Nasterea pacatului
 

"Pacatul se naste asa, ca diavolul ispiteste pe om printr-o momeala care nu-l forteaza si ii arata inceputul pacatului, iar omul intra in vorba cu el din pricina iubirii de placere si a slavei desarte. Caci desi prin judecata nu voieste, dar cu lucrarea se indulceste si il primeste" (Marcu Ascetul, Despre cei ce cred ca se indrepteaza din fapte, in Filocalia I).

Important sa nu deznadajduim in lupta cu pacatul , sa nu ne predam , sa nu ne consideram invinsi , chiar si in clipele cele mai grele ale vietii noastre . Lupta cu pacatul , draga George , este continua , caci nu pot spune ca azi am biruit raul , si maine sa stau linistit fara pasare , caci ispititorul are si acest viclesug al sau sa-ti dea impresia ca l-ai invins si s-a departat de tine . Toata speranta si increderea sa ne-o punem in Dumnezeu , caci El este izbavitorul nostru , chiar daca uneori avem impresia ca ne-a parasit , dar El nu-si paraseste faptura niciodata !
Citeam de curand din Sfantul Chiril al Ierusalimului , si mi-a ramas un pasaj in minte care suna cam asa : " Pacatele tale nu vor birui vreodata marirea milostivirii lui Dumnezeu . Ranile tale nu vor depasi niciodata puterea lui tamaduitoare . Doar daruieste-te Lui prin credinta , marturiseste-ti patima , graieste si tu impreuna cu profetul David:
<<Marturisi-voi faradelegea mea Domnului>> , si atunci va urma ceea ce spune in continuare acelasi stih:
<<Si Tu , Doamne , ai iertat nelegiurea pacatului meu >>

Frumoase cuvinte! Intr-adevar, luptam cu pacatul pana la ultima suflare. Bine e ca cel ce sta, sa aiba grija sa nu cada, dupa cum citim in Scriptura; iar cel ce a cazut, sa-L strige cu putere pe Dumnezeu pentru a-l ridica.

Nu-L suparam atat de mult pe Dumnezeu pentru faptul ca suntem pacatosi, cat pentru acela ca nu vrem sa ne pocaim.
Nu exista boala pe care Dumnezeu sa nu o poata vindeca. Nu exista mort pe care Hristos sa nu-l poata invia.

E minunat ca Dumnezeu nu se scarbeste de noi, oricat de intinati sufleteste am fi. El nu ne intoarce spatele, oricat de multa rautate am acumula intru noi. Intr-o clipa ne poate da mantuirea. Intr-o clipa ne poate darui viata cea adevarata. Dar cu o conditie: sa ne dorim si noi asta.

Unele pacate sunt mari si le marturisim cu usurinta. Daca nu ni le amintim noi, ni le amintesc altii... Dar exista si pacate finute, de care nici nu ne dam seama si, daca nu cercetam un indreptar de spovedanie, nici nu ne dam seama ca am pacatuit.

Am cumparat de mult un astfel de indreptar , ce continea cam 400 de "abateri ", sa le spun astfel . Am stat eu cumintel , am citit , si am zis : " sa incep a le incercui , ca de sa nu le uit".Am tot incercuit , si iar am incercuit , si la final am constatat ca totul era invaluit in cerculete , peste cerculete ! Mai , mi-am zis , sa mai tai din cerculete , ca-i prea de tot ! Dar , vai , de mai zaboveam nitel , pe toate le incercuiam !
Acum , nu stiu ce sa spun , dar grea e contabilizarea asta , adica nici prea , prea , dar nici , foarte , foarte . . . Sa ne ierte Dumnezeu pe toti ! Amin!+

Pe aceasta tema am citit o istorioara. Un calugar athonit era bucuros ca nu mai face pacate si i-a spus aceasta altui calugar mai experimentat. Desigur cel dintai s-a gandit ca nu mai face pacate mari. Cel de-al doilea i-a atras atentia ca si pacatele mici, cat boabele de nisip, pot innegri haina Botezului, de aceea i-a spus:
,, - Nisipul, frate, nisipul!"

E mare lucru ca omul sa isi vada propriile pacate, mari si mici. Vederea acestora e primul pas spre descotorosorea de ele, e inceput al pocaintei.

"Fericit esti, frate, daca simti peste tot ca ai pacate. Caci cel ce le simte, fara indoiala ca se si scarbeste de ele si se desparte de ele. Si a le simti si a cere ajutorul de la Parinti prin Rugaciunile lor catre Dumnezeu pentru a se izbavi de ele si de chinurile vesnice ce asteapta pe om pentru ele, e o parte a pocaintei" (Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrieri duhovnicesti, raspunsul 498, Filocalia XI).

Păcatul reprezintă murdăria sufletului.
Aşa cum noi ne spălăm de murdărie, aşa trebuie să ne spălăm şi de păcate prin spovedanie.
Trebuie să ne facem templu al Sf. Duh, şi pt. ca Sf. Duh să vină întru noi aşa cum spunem în rugăciunea Împărate Ceresc trebuie să fim curaţi sufleteşte.

"Veninul pacatului adunat in noi fiind mult, e nevoie si de foc mult care sa-l curete prin lacrimile pocaintei si prin durerile fara de voie ale caintei si prin cele de bunavoie ale nevointei. Fiindca de petele pacatului ne curatim prin osteneli de bunavoie sau prin necazuri fara de voie. Daca premerg cele de bunavoie, nu vin cele fara de voie. Dar daca nu lucreaza cele de bunavoie curatirea partii din launtru a paharului si a blidului, implinesc, in chip mai aspru, cele fara de voie readucerea noastra la starea straveche. Asa a randuit Facatorul" (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta a doua a capetelor naturale, c.9, in Filocalia VI).

"Cel ce a slujit pana la saturare placerilor trupului si faptelor lui, are trebuinta si de saturarea cu ostenelile nevointei, in sudorile grelei patimiri. In felul acesta, vei alunga saturarea prin saturare, placerea prin durere, tihna prin ostenelile trupului si vei afla saturarea veseliei si a bucuriei spre odihna.

Prin aceasta te vei desfata si de curatia bunei miresme si a nevinovatiei si te vei bucura de placerea de negrait a roadelor nemuritoare ale Duhului. Caci si in cazul petelor de pe haine obisnim sa folosim mijloace potrivite cu ele pentru curatirea lor, cand sunt stricate rau de pete" (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta intai a capetelor despre faptuire, c.86, in Filocalia VI).