Cristian, ti se va parea oare ca fac o greseala daca, vazind un om care se indreapta cu masina in viteza spre mine, fac un pas intr-o parte? Eventual o rup la fuga incercind sa-mi salvez pielea?
Dar daca chem un taxi, precum am facut chiar azi si rog sa fiu dus la o adresa, e oare un lucru acceptabil?

Cam asa e si cu hipnoza (vorbesc despre ea ca tehnica/instrument in relatiile interpersonale, nu ca stare pe care oamenii o traiesc de nenumarate ori zilnic, fara sa stie ca asta se cheama ce traiesc): depinde pe mainile cui te dai - daca e un yoghin, saman, vrajitor, eu unul nici nu vreau sa aud. De fapt nu vreau sa am de-a face cu astfel de oameni, din pricina ca ii consider pur si simplu ciudati, ca sa ma exprim ca elevii mei...:)
Daca, insa, am o problema personala, fizica sau psihica si medicul sau psihoterapeutul meu imi recomanda hipnoza, cel mai probabil voi accepta acest serviciu, deoarece am incredere in persoana care aplica acest banal instrument de investigatie si interventie terapeutica. Desigur, as fi prudent, in mod natural, deoarece peste tot poti sa intalnesti oameni competenti si oameni mai putin priceputi in meseria lor. Dar asta ar cam fi singura problema, in rest as avea incredere in terapeutul meu. La fel e si la dentist si la doctor etc.

Multe din practicile actuale ale medicinei si psihoterapiei au fost la originea lor practici pagane, in stadiul de inceputuri, intuitii, ipoteze etc. La fel in tot ce-i omenesc in tehnica, stiinta, civilizatie.
Cum erau primele case si cum sunt astazi?
Cum erau primele unelte si cum sunt astazi?
Cum erau primele avioane si cum sunt astazi?
Si exemplele ar putea sa continue la nesfarsit.... Istoria culturii si civilizatiei isi vede de treaba ei, desi sunt unii carora si acum le e frica de avioane si cred ca sunt lucruri dracesti, dupa cum am vazut maicute din nu stiu ce confesiune care se inchinau si sarutau computerul care mijlocise tiparirea unor brosuri de-ale lor, de credinta...

In domeniul psi, insa, barbaria e mai crunta decat banuim. Traim intr-o lume tot mai barbara, adica mai putin educata si dezvoltata pe plan sufletesc. Din ce creste preocuparea si preferinta pentru confort, pentru tehnica, creste din pacate si lenea fata de cele spirituale. Nu e normal asa, insa pur si simplu se constata ca asa stau lucrurile.

Ca urmare, daca stai de vorba despre hipnoza cu un om care nu are cunostinte elementare despre psihic, am sesizat ca sunt cele mai frecvente urmatoarele situatii:

a) se neaga existenta hipnozei; reactia este de tipul "fugi, domne, de-aici cu balivernele astea!". Este raspunsul dat de obicei de rationalistii convinsi si de materialisti. Pe ei nu-i vei convinge ca pe lume exista ceva care sa nu poata fi supus logicii, modelarii computationale si legilor fizicii clasice. Orice altceva ar fi, nu exista! Ce poti sa le faci? Le urezi succes si iti vezi de drum.

b) este acceptata hipnoza si incepi sa fii imediat perceput ca suspect; precis ca ai ceva la cap sau poate ai un inteers ascuns, in orice caz vorbesti de lucruri care depasesc dezbaterile despre moda, euroi si fotbal. Categoric lucru, esti dubios si ar fi mai bine s-o stergi grabnic.

c) esti intampinat cu ploaie de cruci, cu efurisenii si descantece, se scoate repede aghiasma de buzunar si tamaia. E clar ca esti considerat indracit. Omul iti zice multe si isi face cruci, eventual cu limba. Vezi asta dupa cum ii tremura barba. Nu te uita in ochii acestui om, e posibil sa nu te simti bine o vreme. Si visezi urat.

d) ti se povesteste cu citate din Parinti ca esti o victima a inselarii demonice si ti se recomanda un duhovnic "bun", eventual un exorcist "puternic".

e) esti intrebat tot felul de tampenii, tot felul de extravagante, de curiozitati, de imbecilitati infantile precum: pot sa raman gravida prin hipnoza, pot sa patrund in mintea sotului ca sa ii aflu secretele, pot sa calatoresc in vietile anterioare, eventual sa ma mut in alt timp, in viitor etc.

