Cătălin, te rog înceracă pentru un minut să renunţi la orice prejudecată, la litera legii şi să te cobori la ceea ce am încercat să-ţi transmit/să-ţi transmitem, să te te gândeşti că au fost şi sunt sfinţi purtători de Hristos care s-au împărtăşit zilnic sau aproape zilnic şi care au transmis acest duh ucenicilor lor.

Adica par.Calciu, ca domnia sa a spus de influente catolice. Sau nici macar nu ai citit mesajele. Asta cu "intelegi tu de cine" imi pare ca ai spus-o cu un oarecare aer de superioritate. Pe care il ai aproape intotdeauna, desi nu are si o baza. Pentru ca sunt multe lucruri pe care nu le intelegi, ai spus multe lucruri gresite pana acum pe forum. dar mandria te face sa crezi ca nu poti gresi si ca stii foarte multe.

Nu, tu ai dat doar ce spune Par. Pruteanu. Iar Par. Pruteanu se inspirase de la Schmemann, fara ca tu sa stii. Ai incercat sa dai si altceva, dar, in mod miraculos, ai dat tocmai un articol care darama toate argumentele tale si ale Par. Pruteanu. Parca nu erau destule pe forum, acum mai lipsea si sa apara si ucenici ai unui parinte care spune o gramada de lucruri gresite. Nu eu rastalmacesc, Par. da citate rastalmacite, nu doar in aceasta problema. Cum e cel despre sf. Cabasila. Ai vazut ce spun toti ceilalti, dar daca iubeai adevarul era terminata de mult discutia. Mandria te face sa continui pana in panzele albe, neavand importanta adevarul, cautand sa cooptezi si pe altii, de parca adevarul ar depinde de cati oameni de pe forum aduna fiecare.

Tot o parere, cineva care stie mai putine dar are si o oarecare mandrie nu poate accepta ca altcineva stie mai multe dintr-un domeniu si sa incerce sa intrebe sau sa invete. Daca el nu stie ceva crede ca nu exista un raspuns si totul e relativ, iar cineva care stie e pentru el cineva care e tot nestiutor, dar din mandrie crede ca stie. E imposbil pentru el sa stie altcineva mai mult, tot din mandrie nu poate accepta sa invete de la acel cineva. Si asa are mereu doar intrebari, fara raspunsuri.

Vorbim limbi diferite, Cătălin, nu știu cum să explic. Recunosc faptul că nu știu multe, că am întrebări și caut răspunsuri. Dar cele oferite de tine nu mă hrănesc. Există, slavă Domnului, oameni - sfinți, preoți, teologi, simpli credincioși - ale căror cuvinte își găsesc loc în inima mea. Este o lumină care le înconjoară, este un duh care le însoțește.

Daca ai inteles, spovedirea este necesara pentru ca cel ce o face sa fie curat cand se impartaseste. Cum scrie in Didahia, trebuie sa fie sfant. Deci un sfant nu ar avea nicio problema sa se impartseasca fara sa se spovedeasca. Problema e ca noi nu suntem ca ei, sfinti. De fapt asta si spus gresit cei ce propovaduiesc impartasirea fara spovedire, ca nu e nevioie sa fie vrednic si curatit cel ce ia impartasania, ci ca se da tomai pentru aceasta. Cum critica si acel profesor in link-ul dat de tine ceea ce spune Schmemann.
De fapt si tu spui acelasi lucru ca si mine, dar ca nu intelegi ca cei ce contesta necesitatea spovedaniei pentru impartasire nu considera ca e important sa fie curat si vrednic cel ce se impartaseste. Pentru ca omul face o gramada de pacate numai cu gandul in fiecare zi, iar astea se aduna, degeaba spune ca se spovedeste doar cand face un pacat de moarte. Complet gresit. Deci tu sustii acelasi lucru ca si mine, dar ca nu-ti dai seama ce spun ambele parti, si ca cei ce sustin nenecestiatea impartasirii spun altceva.

