|
SAVATIE BASTOVOI
Dumnezeu se ivește ca un iepuraș de lumină în ochiul unui copil. Dumnezeu se ivește ca un cuib de rândunică într-o casă nouă. Dumnezeu se ivește ca o rană dureroasă pe un trup neprihănit. Dumnezeu se ivește de pretutindeni în fiecare. 2. Dumnezeu se ivește ca o frunză pe o apă stătătoare Mai cuminte decât lutul pe care îl calci. Mai ușor decât sărutul de pe fruntea unui mort. Pe Dumnezeu e mai ușor să-L ții decat să-L alungi. 3. Ca un viteaz ucis fără luptă Ca o șopârlă de lumină Ca un oraș care se surpă Așa este sufletul celui ce L-a văzut pe Dumnezeu. 4. Ca o veveriță Din copilărie. Ca o șoaptă În întuneric Ca un licurici lângă cărare Ca un pește ce sare înaintea pescarului Așa trece și Dumnezeu pe dinaintea minții. 5. Ca o noapte fără stele Ca o vorbă neînțeleasă Ca un obraz fără alt obraz Ca un sărut fără cel ce sărută Așa este și sufletul celui ce nu-L are pe Dumnezeu. 6. El e ca un mormânt ce te umbrește din înălțimi. 7. Dumnezeu este ca un nisip de căldură care se surpă în tine și ca un cântec care rănește dulce buzele celui care îl cântă Ca o rană care se adâncește pururea și pururea se vindecă în jurul căreia ne adunăm noi oamenii ca muștele. 8. Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu e ca prima ninsoare când cade într-o poiană neumblată Ca o clipă de care se sprijină două tâmple. și ca un cuvânt pe care îl poți duce cu mâna. Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu e ca un strigăt de bucurie care se poartă deasupra văilor. Morții și cei din vechime se adună la el ca ciutele și se uită, și, bucurându-se, beau O, el este ca o mână de țărână pe care o arunci peste omul iubit. 9. Sufletul pătimaș e ca o cârtiță nebună care râmă grădinile trupului. Și ca un cerb mut care umblă noaptea singuratic Tristețea este iarba lui și soarele lui răspândește nebunie. Animale de lumină spintecă nopțile lui dar se împrăștie și acestea ca niște păpădii în furtună. Acesta picotește ca o găină pe gard până vine moartea și-l ia și-l duce cu ea, dormind. O, suflete al meu de câte ori ai scăpat din brațele morții fugind ca un mistreț de foc! Rănile tale picurau lumină rănind întunericul, ca și cum ai fi devenit pentru o vreme străvechi străvechi de tot când încă nu aveau sânge ci lumină 10. Fericit cel ce a murit și a înviat Că a văzut moartea prăbușindu-se beată peste cer și spaima picurând din stele ca și ceara. Că el și-a văzut sufletul tremurând în văzduh ca un zmeu de hârtie ținut de mâna unui mort Fericit este că și-a văzut toată viața ca pe o cămașă uitată în iarbă Că nu mai pune preț pe gândurile omenești care ca niște margeluțe de balegă curgând dintr-o capră răpusă ne părăsesc în ceasul de amară certitudine Moartea îl cunoaște pe el și el cunoaște moartea și știe casele și locurile pe unde umblă ea Însuși Împăratul Luminii l-a gasit pe el, pe cand zăcea fără suflare și i-a spălat rănile cu lumină și i-a dat să mănânce fagurii înțelepciunii Lumina a căzut cu timpul ca o pojghiță de pe rană și înțelepciunea s-a făcut în mâinile lui ca un cuțit cu care s-a tăiat până la os Dar fericit este el pentru că în clipele de liniște răsare pe apele sufletului său chipul Împăratului Milostiv ca un lotus al nădejdii ca o făgăduință de iubire. |
Bine v-am gasit!
