Anita, Dragoş o fi având dreptatea privitorului pe hartă, însă eu mi-am uns croasantele cu unt în fiecare dimineaţă cu Alpii înaintea ferestrelor deschise.

Când aud că Ceauşescu a făcut şi fapte bune... Mda, şi în Rusia sunt biserici în care Stalin e închinat prin icoane. Ăia nu-s preoţi, îs "pochi".

Să fii sănătoasă dacă dumneata socoteşti "binele" "dăcât" prin numărul şi calitatea croasantelor unse-n Alpi.
Ştii tu: cam greu şi cu croasantu' uns si cu sufletu-n Rai!:64:

Numai un DragoşP - "P" vine de la proastă pricepere a cuvintelor? că în "pacefăcător" nu-şi are obârşia sigur acest "P" - poate pune croasantu' înaintea celor deja amintite: rugători, anahoreţi, călugări de-soare-făcători prin îndurarea Domnului.

Ţi-o fi foame, mititelule. Sau te gândeai la un croasant-duhovnicesc precum Părintele Paisie Aghioritul făcea referire la "feliuţele de tort" pe care Dumnezeu le are pregătite pentru noi. Hm! Bun băiet!

Hai să fii binecuvântată şi tu franţujii tăi!
Pace.
Şi poftă bună la croasanţi.

Nu cred ,poate e vreo exceptie.
Noi ,neamul omenesc suntem inclinati sa vedem numai raul din ceilalti.
Eu nu spun ca Ceausescu trebuia sa ramana.
Dar cei care l-au omorat stiau ca relele pe care urmau sa le faca ar fi intors poporul la Ceausescu.
Lasa croasantele ,dar ca sa deviez de la subiectul topicului ,cum vezi tu familia franceza ?

Anita, nu-mi pot lărgi observaţiile asupra tuturor francezilor, eu trăind într-un colţişor viu de ortodoxie, măcar cât voiniceam pasul pe cărăruia ce ducea la o mică mănăstire ortodoxă aflată-n capătul unui suiş muntos. Pe acest traseu erau case răsfirate, cu hogeaguri arzânde, prin asta dorind să subliniez că nu erau căsuţe de vacanţă, ci locuite constant.

Ei bine, oamenii, spre mirarea mea, erau din aceia care îşi însemnau fruntea, umerii şi pieptul prin crucea "îndestulat" făcută cât să îngraşe un ochi înfometat, căci eram flămândă să văd ortodocşi de-ai mei.

Cât i-am cunoscut, mi-a fost drag să stau printre ei, dar e adevărat că dacă n-aş fi găsit chinovia şi puţinele familii ortodxe, mi-ar fi fost greu. No, depinde de sufletul cu care porneşti la un drum, iar sufletul meu atunci nu putea să n-aibă doruri de ţărână străbunească. Fiecare şi le ştie pe ale lui.

Ce-mi plac binecuvântările făcute cu pumnalul! Mă topesc, nu alta! Ortodox sadea, ce mai?!

Anita, nu-mi pot lărgi observaţiile asupra tuturor francezilor, eu trăind într-un colţişor viu de ortodoxie, măcar cât voiniceam pasul pe cărăruia ce ducea la o mică mănăstire ortodoxă aflată-n capătul unui suiş muntos. Pe acest traseu erau case răsfirate, cu hogeaguri arzânde, prin asta dorind să subliniez că nu erau căsuţe de vacanţă, ci locuite constant.

Ei bine, oamenii, spre mirarea mea, erau din aceia care îşi însemnau fruntea, umerii şi pieptul prin crucea "îndestulat" făcută cât să îngraşe un ochi înfometat, căci eram flămândă să văd ortodocşi de-ai mei.

Cât i-am cunoscut, mi-a fost drag să stau printre ei, dar e adevărat că dacă n-aş fi găsit chinovia şi puţinele familii ortodxe, mi-ar fi fost greu. No, depinde de sufletul cu care porneşti la un drum, iar sufletul meu atunci nu putea să n-aibă doruri de ţărână străbunească. Fiecare şi le ştie pe ale lui.

Nu contest stilul de viata rafinat al francezilor ,atragator pentru un tanar aflat acolo ,chiar si la studii.
Intamplator ,am o ruda care sta acolo pt studii si am mai aflat cate ceva ,din pacate nu numai de lauda
Ma amuza stilul literar in care prezinti cu umor situatia.

Îţi dai seama!
M-ai citit!:42: