|
Haide, hai fată bălaie
Că vine Moș Nicolae! Trebuie să curățăm Toate ce le încălțăm: Papucei, și săndăluțe, Cizmulițe și ghetuțe, Ca nu cumva Moșul bun Să lase nuia de-alun, Ci covrigi cu mult susan Și iepuri din marțipan, Bomboane de ciocolată In cutie colorată. Ursuleți din turtă dulce… Numai Moșul ne aduce! Sigur, doar la cei cuminți. Tu ai fost?Dar să nu minți ! Sunt nervos de nu mai pot, C-am simțit mare complot. Moș Ene vrea să ne-adormă Când Moș Nicolae toarnă Dintr-un sac plin cu de toate Bomboane și ciocolate, Iar la unii-o nuielușă, În pantofii de la ușă. Dar acum, fiindc-am aflat, Voi sta treaz neapărat, Să-l văd pe Moș Nicolae Venind prin zapezi sau ploaie, Să ne dăruiască-n noapte Și pe merit și ce poate! Dar ce am? Mi-așa de somn! - Moș Ene, nu vreau să dorm. Vine Moșul pe la gene… – Nu te mai juca, Moș Ene! |
Scrisoare către Moș Nicolae - Vali Slavu
E prima dată când îți scriu…
Am auzit că vei veni Cu daruri multe la copii. Ai mei dorm toți, că e târziu. Scrisoarea nu e prea frumoasă. Mă iartă! -ți scriu la lumânare Și mâna-mi tremură cam tare, Că este frig la noi în casă. Nu sunt flămând, cu frații mici Am împărțit un colț de pâine. M-aș bucura de-aș ști că mâine Va fi să treci și pe aici. Știu, mulți copii sunt cu nevoi, Eu nu-ți cer jucării frumoase, Ci-n ghetele acestea roase Să pui, te rog, ghetuțe noi! ........................ Răspunsul Moșului (Gârda Petru Ioan) E prima dată când răspund, Căci sigur n-am să pot veni, Cum mă duceam pe la copii Mai an. Acum, regret profund, Da-s prea bătrân și hodorog Să pot să mai pornesc, băiete, Și nu mai am suman, nici ghete, Nici sanie, nici câini. Te rog Mai rabdă-o vreme, vezi cum faci, Că poate s-o-ndura Guvernul Să mai renunțe la eternul “N-avem nimic pentru săraci”. Dar pân-atunci, pe-această cale, Primește de la Moș Crăciun Aceste... nu știu cum să spun... Aceste ghete virtuale. ........................... Mosul Ratacit! (Culai Roman) Copil gingas, fara ghetute Eu ti-am primit tarziu scrisoarea! Tot ce mai am sunt trei stelute Sa-ti lumineze-n veci cararea. Le am de cand eram ca tine Si-n suflet le-am purtat mereu! Sunt dar, chiar de la Dumnezeu Si se numesc de fapt Sfanta Treime Ingeri din cer ti-or da ghetute noi Hainute, carti si pixuri fermecate. Si fericit vei fi cu toti ai tai, In jurul mesei pline cu bucate! ..................................... Re- Moșul rătăcit, plenar m-a lămurit -Vali Slavu Îngeri din cer ne-or da ghetuțe noi Și-o masă-nbelșugată. Aferim! Iar pentru-așa pomeni și trai de soi, E de ajuns doar, musai, să murim. Tentația e mare… mese-mbelșugate, Hăinuțe, ghete noi, chiar pixuri fermecate, Da-ți amintesc: flămând, desculț e mult mai bine, Decât să te-ntâlnești în cer cu… știi tu cine! (soacra decedata recent -n.a.) ............................................. Re : Mosul Ratacit! - Culai Roman Impovarat de ganduri si nevoi Revin pe unde las cate un semn... Nici nu mai stiu cum sa va-ndemn Cand vad cam ce ganditi unii din voi !? Spuneam mai sus ca cei cu har Sau cei ce stapanesc bine cuvantul Sa nu se-aplece dupa cum vrea "Vantu" Sau sa-si inece-amaru’ in pahar ! Nu v-amagiti c-aveti solutii STAS, Si cu atat mai greu sa le impuneti Priviti la cer si-o rugaciune spuneti ; E singura speranta ce-a ramas ! Doar bunul Dumnezeu ne-ar mai salva Aceasta tara plina de minciuna ! Tot ce-a fost bun s-a-mbolnavit de ciuma Si doar Hristos poate schimba ceva ! Ne-am urmarit si ne-am turnat si ne-am vanat Si-am impuscat si-n ziua de Craciun ! De ce-asteptam mereu un lucru bun Cand noi n-am inteles ce-i un pacat ? Cine-ar plati tot raul ce ne-apasa ? Noi vrem mereu-mereu cate ceva... De nu iubesti, nimic nu poti avea ! De n-ai sa ierti, nu esti stapan acasa ! Sa nu imi luati de rau tot ce v-am spus ; Si-mi cer ieratre daca v-am ranit ! Poate nu-i o-ntamplare c-am venit V-am spus si eu trei vorbe si m-am dus!... ............................................. Re re re Moșul rătăcit - Florian Abel Îi înțeleg pe oamenii ca voi Ce luminează pronia cerească, Atunci când cei ce-s obidiți ca noi, Își mai găsesc și timp ca să gândească. Te-am supărat de am uitat că sunt Clădit în "chipul și asemănarea" Și m-am îndepărtat de tot ce-i sfânt; Dar mă apucă tot mai des mirarea: Tot după chipul și asemănarea Sunt cei ce-și umilesc propriul frate? Și cei ce chipul țării pângăresc? Și cei bogați prin cântece spurcate? Îmi ceri ca și pe-aceștia să-i iubesc Spre-a fi părtaș în ceruri cu preasfinții? Ba, să mă ierte tatăl cel ceresc Și dă-mi o bardă să le mântui dinții. M-am săturat de dragostea profană Ce-i proclamată "drumul către rai", Nu pot sorbi prea otrăvita cană, Iar de sunt osândit, nu-i nici un bai. Nici Dumnezeu nu spune că-i iubește Pe cei ce pângăresc dumnezeirea, De ce-aș fi eu cel care depășește Pe Dumnezeu, răstălmăcind iubirea? ................................................ Re Moșul rătăcit - Culai Roman "Oameni ca noi", "oameni ca voi"... Eu nu gasesc nici o deosebire Suntem un neam cu toti, si-o fire Cu-aceleasi ganduri triste si nevoi ! Nu-s suparat pe nimeni, sincer spun ! Doar incurcat un pic si necajit Ca pan’acum nimeni nu s-a gasit Sa faca-n tara asta ceva bun! Ma zbat intr-o parere si incerc Sa promovez o unica gandire De vom ierta si-om darui iubire Ne-om dezrobi si vom iesi din cerc. Tu spui ca dai cu barda si scoti dinti... Cati dinti scoti tu, atatia-ti scoate el ; Ba chiar mai multi, desi e mic si chel. Sa-nvingi tre’sa iubesti si sa nu minti !! Cu ce suntem noi mai presus De cei cu dragostea profana ? Zambind, le dam sa bea aceeasi cana Si am uitat de jertfa Lui Iisus. Sunt 20 de ani de ura ; Se-ntorc soldatii in mormant ! Mai este oare-n noi un lucru sfant ? Avem masuri, dar nu avem masura !! Pe cine sa iubeasca Dumnezeu ? Suntem bolnavi, nu are ce alege ! Cu legi facem mereu fara-de-lege Si niciodata nu-L chemam la greu ! Poate-s naiv, eu stiu ? Si da si nu. Dar cred ca-i tot ce ne-a ramas acum : Sa ne unim "cei cu cuvantul bun" Sa spunem : Doamne, fa dreptate, Tu !! .................................................. ....... (Dupa un an) Speranța moare ultima... - Vali Slavu Ți-am scris și-acum, a doua oară, Vreo patru rânduri încropite Și-aceleași ghete ponosite Te-au așteptat pe prispă-afară. Dar n-ai ajuns la noi, sărmanul, Ți-e greu ca să ne faci pe plac, Fiind și tu tot mai sărac, Dar poate vei veni la anul… ......................................... Sursa: http://www.poezie.ro/index.php/poetr...%C5%9F_Nicolae |
Ce desfatare, Moshule!....
