( continuare )
 

Iubitii mei, oare credeti, ca nu ar fi fost la indemana lui Hristos, sa-i striveasca pe cei ce-L umileau si-L batjocoreau sau sa alunge cu puterea-I pe diavolul care-L ispitea, aratandu-i neputinta trupului omenesc ( "De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se prefaca in paini" - Matei 4, 3) , impingandu-L catre omeneasca slava desarta ( "Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te in jos, ca scris este: Ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau" - Matei 4,6) , incercandu-L si cu ispitirea de Dumnezeu? Si asa cum minunat scria Sfantul Maxim Marturisitorul "Neputand vrajmasul sa-L faca pe Domnul sa calce porunca iubirii de Dumnezeu, prin cele ce I le-a fagaduit in pustie, s-a straduit pe urma, dupa ce El a venit in lume, cu ajutorul nelegiuitilor iudei, sa-L faca sa calce porunca iubirii de oameni." Adica, tot ce I-au facut necredinciosii, doar doar sa-L faca sa raspunda ticalosiei si urii lor prin urgie si forta, adica prin neiubirea de oameni. si de ar fi fost asa, Hristos ar fi cazut din dragostea Tatalui si El insusi ar fi calcat prima porunca a Legii. Si lumea nu ar mai fi aflat ca diavolul este infrant de iubirea de Dumnezeu (urmandu-i lui Hristos neabatut poruncile) si de iubirea de oameni. Doar asa iubirea invinge ura, caci nu exista cetate oricat de intarita a raului, ale carei porti sa nu se naruiasca inaintea iubirii de Dumnezeu si inaintea iubirii de oameni. De aceea in Epistola 1 catre Corinteni scria Sfantul Apostol Pavel: "De-asi grai in limbile oamenilor si ale Ingerilor, iar dragoste nu am, facutum-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de-as avea darul proorociei, si tainele toate le-as cunoaste, si orice stiinta, si de-as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de-as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea indelung rabda, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata" (13, 1-8) . Cine a fost mai hulit si mai batjocorit decat Iisus Hristos Dumnezeu? Si cu toate acestea, El niciodata nu a ripostat si nici macar nu a intrebat de ce. Nu a intrebat, pentru ca stia, ca prigonitorii sunt uneltele diavolului, sarmani care nu mai stiau ce fac si imbatati de rautatea demonilor, strigau cu totii: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!" Pentru acest motiv porunca lui Hristos data noua, este sa iubim pe vrajmasii nostri. lubitii mei, sa luam invatatura de la Hristos, Care, la vremea cumplitei Sale batjocoriri si umiliri, nu numai ca nu a raspuns la rau cu rau, ci S-a rugat Tatalui Ceresc, rugandu-L sa-i ierte pe cei ce-L omorau: "Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac. Nu le socoti lor, Doamne, pacatul acesta." Deci, nici noi nu trebuie sa ne razbunam pe cei ce ne fac rau, ci in primul rand trebuie sa-i compatimim, si sa ne rugam pentru binele si ajutorul lor.
Iubitii mei, putini stiu ca, cel ce iubeste pe vrajmasii sai si se roaga pentru ei, curand va primi pogorarea Duhului Sfant si va cunoaste iubirea lui Dumnezeu pentru el. Nu Domnul ne-a dat porunca, sa-L iubim pe Dumnezeu din toata inima, din tot cugetul si din tot sufletul, iar pe aproapele nostru ca pe noi insine? Domnul da harul Sau celui ce se roaga pentru vrajmasii lui ca pentru sine insusi. Domnul a dat porunca noua sa iubim pe vrajmasii nostri, ca si noi sa fim ca El. Caci Dansul ne iubeste pe toti si ne primeste cu dragoste, fara sa ne faca reprosuri, asa cum in Sfanta Evanghelie tatal l-a primit pe fiul sau cel risipitor, nu numai nefacandu-i nici un repros, ba mai mult, punandu-i inel scump in deget, haina noua pe el si incaltaminte curata in picioare, si punand sa se taie vitel gras, ca el sa petreaca si sa se bucure. Din iubire pentru noi Domnul S-a pogorat pe pamant, sa ne invete iubirea de Dumnezeu si de aproapele nostru. De aceea Sfantul Mare Apostol si Evanghelist Ioan la intaia sa Epistola Soborniceasca scrie la capitolul 4: "Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca, cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca" (20) . Se zice ca un om pe patul de moarte fiind, a rugat pe cei ai casei sa cheme un vecin, care ii facuse mult rau muribundului. Mirati cu totii de aceasta de neinteles cerere, totusi cei ai casei i-au adus pe vecin. Cel ce era pe moarte, a cerut fiicei sale sa, caute intr-un anumit loc, si gasind un livret de economii la o banca, sa-l inmaneze raufacatorului. Acolo era o suma foarte mare de bani pe numele acestuia, iar gestul i-a stupefiat si contrariat pe toti. Intrebat de ce a facut aceasta, batranul a raspuns: Omul acesta mi-a facut cele mai mari necazuri si suferinte din viata mea. Dar aceste cumplite necazuri si suferinte m-au indreptat mai mult catre Biserica lui Hristos, intarindu-ma in rabdare, in rugaciune, in post si in urmarea poruncilor lui Dumnezeu. Iar acum, eu plec din lumea aceasta spovedit si impartasit, dupa o viata de fapte bune si indreptat pe calea lui Hristos. Deci vecinul acesta, prin necazurile si suferintele pricinuite mie, mi-a facut cel mai mare bine al vietii mele".
Seamana cumva aceasta pilda, cu cele ce scrie Sfantul Mare Apostol Pavel in Epistola catre romani la capitolul 8, 35-39: "Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau stramtorarea sau prigoana sau foametea sau lipsa de imbracaminte sau primejdia sau sabia. Precum este scris: Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere. Dar in toate acestea, suntem mai mult decat biruitori prin Acela care ne-a iubit. Caci, sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Iisus, Domnul nostru"
De aceea, iubitii mei, sa ne invaluim rautatea in iubire si sa nu uram pe nici unul care ne tulbura si pizmuieste in cale, ci sa ne rugam pentru el si sa-l iubim, caci Dumnezeu este iubire! si de nu aveti frica de Dumnezeu, caci scris este "cu masura cu care masurati, vi se va masura" , luati macar seama, ca tot scris este, ca "cele ce ochiul nu a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gatit Dumnezeu celor ce Il iubesc pe El." Iar Dumnezeu atat de mult a iubit lumea, incat pe Fiul Sau, Cel Unul Nascut, L-a dat lumii, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica!
Dumnezeul milei si al indurarii, al iubirii de oameni si al smereniei, sa va intareasca si sa va dea puterea si taria, sa impliniti intru toate voia Lui! Asa sa va ajute Dumnezeu!

