|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
- LOGOSL-FIUL Lui DUMNEZEU CREATORUL; - DIVINUL Coborât în Creație; - DUMNEZEUL-OM; - OMUL-DUMNEZEU HRISTOS Cel ÎNVIAT și Cel Liturgic, care Se ÎMPĂRTĂȘEȘTE Veșnic Lumii. De aici: - HRISTOS Cel Cosmic; Hristologia Teologică; - HRISTOS Cel Biblic-Evanghelic; Hristologia Revelației; - Hristos Cel Eclesiologic; Hristologia Bisericească. De aici, problemele actuale: - Identificarea Lui HRISTOS cu Originea Lumii; - Identificarea Lui HRISTOS cu Revelația CUVÂNTULUI Biblic: - Identificarea Lui HRISTOS cu HARISMELE Bisericii Sale. Piedicile încă sunt, datorită ereziilor Teologice, ereziilor Biblic-Evanghelice și ale ereziilor Eclesiologice. Disputele primelor veacuri Creștine încă persistă. Așa se cultivă, încă „depersonalizarea” Lui HRISTOS Cel Teologic, prin „reducerea” la un “principiu Hristic”, ce se poate considera ca existent la toate Religiile, până la o „alăturare” a Lui HRISTOS cu Buddha, Mahomed, Confucius și alți adepți ai Lumii. Mai mult, se extinde aceasta prin zișii „aleși mesianici”, care se cred „continuatorii” Mesianismului Cosmic. Au apărut mai nou o sumedenie de „mesia”, ca o „întrupare” a „principiului mesianic”, ca Activ susținut pentru Mântuirea și Salvarea Lumii. La fel, sunt ereziile Biblic-Evanghelice, care „depersonalizează” pe HRISTOS și-L reduc la CUVÂNTUL Său Scripturistic. Neo-protestanții, care cultivă un creștinism doar Biblic, se întrec să se declare „adevărații” deținători ai Revelației. Deopotrivă, mai sunt ereziile Eclesiologice, care „desființează” Tainele Bisericii HRISTICE, printr-un complex de „harisme indviduale”. Mai este încă o tendiță de „neo-păgânism”, de reînviere a „tragismului antic”, mai ales cultivarea „practicilor metafizico-mistice necreștine”, cum sunt idianismul brahmano-budist, alchimismul palestino-arab și ocultismul occidental modern. Și peste toate aceastea mai este „sincretismul idealist”, al „amestecului selectiv zis spiritual-religios”, al tuturor acestora. Iată contextul actual de astăzi. Creștinismul Ortodox se silește să Păstreze CHIPUL Lui HRISTOS „Cel al Sfinților Părinți”, Cel Văzut și Trăit de „Următorii fideli” ai Lui HRISTOS. Un Hristos filozofic, ca și un Hristos doar Evanghelic sau un Hristos Harismatic nu este HRISTOS „Cel Apostolic”. Martorii direcți ai Lui HRISTOS Cel Adevărat au fost Apostolii și Sfinții Părinți ai primelor Veacuri Creștine. Pentru aceasta, HRISTOSUL care trebuie Reevindențiat este Cel al Sfinților Părinți Creștini, care au UNIT cele Trei Hristologii (cosmică, biblică și eclesiastică). Astfel, pentru noi HRISTOS este LOGOSUL-FIUL Lui DUMNEZEU, CREATORUL Lumii; este LOGOSUL DIVIN Întrupat în Chipul Evanghelic de Om; este HRISTOSUL Bisericii Liturgice. Cine vrea să Propovăduiască pe HRISTOS Cel Biblic-Evanghelic trebuie să păstreze distincția dintre PERSOANA FIINȚIALĂ HRISTICĂ și Revelațiile Sale Evanghelice. A „limita” PERSOANA HRISTICĂ doar la „versetele” Biblice este o insuficiență. Cuvintele Evanghelice sunt Revelația PERSOANEI care ni Se Comunică atât cât putem noi recepționa. Cuvintele Sale sunt „Viață și Adevăr”, dar să nu se cadă în „magia cuvintelor” peste PERSOANA Sa. CHIPUL PERSOANEI Sale „izvorăște” Cuvintele și doar în legătură au valabilitate. Grupările neoprotestante încearcă o „religie a Cuvintelor” în locul Religiei PERSOANEI HRISTICE. Și cei care fac „paradă” de Harismele Hristice, la fel, „minimalizează PERSOANA”, condiționând-o de „efectele” Sale miraculoase, care și mai mult depind se „individualismul” fiecăruia, până la „desființarea” Bisericii HRISTICE, ce are „Deplinătatea HARISMATICĂ”. A „muta” Harul din Biserica HRISTICĂ în ziși credincioși este o „rupere” de Integralitatea HRISTICĂ. HRISTOS Cel Adevărat este HRISOS Cel PERSONAL cu deodată toate Capacitățile Sale de Revelație Biblică și de Biserică HARISMATICĂ. Doar un HRISTOS PERSOANĂ DUMNEZEIASCĂ, Același în Descoperirile sale Biblice și Același în HARISMELE Bisericii Sale, este HRISTOSUL Deplin, Căruia se poate ÎNCHINA „toată suflarea”. HRISTOS Cel deodată metafizic, Biblic și ICOANĂ HARISMATICĂ de Biserică este HRISTOSUL Cel UNIC și inconfundabil. |
Citat:
HRISTOS Cel ÎNTRUPAT devine o „confirmare” a Credinței în TRUPUL de Taină, care se identifică în CHIPUL de ICOANĂ. ICOANĂ înseamnă TAINA CHIPULUI FIULUI Lui DUMNEZEU în ÎNTRUPARE. Pentru noi, Creația, CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU, care ne „DĂRUIEȘTE” și nouă CHIPUL Său de FIU este CHIPUL de ICOANĂ. Anticii, până la ÎNTRUPAREA Lui HRISTOS, nu aveau CHIPUL de ICOANĂ, ci o „prefigurare degenerată ca idoli și Zei”. Mulți mai fac și astăzi o analogie greșită dintre ICOANĂ și idol și între Sfinți și Zei. Idolul este o „nostalgie” după CHIPUL SACRU al FIULUI DUMNEZEIESC care Se ÎNTRUPEAZĂ. După păcat, se uită de CHIPUL FIULUI și rămâne doar „Memoria ÎNTRUPĂRII”, care fără CHIPUL FIULUI DUMNEZEIESC devine o „divinizare” a Făpturilor și chiar a obiectelor, ceea ce înseamnă tocmai „idolatrizarea-divinizarea creației”. În CHIPUL de ICOANĂ nu este „divinizarea creației” (transformarea naturii create în divin), ci DIVINIZAREA CHIPULUI de FIU din Natura Creată. În sensul Creștin, Creația are un CHIP ICONIC (CHIPUL-Pecetea divină) și o „Natură de Creație”, care nu se amestecă, dar se „Întrepătrund”. Păcatul întunecă CHIPUL ICONIC de DIVIN și Natura Creată rămâne singură, și drept compensație se „autodivinizează (își face propria Natură ca DIVIN, ce înseamnă tocmai idolatrizarea). Deci idolul este Natura Creată Lipsită de „Pecetea CHIPULUI DIVIN”, care se „auto-divinizează”. În ICOANĂ, CHIPUL DIVIN nu este în Natura Creată, ci „peste” ea (ca CHIP de FIU-Pecete de CHIP DUMNEZEIESC). În idol, nu mai este Pecetea DIVINĂ și așa însăși Natura creată se „auto-divinizează”. În ICOANĂ nu vezi „Divinul Naturii Create”, ci CHIPUL Lui DUMNEZEU din Natura Creată; în idol vezi direct „Natura creată idolatrizată”. În ICOANĂ nu te oprești la „Imaginea creată” (ce este Natură creată), ci la SUPRAIMAGINEA ICONICĂ a CHIPULUI DIVIN ce Îmbracă Imaginea Creată. În idol, Divinul este totuna cu „forma, spiritul și trupul”. În ICOANĂ, Spiritul și trupul rămân „ne-divine” (ca Natură creată) și DIVINIZAREA o face CHIPUL ICONIC al DIVINULUI care se „Pecetluiește” fără amestecare peste Creație. În idol se amestecă Divinul cu Natura creată; în ICOANĂ se „ÎMPLETESC” fără confundare reciprocă. La fel în Zei. Zeul este o „Divinitate emanativă” cu „Natura tot de Divin”. Sfântul Creștin nu este prin „Natura Creată” un Sfânt, ci prin „ADĂUGAREA ICONICULUI CHIPULUI DIVIN” peste Natura Creată. Sfântul nu este „Divin prin sine”, ci prin „PRIMIREA CHIPULUI de SFINȚENIE” peste Propriul Chip. Un Sfânt niciodată nu-și arogă „Sfințenia”, ci o Recunoaște ca „DĂRUIRE”. În sens Creștin, CHIPUL de SFINȚENIE este CHIPUL de FILIAȚIE, care nu este al Naturii Create, ci este ca „CHIPUL Lui DUMNEZEU Pecetluit pe Natura Creată”. De aceea în Creștinism nu este „chip de zeu” (creație divină), ci doar de Sfânt – Creație ÎMBRĂCATĂ în CHIPUL DIVINULUI. CHIPUL de FIU este doar al UNICULUI și Absolutului FIU al Lui DUMNEZEU din DUMNEZEIREA TREIMICĂ și EL este ICONICUL și SFINȚENIA, care se „DĂRUIEȘTE” și Creației ca „HAINĂ-TRUP ICONIC”. În viziunea Creștină nu există „Înțelepți”, ci ALEȘI „cu” DARUL ÎNȚELEPCIUNII Primit de la FIUL Lui DUMNEZEU, UNICUL și Absolutul ÎNȚELEPT al Cerului și al Pământului. Înțeleptul antic ca și Zeul, se crede în sine cu Înțelepciunea Divină (ca o transpunere directă a Divinului, ca însuși Divinul în Chip de Înțelept), pe când în Sfântul creștin DIVINUL nu este direct în Sfântul respectiv, ci este o „separație” între DIVIN și Chipul Personal al Sfântului, încât „Înțelepciunea” nu este a Sfântului, ci a DIVINULUI, Sfântul fiind un „Purtător al Înțelepciunii DIVINE”. CHIPUL de ICOANĂ este deci TAINA CHIPULUI de FIU DUMNEZEIESC ce se DĂRUIEȘTE și Naturii Create, „fără” Divinizarea în sine a Naturii Create. În ICOANĂ noi nu ne Închinăm Naturii Create Divinizate, ci CHIPULUI ICONIC ce ÎMBRACĂ și Pecetluiește Natura Creată. Noi nu ne Închinăm „Imaginii Create”, ci SUPRAIMAGINII de ICONIC „din și peste” maginea de creație. În idoli și în zei, se face o închinare și față de Natura creată divinizată. În ICOANĂ și în sfinți, Natura Creată nu se Divinizează, ci se „Înduhovnicește”, adică se face „Purtătoare de ICONIC și SFINȚENIE DIVINĂ”. CHIPUL de ICOANĂ este totuna cu CHIPUL de DIVIN de FIU, și mai mult, este totuna cu Chipul de „ÎNCHINARE-Dăruire-Mulțumire-Cântare-Laudă”. Teologic Creștin, CHIPUL de Sfințenie-Duhovnicie este Chipul RUGĂCIUNII, care înseamnă „VORBIRE în ÎNCHINARE-Cântare-Mulțumire”. A te RUGA înseamnă a te ÎNCHINA totodată. Cine se ROAGĂ și se ÎNCHINĂ face „Legătura” cu DUMNEZEU, până la „ÎNTÂLNIREA” cu EL. Și de aici trăirea duhovnicească, prin RUGĂCIUNE. |
|
Citat:
|
Citat:
Dumnezeu sa-l tina intre noi! |
Probabil ca ascultind asemene parinti, si inca multi altii cit sunt in viata sau mai ales scrieri ai celor adormiti , intelegeti "accidentul" de pe firul ,,Rugati-va pt. tatal meu Niculaie" (sau ma rog, cum se cheama el corect) in lumina lui adevarata.
