BRAVO AUSTRALIA



Tocmai cand credeam ca apele s-au linistit in domeniul cenzurii jocurilor video, hop si Office of Film and Literature Classification (OFLC) din Australia cu un refuz categoric de a acorda o clasificare jocului Soldier of Fortune: Payback (noiembrie 2007, PC, Xbox 360 si PlayStation3). Mult prea zelosii cenzori australieni au considerat probabil prea violente scenele in care o mitraliera poate reteza fara mare efort capete, maini sau picioare de teroristi.

Jocurile, in Australia, pot primi cel mult o calificare MA15+, clasica optiune 18+ fiind inexistenta in tara cangurilor. Culmea este ca in cazul filmelor sau DVD-urilor exista si clasificarea imediat superioara, R18+. Astfel, cam orice joc video controversat are toate sansele sa nu poata fi lansat in Australia, nici macar catre publicul adult. Halal libertate.

Activision se arata surprinsi de decizia luata de OFLC, anuntand ca jocul va fi amanat pentru 2008 in Australia, urmand ca elementele violente care au deranjat cenzorii sa fie regandite pentru a putea permite noului Soldier of Fortune: Payback sa fie comercializat si in acest teritoriu.


....


cum am ajuns sa intelegem ideea de libertate- exact pe dos!!!
Dimpotriva devenim robi ai pacatului...
trist

ctualitatea evangheliei l Duminica a 23-a dupa Rusalii (Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor)

Biruirea iadului si nebiruirea noastra
Autor: Pr. Constantin Necula

Pentru cine citeste des Scriptura este de la sine inteles ca „momentul Ghergheseni" (Luca 8.26-39) nu este unul de normalitate in manifestarea dumnezeuirii Domnului nostru Iisus Hristos.

Smerit si atent, Acesta refuza mereu pe diavol in a-i face reclama gratuita prin exorcizarea lui. Ce stie sigur Hristos, si vai noi am uitat cu totul, este faptul ca diavolul nu-i nici metafora nici gluma, ci nenorocita realitate care, cu tupeul specific adincului de intuneric de unde-si trage paruta tarie, ataca omul, il injoseste trecindu-l din robia binecuvintata a libertatii in Hristos, in sclavia simturilor si a nesimtirii duhovnicesti.

Diavolul, tatal minciunii

Atunci cind vrea sa-si bata joc de creduli, diavolul arunca in fata paruta lui vulnerabilitate, folosindu-se de minciuna sa preferata: aceea ca el, el nu exista. In tinutul Gherghesenilor, vecin in reactie cu acela al Gadarei, nu poate fi indecent ca de obicei, caci dinaintea lui sta Hristosul Cel viu. Smecher, ca orice invirtit spiritual, diavolul, tatal minciunii, foloseste un adevar in care sa-si ascunda minciuna. Marturiseste pe Hristos ca „Fiul lui Dumnezeu", bazindu-se pe unul dintre cele mai vechi tertipuri. Mincinosul care rosteste un adevar nu poate fi crezut ca spunind adevarul. Desi „si dracii cred si se cutremura", soiul acesta de draci nu este unul marturisitor, caci se aseamana cu aceia care numai din rostirea cu buzele a numelui Domnului si-au format convingerea ca dau marturia completa, uitind ca mai presus de rostire este rostuirea vietii dupa fericitele porunci ale Mintuitorului, fericirile ce s-au facut chei de judecare intru Imparatia lui Dumnezeu. Palavragiu fara pereche, birfitor de elita, diavolul arunca momeala Domnului. Ca si cum Hristos n-ar stiut ce se afla in dulceata parsiva a glasului diavolului, acesta cosmetizeaza hidosenia sa cu dialogul, aratindu-se ideologul dintii al falsei tolerante si a drepturilor...porcilor.

Valoarea sufletului

Care este culmea indiferentei umane? Tertipul lui tine, comunitatea fiind ranita in turma sa, astazi i-am spune in constructia ei economica, reactia pagubitilor, virulenta si paguboasa, subliniind, a cita oara, cam cit valoreaza sufletul unui aproape: cit o turma de porci, dar nu mai mult. Sfintul Ioan Gura de Aur vedea aici, in ingaduirea dialogului si transferarea in turma a diavolului, semnul marinimiei Domnului, a nadejdii Sale ca macar asa, in trup de animal, diavolul va avea o sclipire de ascultare. Desi n-a fost asa, cel care a pierdut n-a fost Vindecatorul ci pururea nevindecatul si noi, paznicii nestramutati ai Gherghesenilor si turmei prin care acestia au intrat in istoria lumii. Cei cu gura mare, care preferam bucuria marunta a muzicii grohaiturilor ce ne insotesc proprietatea, vuietului Duhului Sfint, care nu ne mai bucuram de intoarcerea unui semen printre cei vii intru normalitate, raniti mereu fiind de dorinta de a avea, de a dispune, de a minca si a bea, de a avea de dragul lui a fi. Scoaterea dintre artefactele cimitirului ce ni-i viata de catre Hristos, aproape ne irita, in raport cu traiul linistit pe care ni-l asigura pastorirea porcinelor ce ne pasc miristile sufletului.

