|
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE
FAMILIA Tânăra la părinți -I- Dacă în cercul Familiei rolul femeii e activ, acela al tinerei e și activ și pasiv. Vreau să spun că e necesar ca activitatea sa să se exercite în primul rând în folosul alor săi. Iat-o ajunsă la vârsta când educația i s-a terminat, când sacrificiile făcute de părinți pentru ea au încetat. Vor trece niște ani înainte ca ea să-și întemeieze propria Familie. Va rămâne, deci, în continuare în cămin. Ce va face cât va mai sta acolo? E încântătoare, se înțelege, dar e de ajuns pentru o ființă umană? Unele cred că da. Se preocupă doar de aspectul lor exterior, se străduiesc să placă fără să remarce că admirația care li se arată nu are nimic măgulitor. Despre o tânără frumoasă, care nu-și dezvoltă inteligența și inima, se va spune ce spunea Milton, orb, despre soția sa: „E ca un trandafir, îmi dau seama după spini.” Mulți părinți, fără să fie orbi, ar putea repeta aceleași cuvinte. Calitățile exterioare asigură în lume un oarecare succes, dar sunt mai puțin importante în Familie. Cel mai drăguț chip, dacă e posac, își pierde mult din farmec, în timp ce o bună dispoziție constantă, lipsa toanelor și a irascibilității aduc bucurie într-o casă. -II- Nevoia de distracție a unei tinere e de fapt o prejudecată. Fiica s-ar cuveni să-și însenineze tatăl îngrijorat de viitor sau obosit de muncă, mama care se zbate pentru toți, frații preocupați de carierele lor. E ciudat că tinerele, la o vârstă când totul e nou, par adesea plictisite și imposibil de înveselit. Cele mai multe dintre ele trăiesc liniștite, părinții scutindu-le de corvezi și satisfăcându-le capriciile în limita posibilităților. Au deci timp să-și dezvolte talentele și cu toate acestea se plictisesc, ba chiar pozează în victime. Iat-o pe domnișoara X… Ei bine, ea strivește totul în cale, oprimă o mamă prea slabă care i-a devenit satelit și terorizează un tată care nu-și mai exercită autoritatea asupra ei ca să nu o supere. Rebela domnișoară X comandă, conduce, se revoltă împotriva oricui încearcă să-i impună ceva, declară că are propriile sale idei și le impune cu orice preț. Ceea ce nu o împiedică să-și plângă de milă. Și pe „biata” Z… Aceasta e mai puțin bătăioasă. S-a închis în turnul său de fildeș, trăiește acolo detașată de toate și pentru că nu a fost acceptată de Familie ca regină atotputernică declară că Familia nu o mai interesează decât foarte puțin. Dacă mama o mustră se bosumflă și face pe neînțeleasa. Las la o parte pe aiuritele care consideră distracția obligatorie, deși e doar o odihnă permisă. Să te distrezi când poți, foarte bine, dar să faci din asta o preocupare permanentă, niciodată. -III- Din fericire cea mai mare parte a fetelor nu caută întotdeauna distracția. O tânără de oarecare valoare e o personalitate în formare. Dorința de afirmare o face să aștepte cu nerăbdare să i se ofere o șansă, iar dacă așteptarea se prelungește, își pierde răbdarea. Ea ar vrea independență pentru a putea atinge un țel oarecare. Dar cine o împiedică să aibă un țel? Ar putea, de exemplu, să-și perfecționeze ființa morală, să-și dezvolte spiritul, să stea drept în fața vieții în loc să se legene în iluzii. Nu-i trebuie decât voință. Tânăra se poate pregăti pentru viață ajutându-și părinții. Ea îi va face astfel pe ai săi să beneficieze de calitățile pe care le are, de pregătirea sa. Alături de tatăl său va găsi o mie de modalități de a fi utilă, în afară chiar de atenția pentru detalii caracteristică femeilor. Știu un tată care și-a făcut fiica asociată la firma sa și consilieră în vânzări. Dacă s-ar fi dovedit superficială sau iresponsabilă, e clar că el nu ar fi implicat-o în afacerea sa. De ea a depins încrederea care i s-a arătat. -IV- Muzica, lecturile în comun, jocurile de cărți ca tabinetul sau macao, tot ce alungă monotonia serilor în Familie, iată domeniul tinerelor. Pentru că nu aparții nimănui, nu e un motiv să te preocupi în mod egoist doar de tine, ci dimpotrivă o șansă de a fi folositoare. Independența, cum o înțeleg unele, se obține cu prețul unor responsabilități. Ori tânăra nu are nici responsabilități, nici experiență, chiar dacă a învățat totul din cărți, de aceea nu are de ce să i se pară dificil să-și asculte mama. Românca e în general crescută acasă, ceea ce face ca între ea și mama ei să apară o comuniune de gusturi și de gânduri. Viața sub același acoperiș păstrează această apropiere, asemănările de fire o accentuează. Fiica își destăinuie îndoielile, visele, entuziasmele mamei sale fiindcă știe că poate găsi la ea înțelegere sau îndrumare. Astfel mama și fiica ajung să fie tinere împreună. Nicio afecțiune nu dă rezultate mai bune, nicio afecțiune nu are o influență mai salutară asupra cuiva care tocmai pășește în viață ca afecțiunea dintre un părinte și copilul său. Tânăra devine ajutorul mamei sale, sfătuitoarea sa în amănunte de interior, mângâierea sa în confruntarea cu neliniștile provocate de griji. Jucând un asemenea rol, care de fapt îi și aparține, ea câștigă enorm pentru inimă și minte. Mama poate să-i călăuzească gândul spre ce ține de intelect și s-o pregătească temeinic pentru lucruri serioase, lăsând-o totodată să-și manifeste liber înclinația specifică vârstei pentru veselie, pentru îmbrăcăminte chiar. Buna dispoziție e o mare virtute, iar eleganța o formă de manifestare a bunului gust. -V- Iată înfățișat succint tipul de tânără care se impune admirației noastre, iată tânăra model. Și acest tip ideal poate fi regăsit în toate literaturile de oricine vrea să reflecteze la el. E Antigona, e Cordelia, e adorabila Iphigenia a lui Racine. Popescu Angela |
TOAMNĂ NOUĂ (Videoclip, 5 min.)