Frumos (desi, desigur, trist), frumos! Cum stie romanul sa bata saracia de afara cu un cantecel pe dinlauntru... |
Citat:
|
Cuvântul
de Daniel Turcea Adevărul s-a revelat în cuvinte și în tăceri, în minuni și-n legi de minuni, în metafore și-n numere, dar mai ales în taine. și iată, la plinirea răutății veacurilor, în trup omenesc, unindu-ne cu El. Dar ce-a a fost înainte de El și-a continuat fără El, poartă stigmatul sterp al lipsei de har, al apostaziei, nu prin inițiere se lasă descoperit Adevărul, El nu este un secret, ci însăși desăvârșirea, cea care arde vasele literelor și-ar face grămăjoară de cenusă, gândul cel orgolios. El, Adevărul, Se descoperă pe cât îi este cu putință celui ce-L caută, ce-L dorește, ce-L iubește, ce-L crede, ce traăește în El, Se descoperă prin traire... celor cu inima curată, blânzilor și smeriților lumii, celor ce pot iubi, Desăvârșirea, Izvorul, Iubind astfel pe fiecare om, fratele lui. Ascet este cel ce nu urăste nici un om, chiar când acesta îi dorește moartea. Cel ce-i iubește pe toți, iată suprema asceză. El a pătruns esența lumii văzute și nevăzute, acela nu mai poate muri. Dar nu există luptă cu sine și cu aparențele lumii, cu trupul și cu spiritul, ca intregul cosmos, ca această acesză a dragostei umile, desăvârșite... cel ce o trăiește până la sfârșit, până în prima zi a veșniciei, a începutului trăirii, urcării, progresului veșnic în Adevăr, este un stâlp al lumii, a regenerat lumea, acea lume ce place lui Dumnezeu, lumină și dragoste... iată de ce inițiații, știutorii de secrete ale lumii, magicieni - amici ai întunericului- descoperitori de numere de formule, de puteri, alchimiști ai cuvintelor - și numai atât - nu au cum, netrăind, nefiind fii ai Adevărului, să-l cunoască. Simpla enunțare a unei taine nu este taină, dar cel ce o cunoaște și o trăiește, cel ce i-a gustat răcoarea, flacără numind-o, însăși cuvintele cu care-o face alcătuiesc acea taină. Fără Har, nimeni nu poate trăi în adevăr. |
|
Mamă, crezi că m-am născut
Să admir noblețea lumii Sau că-n viață vine-o vreme Când răsplata o au bunii ? Sau că cerul e albastru Ca să cred ca-s printre stele Doar așa, din amăgire Că fac parte dintre ele ? Mamă, nici nu ști ce chinuri Am avut când dintr-o dată Am știut că și pământul Este doar din foc și piatră… Dureros a fost când toate Dimprejur erau doar vise Nu cum povesteai, că lumea Ține dragostele’aprinse… Mamă, frumusețea lumii Nu stă-n calea celor drepți Nici pământu’acesta searbăd Nu-i iubește pe-nțelepți… Visele au calea scurtă Dragoste nu este-n toate De iubești cu toată ființa Tot ajungi cândva în moarte… Mamă, floarea de pe câmpuri Mă va urmări prin stele Și din toate câte fost’au Ele’s dragostele mele… Pe deasupra presărate Vor fi flori de albăstrele Toate suave și triste Ca toate visele mele… Sandu Cătinean |
Tara veghea turcita. Pierea o dup-amiaza
Schimbata-n apa multa a ierbii ce-nviaza, Cand, greu si drept, pe sceptrul de pai marunt la fir Gandacul serii urca ghiocul de porfir. Cer plin de rodul toamnei imi flutura - tartane Tot vioriul umed al prunelor gatlane: Gradina imi sta cerul; far muntii - parmalak, Un drum bateam, aproape de alba Isarlak, Cu ziduri forfecate, sucite minarete Si slujitori cu ochii rotunzi ca de erete Si, azmutit campiei, un fluviu lesios; In ganduri incarcate, cand cautam pe jos Argintul unei scule de pret, atunci picata: Cutit lucrat, vreo piatra in scump metal legata Greu cearcan de cadana topit la un bairam; Nici eu nu mai stiu astazi ce lucruri cautam. Incolacite ceasuri! Cu voi, nu luai aminte Cum, pe rasfranta buza a matcii, dinainte, O spornica multime se tencuia-n pereti. Veneau de toata mana: prostime, targoveti, Dervisi cu fata supta de veghi, adusi de sale Pierduti intre pufoase si falnice pasale, Iar ochii tuturora calatoreau afund.... Caci, rasarind prin ceata si calarind pe fund, La dunga unde cerul cu apele ingana, Aci saltat din cornuri, aci lasand pe-o rana, Se razboia cu valul un preaciudat caic: Nici vasle si nici panze; catargul, mult prea mic; Dar jos, pe lunga sfoara, cusute intre ele, Uscau la vant si soare tot felul de obiele, Pulpane de caftane ori tururi de nadragi; Si, prin carpeli pestrite si printre cute vagi, Un vant umfla bulboane dantuitoare inca. Ce ruginiri de ape trezite si ce branca Lasara fierul ranced si lemnul buretos? In loc de aur, pieptul acelui trist Argos Ducea o lana verde, de alge naclaite, Pe cand la pupa, trase - edec ca niste vite Cu teasta namoloasa si cornulete mii, Treceau in brazda undei sirag de ragalii. Sub vantul drept, caicul juca tot mai aproape. Atunci, cu ochi de seara si-abia deschise pleoape (Caci, grei de-ngandurare, nameti ma napadeau), Cu ochi ce cheama somnul din goluri si il beau, Imi deslusii deasupra, inghemuit pe-o barna, Un turc smolit de foame si chin, cu fata carna, Cu mainile si gura aduse la genunchi, Trei petece