Eu stiu ca cei cu credinta serioasa, tare, inteleg ce trebuie dar mai stiu sigur si ca pe acest forum acestia toti ii poti numara pe degetele de la miini . Opinia generala insa , deocamdata, o fac cei multi , nu cei ce stiu ce trebuie ! Iar cei dintii se imbata cu sofisme in mod constient sau inconstient . Este treaba fiecaruia ce crede si ce marturiseste... mintuirea nu a fost nici o data obligatorie ! |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Iata inca ceva: VIDEO: IPS Serafim de Pireu rostind anatema către ereticii de ieri, dar si de azi: papa Ratzinger Benedict al XVI-lea, monofiziți, musulmani, rabini, iehoviști și ecumeniști: |
Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare
Biserica noastră sărbătorește duminică, 25 martie, Buna Vestire. În această zi este o rânduială deosebită, urmând să fie săvârșită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, după cum a relatat pentru Ziarul Lumina, pr. prof. Andrei Zăgan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox 'Sfântul Ioan Gură de Aur' din Huși.
'În ziua de 25 martie, când sărbătorim slăvitul praznic al Bunei Vestiri, avem o rânduială aparte. Întrucât acest praznic este de o importanță deosebită în iconomia mântuirii neamului omenesc, Biserica Ortodoxă săvârșește în această zi o rânduială deosebită, și anume Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia zilei următoare. Aceasta se întâmplă când sărbătoarea Bunei Vestiri cade în timpul săptămânii (de luni până vineri). În anul în care ne aflăm, sărbătoarea Bunei Vestiri cade în duminica din săptămâna a patra a Postului Mare. Prin urmare se va săvârși Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, tocmai pentru a nu știrbi din plinătatea numărului de zece liturghii ale acestui sfânt care se oficiază pe parcursul unui an bisericesc', a spus pr. prof. Andrei Zăgan. Amintim că Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește de zece ori în perioada anului bisericesc: în ziua de pomenire a Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie), în ajunul praznicului Nașterii Domnului (24 decembrie), în ajunul praznicului Botezului Domnului (5 ianuarie), în primele cinci duminici din Postul Mare, în Sfânta și Marea Joi și în Sfânta și Marea Sâmbătă din Săptămâna Patimilor |
"Toate putem, daca vrem, sa le explicam si sa ne îndreptatim. În nici un caz nu avem dreptul sa brutalizam si sa înjunghiem. V-am auzit ca judecati puterea, sistemul, pe oameni. Si pe mine m-ati adus aici numai si numai ca sa gasiti un aliat sa va ajute sa înfrângeti partea cealalta. Spuneti asadar de comunism ca a darâmat bisericile, a închis credinciosii, a razboit Biserica. Da, asa este. Sa cercetam lucrurile mai în adâncime, sa vedem de unde au provenit. |
Nu ramaneti intepeniti in realitate, priviti catre adevar!
“Bine v-am gasit! Dumnezeu sa-si faca mila cu noi toti!
Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand. Si lucrul acesta ne ajuta indeosebi sa intelegem atunci cand lucram pocainta. Pocainta este o intoarcere la Dumnezeu in duh si-n adevar. Intr-adevar, notiunea de pocainta este din ce in ce mai putin inteleasa, pentru ca intre conceptia omeneasca de viata, si conceptia evanghelica se casca mereu o prapastie, fiindca noi, in simturi fiind, datorita senzatiilor, inclinam prin natura noastra pacatoasa, si a slabiciunii firii, si a ispititorului, spre ceea ce ne satisface in mod imediat si in planul acesta al simturilor si al senzatiilor, insa adevarul nu se ascunde in planurile sentimental si nici rational, ci in planul duhovnicesc. Pocainta ne ajuta sa plecam de la realitatea aceasta, pacatoasa, spre cunoasterea Adevarului, si asta este si cel mai greu lucru de realizat. Nu pot sa zic ca Mantuitorul Hristos a intampinat aceasta dificultate de a se face inteles, ci a intampinat din partea oamenilor aceasta rezistenta la cuvantul Sau, la cuvantul Vietii. Omul, aceasta fiinta complexa, inzestrata cu capacitati extraordinare, in urma pacatului a cunoscut o influenta care l-a condus spre moarte, dezechilibrandu-l intern, in ceea ce priveste perceptia si simtirea adevarului. A venit Creatorul in mijlocul fapturilor Sale, indeosebi pentru om si L-au cunoscut mai bine creaturile care s-au conformat voii Domnului. Stanca, pasarea, animalele, mineralele, toate au facut voia Lui, insa omul, in virtutea libertatii cu care a fost inzestrat, a avut carteala, a facut comentarii, a avut impotrivire fata de adevar, fata de cuvantul lui Dumnezeu. Spuneam si cu alta ocazie ca nu intalnesti vreo pasare care sa se fi repezit la El, sau vreun animal sa fi sarit la El, vreo insecta sau vreo planta; toate au ramas in firea lor minerala sau vegetala, pasari, animale, numai omul, aceasta faptura aleasa dupa chipul lui Dumnezeu, s-a impotrivit, a ras, a lovit, a scuipat, a rastignit, L-a ucis pe Mantuitorul Hristos. Ei bine, problema pocaintei, am spus ca e legata de intoarcerea omului la Dumnezeu, la Dumnezeu ca Adevar, ca Putere, ca Creator, ca Ziditor, ca si Mantuitor, ca si Rascumparator, ca si Biruitor. Este legata asadar de intoarcerea omului de la pacat la Adevar, la Dumnezeu. |
Sa nu ne oprim doar la cainta
Pocainta o intalnim de la primul om. Cand e vorba de pocainta inseamna ca e vorba de cadere, inseamna ca e vorba de cainta si de indreptare. De la Adam intalnim notiunea de pocainta. Acest minunat om, aceasta faptura facuta dupa chipul lui Dumnezeu, asezata intr-un loc atat de bine intocmit, Paradisul, atunci cand a calcat porunca lui Dumnezeu in urma ispitirii, intalnim in Scriptura cateva aspecte in legatura cu atitudinea sa. Cand a pacatuit Adam si Eva s-au cait: “Am gresit”. Adam a avut un gand de cainta pe care nu l-a mai avut pana atunci. A avut un simtamant de vinovatie: nu-i bine ce-am facut, vai ce-am facut! A simtit apoi, a realizat ca nu e bine ce a facut. A simtit vinovatie, ceea ce n-a simtit pana atunci, si s-a rusinat, s-a ascuns: e prima fuga de Dumnezeu. Pacatul indeamna la fuga de Dumnezeu. Asa o sa fie pana la sfarsitul lumii. Veti cunoaste oameni care fug de Dumnezeu, fug de Biserica. Acestia sunt oameni sub pacat.