Mie imi plac versurile de Nichita Stanescu, dar si de Cristian Popescu sau Lucian Blaga. Poezia lui Nichita nu e asa ,,grea'' precum pare, cea a lui Cristian Popescu nu e asa citita cum ar merita, iar Blaga,saracul, e injurat de majoritatea elevilor... Dar acum o sa va propun spre lectura urmatoarele versuri: Ochii albastri ai lui Dumnezeu In munti, acum, e-un fel de-nlacrimare Si lacrimile picura mereu, De parca s-a-ntamplat ceva ce doare Si astazi, plang, in loc de fiecare, Ochii albastri ai lui Dumnezeu. Noi stam in ochii lui si-avem de toate Si suntem asezati si calatori Si el cu-aceleasi lacrimi ne strabate Si-n ele, cand altfel nu se mai poate, Cadem si noi din ceruri uneori. Sunt toate intr-o ordine fireasca, Se frange tot ce se cuvine frant, E masca unde este loc de masca, Pe noi, pe toti, din pleoapa lui cereasca, El, uneori, ne plange pe pamant. Acum, in munti, sunt lacrimi si e ceata Si soarele s-a spart ca un deochi, Vai, Doamne, tu ne dai aceasta viata Si o gustam cu mila indrazneata, Ce bine ne simtim la tine-n ochi. Din ochii tai, lumina lumii vine Si tu chiar intunericu-l descosi Si-am vrea sa-ti fie totdeauna bine Si, uneori, ne temem pentru tine Sa nu orbesti de-atatia pacatosi. Adrian Paunescu, Hateg - Petrosanï 5 august 1995 Numai bine. ps: e si melodie(interpreteaza tatiana stepa, de obicei) |
Citat:
|
Sonnet LXVI (William Shakespeare)
,,Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerșind pentru mâncare, Medalii pe distinsul dobitoc, Credința răsplătită cu trădare; Văd mantii aurite pe zălud, Și țol de târfă pe virtutea pură, Perfecția o văd proscrisă crud, Și lașul văd puterea cum o fură; Talentu-l văd de cenzori sufocat, Știința uzurpată de prostie, Disprețuit ce e adevărat, Și rob la rău cel bun și de-omenie. Sătul de toate, toate le-aș lăsa De n-ar fi-n lume ea - iubita mea." |
Sunt slabanogul ce Ti-a fost adus,
fetita lui Iair si-s Lazar eu si sunt leprosul curatit,Iisus sunt orbul Bartimeu. Sunt semnul nuntii Tale pe pamant aleasa Ta,Iisuse sunt si eu Te vad si Te cunosc si totusi sunt doar orbul Bartimeu. Desi mi-ai dat lumina Ta in trup si m-ai atins cu degetul cand eu stateam in nefiinta sa ma rup sunt orbul Bartimeu. Femeia ce-a fost prinsa in pacat sunt,slabanog,flamand si toti sunt eu, lepros si mut si Lazar ingropat sunt orbul Bartimeu. Mai limpezeste-mi ochii de amar, mai pune-o floare sufletului meu, alina-mi inima cand ,Doamne,iar sunt orbul Bartimeu. Sanja Cristea Tiberian |
Nichifor Crainic - Prinos
Intaiul gand ti se cuvine tie, Putere creatoare, Tu care faci din patimi poesie Cum zamislesti din mlastini statatoare O candela de nufar argintie Din care-si urca flacarile line Festilele de galbenele stamine. Intaiul dor ti se cuvine tie, Intaiul dor de-a ma desface-n soare Sub auria razelor ninsoare Ca floarea unui crin Cand mugurul se sparge, de frumusete plin. Intaiul cant ti se cuvine tie, Intaiul cant cu care,- soptit pe jumatate Ca un suspin de boare ce-n ramuri se destrama,- M-a uluit in poala-n de ierburi aromate Natura mama. Intaiul imn ti se cuvine tie, Putere creatoare,- E-n el credinta din copilarie Si-o inima tremuratoare. Cand roadele gradinilor se coc In iunie, la-ntaiul verii foc, Usor inrumenite si brumate Pe jumatate, O vad pa mama, paznica firbinte A unei datini sfinte: Cucernica aduna-ntaiul rand De poame coapte Si murmurand Icoanelor misterioase soapte, Tamaie indelung si luminos Al ramurilor parguit prinos Si iese ca si mine-n dimineti Duminicale, O doamne-n cinstea rodnicei tale Sa-mparta-ntamplatorilor drumeti. |
Radu Gyr - Esti bun Doamne
Esti Doamne bun, eu pamantean si rau Si-n dragoste nu-ti seman, nici in mila. Dar, dupa rani, sunt chip din chipul Tau de par dospit din cer nu din argila. Nu ti-am ravnit nici razele subtiri, Nici talpile strapunse de piroane. Dar Tu ma faci partas in rastigniri si-ti tot ingan osanda din icoane. Sfintit pe cruci pe care nu m-am vrut si de-nvieri pe care nu le-as cere, nu stiu: Tu te cobori la mine-n lut sau eu ma urc spre raiul Tau band fiere? Cu necersita slava ma incarci si-n cuie, cand sfintenia ma frange, oftand ma uit la ranile-mi prea largi si-ti cresc alaturi, sange langa sange. |
Reaprindeți candela de Grigore Vieru și http://www.youtube.com/watch?v=VyoX9BHno6k
Reaprindeți candela-n căscioare Lângă busuiocul cel mereu Degerat la mâini și la picioare, Se întoarce-acasă Dumnezeu. Doamne Cel din slăvile creștine, Ce păcate oare-ai săvârșit Că te-au dus acolo și pe tine În Siberii fără de sfârșit?! Toate le ierți Doamne de Sus, Cu blândețe măreață, Chiar și pe cei Care te-au dus În Siberii de gheață! Ninge frigul și pustiul plouă, Degerată-mi este inima. Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă Fără sfatul și lumina Ta. Doamne, intră și-n a mea chilie Și-amândoi, răniți și înghețați, Să ne încălzim cu bucurie Unul lângă altul ca doi frați. Toate le ierți, Doamne de Sus, Cu blândețe măreață, Chiar și pe cei Care te-au dus În Siberii de gheață! |
As vrea acum sa-ti scriu o poezie
Si sa vad iarasi rimele cum curg dar iata ca aici, pe-a mea hartie Nu-s ploi, nu e nici soare, nici amurg. nu-s lacrimile ce ar vrea sa cada dar se opresc crezand ca nu le numeri si nu-s cuvintele ce te dezmiarda in fiecare zi in rugaciune. Mai stau si-astept si poate nu e ziua si poate va veni odata clipa poate-oi vedea cum tu alergi spre mine sa ma acoperi cu a ta aripa, Sa-mi spui ca vei ramane totdeauna si ca nimic de-acum nu ne-o desparte sa-mi spui ca de acum ma tii de mana sa nu mai cad si sa nu plang in noapte. De-aceea tot incerc sa-ti scriu, caci poate suspinurile mele-ti vor ajunge Si poate ca, de-acolo de departe vei auzi copilul tau cum plange... E seara si-n camara mea umila Deschid caietul si imi iau penita incep sa scriu..."te-astept ca pe-o comoara caci tu mi-esti Tata iar eu sunt mladita." |
Acatistul de multumire - Slava lui Dumnezeu pentru toate !