http://www.youtube.com/watch?v=o1T849RpHfg |
NOUL NOSTRU LOGO
http://1.bp.blogspot.com/-LbwkjQKQjM...1600/Logo1.png |
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE
FAMILIA Respectul -I- În prezent respectul e pe cale de dispariție. Foarte mulți cred că e pueril și demodat. Tineretul nu mai respectă vârstnicii, de altfel nimeni nu mai respectă nimic. Dacă legea nu ar fi apărată de polițist și de jandarm, am considera-o facultativă. Lipsa respectului se manifestă, din nefericire, mai ales în Familie. Cine se mai jenează de străini, nu se mai jenează de ai săi. În general, să te jenezi cât mai puțin posibil a devenit un țel. Viața așa cum Dumnezeu o vrea, așa cum Națiunea o cere, e plină de îndatoriri și pentru a ne menține la un nivel moral superior e nevoie să ne jenăm mai mult. Respectul, nu e doar frumos, el mai e și unul din cele mai bune mijloace de a diminua egoismul. Unele forme exterioare de politețe sunt folosite în lume aproape mașinal, dar respectul obișnuit și constant e mult mai greu de practicat în Familie. Fără îndoială copilul își ascultă părinții, fiindcă autoritatea lor, ca aceea a legii, se afirmă la nevoie prin forță, dar înțelege de ce e necesar să-i asculte? Îi e clar că la orice vârstă singurul mod de a fi independent față de o autoritate e de a-i recunoaște caracterul venerabil? Copilul se crede adesea nu doar egalul părinților săi, ci mult mai capabil ca ei. O tânără modernă, suportând poate cu condescendență mustrările materne, va gândi că „biata mama” are concepții învechite, așa cum unii băieți își vor trata tatăl, prea îngăduitor, ca pe un coleg de clasă. Toate acestea sunt șocante, pentru că Familia trebuie să fie o școală a respectului. Altădată respectul domina tandrețea. Memoriile din trecut ne dau imaginea unor Familii unde mamei i se spunea „Doamnă”, sărutându-i-se mâna. -II- Încercând să fim mai puțin protocolari am sărit la cealaltă extremă. Tutuiala s-a generalizat. Să recunoaștem însă că în Familie tutuiala exprimă mai multă afecțiune. Poți să-ți respecți părinții, chiar dacă îi tutuiești. Limbajul, tonul sunt cele care contează. Trebuie însă evitat aici tot ce marchează egalitatea, părinții și copiii nu sunt egali. Fără respect, afecțiunea filială nu e ce s-ar cuveni să fie, îi lipsește baza și odată cu ea, trăinicia. Alături de părinți sunt bunicii și către ei trebuie să îndrepte cel mai mult respectul nostru, pentru că ei au pe lângă dreptul anilor, pe acela al slăbiciunii. Autoritatea lor nu se mai manifestă, ea personifică îngăduința, ei îi lasă pe părinți să mustre, spunându-și că le rămân puțini ani pentru a îndrăgi. Cum le-am putea arăta vreodată toată stima pe care o merită? Ei reprezintă un trecut de înțelepciune și de trudă. Prosperitatea Familiei, atâta câtă e, e în parte realizată de ei. Și pentru toate acestea, de care copiii profită, e prea mult să ceri deferență, lipsa contradicțiilor? Acești bătrâni amabili, care nu mai trăiesc decât prin ceilalți, aceste bunici păstrându-și tinerețea inimii până la capăt, sunt pentru tineri o lecție vie contra egoismului care usucă și paralizează. Să ne ridicăm privirile spre ei, pentru că sunt mai sus ca noi pe treptele care duc spre culmi. -III- Continui cu ce ar fi trebuit să încep, cu respectul de sine, care-l implică pe acela pentru chinuita noastră limbă română, fiică de Familie bună și de origine nobilă. Multe tinere adoptă argoul și tonul liceenelor care nu prea dau pe la școală. Folosirea unor expresii vulgare afectează gândirea, care și ea devine vulgară. Fără să incriminez gustul pentru sport, mă văd obligată să remarc că el dă uneori acestor domnișoare un aspect teribil de viril și un jargon supărător. Femeile, indiferent de vârstă, au datoria să păstreze pe lângă bărbații din Familia lor prestigiul delicateței. Ele trebuie să le merite respectul ca să-l poată pretinde întotdeauna. Evitând camaraderia fetele vor deveni cele mai bune prietene pentru frații lor. Respectul de sine e o obligație strictă, femeia, tânăra îi vor datora respectul celorlalți. Ele să învețe să-și controleze comportamentul, limbajul și gândul, să traseze în jurul lor un cerc de care răul să nu poată trece sub niciun pretext. -IV- Câte forme nu are respectul! Să știi să asculți cu răbdare și bunăvoință, să te arăți săritoare, amabilă, să ai pentru persoanele mai în vârstă decât tine acele atenții mărunte care înseamnă atât de mult pentru ceilalți, să nu-ți spui părerea pe un ton arogant, să nu tranșezi cu tupeu. În Familie, respectul se dovedește în detaliile vieții de zi cu zi, el se manifestă în fiecare clipă, e lubrifiantul care face angrenajele să funcționeze fără să scârțâie inoportun. Situațiile când putem da dovadă de devotament sublim fiind rare, să nu neglijăm nicio ocazie de a ne face agreabile. Popescu Angela |
OCTOMBRIE (Videoclip, 4:35 min.)
http://www.youtube.com/watch?v=ByCxKT8ggE4 |
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE
FAMILIA Spiritul de Familie -I- Spirit de Familie? Expresia nu e abstractă. Ea arată că membrii aceleiași Familii sunt solidari, că acționează cu gândul la interesul lor comun și că se ajută unii pe alții la greu. E un fel de angajament tacit care, să recunoaștem, dă un sentiment liniștitor de siguranță. Spiritul de Familie nu se limitează la soț, soție, copii, ci include toate rudele oricât de îndepărtate ar fi. El a dus în trecut la formarea de triburi și de clanuri. Pe vremea când fiecare Familie românească locuia în același sat, târg sau măcar provincie, această legătură se păstra până la a șaptea spiță și chiar mult dincolo de ea. Nu a mai rămas nimic din astfel de șiruri nesfârșite de neamuri, dar mai sunt Familii care, în ciuda risipirii, păstrează sentimentele de altădată. Membrii lor se simt apropiați, chiar fără să se cunoască. Ei se sprijină reciproc în viață, fiecare numindu-i pe ceilalți „ai mei” de câte ori vorbește despre ei. O astfel de solidaritate morală e creată de faptul că avem nevoie unii de alții, că nefiind făcuți să trăim singuri, ne simțim atașați de toți cei de același sânge cu noi. -II- Spiritul de Familie e exclusiv ca toate sentimentele puternice și nu ar fi lipsit de pericole, dacă ne-ar limita simpatia la un cerc restrâns. Dar un asemenea inconvenient nu e de temut, pentru că în prezent spiritul de Familie e pe cale dispariție. E necesar să-l reconstituim în ce are folositor, să-l insuflăm copiilor, să-l cultivăm în noi. Femeilor le revine această misiune pentru că sunt mai conciliante, mai păstrătoare și mai diplomate. -III- Unele Familii foarte unite păstrează mai multe generații aceeași conduită, fac aceleași munci, îmbrățișează aceleași cariere. Există Familii de militari, Familii de magistrați, Familii de profesori. Odinioară toți membrii unor astfel de Familii, de la străbunici la strănepoți, trăiau împreună sub același acoperiș în bună înțelegere. În acea vreme