razlete i se tineau de trunchi. Cand vasul fara nume trecu prin dreptul nostru Un fund de vad ii prinse si pantecul, si rostru. Cutreierata, apa jur imprejur undi... Si glasui un pase intr-astfel:- Efendi, Corabier si oaspe in porturile mele, Primeste-aceste daruri si-aceste temenele: La nava ta se cade pe branci ca sa ma-nchin, Ca banuiam caicul lui Hogea Nastratin. Un zvon ne turburase. Ziceau: a inchis supt ape Rasfatul ce nici marea turceasca nu-l incape, Si usuratul Hoge, mereu soitariu, Incheie-acum Bosforul cel limpede-n sicriu Cu malul giulgi. - Eu, unul, n-am vrut sa cred. Si iata Lucesti in bucuria cetatii inviata! Dar ne mahnesti c-o fata prea trista; hai, curand Nu sta pe punte, coabe cu pantecul flamand! Noi ti-am adus nautul dorit, si sumedenii De roscove uscate si tavi cu mirodenii. - Coboara, iscusite barbat, si ia din plin. Dulceagul glas al pasii muri prin seara lin. Cum nici un stalp ori sfoara nu tremura pe punte In gandurile toate, soseau ninsori marunte Si unsuroase linisti se tescuiau sub cer. Si deslusit, cu plansul unui tais de fier In impletiri de sarma intrat sa le desire, O frangere de gheturi, prin crestete, prin sire, Prin toata roata gloatei ciulite, rascoli. Pic langa pic, smalt negru, pe barba Lui slei Un sange scurt, ca doua mustati adaugite, Vii, vecinici, din gingia praselelor cumplite Albira dintii-n pulpa intrati ca un inel. Sfant trup si hrana siesi, Hagi rupea din el. * La Isarlak, cea alba de lespezi, gloata suie, Dar greii pasi prin ierburi si stuh se-impleticesc. In ochi, din lancezi ape, cum palpaie galbuie Si uleioasa, dara caicului turcesc! Autor: Ion Barbu Poezia NASTRATIN HOGEA LA ISARLÂK de Ion Barbu |
|
Către Maica Domnului
Câteva versuri devoționale pe care le-am scris Maicii. Sper să vă placă.
Lumina mea în seara zilei mele, Scăparea mea în ceasul ce-a apus, Bucuria mea când noaptea nu mai vine. Nădejdea mea în toate ce le-am spus. |
Si tot catre Maica Domnului
Curăță-mi, Maică, inima mea,
Spală-mă, Maică, de toată greșeala, Fă-mă, Maică, vrednică să simt iubirea ta, Învață-mă, Maică, iubirea ta, Învață-mă, Maică, frumusețea ta, Învață-mă, Maică, gingășia ta, Învață-mă, Maică, jertfa ta, Învață-mă, Maică, mila ta, Învață-mă, Maică, să mă dăruiesc, Învață-mă, Maică, pentru Fiul tău să trăiesc, Învață-mă, Maică, minunea ta, Învață-mă, Maică, Taina ta. Iubește-mă, Maică, când sunt luminos, Iubește-mă, Maică, când sunt păcătos, Iartă-mă, Maică, când sunt rătăcit, Primește-mă, Maică, când am revenit. Încălzește-mă, Maică, la pieptul tău cel cald, Încălzește-mi inima, să ard! Sfințește-mă, Maică, cu Duhul tău preasfânt, Iubește-mă, Maică, așa păcătos cum sunt. |
LUCIAN BLAGA, BUNĂVESTIRE
În noaptea asta lungă, fără sfârșit, o femeie umblă subt cerul apropiat. Ea înțelege mai puțin decât oricine minunea ce s-a-ntâmplat. Aude sori cântăreți, întreabă, întreabă și nu înțelege. În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună un prunc. De nouă ori se-nvârte discul lunei în jurul pruncului. El rămâne nemișcat și crește mirându-se. ...................................... În noua noapte fără sfârșit ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești. Mă duc între ei să vestesc: Tăiați-vă mieii pe cruce în amintirea jertfei ce se va face. Ridicați-vă de lângă foc în cojoace cu flăcări de lână. Luați făclia ce-am aprins-o în steaua coborâtă deasupra ieslelor roase de boi și dați-o mai departe din mână în mână. În curând fiul omului va căuta un loc unde să-și culce capul, răzimându-și-l ca și voi de pietre ori de câni adormiți. În curând rănile purtate prin văile noastre s-or vindeca închizându-se ca florile în întuneric. În curând picioarele albe vor umbla peste ape. din volumul ÎN MAREA TRECERE (1924) |
Citat:
|
Pedeapsă pentru un preot bețiv
La un Preasfințit Episcop au venit din eparhie plângeri contra unui preot cu năravul la beție. * Și precum aceste plângeri stăruiau necontenit, s-a găsit de cuviință să-l oprească de slujit. * S-a alcătuit scrisoare spre a lui canonisire, ca prin asta parohia și cei mari să aibă știre. * Dar când dă să iscălească Preasfințitul la sfârșit, s-a făcut un vuiet mare, mii de glasuri s-au pornit: * „Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!” auzit-a din văzduh, și scăpând din mână pana tulburatu-s-a la duh. * Cugetând puțin bătrânul s-a gândit că-i o părere, căci îi țiuie urechea uneori de priveghere. * Deci, apucă iar condeiul ca să facă iscălire, dar în clipa-aceea iarăși se aude glăsuire! * „Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!” se aude lămurit, și de frică Arhiereul a lăsat de iscălit. * Dar venindu-și iar în fire, vrea să termine de scris, socotind acele glasuri nălucire ca de vis. * Dar a treia oară, mâna a-nceput a-i tremura, căci potopul cel de glasuri mai năvalnic răsuna. * Aruncând din mână pana a lăsat neiscălit și chemând pe cel cu vina, cu