Pocainta este tocmai atitudinea aceasta care presupune cainta, recunoasterea faptului, si lupta de indreptare a mea, a faptelor mele, a gandurilor mele, vizavi de ce? De adevarul in care am fost creat si alcatuit. Intalnim sentinta lui Dumnezeu: afara! L-a data afara din rai. Afara! Nu ca sa vezi, ca daca te mai prind o data. Nu! Afara! Dumnezeu S-a manifestat ca dreptate si bunatate inca de la inceput. Afara! L-a dat pe usa afara cu blestem si cu consecintele pacatului. I-a fagaduit Mantuitorul, dar iata starea lui Adam. Tot Vechiul Testament, am spus asa despre primul Adam, si sa intelegem ca la toate popoarele sentimentul caintei, al parerii de rau si cu actele penitentiale care caracterizeaza vinovatia omului, le vom intalni la toate popoarele, in toate religiile. Numai ca sunt diferente. Si vreau sa ajungem la crestinism, ca sa intelegem notiunea de pocainta in planul crestin, pocainta evanghelica, care ne intereseaza pe noi, ca taina adusa de Domnul nostru Iisus Hristos. Dar pocainta ca sentiment si ca act ritualic de indreptare o vom intalni atat in Vechiul Testament, cat si la toate popoarele. In Vechiul Testament proorocii au avut indeosebi misiunea de a aduce oamenii la Dumnezeu. Au fost acei oameni inzestrati cu un har deosebit, cu putere de a exprima voia lui Dumnezeu catre popor, de a le spune ceea ce au de facut in vederea indreptarii vietii dupa voia lui Dumnezeu, dar si ceea pot sa pateasca in caz ca ei nu vor asculta de Dumnezeu. Intotdeauna intalnim si aspectul acesta. Si la Adam, intru inceput, si profetii la fel, indemnau oamenii permanent la pocainta, si in cadrul poporului ales, daca e sa venim asa pe firul istoriei, dar le spuneau si ce vor sa pateasca in caz ca nu vor asculta de Dumnezeu. Dumnezeu vorbea prin oamenii aceia: daca veti crede in Mine, daca Ma veti asculta. Daca nu veti crede in Mine si nu Ma veti asculta, sabia va va manca. Iata, ori bunatatile pamantului ori sabia. Doua situatii: omul cand merge spre Dumnezeu merge spre binecuvantare sau merge impotriva voii lui Dumnezeu… Apoi vreau sa explic ce inseamna conditia omului in pacat si posibilitatea lui de intoarcere. Mergand pe firul istoriei ajungem la Sfantul Ioan Botezatorul. Actele penitentiale din Vechiul Testament, in ceea ce priveste cainta, care este numai o forma a pocaintei, o treapta ai ei – nu trebuie sa ne oprim doar la cainta. In Vechiul Testament intalnim indeosebi mai mult acte ritualice si acte de sentiment, dar nu ne aflam sub imperiul harului. Si de aceea trebuie sa intelegem si diferenta intre pocainta Vechiului Testament si posibilitatile pocaintei care s-au deschis in Noul Testament, ce-a adus nou Hristos si ce gasim in Biserica intemeiata de El. In Vechiul Testament la fel, gasim la profeti, vedem indemnuri diferite sub anumite aspecte doctrinare, unde au gresit ei, psihologice, cum este sentimentul – iata pacatul si consecinta lui sufleteasca, nelinistea -, social, moral – consecinta pacatului la nivelul intregii comunitati. Indemnul la pocainta era la nivel de persoana, dar si la nivel de colectivitati, de cetati, de neamuri. Mii, zeci de mii, ati vazut daca nu se pocaiau ce aveau sa patimeasca. Este cutremuratoare istoria Vechiului Testament, dar este neaparat de citit ca sa ne dam seama si, care constituie o pregatire pentru venirea Mantuitorului, a Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, acte de cainta, de parere de rau: ruperea hainelor era o forma de cainta, smulgerea parului, a barbii, era o forma de pocainta, imbracarea in sac, punerea de cenusa in cap sau tarana, izolarea, pana la alte forme. |
Pocainta ca taina si ca lucrare continua, in legea cea noua: “sa lasi ale tale”
Iata, odata cu venirea Mantuitorului in lume, a aparut mai inainte Ioan Botezatorul. Si nu numai ca este Inaintemergator prin faptul ca cu cateva luni mai inainte a propovaduit venirea Mantuitorului, ci Inaintemergator prin misiunea si prin rolul pe care l-a avut in aceasta directie de a pregatit terenul pentru Legea Harului, pentru Intruparea Cuvantului si manifestarea Lui deschisa in fata oamenilor, ca sa primeasca Cuvantul lui Dumnezeu, pregatire mai ales in duh a oamenilor. Toata predica Inaintemergatorului a fost un indemn la pocainta: faceti pocainta si fapte vrednice de pocainta, asa numite fapte, adica conformarea vietii cu voia lui Dumnezeu. Era o predica pecetluita printr-un botez de curatire. Totusi problema iertarii, propriu-zis, care era precedata de aceasta cainta, avea sa o rezolve Mantuitorul definitiv: “Eu va botez cu apa, dar cel ce o sa vina dupa mine o sa va boteze prin Duh Sfant si cu foc“. Aceasta purificare care vine prin Duh Sfant si cu foc, adusa in lume de Domnul nostru Iisus Hristos este unica in ceea ce priveste puterea, lucrarea, Savarsitorul si consecintele.
Iata, de acum putem vorbi de pocainta ca Sfanta Taina. Mantuitorul Hristos pune pocainta ca hotar intre lumea pagana si lumea crestina, hotar intre lumea veche si lumea noua, iata, Noul Legamant care avea sa-l pecetluiasca cu scump Sangele Sau. Pocainta capata o valoare deplina acuma, pocainta evanghelica – “pocaiti-va si credeti in Evanghelie” -, in vestea cea buna care avea sa o duca si sa o plineasca. Iata, credinta in Evanghelie este legata de pocainta. Indemnuri la pocainta sunt nenumarate. Si in Evanghelie gasim nenumarate indemnuri la pocainta. La fel, rugaciunea care se face la templu: cum se ruga cu pocainta vamesul, cum se ruga fariseul, la fel femeia care a venit si a spalat cu lacrimi de pocainta picioarele Domnului Hristos, si, iata, pana la talharul de pe cruce. Talharul de pe cruce, pironit fiind pentru pacatele sale, condamnat de acelasi sinedriu, iata-l in imposibilitatea de a-si mai smulge barba, de a mai bate matanii, de a mai face inchinaciuni. Acolo, iata din adancul sufletului striga catre Mantuitorul: “pomeneste-Ma cand vei veni intru imparatia Ta!“. Si lucrul acesta Mantuitorul il pecetluieste cu un raspuns extraordinar: “Astazi vei fi cu mine in Rai“. Ca sa ne arate puterea pocaintei. Primul care intra in rai e talharul, ca sa ne arate ce inseamna pocainta din inima, bineplacuta Domnului. Ea ne deschide portile Imparatiei Cerurilor. De altfel a si spus-o la inceput, dar iata ca pe cruce avea sa o pecetluiasca prin fapta, prin talhar. “Pocaiti-va si credeti in Evanghelie“, “Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor“. Cuvantul care S-a intrupat, Cuvantul care le graia, Cuvantul care le promitea, Cuvantul care savarsea avea o putere anume in inima omului. Pentru ca nici cunostintele, nici toti ceilalti nu puteau sa atinga inaltimea puterii cuvantului lui Iisus Hristos in inimile oamenilor. Si, in fond, asta este scopul intruparii: caci “n-am venit pentru cei drepti, sa-i chem la pocainta, ci am venit pentru cei pacatosi“. Interesant! De ce? Pentru ca oamenii gandeau intr-un fel, asteptau intr-un fel pe Mesia, iar El, Cel care a venit, Se prezenta intr-un chip in care ei nu se asteptau, si nu acceptau: intr-un chip de smerenie, de ascultare, invatand pe oameni pocainta intr-o maniera in care ei nu credeau, pe calea crucii. De negandit! “Fiul Omului are pe pamant puterea ca sa ierte pacatele”, intr-un mod cu totul nou, nemaintalnit, pentru prima oara, si care i-a scandalizat pe toti. Iata scopul pocaintei: iertarea pacatelor. Pocainta este un mijloc, scopul este insa iertarea pacatelor. Iata, asadar, pocainta evanghelica cum ne cheama pe noi la Adevar, printr-un proces de asimilare a cuvantului la nivel integral, launtric indeosebi, si o lupta permanenta cu noi. “Cine vrea sa vina dupa Mine sa se lepede de sine. Pocainta inseamna lepadarea de modul meu de a gandi, de a face, de a intreprinde. E cam greu! Si trebuie lucrata toata viata noastra pamanteasca. Aicea apare marea problema. Pacatul a pervertit puterea de gandire a omului si [a provocat] o nesimtire a lui si atunci el a cautat alte carari de viata. Atunci au aparut conflicte si, omul fiind sub senzatii si cugete pacatoase, acestea cauta o satisfacere imediata: placerea - finalitatea tuturor acestor cautari in planul acesta de viata- sa mananc, sa ma imbrac, s.a., asta imi doresc, asta sa imi satisfac, dupa mintea si dupa vointa mea. L-a facut Dumnezeu pe om cu vointa libera, dar i-a si spus: vezi cum iti orientezi aceasta vointa. Ei bine, aici este marea problema. Asta ne cere Domnul Hristos: sa primim Adevarul. A venit sa-l smulga pe om din realitate si sa-l urce mai sus. Sa arate ca viata este si sa mananci, si sa te imbraci, si sa te odihnesti, si sa ajuti pe altul, dar nu asta inseamna Viata in pragul ei ultim, asta este [numai] realitatea vietii . Adevarul vietii este altul. Adica, ce vrei sa zici? Adica: trebuie sa lepezi modul tau de a fi si de a gandi ca sa-Mi urmezi Mie. A vrut precis sa-Si clarifice identitatea, cu autoritatea pe care o avea: ca El este peste ape si peste mari… Se inchina lumea la idoli; a aratat ca si demonii Il ascultau – si nu ca i-a ingrozit si ca i-a facut praf si pulbere. Se temeau oameni de boli, sau aveau fel de fel de boli; a venit ca Doctor si Tamaduitor al bolilor. Se temeau oamenii de fel de fel de lucruri, neputinciosi si in fata mortii; a aratat ca e peste moarte. Deci oamenii nu mai aveau la ce sa se inchine mai maret ca El. Si nu cu groaza, a venit intr-un chip smerit si intr-o dragoste pe care o simteau cu totii. S-a facut simtit si perceput la nivelul tuturor, ca sa ne repare perceptia gresita si simtita. Numai “oamenii de vor voi.…” S-a facut simtit si cunoscut tuturor. Nu exista: “eu n-am auzit, ca eram mai in spate“… [...] Si atunci iata cum stau lucrurile. El s-a facut simtit si cunoscut intr-un anume fel si nu exista sa putem contesta acest lucru. Acum, in planul realitatii, da, fiindca omul e singura fiinta care in loc de da poate sa zica nu si in loc de nu poate sa zica da.[/COLOR] Dar o sa vina momentul [Adevarului]. [Insa] la nivelul constiintei te framanti. Dar poti sa recunosti sau nu. Da sau nu? “Spune, mai, doar ai fost acolo?”, “Nu dom’le n-am fost acolo!” Si te-a crapat in doua. Dar cu Mantuitorul, cu Dumnezeu n-o sa mearga asa! Si chiar daca tu crezi ca in planul vietii merge, tu ai o framantare, pentru ca Dumnezeu te-a alcatuit intr-un anume fel, iata in planul Judecatii n-o sa mai fie asa! Si merg mai departe. Oamenii simteau… De ce se ridica astfel de ganduri in inimile voastre? [...]. “Cine e fara de pacat, sa arunce primul piatra“. Toti au lasat bolovanul jos. Ce vrei sa zici cu asta, de unde stii Tu? Nu a fost asa ceva! Ce putere avea in cuvant, asupra constiintei, incat L-au simtit ca Domn si Stapan peste ei, dar nu cu o frica care sa-i paralizeze, ci care sa-i intoarca. Si au lasat bolovanul si au plecat. Toti, dar toti! Oameni porniti sa omoare! Vedeti? Lucra altfel, cu alte energii, si nu magic, cum zic unii si altii: “linisteste-te, inchide ochii, inchide ochii, ochi-s de plumb, stai linistita“. Nu! Sa nu facem confuzii! “Ai vazut dom’le ala l-a fript cu tigarea si n-a patit nimica“, “ai vazut ala i-a taiat limba si i-a pus-o la loc” …. Cu ce ar indrepta lumea cu chestiile acestea de circ? Intre minunile Domnului Iisus Hristos, intre ceea ce a adus El si magia astora este o distanta uriasa. Dar pentru omul cu cercel in ureche ce conteaza? “Lasa, ma, ce conteaza? Sa iasa bani acolo!”. Numai ca Domnul Hristos a venit cu o seriozitate, nu numai cu smerenia si cu dragostea. |
Si El a atentionat, si ce sanctiuni a pus. “Invatatorule, ai auzit ca Pilat – erau unii care n-au vrut sa jertfeasca lui Pilat si n-au vrut sa jertfeasca acolo si i-a taiat si pe ei si au amestecat sangele lor cu jertfele -, “Credeti voi ca aceia au fost mai pacatosi decat voi? Dar va spun voua, ca de nu va veti pocai, toti veti pieri la fel!“. Sau cand turnul Siloamului s-a prabusit peste oameni: “Credeti ca aceia au fost mai pacatosi decat voi? Dar daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel“. Si erau prooroci, Ioan Botezatorul: “Iata, securea sta la radacina copacului, faceti fapte de pocainta“, “de nu va veti pocai, toti…” Vedeti, arata si roadele pocaintei, dar si sentintele care sunt infricosatoare. Nu mai vorbim de… vai voua, vai voua! La nivel de persoane, dar si de cetati. Vai, tie, Betsaido, vai tie, Horazine, vai tie Capernaum, vai, tie, Ierusalime... Plangerea si scrasnirea dintilor. Deci, iata, Mantuitorul, pe cat Se arata de minunat in a ne chema la El, pe atat ne arata si ce ne asteapta daca nu Il ascultam. Pacat = moarte; pocainta, indreptarea spre Dumnezeu = viata.
