Simple dobitoace . . . !

Draga Doriana, in ultimele zeci de ani s-au facut progrese stiintifice impresionante, in foarte multe domenii, de la aparitia universului la aparitia vietii si explicarea functionarii creierului uman. Daca acestea nu ti se par puncte esentiale eu nu mai am ce sa spun.

nu mai stiu la ce te referi

Ma refeream la aceasta nedumerire:

Ne foloseste noua celor care traim si celor ce traiesc in jurul nostru.
Nu vad de ce ar trebui sa foloseasca unei fiinte supranaturale.

Acest subiect a fost dezbatut de cei mai mari filozofi si ganditori ai lumii, din antichitate pana acum.
Ai vrea sa-ti dau eu un raspuns in cateva randuri?

in ce consta folosul?
 

Care este folosul?
Ma intereseaza ce gandesti tu, nu filozofii.

A propos de folosofi, totusi, ti-l recomand pe Soren Kierkegaard.

(In paranteza fie spus, "fiinte supranaturale" exista numai in basme. Dumnezeu nu este o fiinta supranaturala, ci este firea fiintarii noastre.)

Mi-am amintit ce spunea parintele meu duhovnic.
Lumina ne inconjoara si o vedem ,daca punem mana la ochi nu mai vedem lumina desi ea exista.Asa si cu necredinciosii ,ei refuza sa vada lumina.
Tot parintele meu duhovnic spunea ca trebuie sa mergem la sfintele Liturghii si ne vom intari in credinta chiar daca nu suntem credinciosi.
Daca ai asculta predicile unui preot cu mult har nu cred ca ai fi la fel de sceptic.
Eu la inceput ma plictiseam groaznic la slujba ,nu intelegeam mai nimic.
Apoi am citit talcuirea sfintei Liturghii scrisa de par.Ioanichie Balan si am inceput sa mai inteleg cate ceva.
Acum imi lipseste daca nu merg la slujba duminica.
Si mai adaug ,nu vezi cate rautati s-au facut in numele ateismului.
Nu stiu daca ai citit ,pe net macar ,despre fenomenul Pitesti.
Ateismul duce la alienare ,la dezumanizare.
Ateii la batranete devin egoisti ,lacomi de averi ,zgarciti.
Mai rar filantropi ,ei sunt doar exceptii.

"Gândirea şi stilul de viaţă a lui Kierkegaard reflectă drama vieţii filosofului, chinuit de paradoxul sfâşierii între un Dumnezeu neînţeles, căruia i se supune, şi disperarea individului părăsit într-o lume în care trebuie să existe, dar care i se refuză. Disperarea la Kierkegared nu este agonie, ci pierderea individului. Omul trebuie să-şi aleagă, respectiv să-şi determine destinul, lăsat singur, fără speranţă, în haosul existenţei. În faţa dilemei "Ori, ori" (Enten - Eller, 1843), pentru a ieşi din plictiseala existenţei, pendulează între un hedonism rafinat şi o disperare fără mijloace de consolare."
http://ro.wikipedia.org/wiki/S%C3%B8ren_Kierkegaard
Asta este exemplul tau?

La nedumerire tot nu ai un raspuns personal?

Iar in ceea ce-l priveste pe Kierkegaard, iti sugerasem sa-i citesti cartile, nu articole ale unor exegeti despre opera lui. E ca si cum l-ai intreba pe un vecin cum este un alt vecin, in loc sa apuci calea dreapta si sa-l cunosti singur pe vecinul in discutie.

Si-ti mai recomand un filosof, Blaise Pascal.

Cel care spune ceva gen: iti place, nu-ti place, trebuie sa crezi?