blândețe i-a grăit: * „Preacucernice Părinte! Iată, am aceste știri, Adevăr ne scrie lumea, Ori sunt goale uneltiri?” * „Toate sunt adevărate, Preasfințitul meu stăpân, mă înșel cu băutura și de rău cu drept mă țin! * De la alte patimi rele Dumnezeu m-a izbăvit, dar năravul băuturii deseori m-a biruit.” * „Dar, (îi zice lui Vlădica) slujba cum ți-o împlinești? căci de-acuma ai pedeapsă șapte ani să nu slujești!” * „Preasfințite, eu din ziua întru care m-ai sfințit, n-a rămas în parohie nici un om nepomenit. * Mai cu seamă eu, smeritul foarte mult mă sârguiesc ca pe cei trecuți din viață pururea să-i pomenesc.” * Auzind Vlădica asta a-nțeles cine striga, și rupând scrisoarea, zice: „Mergi la parohia ta! * Eu asemenea persoane nu le pot canonisi, căci atunci pe mii de duhuri aș putea nedreptăți! * Cei din viață cer pedeapsă după faptul arătat, iară cei din altă lume solitor te-au câștigat! * Am aicea zeci de plângeri scrise doar ca să te cert, dar din ceruri, mii de glasuri strigă astăzi să te iert! * Mergi la slujba ta în pace, dar să nu mai faci sminteli. Și să nu mă uiți pe mine la a slujbei rânduieli!” * (Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană duhovnicească, ed. Lumină din Lumină, București 2000, p. 140-142) |
LUCIAN BLAGA, PRIMĂVARĂ
A cunoaște. A iubi. Înc-o dată, iar și iară, a cunoaște-nseamnă iarnă, a iubi e primăvară. A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine. A cunoaște. A iubi. Care-i drumul, ce te-ndeamnă? A cunoaște - ce înseamnă? A iubi - de ce ți-e teamă printre flori și-n mare iarbă? Printre flori și-n mare iarbă, patimă fără păcate ne răstoarnă-n infinit, cu rumoare și ardoare de albine re-ncarnate. Înc-o dată, iar și iară, a iubi e primăvară. din ciclul postum CÂNTECUL FOCULUI |
MAMA versuri Traian Dorz
http://www.dollarhomeschool.com/read...readingJPG.jpg Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivita-n gene… Și mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei, Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură A lui Dumnezeu iubire ele-n inima crescură. În singurătatea serii luminat de raza lunii M-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii. De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine Și de-atuncea port durerea altora și eu în mine. Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă Și de-atuncea știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă. … A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea târzie m-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie. Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă Si cu inima zdrobita, m-ai pierdut în zare, mamă. Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură, Dar din mii de lucruri scumpe , de ființă și de nume Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume. …Astăzi sunt tot strein și singur și departe sunt de casă Dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă Și că știu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine. Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere, Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie, Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie http://ioan17.files.wordpress.com/20...43_n.jpg?w=500 |
Tată deschide-mi poarta Mi-e dor de Tatăl meu ceresc Mi-e dor de-a Lui mustrare, Mi-e dor de Edenul din care Adam și Eva cu tot neamul lor lipsesc. Mi-e dor de Tatăl meu cel sfânt Și plâng îngenunchiat La poarta Raiului ce e încuiată Că-i frig și bate vântul pe Pământ! Tăticule, deschide-mi poarta O clipă doar să mă-ncălzesc. Să fug din iadul cel lumesc. Am să te-ascult, te rog, Deschide-mi poarta! de Dorina Stoica |
|
Rugăciune
Autor: Zorica Lațcu Doamne, încă să nu-mi dai Frumusețile din rai. Și încă nu-mi dărui Ale slavei bucurii. Nu mă-ndemn încă să-ți cer Fericirile din cer. Până când, prin lume-ți duci Tu, povara sfintei Cruci, Până când însângerat Și lovit și înspinat, Treci pe calea cu dureri, Fericire cum să-Ți cer? Dă-mi, Stăpâne, Crucea Ta Și mă-nvață a o purta. Și în inimă, cu jale, Dă-mi durerea Maicii Tale Și în piept, cu frângere, Dă-mi a Maicii plângere. Dă-mi, Stăpâne, să-ți sărut Urma pașilor, în lut Și mai dă-mi, cu sârg, s-alerg Tălpile să Ți le șterg, Cu iubirea mea duioasă, Ca femeia păcătoasă. |
Vasile Bogrea
Predica la Înălțarea Domnului a părintelui Galeriu m-a dus către această poezie, care a fost scrisă și pe zidul de la Universitate, de către frumoșii visători din 1989:
Suntem datori pământului Pământ avar, E-așa puțin din tine în noi Și așa curând Ne ceri puținul înapoi. Așa curând, Pământ avar! Ți-l dăm sfințit de suferinți Transfigurat de vis De fericiri, de paradis, De prăbușiri și năzuinți, Și sfâșieri Și-atât amar. Ți-l dăm, Căci tu mereu ni-l ceri Pământ avar. (Vasile Bogrea) |
Inaltarea Domnului.Ziua Eroilor
Postati,va rog,o poezie si in memoria eroilor,din toate timpurile,Armatei Romaniei.