Dumnezeu si Domnul L-a dat pentru dragostea Sa pe Insusi Fiul Sau la moarte prin cruce. Ca asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat si pe Unul-Nascut Fiul Sau L-a dat la moarte pentru ea (Ioan 3,16). Nu pentru ca n-a putut sa ne izbaveasca pe noi in alt chip, ci a voit sa ne invete prin aceasta pe noi dragostea cea folositoare. Si ne-a apropiat pe noi de Sine, in moartea Unuia-Nascut Fiului Sau.

Si daca ar fi avut ceva mai de pret decat pe Fiul Sau, si aceasta ne-ar fi dat-o, ca sa se afle in El neamul nostru. Si pentru dragostea Lui cea mare n-a vrut sa sileasca libertatea noastra, desi putea sa o faca, ci sa ne apropie de Sine prin dragostea cugetului nostru.

Si Insusi Hristos a ascultat de Tatal Sau pentru dragostea Sa fata de noi, ca sa primeasca asupra Sa ocara si mahnirea, cu bucurie, precum zice Scriptura: In locul bucuriei ce o avea, a rabdat crucea, dispretuind rusinea (Evrei 12, 2). De aceea a spus Domnul in noaptea in care a fost vandut: Acesta este trupul Meu, care se da pentru lume, spre viata; si acesta este sangele Meu care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor (Matei 26, 26-28) - Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevointa, Cuvantul LXXXI, Filocalia X.

Sa luam seama la dragostea faptuitoare a Domnului manifestata in iconomia mantuirii si in purtarea Sa de grija fata de fiecare dintre noi. Intru aceastea il cunostem pe Dumnezeu care ne iubeste si ni se daruieste desavarsit. Numai daca suntem deschisi fata de El, daca il primim cu inima curata si smerita, prin Tainele Bisericii, prin semeni si prin intreaga creatie, pasim si noi pe calea cresterii in iubire. Avandu-L pe Hristos intru noi, putem sa iubim si sa ne daruim semenilor asemenea Lui. De unii singuri, vom cadea prada esecului existential.