Noi, admiratorii turmei...

Actuala si smerita, intimplarea din marginea de cimitir a Gherghesenilor e valabila si-n miezul lumii de astazi. Caci in cite rinduri nu ne-a cercetat Hristos dezrobindu-ne de obscuritatile unei vieti usoare pentru a ne recalibra forta de mintuire, explicindu-ne ca valoram mai mult decit punem pret noi insine pe noi, mai mult decit turma de porci ce ne sint interese mincinoase si de complezenta. Hristos nu face minuni pentru a da bine, caci nu indeplineste rolul lui Dumneze ci El Este Dumnezeu. Dovedind coeziune cu Tatal, in Duhul Sfint, Domnul IIsus Hristos nu-si ascunde dumnezeirea in marturia mincinosului ci in intima farimitare a zidurilor de interes prin care ne delimitam interesele. Caci acolo unde nu este coeziune in interese, fascinant in minciuna, se arata diavolul, specialistul mintirii cu seninatate. Ori, ce lectie este aceasta pentru noi. Care nu mai cultivam porci, dar crestem, sporim in cultura de turma, care ne ingrijim cimitirul ultimativ al falselor noastre valori sporind in cirtirea minunii lui Dumnezeu, care vedem pe Acesta oriunde, numai acolo unde este nemaizarindu-l de mult. Noi, admiratorii turmei ce se-neaca in lacul propriilor orgolii, opozantii lui Hristos Vindecatorul, Exorcistul.

Cum vom reactiona?

Iesind din Ghergheseni, Domnul trece marea inapoi. Poate ca acum ne mai salveaza pe cite unul legat in obezi, locuitor al cimitirului. De ne vom vedea prapaditi porcii pe care-i credem valorosi, mai valorosi decit oamenii, cum vom reactiona? Caci El, trecind marea inapoi, s-ar putea sa fi luat o cale spre noi. Grija la bucuria prin care ne facem partasi vizitei Lui.

Pr. Constantin Necula

important!!!



Duminică, 21 octombrie, în cadrul Sfintei Liturghii, sunt invitaţi toţi credincioşii la Biserica cu Hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena de pe strada G. Dima din Sibiu, unde se pot închina Sfintelor Moaşte ale Mucenicului Gheorghe. Invitaţia este făcută de părintele paroh Dorin Mihail Cătinaş.

Joi, 17 octombrie, s-au împlinit 17 ani de la aducerea la Galaţi a capului Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul oraşului Galaţi şi a întregii Episcopii a Dunării de Jos. Momentul a fost marcat pe măsura însemnătăţii sale, prin săvârşirea, în seara zilei de miercuri, a slujbei de priveghere în Catedrala Episcopală. După slujbă, a avut loc o procesiune în cadrul căreia raclele cu sfintele moaşte, păstrate în Catedrală şi în capela Palatului Episcopal, au fost scoase pe platoul din faţa bisericii, unde au fost cinstite de credincioşii prezenţi.
A doua zi, sărbătoarea a continuat prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către PS Episcop Casian, înconjurat de preoţii şi diaconii care slujesc la Catedrală şi Centrul Eparhial. Pelerinajul a continuat până spre seară, nu puţini fiind creştinii care şi-au făcut timp pentru a se rupe, preţ de câteva clipe, din tumultul vieţii cotidiene şi a-şi pleca genunchii în faţa sfinţilor care, ocrotesc, cu rugăciunile lor, eparhia noastră.