respectul reciproc, ascultarea șefului favorizau această viață în comun pe care astăzi fie o evităm, fie o acceptăm cu foarte mare reținere. Condițiile de independență actuale ușurează îndeplinirea obligațiilor familiale. Un motiv în plus de nu neglija ce a mai rămas din ele. Suntem poate prea dispuși să alegem între rudele care ne plac și cele care nu ne plac. Mai sunt apoi rudele bogate și rudele sărace. -IV- Catastrofele, crizele economice, transformările atât de frecvente din viața modernă creează diferențe de avere chiar între copiii aceluiași tată, nu doar între rude îndepărtate. Îmbogățirea, sărăcirea, o carieră strălucită, o căsătorie aruncă în lumi diferite verii care au crescut împreună. Tot ce se poate face aici e să se înalțe sufletele destul de sus pentru ca ele să nu mai țină cont de diferențele de stare materială. E frumos să te realizezi singur, dar e o meschinărie să roșești din cauza unei origini modeste. O spun pentru cei bogați. Invidia e josnică. O spun pentru cei săraci. Femeile sunt mult mai înclinate spre invidie ca bărbații. Ele sunt capabile și de o trufie crudă, alungând de exemplu din Familie un membru care nu le face destulă cinste sau privind de sus o rudă nevoiașă care se deplasează cu autobuzul pentru că nu are mașină. Toate acestea sunt ridicole și mizerabile. Se poate afirma același lucru despre geloziile mondene, despre rivalitățile de frumusețe, despre relațiile care distrug adesea prietenii. -V- Să înțelegem o dată pentru totdeauna că în Familie afecțiunea și întrajutorarea reciproce sunt mai presus de bani sau de poziția socială. Popescu Angela |
ULISE ȘI SIRENELE
-I- În trecut ne protejam de State agresive, în prezent amenințarea e pretutindeni. Toți încearcă să ne impună idei și comportamente utile lor, nu nouă. În plus mijloacele de manipulare s-au perfecționat și multiplicat. Acestui pericol nu-i putem opune nimic. Instinctul familial ne e subminat prin apologia perversiunilor sexuale și prin coruperea tineretului. Patriotismul ne e contracarat de propaganda antinațională. Religia ne e combătută violent. -II- Apartenența la grupuri de strânsă coeziune ca Familia, cultele, organizațiile profesionale, partidele ar putea servi ca bastion contra oricăror influențe negative pentru că prin schimburi socio-afective s-ar forma un sistem solid de opinii individuale. Dar astfel de grupuri sunt fie slăbite, fie neutralizate, fie infiltrate. În acest moment tendința e de a nivela chiar și diferențele sexuale. Pe scurt s-a pus în mișcare un tăvălug care uniformizează orice întâlnește în cale, mijloacele noastre firești de apărare fiind anihilate. Ce putem face în fața acestei situații „disperate, dacă nu chiar grave”, cum ar spune englezii? -III- Răspunsul l-am putea găsi la vechii greci care au prevăzut totul, chiar și manipularea. Ulise, într-una din călătoriile lui, trebuia să traverseze cu corabia strâmtorile bântuite de sirene. Ele, se spunea, fermecau pe oricine le asculta cântecele și-l împingeau la pierzanie. Plaja din fața sălașului lor era acoperită de epave și de oase omenești. Pentru a rezista seducătoarelor sirene vicleanul Ulise își pune oamenii să-și astupe urechile cu ceară, le cere să-l lege de catargul corabiei și-i roagă să nu-l dezlege decât după ce vor fi scăpat de primejdie. Ulise și însoțitorii lui nu au spus „suntem destul de deștepți pentru a ne suci mințile cineva”, și-au pregătit apărarea. Totul a decurs fără incidente. Vâslașii au tras la rame pentru că nu auzeau nimic, căpitanul auzea, dar era legat de catarg. Sirenele degeaba au cântat „veniți la noi, ascultați-ne, veți trăi experiențe extraordinare, veți avea parte de plăceri extatice, vi se vor deschide orizonturi noi”, ambarcațiunea și-a văzut de drum, stratagema a reușit. -IV- Isprava a presupus luciditate, modestie, încredere reciprocă și reținere față de consumul de informație nocivă. Putem fi și noi în stare de așa ceva? Pasaj din cartea „Petite histoire de la désinformation” de Vladimir Volkoff apărută la Éditions du Rocher în 12 martie 1999 Traducerea Pârvu Ana Maria Titlul și organizarea textului ne aparțin |
|
DE-AM SĂ UIT...
autor necunoscut Iubită mamă de-am să uit, Cum dulce tu m-ai legănat, În miez de nopți Sub ale prispei albe bolți, Să fiu iertat! Iubite tată de-am să uit, Coasa ce-n mână tu mi-ai dat Și primul snop, Ce-n dimineață l-am legat, Să fiu iertat! Iubite dascăl, de-am să uit Întâiul "A", ce-am desenat Tremurător Sub aurul castanilor, Să fiu iertat! Iubita mea de voi uita Întâiul "Te iubesc" rostit, În parc târziu, Lângă lacul argintiu, Să fiu iertat! Copilul meu, de-ți voi uita Întâiul gângurit sfios, Ce m-a chemat În noapte lângă micu-ți pat, Să fiu iertat! Prietene, de voi uita Priceperea, căldura ta, Ce-n munca mea Mereu cu drag mă ajuta, Să fiu iertat! Dar dacă-n luptă voi uita, Prin plumb, prin foc și prin nămeți, Cuvântul ce ți-am dat cu jurământ, Tu, Patria mea, Să nu mă ierți! |
ALUNGAȚI DUREREA!
de maior (r) Tomescu Vasile Alungați durerea chiar dacă vă e greu! Au căzut luptând. Nu le-a fost frică decât de Dumnezeu Și murind în picioare, au murit învingând. Cerul e larg deschis Pentru cei ce și-au dovedit vitejia Și pe câmpul de luptă cu sânge au scris: Trăiască România! Nimic nu i-a oprit. Nimeni nu i-a făcut să se teamă. Cu speranță în inimi s-au jertfit Pentru neam și patria mamă. Au murit, dar pe-al lor mormânt Dumnezeu va face flori să răsară. Dumnezeu iubește pe cei ce cad luptând, Dumnezeu iubește pe cei ce mor pentru țară. 3 septembrie 1941 |
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE
SOCIETATEA Solidaritatea socială -I- Practicarea virtuților familiale în afara Familiei ne permite să ne facem datoria față de cei care nu ne sunt rude. E ceea ce se numește la nivel social frăție. Existența nu ne rămâne circumscrisă în cadrul relativ restrâns al căminului. Fiecare are destinul lui, adevărat, dar destinul i se împletește cu destinele altora. Dacă am vrea să ne izolăm din diferite motive, am simți că legături nenumărate ne țin alături de ceilalți fie prin îndatoriri, fie prin drepturi, fie prin sentimente. Primim, dăm și existența noastră însăși e făcută din aceste schimburi. Constatăm zilnic că nu ne putem rezuma la noi, că avem neîncetat nevoie de aproapele nostru, că influențăm și că suntem influențați. Viața socială seamănă cu acele cercuri făcute de o piatră aruncată în apă. Ea merge de la ai noștri până la străini, până la persoane pe care nu le vom vedea niciodată. O amenințare la adresa unuia dintre teritoriile noastre, o epidemie, o calamitate oarecare ne emoționează, chiar dacă nu suntem afectați direct. Orice suferință, orice bucurie găsește în noi o fibră de simpatie pe care o face să vibreze. -II- Se poate remarca faptul că durerea celorlalți stârnește în noi mai multe ecouri ca bucuria lor. Unii văd aici o formă de egoism: răul semenului ne poate