|
Eroilor
Spre voi, viteji al căror sânge a curs - hotarul apărându-l, - Îngenunchiat, tot Neamul astăzi își nalță sufletul și gândul!... Spre slava voastră, din altare, se'nalță fumul de tămâe, Viteji a căror nume sfinte neșterse'n veci au să rămâe!... Fiți binecuvântați în veacuri, voi, păstrători de vechi hotare, - Viteji cari ați căzut în lupte, visând o Românie-Mare! De-apururea mărire vouă în înfloritul Paradis, - Că voi ați biruit prin moarte, și s'a'mplinit al vostru vis ... Dar noi?... Suntem noi vrednici oare de jertfa sângelui cel sfânt Ce-a curs din piepturile voastre pe vechiul Neamului pământ?.... Nu plângeți oare 'n Raiul vostru, că-atâta liotă străină Culege roada jertfei voastre din scumpa Neamului grădină?! O, eu aud mereu mustrarea vitejilor cu piept de fier, Pe care tunetul adesea, mugind, ne-o bubue din cer, Că voi prea mari ați fost, prin jertfă, pe când urmașii sunt prea mici, Lăsând ca România-Mare s'ajungă Rai la venetici! de Vasile Militaru Citat:
|
Multumesc iubita mama
Multumesc iubita mama Steaua mea din zori de zi Fara tine mi` este teama Ca planeta s`a racit Fara tine mi` este teama Ca planeta s`a racit Te`am secatuit de vlaga M`ai crescut m`ai inflorit Pt tine mama draga Soarele e in asfintit Pt tine mama draga Soarele e in asfintit Mama frumoasa primul meu rai Fa o minune te rog mai stai Dulce lumina ram de maslin Inca nu`i vremea mai stai putin Lege tainica a firii Nu pleca fara sa`mi lasi Zacamintele iubirii Mama suflet urias Si secretul nemuririi Mama suflet urias. SAVOY |
Contraste - Virgil Carianopol
Sunt bucurii care-ntristeaza, Sunt intristari ce fericesc, Sunt zile fara de lumina Si nopti adanci ce stralucesc. Sunt adevaruri ce doboara Si sunt minciuni care ridica, Sunt imparati, atotputernici Ce insa tremura de frica. Sunt vieti ce-au stralucit in viata, Dar cand s-au stins parca n-au fost, Palate care nu pot tine Cat o cocioaba adapost. Sunt oameni albi pe dinafara, Dar negri in adancul lor Si negri in afara, negri, Da-n ei de-un alb stralucitor. Sunt dulciuri ce-amarasc ca fierea, Dar si amaruri ce-ndulcesc Sunt nedreptati care indreapta, Dreptati care nedreptatesc. Sunt multe contradictii, multe: Sunt uri adanci ce nasc iubiri, Sunt suferinti ce-aduc lumina Si fericiri nefericiri!... |
Nichita Stanescu
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt. Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că am o idee din ce în ce mai bună despre viață. Mă cutremură diferența dintre mine și firul ierbii, dintre mine și lei, dintre mine și insulele de lumină ale stelelor. Dintre mine și numere, bunăoară între mine și 2, între mine și 3. Am și-un defect un păcat: iau în serios iarba, iau în serios leii, mișcările aproape perfecte ale cerului. Și-o rană întâmplătoare la mână mă face să văd prin ea, ca printr-un ochean, durerile lumii, războaiele. Dintr-o astfel de întâmplare mi s-a tras marea înțelegere pe care-o am pentru Ulise - și admiratia ce i-o port bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri. Cu greu mi-aș putea imagina un pământ pustiu, rotindu-se în jurul soarelui... (Poate și fiindcă există pe lume astfel de versuri.) Îmi place să râd, deși râd rar, având mereu câte o treabă, ori călătorind cu o plută, la nesfârșit, pe oceanul oval al fantaziei. E un spectacol de neuitat acela de-a ști, de-a descoperi harta universului în expansiune, în timp ce-ți privești o fotografie din copilărie! E un trup al tău vechi, pe care l-ai rătăcit și nici măcar un anunț, dat cu litere groase, nu-ți pferă vreo șansă să-l mai regăsești. Îmi desfac papirusul vieții plin de hieroglife, și ceea ce pot comunica acum, aici, după o descifrare anevoioasă, dar nu lipăsită de satisfacții, e un poem închinat păcii, ce are, pe scurt, următorul cuprins: Nu vreau, când îmi ridic tâmpla din perne, să se lungească-n urma mea pe paturi moartea, și-n fiece cuvânt țâșnind spre mine, pești putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu oprit. Nici după fiecare pas, în golul dinapoia mea rămas, nu vreau să urce moartea-n sus, asemeni unei coloane de mercur, bolți de infern proptind deasupra-mi... Dar curcubeul negru-al ei, de alge, de-ar bate-n tinereția mea s-ar sparge. E o fertilitate nemaipomenită în pământ și-n pietre și în schelării, magnetic, timpul, clipită cu clipită, gândurile mi le-nalță ca pe niște trupuri vii. E o fertilitate nemaipomenită în pământ și-n pietre și în schelării. Umbra de mi-aș ține-o doar o clipă pironită, s-ar și umple de ferigi, de bălării! Doar chipul tău prelung iubito, lasă-l așa cum este, răzimat între două bătăi ale inimii mele, ca între Tigru și Eufrat. |
Imn al Invierii de Valeriu Gafencu
Va cheama Domnul slavei la lumina, Va cheama mucenicii-n vesnicii, Fortificati biserica crestina Cu pietre vii zidite-n temelii. Sa creasca-n inimile voastre Un om nascut din nou armonios, Pe sufletele voastre sa se-mplante Pecetea Domnului Iisus Hristos. Un clopot tainic miezul noptii bate Si Iisus coboara pe pamant; Din piepturile noastre-nsangerate Rasuna Imnul Invierii sfant. Veniti crestini, luati lumina Cu sufletul smerit, purificat; Veniti flamanzi, gustati din cina, E nunta Fiului de Imparat. |
Nu plange, mama, cand lovit Si-nsangerat imi este trupul, Nu doare locul biciuit Cum doare ura si cuvantul. Batut, scuipat, batjocorit, Eu port povara lor in spate Si-n crucea grea duc istovit Noianul lumii de pacate. Nu sunt de cuie azi ranit, Cu dragoste le rabd pe toate, Plang doar pacatul savarsit De ei, ducandu-ma la moarte. Nu plange, mama, stiu ca-n gand Te-ai rastignit si tu cu mine Te simt in toate indurand Chiar daca jale curge-n tine. Eu i-am iertat caci am venit Cu dragoste intru zidire Precum a fost proorocit Sa fiu jertfit spre mantuire. Angelina Nadejde |