Condacul 1
Imparate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricaciune, Tu tii in dreapta Ta toate cararile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mantuitoare. Iti multumim pentru binefacerile Tale cele aratate si cele ascunse, pentru viata pamanteasca si pentru cerestile bucurii ale Imparatiei Tale. Arata-ne si de acum mila Ta, celor ce cantam: Slava Tie, Dumnezeule in veci! Icosul 1 Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Ingerul pazitor a intins aripi luminoase, ocrotind leaganul copilariei mele. Dragostea Ta straluceste de atunci peste toate cararile mele, in chip minunat calauzindu-ma catre lumina vesniciei. Cu slava s-a aratat, din prima zi si pana acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Iti multumesc si iti strig cu toti cei care te cunosc pe Tine: Slava Tie, Celui ce m-ai chemat la viata, Slava Tie, Celui ce mi-ai aratat frumusetea lumii, Slava Tie, Celui ce ai deschis inaintea mea cerul si pamantul ca pe o carte a vesnicei intelepciuni, Slava Tie, pentru vesnicia ce se arata in lumea cea vremelnica, Slava Tie, pentru milele Tale cele aratate si cele ascunse, Slava Tie, pentru fiecare suspinare in incercarile mele, Slava Tie, pentru fiecare pas al vietii, pentru fiecare clipa de bucurie. Slava Tie, Dumnezeule in veci! Condacul al 2-lea Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia! Icosul al 2-lea M-ai adus in viata aceasta ca intr-un rai preasfant. Am vazut cerul ca un potir albastru si adanc, in azurul caruia canta pasarile, am ascultat fosnetul linistitor al padurii si susurul dulce - glasuitor al apelor, m-am infruptat din roadele bine inmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumata. Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fii oaspetele Tau! Slava Tie, pentru praznicul vietii; Slava Tie, pentru buna mireasma a lacramioarelor si a trandafirilor; Slava Tie, pentru felurimea cea desfatata a roadelor si a seminelor; Slava Tie, pentru stralucirea de giuvaer din roua diminetii; Slava Tie, pentru surasul desteptarii scaldate in lumina; Slava Tie, pentru frumusetea zidirii mainilor Tale; Slava Tie, pentru viata veacului acesta, prevestitoare a celei ceresti; Slava Tie, Dumnezeule, in veci! [.....................] http://www.crestinortodox.ro/acatist...ate-67068.html http://www.trilulilu.ro/JENICA442000/e28c9a715fe2dc |
Citat:
|
Pune-Ma ca o pecete pe inima ta
Orice gand si orice soapte nu mi te-a lua. Fac cu tine legamant vesnic sa traiesti Pentru tine am o tara cum tu nu gandesti Fa din Mine-a ta comoara caci prin ea ai pret Tu in Mine esti sapat si nu poti sa pleci Chiar de-ai rataci prin noapte Eu te voi afla, Si-am sa te primesc la pieptu-Mi orice s-ar intampla Pune-ma ca o pecete pe inima ta Si cuvantul meu sa-ti fie zilnic hrana ta Strange-ti sufletul flamand sfatul ce ti-l dau Mai aseaza inca o piatra pe al tau altar . Cine oare ar putea din bratu-mi sa te smulga? Cat sunt Eu alaturea nu-i mana sa te ajunga Eu am slujitori in ceruri care te pazesc Nu te teme de nimic Eu te izbavesc. Te increde azi in Mine si-n cuvantul Meu Sus, in slava , vei ajunge tot prin harul Meu Si va fi o sarbatoare cand in cer vei fi Si vei straluci cu sfintii pentru vesnicii |
Abece
A vrut Dumnezeu sa scrie Si nici nu era hartie. N-avea nici un fel de scule Si nici litere destule, C-un crampei de alfabet Mergea scrisul foarte-ncet. N-as vrea nici atat sa-l supar Cat piperul de ienupar, Dar o sa va spui ceva: Nici carte nu prea stia. Orisice invatacel Stia mult mai mult ca el. El, care facuse toate, Nu avea certificate. Catu-i Dumnezeu de mare N-avea trei clase primare. La citit se-mpiedica, Nu stie-aritmetica. Stie-atat: numai sa faca. Ia oleaca, pune-oleaca. Face oameni si lumina Din putin scuipat cu tina, Si dintr-un aluat mai lung Scoate luna ca din strung. Papagalul si pauna Si-au smuls pana, cate una, Ca sa-i faca pinsula Domnului din insula, Coliba de pe pamant A Celui Inalt si Sfant Fiind cladita de pesti mesteri Intre talaze si pesteri. El a luat mai bine-o pana De la tarca nazdravana Si-ascutindu-si-o-ntre deste, Despicand-o scolareste, Si-a facut condei, in stare A