Pentru că Îl are ca model pe Iisus Cristos; El trebuie urmat în mod real, nu virtual.

De când s-a introdus asta?

Tocmai din cauza ispitelor Biserica Ortodoxa recomanda casatorirea preotilor si la fel si casatoria celor ce nu sunt monahi. Pentru ca, asa cum spune si Apostolul, majoritatea nu pot tine castitatea, sunt cele mai mari ispite in privinta asta. Mai ales in zilele noastre cand moralitatea este alta si ispitele sunt mai numeroase. Cazurile de pedofilie sunt doar aspectul cel mai grav, dar cazurile de homosexualitate sau desfranare nu sunt evidentiate pentru ca nu constituie un delict. Dar se stie ca si in trecut BC se confrunta mai ales cu desfranarea normala (cu femei). Chiar si la unii preoti ortodocsi apare acest pacat, dar celelalte cazuri sunt aproape de zero.
Mai poate fi un aspect, celibatul poate incuraja pe cei ce au deja porniri spre pedofilie sau homosexualitate sa devina preoti catolici, ascunzandu-se in acest fel de cei ce se intreaba de ce nu au familie.

Amantele secrete ale preoţilor catolici îi cer Papei să abolească celibatul

40 de italience i-au trimis Papei Benedict o scrisoare deschisa in care i-au cerut sa aboleasca legea celibatului. Femeile, care sustin ca sunt amantele secrete ale preotilor, ii cer Papei sa-i lase pe preoti sa se casatoreasca.

Conform cotidianului britanic The Guardian, in aceasta scrisoare deschisa, italiencele au ca principal argument faptul ca si un preot "trebuie sa traiasca impreuna cu semenii sau, sa aiba sentimente, sa iubeasca si sa fie iubit".
In plus, femeile ii cer Papei intelegere pentru "femeile care traiesc in secret putinele momente pe care le au impreuna cu preotii si trebuie sa se loveasca de indoieli, temeri si nesiguranta barbatilor", mai relateaza The Guardian.
De altfel, aceasta problema a fost pusa pe agenda Papei si in luna martie, cand unul dintre consilierii sai, cardinalul Christoph Schonborn, arhiepiscop al Vienei, a spus ca abolirea practicii celibatului ar duce la o scadere a cazurilor de abuzuri sexuale in cadrul Bisericii Catolice.
Autoarele acestei scrisori mai spun ca au decis sa iasa in public dupa ce au auzit un discurs al Papei Benedict, care ar fi spus ca celibatul este "sfintirea a ceva ce nu este sfant", a unei reguli facute de om.
De altfel, au mai spus "amantele", in primele secole de la aparitia crestinismului existau preoti care se casatoreau. De asemenea, acum, in cadrul altor culte crestine nu se practica celibatul.

(sursa: protv)



Sf. Lavrentie de Cernigov

CITAT

Dacă ar şti monahul ce ispite îl aşteaptă în mănăstire nici unul nu ar mai veni la călugărie, dar dacă ar şti mirenii în ce slavă se află monahul înaintea lui Dumnezeu, încă din lumea aceasta, toţi ar fugi din lume şi ar veni la călugărie. Condiţia e să mori pentru păcate şi să-ţi înviezi sufletul pentru Hristos, adică: lepădarea de sine.
Întrebat, odată, un Părinte călugăr bătrân, de o tânără, care este condiţia de îndeplinit ca să poţi face pasul intrării în monahism, el i-a răspuns:
– „Să fii nebun!“. Trebuie să ai o mare doză de „nebunie“ pentru Hristos. Lumea aceasta e asemenea unui avion, care, sigur, se va prăbuşi când i se va termina carburantul. Singura scăpare este să sari din el cu o paraşută pe care nu ştii să o
foloseşti. Până jos trebuie să înveţi să o deschizi, trebuie să-ţi învii sufletul pentru Hristos, altfel, mori.
Intrarea în monahism, ca începător, este asemenea unui „salt mortal“, fără plasă. Riscul este enorm. Şi totuşi biruitorii pentru Împărăţia lui Dumnezeu, mai ales, acest risc, şi-l asumă.

Uite cum stau lucrurile (ca să evităm deturnarea infantilă a discuției într-o polemică cu argumente aproximative)...