ȘTEFAN AUG. DOINAȘ, ELEGIE ÎN GAMĂ MAJORĂ
Să nu-ți faci chip cioplit din mine și nici să nu te-nchini sub fum înalt. Frumusețea mea de bronz păgân rămâne un idol pentru cerul celălalt. Săruturile îndelung schimbate să-ți înflorească azi altundeva, cu alte cântece-n vecinătate, cu alte tâlcuri în tăcerea ta. Plăcerile ca luntrile vopsite și-au șters de ape botul lor rotund, iar clipa amintirii fericite e doar o scoică de sidef pe prund. Să nu-ți faci chip cioplit din amintire și nici la jaruri vechi să nu adăști. Consolatoare, o vopsea subțire aplică gândurilor alte măști. Desprinde luntrea de la țărm și du-te. Precum se pierd în ceruri meteori, se stinge-n golful dragostei pierdute amarul sfânt, gustat de-atâtea ori. Lăsându-mă uitat, tu mă ucide cu fiecare vâslă, ca pe furi. O trestie de suferinți lichide să cânte-n deltă spumegând, la guri. Dar sus, lângă izvoare vechi, sub stele, cum nu dai jertfă unor zei străini, să nu jertfești nimic absenței mele și nici frumuseții ei să nu te-nchini. Ci pierde-mă în casă, printre lucruri: să putrezească bronzul vânzător. Iar tu, neauzindu-l, să te bucuri că-n pragul altei lumi chiar zeii mor. MIHAI URSACHI, ODAIA GINGAȘEI IUBIRI Și iată c-am venit, de foarte de departe, tot neamul meu se stinse, vlăstarele sunt moarte. Am moștenit conacul cel vechi, argintăria, și stema casei noastre: veșnicia. La praznicul Enigmei, când vișinii serbează o oră anumită, m-am hotărât să intru, sperând să fii acolo, la ora ceea, trează, ținând același sfeșnic în mână, ca un schiptru. Făcui deci invocarea și semnele cerute, aprinsei în cățuie trei feluri de tămâie, intrai pe ușa strâmtă cât am putut de iute, cum e plăcut la duhuri, cum îți plăcea și ție. Mi se păru ciudat ca tu la ora ceea să nu fii încă trează; mă apropiai de patul de nuc în care cândva ai fost femeia cu trup de flori de vișin, iar eu am fost bărbatul... Mă apropiai cu totul, uitând legile mele și orb întinsei mâna și căutai fierbinte aceea ce pierdusem; în albele dantele zăcea o grămăjoară de albe oseminte. Înțepenii de spaimă și pricepui greșeala... ...Crengi mari de vișin dalbe prin gratii pătrunsese și la lumina lunii subțire ca beteala văzui: eram trecut de veacuri pe lista de decese... Privii în jur - covorul e năpădit de ierbi, în vaza cristalină în care-ți puneam frezii - șirag de perle negre, un ghemotoc de șerpi; prin vechi păienjenișuri, bezmetici, huhurezii. Pe masa de parfumuri, printre oglinzi și spelci - moluște lipicioase, limacși molâi și melci. Și craniul celui care am fost e pe noptieră, îl ții probabil noaptea în chip de scrumieră. |
1 atașament(e)
Un om fericit
Auzit-am că, pe vremuri , Dumnezeu ar fi dorit Ca să afle, printr-un înger, Dacă omu-i fericit! Merse îngerul pe cale Lumea-ntreaga colindînd, Cînd la deal si cînd la vale, Pe creștini tot întrebînd Unul zise- Cum pot oare Fericit să mă numesc? Să îmi fie cu iertare, Nu vezi cît de mult trudesc?! Altul zise cu durere: -Eu aș fi, dar ce sa fac, Fiindcă banii-s la putere, Iar eu sunt un om sărac! Unul spuse cu mîndrie : -Eu am bani, ce pot sa zic? Am destulă avuție , Nu duc lipsă de nimic! Însă fericit aș spune Că nu pot să mă numesc, Fiindcă n-am copii pe lume Și încep să-mbătrînesc. Altul strigă cu ocară: -O ,ce fericit aș fi, Dacă n-aș avea povară O mulțime de copii! Nu am ce le da la masă, Tare mult mă chinuesc, Cum pot oare cu-așa casă Fericit să mă numesc! Cînd pe altul îl întreabă: -Tu ești fericit, ori ba? Dînd din cap, el spune-n grabă -Hm! nu prea mult, măria-ta! -Dar de ce? Ce îți lipsește? Zise îngerul suav, Aș trăi împarătește, Dar sunt trist, că sunt bolnav! Am umblat prin lumea-ntreagă Pe la doctori, dar n-am leac Sunt slabit și fără vlagă Și nu știu ce să mai fac! Și cuprins de întristare, Îngerul plecă mîhnit, Că în lumea asta mare Nici un om nu-i fericit! Tot așa cîrteau creștinii, Orșiunde întreba, Apăsînd mai tare spinii Domnului pe fruntea Sa. Și cu fiece răspuns, Pas cu pas Îl aduceau, Spre Golgota, în ascuns Și pe Cruce-L răstigneau! Merse îngerul ce merse Pînă cînd a întîlnit Un om ce sudoarea-și șterse De pe chipul său trudit -Omule, te văd muncind Și esti mult prea obosit, Ziua toată robotind, Spune-mi : tu ești fericit? Omul se-ndreptă de spate Și ,privindu-l pe străin Îi spuse cu bunătate: Fericit sunt pe deplin! Îngerul sări deodată Iscodindu-l înadins: Casa ta-i dărăpănată, Focu-n vatră ți s-a stins. Ai copii prea mulți, se pare Și cu greu îi crești pe toți, Nu ai bani pentru mîncare, Și ești fericit, socoți? Eu nu te cunosc ,străine! Și nu știu de unde vii Dar ,de vrei rămîi la mine Pînă mîine-n zori de zi. Iat-acum se face seară, Nu-i bine să mergi pe drum, Că sunt oameni răi pe-afară Și flămînd vei fi oricum. Nu am bani, nu am avere, Nu am casa un palat, Am în schimb, o mîngîiere, Că am sufletul curat. Casa mea dărăpănată, Cu căldură te-o primi, Chiar de focu-i stins in vatră, Om mînca ce s-o găsi. Și cu toții stînd la masă Domnului I-am mulțumi, Că spre noi mereu revarsă Un noian de bucurii. Să fii fericit în lume Dacă vrei, nu e prea greu, Că averea mea, vezi bine, E doar Bunul Dumnezeu. El îmi dă mereu putere, El mă iarta cînd greșesc, El mi-alină orice durere, El m-ajută să trăiesc. Cine are-așa avere Are tot ce și-a dorit, Are-n suflet mîngîiere Și e-n viață fericit! Am copii pe lîngă casă, Am pămînt să -l pot munci, Am nevastă credincioasă, Fericit de ce n-aș fi? Îngerul sa-i spună taina Ar fi vrut, dar ce folos? Se vedea că poartă haina Dăruită de Hristos! Bucuros , el se întoarse Și zbură spre cer grăbit, Fiindcă ,în sfîrșit aflase, Un om care-i fericit. Auzind Domnul îndată Le dădu creștinilor Pedeapsa meritată Pentru necredința lor. Numai cel ce nu cîrtise Fericit în veci va fi, Că, din toți ,doar el primise Darul , de-a se mîntui Cine are-nțelepciune Să priceapă , n-ar fi greu: Fericirea nu e-n lume, Ci e doar în Dumnezeu!!! Dac-am fi ,din întîmplare, Întrebați și noi cîndva, Conștiința noastră oare Ce-ar răspunde NU sau DA?! |
