Am remarcat că Sfîntul Ioan Casian zice foarte bine ceea ce și alți teologi susțin, aproape cu aceleași cuvinte. Dacă trecem cu vederea ce scriu teologii obișnuiți, atunci să medităm la cuvintele Sfinților:

”Constatăm totuşi, la începutul secolului al IV-lea, din partea unor credincioşi, o reticenţa faţă de împărtăşirea deasă. Sfântul Ioan Casian este astfel obligat să precizeze că deși trebuie să fim vrednici să ne apropiem de Sfintele Taine, nu este necesar însă să fim desăvârșiți sau sfinţi: « Nu trebuie să ne oprim singuri de la împărtăşirea cu Domnul, pentru că avem conştiinţa faptului că suntem păcătoşi. Dimpotrivă, vom merge să-L primim cu o dorinţă mai mare pentru a obţine sănătatea sufletului şi curăția duhului, dar cu credinţă şi umilinţă, considerându-ne nevrednici de un asemenea har şi căutând mai degrabă medicamentul pentru rănile noastre. Dacă aşteptăm să fim vrednici, nu ne vom împărtăşi nici măcar o dată pe an. Practica împărtăşirii anuale este a multora din cei care rămân în mănăstiri. Ei îşi creează o anumită idee despre vrednicie, despre sfinţenie şi despre măreţia Sfintelor Taine, considerând că nu trebuie să ne apropiem de acestea, în înţelesul lor, decât dacă suntem sfinţi şi fără pată şi nu mai degrabă pentru a deveni. Ei cred că evită, astfel orice duh de mândrie. În realitate, ei cad într-o mândrie şi mai mare, căci cel puţin în ziua în care se împărtăşesc se consideră vrednici de împărtăşanie. Cât de preferabil este să primim Sfintele Taine în fiecare duminică, ca remediu pentru patimile noastre, cu inima zdrobită, plini de credinţă şi mărturisind că nu merităm acest har, în loc să ne umplem de această convingere deșartă că măcar la sfârşitul anului o să fim vrednici. » (Convorbiri, XXIII, 21).”

Și mărturiile altor Sfinți despre Împărtășirea deasă, aproape zilnică în acele vremuri:

Putem, în orice caz, constata că practica împărtăşirii dese a fost încurajată întotdeauna de marii duhovnici din toate timpurile. Am citat mai devreme pe Sfântul Vasile şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, dar putem cita de asemenea şi pe Sfântul Simeon Noul Teolog (care recomandă împărtăşirea la fiecare Sfântă Liturghie), Sfântul Nicolae Cabasila (care nota că creştinii luau parte la aceasta « pentru că este Sfânta Taină desăvârşită, iar cei care se împărtășesc nu trec prin nici o încercare pe care să nu o biruiască »). Sfântul Grigorie Palama recomanda împărtăşirea aproape zilnică iar Sfântul Teofan Zăvorâtul afirma « Toţi sfinţii cred că nu există mântuire fără împărtăşire şi că nu există progres în viaţa duhovnicească fără împărtăşirea deasă »).

Numeroşi Părinţi și scriitori ai Bisericii – Tertulian, Clement al Alexandriei, Origen, Ciprian al Cartaginei, Chiril al Alexandriei, Ambrozie al Mediolanului, Hilarie de Poitiers, Augustin, Ioan Casian – vedeau în cuvintele rugăciunii Tatăl nostru «pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi», o cerere către Dumnezeu pentru a putea primi în fiecare zi pâinea euharistică. Tertulian scria: «Creştinii ating în fiecare zi trupul Domnului». Sfântul Ciprian constata: «Creştinii se împărtăşesc în toate zilele, daca nu au făcut păcate grave», iar Sfântul Vasile cel Mare spune: « Împărtăşirea zilnică şi participarea la Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos sunt bune şi utile, pentru că El însuşi spune «Cine mănâncă Trupul meu şi bea Sângele meu rămâne întru mine şi eu întru el şi va avea viaţă veşnică» (Ioan 6, 55). Cine se poate îndoi că împărtăşirea deasă este echivalentul vieţii veşnice ? Noi mai puţin, căci ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: duminica, miercurea, vinerea şi sâmbăta şi în alte zile, daca este pomenirea unui sfânt.» (Canonul 94).

