Frate Liviu, somn am slava Domnului si inca unul linistit prin darul Sau. Nu e cazul sa exagerezi cu astfel de semne de intrebare. Eu nu preocup de mantuirea altora in detrimentul propriei mantuiri, insa sa stii ca mantuirea noastra personala depinde si de a celorlalti in multe cazuri.

Subiectul propus aici doreste sa clarifice nevoia de dialog intre confesiuni. Aceasta problematica este una actuala, este un aspect important al vietii bisericesti, este un capitol al activitatii Bisericii noastre si ne priveste in mod direct. Eu prefer sa nu fiu indiferent, poate pentru ca am o marturie de dat in acest sens si poate pentru ca si pentru asta m-a randuit Dumnezeu.

Lucrurile pot evolua in bine sau pot degenera, totul depinde de modul in care se desfasoara acest dialog extrem de necesar. Gandeste-te cati crestini ortodoxi traiesc in diaspora. Fara dialog cu celelalte confesiuni acestia ar fi izolati si poate chiar lipsiti de posibilitatea de a-si practica propriul cult.

Ceea ce ma deranjeaza pe mien personal este faptul ca de cele mai multe ori impotriva acestui dialog ecumenic se pronunta cei care habar nu au despre ceea ce voieste cu adevarat Dumnezeu in privinta relatiilor dintre crestini, despre atitudinea corecta pe care trebuie sa o avem, despre realitatile concrete ale diasporei romanesti, despre gravitatea comportamentului marcat de dusmanie impotriva propriilor frati, fie ei rataciti sau nerataciti.

Ceea ce ai punctat f bine este supunerea fata de mai marii nostri care hotarasc impreuna cu Duhul Sfant aceste lucruri. Mi-e teama insa ca si aceasta supunere este pusa la indoiala de cei carora ura le este mai draga decat iubirea si adevarul.

Hristos a inviat!
Urmaresc de ceva timp aceste dialoguri si am o intrebare pentru Iosif, legata de mesajul citat.
Banuind ca nu pui la indoiala propria-ti supunere in Biserica de care apartii te rog sa imi spui, daca poti, cine sunt acesti mai mari de care tu esti legat prin ascultare?
Altfel spus, duhovnicul tau este de acord ca tu sa prezinti tema dialogului in acest fel?

Doamne ajuta!

Adevarat a inviat! Fara indoiala, nu sunt in afara ascultarii. Iar prin mai marii care hotarasc ma refeream la sinodul Bisericii noastre, la ierharhii nostri.

Cred ca cei care isi cunosc destul de putin propria credinta si care inca nu stiu suficient modul in care lucreaza Dumnezeu si in afara Ortodoxiei ar fi bine sa se abtina de la a face comentarii pe astfel de subiecte.

Altfel spus, sa se pronunte cei care au vazut si au cunoscut ca iubirea lui Dumnezeu nu este un drept, nu este o propietate privata exclusiv ortodoxa. Caci doar intelegand iubirea lui Dumnezeu pentru intreaga lume si adevarul ca spatiu de manifestare a acestei iubiri, putem sa intelegem ce avem de facut.

In momentul in care credem ca intelegem adevarul, dar suntem in afara iubirii, nu facem decat sa ne amagim. Hristos a propovaduit Adevarul, insa niciodata in afara iubirii. A propovadui adevarul cu ura este echivalent cu a propovadui pe tatal minciunii, caci semnul nostru de recunoastere ca si crestini este iubirea in adevar.

Ma revolta toti cei care au terfelit iubirea crezand ca slujesc adevarul si cei care au terfelit adevarul crezand ca slujesc iubirii. Niciuna dintre situatii nu este corecta, ambele sunt erezii.

Exista o categorie de credinciosi ortodocsi de curand convertiti care sunt foarte vehementi la adresa altor confesiuni, neidentificand aici ca definirea lor se face in raport cu darul credintei care li s-a descoperit si nu prin sentimentele de ura impotriva celorlalti. Tot in aceasta categorie se inscriu si cei care, afland dreapta credinta, incep sa se mandreasca si sa se laude ca sunt cei mai buni si ca Dumnezeu lucreaza exclusiv in vietile lor.

Oare cum priveste Dumnezeu toate aceste situatii?

