După cum am mai zis, în spatele oricărei plăceri se ascunde un şarpe. Acum te las pe tine să deduci mai departe.

Nicidecum pentru a-şi satisface doar plăcerile carnale...căci atunci vor fi numai trup.

Şi sectarii spun acelaşi lucru. Tu îi crezi?

chestia asta se gaseste cumva in Biblie?

si placerile carnale tot Dumnezeu le-a creeat...iar Dumnezeu a facut totul perfect.

Dacă în spatele oricărei plăceri se ascunde un şarpe, atunci plăcerea nu este un şarpe, fiindcă şarpele este în spatele ei.

Oricum, tu vrei să spui ceva, dar modul acesta în care laşi cititorul în suspans nu este constructiv. Adu argumente, continuă o idee, dar fără întrerupere. Şi cu convingerea că ceea ce ştii tu este bine, este corect. Acest lucru se poate deduce uşor din modul în care te exprimi. De partea cealaltă, şi superbia se poate deduce la fel de uşor. Cu umilinţă, lămureşte-i pe cei care nu ştiu, dacă ai cunoştinţele necesare.

Nu esti atent la ce ai scris chiar tu, amice:

Deci hotaraste-te, sunt sau nu TOATE ingaduite?

Astazi, mai mult ca oricand, Biserica lui Hristos este "pusa la zid", invazia neo-PAGANISMULUI fiind una dintre cele mai mari provocari contemporane. In fata acestor rataciri contemporane nu avem decat doua optiuni: ori primim invatatura Bisericii, ori ne formam o parere personala si incercand sa deosebim ce este bine de ce este rau, riscam sa ne indepartam de Adevar.

Omului contemporan ii este greu sau aproape imposibil de a pune in practica poruncile Domnului, pentru ca ele presupun SMERENIE, RABDARE, SILINTA, PERSISTENTA.

Omul contemporan refuza calea "cunoasterii prin experiere", deoarece el cauta trairi mistice "la minut"; cauta extaza imediate si sfintire fara efort, ceea ce nu se poate.
(Pr. Staniloae "Invazia neopaganismului")

ia lumineaza-ma
toate cele ce nu sunt orite prin legea divina

Evident că toate sunt îngăduite, permise de Dumnezeu, inclusiv cele mai cumplite crime sau inimaginabile păcate. Asta nu înseamnă că sunt şi binecuvântate. Suntem „condamnaţi” să fim liberi, să alegem. Cele de folos (mântuitoare) trebuie să învăţăm să le alegem noi.

Biserica ne poate ajuta în sensul ăsta, pentru că păstrează experienţa Părinţilor înduhovniciţi, care au căutat şi au aflat. Din înţelepciunea lor putem şi noi, dacă vrem să mergem pe calea lor, să ne împărtăşim, procedând cum au procedat ei, dar, mai ales, încercând să înţelegem ce au înţeles ei, pentru ca participarea noastră să fie integrală: suflet, minte, trup.

Dar Biserica nu trebuie să facă ce n-a făcut Dumnezeu, adică să interzică, luând omului posibilitatea de a alege singur; pentru că în lipsa libertăţii nu este nici virtute.