Pocainta asta inseamna intoarcere la nivel integral: minte, cuget, simtiri. Si in planul crestin pocainta inseamna cainta, recunoasterea pacatelor, marturisirea, ispasirea – adica stradaniile tale de a o rupe cu pacatul -, si dezlegarea. Deci legatura cu Biserica, cu preotii, botezul, Sfintele Taine, deci, iata in planul crestin importanta, nu toate terapiile astea: linisteste-te, stai cuminte, yoga, reiki si altele, la nivel de gand… Nu, nu nu! Altfel nu mai murea Hristos pe cruce. Numai Sangele lui Hristos sterge pacatul! Ti se iarta prin actul spovedaniei, dupa cainta si penitenta pe care o faci, dar stergerea lui propriu-zisa numai Sangele lui Dumnezeu o face! “Nimeni n-ajunge la Tatal decat prin Fiul”. Sunt lucruri serioase aici, nu putem trece peste ele. “De n-as fi grait cum nimeni altul n-a grait pacat n-ar avea. Cine Ma poate vadi de pacat?“. Buda, Mahomed, si cati or mai fi, astia n-au putut sa spuna lucrul acesta. Si iata ce ne cere actul pocaintei in Legea cea Noua: sa lasi ale tale - ne pare greu, dar asta le-a cerut si la ucenici- cum gandesti, ce crezi, ce vezi, ce pipai, ce simti in mana, ceea ce auzi si mirosi, si sa te increzi in Cuvantul lui Dumnezeu mai mult decat in simturile tale, si in perceptia si cugetele tale. Primii Apostoli cand i-a luat [Domnul ca ucenici], s-au chinuit o noapte intreaga sa pescuiasca – noaptea, cand era momentul prielnic pentru pescuit. In zori, Mantuitorul le-a spus sa arunce mreaja. “Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit, dar dupa cuvantul Tau o sa facem“. Ce inseamna! Nu asa: “Adica ne inveti Tu pe noi, da’ ce esti Tu pescar, mai?“, “Unde mai? Pai n-am dat-o toata noaptea acolo?“. Auzi! Deci nu vii cu treburi de-astea. Dar dupa cuvantul Tau vom face. Si pentru ca au lasat, iata ca si Dumnezeu imediat a intervenit. Asta nu este o ascultare oarba in sensul ca sa nu gandesti, ci este o ascultare oarba in sensul ca: Doamne, toate le stii, toate le poti, in sensul acesta, al incredintarii; ca El a vrut mai intai sa ne incredinteze cine este El. Nimic nu ne-a pretins mai intai de a face El ceea ce ne-a cerut El noua. Si atunci in lumina acestui adevar, al jertfei Sale depline, al puterii Sale, noi venim. Pocainta noastra este in lumina invataturii lui Hristos: Pocaiti-va si credeti in Evanghelie. Iata cum sunt legate una de alta. |
Nu cei care predica sau scriu, ci cei care fac, aceia se mantuiesc
Puterea cuvantului lui dumnezeu, puterea harului
Merg mai departe si iau exemplul acesta: invierea fiicei lui Iair. Nu era oricine Iair, ci mai marele sinagogii. Stim cum il vedeau cei din cercul lui. Omul s-a dus in disperare, si Mantuitorul cunostea launtrul lui, de aceea avea sa-l treaca si prin examen, ca si cu femeia bolnava de doisprezece ani, sa arate ce fel de credinta are. Nu: “vino, vino si pune mana pe ea, dar te rog eu, da vino la mine, daca nu te atingi tu de ea…, pune mana aicea“. Sau cum facem noi, “ca sa ma atinga parintele“, sau cand sfintesti masina: “da’ dati si pe-acolo parinte, ca n-a pornit de dimineata“, “cu placutele de frana cum stai?“, “aa, alea merg“. http://www.razbointrucuvant.ro/wp-in...icon_smile.gif Ca sa vedeti ca se ajunge si aici. Si atunci, stia ce inima avea Iair, stia cu ce credinta vine, stia ca vine din disperare. Dar multi vin din disperare: “incearca si prin preot, incearca si cu...”. Nu, nu merge asa! Sa-L urmam asa cum ne cere! Atentie! Mantuitorul Hristos spune: “bine, voi veni“. Intre timp, femeia cu scurgere de sange de doisprezece ani gandea in sinea ei: “de ma voi atinge macar pe la spate de poala Lui si ma voi face sanatoasa“. Cu totul altceva. Cei care se ridica pe varfuri si stau acolo, stiu ca Dumnezeu ii vede – deci atitudini si atitudini. O tamaduieste, o vadeste. De aici incep lucrurile – ca sa ilustrez acest aspect, ce gandesc oamenii, ce vad, ce cred…si ce ne cheama Domnul Hristos sa facem? Pocainta te scoate…, nu face abstractie, dar te ridica de la realitatea aceasta, spre Adevar. Intre realitate si Adevar e o distanta. Am sa caut cumva sa o exprim acum. Cand s-a atins pe la spate femeia bolnava: “Cine s-a atins de Mine?”. Lumea Te imbulzeste si Tu intrebi: Cine s-a atins de Mine?“. Asta crezi tu, Eu la altceva ma refer… “S-a atins cineva de Mine, caci am simtit o putere iesind…”. Nu pricepeau! Chiar cei apropiati… ca putem sa venim, sa stam cu cei mai mari… si noi sa fim straini! Puteam chiar sa scoatem carti, sa tiparim, si noi, de fapt…Chiar citeam cuvantul ca nu cei care predica, cei care scriu, ci cei care fac, aceia se mantuiesc… Mila lui Dumnezeu cu noi toti! De-aia, de fiecare data ne vine foarte greu [sa vorbim], mai ales cand… De parca a scapat o zebra in Bucuresti, si o filmeaza toti, [asa ma simt eu, filmat aici] http://www.razbointrucuvant.ro/wp-in...icon_smile.gif . Cat am fugit eu de lucrurile astea… Dar, in fine.. Intre timp vin de la casa lui Iair: “Nu-l mai supara pe Invatatorul, ca a murit fiica ta”. Vezi ce inseamna…? Imediat intervine Domnul Iisus Hristos: “Crede numai“. Puterea cuvantului lui Hristos: “crede numai“, ii cerea un lucru, iar puterea cuvantului o simtea, nu intelegea, dar o simtea, fiindca Mantuitorul se facea manifestat in puterea cuvantului Sau: “crede numai“. Nu era cuvantul oricui. Fratilor, daca harul, cuvantul lui Dumnezeu, nu se atinge de inima omului, pot sa vorbeasca un milion de oameni. El este cel care produce transformarea, indiferent prin cine lucreaza, dar harul este cel ce produce schimbarea. De aceea, tot ce nu se desfasoara sub har nu are valoare mantuitoare. Asta este esenta Evangheliei, a invataturii celei noi. Pot sa fie lucruri fascinante cat or fi, dar ce nu e sub har nu e mantuitor. Ramai ca in Vechiul Testament si mai rau. Si atunci iata: crede numai. Puterea cuvantului. Ceilalti [ii spuneau lui Iair]: “dar a murit“. Dar, in fine, ce era acuma? Iair mergea acuma intre ceea ce-i spunea Mantuitorul si ceea ce-i spuneau ceilalti. Ajunsi acolo, bocete, urlete… Mantuitorul Hristos, ceea ce i-a spus lui, ca doar era Domnul fapturii, doar El n-a venit faca lucruri cu jumatati de masura sau in gluma, a venit sa rezolve probleme, ca oamenii sa-L creada in cuvant. [COLOR=#000080]Si ferice de omul care crede in Hristos fara sa mai carteasca, fara sa mai comenteze. El un singur lucru ne cere intotdeauna: sa-L credem in cuvant in tot ce a spus. Ferice de omul care crede in Hristos fara sa mai umble: “da, sa vedem, ne mai gandim parinte, mai vedem peste o saptamana“. Si [revenind], le-a spus: “Nu plangeti“, dar nu le-a spus-o ca sa-i jigneasca, le-a spus ca sa-i ridice. “Ia uite, dar Tu de unde esti mai? Adica noi suntem prosti, nu? Ia uite-L! Du-te dom’le si vezi! Du-te si pune mana pe ea, nu respira“. Deci va dati seama. [...] Iata, asta inseamna: ca “nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu“. Cuvantul lui Dumnezeu este altul decat credem noi. “Dar nu am fost noi acolo?! S-a rasturnat, dom’le masina“. Actualitatea. Realitatea. Tv, ProTv, si asa mai departe, si cate mai sunt. Filmat, vazut… Cu cat cauti pe pelicule si cu cat folosesti mai mult tehnologia, lucrurile astea, cu atat esti mai convins. Ca vezi toata lumea asta cu astfel de mijloace si, de-aia, diavolul va folosi extraordinar tehnologia ca sa manipuleze constiinta omului. Nu are nimic de-a face tehnologia cu pocainta Chiar ma gandeam: cate predici cu parintele Arsenia Boca sunt? “Niciuna“. Cred ca a avut grija… Ei bine, mai sunt si altele, nu zic nu. V-am dat asa un exemplu ca sa invatam, nu sa motivam la nesfarsit. Si din asta putem sa invatam cate ceva. In momentul in care apare pelicula se sparge taina, se devalorizeaza ceva. Si concret, in planul pocaintei tehnologia nu are niciun rol, dimpotriva. Asta o veti simti ori de cate ori veti incerca un minim de pocainta. Nu are niciun rol. Nu in asta sta mantuirea, nu in asta consta Viata, viata cea noua, viata in Hristos. “Copila n-a murit, ci doarme“. “Ia uite“. Si-au L-au luat in ras. Asa scrie: “si L-au luat in ras“. Realitatea ia in ras Adevarul. “Adica ne spui Tu noua?”, “da’ tu de unde esti?“, “am masurat noi“, “dar nu-i al meu?“, “dar e la mine“, “am luat giulgiu“, “carbon paisprezece“, “dom’le, dar dati cinci lei si intrati“, “va vindem pamant sfant la punguta, din Tara Sfanta, va dam noi, va garantam noi, va dam si garantie la ele“. Dom’le, cand vii cu chestii d-astea, harul a picat tot, a plecat tot. L-au luat in ras. Asta este omul. Asta e gandirea umana, asta e simtirea lui. “Am gandit noi“, ” am fost convins“. Iata ce ne cere. Mai mult decat ceea ce vezi, si simti, si pipai, omeneste vorbind… Mantuitorul ne cere sa ne incredem mai mult in cuvantul Lui decat in acestea. Nu [sa te increzi] simturilor tale, ci doar [celor] purificate prin pocainta. Pocainta inseamna sinceritate, e un proces launtric de transformare in lumina adevarului, adus de Hristos intrupat pe pamant, Dumnezeu cel intrupat ca Fiu al Omului, Dumnezeu Cel Unul-nascut, Dumnezeu Cel a Doua Persoana din Sfanta Treime. Pana sa ajung aici, mi-a telefonat cineva si mi-a zis: “ati auzit ca parintele cutare de la facultatea de nu stiu unde a predicat la penticostali?”. Foarte rau! Foarte rau! Foarte grav! Si se intampla lucrurile astea, pentru ca tocmai s-a pervertit constiinta. Si putem sa vorbim despre Dumnezeu, putem sa dam lectii, si atunci te miri de ce? Pentru ca pacatul, iata, schimba perceptia si simtirea. Dar nu inteleg de ce-i pacat! [...] Si iata, si calugarul poarta pantof cu botul ascutit si incep sa poarte camasa alba, “da ce, mai, ca manastirea sta in guler sau in barba?“. [...]. Asa si cu tine, sunt trepte duhovnicesti la nivelul tau, “da, nu-nteleg de ce-i asa“. Dar o sa ajungem sa intelegem vrand-nevrand, ca spre Dumnezeu ne indreptam toti. De aceea, e bine ca pe timp de pace, asa cum suntem, sa luam Evanghelia asa cum ne-a fost data, caci si rostul nostru este sa pastram ortodoxia intacta pe aceste meleaguri si in neamul nostru, mai mult ca oricand. |