"Cine a vazut, a auzit, sau a infaptuit vreo astfel de iubire ca acea atotminunata, pe care, in bunatatea Ta, ne-ai aratat-o noua, luand firea noastra cu toate cumplitele patimi indurate pentru noi, mai presus de toate nadejdile?

Cei ce contempla acest fapt, atata cat se poate contempla prin har, intra in noianul larg deschis al dragostei si al minunatei purtari de grija si ajung cu totul in afara de ei insisi (in extaz), cuprinsi la randul lor de o dragoste covarsitoare fata de Tine.

Si nu stiu cum sa numeasca cu adevarat si in chip propriu cele ale acestei iconomii. Caci cele ce tin de intruparea Ta covarsesc cu prisosinta si mintea si cuvantul si tot auzul si intelegerea, Dumnezeule prea bune" (Calist Catafygiotul, Despre unirea dumnezeiasca si viata contemplativa, c.71, Filocalia VIII ).

‘Simt boala ca iubire a lui Hristos’
 

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...tos-68570.html

‘ Nu voiam sa ma gandesc la iad, la vami. Nu-mi aminteam de pacatele mele, desi aveam multe. Le-am lasat in urma.
Imi aminteam numai de iubirea lui Dumnezeu si ma bucuram. Si ma rugam: "Pentru iubirea Ta, Dumnezeul meu, sa fiu si eu acolo. Insa, daca pentru pacatele mele trebuie sa merg in iad, atunci sa ma aseze iubirea Ta oriunde voieste."

Atatia ani am trait in pustie mangaierea lui Hristos. Ziceam intru sine: "Daca merg sus in cer si Dumnezeu imi zice: Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? (Matei 22, 12) Ce cauti aici?, o sa-I spun: Tot ce voiesti Tu, Domnul meu, tot ce voieste iubirea Ta, unde vrea iubirea Ta sa ma aseze. Ma predau iubirii Tale. Daca voiesti sa ma asezi in iad, aseaza-ma, destul imi este sa nu pierd iubirea Ta!

Sa-L iubim pe Hristos si toate se vor schimba in viata noastra. Sa nu-L iubim pentru a primi rasplata, de pilda sanatatea. Ci sa-L iubim cu inflacarare, din recunostinta, fara sa ne gandim la nimic, numai la iubirea dumnezeiasca.’