Spovedania înainte de împărtăşire era cerută, în general. Trebuie însă să constatăm că, dacă acest principiu este aplicat cu stricteţe în Biserica rusă, în Biserica greacă faptul că nu toţi preoţii sunt şi duhovnici a avut drept consecinţă, în parohiile rurale, o discordanţă între ritmul de spovedanie şi cel de împărtăşire. Este totuşi adevărat că cele două Sfinte Taine nu sunt legate în mod obligatoriu, transformarea spovedaniei înainte de împărtăşire într-o obligaţie riscă să subordoneze una celeilalte şi să banalizeze spovedania. Pe de alta parte, separarea completă între împărtăşanie şi spovedanie şi concepţia conform căreia credincioşii nu trebuie să se împărtăşească decât atunci când simt nevoia, risca să îi abată de la efortul de recunoaştere a propriilor păcate şi mărturisirea lor şi contribuie, de asemenea, la banalizarea împărtăşaniei. Credincioşii trebuie oricum să ia la cunoştinţă regulile în vigoare în Biserica lor şi să consulte preotul parohiei lor pentru variaţiile posibile din aplicarea lor. Este exclusă cu desăvârşire împărtăşirea în caz de păcat grav sau fără pregătire (Biserica ortodoxă nu poate accepta practica împărtăşirii improvizate în forma în care este azi răspândită în cadrul confesiunilor catolice şi protestante).

Într-adevăr, Dumnezeu nu ne cere să fim desăvârșiți pentru a-L primi, nici să fim puri şi fără păcat : este un lucru imposibil pentru oameni, iar cel care s-ar crede desăvârșit este deja căzut în mândrie, deci într-o stare contrară celei cerute pentru împărtăşire, cel care se consideră a fi fără păcat ar fi, conform Sfântului Apostol Ioan, un mincinos (1 Ioan 1, 10). De aceea, la Sfânta Liturghie, înainte ca preotul să arate Sfântul Potir, el spune: « Să luam aminte, Sfintele Sfinţilor », credincioşii răspund : « Unul Sfânt, unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl! Amin ». Acest răspuns ilustrează bine atitudinea care trebuie să o avem atunci când ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie : este vorba de recunoaşterea faptului că suntem păcătoşi şi nevrednici de a primi un asemenea dar, adică de avea înainte de toate o atitudine de pocăinţă şi de umilinţă şi de a cere cu stăruinţă lui Dumnezeu să ne primească la Sfânta Împărtăşanie, să o rugăm pe Maica Domnului, pe sfinţii faţă de care suntem apropiaţi şi pe Sfântul Înger păzitor să mijlocească pentru noi pentru ca să fim vrednici de a primi Trupul şi Sângele lui Hristos. Biserica, în momentul Sfintei Liturghii, îi însoţeşte pe credincioşi in această atitudine, preotul cerând: « Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezvia sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă ».
...
Unele din efectele împărtăşaniei sunt de altfel cele pe care preotul le cere de mai multe ori în timpul Sfintei Liturghii: « curăţirea sufletului », « iertarea de greşeli», « mântuirea de păcate ». Toate acestea sunt amintite în cele trei rugăciuni care preced împărtăşirea : « Miluieşte-mă şi iartă-mi toate greşelile cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul [...] Nu spre judecată sau osândă să îmi fie mie împărtăşirea cu Sfintele tale Taine, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului. »

Tot acest Sfînt, unul dintre doar cei trei Sfinți supranumiți cu acest Nume de Teolog, ne invită să ne împărtășim foarte des. Cum se împacă aceste două îndemnuri?