afecta, bucuria lui ne face invidioși. Cred că e o interpretare mai bună de dat acestui sentiment: nefericiții au nevoie de noi, fericiții nu. Cuvintele celebre ale poetului antic Terențiu, „sunt om și nimic omenesc nu-mi poate fi străin”, caracterizează bine puternicele sentimente frățești care dau unitate unei Națiuni. Pe unele persoane deosebit de generoase, instinctul de simpatie care-i unește pe cei de un Neam le face capabile de fapte mari. E ceea ce-l determină pe soldat să se sacrifice pentru Țară în vreme de război. E ceea ce-i dă artistului dorința de a crea opere de valoare care să ne aducă bucurie și prestigiu. Această simpatie naturală dă tărie unei comunități. -III- Omul, obligat să trăiască singur, ar fi și incomplet și neputincios în fața existenței, iar multe dintre calitățile lui nu s-ar putea manifesta. Robinson Crusoe a refăcut cu multă trudă toate lucrurile necesare vieții atât de ușor de obținut prin asociere. La fel de greu a evitat abrutizarea, de care marinarul Selkirk, modelul romancierului, nu a scăpat. Bucuria lui Robinson când și-a găsit ca tovarăș de singurătate un biet sălbatic, dovedește în ce măsură avem nevoie de semenii noștri. Suntem născuți pentru a trăi în comun. Societatea e ca o boltă ce s-ar prăbuși, dacă pietrele din alcătuirea ei nu s-ar susține una pe alta. Această imagine a lui Seneca e cel mai frumos și cel mai emoționant simbol al solidarității. La fiecare pas simțim imposibilitatea de a ne izola, necesitatea de a fi ajutați, datoria de a ne ajuta semenii. Viața socială se compune din munca tuturor oamenilor unii pentru alții, meseriile, carierele nu au decât acest scop, iar banul e doar expresia materială a acestor schimburi. -IV- Acțiunea reciprocă, de care vorbeam mai sus, se exercită mai întâi asupra acelora care ne sunt cei mai apropiați. Există, am spus-o, mai multe societăți mici în cea mare, prima fiind Familia, apoi venind oamenii din aceeași localitate, din aceeași Țară. Toate existențele de care se leagă, direct sau mai puțin direct, existența noastră compun grupul din care facem parte și care are mai întâi nevoie de noi. Măsura limitată a inimii noastre și a forțelor noastre ne impune să începem cu această parte a marelui univers, care e câmpul restrâns al muncii noastre, înainte de a ne ambiționa să slujim omenirea. Viața multora va trece fără ca ei să aibă ocazia să-și extindă acțiunea. Ceea ce e cu atât mai adevărat pentru femei. Ele se pot consola că sunt creatoarele, obscure poate, dar eficiente, ale prosperității Familiei lor și Țării lor, că binele făcut de ele se adaugă eforturilor pentru realizarea binelui general. De altfel au fost întotdeauna femei care, fără Familie, s-au identificat cu toți dezmoșteniții de pe lumea asta. Cea mai mare parte a faptelor milostive importante au pornit din inimi feminine. Maica Tereza nu a fost o excepție. Găsim femei în școli unde predau, în spitale unde îngrijesc, în organizații caritabile unde arată că solidaritatea nu e o vorbă în vânt, adică peste tot unde le poartă nevoia irezistibilă din ele de a face bine, de a alina suferința. Ele se achită astfel de datoria pe care o avem toți față de aproapele nostru. Femeile pot în prezent să participe la viața politică. E cazul, fără să cădem pradă unor ambiții iraționale și unor revendicări aberante, să ne pregătim prin dezvoltarea ființei noastre intelectuale și morale pentru prerogativele ce le-am putea dobândi. E cazul de asemenea să nu scăpăm din vedere că Popoarele nu pot împrumuta unele de la altele decât cu foarte mare prudență, fiecare dintre ele avându-și temperamentul său și obiceiurile sale. Nimic nu e mai ridicol ca încercarea unor tinere de la noi de a imita comportamentul tinerelor din alte Țări fără să aibă cheia unei educații întemeiate pe o stare socială diferită de a noastră. Dar cel mai important pentru femeie e să formeze cetățeni. Ea își va învăța fii că în momentele când marea datorie socială vorbește datoria zilnică trece pe planul doi, că aparțin mai mult Patriei decât Familiei. Acționând astfel ea însăși se comportă ca o cetățeancă și dă dovadă de patriotism prin sacrificarea afecțiunii sale materne. Toți, bărbați și femei, fiecare la nivelul nostru și în sfera noastră, purtăm în noi trei iubiri, cea de Dumnezeu, cea de Patrie, cea de Familie și toate trei se reduc la același precept: să nu facem niciodată rău, să facem întotdeauna bine după puterile noastre. -V- E o mare binefacere că societatea ne învață să fim mai puțin egoiști. E o mare binefacere și ajutorul pe care consimțim să ni-l dea ceilalți pentru că la rândul lui ne face mai buni. Solidaritatea e mulțimea obligațiilor reciproce care unesc persoanele și diferitele grupuri ale Națiunii transformându-le într-un tot. Depindem unii de alții. Această dependență, atât de mare în Familie, se regăsește în comunitate, limitându-ne libertatea prin cea a aproapelui, cointeresându-ne la realizarea binelui comun, obligându-ne în folosul nostru să acceptăm asocierea. Nu putem fi total independenți decât cu prețul unei izolări asemănătoare cu cea a lui Robinson Crusoe pe insula sa. Astfel în grupurile naturale sau voluntare există o solidaritate mutuală, care nu împiedică egalitatea și o autoritate, condiție esențială a progresului material și moral. -VI- S-a comparat adesea societatea cu un edificiu. Pentru a-l construi e nevoie de muncitori numeroși de diferite profesii care, conduși de șefi, lucrează la el după puterile lor. Nimeni nu-l poate construi singur, munca tuturor e indispensabilă. Fie că e vorba de meserii sau de asociații cu scop științific, filantropic, etc. aceeași lege se impune: nu există pentru noi niciun câștig și în consecință fericire adevărată decât în asocierea cu semenii noștri. Solidaritatea muncii nu e singura formă de solidaritate, mai e și solidaritatea morală. Istoria unui Popor e aceea a acestei din urmă forme de solidaritate, e povestea tradițiilor din care trăiește și pe care le continuă, e dezvoltarea de-a lungul secolelor a persoanei sale morale realizată de generații succesive. Beneficiem astăzi de eforturile făcute de înaintași timp de două mii de ani și cei din viitor vor beneficia de ale noastre. Chiar în clipa de față, fiecare dintre noi acționează asupra anturajului său prin faptele sale bune sau rele. În mod strict societatea nu e răspunzătoare de greșelile unuia dintre membrii săi, dar e totuși afectată de ele și are prin urmare dreptul să le condamne. Majoritatea, chiar dacă nu împărtășește opiniile unora, chiar dacă e uneori nedreaptă în judecățile sale, e totuși respectabilă și nimeni nu are dreptul s-o jignească. O faptă rea, prin însăși existența sa, vatămă întotdeauna pe cineva. În luptă câțiva viteji pot da curaj camarazilor lor, câțiva lași pot declanșa panica. În exemplul bun nu e vorba doar de contagiune, ci și de stimularea celor mai bune însușiri ale sufletului la vederea unei fapte nobile. Din opinii și din exemple se naște tradiția, alt efect al asocierii indivizilor. Astfel în aceeași Țară datinile, concepțiile, atitudinile se generalizează, astfel oamenii din aceeași Națiune ajung să se simtă apropiați. -VII- Avem un trecut mare. Cine susține contrariul fie nu ne cunoaște istoria, fie e rău intenționat în ce ne privește. Ne-am confruntat aproape permanent timp de două mii de ani cu adversari mai puternici ca noi, dacă eram lași sau lipsiți de înțelepciune pieream demult. Lupta comună pe care am dus-o sub conducerea voievozilor noștri, a regilor noștri pentru a ne apăra ființa națională, pământul, religia, limba română și tradițiile e expresia perfectă a legăturilor de solidaritate dintre noi. Popescu Angela |