Modele de pocainta, trepte de pocainta, puterea pocaintei
NE URASC PENTRU CA AM RAMAS ORTODOCSI: VOR SA NE SCOATA DIN HAR, DIN POCAINTA!
Caci si treptele de pocainta difera.. Si ma gandeam sa vorbesc de Pateric, ca sunt acte de pocainta acolo care te misca… Ce ajuta cel mai mult in viata duhovniceasca? Modelul! Foarte greu, nu-l mai avem sau nu mai avem ochi pentru modele. Mantuitorul n-a starnit curiozitati, nu nimic! A mers, asa, prin taina, in mijlocul oamenilor. Deci lucruri care au o alta nuanta, se desfasoara sub har, presupun o alta intoarcere catre, de aceea cumintenia ortodoxiei, frumusetea ei este de o alta natura. Vedeti, e foarte greu astazi, ca s-a pervertit mintea. Daca vrei sa te duci sa cumperi o imbracaminte mai serioasa, mergi un Km pe un Km, cum sunt magazinele astea uriase acuma, si cutoate astea nu poti sa gasesti o pereche de pantofi cum trebuie, nu gasesti, sunt numai ciudatenii. E greu sa mai gasesti un om care sa mai ilustreze o carte in duh ortodox, e greu sa mai gasesti un regizor care sa caute sa redea un mesaj ceva, nu! Sunt crescuti in alte scoli. Ei cauta alta culoare, alta forma, si atunci vezi numai forme numai ciudatenii, sunt foarte multe. Pacatul e inoculat… Si noi am mers impreuna cu ei, “fratii nostri” – de unde si pana unde? -, si am iesit din hotarele ortodoxiei pentru ca am facut aceste abateri. Si atunci, din cauza asta, adevaratii crestini se vor retrage, pentru ca este o agresiune la adresa unei vieti crestine: o forma falsa, o frumusete falsa, niste manifestari false, deci un chin sa mai iesi cand vezi ce mai vorbesc pe strada, mai mult se ling decat se saruta in mijloac de transport. Si vedem ca Mantuitorul se retragea noaptea.. Si o sa fie o necesitate sufleteasca. Nu ca trebuie sa fugim, ca pe fiecare Dumnezeu il cheama la treapta lui si unde se afla. Am vrut sa va spun iata, pocainta presupune sa iei cuvantul lui Dumnezeu asa cum a fost dat, cu credinta si cu eforturile de a nu te abate dupa ce vezi, dupa ce simti, dupa ce pipai sau dupa mintea unora sau altora, ci dupa Sfintii Parinti, si dupa Sfanta Traditie. Asta este foarte important. In scurt, treptele pocaintei sunt: cainta, in primul rand, sa te caiesti cand stii ca ai gresit fata de cuvantul si Legea lui Dumnezeu.La nivelul constiintei se pretrece cu orice om lucrul acesta. Nu ramaneti numai la cainta, ca nu e de ajuns. Si Iuda s-a cait. Dar la ce i-a ajutat? Si s-a cait, si a aruncat banii, nu? Foarte multi raman aici: ca “ce-am facut?”, “ca nu mai sunt vrednic“, “puteti sa ma trimiteti acasa”, “ca nu mai merit haina asta“, “nu mai merit sa fiu sotia ta“, “uite ce-am facut:, si invers. Nu, nu, nu! Nu trebuie sa o iei numai dupa mintea ta. Asta este numai o cainta care ii stoarce si-i usuca. Cainta asta trebuie sa mearga mai departe, sa mergi la preot, sa-ti marturisesti pacatele, sa vad ca ai dorinta de a te indrepta, de a te impotrivi: “parinte, mi-e si rusine sa va spun ce am facut“, “nici nu mai vreau sa calc pe acolo“, “Doamne, sa nu cumva sa ma lasati!”, “nu cumva sa-mi inchideti usa“, arata puterea de lupta, arata impotrivirea la pacat, ura fata de ce ai putut sa faci. Deci adevarata penitenta vine dintr-un sentiment insotit nu numai de cainta, ci si de impotrivire la pacat, din dorinta de indreptare: “Doamne, iarta-ma!“, si vrei sa-ti indrepti viata si vrei sa dovedesti lucrul acesta. Spovedania, dezlegarea de sub epitrahil, canonul pe care il faci, legatura statornica cu Biserica. De-aia si Domnul Iisus Hristos ne-a aratat cum sa plangem – iata, femeia care plangea cu lacrimi -, cum sa staruim in biserica in rugaciuni, si mai ales, am spus [...], toata asceza, toata nevointa omului este ca sa implori mila lui Dumnezeu. Este un singur lucru: ca sa cerem mila lui Dumnezeu, fara El nu facem nimic. Pana inchizi ochii, o singura grija are crestinul: voia lui Dumnezeu. In locul ala, cu meseria aia, cu copiii aia, cu serviciul ala, unde esti, voia Domnului [sa fie] in toate, indiferent cat te costa. De aceea, adevarata pocainta inseamna intoarcerea cu trup si suflet la Dumnezeu, la acea invatatura pe care ne-a dat-o. De ce ortodoxia s-a pastrat cu atata sange? Pentru ca toti, si uitati-va la istoria poporului nostru, ne-au urat pentru ca am ramas ortodocsi. Ne-ar fi vrut protestanti Europa, ne-ar fi vrut catolici, ne-ar fi vrut neoprotestanti, ne-ar fi vrut in fel si chip, pentru ca am ramas ortodocsi, cata ura! De ce atata ura, de ce atata umblatura? Pentru ca asta vor, in fond: sa ne scoata din credinta, sa ne scoata din har, sa ne scoata de sub lucrarea pocaintei. Un popor care se pocaieste e de temut demonilor. Nu unul care vorbeste, nu unul care scrie, nu! Omul care se pocaieste alunga demonii. Cand te pocaiesti cu adevarat esti de temut demonilor. Vai de mine, ce a facut Maria Egipteanca? Si ce nu se bucurau [demonii] in privinta ei… A terfelit-o pe ea, dar a terfelit atatia cu ea. Jubila [diavolul]! Frumusetea care a facut-o Dumnezeu – ca [diavolul] n-a creat nimic si n-are nimic [al lui] – , a facut sa fie pricina de pacatuire si sminteala cu atatia! Va dati seama? Ajungem in punctul in care oamenii mergeau la Ierusalim la Sfanta Cruce ca sa se inchine. S-a urcat pe vapor si a daramat toti barbatii aia in pacat. [...] Va dati seama, pe toti i-a facut praf si ce nebunii n-a facut, ca avea sa spuna mai tarziu. Jubila dracul! Si cati n-a daramat, prin ea. Dar, iata, pentru cei pacatosi a venit Mantuitorul Hristos! Iata puterea transfiguratoare a pocaintei, iata puterea aceasta! Si ajunge, efectiv, in fata Sfantului Mormant nu poate sa inchine, si face fagaduinta in fata icoanei Maicii Domnului, ca urmare a mustrarii de constiinta, ca “stiu de unde mi se trage“. Va dati seama? Toti au auzit de Hristos. Chiar daca neaga, ca n-au de-a face, toti stiu. [...] A ajuns sa faca fagaduinta, a intrat si pe urma s-a dus sa se pocaiasca. Cat avea sa se chinuiasca, cat a patimit? N-a parasit terenul de lupta. La ce inaltime a ajuns Sfanta Maria Egipteanca?! Urla, se cutremura iadul. Daca n-ar fi trecut prin pacatele astea – nu inseamna sa justificam -, n-ar fi o pocainta pe masura, ca pocainta presupune si o lupta pe masura pacatului care s-a facut. Iata, ce zice dracul? Daca stiam eu ca ajunge in halul asta, ca o intarat atat de tare impotriva noastra, daca stiam eu ca se caieste atata si plange atata, daca stiam ca atat de mult se indarjeste, o lasam mai moale, ii dadeam un sot mai bun, mai scapam un avort, ii mai dadeam un serviciu, mai se certa cu o colega, mai se dracuia, mai o duceam in societate, mai boteza pe unul, mai spovedea aci, o bagam la sectari, stiam eu, o luam altfel, dar n-ajungea Maria Egipteanca. Era o scriitoare buna, era o imparateasa, dar nu era Maria Egipteanca. Puterea pocaintei! Talharul de pe cruce a vazut primul raiul. De aceea, ochi si urechi la valoarea pocaintei care rezulta din Evanghelie, si pe care Domnul Hristos o subliniaza. |
Scoala suferintei
De aceea, oamenii in tara asta, dandu-si seama de valoarea pocaintei, au indraznit pentru… “Doamne, ti-am dat cei mai buni fii ai neamului“, zice. A cautat suflete curate, suflete pure, care cautau un proces de transformare launtrica, in care sa vieze cele mai frumoase si mai pure calitati de roman, de crestin - “primeste jertfa lor“. Iata constiinta inalta! Numai ca oamenii astia nu erau priceputi, astia sunt prigoniti, aruncati, pentru ca pocainta presupune efort, de a renunta la voia ta, la placerea ta, la gandul tau, efort pana la suferinta, si o suferinta de durata.