Invesmantata in lumina Prea Sfanta Maica Rugatoare, La tronul Tatalui aduce Iubirea ei nepieritoare. Cu focul netrupesc aprinde Noptile strivite-n noi Si din neguri in lumina Pune viata inapoi ! Apa vie curgatoare, Cu ale sale sfinte lacrimi, Spala lumea de pacate Si ale noastre rele patimi ! Neprihanita rugaciune, Scara catre cer se pune Pentru fii ei din lume Care vor sa se adune ! Chivot poleit cu duhul, Vistier de har si roua Lacrima in sfesnic arsa Pentru viata noastra noua. Mantie de rugi aprinse Pe noi toti ne- acopera, Si ne ‘ndruma tot mereu Ca in viata trecatoare Sa-l gasim pe Dumnezeu ! Liman in valurile vietii Si tarm si ancora ne esti O nestemata, sfanta floare Cu ale Tale rugi ne ocrotesti ! Camelia Cristea |
Citat:
http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/...02_w70_h70.jpg Camelia Cristea Colaborator 31 articole postate Publica din 02 Ianuarie 2013 |
LUCIAN BLAGA, TÂLCURI
Tâlcul florilor nu-i rodul, Tâlcul morții nu e glodul, Tâlcul flăcării nu-i fumul, Tâlcul vetrei nu e scrumul, Tâlcul frunzei nu e umbra, Tâlcul toamnelor nu-i bruma Dar al drumului e dorul, Tâlcul zărilor e norul, Ducăușul, călătorul. |
"Era in noaptea Invierii,
Ingenuncheatului popor I se canta legenda sfanta A marelui Mantuitor. Nepasator eu stam de-alaturi Privind modernii carturari O copilita-ngenuncheata Ma tot privea cu ochii mari. Vazand ca singur in picioare Asa nepasator raman, Mi-a zis naiv si cu mustrare: Da ce? matale esti pagan? A fost un fulger mititica Si in genunchi eu am cazut Ca un fricos in fata mortii; Si-n clipa asta am crezut!" *Cântece - George Coșbuc* |
M-as face toamna aurie, Cu crengile la pamant, Leganata doar de vant. Si as pune lacrima, Sa ude gradina Ta. Frunzele le'as pune-n ie, Dorul meu sa nu mi-l stie.... As inmulti granele Si-as umple hambarele! In livezi gutui si pere As umple cu drag panere. Peste campuri auri, Spicele le-as inmulti ! As picta pi’un sevalet Roua ce-a picat pe floare Si i-a dat o sarutare, Dimineata pe racoare ! Sus in varf de munte-as sta. In genunchi, eu m-as ruga, Pentru intreaga bogatie Slava sa-ti aduc doar Tie ! Cristea Camelia |
[SIZE=+1]Iubire[/SIZE] L. Blaga
Iubești - când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori și de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubești - când suavă icoana ce-ți faci în durere prin veac o ții înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubești - când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânți să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubești - când simțiri se deșteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-așteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubești - când întreaga făptură, cu schimbul, odihnă, furtună îți este-n aceeași măsură și lavă pătrunsă de lună. |
Sonete de Shakespeare
XLII
A fost a mea, a ta-i acum, și știi Că o iubeam; mă așteptam să doară, Dar că acum de drept îi aparții, E-o pierdere ce-aproape mă omoară... Dar tot vă iert, și-n gânduri vălmășag Îți zic: era firesc să o alegi, și tu Iubești precum iubesc; și că-mi ești drag știind, la fel, ea-n grabă-ți se dădu... Te pierd, o pierd, ferice dar de voi, Că v-ați găsit! Câștigul e-ndoit Iubire-având din mine amândoi, Cât eu rămân de chin blagoslovit. Batjocură a sorții: frați de sânge, Nu pot de neiubire a mă plânge... LV Ce rost au marmura de pe morminte și aurul din cripte? Versul doar E de folos aducerii aminte, O știi; clepsidra-i regilor gropar. Statuile, sub sabia lui Marte, Umil vor săruta cândva țărâna, Palate vor cădea, dar nu e moarte Să-ți ardă, vie, amintirea: una Cu versul meu fiind, strivind uitarea, În glorie te vei afla în toți Ce vor trăi atunci, grăbind spre zarea De nepătruns a marii judecăți, Când soarta îți vei ști și tu: dar azi Trăiește-n ochii-mpătimirii, calzi. LXV Când moartea-i peste tot, în lut, în ape, În bronz, în piatră, mă întreb cum oare Putea-va frumusețea ta să-i scape, Cu brațu-i slab, neștiutor, de floare? Ar fi în stare dulcea ei lumină Să-nduplece a Timpului stihie, Când porți de-oțel ruginei se închină și-n praf s-a-ntors a stâncilor tărie? Ce gând înfricoșat! și oare unde Să îți ascunzi, tu, Lume, giuvaerul Cel mai de preț, când criptele-s flămânde? E cineva s-oprească Temnicerul? Nu-i nimeni, doar miracolul ce-mi duce Cerneala-n vers, iubirea când străluce. LXVI De tot scârbit, în moarte-aș vrea să fug, Sa nu-i mai văd în zdrențe pe cei buni, Sluțenia ornată cu belșug, Credința compromisă de minciuni, Pe harnic în batjocură plătit, Fecioarele împinse la desfrâu, Dezonorat pe cel desăvârșit, Pe șchiop ținând zburdălnicia-n frâu, știința-nlănțuită de tiran, Talentul explicat de idioți, Apostrofat cel pur, ca grobian, și gardianul slugărind la hoți. Sleit de toate astea, aș pleca, Dar lumii pradă las iubirea mea. |