E adevarat, fiecare poate accepta si adera doar la conceptiile pe care le agreeaza. De aceea se spuen de solul in care cade cuvantul. Apostolii propovaduiau la toti, totusi nu toti s-au convertit. Asadar fiecare va accepta doar ideile care sunt in concordanta cu ce crede el si va respinge ceea ce nu-i place. De aceea putem sa vorbim cu un ateu luni de zile si el nu va deveni credincios, decat daca se trezeste in interior. O sa iti spun ceva din proprie experienta, and ma interesa sa citesc despre alte religii si paranormal ma atragea doar ce tinea de aceste lucruri si nu ma interesa deloc sa aud ceva despre crestinism. Daca observi aproape intotdeauna dau citate din sfinti sau invatatura, nu as avea cum sa spun ceva de la mine.
Asta spun si eu, pe sfinti sa ii ascultam, dar nu doar ce ne convine noua sa luam de la ei.
P.S. Deci un adventist va gasi duh si lumina doar in ce spune un adventist sau cineva care crede ca toate cultele sunt bune (daca e un adventist liberal). Un ortodox atras de new-age va gasi foarte interesant ce spune florin.oltean si nu-i va placea duhul a ceea ce spunem noi. Etc.

Deci o învățătură de credință este însoțită de un anumit duh. Dacă este adevărată, ea este însoțită de Duhul lui Hristos. Prin cuvintele inspirate de El în inima celor ce cred în El, vorbește El însuși. Noi avem în general dispute de idei. Or, noi suntem oameni, nu idei, după cum Adevărul nu este o realitate obiectivă, ci Însuși Hristos, care este Subiect.
Să ne curățim inimile și să ne rugăm ca să fim noi în Duhul Său, singurul care ne poate învăța adevărul sau care ne poate ajuta să-l recunoaștem atunci când îl auzim.

Aici e adevarat ce spui. Doar ca vedem cat de putini accepta adevarul. Desi toti cred ca sunt in adevar, inclusiv ateii sau paganii. Iar unii din cei ce nu-l accepta nu-l pot nici suporta macar.

Nu vreau să contrazic ce spui, pentru că este plin de amănunte corecte. Voiesc doar să accentuez un pic ceea ce tu minimalizezi cam mult, îmi pare. E vorba despre Biserică. Iar aceasta este comunitate şi comuniune formată din oameni, din mădulare vii, din suflete. Din persoane. Şi Dumnezeu este Personal: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Persoane aflate în veşnică, sfântă comuniune.
Cum putem desprinde învăţătura de persoane? Ce sens şi ce fiinţă, ce statut ontologic are o învăţătură desprinsă de persoană? O carte fără cititor NU CONŢINE învăţătură, ci doar semne care pot ajuta pe om către o învăţătură. Cartea fără subiectul cititor (sau cu un subiect analfabet, care nu stăpâneşte codul, adică o relaţie prin care semnul să desemneze ceva) este un obiect mort sau o mâzgălitură. Ea prinde viaţă doar prin actul lecturii. La fel, o teorie, o învăţătură este moartă, stearpă, fără persoana care să o (atenţie!) creeze prin participarea la ea. Învăţătura este un ACT DE RELAŢIE, nu un obiect în sine, un dat absolut. Viaţa însăşi nu este un ceva obiectual, ci o relaţie, o întâlnire.
Nici o informaţie nu există decât într-un act relaţional, de comunicare. Meditează la asta, te rog.

Cătălin, poate e folositor să avem mai des în vedere viziunea organică pe care Sfântul Ioan Evanghelistul o exprimă în textul Evangheliei după Ioan. Viţa, mlădiţele, seva... Nu există nici o învăţătură dincolo de acestea, ci doar în acestea, în legătura lor organică.
Revelaţia nu vine ca un dat peste noi, ca un obiect exterior gata făcut, prefabricat, ci e un proces tainic care se produce în om, prin om. Izvorul nu oferă totul de-a gata ci, la întâlnirea cu un anumit receptor (creştinul) naşte conţinutul a ceea ce noi numim Revelaţie. Această Revelaţie nu există în sine, dacă nu ar fi oameni care să participe la ea. Este o împreună-lucrare dintre Dumnezeu şi om.

Deci nu mai separa învăţătura Bisericii de oamenii care o alcătuiesc şi de Omul Care o insuflă. Nu există o învăţătură în sine, desprinsă de sfinţi şi de comuniunea lor sobornicească, plină de Duhul Sfânt. Învăţătura Bisericii este o întâlnire între Persoanele Dumnezeieşti şi persoanele umane, nu este un ceva (obiectual, adică) adăugat peste oameni sau băgat în capul lor în mod mecanic. Ea se naşte din această întâlnire, nu vine gata făcută. Învăţătura e un mod de a fi în relaţie cu Dumnezeu. Acest mod de a fi se exprimă în limbaje: cuvântul scris, cântece, icoane etc.

Îmi pare că tu crezi în învăţătura asta supraadăugată vieţii reale (de relaţie, de comuniune) mai mult decât în Viaţă, adică mai mult decât în Dumnezeu. Care este relaţie veşnică de Persoane.