D-ta te-ai grăbit să-i faci mucenici pe toți preoții catolici, întrucât sunt obligați să renunțe la sexualitate (nu la viața de familie, întrucât demonizarea familiei este condamnată de toată tradiția creștină autentică).
Ai folosit total nepotrivit cuvântul ”tot” și prin asta mi-ai dovedit că nu cunoști sensul adevărat al ascezei creștine.
Cât privește documentarea, am experiența unor studii într-o facultate de teologie catolică și am avut ocazia să văd pe viu cum trăiesc preoții celibatari și chiar am purtat discuții deschise cu asemenea oameni, sinceri în intenții dar neputincioși în mijloace. Compensațiile există, chiar dacă nu sunt recunoscute oficial ca atare, iar acestea fac parte dintr-un sistem de organizare în care sunt incluse tacit, în umbra unor priorități de natură pastorală. Nu-i condamn, nici nu-i disprețuiesc, doar îi compătimesc creștinește, fiindcă târgul ăsta mi se pare de o ipocrizie greu de calificat cu un singur cuvânt.
Ideea generală pe care am încercat să o scot în evidență este diferența dintre funcționalitatea organică și funcționalitatea mecanică, prima axată pe libertatea de a alege o formă de împlinire spirituală în parametrii căreia persoana să se dezvolte optim, și a doua bazată pe integrarea forțată într-un angrenaj reglat ideologic pentru o funcționare impersonală. Și vorbesc de viziunea ortodoxă, rezumată de sintagma evanghelică ”sabatul este pentru om”, adică principiul slujește persoana și viziunea catolică, exprimată concis în expresia ”omul este pentru sabat”, sau cu alte cuvinte persoana este sclava principiului.

Cred că un preot bun care spovedește multă lume, își dă seama ce păcate predomină în viața credincioșilor și va căuta să le combată prin predici și alte mijloace pastorale.

Păi victimele păcatelor încep să vorbească, arătând tuturor unde poate duce celibatul forțat. Vorbim aici de viețuire dedublată și de păcate grave care distrug vieți, nu de picanterii imorale.

Unde am spus așa ceva?

Cu siguranță căsătoria poate sta în calea vocației monahale, dar n-am sesizat ce mi-ai arătat. Poate că doar ai gândit ceva și ai uitat să scrii!

Toţi preoţii catolici, căsătoriţi sau nu, au voie să slujească numai pe teritoriul diecezei (eparhiei) lor. Ca să slujească în altă parte, trebuie aprobarea chiriarhului locului. Deci, dacă un preotul meu greco-catolic de la Bucureşti (care este văduv) vrea să slujească la Oradea, trebuie să se adreseze episcopului de Oradea, ca să obţină aprobare (de regulă sub forma unei scrisori a episcopului către parohul bisericii unde preotul meu vrea să slujească).

Este exact aceeaşi situaţie. Ceea ce e valabil pentru Oradea e valabil şi pentru Calabria. Episcopul de Calabria poate să decline cererea de aprobare pentru slujire pe teritoriul său canonic. Episcopii catolici sunt vicarii lui Cristos în Bisericile Particulare cu care sunt căsătoriţi mistic. Nimeni nu poate sluji acolo fără să ceară voie de la Cristos. Episcopul poate să respingă cererea fără motiv, sau poate să motiveze că, după judecata lui, nu este prudent ca un preot căsătorit să slujească în cutare parohie din dieceza lui. Este deplin liber să motiveze cum vrea refuzul, sau să nu-l motiveze de loc.

Chiar şi episcopii, dacă vor să slujească în altă parte decât în episcopia lor, trebuie să aibă aprobarea episcopului de acolo. Singurii preoţi care pot sluji oriunde pe pământ, în orice biserică catolică, fără a cere aprobarea nimănui, sunt cardinalii. Se numeşte "privilegiul cardinalilor".
De la Sf Paul încoace există. Există şi în BOR. Din câte ştiu, în BOR numai unii preoţi, anume cei necăsătoriţi, pot accede la treapta superioară a episcopatului. Deci, avem un presbiterat cu două viteze. Este, dealtfel, curios cum ortodocşii, care nu contestă că episcopii trebuie să fie celibi şi nu socotesc că ei sunt sortiţi automat pederastiei, curviei, sodomiei sau onaniei din pricină că sunt celibi, socotesc totuşi că presbiterii, dacă sunt celibi, musai trebuie să fie pidosnici.