De-a lungul anilor, Episcopia Dunării de Jos a fost binecuvântată cu prezenţa a numeroase sfinte relicve, sfinţii respectivi ajungând să ocupe un loc deosebit în inimile dar şi în rugăciunile creştinilor din cele două judeţe:
- 16-17 octombrie 1996 – Capul Sf. Ap. Andrei, adus din oraşul Patras, Grecia.
- 19-21 octombrie 2001 – Brâul Maicii Domnului, adus de la Mănăstirea Xenas din Volos, Grecia.
- 17-18 octombrie 2002 – Moaştele Sf. Cuvios Ioan Casian, aduse de la Mănăstirea „Sf. Victor” din Marsilia, Franţa.
- 21-26 octombrie 2004 – Moaştele Sf. Ierarh Athanasie Patelarie, aduse din Harkov, Ucraina.
- 16-17 octombrie 2006 – Moaştele Sf. Ierarh Nectarie, aduse de la Mănăstirea „Sf. Treime” din Insula Eghina, Grecia.

Frate Dorinel, te felicit (nu te laud ca-i pacat) , pentru faptul ca reusesti sa ti un topic prin selectia ta de stiri si pentru faptul ca ai grija sa il ti la zi. Buna treaba, buna initiativa ! Ca propunere, daca este cu putinta, insereaza si ceva foto . Tot inainte !

si eu as avea o sugestie: dupa ce faci copy-paste lucreaza un pic la corectarea diacriticelor, care nu sunt recunoscute si astfel fac citirea greoaie.

Da, buna treaba face fratele Dorinel. Multumim. Frate , numai daca ai timp cred ca e bine venita sugestia sorei noastre, ca nu toti au. Deci nu trebuie neaparat sa te incarci si cu asta. Multumim inca o data.
Doamne ajuta !

multumesc pt. felicitari. trebuie sa recunosc ca aceste felicitari m-au facut sa ma simt mandru.
nu consider ca este topicul meu. este al nostru.cum vad o stire care mi se pare importanta, o copiez in acest topic.nu este greu.
sincer, sa ma iertati daca am deranjat pe cineva.

Două fete de 18 ani şi doi băieţi de 17 şi 23 de ani au murit în această dimineaţă într-un accident rutier petrecut în Mihăileşti, Giurgiu.

Cu toţii se aflau înghesuiţi într-o maşină cu alţi trei tineri şi se întorceau în Bucureşti, după ce toată noaptea petrecuseră la o discotecă. Şoferul, un băiat de 19 ani, STUDENT LA TEOLOGIE, s-a urcat băut la volan.

În loc să fie atent la drum, citea mesajele pe care le primea pe telefon de la o fată.

Într-o curbă, din cauza vitezei şi a şoselei ude, nu a mai putut controla volanul, s-a lovit de remorca unui TIR care era parcat în zonă, apoi s-a răsturnat. Singurul care a scăpat mai ieftin este chiar şoferul vinovat. El va da socoteală pentru ucidere din culpă.

SA NE RUGAM PENTRU EI!

Familia Mihoc,în slujba lui Dumnezeu de zeci de ani
• Familia Mihoc din Suceava numără 30 de preoţi, iar alţi 10 se pregătesc să părăsească băncile şcolilor teologice

• Primul preot din familie a fost hirotonit acum 38 de ani, iar de atunci numărul celor care au apucat pe această cale a crescut constant

În slujba lui Dumnezeu de zeci de ani. Pentru familia Mihoc, ultimii 40 de ani se confundă cu biserica. Acum, nimeni din familie nu ar concepe ca lucrurile să stea altfel. Toţi cei 6 băieţi ai soţilor Nicolae şi Aglaia Mihoc au ajuns preoţi, iar numărul celor care au ales să devină slujitorii Domnului a crescut exponenţial în timp. Aşa se face că acum sunt 30 de preoţi în familie, iar alţi 10 se pregătesc să finalizeze cursurile şcolilor teologice. Şi potenţial încă există, dintre cei 63 de nepoţi şi 56 de strănepoţi o bună parte exprimându-şi intenţia de a deveni preoţi.

Primul contact cu lumea bisericească pentru copiii soţilor Nicolae şi Aglaia Mihoc are loc undeva după al doilea război mondial. Vasile, unul dintre băieţi, a mers împreună cu mama sa la un preot refugiat din Cernăuţi. Acolo a primit binecuvântarea, iar personalitatea preotului l-a impresionat atât de mult pe copilul de numai 3 ani şi ceva încât peste ani a renunţat la meseria către care fusese îndrumat şi a ales o altă cale.
„Când am terminat liceul am fost sfătuit să merg la facultatea de chimie pentru că aveam înclinaţii spre acest domeniu. Am fost şi la diferite concursuri şi olimpiade şi toată lumea credea că voi deveni chimist. Le-am spus colegilor să-mi ţină un loc la Iaşi pentru a avea unde sta în perioada examenelor. Nu am mai ajuns acolo pentru că am plecat în Ardeal”, şi-a amintit Vasile Mihoc despre „fuga” care i-a schimbat viaţa atât lui cât şi familiei sale.
În Ardeal a ajuns la Sibiu şi mai apoi la Arad. A fost „înfiat” de fostul patriarh Teoctist, ceea ce i-a permis să se înscrie la Facultatea de Teologie din Sibiu. În 1969 a devenit preot, iar exemplul său avea să fie urmat de toţi ceilalţi fraţi.