Spunea Parintele Arsenie Papacioc: “suferinta – singura catedra suprema de teologie“.Daca o spun eu, par caraghios. Ati vazut, Parintele Calciu Dumitreasa spunea: “credeti-ma, ca daca n-as fi suferit atat de mult, n-as fi putut sa iubesc atat de mult, n-as fi putut sa iubesc cu atata usurinta“.Parintele Iustin Parvu: “tocmai pentru ca m-am impletit atat de mult cu durerile acestor oameni si ale neamului asta, d-aia ii inteleg si nu ma pot desprinde de ei“.Suferinta e o scoala in cadrul pocaintei adevarate. Iata ce diferenta intre un ascet, intre un calugar, intre un duhovnic, intre unul care patimeste [si unul care nu]. Pe cine iubeste Dumnezeu il incearca, Dumnezeu stie de dinainte, dar tu sa nu te indoiesti ca esti pe calea cea buna. Asadar nu ne e rusine sa nu cautam la toate “transcendentalismele” astea, sa nu cautam la toate maimutarelile astea, nu trebuie sa tradam ca iubirea, iubirea, iubirea... E “iubirea” desprinsa de adevar, “iubirea” desprinsa de pocainta. Pocainta, v-am spus, iti deschide calea vietii. Pocainta te face sa distingi intre realitate si Adevar. Pocainta iti deschide ochii sufletului. Un om care se pocaieste nu-l intorci tu de la ale lui. Asadar sunt si trepte de pocainta. Nu incercati sa aveti o pocainta ca a monahilor si nici monahii sa nu aibe o pocainta ca a mirenilor. Fiecare este in rostul si in locul lui. E foarte important lucrul acesta, ca fiecare sa-si duca crucea lui. Fiecare om are o constitutie si o inzestrare, un rost existential, un destin, nu predestin. Sa se conformeze voii lui Dumnezeu, si trebuie sa lucreze talantii pusi in el, acolo unde ne pune Dumnezeu. Fiecare in locul in care se afla sa-si poarte crucea pocaintei. |
REALITATE SI ADEVAR
CARE E SALVAREA ROMANIEI? POCAINTA NU RAMANE ZADARNICA Si atuncea asta am vrut sa va spun:tara are nevoie de oameni care sa se pocaiasca cu adevarat. Ma gandeam: realitatea – e dezastru. “Stiti cine e prim-ministru?“, “Ati aflat cine este la Externe?”, “Ati aflat cine este la…“, “N-am aflat“. Realitatea este dureroasa. Dar altul e Adevarul. Spuneam cuiva ca Adevarul nu este ca evreii l-au vandut pe Hristos” si au iesit afara. “Hai parinte, te-ai prostit!” Nici n-au asteptat si au iesit afara. Asta e realitatea cruda. Adevarul e Hristos! Ei cauta sa puna accentul pe realitate. Ca am descoperit aia. Asta e realitatea rusinoasa, cruda. Adevarul e Hristos. Diavolul muta mereu accentul pe realitate. Realitate, realitate, “ce-am vazut“, “ce-am simtit“, “ce se spune” si d-astea. Realitatea poate sa fie si un patriarh, care sa conduca prost, da! Am mai avut, ati vazut, tradatori, masoni, s-au luptat unii cu altii. Poate sa conduca prost, da? Asta e realitatea: ca oamenii vor suferi, ca e sminteala, dar Adevarul nu poate sa-l alunge, Adevarul nu poate fi pierdut, Adevarul e Hristos. [...]Adevarul este in profunzime. De-asta nu poate fi furat. [Cine se pocaieste este pe o cale de nezdruncinat. Daca noi avem o pocainta, ne ducem la o revigorare si omul se regenereaza, harul lucreaza o reasezare a puterilor sufletesti pe calea adevarului si a puterii si a biruintei luminii in om, dar prin pocainta! D-aia Domnul ne-a deschis calea aceasta. Asta e calea omului celui nou. Omul nou in care sa vieze toate astea. Maine e sarbatoare, nu se fumeaza, nu se joaca, nu asa. Ia sa veniti cu asa ceva. Nu mai sunt oameni, nu mai sunt puri sufleteste, nu mai sunt curati. Pacatul, sufletul… Astea sunt punctele cardinale unde trebuie actionat... Nu se mai striga asa ceva… D-asta suntem refractari, ca mergem dupa ce renteaza: “Ce v-au data aia ma?“, “Noua ne-a dat o galeata la alegeri, noua ne-a dat un sac de cartofi“. Cu asta se merge. Dar cata vreme omul nu mai este sensibil la asa ceva, vorbim aproape degeaba, insa adevarul nu-nseamna ca nu exista. Si ma uitam, Romania e dezastru, da! Da, realitatea arata ca e dezastru, pentru ca raul si-a format structuri. “Ministerele sunt in mana noastra, aia in mana noastra,aia in mana noastra“. Ce vor sa faca astia? “E imposibil, totul e in mana noastra!” Raul si-a format structuri, terestre, pe orizontala. Dar realitatea nu e Adevarul, ei neaga Adevarul. Noi suntem adevarul! Spun unii: “noi suntem Mesia”. Nu, nu, nu, asta s-o credeti voi si altii ca voi! Adevarul este altul! Cine se gandea, cine arata din trecutul lui Saul ca avea sa devina Pavel Apostolul? Nici el, nici rudele lui, nici nimeni nu gandea ca dintr-un prigonitor avea sa ajunga mare Apostol pe fondul unei pocainte… Se ducea la groapa cortegiul fiului vaduvei din Nain. Toti il plangeau. Realitatea… asta este. Nu zic sa facem abstractie de ea, ci sa nu ramanem intepeniti in ea, sa nu ne sperie realitatea in ultimul hal, sa nu ne ia nadejdea! [...]. Realitatea este cel mai mare pericol si diavolul ne fixeaza pe realitate, pe simturi, pe tot, pe numere, pe crotale, pe interviuri, pe coduri.. [sa fie] cat mai mai sigur, cat mai precis. Nu, nu, nu, adevarul nu poate fi circumscris aici. Vine Mantuitorul din partea ailalta cu alt alai. Doua cortegii: unul mortuar si altul al vietii. I s-a facut mila de ea. Cine se gandea cu o clipa mai inainte ce avea sa se intample? Si atuncea, iata: “Fiule, tie iti zic: scoala-te!”. Asta e Romania! Depinde de adevar, sa o raportam la adevar. De aceea, acestia au fost convinsi ca jertfa lor nu e zadarnica si toti care sufereau si temnita, si moarte, si toti martirii, si toti care se pocaiesc cu adevarat stiu ca e ochiul lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu la adevar se raporteaza, nu la realitate. Stiti, adunam picaturi… [...]. Nu merge cu asa ceva, si atunci iata diferenta. Si noi tot alergam… De ce? Cica suntem slabi la pacat. Fereasca Dumnezeu! Vi le spun ca sa le aud chiar eu.. Asta este diferenta intre realitate si adevar si am vrut sa o subliniez sub aspectul acesta: “Bai astia mi-au propus o functie, eu castig la chestia asta si cu asta pot sa ajut si pe altii“. Dupa mintea ta! Adevarul se masoara altfel. “Cel ce vrea sa vina dupa mine…”. “Pai de la anu`‘”, “dupa alegeri“, “dupa examen“. Nu, nu, nu! “Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie“, “in duh si-n adevar“. Sa ne fie frica sa mai scapam o zi. Doamne! Macar s-a ajung acasa, sa mai fac un Paraclis… Cand poporul roman se asaza autentic la pocainta, Dumnezeu va ridica oameni invincibili. Pocainta nu ramane fara rezultat.Dragii mei, mic sau mare, numeros sau unul singur, la aratare sau in ascuns, pacatul are efecte. Nimeni nu poate sa ramana lipsit de efectele pacatului. Doar pocainta rezolva aceasta.E singura cale pe care a lasat-o Domnul Hristos: o pocainta intru Iisus Hristos, o pocainta in Biserica, o pocainta sub epitrahil, o pocainta “in duh si-n adevar“. Nu putem scapa de efectele pacatului! Si incearca si unii si altii, “ca stiu eu“, “ca s-a vindecat“. N-aveti decat! Va inselati! Pana la groapa, dar mai departe nu merge. [COLOR=#ff0000]E nevoie sa ne desteptam, e nevoie de pocainta, si pocainta iti da curaj, iti da ravna. Pocainta a indarjit-o [pe Maria Egipteanca], n-a parasit pustia. Lupta cu tine insuti inseamna pocainta, de aceea e un act de mare curaj actul de pocainta. Si cu cat esti statornic, cu atat mai mult te intaresti. [...] Ai exemple din Pateric, din Limonariu, din Sfintii Parinti… Le venea greu sa paraseasca temnitele, de ce? Simteau ca vor pierde ceva, de ce? Pentru ca oamenii nu voiau sa fie dati jos de pe cruce. Spunea Mitropolitul Hieroteos Vlachos [sau Arhim. Sofronie Saharov, n.n.]: “sa nu te dai jos de pe cruce, sa fii dat jos de pe cruce“.Nu accepta sa te dai jos de pe cruce, ci sa fi dat de pe cruce. Doar mort sa fi dat jos de pe cruce, de altii, dar tu nu. Tine-ti crucea casniciei, tine-ti crucea calugariei, tine-ti crucea fecioriei, tine-ti crucea ascultarii, mai ales ascultarea. Si ne-a aratat ascultarea cum nimeni altul, si smerenia, dar rau o mai inghitim. “Da’ altfel nu se poate, parinte?“, “da’ am citit eu undeva ca...” toti venim cu asa ceva! “Nu, ca la Sfintii Parinti am citit“, “Daa!”. Nu va suparati pe mine ca am procedat in maniera asta, dar asta cere Hristos, Domnul. Haideti sa ne intoarcem la icoana bizantina, sa nu ne fie rusine cu tinuta ortodoxa! Poporul roman are nevoie, si va primi putere.Pocainta nu ramane zadarnica niciodata.Este rasplatita direct de Dumnezeu, pocainta aceasta in Hristos, Domnul. Si anume, ca sa regeneram o tara, iata genul de pocainta la care trebuie sa venim. Este arma care nu poate sa ne-o fure nimeni, este arma a noastra oriunde vei fi. Paziti-va in schimb, si nu amestecati una cu alta ca nu o sa mai aveti discernamant. Sa mergem pe calea aceasta cea stramta si ingusta, ca ea sigur duce unde trebuie, chiar daca-i spinoasa. Asta te autentifica. Suferinta te autentifica. [...] Placerea nu fi sigur de ea, mai ales placerile astea, parfumurile astea, Oriflame, rujuri, toate! Sa fim foarte atenti. [...]