Iosif , tu intr-adevar se vede ca esti pe cala intelepciuni si nu a discordiei si a fricosilor cum sunt cei care intotdeuana cand cineva vine cu o idee pozitiva si pentru crestera spirituala , adica sa te confrunti cu altii ,nu sa credem ca ortodocsi sunt desavarsiti si ceilalti valeu lor. Si imi place ca tu vii cu un argument care ni se cere in vremurile de astazi sa dam dovadada ca suntem intelepti si smeriti ,nu fricosi , orgoliosi si vai de popii nostri ....deci inainte cred ca e foarte bine sa se continue acest sialog dar in masura dreapta , si sa nu uitam ca nu noi depindem de credinta pe care o avem ci Tatal care ne- o da si celor care li se da le si cere , nu le si cere, si sa analizam de la inceput cu pasi marunti apostoli au anuntat in toata lumea si Tatal ne cere sa dovedim credinta ,nu numai noua si catolicilor , si sa va mai spun ceva , in ultimul timp de ce sunt omorati o multime de preoti si calugari catolici de catre alte confesiuni , de catre islamici , in general , iin timpul de azi cati ortodocsi mor pentru credinta lor , nici unul , pana azi nu am auzit in perioda vietti mele sa isi de-a viata pentru credinta , deci mai incet celor "drepti cu credinta " ca Tatal v-o poate lua cand vrea El doar pentru faptul ca va credti cei drepti , si scrie in Evanghelie ca doar Tatal din cer va judeca ...deci Iosif se poate si eu simt ca trebuie sa avem curaj sa ne confruntam cu alte religii, sunt vremurile cand si noua credinciosilor nu nu se cere nimic doar sa dovedim intelepciune si si aici noi dam bir cu fugiti si nu numai mai si comentam .....rusine
Iosif poti sa continui este intr-adevar o dovada de intelepciune a ceea ce ti -ai si ne propui

Stimate Iosif ai scris foarte frumos si mi-a venit sa te aprob sa te stimez si sa-ti dau dreptate, si chiar probabil ca spui ceva foarte frumos, pare a fi despre Campiile Binecuvantate sau ...
Apoi am stat un pic pe ganduri si mi-am dat seama ca textul tau este una din cele mai mari erezii... adica practic te aflii pe zonele ratacirilor... durerilor... si bazele totalitarismului modern.
De aceea chiar daca parerile mele sunt foarte ciudate fatza de un mesaj realist si de bun gust, al domniei tale, totusi te-ash ruga sa reflectezi cum ca drumul spre iad e poleit de bune intentzii ... pe care le dorim mai mereu de la ceilaltzi...

Eu cred ca marturia credintei nu o dau doar calugarii si preotii catolici ucisi din zilele noastre. E o marturire data cu pretul vietii de la inceputurile bisericii, fundamentata pe marturia mortii si invierii lui Hristos.

In comunism si-au dat viata pentru credinta laolalta si ortodocsi si catolici si protestanti si neoprotestanti. Au marturisit cu jertfa lor si Dumnezeu este Cel Care o primeste.

Si crestinii ortodocsi din Egipt, de exemplu, patimesc foarte mult din pricina fundametalistilor islamici, cazuri de genul acesta sunt pretutindeni, la un nivel mai mare sau mai mic.

As spune ca toti crestinii adevarati sufera indiferent unde s-ar afla, pentru ca ei nu sunt din lume si e imposibil sa nu suferi cand traiesti intr-o lume despartita de Dumnezeu.

Vsovi, iarasi neclaritate in mesajul tau, incep sa cred ca este una total voita. E optiunea ta si modul in care iti place sa comunici sau sa nu comunici, ca sa ma exprim mai clar. Asa cum calea spre iad e pavata cu intentii bune, si calea spre rai e pavata cu faptele iubirii in adevar. Asa ca ar trebui ca toti sa intelegem ca credinta noastra nu ne absolva de responsabilitatea iubirii in adevar.

Nevoia de dialog este ceva real si sadit in insasi natura umana.
Citez din mesaje ale lui iosif, "Gandeste-te cati crestini ortodoxi traiesc in diaspora. Fara dialog cu celelalte confesiuni acestia ar fi izolati si poate chiar lipsiti de posibilitatea de a-si practica propriul cult".
In general vorbind, biserici ortodoxe se gasesc pretutindeni in diaspora (in afara lumii ortodoxe); cei ce locuiesc in astfel de zone in care nu exista o biserica ortodoxa, este bine sa plece de acolo spre locuri unde se gasesc BO. Nu-i sileste nimeni sa-si acreasca sufletul in Sodoma si Gomora.
Altfel, dialogul cu vecinul tau, fie el si musulman, este bine venit daca se face cu dragoste fata de om.
Dialogul ecumenic, initiat (initial) de catre BO, este insa alta mincare de peste. S-a dovedit a fi celuloza, ceva ce nu hraneste. Fata Morgana. Incercare a marii cu degetul.
In materie de religie (credinta) nu putem ajunge la un numitor comun cu toate celelalte confesiuni religioase (fie ele din cadrul crestinismului), ceva de genul mai da tu, mai las si eu.