scri si pe piatra tare. A-ntins cerul ca o coala In toata taria goala. Insa pana nu scria. A luat atunci o nuia Si a insemnat cu ea, Cu argint, stea langa stea. Si ca sa vada pe schele A facut si cruci de stele. Ce-a scris, noaptea s-a zvantat, Apoi, panala scapatat, Cu sugatoare de soare - Si ziua pe-nserare - A citit si tot a sters, Cate-o vorba, cate-un vers, Si cate o data, fata, Toata foaia, cartea toata, Fiindca Dumnezeu ce-a vrut P-orma nu i-a mai placut. Ca din scrisele prea drese Nici lucru prea bun nu iese. Cat a scris el cerul tot, Sa spui drept, a sti nu pot. Invatati cu cartulie Cred c-aproape o vecie. Pe cat mintea il ajuta Melcul crede ca o suta De vecii intregi si pline. Melcul stie, cred, mai bine. Insa cerul, in sfarsit, E de-atuncea tiparit. Tudor Arghezi |
De ce-nainte de-ncercare
E-atata nestiinta-n noi, De ce ni-s ochii-nchisi 'nainte Si se deschid abia apoi?... De ce nu stim sa tinem seama De tot ce altii-au patimit, De ce doar dupa pret de jertfe si plans,aflam ce-a trebuit? De ce e peste mintea noastra 'nainte-un val atat de gros, De ce platim tot ce cunoastem Cu un pret atat de dureros? De ce intelepciunea vine nu-ntai,ci dupa ce-am platit, De ce nu stim de tineri totul ci dupa ce-am imbatranit? De ce? Fiindca nu aceasta e viata,ce aici traim. De-Apoi e-adevarata viata in asta doar ne pregatim! Traian Dorz |
"De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. Te-am ruga, mări, ruga Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mândru-n valea Ta: Codrul cu poienele, Ochii cu sprâncenele; Că și eu trimite-voi Ce-i mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui Cristos, Te sărut, Doamnă, frumos." (Mihai Eminescu - Scrisoarea a treia) |
,, Dacă Tu n-ai fi fost ce-ar fi fost viața mea,
Iisuse, când singur zăceam la pământ și să ma ridic nu reușeam... Dacă Tu n-ai fi fost, să-mi întinzi mâna Ta, m-aș fi zbătut ca un val dus de vânt pe ocean... Numai Tu mi-ai adus bucuria când uitasem și să mai zâmbesc... Tu, Iisus, m-ai salvat și curajul mi-ai dat să trăiesc.. Dacă Tu n-ai fi fost, să rămâi lângă mine, zile și nopți aș fi plâns fără rost și viața mea mult prea trista ar fi fost... Dacă Tu n-ai fi fost, Să mă umpli de tine; Doar un hoinar rătăcit aș fi fost și viata mea s-ar fi scurs fără rost… Dacă Tu n-ai fi fost… Dacă Tu n-ai fi fost , cine m-ar fi primit, când oamenii toți fără nici un cuvânt m-au alungat, m-au părăsit... Dacă Tu n-ai fi fost unde aș mai fi găsit odihnă și cine pe-ntregul pământ m-ar fi iubit... Numai Tu ai făcut să dispară întristarea din sufletul meu și ai adus și ai adus pacea Ta să mă bucur de ea, tot mereu și mereu... Dacă Tu n-ai fi fost, să rămâi lângă mine, zile și nopți aș fi plâns fără rost și viața mea mult prea tristă-ar fi fost... Dacă Tu n-ai fi fost, Să mă umpli de tine; Doar un hoinar rătăcit aș fi fost și viata mea s-ar fi scurs fără rost… Dacă Tu n-ai fi fost…" |
As vrea sa fiu
As vrea sa fiu ce azi n-am fost În ziua mea pierduta; Întelegând al vietii rost, As vrea sa fiu strajer în post, si chiar platind al jertfei cost, Eu sa ramân în lupta. As vrea sa fiu ce n-am fost ieri Si nicicând înainte; Prin lumea plina cu placeri, Sa fiu asa cum Tu-mi ceri, Sa nu m-abat spre nicaieri, Din drumul vietii Sfinte. As vrea sa fiu ce altii nu-s Si nici nu vor sa fie; Mergând în viata spre apus, Sa nu ma las de valuri dus Ci sa ma-nalt mereu mai sus, Din timp spre vesnicie. Aproape-as vrea sa fiu oricând De cei ce trec prin lume, Sub greul crucii suspinând Dar si de cei cazuti din rând, Ramasi în urma, sângerând - Ranitii fara nume. As vrea sa fiu un simplu glas Care sa strige-ntr-una Ca din al mântuirii ceas, Secunde doar au mai ramas Si cei ce azi nu vin pe vas, Se pierd pe totdeauna. As vrea sa fiu acel argat La care El sa-i spuna Când se va-ntoarce ca-mparat, Privind la tot ce am lucrat Cu-acei talanti ce mi i-a dat: "O, bine, sluga buna!" Si as mai vrea sa fiu ceva: O raza lucitoare - Si strabatând în lumea rea Sa duc lumina undeva, Sa încalzesc pe cineva Si sa ma-ntorc în Soare... Petru Dugulescu |
Citat:
"Lacrimi mari imi curg pe fata"......Cuvintele sunt de prisos! |
scuze