. Si cate forme nu sunt. Lepadarea de sine e un act de mare curaj, dar cum ne-o cere Domnul Hristos si nu dupa oricine. Multi se leapada, dar nu de sine, si nu pentru Hristos! Atunci asta ni se cere noua astazi. Nu e alta cale. Te vei regasi pe calea pocaintei cu toti cei care s-au pocait in duh si-n adevar. Exista si o comuniune. Intri in comuniune cu toti sihastrii, si cuviosii, si martirii, si cu toti cei din veac. Intri in comuniune vie cu ei. Hristos Domnul spune: “Dreptii de vor si muri, vii vor fi“, iar altora: “lasa mortii sa-si ingroape mortii lor“. [..] Facea glume? Nu dom’le, era Dumnezeu! Pacatul aduce moartea, si mai intai moartea sufleteasca a adus-o. “Pai n-ai vazut ca a macat din mar si a murit?“. [Ba] a murit, era moartea sufleteasca, dar avea sa fie si moartea trupeasca. Deci poti sa fii mort sufleteste, dar nu mort trupeste. Iata realitatea: n-a murit, dom`le ca era viu. [Dar adevarul]: era mort de viu. Si Mantuitorul, Adevarul, spune: “lasa mortii sa-si ingroape mortii lor“. Orbi, orbi calauziti de orbi in groapa ajung. Si noi suntem luminatorii lumii. Nu “iluminatii”, illuminatii, ei conduc lumea, dau directive peste tari, peste oceane, peste mari, peste popoare. Noi nu mai avem astazi structuri ale binelui. Daca apare astazi o grupare crestina – avem Biserica, dar nu e o grupare - dar daca, in lumina acesteia, am avea structuri in medicina, in invatamant, tineri… Ar fi cele mai atacate. Dar nu uitati pocainta aceasta pe care ne-o cere Domnul Iisus Hristos, in duh si-n adevar. Ne cere sa nu te sperii de ceea ce este. |
Romania..? Ce mai ziceti de Lazar, cel a patra zi inviat? “Domn’le e ingropat“. Si surorile: “daca ai fi fost aici“, “daca ai fi fost Tu, fratele nostru n-ar fi murit“. Asa este, il plangeau, credeau asta, dar in felul lor. Cand a zis: “unde l-ati pus?“. “Doamne, dar e de patru zile, miroase“. “Nu ti-am spus ca celui care crede toate ii sunt cu putinta?“. Zice: “crede!“. Dar in maniera in care ne-o cere El: “Crezi?“. “Cred!“. Nu ca juramantul militar de astazi, ca juramantul la medicina de astazi, nu [...] juramant tiganesc! Si intr-adevar erau patru zile, si intrase in putrefactie. Asa ca nu [doar] cum e acuma Romania. Poate sa fie si inundata, poate sa fie si facuta praf, daca Domnul Hristos zice: “ridica-te!”… Planul adevarului este altul. Parintele Arsenie Papacioc spunea:
“de-aceea sunt asa de optimist in privinta neamului nostru, pentru ca este un neam nascut si crescut pe Cruce“.Dar el stia, ca om care si-a asumat crucea: Crucea precede Invierea, si nu este Inviere fara Cruce. De aceea avea incredere in martirii si toti sfintii. Nu pot sa fie batjocoriti. “Nu-s sfintiti la timp“, “nu-s canonizati la timp“, “uitati, sunt luati peste picior de nu stiu cine“, “sunt neglijati de noi, de unii de altii“, dar din cartea vietii, cine-i mai sterge de-acolo? CU CE IL CASTIGAM FULGERATOR PE DUMNEZEU? SA ARDA INIMA IN NOI…! Daca dracu’ noteaza: “a-n jurat“, “a clevetit“, “a poftit” si asa mai departe, credeti ca Dumnezeu nu noteaza orice gand bun? Si mai ales sa stiti ca pe Dumnezeu nu-l castigam cu nimic decat cu o inima infranta si smerita. Dumnezeu ia aminte fulgerator la inima ta. Nu ne cere biruinte fratilor, ca nu sta in puterea noastra, ne cere o cainta autentica, o pocainta. Pe aia o primeste, fulgerator o primeste! Sa intelegem pocainta ca inviere, sa intelegem pocainta ca solutie pentru Rai. “Unul daca se pocaieste cu adevarat in casa voastra…“, la asta se refera. Nu poti ajunge drept si purificat decat prin actul pocaintei. Iata ce avem de facut. Vrem sa regeneram tara, in lumina Adevarului vorbim. Realitatea e dezastruoasa. In biserica, in armata, in realitatea sociala e dezastru, in spitale e dezastru, in invatamant e dezastru. Dar Adevarul altul este. Ne raportam la Adevar. Indiferent cat vei patimi, indiferent cat te va costa. Avem nevoie de astfel de oameni. Realitatea: erau desfigurati, erau impuscati, aruncati pe strazi. Adevarul ce era? Se intarea ceata cereasca. Parintele Iustin: “Mai, cand a murit Parintele Arsenie Papacioc, am simtit ca mi s-a dus toiagul batranetilor mele“.“Realitatea”, da? Dar imediat a continuat: “Dar lasa, mai, ca fac ceata buna acolo sus“. |
INCEPE CU TINE, NU-I JUDECA PE ALTII, LUCREAZA STATORNIC SI VA LUCRA HARUL!
POARTA-TI CRUCEA PANA LA SFARSIT! Si atuncea uitati dragii mei, acesta este cuvantul meu: sa ne indemnam unii pe altii pe aceasta cale. Stim-nu stim, ne vedem-nu ne vedem, dar trebuie sa ajutam tara, trebuie sa ajutam Biserica, sa traim dupa cum ne invata Domnul Hristos. O pocainta autentica – poate sa nu te inteleaga duhovnicul, poate sa nu te inteleaga oricine, realitatea asta este – dar te intelege Dumnezeu. Nu faci nici abstractie de acestea. Nu, sileste-te pe cararile acestea, ca Dumnezeu va lucra. Harul acesta care va lucra pe cararea pocaintei este unic si invincibil. Asta nu poti sa-l dobandesti nici prin yoga, nu poate sa-l dea nici Bivolaru si nu mai stiu care, ori altii. “Pai ne-a vorbit si Grig despre smerenie, parinte, degeaba ziceti de el“. “Uite ce este, poate sa-ti vorbeasca, si eu vorbesc, si suntem straini tare de adevar“. E vorba de harisma, nu e data oricui! Trebuie sa facem distinctia… Pacatul iti fura libertatea, te duce spre moarte, aduce neliniste. Toata nelinistea, sa stiti ca-si are izvorul in pacat, si toata dezordinea sociala isi are rezultatul in dezordinea fiecaruia dintre noi. Vorbesti de dezordine sociala, nu poti sa zici ca din cauza lu’ ala. Societatea. Si atuncea daca vrei sa vorbesti de societate trebuie sa pleci de la tine, sa incepi cu tine, sa faci educatie cu tine. E mare lucru. Asta trebuie sa incepem sa vedem cum putem fi real, utili in duh si adevar societatii, nu dupa realitatile astea. “Nu-nteleg de ce sotia mea e asa... Nu inteleg de ce sotul meu e asa…”. Nu-ntelegi tu de ce, dar ia incepe cu tine in felul asta, si nu te indoi, nu o zi sau doua. Fii statornic, va lucra un har, ceva se va petrece cu mecanismul tau launtric. Asta am vrut sa va zic: sa nu ne biruiasca realitatea, ci sa urmarim Adevarul. Sa nu ne incredem in ce vedem, ce simtim, ce pipaim, sa ne incredem in cuvantul lui Dumnezeu. Sa nu mai amanam pocainta, ci sa ne uitam la Sfintii Parinti, si mai ales la ei. Sa nu-i mai judecam pe cei care ne poarta pe alte carari decat ne invata Evanghelia, nu, ci sa cautam sa o lucram chiar noi, pentru ca sa stiti, si duhovnicul se indreapta prin ucenic de foarte multe ori. Harul este cel care [lucreaza]. Totul este sa te plasezi pe linia aceasta, indiferent de unde te afli si in ce punct social. Dumnezeu vede, si daca pentru Dumnezeu porti crucea aceasta si n-ai divortat, si n-ai abdicat, si suferi si [nu primesti vorbe ca astea:] “nu vezi cum arati“, “nu vezi ce fata ai“, “nu vezi ma ca ai pierdut totul“, “nu vezi cu ce te-ai ales“. Daca pentru Hristos faci asta ca o cruce, ia seama ca diavolul foarte mult vrea sa pici pe calea asta, sa te infranga, sa te doboare. Pe calugar [sa-l doboare] dupa 20 de ani, pe duhovnic dupa 50 de ani, pe ala sa-l sminteasca dupa nu stiu cate vreme. Deci cautati sa ramaneti statornici pe calea aceasta. Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere si rabdare, caci Dumnezeu mai ales la acestia care se pocaiesc cu adevarat ia aminte. Pe El Il cucerim mai ales cu aceasta atitudine de rugaciune si de pocainta. Dumnezeu sa ne ajute tuturor si mai ales pe aceste carari sa ne regasim cu totii, in duh si-n adevar. Si tara, v-am zis, asa n-o sa piara. De-aicea apare salvarea intr-adevar, si nu mai zice: “realitatea uite cum arata“. Adevarul este altul. Cum spunea parintele Arsenie: “sunt optimist, nu va dati seama cat sunt de optimist in privinta acestui neam“. Si el a spus: “suferinta e singura catedra suprema de teologie“, deci in duhul acesta, pentru un popor nascut si crescut pe cruce. Si el stie ca crucea purtata in duh si-n adevar duce la inviere. Asadar, daca vrem invierea tarii, sa ne purtam crucea. Sa nu fugim de ea, ca sa nu ne asemanam cu celalalt. Fereasca Dumnezeu! Cunosti un om dupa cum isi poarta crucea. A lepadat crucea, indiferent cum o motiveaza el, nu mai e pe cale. Sa dea Dumnezeu sa ramanem cu totii pe cale pana la sfarsit. Amin!” |
Extrase din raspunsurile la intrebari:
“MARE ATENTIE LA DEZBINARE! DIVERSIUNILE NE NENOROCESC ASTAZI!”
