În prealabil postat de Catisma
(Post 248289)
Credeam că am spus destul de clar că am binecuvântare să cer sfatul altora si să găsesc orice solutii care mi-ar putea fi recomandate. E bine să cititi cu atentie fiecare rând, pentru că de regulă mă străduiesc să punctez fiecare aspect si să nu las loc pentru întrebări inutile.
Da, e foarte usor si tentant să vii cu explicatia anxietătii sau sfatul de a merge la un psihiatru. Problema psihiatriei, dacă e s-o luăm asa, e iarăsi foarte interesantă din perspectivă ortodoxă. Nu neg că în ultima vreme chiar am nevoie de un suport fiziologic pentru a rezista la privarea de somn si nu exclud niste pastile care m-ar putea ajuta în sensul ăsta, însă tratamentul medicamentos nu înseamnă nimic, fără rezolvarea problemei pe plan duhovnicesc. Aici suntem pe un for ortodox si a expedia problema exclusiv medical nu e nici valabil, nici fezabil.
(Dacă e să insistăm un pic pe aspectul ăsta, a se vedea un volum recent, referitor la faptul că nu există boli psihice, cu contributii importante din partea Părintelui Paisie Aghioritul, dar asta e o altă discutie.)
Am explicat că genul necazuri pe care le am acum sunt doar o formă recentă; în trecut, au avut cu totul altă formă si altă frecventă (reclamată si de alte persoane aici, pe forum, observând tocmai din ce am citit - cititi si cărtile Părintelui Argatu si veti vedea). La început m-au îngrijorat, chiar speriat, dar apoi, citind, am înteles si nu m-am mai temut. Dar mă repet, am mai spus si asta...
M-am întors către Biserică din primul an în care am avut probleme mai serioase, în sensul că erau foarte frecvente si nu stiam despre ce e vorba. La început am conectat necazurile mele cu un incident pe care-l avusem cu niste ani în urmă si la care n-am apucat să mă refer. Bineînteles, pentru cei care optează pentru varianta „psihiatrică”, nici povestea respectivă nu va prezenta plauzibilitate.
Chestia e că desi asta m-a făcut să iau măsuri si să merg la duhovnic, ulterior nu i-am mai dat importantă si mi-am văzut de viata mea ortodoxă, ca să spun asa. Incidentul respectiv chiar n-a mai avut greutate în mintea mea si nu m-am mai gândit la el. Însă de-a lungul anilor, evident, trebuie că am mai făcut pasi gresiti, pentru că problemele au continuat, cu intermitente foarte neregulate, si sub forme foarte diverse. Stadiul în care mă aflu acum este acesta. După tot felul de pătanii, singura modalitate, se pare, este privarea de somn - si, cu bătaie lungă, renuntarea la tot ce a însemnat viata mea normală de până acum, inclusiv munca. Pentru că rezisti la tot, dar nu la lipsa de somn.
Am să mai intru si am să mai povestesc, apropo de momentul care cred eu că a declansat această problemă, dar nu pentru specialisti psihiatri, ci, asa cum am spus, pentru suflete care pot să se folosească în vreun fel de pătania mea.
Pe altă dată.
Doamne-ajută.
|
