17. Iar cel ce se lauda, in Domnul sa se laude.
18. Pentru ca nu cel ce se lauda singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul il lauda.(2Cor10,17-18)
Pentru Codul Civil logica ta e suficienta, dar pentru a pricepe Biblia e necesar Duhul Sfant(in Care a si fost scrisa), care-i deasupra logicii.
Cuvintele Scripturii au fost traduse cat mai fidel pentru a nu schimba nimic din textul original si daca si noi le percepem fixist, atunci nu vom intelege ca cine-L iubeste si-L urmeaza pe Hristos renunta la tot, chiar si la viata sa; totusi, cu putina bunavointa s-ar putea intelege despre ce e vorba, insa termenul acela (uraste, inteles ca opus iubirii) e nepotrivit.

Daca nu ar fi existat aceasta situatie, tu tot ai fi gasit altceva ca sa arati starea revendicativa din sufletul tau.

Eu cred ca nici un crestin normal nu da verdicte despre unde merge sufletul unui om pentru ca orice crestin stie ca Unul e Judecatorul. Acest Judecator a spus in repetate randuri ca, culmea, Imparatia Cerurilor va fi plina de vamesi, desfranate, pacatosi. Iar aceste cuvinte ar trebui sa ne faca sa avem incredere in milostivirea Domnului nostru, mult mai mare decat pacatele noastre.

PS1 Daca il scuipati in gura pe cel care spune enormitatea aceea veti dovedi ca nu sunteti mai bun ca el; imi cer scuze daca v-am suparat cu aceasta remarca.
PS2. Sfantul apostol Pavel ne spune ca nici miile de kilometri de rafturi de carti citite, nici miile de ore petrecute in rugaciune, nici anii indelungati de posturi aspre nu ne aduc mare folos daca nu sunt facute cu dragoste. Din acest motiv unii din cei din urma vor fi cei dintai si invers.

Bine observa un user mai devreme ca in acest context, daca veti lua ura ca opus al iubirii, gresiti. Acest verset poate fi piatra de poticnire insa avem exemple de ce inseamna "ura" fata de rude/prieteni atat in Sfanta Scriptura cat si in Traditia Bisericii. Acest verset a fost exemplificat de Domnul nostru Isus Cristos cand i-a spus lui Petru "mergi inapoi-a mea, satano". Oare Domnul nostru il ura pe Petru in acel moment? Bineanteles ca nu, o si spune chiar El: il ura pe cel rau care, sub aparenta binelui, il ispitea pe Domnul nostru prin Petru.
In Traditia Bisericii avem exemplul sfantului Francisc. Acesta a fost adus de tatal lui in fata episcopului deoarece nu-l mai asculta. Tatal sustinea ca i-a dat hrana, imbracaminte, educatie, iar copilul nu-l mai asculta, nu dorea sa continue afacerea familiei, sa faca bani, dorea sa-si inchine viata Domnului. Iar sfantul Francisc i-a dat tatalui sau inapoi toate hainele sale, a ramas gol golut, si asa s-a incredintat Domnului. Oare sfantul Francisc isi ura tatal? Nicidecum. Ura cu siguranta diavolul care, prin tatal lui, incerca sa-i schimbe hotararea de a-si inchia viata Domnului. Si finalitatea a fost ca sfantul Francisc si-a iubit in realitate tatal, chiar daca in acel moment l-a respins.

Vă mulţumesc pentru mesaj, DAR:

Nu e vorba despre ce spune sau nu un creştin normal, este vorba despre ce spune Biserica, în catehism: există păcate de moarte, de exemplu să nu mergi la Liturghie, pentru care merităm pedeapsa veşnică.

Eu cu asta nu mai pot să fiu de acord. Nu vreau să mă dau mai sfânt decât sunt, şi nici pe cei din familia mea, dar nu pot să admit ideea că cineva merită pedeapsa veşnică.

Cunosc întreaga argumentaţia cu libertatea de alegere, numai că o consider un gigantic sofism; nimeni, în deplinătatea facultăţilor mentale, nu ar alege chinul veşnic.

Iar învăţătura Bisericii este neechivocă, Iadul este pedeapsă, penalitate. Nimeni nu alege să fie pedepsit.

Iadul nu este pedeapsa in sens de penalitate (juridica - morala) ci in sens ontologic de alegere existentiala evident eronata.

Spre exemplu unul alege sa devina alcoolic sau desfranat sau dependent de droguri etc.... mai mult sau mai putin voluntar, si in acest sens el a ales iad-ul si nu in sens juridic punitiv, ci in asa cum spuneam in sensul unei existente in starea de iad (lipsita de conlucrearea fireasca cu harul Duhului Sfant: viata, iubirea, libertatea, "vederea"...)

Iar in ceea ce priveste "deplinatatea facultatilor mentale" si alegerea libera, Hristos Iisus spune clar in parabola bogantului nemilostiv si a saracului Lazar: au Biserica "ii au pe Moise si pe prooroci, daca de acestia nu asculta si nu nu cred nici de se va scula cineva din morti nu vom crede".

Doamne ajuta.

domnule, linistiti-va, de ce va ambalati asa?

putem fi siguri ca Dumnezeu va judeca cu dreptate.

Oare toti infractorii sunt scrantiti la cap ? Care om cu minim uz al ratiunii ar alege inchisoarea in locul libertatii ? Si atunci, cum se face ca puscariile sunt pline ?