Cu mentiunea ca in Italia nu se judeca fiecare preot individual, ci Consiliul Episcopal Italian a decis sa nu permita slujirea preotilor casatoriti pe teritoriul italian, ci doar in teritoriul istoric al bisericii lor. Poate acum cand mitropolitul Lucian a ajuns cardinal, se va schimba situatia, caci e un non-sens sa nu poti sluji in bisericile romanesti din Italia, daca esti preot casatorit.

Ceea ce este valabil pentru un episcop, este valabil şi pentru un sinod al episcopilor. Consiliul Episcopal Italian are acest drept, este în rolul lui. Dacă greco-catolicii din Italia ar fi avut parohii proprii şi ordinariul (episcopul) lor, atunci preoţii care doresc să slujească acolo ar avea a se adresa lui.

Episcopii ortodocși sunt aleși dintr-o vocație pentru care au optat inițial în mod liber, pe când aveau și altă opțiune de a sluji în Biserică prin primirea hirotoniei, iar episcopatul nu e o vocație separată, nici o opțiune la îndemâna tuturor, ci o adâncire a vocației preoției la solicitarea eclessiei .
Am auzit pe mulți că își doresc să devină preoți, dar n-am auzit pe nimeni spunând că simte o chemare pentru episcopat.
În Biserica Ortodoxă, avem numai taina preoției în aprofundarea căreia se află episcopatul, iar preoția poți să o primești după cum ai ales să viețuiești, căsătorit sau nu.

Exact aşa este şi la preoţii romano-catolici. Ei aleg în mod liber, nimeni nu le impune celibatul. Când păşeşti pe drumul preoţiei, ştii la ce să te aştepţi: nu este un lucru pe care îl descoperi pe parcurs, ci ştii de la început că păşeşti pe drumul căsătoriei cu Cristos (matrimonium sacerdotum).
Sunt multe feluri de a sluji în Biserică. Dacă vor, în acelaşi timp, să se căsătorească şi să slujească altarului, romano-catolicii pot alege calea diaconiei.

Şi, aşa cum am arătat, la ortodocşi numai unii dintre cei care au vocaţia preoţiei pot adânci vocaţia aceasta: preoţii necăsătoriţi.

În Biserica Catolică, deplinătatea preoţiei o au numai episcopii. Ei îşi aleg colaboratori presbiteri. Pentru ei, dacă cineva a ales să se căsătorească, este semn că nu doreşte să se dedice cu totul lui Dumnezeu, slujindu-L ca preot. Căsătorit fiind, nu poţi merge mereu unde te trimite Biserica, ci vei fi nevoit să mergi unde te trimit nevasta şi copiii, având obligaţii faţă de aceştia. "Fericit bărbatul care (...) în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea" (Ps 1). Este fericirea preoţilor căsătoriţi cu Domnul. Un alt fel de fericire este pentru cei cu vocaţie la căsătorie: şi aceia "în legea Domnului e voia lor", dar aceia nu vor putea "la legea Lui să cugete ziua şi noaptea". Iată de ce fiecare tânăr catolic este îndemnat să aleagă: Potirul sau femeia ? Şi Potirul, şi femeia, nu se poate: este semn că nu îţi doreşti destul de mult Potirul. Noi credem că toţi cei 12 Apostoli, chiar dacă unii erau căsătoriţi mai dinainte, deîndată ce au auzit chemarea Domnului şi porunca Lui: "să faceţi aceasta în amintirea Mea" nu au mai avut relaţii matrimoniale cu soţiile lor, ci au trăit tot restul vieţii în stare de abstinenţă pentru Cristos, precum călugării, în stare îngerească.

Nu i-am facut mucenici pe toti preotii catolici, din contra. Mi s-a parut ca dumneavoastra generalizati si m-am simitit datoare sa-i apar pe preotii nostri pe care eu ii pretuiesc foarte mult. Ca am facut-o nepotrivit, e foarte posibil.