BALADA SOLADATULUI
de maior (r) Vasile Tomescu L-au doborât într-o zi cu ger care mușcă. Pe câmpia albă, unde e dușmanul ascuns, Trupul lui tânăr zace de gloanțe răpus Și mâinile îi mai sunt încleștate pe pușcă. A murit, dar pare că privește crunt în jur. Pe chipul lui palid nu vezi nicio teamă. Simți că s-a stins în tăcere, fără să geamă, Înroșind zăpada cu sângele-i pur. Își iubea Țara, satul dintre munți, Credința, soția, copii, părinții cărunți. De aceea a luptat, de aceea s-a jertifit. De aceea acum pe nesfârșita câmpie, Trupu-i amenințător, încă plin de mânie, Stă în calea răului ca un zid de granit. 19 ianuarie 1942 |
DEPARTE
de maior (r) Vasile Tomescu Departe în stepă se bătea unitatea, Ca să redea Țării strălucirea și demnitatea. Lupta făcea prăpăd când unu' dintre noi căzu lovit. Cel mai bun camarad al meu zăcea lângă mine rănit. Și buzele-i șoptiră: "de te vei întoarce acasă, Treci pe la mama și-o îmbărbătează. Spune-i c-am plecat spre zările senine. Spune-i să nu plângă, spune-i că mi-e bine." 4 februarie 1942 |
PANSEURI
Forța unei Națiuni și bunăstarea ei depind nemijlocit de numărul copiilor ei. Interesele superioare ale Patriei sunt limita oricărui drept individual de proprietate, de muncă și de salariu. Atât Familia cât și Națiunea sunt colectivități naturale și nu rezultatul unei simple convenții. Trebuie să lucrăm ca să ne facem societatea mai bună, nu să ne indignăm că e încă imperfectă și să învinovățim Țara de toate relele cu care ne confruntăm. Fără Țară, fără Națiune, fără Familie, fără Religie am fi simple marionete. Dezrădăcinați, izolați de ai noștri și lipsiți de credința în Dumnezeu nu ne-am putea opune niciunui abuz. Corupția e un instrument de control al unei Țări. Popescu Angela |
PANSEURI
Fericirea omului depinde mai mult de ce este decât de ce are. Pentru cei ce nu posedă nimic, Patria e singura avere. Cu adevărat bogat e doar cel care pune mai presus de orice interesul general. E aberant să-ți cauți binele în afara binelui comun. Doar Națiunea și Familia ne apără cu sinceritate drepturile. Orice s-ar spune sângele apă nu se face. Popescu Angela |
PANSEURI
Reîntoarcerea la pământul natal și cunoașterea istoriei naționale pot reda niște repere unui Popor debusolat deliberat. Pentru a ne împlini destinul ca Națiune trebuie să transmitem mai departe ce ne-au lăsat strămoșii. Singura soluție pentru prezent: reînsuflețirea conștiinței naționale în noi, între noi și în jurul nostru. Statul național trebuie să-și regăsească locul pentru că doar el ne poate apăra și garanta drepturile. Avem nevoie de un Stat protector într-o lume care a luat-o razna. Fără credință în Dumnezeu, fără patriotism, fără idealism, fără virtuți civice și morale nu vom putea depăși dificultățile prezentului. Nu există libertate împotriva Națiunii, împotriva binelui comun, împotriva Familiei, împotriva moralei. Femeile care renunță la a fi mame, renunță la ce-i mai bun. Un copil în plus = un client în plus. O economie care nu e susținută demografic nu se poate dezvolta. Popescu Angela |
PĂMÂNTUL NATAL
de maior (r) Tomescu Vasile Mă înfior când cuvântul Patrie rostesc. Plecat în Țară străină auzindu-l tresar, Îmi răsună-n suflet ca un imn ceresc, Ca vocea iubitei sau ca pașii ei pe trotuar. Munți învăluiți în ale dimineții cețuri alburii, Văi pe care le îmbracă a nopții brumă, Câmpii mănoase, dealuri acoperite de vii, Turnuri vechi argintate de razele de lună, Pajiști, poteci iuți, ziduri cenușii, Fântâni unde țăranii vitele-și adapă Vorbind despre ce s-a-ntâmplat peste zi, Fumându-și țigara sau bând apă, Casa părintească unde-n vatră arde focul, Fumul ce se-nalță din horn spre cerul mohorât, Ograda unde, copii, ne luam cu jocul... Lucruri neînsuflețite cum de vă iubesc atât?! 23 februarie 1942 |
PARABOLĂ
„Trăiască libertatea! Jos tiranii!”, strigă motanul în timp ce deschidea ușița de la colivia canarului. Atrasă de înălțimi, mica pasăre nu stătu mult pe gânduri și se avântă pe fereastra larg deschisă spre albastrul incredibil al cerului de vară. Era însă neobișnuită cu zborul, obosi, apoi căzu ca o piatră printre florile din grădină. Motanul, așezat acolo la pândă, atât aștepta. Ce a urmat e ușor de imaginat. Menirea coliviilor nu e doar de a ține păsările închise, ci și de a le proteja. Popescu Angela |
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE (8)
SOCIETATEA Dreptatea =PRIMA PARTE= -I- Cele patru virtuți cardinale sunt Forța, Prudența, Cumpătarea și Dreptatea. Le-ați văzut statuile sculptate de artiștii Renașterii? Forța și Dreptatea, grave și frumoase, sunt reprezentate împreună cu atributele lor. Forța cu sabia și Dreptatea cu balanța. Oare din cauza înfățișării lor severe ne par demne de stimă, dar nu atrăgătoare? Se întâmplă cu virtuțile ce se întâmplă cu unele persoane ale căror merite le cunoaștem, dar de a căror companie ne ferim. Alături de cineva puternic, prudent, cumpătat și drept ne-am apărea nouă înșine așa cum suntem, nu așa cum ne place să credem că suntem. Dreptatea e, după părerea mea, marea bătaie de inimă a omului. Anticii o defineau mai clar: voința fermă și constantă de a da fiecăruia ce i se cuvine. Sentimentul a ceea ce e drept și nedrept se află în sufletul tuturor. Un copil, de cum începe să înțeleagă, își dă foarte bine seama când greșește și simte că e nedreptățit, dacă e certat fără s-o merite. Națiunile din antichitate au respectat omul drept, chiar dacă uneori l-au exilat ca pe Aristide, sau l-au omorât ca pe Socrate. Ceea ce numim lege naturală nu e de fapt decât îndatorirea de a fi drepți și nu au existat niciodată Popoare care s-o fi ignorat complet. Era doar pusă în umbră, denaturată de barbarie sau de coruperea moravurilor, ceea ce nu o împiedica să existe. Admirăm în toate epocile figurile nobile care au personificat-o, cu toate că nu complet, pentru că acești oameni erau influențați de mediul lor, de timpul lor și credeau legitime lucruri care astăzi ne revoltă ca sclavia, cruzimea față de învinși, sacrificiile umane. Chiar în vechea Romă, renumită pentru legile sale drepte, cei slabi erau tratați dur. Romanii