Traiesc flãmând Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie, Frumoasã ca un crin din Paradis, Potirul florii e mereu deschis Si plin cu lacrimi si cu apã vie, Potirul florii e o'mpãrãtie. Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi, Sau c'o sã fiu zvârlit ca un gunoi, Cu hotii în acelasi cimitir. Cãci crezul pentru care m'am jertfit, Cerea o viatã grea, o moarte de martir. Cãnd rãii mã defaimã si mã'njurã Si'n clocot de mânie ura-si varsã, Potirul lacrimilor se revarsã Si-mi primeneste sufletul de zgurã, Atunci Iisus de mine mult se'ndurã. Valeriu Gafencu |
"You Raise Me Up"
When I am down and, oh my soul, so weary; When troubles come and my heart burdened be; Then, I am still and wait here in the silence, Until you come and sit awhile with me. You raise me up, so I can stand on mountains; You raise me up, to walk on stormy seas; I am strong, when I am on your shoulders; You raise me up... To more than I can be. There is no life - no life without its hunger; Each restless heart beats so imperfectly; But when you come and I am filled with wonder, Sometimes, I think I glimpse eternity. You raise me up, so I can stand on mountains; You raise me up, to walk on stormy seas; I am strong, when I am on your shoulders; You raise me up... To more than I can be. Tu ma ridici Cand sunt cazut, si sufletul-mi tanjeste Probleme vin si inima mi-e grea, Stau nemiscat, astept doar in tacere Ca Tu sa vii sa-mi stai alaturea. Tu ma ridici, sa pot sa stau pe munte Tu ma ridici, sa pot umbla-n furtuni Pe-ai Tai umeri, Doamne, sunt puternic Caci ma ridici mai mult decat pot fi. Nu este nici un suflet fara doruri Trudita, inima imi bate greu Dar cand Tu vii si sunt plin de mirare Ma vad pentru-un moment in vesnicii. Tu ma ridici, sa pot sa stau pe munte Tu ma ridici, sa pot umbla-n furtuni Pe-ai Tai umeri, Doamne, sunt puternic Caci ma ridici mai mult decat pot fi. You raise me up |
Identitate
de Radu Gyr Ești Doamne bun, eu pământean si rău Si-n dragoste nu-ti semăn, nici în milă. Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău de păr dospit din cer nu din argilă. Sfințit pe cruci pe care nu m-am vrut si de-nvieri pe care nu le-as cere, nu știu: Tu te cobori la mine-n lut sau eu mă urc spre raiul Tău, bând fiere? |
Nu ma-ntreba nimic in noaptea asta
Nici cat e ceasul nici ce ganduri am Mai bine lasa-ma sa inchid fereastra Sa nu vad frunzele cum cad din ram. Fa focul si preumbla-te prin casa fara sa spui nimic, nici un cuvant Vreau sa ma simt la tine acasa, sa n-aud frunzele cum zboara in vant. Invaluita in straie de culcare aseaza-mi-te alaturea c-un ghem Si deapana mereu fara incetare, sa n-aud frunzele sub pasi cum gem. Pazeste-ma in calea ta de vasta, urgia toamnei care bantuie Si nu ma intreba in noaptea asta de ce ma inspaimanta frunzele. Nicu Alifantis |
Cer nou - poezie de Zorica Latcu - monahia Teodosia
Cer nou (de Zorica Latcu - monahia Teodosia)
Grăit-am ieri prin lacrimi cu Domnul și i-am spus: “De noi cum nu Ți-e silă Prea Scumpul meu Iisus? Cum nu-ți întorci Tu fața cu silă de la noi Și cum mai vrei să suferi făptura de noroi? Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat Cel care peste aripi de înger a călcat? Cum poala prea curată, Stapane, n-o ferești, În tina omenească să nu ți-o murdărești? Cum poți să suferi, Doamne, miros de putregai, Când ai tămâia dulce a crinilor din rai? Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit, Cum poți să rabzi ocara, Tu, Domnul prea slăvit? Și cum fiind căldura iubirilor cerești, În inima mea rece Tu vrei să locuiești? Tu, Cel ce stai în ceruri cu mari luminători, În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori? Ca Petru ani de-a rândul te-am izgonit mereu Ieși de la mine, Doamne că păcătos sunt eu. Dar n-ai plecat! Ba încă, cu pasul Tău curat, Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat. Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curățit, Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit. Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins Și peste sărăcia mea goală ai întins Un colț al hainei Tale și m-ai făcut bogat, Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat. Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neâncăput, Și sufletul meu, iată, cer nou Tu l-ai făcut. În sufletul meu astăzi Tu Insuți locuiești Cu Maica Prea Curată, cu cetele cerești. Și pentru toate acestea, Iisuse prea iubit, În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit” |
