omenia lui de floare de zăpadă ce se vede pe geam, Doamne, pe fereastră și pe libertate! Doamne! poporul meu nu se spală de mine! Eu nu mă spăl de poporul meu! Dacă-mi vine alt miros decât mirosul lui, mă spăl pe mâini numai de propriile mele mâini și mă las legat de boarea de zăpadă a poporului meu. Mărul se poate spăla numai de măr, de pomul mărului nu! De pom nu! Apără, Doamne, poporul român și nu te spăla de el! Pe maica mea care m-a născut pe mine am dăruit-o poporului român. Dăruiește-ți, Doamne, pe maica Ta, care te-a născut pe Tine, poporului român! (Nichita Stănescu, Eu nu mă spăl de poporul meu) „Limba română este patria mea” „A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. … Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă.” „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.” (Nichita Stănescu) Cel mai frumos catren, de-as fi in stare sa-l scriu vreodata, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși” – Din dragoste pentru Nichita (inregistrare TV cu Nichita Stanescu) “Poezia este inca singura avutie pe care omul o are inca nejefuita (…) Un conținut minunat, tainic si revelat atrage după sine o formă minunată si revelată. (…) Am fost un foarte mare iubitor de icoane romanesti pe sticla …” Nichita Stanescu - interviu https://www.youtube.com/watch?v=_otbOyH55gc Nichita Stănescu Ce bine că esti E o întâmplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare mereu dureroasa, minunata mereu. Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi timpla de stele, până când lumea mea prelunga si în nesfirsire se face coloana sau altceva mult mai inalt si mult mai curând. Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt! Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se, doua culori ce nu s-au văzut niciodata, una foarte de jos, intoarsa spre pământ, una foarte de sus, aproape rupta în infrigurata, neasemuita lupta a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt. |
A, da, pe 31 martie era ziua de naștere a lui Nichita...
|
Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi.
La loc de pășune, acolo m'a sălășluit, la apa odihnei m'a hrănit, sufletul mi l-a întors la sineși. El m'a călăuzit pe cărările dreptății de dragul numelui Său. Că chiar de voi umbla prin mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine ești; toiagul Tău și varga Ta, acestea m'au mângâiat. Masă ai pregătit înainte-mi, de față cu cei ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu, iar paharul Tău mă'mbată de parc'ar fi prea tare. Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele și voi locui în casa Domnului întru lungime de zile. (Psalmul 22, versiunea Anania) *** Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele. (Psalm 23 versiunea Cornilescu) |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 04:03:23. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.