io zic sa inchizi ochii larg

E mai bine sa traiesti singura decat sa fi casatorita si sa stai la comanda unui barbat care sa iti cerseasca iubirea.Eu una nu vreau sa ma casatoresc si sa fiu comandata de cineva.

corect. barbatii e porci.

Mai, mai, se te vaz cand te'o "lovi" iubeala de un "barbat care-ti cerseste dragostea", si sa te vaz cand ai sa "cersesti dragostea" tu...ce ai sa mai stai "la comanda"...:4:

1. "a aparut un el dar nu corespunde deloc"
2. "ce-mi doresc eu nu corespunde cu gandirea lui Dumnezeu?"
3. "Vreau pe cineva pe care sa-l iubesc sa simt ceva pt el"
4. "am o varsta(33) si se spune ca nu mai poate fi iubire,"
5. "bine nu iubire dar ceva sentimente trebuie sa fie....nu?"

Ați oferit cinci premise. Eu văd o singură concluzie: nu-l iubiți. Nu-i dați speranțe.
Și încă "una": 33 de ani nu e o vârstă. E o vârstă "faină". Orice vârstă cu ale ei.
Singura permanență de-a lungul vieții: dragostea. Și în dragoste ești copil, chiar și la 33 ori 3 de ani. Dacă nu simțiți asta, cu "ceva sentimente" nu faceți "casă de piatră", o faceți să fie, oricum ar fi ea.
Să vă ajute Domnul!

multumesc tuturor pt raspunsuri,
calm down-dupa cum am mai spus am terminat relatia cu acel baiat am considerat ca e mai bine sa nu-i dau sperante desarte
asta nu inseamna ca am rezolvat problema,nu,insa nu ma mai gandesc incerc sa traiesc ce-mi ofera domnul chiar daca nu imi place neaparat insa ce pot sa fac eu,nimic

Si tu? Tu ce oferi? Ceri extrem de mult, desi poate ti se pare ca doresti ceva normal si nu spui ce esti pregatita sa oferi in schimb. In ortodoxie nu exista suflete pereche, jumatati sau sferturi, casnicia e cruce si jertfa, e mantuire in doi.
Uite, eu am 22 de ani si iti spun ca in cazul in care vei gasi ceea ce scrii aici (sau ti se va parea ca vei gasi asta), acea relatie va dura foarte, foarte putin, pentru ca orice raport intre oameni, daca se doreste a fi durabil, fireste, trebuie sa se sprijine pe dragoste crestineasca. Toate relatiile care se intemeiază numai si numai pe o consonanta de pareri, idei si comportamente (consonanta care, iti spun, oricum se realizează foarte, foarte rar), mai devreme sau mai tarziu se vor destrama, pentru ca acestea nu sunt criterii stabile in viata, ci relative si trecatoare. Altfel vei simti, crede si actiona la 20, altfel la 30, al 40 si asa mai departe, mai vin, inevitabil, si necazuri multe si tot felul de lucruri, iar daca legatura dintre voi sta numai in afinitate si nu in dragostea de Dumnezeu, relatia e periclitata de la inceput.
Eu sunt convinsa ca vei gasi un barbat bun atunci cand vei fi pregatita.

Doar un gând bun: gândiți-vă întotdeauna la ceea ce puteți oferi înainte să vi se ofere ceva! Atunci bucuriile și împlinirile vor fi pe măsura așteptărilor. E probat.
Dacă ați ști câte mi-am dorit eu și câte "zvârcoliri" am avut până am acceptat odată ceva: "mândru, gras și frumos" (o vorbă din Ardeal), de "deștept" ce să-ți mai spun, studii înalte, că de' nu's eu orișicine (adică, un nimeni cu patalama), nu merit eu Făt Frumos mai mult? NU, am simțit răspunsul în Biserica lui Dumnezeu. Am avut ceea ce am meritat: să-mi adaptez propria voință (propriile mofturi) la dorința celorlalți și să-mi pară rău când creez câte o neînțelegere din nesimțire și neatenție, așa ca un ticălos patologic ce sunt.

Dumnezeu să vă îndrume pașii!

Doamne ajută!

P.S. Întru Hristos puteți face orice. Rugăciune, rugăciune, rugăciune...

Multumesc pt sfaturi!

Nu am inteles la ce te referi cand spui "am acceptat odată ceva: "mândru, gras și frumos" ,adica ce sa intelegem ca te-ai resemnat si ai acceptat ceva care nu corespundea dar te-ai smerit si ai renuntat la" mofturi"?
In ceea ce ma priveste pe mine eu am asteptari care nu tin de aspectul fizic sau material,(n-am cum sa cer ceva ce nu am nici eu,frumusete si bani) insa am asteptari legate de o oarecare pregatire,afinitati,caracter,credinta,etc
Sunt multe de spus......
Doamne Ajuta!

Îmi cer scuze dacă am fost înțeles greșit. Mă refeream la mai multe situații trăite de mine în care a trebuit să mă adaptez la ceilalți. În nici un caz, nu era vorba despre vreo poveste de-a mea de "dragoste", ci doar de mândria mea nemăsurată care nu mai cunoștea limite. Nu mă pot felicita, din păcate, nici astăzi, că aș fi scăpat de ea. Și am îndrăznit să "judec" că dvs. ați fi fost în aceeași situație, adică în situația de-a cere (poate îndreptățită) ceva de la cei din jur. Însă, în credința întru Hristos, nu ești îndreptățit să ceri nimic dacă nu ai dat tu însuți ceva (și nici măcar atunci). Asta am încercat să vă spun. Cu alte cuvinte, m-am lăudat cât de "bun" am fost eu și cum "am știut" să mă adaptez, smeresc.
Cât despre smerenie, pot să o spun doar că e o mare încercare, "o piatră de hotar", pe care, cel puțin eu, o duc cu greu.

Doamne ajută!