Știu că sunt lut
Știu că sunt lut, dar nu știu cine mi-a pus in piept albine stranii, să-mi scoata mir din mărăcine, din bălării, impărtășanii. Minunea mea se-ntamplă vie din mofturi mici și biete fleacuri... Un colț de-al meu e-o-mpărăție, o zi de-a mea răsfrange veacuri. De nu strang mările in brațe, prin cate-o baltă tot deretic si gheara mea tot stă să-nhațe din orice taină cate-un petic. Si dacă-ncălecat pe-o rază ea nu mă urcă-n cer, incalte de-o schioapă-n aer tot cutează peste cotețe să mă salte. VASILE VOICULESCU--RADU GYR |
Eu nu stiu Doamne unde inca
imi vei duce pasii mei dar stiu ca Tu-mi vei fi oriunde lumina sfanta pentru ei Eu nu stiu Doamne ce ispite vor mai veni in calea mea dar stiu ca-n Tine biruinta si ocrotire voi avea Eu nu stiu Doamne de cati prieteni mai pot fi inca parasit dar stiu ca Tu vei fi mine Insotitor nedespartit Eu nu stiu Doamne cate lacrimi au sa-mi mai planga ochii mei dar stiu ca Tu vei fi-alinare si mangaiere pentru ei Eu nu stiu Doamne cate jertfe mai trebuie s-aduc din greu dar stiu ca Tu-mi vei da putere sa-mi sui deplin calvarul meu Eu nu stiu Doamne cate rane voi mai primi de la ai mei dar stiu ca Tu-mi vei da rabdare si rugaciune pentru ei Eu nu-mi stiu Doamne viitorul dar stiu ca e-n Mana Ta ajuta-mi sa nu uit aceasta ca linistit sa-Ti pot urma. |
ruga pentru iertare
[SIZE=3]Vin astăzi, Doamne, să îți cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer și-am îndrăznit să îmi ridic privirea crezând că, încă, dreptul am să sper. Îți cer iertare de-am greșit cu fapta când am trăit prin munți de unul singur și-am haiducit cu șoimii și cu cerbii, din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur. Mă iartă, Doamne, pentru primăvara ce-am locuit-o-n ochii unui vultur. Am vrut să fur discret un colț din soare și în oglinda râului să-l scutur. Îți cer iertare, poate-am fost prea lacom dorind să fie doar a mea câmpia. O vară am sperat să-mi crească aripi, spre soare să mă-nalț cu ciocârlia. Și să mă ierți pentru c-am strâns sub pleoape, cu sârg, toți norii toamnei, până când ca într-o rugă, spusă doar în șoaptă, i-am transformat în lacrimi, rând pe rând[/SIZE] |
ISUS IN CELULÃ
de Radu Gyr Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulã. O, ce trist si ce'nalt pãrea Crist ! Luna venea dupã El, în celulã si-L facea mai înalt si mai trist. Mâinile Lui pãreau crini pe morminte, ochii adânci ca niste pãduri. Luna-L bãtea cu argint pe vestminte argintându-I pe mâini vechi spãrturi. Uimit am sãrit de sub pãtura surã : - De unde vii, Doamne, din ce veac ? Iisus a dus lin un deget la gurã si mi-a fãcut semn ca sã tac. S'a asezat lângã mine pe rogojinã : - Pune-mi pe rãni mâna ta ! Pe glezne-avea urme de cuie si ruginã parcã purtase lanturi cândva. Oftând si-a întins truditele oase pe rogojina mea cu libãrci. Luna lumina, dar zãbrelele groase lungeau pe zãpada Lui, vãrgi. Pãrea celula munte, pãrea cãpãtânã si misunau pãduchi si guzgani. Am simtit cum îmi cade capul pe mânã si-am adormit o mie de ani... Când m-am desteptat din afunda genunã, miroseau paiele a trandafiri. Eram în celulã si era lunã, numai Iisus nu era nicãiri... Am întins bratele, nimeni, tãcere. Am intrebat zidul : nici un rãspuns ! Doar razele reci, ascutite'n unghere, cu sulita lor m'au strãpuns... - Unde esti, Doamne ? Am urlat la zãbrele . Din lunã venea fum de cãtui... M-am pipãit... si pe mâinile mele, am gãsit urmele cuielor Lui. --------------- P O V E S T E de RADU GYR Am avut un copil si-o nevastã Acum o sutã, o mie de ani. Auziti pãianjeni? Auziti sobolani? Am avut un copil si-o nevastã. Când a fost fericirea aceea cu chipuri pãmântesti diafane? Innecuri, sfârsituri de lumi, uragane, mi-au smuls din viatã odrasla, femeia. Au trecut o sutã cinci sute de ani, s'au rupt muntii si-au crescut