A spovedi întotdeauna păcatele nu poate fi nici zilnic, nici săptămînal. Cel puțin nu pentru mireni, căci nici ei nu pot forma cozi lungi la duhovnic în fiecare sîmbătă sau duminică înainte de Liturghie, nici preotul nu are timp să spovedească toți membrii activi ai parohiei. Așa că ne întoarcem la aceeași idee, de păcate care necesită în mod neapărat Spovedania, Taină fără de care nu ni se iartă aceste grave căderi. Celelalte păcate cotidiene cu voie sau fără de voie, cu știință sau fără de știință, pot fi iertate prin căința particulară, zilnică, folosind rugăciunile personale. Apoi pentru acestea iertarea ne mai este mijlocită și prin rugăciunile Bisericii prin preot, care se roagă pentru noi și împreună cu noi la Liturghie și la celelalte slujbe.

Dacă absolut toate păcatele ne-ar fi iertate numai și numai prin Botez, Maslu (apropo, spune-mi te rog, care păcate ni se iartă prin Maslu?), Spovedanie și Împărtășanie atunci toate rugăciunile ar fi de prisos și ar trebui să facem coadă la scaunul de spovedanie măcar o dată pe săptămînă - doar altfel nu primim iertare și altfel nu ne putem împărtăși - și e riscant să așteptăm postul următor, nu? Nimic mai fals și mai înșelător!

Preoții aceia au rupt tăcerea, citînd din bogatele mărturii ale Sfîntei Tradiții referitoare la obligativitatea foarte desei Împărtășiri și la imposibilitatea ca în practică raportul Spovedanie:Împărtășanie să fie 1:1.

Eu nu cred ce vreau, ci am baze puternice în scrierile Ortodoxiei. Citînd o întreagă pleiadă de Sfinți ortodocși ale căror cuvinte nu lasă loc de îndoială, am demonstrat că există o multitudine de metode pe care Dumnezeu ni le-a lăsat la dispoziție ca arme împotriva celui rău și imediat folositoare și curățitoare sufletului, eu smintesc făcînd asta?

Mărturisesc că am avut dubii dacă să mă împărtășesc sau nu duminică fără spovedanie. Am stat și m-am gîndit și am recitit din materialele adunate pînă acum și apoi mi-am făcut o introspecție, dacă să îndrăznesc sau să stau departe de Potir. Au fost cîteva ispite mai dificile de la ultima împărtășanie primită cu o săptămînă înainte și totuși mi s-a părut că am rezistat cu un oarecare succes împotriva păcatului. Altădată poate că aș fi căzut imediat, nu știu sigur. Dar ce spune Apostolul?

”Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.”

Dacă într-adevăr conștiința îți spune că ai rămas pe linia de plutire, atunci poți să îndrăznești. Dacă nu, fuga la spovedit! Doar asta și spune Pavel mai sus, nu zice să-l cauți neapărat pe preot să-i mărturisești toate păcatele și păcățelele înainte de a mînca din Pîine și a bea din Potir.

Evident că sînt oameni cu conștiința coruptă, dar aceia nu se pot numi creștini. Noi nu facem parte din clasa lor, ci sîntem credincioși care practicăm cît mai activ o viață în Biserică și înspre Hristos. Dar fără El ”nu putem face nimic” - asta e problema! Refuzîndu-L, Îi refuzăm ajutorul. Noi sîntem slăbănogii și paraliticii și bolnavii cu sufletul și cu toate acestea respingem atît Doctorul, cît și medicamentul care este Pîine Vieții.