George Topârceanu [SIZE=+1]Rapsodii de toamnă[/SIZE]
I A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fânețele. Toate florile șoptiră, Întorcându-și fețele. Un salcâm privi spre munte Mândru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. Mai târziu, o coțofană Fără ocupație A adus o veste-n goană Și-a făcut senzație: Cică-n munte, la povarnă, Plopii și răsurile Spun că vine-un vânt de iarnă Răscolind pădurile. Și-auzind din depărtare Vocea lui tiranică, Toți ciulinii pe cărare Fug cuprinși de panică... Zvonul prin livezi coboară. Colo jos, pe mlaștină. S-a-ntâlnit un pui de cioară C-un bâtlan de baștină Și din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie! II Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănându-și săbiile. Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vârf de trestie Ca să ție-o cuvântare În această chestie. Dar broscoii din răstoacă Îl insultă-n pauze Și din papură-l provoacă Cu prelungi aplauze. Lișițele-ncep să strige Ca de mama focului. Cocostârci, pe catalige, Vin la fața locului. Un țânțar, nervos și foarte Slab de constituție, În zadar vrea să ia parte Și el la discuție. Când deodată un erete, Polițai din naștere, Peste baltă și boschete Vine-n recunoaștere Cu poruncă de la centru Contra vinovatului, Ca să-l aresteze pentru Siguranța statului... De emoție, în surdină, Sub un snop de bozie, O păstaie de sulcină A făcut explozie. III Florile-n grădini s-agită. Peste straturi, dalia, Ca o doamnă din elită Își îndreaptă talia. Trei petunii subțirele, Farmec dând regretelor, Stau de vorbă între ele: "Ce ne facem, fetelor?..." Floarea-soarelui, bătrână, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărână Dinții, de mizerie. Și cu galbena ei zdreanță Stă-n lumina matură, Ca un talger de balanță Aplecat pe-o latură... Între gâze, fără frică Se re-ncep idilele. Doar o gărgăriță mică, Blestemându-și zilele, Necăjită cere sfatul Unei molii tinere, Că i-a dispărut bărbatul În costum de ginere. Împrejur îi cântă-n șagă Greierii din flaute. "Uf, ce lume, soro dragă!" Unde să-l mai caute? L-a găsit sub trei grăunțe Mort de inaniție. Și-acum pleacă să anunțe Cazul la poliție. IV Buruienile-ngrozite De-așa vremi protivnice Se vorbiră pe șoptite Să se facă schivnice. Și cum știe-o rugăciune Doamna măsălariță, Tot soborul îi propune S-o aleagă stariță. Numai colo sus, prin vie, Rumenele lobode Vor de-acuma-n văduvie Să trăiască slobode. Vezi! de-aceea mătrăguna A-nvățat un brusture Să le spuie-n față una Care să le usture!... Jos, pe-un vârf de campanulă Pururea-n vibrație, Și-a oprit o libelulă Zborul plin de grație. Mic, cu solzi ca de balaur, Trupu-i fin se clatină, Giuvaer de smalț și aur Cu sclipiri de platină. V Dar deodată, pe coline Scade animația... De mirare parcă-și ține Vântul respirația. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile... Ce e?... Ce e?... Spre podgorii Toți întorc privirile. Iat-o!... Sus în deal, la strungă, Așternând pământului Haina ei cu trenă lungă De culoarea vântului, S-a ivit pe culme Toamna, Zâna melopeelor, Spaima florilor și Doamna Cucurbitaceelor... Lung își flutură spre vale, Ca-ntr-un nimb de glorie, Peste șolduri triumfale Haina iluzorie. Apoi pleacă mai departe Pustiind cărările, Cu alai de frunze moarte Să colinde zările. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Gâze, flori întârziate! Muza mea satirică V-a-nchinat de drag la toate Câte-o strofă lirică. Dar când știu c-o să vă-nghețe Iarna mizerabilă, Mă cuprinde o tristețe Iremediabilă... |
[COLOR=#0b5394] Rost de cruce
Din tot ce-a fost doar crucea Ta rămîne[/COLOR] [COLOR=#0b5394] și toate cîte-aievea vor mai fi[/COLOR] [COLOR=#0b5394] doar taina ei le poate face vii[/COLOR] [COLOR=#0b5394] în asfințitu-acestei lumi bătrîne.[/COLOR] [COLOR=#0b5394] [/COLOR] [COLOR=#0b5394] Pe moarte sînt doar rănile-Ți stăpîne[/COLOR] [COLOR=#0b5394] și-Eli, Eli, lama sabahtani[/COLOR] [COLOR=#0b5394] e strigătul ce-alungă pe pustii[/COLOR] [COLOR=#0b5394] și dracii goi, și liftele păgîne.[/COLOR] [COLOR=#0b5394] [/COLOR] [COLOR=#0b5394] Blestem e viața dacă n-ar fi moarte,[/COLOR] [COLOR=#0b5394] și moartea-ar fi blestem fără-nviere,[/COLOR] [COLOR=#0b5394] iar trupu-acesta, vrednic să Te poarte,[/COLOR] [COLOR=#0b5394] cum oare după cruce nu s-ar cere?[/COLOR] [COLOR=#0b5394] De cînd ne face Duhul frați cu Tine,[/COLOR] [COLOR=#0b5394] e moartea slugă-a Vieții care vine.[/COLOR] |
|
Emil Brumaru - Balada crinilor care si-au scris frumos
[COLOR=#422817]Traia într-un oras din miazazi Un crin înzapezit în datorii Care primea, scrise pe plus cu lapte, Scrisori de la alt crin, din miazanoapte; Oh, pentru cruda lor corespondenta Aveau cea mai naiva diligenta! Ei îsi taiau cu zimtii de la timbre Miresmele-ntre dânsii sa le schimbe, Postasi înflacarati puneau stampile, Cântând din corn, pe sacii cu pistile, Plicuri adânci pudra, sculat din zori Însusi directorul calestilor!! Dar crinul ce traia în miazazi, Fiind înzapezit în datorii, Îi raspundea din ce în ce mai rar Celuilalt crin ce bea pe-ascuns marar. Apoi tacu de tot. O roua grea Strivi parfumul amândurora. Si astfel cei doi crini nu si-au mai scris, Postasii au murit, posta s-a-nchis, Doar uneori mai trece monoton Prin bulion un vechi postalion...[/COLOR] |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 02:16:10. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.