bozii. Rareori ca dinamita fac explozii, amintirile ascunse prin bolovani. Si în tãcerea lor scurt detunatã un chip îmi zâmbeste si coase. Din pat, douã mâini mici, somnoroase, întinse, parcã mã fulgerã: "-Tatã!" Aicea nu-mi spune nimeni pe nume, Trec sutele de ani la'ntâmplare. Aicea sunt: mã ãla, un oarecare, apoi cad iarãsi în bezne postume. Dar ce-i? S'a rupt cerul? E mort Dumnezeu? Si suntem numai trei din toate ? Viata-i de scrum si am rãmas în cetate doar noi: vesnicia, celula si eu!... De-as zãri mãcar o frânturã de stea! Ce fiarã-i vesnicia, ce fiarã! I-as cere sã-mi dea un capãt de sfoarã si de milenii sã mã spânzur cu ea. |
Chiar dacă ar fi să-ndur din greu
dureri și lanțuri și rușine, ajută-mi Dumnezeul meu să nu pot să mă las de Tine Chiar dacă ar fi să fiu răpit și-n noapte dus de mâini haine oricât închis și chinuit să nu pot să mă las de Tine Chiar dacă ar fi să mi se ia tot ce-am mai drag pe lânga mine sărac și gol de-aș rămânea să nu pot să mă las de Tine Chiar dacă ar fi să zac flămând bolnav și uitat la uși străine lovit și alungat, nicicând să nu pot să mă las de Tine Chiar dacă ar fi să știu că mor departe dus în zări străine tânjind de-al casei mele dor să nu pot să mă las de Tine Chiar dacă ar fi să fiu ucis de cei cu mâini de sânge pline pân-la sfârșit să spun deschis că nu mă pot lasă de Tine Iar pentru toate acestea sus, tot ce-mi doresc eu de la Tine e ca să văd atunci Iisus căci nici Tu nu Te lași de mine. Traian Dorz |
O picatura din poeziile poetului Dragos Ionescu
Din Tariile Cerului
A Începutului-sfâsit picura. Se preling lacrimi de mir. cautându-l pe Tatal În ochii insomniei. Sa fie senzatia golului, a golului de ruga? |
Ca pe un diamant
CA PE UN DIAMANT
Strivit zăceam sub scoarța humii în bezna pururi blestemată Și plin de lut duceam robia în miezul stâncilor bătrâne, Când mâna Ta mia scos de-acolo și mia spălat de orice pată În apele eternității ca pe un diamant, Stăpâne!… Curând apoi chemași asupră-mi tăișul aspru al durerii Și mi-ai cioplit în mii de fețe amarnic sufletul din mine Ca pe un diamant, Stăpâne, ce și-a sporit harul puterii Căci înmiit va să răsfrângă lumina ce-a cuprins în sine. Ca pe un diamant, Stăpâne, mi- ai pus în crucea stemei Tale Și în aurul iubirii sfinte mi- ai ferecat, – deasupra urii - Să licăresc în noaptea vremii, când stele n- or mai fi pe cale, Ca un surguci al slavei Tale pe larga frunte a făpturii! de Vasile Voiculescu |
"Orfani" -Adrian Paunescu
" A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câți oameni au nume? Ne-ați uitat în cămin și ni-i greu și rușine, Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine. Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne inrăiește, Cei mai răi sunt acei ce urăsc omenește. Noi - parinți nu avem, cum destinul ne arată, Pe pământ, cei mai mulți n-au nici mamă, nici tată. Poate că, între noi, peste traiul de câine, Sunt cei supradotați pentru lumea de mâine. Și mai mare ca noi e, oricum, altă rană, Un popor de orfani, într-o lume orfana." |
Radu Gyr - Rugaciune
Stapane-nsangerat, Domn al luminii si Vesnicie limpede, Iisuse! Tu, care ai primit pe frunte spinii si cuie-adanci in mainile-ti supuse, Tu, Domn al Rastignirii si-nvierii, care din cruce ne-ai facut lumina si Rasarit din ranile tacerii si cantec din osanda-ti fara vina - da-ne-nclestarea Ta, da-ne puterea din ceasul pironirii-nsangerate, sa ne primim si cuiele si fierea ca Tine-n marea Ta singuratate. Pe fruntea tarii zambetul ti-l pune si Neamul care-acum osanda-si duce invata-l tu amara rugaciune din clipele suirilor pe cruce. |
Adrian Paunescu
Batranul cersetor La coltul strazii e un cersetor Cu mana-ntinsa, catre-o alta lume Decat aceea unde, fara nume, El ispaseste rasul tuturor. Adolescentii se mai tin de glume Si-i pun in palma semne de-ale lor, El e batran si intelegator, Cu noi, cu totii, dar, cu cei mici, anume. Si cine observa, int-o doara, Ca el e-aici din vremuri de demult, Imperturbabil, in acest tumult, El, cersetorul, a uitat sa moara. Sub zdreanta lui, minunea se-ntrupeaza, In el e Dumnezeu, ce sta de paza. |
O poezie superba ce vreau sa v-o impartasesc si voua:
Invata de la apa sa ai statornic drumul, Invata de la flacari,ca toate-s numai scrum. Invata de la umbra sa taci si sa veghezi, Invata de la stanca cum neclintit sa crezi. Invata de la soare cum trebuie s-apui, Invata de piatra,cat trebuie sa spui. Invata de la vantul ce adie pe poteci, Cum trebuie prin lume de linistit sa treci. Invata de la toate,ca toate-ti sunt surori, Sa treci frumos prin lume, Sa poti frumos sa mori. Invata de la vierme,ca nimeni nu-i uitat, Invata de la nufar sa fii mereu curat. Invata de la flacari ce avem de ars in noi, Invata de la ape sa nu dai inapoi. Invata de la umbra sa fii smerit ca ea Invata de la stanca s-nduri furtuna grea. Invata de la soare,ca vremea sa-ti cunosti, Invata de la stele,ca-cer sunt multe osti. Invata de la greier,cand singur esti sa canti, Invata de la luna,sa nu te inspaimanti. Invata de la vultur cand umerii ti-s grei Si du-te la furnica sa vezi povara ei. Invata de la floare sa fii gingas ca ea, Invata de la oaie sa ai blandetea sa. Invata de la pasari sa fii mai mult in zbor, Invata de la toate,ca totu-i trecator. Ia seama fiu al jertfei prin lume cum sa treci Sa-nveti din tot ce piere, Cum sa traiesti in veci*! R.Tagore |
Doar gandul la Tine
Doar gandul la Tine Costache Ioanid Doar gandul la Tine ma face sa sper |
Ectenie
de Zorica Lațcu "Pentru ca iubirea noastră să-nflorească, Albă cum e crinul Bunelor Vestiri, Pentru ca mlădița dragostei să crească, Plină de miresme, dulce de rodiri; Pentru ca din neaua grea de peste iarnă Rod de viață caldă iarăși să legăm, Pentru ca lumina peste noi să cearnă, Domnului să ne rugăm. Pentru că să-și verse binecuvântarea, Ca un zvon de vânturi line, peste noi, Pentru ca în suflet să-I simțim chemarea, Când plecăm genunchii, seara, amândoi; Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune, Când, cuprinși de patimi, Numele-I strigăm, Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune, Domnului să ne rugăm. Pentru ca belșugul țarinilor grele Să ne facă traiul rodnic și umil, Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele Să sclipească-n lacrimi ochii de copil; Pentru ca sudoarea să ne miruiască Și-n lumina morții viața s-o cercăm, Pentru ca din muncă pacea să rodească, Domnului să ne rugăm. Pentru ca mulțimea îndurării Sale Însuși să-și pogoare pasul către noi, Pentru ca să-I ducem sufletul în cale, Cu miros de smirnă și cu ramuri moi; Pentru ca-n lumina alb-a dimineții, Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm, Și-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieții, Domnului să ne rugăm." |
Denii Lelia Munteanu Intoarce-te de nicaieri, bunica, spre piscul inseratelor smerenii. In lumea asta jalnica si mica, sa mergem iar, ca oarecand, la Denii. Leaga-ti naframa, podul se ridica. Desferecam anastasimatare. In lumea asta jalnica si mica, deodata vine Saptamana Mare. Se-afuma ziua, soarele apune. In candela se gata untdelemnul, ca-n Pilda cu Fecioarele Nebune. Printul Privirii ne arata semnul. O iau tacut in urma dumitale, sa nu ma ratacesc. Sa nu se vada: la oistea nevredniciei mele, am inhamat credinta si tagada. Si-abia astept sa trecem inc-o veghe, in lumea asta stramta si peltica, infasurata-n purpura si zeghe. Sa mergem iar la Denii. Hai, bunica… |
La solicitarea prietenului N.Priceputul postez un poem scris de un prieten acum mulți ani.
Atunci când pleci se umplu-ncăperile de tine Capcana fericirii ne prinde prea târziu Îmi tulbură privirea amurgul siniliu Îmi răvășesc mistreții prin suflet ghioceii Îmi vântură vultanii din streșini porumbeii Și știu că așteptarea va fi un tren pustiu Capcana fericirii ne prinde prea târziu Și-atunci când pleci se umplu-ncăperile de tine G. Munteanu |
Citat:
|
Mulțumesc, frate Mihail. Frumoasă întreaga poezie, dar, într-adevăr, mi-a mers la inimă mai ales primul vers. Răspund, la rându-mi cu frumoasa poezie a lui Daniel Turcea: Anastasia blândețea candelei îi ardeîn inima ce nu mai știe nimic asemeni, în iubire, pe pământ știu, vom muri dar câtă splendoare! |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 03:29:26. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.