priveau legea mai mult ca pe un mijloc de reglementare a raporturilor dintre cetățeni, decât ca pe o modalitate de a-i ocroti pe cei lipsiți de apărare. -II- Dreptatea are două aspecte, unul comutativ și unul distributiv. Dreptatea comutativă se aplică schimburilor, atât pentru atât. Ea nu ține cont de persoane, ci doar de obiectele schimbate. Balanța o simbolizează. Dreptatea distributivă se aplică persoanelor. Ea pune de acord salariul cu meritul. Egalitatea raporturilor o simbolizează. Cinstea are mai multă suplețe. Anticii o comparau cu o riglă de plumb care ia forma sinuozităților terenului de măsurat, spre deosebire de rigla rigidă de fier. Nimic material nu o exprimă totuși în întregime. E doar spirit. Și pentru că există în sufletele oamenilor lucruri pe care doar un suflet le poate aprecia, cinstea, deși își are locul alături de dreptate, e mai presus de ea. Ideea de dreptate o implică pe cea de drept. Conaționalii noștri fiindu-ne frați au drepturi egale cu noi. Formula „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face” arată succint de ce suntem datori să fim drepți. Avem obligația să respectăm drepturile aproapelui și ca să fim siguri că nu i le încălcăm e bine să ne punem uneori în locul lui. Fiindcă trăim în comun, fiecare dintre faptele noastre corespunde unei fapte a celor de care suntem legați prin frăția națională, prin rudenie, prin prietenie, prin asocieri de tot felul. E limpede că omul care ar acționa după placul său, fără a-i păsa de ceilalți, nu ar putea fi decât nedrept. Cuvântul nedreptate e atât de odios că provoacă indignare imediat ce e rostit. Nimic nu ne rănește mai mult ca reproșul „ești nedrept”, mai ales dacă nu suntem decât vag conștienți că am comis o nedreptate. E de ajuns să se spună „S-a făcut o nedreptate” ca să apară proteste. Un instinct puternic, dacă nu-l inhibă interesele, ne va avertiza pe toți că apărăm o cauză comună. Aproape toată lumea poate să vadă unde e nedreptatea. Conștiința cea mai amorțită o spune destul de tare pentru a fi auzită, dar unii nu au forța sau voința de a o asculta. Trei virtuți, din cele patru, le lipsesc. E ceea ce se numește lipsă de caracter. Popescu Angela |
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE (8)
SOCIETATEA Dreptatea =PARTEA A DOUA= -I- E mai greu să fii drept decât să fii bun. Pentru a fi buni e de ajuns adesea să ne ascultăm inima. Când suntem drepți, ne achităm de o datorie imperioasă și să plătești o datorie e mult mai puțin plăcut decât să faci un cadou. Ca să apreciem corect faptele noastre sau ale celorlalți, trebuie să le cunoaștem cauzele. Suntem ispitiți să ne credem mai buni decât suntem, să considerăm că avem întotdeauna dreptate, să spunem vorbe goale. E și mai rău când nu e vorba de noi, ci de cineva drag. Femeile, mai ales, sacrifică fără milă drepturile acelora care nu înseamnă nimic pentru ele. Când iubim, inima judecă. Stare sufletească duioasă pentru noi, coșmar pentru ceilalți. Ne apărăm prietenii, îi susținem chiar când greșesc. Orbi la defectele lor, îi ajutăm în mod inconștient să facă rău altora care ne sunt indiferenți. Multe femei se comportă așa și sunt antrenate în tot felul de dezastre. -II- Dreptatea nu ține degeaba în mână o balanță. Greșim că-i măsluim greutățile. Mulți se indignează, protestează, dacă li se încalcă drepturile, dacă li se ia ce le aparține, dar puțini văd binele aproapelui și-l respectă. Cea mai mare parte a nedreptăților făcute de noi, a prejudiciilor pe care le cauzăm celorlalți ar fi evitate, dacă ne-am strădui să fim drepți. A fi drepți cu ceilalți înseamnă să le vedem și părțile bune. A fi drepți cu noi înseamnă să ne vedem și părțile rele. E necesar să ne cunoaștem bine defectele și calitățile ca să ne putem îndeplini îndatoririle. E injust să nu-ți folosești toată energia pentru a face bine. E injust de asemenea să nu-ți aperi drepturile, demnitatea. O femeie care, din slăbiciune sau timiditate, și-ar lăsa copii să dea dovadă de lipsă de respect față de ea, nu ar fi în stare să-i educe. Și îndatoririle trebuie apreciate corect. Nimeni nu e mai nedrept, mai despotic ca o persoană care își privește obligațiile doar din punctul său de vedere și se achită cu intransigență de ele considerând că face bine. Biată balanță, dacă am ține-o în echilibru în loc să așezăm totul pe un singur taler, multe lucruri ar merge mai bine pe lumea aceasta! E cu siguranță greu să ne punem în locul altuia. Două ființe pot nutri o mare afecțiune reciprocă fără să reușească să se înțeleagă bine. Cum să fim siguri de consecințele reale ale faptelor noastre asupra celorlalți? Ni se va întâmpla inevitabil să fim nedrepți fără să știm. Putem însă să fim drepți în intenții, sinceri, imparțiali în comportament și să nu uităm niciodată principiul de bază al unei echități elementare: fă bine pentru că așa e bine, nu din instinct. Popescu Angela |
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE (8)
SOCIETATEA Dreptatea =PARTEA A TREIA= -I- Îndatoririle au fost împărțite în stricte și mari. Să nu răspunzi la bine cu rău e o îndatorire strictă. Să faci bine întotdeauna pentru că așa se cuvine e o îndatorire mare a cărei îndeplinire o așteptăm de la ceilalți, la fel cum ei o așteaptă de la noi. Au fost multe nedreptăți în toate timpurile. Istoria le condamnă, înregistrând totodată faptele bune ale acelora care au iubit atât de mult dreptatea că și-au dat și viața pentru ea. Adevărații prieteni ai dreptății nu s-au lăsat influențați nici de teamă, nici de interes, iar răspunsul lor la amenințări sau promisiuni a fost întotdeauna „Nu!” pentru că le era imposibil să nu-și facă datoria. Dreptatea distributivă se aplică femeilor mai mult în sfera căminului. Ele nu se prea implică în treburile publice, deși de la Debora, profetesa care judeca în Israel sub un palmier, au fost destule suverane drepte. Să veghezi la menținerea ordinii publice, la respectarea interesului general și privat, la garantarea de drepturi egale tuturor, să trebuiască să decizi declararea unui război sunt responsabilități greu de asumat. Dreptatea la cele mai multe dintre femei se confundă cu nepărtinirea. Nepărtinirea le e necesară în relațiile sociale pentru că sunt înclinate să urmeze primul impuls, să vadă lucrurile doar din punctul lor de vedere. Blândețea e cu siguranță virtutea principală a sexului lor, dar ea poate veni din slăbiciune, din capriciu, dintr-o fantezie în judecăți. De aici până la nedreptate în fapte nu e decât un pas. Ele au deci obligația să-și cultive obișnuința de a recunoaște imparțial ce e drept. -II- Dreptatea presupune într-adevăr un drept recunoscut și pozitiv spre deosebire de nepărtinire, care deși își are sursa în simțul moral, ascultă totuși de îndemnurile inimii. Dreptatea strictă e pentru bărbat o obligație, nu-l laudă nimeni pentru ea. Nepărtinirea e dimpotrivă la femeie o virtute foarte apreciată, fiind