La toate acestea ridici din umeri, te intristezi si zici, eventual: Doamne, mare-i gradina Ta iar eu sunt cel mai mare prost din ea. Si mergi, cu Mila Domnului, la ale tale.

Cristian, noi oamenii nu vrem sa/L cunaostem cu adevarat pe Domnul Insusi. De ce am voi sa cunoastem macar un strop despre hipnoza? Ca doar nu-i decat un lucru oarecare, de natura fiziologica si psihologica, extrem de banal si la indemana oricui.
Dar daca exaltarea ne e mai draga decat orice altceva, ce sa facem si noi: vorbim vrute si nevrute. Domnul sa ne ocroteasca si sa ne lumineze pe toti!

Multumita lui Catalin, care se ocupa zdravan de orice ii miroase a ecumenism, cu cateva luni in urma m-am dumirit deplin cum e cu ecumenismul. Pana atunci nici nu stiam ce e, nici nu ma interesa. Am citit cate ceva recomandat de Catalin, apoi am descoperit singur cateva lucrari mai serioase pe tema asta. Port cu mine zilnic o brosura cu tema ecumenismul din care mai citesc prin metrou si cand am uneori timp liber, folosindu-ma de continutul ei pe care il gasesc cu adevarat lamuritor. E o brosura editata de o manastire ortodoxa.
In prezent poti sa-ti raspund clar: nu sunt ecumenist in sensul pe care banuiesc ca il dai tu acestui termen. Nu doresc unificarea confesiunilor intr-una singura, de tip o noua religie, globala, mondiala, intrucat acest lucru mi se pare si imposibil si aberant. Sunt crestin ortodox, multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta in tot ceasul, si doresc uneori sa stau de vorba cu orice om de alta credinta daca acesta cauta sprijin sa vina la dreapta credinta in Sfanta Biserica. De asemenea, am prieteni buni de alte confesiuni, inclusiv musulmani, insa nu discutam despre orientarea noastra religioasa, in sensul de a ne stradui sa ne impunem unul altuia propria credinta. Eu respect credinta semenilor mei. Din fericire si ei respecta credinta mea.
Prietenia si dragostea dintre oameni au si alte forme concrete decat nesfarsitele discutii bolnavicioase despre cine are credinta mai mare si mai tare. Am depasit infantilismul acesta in buna masura, cred eu. Altii insa nu dau semne ca au trecut la alte etape ale dezvoltarii personale.

Au afirmat unii ca la Teologie te poti sminti...
Drept sa-ti spun, nu mi se pare firesc; chiar deloc.
La ce ne foloseste o amintire stearsa, de vreme ce noi cautam Adevarul?
Sa se multumeasca cu amintiri sterse cei, care nu L-au primit inca pe Iisus Hristos. Si poate nici ei.

Ramasitele nu ne folosesc, iar Cristian nu imi pare ca spunea ca ne-ar folosi ci vorbea despre cunostinta noastra ca au existat aceste statii pe parcursul dezvoltarii spiritualitatii omului. Ne folosesc asadar cunostintele despre acestea. Asadar, la ce ne folosesc aceste date?
Ne folosesc pentru a intelege omenescul, in istoria devenirii lui.
Ne folosesc pentru a intelege cum s-a "catarat" omenirea, in nazuinta ei spre Dumnezeu, pana la Revelatia desavarsita prin Iisus Hristos.
Ne folosesc pentru a ne da seama, prin comparatie, cine si cum suntem noi crestinii, sau, ma rog, cum ar trebui sa fim...
Ne folosesc pentru a ne cunaoste mai bine pe noi insine, ca tare ne mai place sa credem ca ne cunoastem, cand de fapt nici nu am inceput adevarata calatorie pe marea interioara. Ca daca o incepeam, nu mai aveam vreme de nesfarsite discutii despre tot felul de subiecte mondene, fie si cu iz religios, cum tot sunt pe-aici pe forum mai mereu...

