la fel cum stapaneste si egoismul :)
Ca unde omul zice Nu, nici Atotputernicul nu "poate" zice Da! Este un grandios paradox. Fara libertate nu exista ascultare. Libertatea este o dimensiune fundamentala a iubirii, care pretinde respectarea libertatii celuilalt (a persoanei) pana la maximum posibil. Dumnezeu insusi respecta libertatea omului de a-L asculta sau nu, de a-L accepta sau nu, de a crede in El sau nu. Ascultarea este "structura arhetipala a omului, din care, aproape spontan, deriva toate celelalte si din care izvorasc toate celelalte" (Di Sante, 1985).
Ascultarea este o atitudine dificila. Cere de a te centra pe altul, uitandu-te pe tine. Nu este exagerat a afirma ca ascultarea pretinde o anumita kenoza" ("desertare de sine").
Ascultarea autentica pretinde acordul persoanei. Este o atitudine personala: omul decide (vrea sau nu) sa asculte. Fara acordul meu, ascultarea devine obedienta sterila si "oarba". Ascultarea "neconditionata" a monahului, in esenta ei, este ne/conditionata (in mod normal nu ar trebui sa fie determinata de nici un fel de "conditionari"): persoana se "pune sub ascultarea" unui duhovnic, in mod deliberat, si executa, in mod voluntar (liber consimtit) orice "ascultare" i se cere, ca o nevointa personala, tocmai pentru exersarea si maturizarea propriei vointe, in acest sens intelegem apoftegma Avvei Alonios: "daca omul vrea cu adevarat, din zori pana seara ajunge dupa masura dumnezeiasca". Cand persoana isi da acordul, si Cerul iese in intampinarea ei!
Omul, inzestrat cu mijloace de comunicare tot mai rafinate (telefon fix/mobil, telex, fax, internet, mail, messenger, camera web etc, n.n.), se simte tot mai singur, pentru ca are prea multe lucruri de auzit, dar care nu-i umplu golul interior", se simte bombardat informational, dar prea putin "impartasit".
http://www.crestinortodox.ro/editori...ica-70263.html
abia cand vom depasi stadiul de necredinta vom dobandi acel "graunte" necesar in schimbarea inimii noastre!!
Dacă veți avea credință în voi cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință (Matei 17, 20).
Este adevărat că nu stă în natura omului să mute munții numai cu cuvântul, dar extraordinarul e cu putință lui Dumnezeu: Aveți credință în Dumnezeu! Că oricine nu se va îndoi în inima sa, ci va crede că ce va zice se va face, fi-va orice lucru va zice. De aceea, zic vouă: orice cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați și luat și le veți avea (Marcu 11,23-24). Aceasta este credința cât un grăunte de muștar: grăuntele de comuniune cu Dumnezeu, adică locuirea lui Dumnezeu în firea omenească.
cand vom avea grauntele tot restul va deveni inutil, inclusiv cipurile!! :)