De ce? Pentru că de-a lungul timpului preoții au căzut încet-încet în plasa celui viclean și au acceptat înșelarea de a practica Împărtășirea din ce în ce mai rar pînă ce s-a ajuns la starea pe care o cunoaștem. Și cînd vine cîte un teolog sau preot sau credincios care trage semnalul de alarmă, restul îi acuză de ieșire din ”normalitate” și de sminteală. Păi este asta o stare de normalitate, să se săvîrșească Liturghii săptămînal și chiar mai des și atunci doar preotul și vreo cîțiva prunci să se împărtășească? A ajuns invitația apropierii să fie o simplă formulă rituală pentru majoritatea dintre creștini, după care Îl mințim în față pe Hristos cînd mulțumim că ”...ne-ai împărtășit cu Sfintele...”. Cine s-a împărtășit?! Citeam undeva că un preot ortodox a oprit această cîntare poruncind să fie sărită deoarece nimeni dintre credincioși nu s-a cuminecat la Liturghia aceea.

Da, e păcat că s-a ajuns la starea asta de indiferență generală în Ortodoxie, dar cei mai vinovați sînt preoții care, în loc să încerce prin cateheză și predică să le amintească oamenilor lucrurile acestea de importanță vitală, nu o fac decît rar și în viteză, poate pe la posturile mari. Și ei vor da socoteală pentru asta, dar și noi vom plăti pentru ignoranță și neștiință.

Toate pacatele necesita in zilele noastre spovedania. Eu nu am auzit de vreun preot care sa te impartaseasca fara sa te spovedesti, daca a trecut mai mult de o zi. Deci discutia poate fi doar la nivel teoretic. Am citit ca e posibil sa exista o astfel de practica pe la unele parohii din strainatete, din tarile care nu sunt majoritar ortodoxe si sunt influente de la catolici. Dar nu cred ca mai sunt, aceia ii impartaseau si pe catolici.

Cataline, fiecare crestin primeste din partea duhovnicului sfaturi personalizate asezarii sale duhovnicesti, astfel incat faptul ca TU nu ai auzit vreun duhovnic sa te impartaseasca daca a trecut mai mult de o zi de la spovedanie, nu inseamna nici ca aceasta este "norma", nici ca "asa se face" nici ca "asa trebuie", ci inseamna doar ca tu nu ai auzit.
Si nici nu trebuie sa auzi ce sfaturi primesc ceilalti pt ca asemenea discutii pot sminti pe multi din greseala.
Cum ar fi sa auzi ca sint multi care se spovedesc si primesc dezlegare sa se impartaseasca dupa 4 - 5 zile de exemplu? Ar exista nenumarate porti deschise smintelilor (sminteli datorate de fapt patimilor proprii).
De exemplu ar putea exista tentatia sa judeci duhovnicii acelora ca de ce nu fac ca al tau? Sau invers, sa iti judeci duhovnicul tau ca de ce nu are incredere in duhovnicia ta sa iti dea dezlegare ca ceilalti? Etc.
Ar exista nenumarate cai deschise spre sminteala si pacat.
Iar asemenea discutii publice din partea credinciosilor (care nu sint foarte induhovniciti), cu referire la practicile duhovnicilor creaza niste opinii generale (din pacate ale celor mai insistenti in vorbe, nu ale celor mai smeriti si vrednici in fapte), sint formatoare de opinii, dar in sens invers (de la mireni neinduhovniciti spre duhovnici) si astfel creaza o presiune asupra duhovnicilor, o presiune pacatoasa (despartita de Dumnezeu deoarece vine din opinie personala a mirenilor), ceea ce nu ar trebui.
De aceea consider ca aceste discutii nu au folos in public, intrucat pot sminti, ci fiecare sa discute in parte cu duhovnicul sau si sa primeasca sfatul adresat nivelului sau duhiovnicesc. si sa nu se uite in ograda vecinului (decat daca vrea sa isi intreaca vecinul in sfintenie).

Florin, eu nu spun ca nu e buna impartasania deasa, si nici nu spun ca nu e buna impartasania cat mai rar.

Ceea ce a scris mai sus Adam mi se pare adevarat si corect.

Am mai spus-o, aceasta discutie nu isi are rostul, fiecare se impartaseste dupa cum spune duhovnicul, des cand o spune el si rar daca o spune el, ca stie el ce spune. Iti spun insa ca pe masura ce sufletul ti se curateste, si alungi pacate, si impartasirea devine mai deasa.