Dar nu mi-am propus sa inteleg religiile pagane... Pe mine ma intereseaza numai ortodoxia, care e un univers in sine. Tot prin credinta ortodoxa am ajuns sa cunosc cate ceva despre mine. Cel, Care ne face sa ne intelegem pe noi insine e tot Dumnezeu, nu psihologul. Si pentru asta ne trece printr-o serie de experiente ale vietii, aratandu-ne apoi greselile facute de noi. De cand L-am cunoscut pe Dumnezeu, nu mai vad de ce am accepta jumatati de masura, cand putem avea masura intreaga. Iar subiectele mondene nu ma intereseaza.
Sa nu uitam ca e vremea proorocilor mincinosi. E bine sa nu ne mintim noi insine, ca o fac altii prea destul.

Splendida postare, deopotriva haioasa si profunda! Asa e, aveti dreptate. Uneori, cand intalnesc astfel de tampenii superstitioase gen "hipnoza e treaba vrajmasului", "stelele nu exista si nici alte planete", etc., ateul ascuns din mine preia controlul, si pune cd-ul cu blasfemii si sarcasme. Dar, si aci e profunzimea profesionista a explicatiei dvs., reactii ca ale mele la reactiile lor sunt de inteles. Prea muilt bigotism si zelotism, si prea putina credinta.
Daca mi se bulesc pantofii, merg la cizmar/pantofar. Daca am nelinisti soteriologice, merg la preot, daca pierd lupta chiar dupa ce am folosit in prealabil ratiunea; Tainele sunt peste Fire, deci... Daca am alt gen de probleme, care implica ceva mai practic si mai realist decat nelinistea "o sa ma mantuiesc oare?", ma las pe mana psihologului sau psihiatrului. Oameni buni, cheia armoniei unei societati, nu mai zic a bunastarii, este meritocratia profesionala. Cine e de meserie, trebuie ascultat si urmat cu respect si sfintenie in ale meseriei sale. Sa nu facem o brambureala balcanic-zelotista!

Amin!
(Of, ca bine-ar fi...)

-daca esti impotriva ecumenismului,si ai inteles ca doar Biserica ortodoxa este adevarata Biserica,si ca ecumenismul este produsul masoneriei si erezia tuturor ereziilor atunci e bine
-problema nu se pune la nivel de persoana asa intre oameni ,cunostiinte ,hai sa discutam sa vedem care credinta e mai buna,ci problema era ca la nivel mondial masoneria prin ecumenism vrea sa distruga ortodoxia
-ca asa intre oameni putem sa discutam normal si cu un catolic si cu un mahomedan...
-problemele apar cand vorbim de dialoguri ecumeniste,Consiliul Mondial al Bisericilor...unirea confesiunilor,religiilor intr-una singura de tip sincretist ,new-age-ist
-poate se lamureste si fratele priceputu ca ecumenismul este de la dracu cum zice Parintele Arsenie Papacioc

Chiar n-am zis că aceste amintiri ar fi mulţumitoare sau, mai mult, mântuitoare. Nici n-am sugerat să preluăm credinţele lor. Însă contactul între culturi e inevitabil - iar Ortodoxia l-a avut de la începuturile ei; nu putem trăi într-o enclavă. Nu s-a întâmplat niciodată aşa.

Speram să înţelegi din mesajul la care te-am trimis că nu sunt pentru sincretismul religios, căruia în mod greşit, cred, i se spune ecumensim. Ortodoxia nu poate,i nu trebuie (şi nici nu vrea) să renunţe la dogmele pe care i-a fost dat să le înţeleagă.
Discuţiile cu alte confesiuni nu le socotesc rele; poate alţii vor cunoaşte mai bine dreapta credinţă, poate se va reuşi să se mai dea la o parte politica din Biserică (care, din nefericire, se practică şi de ortodocşi, iar una din cauzele majore ale schismei a fost de natură politică, abia în al doilea rând dogmatică), pentru că e de dorit să existe o singură Biserică creştină. Însă unirea nu se poate realiza decât în adevăr; şi în iubire, însă iubirea este acolo unde este adevărul, şi nu este adevăr unde nu este şi iubire.