• Din constructor s-a reprofilat în preot

Şi cel mai mare dintre fraţi, George, a îmbrăţişat hainele preoţeşti chiar dacă mai mulţi ani a fost constructor. La vârsta de 33 de ani s-a lăsat de meserie, dar spune că nu a regretat nici un moment alegerea făcută. „Am făcut totul din inimă, am ridicat 5 biserici şi sper ca familia noastră să-L slujească pe Dumnezeu încă mulţi ani de acum încolo. Practic, noi ne purtăm unii pe alţii pe braţele rugăciunii”, a mărturisit George Mihoc.
El este şi primul pensionar din familie. Acum are 66 de ani, iar acum un an a renunţat la meserie. Nu însă definitiv. În fiecare an, în cea mai apropiată duminică de ziua de Sf. Dumitru, familia Mihoc se adună pentru a-şi plânge morţii. A fost aleasă această dată pentru că în urmă cu 11 ani se stingea Nicolae Mihoc, tatăl, bunicul şi străbunicul actualilor preoţi.

• Preot în parohia din Berlin

Dintre membrii familiei Mihoc care au îmbrăcat hainele preoţeşti nu toţi sunt acum în ţară. O parte dintre ei au parohii în străinătate. În SUA au ajuns doi dintre membrii familiei, în Italia este unul, iar în Germania al patrulea. Fiecare se străduieşte să ajungă la Suceava în octombrie. Constantin Mihoc are acum 47 de ani, iar de 8 ani slujeşte la Berlin. În acest interval nu a lipsit niciodată de la reuniunea de familie. „Cei din ţară se întâlnesc mai des, cu ocazia nunţilor, a botezurilor sau la înmormântări. Noi, cei din străinătate, nu putem ajunge atât de des pe cât ne-am dori, dar măcar o dată pe an facem acest efort”, a precizat Constantin Mihoc.

• Slujbă de familie

Slujba de ieri a fost oficiată în biserica situată la intrarea în municipiul Suceava dinspre Şcheia. A fost ctitorită de Dimitrie Mihoc, cel mai mic membru al familiei, şi deserveşte 32 de case din Sf. Ilie. „E o parohie mică, iar biserica o folosim uneori, cum e şi în acest caz, pentru familie”, a spus Dimitrie Mihoc. Din cei 30 de preoţi ai familiei, ieri s-au adunat 11. În rest, biserica s-a umplut cu membrii familiei Mihoc, deloc puţini la număr. Dintre cei care au asistat la slujbă nu a lipsit Aglaia Mihoc. Ajunsă la venerabila vârstă de 87 de ani, femeia se deplasează cu ajutorul unei cârje. Nu este însă un efort prea mare faţă de bucuria de a-şi vedea familia adunată la un loc. Recunoaşte că nu-i ştie pe toţi cei din neamul ei, mai ales pe cei mai tineri. „La început mi s-a părut cam ciudat că familia noastră are aşa de mulţi preoţi, dar acum m-am învăţat. Poate că e o binecuvântare din partea lui Dumnezeu”, a declarat Aglaia Mihoc. Nici ea şi nici copiii ei nu pot afirma dacă este cea mai numeroasă familie de preoţi. Pot spune însă că Dumnezeu le-a intrat în case şi aceasta este cea mai mare bucurie a lor.


Patru dintre ei sunt pictori de biserici

Dacă cei mai mulţi dintre membrii familiei Mihoc au ajuns preoţi, alţii au ales o altă meserie. Ce-i drept nu prea îndepărtată de cele sfinte. Sunt pictori de biserici. Este vorba de 3 copii şi un nepot de-al „veteranului” familiei, George Mihoc. Aceştia lucrează deja la pictarea a 3 biserici, printre care şi una din Sibiu, ridicată de primul dintre preoţii familiei. Cât priveşte planurile de viitor, se doreşte ca în locaţia actualei biserici, unde se adună familia, să fie construită o altă biserică mai mare, iar actuala clădire să rămână o capelă.