Cauzele cele mai frecvente pentru care pacatosii aleg in mod liber pacatul sunt urmatoarele trei:

Mai intai, necredinta. Oamenii, cu deosebire cei din clasa conducatoare, au inventat un zeu care rasplateste binele si pedepseste raul. Au facut asta in scopul ordinii publice si au raspandit acest opium pentru popor ca sa poata fi multimile mai usor manipulate. Nu voi fi pedepsit fiindca NU ARE CINE sa ma pedepseasca.

Mai apoi, indoiala. E un motiv frecvent pentru care credinciosii ajung sa pacatuiasca. Adam si Eva nu erau necredinciosi. Statusera de vorba cu Dumnezeu fata catre fata. Cum procedeaza Sarsaila ? Nu la spune "Dumnezeu e iluzie", tactica perdanta in cazul lor. Ci strecoara o intrebare: "A spus Dumnezeu sa nu mancati din fructele aceste ?" O fi spus chiar asa, sau vi s-a parut numai ? O fi spus Dumnezeu sa nu ajungem la fornicatie cu logodnica ? A spus Dumnezeu ca nevenirea la Sf Missa in zi de obligatie, afara de binecuvantate pricini, este pacat de moarte ?

Dar vedem ca, initial, primii nostri parinti rezista. "Da, da, a spus Dumnezeu toate acestea. A spus ca in ziua in care vom manca din fructele acestui pom vom muri". Gentil cum il stim, Sarsaila ii linisteste. A spus ca or sa moara, dar in realitate nu se va intampla un asemenea lucru. "Nu, nu veti muri !". Ce idee, cum ar putea Dumnezeu sa-i omoare fiindca au mancat dintr-un fruct ? A spus numai asa, ca sa nu afle prea multe si sa le fie bine. Dumnezeu a dat o interdictie ca sa-i mentina in ignoranta.

In forma cea mai extrema, din pacate atat de raspandita azi, acest al doilea mecanism psihic al optiunii pentru pacat ajunge sa duca la pierderea sensului pacatului. La hipotrofia organului moral, sadit de Dumnezeu in om. Eu nu mai aleg pacatul in urma unei deliberari daca o fi bine sau rau, ci nu mai deliberez de loc.

In sfarsit, un al treilea mecanism se aseamana mult cu cel gasit, uneori, la infractori. Eu cred in existenta unui judecator, deliberez si realizez ca acest lucru e rau. Dar o fac fiindca recompensa vine imediat, pe cand eventuala pedeapsa vine la sfarsitul vietii mele, adica peste 100 de ani. Vad eu dupa, am sa ma spovedesc si ma impac eu cu judecatorul, se spune ca e de treaba. Ii dau mita: fac o danie. Il influentez cumva, ma pun bine cu sfintii. Important e sa fiu acuma "cu sacii in caruta".

Cam acestea trei sunt motivele pentru care toti infractorii fac infractiuni.
1) Gandirea de tip "legile e pentru prosti". Ca si religia. Iar eu, se stie, sunt baiat destept.
2) Doar n-o sa fac ani de bulau fiindca am sterpelit portofelul boierului din tramvai, din fata mea. Mie imi plang copilasii de foame, e absolut normal sa-l manglesc. Si-asa n-am gasit in el decat bani de-o vodca.
3) Iau portofelul acuma ca arde acuma sa am niscai bistari. Oi vedea eu dupa aia cum o rezolv. Jur ca e ultima data. Dupa aia, ma fac baiat cuminte.

Un teolog stricat e una dintre cele mai rele optiuni. El e multumit cu viciul sau pe care poate chiar il considera virtute si are argumente la orice i-ai spune. Decizia ta a fost cea corecta. Pe de alta parte, eu nu cred ca e cazul sa respingi un baiat care a calcat in strachini in tinerete si apoi s-a pocait din tot sufletul sau. Acela isi regreta pacatele si nu isi va permite sa traiasca in amintirea lor. De altfel, sunt sigura ca nici nu o vei face daca vei intalni barbatul potrivit, pentru ca atunci cand iubesti nu mai vezi defecte, nu mai vezi piedici, doar vrei sa zbori spre el. Dupa o evaluare initiala sumara care e foarte necesara (cea propusa de colegul de forum dr Mihnea Dragomir e perfecta) nu mai ai ce judeca.


Ionela, nu stii cand, cum, de unde sare iepurele... nu stii nici ce culoare va avea si nici ce forma a ochilor. Eram asa de necajita pentru o prietena de-a mea care trecuse frumusel de 30 de ani, apoi a prins o bursa pentru studii in alta tara europeana unde a intalnit colegi de pe toate continentele... intre ei si unul care sa fie fericit cu ideile ei "absurde" (pentru lumea noastra).

47, 50 nu sunt varste ideale pentru a naste, dar nici imposibil nu e. In schimb orice varsta este idela pentru fericire. Si fara copii si cu copii infiati, tot se poate realiza o familie frumoasa.

eu am in familie cazul unei femei care a nascut la varsta de peste 40 de ani gemeni,cu toate ca mai avea un baiat de vreo 20 si ceva de ani.

Doamne ajuta!
 

Vad o multime de opinii care mai de care interesante, nici degetele de la o mana nu-s la fel, iar cel care isi pastreaza fecioria e un om puternic, care nu se lasa calcat de lume.