2. "Ceea ce ma deranjeaza pe mine personal este faptul ca de cele mai multe ori impotriva acestui dialog ecumenic se pronunta cei care habar nu au despre ceea ce voieste cu adevarat Dumnezeu in privinta relatiilor dintre crestini".
Relatii intre crestini e una si dialog ecumenic e altceva. Suntem chemati sa traim in pace si armonie unii cu altii, nu cautarea unui numitor comun vis a vis de invatatura diferitelor confesiuni religioase de sub soare.
Ca sa nu mai spun ca implicatia de a cunoaste "ce voieste Dumnezeu cu adevarat" (mai ales vis a vis de ecumenism) tine de prezumtie.

3. astrud intreaba pe iosif, "te rog sa imi spui, daca poti, cine sunt acesti mai mari de care tu esti legat prin ascultare? Altfel spus, duhovnicul tau este de acord ca tu sa prezinti tema dialogului in acest fel"?
Raspunsul lui iosif ("prin mai marii care hotarasc ma refeream la sinodul Bisericii noastre, la ierharhii nostri.") e cit se poate de vag. Judecind dupa acest raspuns, iosif este (in cel mai bun caz) un ortodox nominal (numai cu numele) plin de o dragoste la fel de vaga si nedefinita fata de aproapele sau, la fel de nedefinit.

4. "Exista o categorie de credinciosi ortodocsi de curand convertiti care sunt foarte vehementi la adresa altor confesiuni, neidentificand aici ca definirea lor se face in raport cu darul credintei care li s-a descoperit si nu prin sentimentele de ura impotriva celorlalti", (iosif)
"definirea" unui crestin ortodox nu se face functie de darul credintei pe care el ar crede ca l-a primit ("descoperit" - ceva a la descoperirea Americii) si, desigur, mai putin de sentimentele de ura (?!) ci functie de acceptarea si trairea invataturiilor BO; ceva foarte palpabil, bine definit si usor de verificat.
Asculti, primesti si traiesti.

Hristos a inviat!
Nevoia de dialog a ortodoxului este o nevoie ce se implineste prin dialogarea cu duhovnicul (de multe ori aceasta nevoie este chiar bucurie). Daca aceasta nevoie nu este legata de duhovnic ci de semeni atunci se poate manifesta prin judecare a seamanului si corectare a lui ceea ce nu sta in felul de a fi al ortodoxului.
Ce altceva mai mult decat cuvantul de la Dumnezeu, spus prin gura duhovnicului, la spovedanie, mai poate un ortodox cere?
Liberul arbitru pe care il avem de la Dumnezeu ne da puterea sa alegem un duhovnic "mai bun". Dumnezeu ne iarta rasfatul de a refuza cuvantul unui parinte si placerea de a ne indrepta catre un altul (macar de acesta din urma ne-ar fi suficient).
Draga Iosif, Dumnezeu sa iti ajute sa-l gasesti pe cel ce poate satisface nevoia ta de dialog. Eu te pot asigura ca doar la Biserica si nu pe un forum vei gasi pe cel de care ai nevoie si nu cred ca te poti multumi doar cu jumatati de masura.
Dumnezeu sa ne ajute!

Interesant raspuns, Ana_Oara. M-a bucurat pozitia ta si modul in care ti-ai argumentat parerile.

1. Ceea ce propui tu pentru romanii din diaspora este o solutie extrema si inacceptabila. Omul nu se poate ghida exclusiv doar dupa existenta unei biserici in locul in care merge/este, caci mai sunt si multe alte conditii care trebuie indeplinite. Ei depind si de alti factori: serviciu, familie, etc.

2. Sunt intru totul de acord cu tine. Dialogul acesta nu trebuie sa aiba niciodata ca scop gasirea unui numitor comun in sensul imbinarii tuturor elementelor crestine apartinand diferitelor confesiuni pentru a crea un sincretism.

3. Ierarhii BO nu reprezinta o notiune vaga. Este decizia BOR sa se implice in dialogul ecumenic. Cat priveste problema ascultarii, am fost cat se poate de concret. Restul afirmatiei tale ar putea da si el indicatii suficiente despre modul in care privesti si evaluezi situatiile si persoanele. Nu e nevoie sa judeci dupa un raspuns pe care nu il intelegi.

4. Draga Ana, ne definim in raport cu darul credintei descoperite, revelate (in cazul in care termenul de "descoperit" nu e suficient de clar). Da, Dumnezeu da darul acestora celor ce deschid inima, le descopera puterea credintei si minunile credintei. Si descoperirea Americii tot darul lui Dumnezeu este, asa ca nu inteleg de ce ti se pare atat de neinteles. Credinta nu se naste la intamplare, ci vine din auzire, precum spune Biblia, adica din primirea invataturilor despre care vorbesti. Exista o legatura indisolubila intre invatatura si credinta. Trairea acestor invataturi se face prin credinta, credinta pune totul in miscare.

Asculti invatatura, o primesti prin credinta si o traiesti in iubire si in adevar.