“Ceea ce nu faci si nu dobandesti in timpul Postului, nu vei face nicidecum in afara lui! Sa nu uitam pentru Cine tinem Postul!“
***
|
Dupa ce ti-ai spovedit pacatele, preotul nu-ti spune rugaciunea de dezlegare, insa iti spune sa te impartasesti. Il parasim, mai intram in acea biserica, cum procedam?
***
*** Inceputul bun
***
|
Stam aici si va ascultam si vedem in jur carti care nu au legatura cu ortodoxia. Vedem imagini chiar de pacat. Ce parere aveti despre asta?
A venit odată unul, care m-a impresionat așa de tare, era din Maramureș, și zic: „Ați venit aici la băi?” „Nu, domnule Părinte! N-am venit! Am venit special la Sfinția ta!” Era în Săptămâna Mare, Sâmbăta Mare. Și l-am spovedit. Nu am avut de lucru și l-am întrebat dacă a postit. Dar cu acest om, de 35 de ani se luptau sectanții să-l facă adventist. încă și nevasta lui de 35 de ani se dăduse la adventiști. Vă închipuiți! El, săracul, nu avea Paști, nu avea Crăciun… Dar nu s-a lăsat! Era un om foarte înalt și voinic și sufletește. Că dacă îl amăgeau pe el ad*ventiștii, atunci îi cucereau pe toți din sat.
|
Părintele Amfilohie la librăria Sophia, 6 martie 2012 (partea I) Părintele Amfilohie la librăria Sophia, 6 martie 2012 (partea a-II-a) ) Pr. Mihai-Andrei Aldea- 11.03.2012- Predica la Duminica vindecarii slabanogului din Capernaum |
|
Creștinii ortodocși și realitatea contemporană
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...oxia/#comments
Preot Gheorghe D. Metallinos, profesor emerit al Facultății de Teologie, Universitatea Atenelor, Grecia ""În acest punct este îngăduit un paralelism istoric: la 11 mai 330 se ivește o nouă dimensiune istorică, Imperiul Noii Rome, care punea în armonie trei factori: *puterea statală romană încreștinată; *civilizația și cultura greacă; și *credința creștină sau Ortodoxia, care reprezenta sufletul și puterea dătătoare de viață acestei noi formațiuni mondiale. Noua Eră din zilele noastre, ca Imperiu mondial în potență, anulează și înlocuiește cei trei factori cu alții trei: *puterea politică mondială a Statelor Unite ale Americii; *civilizația mondială, cu dominarea voită a civilizației apusene; și *religia mondială, ca Religie care cuprinde toate celelalte religii, pentru formarea unei noi conștiințe pe o bază panteistă: toate zeitățile reprezintă un singur Dumnezeu! În cadrul acestei viziuni panteiste se așteaptă un nou Mesia, astfel că se dorește respingerea lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, fiind singurul Care dă lumii posibilitatea mântuirii ca îndumnezeire. Ideologia Noii Ere reprezintă, așadar, o provocare fundamentală pentru Ortodoxie."" |
Comunicat de Presa !
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:
Astăzi, 10 aprilie 2012, cotidianul Adevărul a început să vândă împreună cu ziarul la toate punctele de difuzare a presei și în librăriile proprii o ediție revizuită a Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu, apărută anul acesta (2012) la editura ”Orizonturi” din București. Deoarece mai mulți credincioși ortodocși au sesizat deja Patriarhia Română cu privire la faptul că au fost induși în eroare de către cotidianul Adevărul prin oferirea spre vânzare a unei Biblii neoprotestante, solicităm acestei publicații ca în articolele promoționale și în spoturile publicitare să ofere informațiile corecte despre ediția Bibliei pe care o difuzează. În același timp, îndemnăm clerul ortodox să informeze comunitățile de credincioși despre faptul că Biblia vândută împreună cu ziarul Adevărul nu este ortodoxă și conține diferențe majore de traducere față de textul oficial al Sfintei Scripturi a Bisericii Ortodoxe Române. |
Citat:
|
Raspunsul ziarului "Adevarul"
Referitor la comunicatul transmis presei astăzi de Patriarhia Română, cu privire la publicarea Bibliei împreună cu ziarul „Adevărul", conducerea trustului Adevărul Holding face următoarele precizări:
Ziarul „Adevărul" se adresează tuturor cetățenilor români, indiferent de confesiune. În niciun material de presă sau promoțional, „Adevărul" nu a pretins sau susținut că Biblia care apare împreună cu ziarul este o versiune ortodoxă, catolică, neoprotestantă sau sinodală. Biblia e una singură. Biblia care apare împreună cu ziarul „Adevărul" este Biblia creștină, aceeași pentru întreaga creștinătate, indiferent de confesiune. Din punctul nostru de vedere, ea se adresează tuturor creștinilor vorbitori de limbă română. Diferențele de traducere și interpretare - care apar inclusiv între edițiile acceptate de BOR - le lăsăm pe seama bisericilor și a teologilor. „Lucrarea nu conține niciun fel de comentarii sau alte considerații și reprezintă o traducere justă a formei originale a Bibliei. Ceea ce deosebește aceste confesiuni sunt interpretările pe care fiecare dintre ele le dă Bibliei. Lucrarea publicată de noi nu cuprinde niciun punct de vedere sau comentariu pe marginea textului Bibliei", precizează și editura Orizonturi, deținătorul drepturilor de traducere pentru ediția apărută împreună cu ziarul „Adevărul". În completarea acestor informații, precizăm că traducerea Cornilescu a fost considerată în epocă „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă și curgătoare, care lipsește oricărei alte traduceri" (Alexandru Maianu. Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu). Pe această cale, urăm tuturor credincioșilor un Paște fericit! 10.04.2012 Peter L. Imre Director general Adevărul Holding |
Teologul Radu Preda
http://www.realitatea.net/radu-preda...ta_931808.html
Teologul clujean Radu Preda, ale cărui declarații sunt folosite pentru a promova Biblia pe care cotidianul Adevărul o distribuie începând de marți la chioșcuri, spune că a fost păcălit de publicația deținută de Dinu Patriciu. "" "E o biblie falsă. Falsă în sensul în care e o ediție pe care nu au declarat-o ca atare ca fiind neo-protestantă. M-au instrumentalizat. Eu l-am întrebat pe realizatorul articolului să-mi spună ce ediție e, dacă e cumva o biblie sectară. I-am spus că nu e bine să promovezi un produs minoritar. Au vrut să țină ascuns acest fapt. Mi-au promis că vor reveni cu un telefon, dar redactorul a făcut pe neștiutorul, deși sunt convins că știa despre ce e vorba. Am certitudinea că am fot folosit. Nu îi voi da în judecată, nu-mi stă în fire, dar acțiunea lot îi descalifică, oamenii nu sunt proști", a declarat teologul Radu Preda, pentru REALITATEA.NET. "" Nu este nici o problema faptul ca un ziar distribuie o editie a Bibliei. Totul este sa fie onest. Dar acest ziar a mai avut niste "zvarlituri" de copita care sa loveasca in ortodoxie: http://www.razbointrucuvant.ro/recom...la-ips-teofan/ http://www.razbointrucuvant.ro/recom...ale-cu-preoti/ Ce putem spune? Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac! |
Citat:
Pe de alta parte multi din presa si mass-media sunt fie atei fie nepracticanti. Grav este ca aceste persoane sunt formatori de opinie, mai ales la televizor. Si vedem deseori ca apar articole critice la adresa Bisericii unele chiar penibile, nu ne putem mira din moment ce semnatarii lor sunt ignoranti in privinta asta. P.S. Sunt mai multe traduceri ale Bibliei aprobate de BO si doar o singura versiune neoprotestanta. Cum se stie Cornilescu a tradus intentionat Biblia in acord cu ideile neoprotestante, pentru ca aderase la aceste idei dinainte. Am mai scris un mesaj despre Cornilescu aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...4&postcount=20 |
Citat:
N-au decat sa distribuie gratuit Coranul sau Talmudul, daca le da mana. Puteau, insa, sa-si faca publicitate declarand deschis ce fel de editie distribuie si sa se foloseasca de renumele unui teolog neoprotestant. Asa cum am scris: totul e sa fie onesti si sa nu se foloseasca de o persoana, in cazul de fata teologul ortodox Radu Preda, pentru inducerea unei idei si promovarea, in fapt, a altceva. |
Citat:
p.s ahhh, m-am prins. Biblia Cornilescu e mai subtire, mai rentabila la tiparit :) |
Citat:
E mai subtire si pentru ca e scris mai mic la Bibliile Cornilescu. |
Citat:
Peter Imre e om de afaceri, trustul si-au facut o strategie de marketing si au actionat in consecinta. End of story. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 18:32:43. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.