aproape imposibil de practicat fără folosirea devreme a rațiunii pentru a reprima pornirile care tulbură judecata și pentru a alege liber calea datoriei. Femeile, având dintotdeauna o mare influență asupra opiniei publice, sunt datoare față de societate s-o exercite în favoarea unor cauze drepte. Ele să știe să ierte și să deplângă răul, dar să nu ajungă niciodată să-l justifice sau să-l apere din lipsa acelei limpezimi a judecății care împiedică sensibilitatea s-o ia razna. Nu ajunge ca autoritatea lor în Familie sau în comunitate să fie plină de farmec și bunăvoință, e important ca ele să dea dovadă de spirit de dreptate în purtarea lor, să vadă clar nedreptatea și să nu se teamă s-o semnaleze. Chiar când facem bine, trebuie să fim drepți. Sacrificiul cel mai dezinteresat poate fi nedrept, dacă lipsește pe cineva de timpul nostru sau de afecțiunea noastră. E ceea ce femeile nu înțeleg prea bine, atrase cum sunt de faptele bune și uitând de îndatoriri obligatorii. Să-ți neglijezi Familia pentru activități facultative de voluntariat, s-o lipsești de cele necesare oferind ca donație banii de cheltuială, să faci rău unui străin ca să-i faci bine unui prieten, să combați o cauză bună când e susținută de cineva care-ți displace sunt forme de nedreptate frecvente cu atât mai crude cu cât sunt mai pătimașe și mai oarbe. -III- Foarte puține persoane sunt drepte în mod firesc, iar dintre cele care sunt unele manifestă adesea reticență din interes. Să nu mai ai decât doi lei și să fii nevoit să dai unul e greu oricare ar fi motivul pentru care trebuie s-o faci. Dar cum putem fi drepți, dacă nu facem ce e drept indiferent de împrejurări? Spiritul de dreptate ne face în același timp să fim îngăduitori cu cei lipsiți de el și ne ajută să li-l insuflăm. Virtuțile nu se exclud una pe alta, ci se completează reciproc. Cele de mai sus pot fi folositoare unei tinere. Ea va învăța din ele să nu-și conceapă contabil existența ca pe diferența dintre încasări și cheltuieli, să nu ceară reciprocitate riguroasă în toate. Dacă suntem drepte, nu ne vom imagina că lumea e făcută pentru noi, nu vom ocupa peste tot cel mai bun loc, nu vom trăi fără să ne pese de cei pe care i-am putea călca în picioare. Aplicarea virtuții dreptății în toate ne va ajuta să stârpim din noi microbul egoismului, care altfel ne-ar îmbolnăvi iremediabil. Popescu Angela |
DATORIE, EGOISM, MORALĂ ȘI IUBIRE CREȘTINĂ
Datoria Ceea ce ne impune în prezent Patria e o necesară misiune istorică. Pentru a o îndeplini trebuie să renunțăm la confortul personal. Nu e ușor, dar făcându-ne datoria ne vom recăpăta respectul de sine. Ideologia actuală, o ideologie a plăcerii și egoismului, trebuie înlocuită cu o ideologie a datoriei și a generozității. Depășirea egoismului Egoismul, favorizând cultul propriei persoane și satisfacerea capriciilor individuale, se transformă, prin forța lucrurilor, în narcisism cu consecințe ușor de sesizat. Raporturile umane dezinteresate, încurajate de generozitate, sunt înlocuite de calcule și de tranzacții. Oportunismul și cinismul detronează respectul. Marea generozitate creatoare dispare în folosul meschinăriei sterile. Pe măsură ce personalitățile noastre se hipertrofiază totul se degradează. Măreția umană face loc răutății, bestialității și primitivismului. Nimic trainic, valoros nu se poate realiza în această dezordine. Omul nu poate rămâne om urmând panta alunecoasă a instinctelor generate de partea de jos pântecului și de stomac, ci, dimpotrivă, păstrându-și libertatea de a le spune nu. Noblețea se câștigă prin cumpătare și alegeri care trebuie să fie alegeri ale creierului și nu ale viscerelor. Nu e vorba aici de a neglija latura instinctivă a omului ci de a o depăși, de a o subordona unui ideal adevărat care să nu fie acela al unor plăceri nefirești și degradante. Or tocmai asta se face în prezent: se incită animalul din noi. Trebuie să scoatem îngerul din fiară. Nu un înger descărnat și himeric, ci un înger cu chip de om, a cărui privire se îndreaptă spre lumina cerului, nu spre bezna abisului. Morala Omul care își face datoria față de semenii săi și Patrie este un om care își păstrează și el libertatea interioară, exigențele proprii, conștiința de sine, dar spre deosebire de egoist își subordonează fapta la ceva mai presus de el. Prin aceasta el se autodepășește și-și realizează un anumit echilibru interior în același timp spiritual, intelectual și afectiv. Pentru a ne elibera de tirania instinctelor josnice și a egoismului avem nevoie de credință în Dumnezeu și de morala creștină, adică de o morală a datoriei și a sacrificiului pentru aproape. Morala creștină presupune stăpânire de sine, perseverență, bun simț și forță sufletească. Aceasta nu exclude entuziasmul, pasiunea, ci dimpotrivă. De altfel nimic mare nu s-a făptuit pe lumea aceasta fără pasiune. Dar pasiunea nu trebuie să fie patimă instinctivă, ea trebuie să fie pasiune pentru ideal, pentru adevăr, pentru bine. Pasiunea datoriei trebuie să distrugă patimile. Puterea de a iubi Pentru a ne putea face datoria față de semeni și față de Patrie avem nevoie și de iubirea creștină. Puterea de a iubi creștinește ne determină să fim atrași de frumusețe, de bine, de adevăr, de dreptate. E o putere creatoare prin excelență. Ea dă naștere tuturor virtuților, ea inspiră sentimentele cele mai generoase, ea ne îndeamnă la fapte bune. Fără ea nu există ideal, inima e goală și acțiunea sterilă. Mareș Bogdan |
ATACUL
de maior (r) Vasile Tomescu Șuieră gloanțele, șuieră vântul, Se aude bubuit de tun, Printre explozii răscolind pământul, Batalionu’ își face drum. Stă neclintit în furtună, nesupus, Germen de ordine în haos, Camarazi înainte, capul sus, N-avem timp de repaos. Spice coapte, vieți secerate, Făina albă a pâinii de pe masă, Căci din rănile noastre curate, Speranța va țâșni mai frumoasă. O speranță mai mare, mai fierbinte, O speranță înaltă, nepieritoare. Nu plângeți pe ale noastre morminte, Sufletul nostru e o rază de soare. 15 iunie 1942 |
DESPRE CUVINTE
Cuvintele sunt mai mult decât cuvinte. Cuvintele freamătă, cuvintele mângâie, cuvintele cântă, cuvintele clădesc, cuvintele rezistă, cuvintele înving. Visez, sper, strig, cânt, sunt. De două mii de ani limba română răsună pe plaiurile noastre. Ea inventează, ea spune dor, ea spune octombrie, ea spune aprilie, ea spune mare, ea spune port, ea spune frică, ea spune curaj, ea spune câmpii, ea spune munți, ea spune speranță, ea spune că suntem aici și că vom rămâne aici. Când nu mai sunt rostite corect sau când nu mai sunt iubite, cuvintele tac și sunt uitate. Le vedem îndepărtându-se încet, încet și dispărând. Dar ne-am putea bate pentru ele, le-am putem apăra. Parcă vă aud spunând: „Vom lupta împreună!” Cu cât vor fi mai mulți poeți care s-o scrie și oameni care s-o vorbească, cu atât limba română va trăi mai mult. Pârvu Ana Maria |
|
UNIRE!
Mi-a plăcut întotdeauna ziua de 1 Decembrie. Era ziua când bunicul, veteran de război, arbora tricolorul la balcon. Era ziua când, copil fiind, vedeam oamenii mari renunțând la dispute și reamintindu-și că sunt frați. Până și vecinul cu care ne certam mereu venea să discute cu tata la o bere. Așa se face că 1 Decembrie mi s-a întipărit în minte ca o sărbătoare a înfrățirii. Șicanele pe care ni le facem reciproc, faptul că unii dintre noi sunt prea sărăci și unii prea bogați, nedreptățile, lipsurile nu trebuie să ne facă să uităm că suntem toți români. Să depășim, fie și numai o zi pe an, momentele când suntem dezbinați, când suntem dezorientați, când nu mai știm la ce să visăm, când considerăm cinismul inteligență, când indiferența ni se pare înțelepciune! Pierdem prea mult timp vorbind despre ce ne desparte. Să vorbim, măcar de Ziua Națională și despre ce ne unește. Despre tot ce e frumos în această viață pe care ne-o construim la noi în Țară, despre acești bărbați tineri care au devenit tați excepționali, despre aceste femei strălucitoare, curajoase, devenite mame iubitoare, despre tot ce ne poate îndreptăți să spunem „A noastră-i lumea!” Suntem un Popor generos, blând și dârz. Suntem un Popor inteligent și talentat. Suntem Popor ce poartă în inima lui mare căldura verii și feeria albă a iernii. Vocea noastră trebuie auzită și n-o putem face auzită decât dacă vom construi punți între noi, nu garduri. Tomescu Ionuț |
|
http://1.bp.blogspot.com/-m50yz_CsJx...BRomaniei1.jpg
NOI, VREMEA ȘI VREMURILE La noi vremea și vremurile sunt importante. Ele ne-au modelat un pic după chipul lor, iar noi le-am modelat un pic după chipul nostru. Ne place iarna pentru că pe pagina ei albă ne putem schița viitorul, pentru că liniștea întinderilor acoperite de zăpadă ne permite reflecția, pentru că putem face lucrurile pe îndelete, temeinic. Uneori suntem la fel de tăcuți ca iernilor noastre. Uneori iarna ne pare atât de lungă că nici nu observăm venirea primăverii. Nimeni nu se simte totuși mai bine ca românul primăvara. Nu mai e frig, seva curge, dă frunza, apele se transformă în torente. Tumultul apelor stârnește ecouri în noi. Totul ne pare ușor, ne simțim liberi, puternici și mândri. Iubim vara pentru că ne putem mișca voie. Vorbim vecinilor, plecăm în concedii sau vacanțe. Toamna suntem viguroși și hotărâți. Toamna încercăm afaceri noi, confruntăm idei, spunem răspicat ce ne doare. În toamna aceasta inima și înțelepciunea au vorbit. Nu contează cu cine am votat, important e că am realizat un echilibru al puterii care împiedică orice derapaje. Prin fiecare din elanurile noastre, prin fiecare din realizările noastre, prin fiecare din crizele noastre ne manifestăm și arătăm ce înseamnă să fii român. Vulnerabili prin numărul nostru relativ mic, prin poziția noastră geografică, a trebuit să fim timp de două mii de ani când lei, când vulpi după împrejurări. Așa am reușit ca la 1 Decembrie 1918 să transformăm iarna într-o primăvară românească. Așa vom reuși să înfruntăm tot ce ne va sta împotrivă. Plăpânda ramură de salcie se pleacă în furtună, dar nu se frânge. TRĂIASCĂ ROMÂNIA! Pârvu Ana Maria http://prgabriel.files.wordpress.com...if?w=402&h=427 |
O POSIBILĂ CATASTROFĂ UMANĂ
Ne pândește o posibilă catastrofă umană. Societatea se transformă treptat în opusul ei prin distrugerea legăturilor sociale, prin exacerbarea rivalităților dintre oameni, prin egoism, prin excludere. Descompunerea societății în elementele sale componente, indivizii, se bazează pe o concepție contrară firii umane. Nevoia de a fi alături de semenii săi e vitală pentru om. El cade repede pradă narcisismului, desfrâului și consumului excesiv de bunuri, dacă e izolat de ceilalți. S-ar impune curățarea gândirii moderne de prejudecățile sale și revenirea la valori care dau noblețe existenței ca responsabilitatea, onoarea, curajul, credința în Dumnezeu, altruismul, respectul reciproc, patriotismul și atașamentul față de Familia tradițională. Mihail Gheorghe Bujor (Ghebu) |
CASA PĂRINTEASCĂ
de Léon-Pamphile Lemay Când am albit, când am îmbătrânit, Am mai trecut o dată pe la țară Ca să văd căsuța unde am copilărit, Plopii zvelți și livada ce-o-nconjoară. Sufletul mi-e încă în acele locuri frumoase Unde am dus un timp o viață liniștită. Am răscolit cenușa în vatra de fum înnegrită Și amintiri uitate au țâșnit radioase. Purtarea mea părea de neînțeles Și nepoții râdeau. Nimeni nu le-a povestit Că-n umila lor casă cândva am locuit. Iar când am plecat, întorcând capul ades, I-am auzit spunând pe cei mici: - De ce-a venit tataie să plângă pe aici? Traducere Pârvu Ana Maria |
LUAȚI CUVÂNTUL!
Ne clădim Țara cu mintea, cu sudoarea frunții, cu bătăile inimii, o creăm zi de zi pe ogoare, în fabrici, în amfiteatre, o reinventăm iar și iar din visele noastre. În ciuda vicisitudinilor prezentului care macină sufletul Națiunilor, arde în noi mândră și vie o scânteie care ne dă puterea să mergem mai departe. Suntem români, creștini și avem vocație de creatori. În ciuda tuturor evenimentelor potrivnice, a sărăciei și a lipsei de perspective am dat lucrurilor existente un alt sens. Pentru că să tăcem nu știm. Facem din dureri, doine, din singurătăți, poeme, din șicane, glume. Să tăcem? Niciodată! Să plecăm ochii, să încetăm să mai fim noi înșine? Niciodată! Am 20 de ani! Am scris un poem. Am 20 de ani! Sunt mamă. Am 20 de ani! Am făcut un program pentru calculator. Am 20 de ani! Am inimă de haiduc. Cânt cântece patriotice. Escaladez munții. Învăț legile fizicii cuantice. Fiecare din realizările noastre aduce un plus de frumusețe României și această frumusețe se conjugă în românește. Limba pe care o vorbim, fragilă în fiecare din gesturile noastre zilnice, în fiecare pas pe care-l facem spre celălalt are nevoie de toată creativitatea noastră. Compatrioți, țărani lucrători răbdători ai pământului chinuiți de ierni uscate și veri toride. Compatrioți, muncitori care vă câștigați existența onest prin truda voastră de zi cu zi. Compatrioți, magicieni ai spiritului descurcăreți în fața veșniciei. Compatrioți, oameni de afaceri curajoși, cinstiți și plini de inițiativă. Români și românce din toată Țara luați cuvântul! Pârvu Ana Maria |
BAZA…
Baza sunt credința noastră creștin ortodoxă, limba română, obiceiurile noastre, trăsăturile caracteristice ancestrale ale Națiunii noastre. Organizarea Statului, a societății, a instituțiilor trebuie să se facă pornind de la ele. Statul, societatea, instituțiile trebuie să fie reflecția firească a sufletului românesc. Mihail Gheorghe Bujor (Ghebu) |
|
TIMP FĂRĂ PATRIE
de Lucian Blaga Timp fără Patrie: râu fără ape, secetă-n albie și sub pleoape. Timp fără Patrie: inimi învinse, vârste nerodnice, cugete stinse. Timp fără Patrie: sură poveste, vuiet de cetină neagră pe creste. Timp fără Patrie: țarini ne-ntoarse, zboruri defuncte și suflete arse. Timp fără Patrie: stingere-a torței, boltă neprietenă, clopot al sorții. Timp fără Patrie: dragoste-amară, roiuri tânjind după raiuri și ceară. |
"Mai întâi te ignoră, apoi râd de tine, după aceea luptă cu tine, dar la sfârșit învingi!" - Mahatma Gandhi
|
|
|
|
|
Citat:
Facem precizarea pentru a evita confuziile. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 19:28:33. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.