Ascultarea de duhovnic mi se pare esentiala in acest sens, iar in ceea ce priveste pacatele consider ca toate trebuie spovedite. Cat de des, cum , cand, asta iarasi nu e de discutat aici pentru ca e ceva particular intre duhovnic si fiecare dintre noi. Iar tu Florin , daca ai un anume mod de a lucra cu tine insuti , impreuna cu duhovnicul tau, asta nu poate fi sablon pentru nimeni.
Cand te impartasesti, normal ca nu esti curat, ai facut pacate, mici cum zici, de la ultima spovedanie, insa la urmatoarea spovedanie le spui si pe acelea. Nici un sfant, nu a spus , si nici unde in Sfanta Traditie nu spune ca pacatele mici nu se mai spovedesc. Ba din contra , traditia patristica spune ca spovedania deasa este mijlocul de a nu mai pacatui, indiferent de pacat, mare, mic cum o fi.

Are dreptate Adam000, ca o astfel de discutie sminteste.

Salut Adame,

Cît de ”foarte înduhovniciți” trebuie să fim ca să avem voie a dezbate în public subiecte de așa o importanță și delicatețe? Există un nivel de la care să ne considerăm suficient de teologi ca să putem atinge astfel de probleme?

Atunci despre ce să vorbim pe forum ca să nu smintim? Îți spun sincer, dacă vrei să nu-ți riști sufletul atingînd probleme de credință, atunci mai bine dă logout și să nu mai scrie nimic. Astfel vei fi ferit de posibilitatea comiterii păcatului cu cuvîntul.

Salut Mihaela,

Nu știu sigur, dar parcă așa am înțeles că te numești.

Ceea ce spui tu este că păcatele se iartă doar prin Spovedanie - ceea ce nu e deloc așa. Și mai spui că trebuie obligatoriu să ne spovedim înainte de fiecare împărtășanie - ceea ce e sinonim cu a susține Împărtășirea rară și foarte rară.

Cînd a fost ultima oară cînd ai vorbit cu el pe tema asta? Indiferent de la cine a pornit discuția.

Cum așa? Conform ideilor tale, oricum trebuie să te spovedești înainte, fapt care limitează dramatic numărul duminicilor în care te cumineci.

Este esențială întotdeauna, dar numai și numai avînd bază în Scripturi și avînd confirmare și de la Sfinții Părinți vizavi de practica propusă de duhovnic.

Toate trebuie spovedite - da.

Spovedaina înainte de fiecare Împărtășanie - nu neapărat, ci în funcție de cum se prezintă starea ta înainte de Împărtășire.

Am dat exemplul în mod simplu și natural, din moment ce sîntem la subiect. Nu am pretenția să facă nimeni exact cum fac eu, ci am pretenția de la cei care sînt creștini ortodocși practicanți să se documenteze pe tematica asta, din moment ce fac referire la un fapt extrem de important și central din viața noastră în Biserică: participarea activă la Liturghie prin comuniunea cu Hristos și cu ceilalți membri ai Bisericii.

Exact, le spui pe toate. De cîte ori am fost de acord cu tine? Repet, pentru a N-a oară: duhovnicul trebuie să știe tot, dar, cu binecuvîntarea lui, participarea la Împărtășire nu e condiționată de Spovedanie, ci de propria conștiință.

Deși am copiat exact citînd de mai multe ori ce ne-au lăsat scris Sfinții vizavi de iertarea păcatelor și de rugăciune și de participarea atentă, rugătoare, la slujbele Bisericii, tu tot susții că nu-i așa, că nu crezi șamd. Citește cu atenție eseul scris de J-C Larchet dat mai sus, recitește și cele două eseuri ale Lui Pruteanu.

Smintește poate pe cei care abia fac cunoștință cu Biserica. Încă de la început am dedicat topicul de față creștinilor autentici, nu catehumenilor sau eterodocșilor.