din Pateric
 

Un frate biruindu-se de curvie, în toate zilele se afla săvârşind păcatul şi în toate zilele îl îmblânzea pe Stăpânul său cu lacrimi şi cu rugăciuni. Şi aşa făcând, amăgindu-se de obiceiul cel rău, săvârşea păcatul. Apoi iarăşi, după săvârşirea păcatului, se ducea la biserică. Şi văzând Cinstitul Chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca înaintea lui cu amare lacrimi, zicând: miluieşte-mă, Doamne, şi ridică de la mine această vicleană ispită, că mă trudeşte cumplit şi mă răneşte cu amărăciunea desmierdărilor! Că nu am obraz, Stăpâne, a căuta şi a vedea Chipul Tău cel sfânt şi mai strălucit decât soarele, ca să se îndulcească inima mea şi să se veselească. Acestea zicând şi ieşind din biserică, cădea în noroi, dar nu se deznădăjduia de mântuirea sa. Căci de la păcat întorcându-se la biserică, striga către iubitorul de oameni, Dumnezeu, zicând: pe Tine, Doamne, Te pun chezaş de acum că nu voi mai face păcatul acesta! Numai iartă-mi mie, Prea Bunule, cele ce dintru început şi până în ceasul acesta Ţi-am greşit! Şi după ce făcea el aceste înfricoşate făgăduinţe iarăşi se afla întru acel păcat rău. Şi se vedea iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cea prea dulce şi nemărginita Lui bunătate, că suferea în toate zilele călcarea şi necunoştinţa fratelui cea neîndreptată şi rea. Din multa milă căuta şi aştepta pocăinţa şi întoarcerea lui. Că nu un an a făcut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani şi mai mult. Vedeţi, fraţilor, răbdarea cea nemăsurată şi iubirea de oameni cea nemărginită a Stăpânului, cum totdeauna îndelung rabdă, suferind fărădelegile şi păcatele noastre cele cumplite! Că de acel lucru trebuie să ne înspăimântăm şi să ne minunăm: de îndurările cele bogate ale lui Dumnezeu, că făgăduindu-se fratele că nu va mai face altădată păcatul, se afla mincinos. Deci, într-una din zile, făcând fratele păcatul, a alergat la biserică, plângând, suspinând, tânguindu-se şi silind îndurările Prea Bunului Stăpân ca să se milostivească spre dânsul să scape de noroiul înverşunării. Şi cum îl ruga el pe iubitorul de oameni, Dumnezeu, văzând începătorul răutăţii şi pierzătorul sufletelor noastre, diavolul, că nimic nu foloseşte, ci cele ce el prin păcat alcătuia fratele prin pocăinţă le risipea, neruşinându-se, i s-a arătat de faţă, căutând în obrazul lui şi strigând către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus Hristos: o, ce-mi este mie şi Ţie Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemărginită mă biruieşte şi mă surpă, căci primeşte pe acest curvar, care în toate zilele minte înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta! Pentru ce nu-l arzi, ci îndelung rabzi şi suferi? Căci Tu vei judeca pe curvari, pe preacurvari şi pe toţi păcătoşii o să-i pierzi. Cu adevărat, nu eşti Drept Judecător, ci unde vrea stăpânirea Ta, treci cu vederea şi pe mine pentru o mică călcare a înălţării, din ceruri m-ai aruncat jos iar acestuia mincinos fiind şi curvar, fiindcă zace înaintea Feţei Tale, uşor îi dăruieşti blândeţea Ta. Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine Judecător Drept? Precum văd şi Tu primeşti făpturi din multa Ta bunătate şi treci cu vederea dreptatea. Şi acestea zicea diavolul iuţindu-se de multă amărăciune şi pară de foc scoţând din nări, apoi a tăcut. Şi s-a făcut glas ca de la jertfelnic, zicând: o, balaure prea viclean şi pierzătorule, nu te-ai săturat de socoteala ta cea rea, că ai sorbit lumea, iar pe cel ce a venit la mila cea nespusă te sileşti să-l hrăneşti şi să-l sorbi? Ai atâtea greşeli ca să pui şi să tragă întocmai cu Sângele cel scump, pe care l-am vărsat pe Cruce pentru dânsul? Iată Junghierea Mea şi Moartea Mea a afundat fărădelegile lui. Când păcătuieşte, nu îl izgoneşti, ci îl primeşti cu bucurie şi nu-l opreşti, nădăjduind să-l dobândeşti şi Eu, Cel atât de milostiv şi iubitor de oameni, care am poruncit verhovnicului Meu, lui Petru apostolul, să ierte celui ce greşeşte în fiecare zi până la şaptezeci de ori câte şapte, oare nu îl voi ierta pe el, oare nu-l voi milui? Aşadar, cu adevărat, de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el, până ce îl voi moşteni. Căci pentru păcătoşi M-am răstignit şi preacuratele Mele palmi pentru dânşii le-am întins, ca cel ce va voi să se mântuiască, să alerge şi să se mântuiască.
De la nimeni nu mă întorc, pe nimeni nu alung, măcar de va greşi de nenumărate ori într-o zi şi de tot atâtea ori va veni către Mine, nu va ieşi afară scârbit. Căci nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Şi auzindu-se glasul acesta, diavolul sta tremurând şi neputând să fugă. Apoi iarăşi s-a făcut glas, zicând: ascultă, amăgitorule, pentru ce zici că sunt nedrept? Căci Eu cu toţi sunt drept. În ceea ce aflu pe cineva, în aceea îl judec. Iată deci, pe acesta l-am aflat stând înaintea picioarelor Mele şi biruitor peste tine arătându-se. Îl voi lua şi-i voi mântui sufletul, fiindcă n-a deznădăjduit, de mântuire. Iar tu vezi cinstea lui şi crapă de zavistie şi ruşinează-te. Fratele stând cu faţa în jos şi tânguindu-se, şi-a dat duhul. Şi îndată urgie mare, ca focul a căzut peste satana şi l-a mistuit.
De aici să cunoaştem, fraţilor, milostivirea şi iubirea de oameni cea nemăsurată a lui Dumnezeu şi niciodată să nu deznădăjduim de mântuirea noastră.

Nu i-a strivit dar nici nu i-a uitat.

Sfantul Ioan Scararul spune ca "cel ce voieste sa vorbeasca despre dragostea lui Dumnezeu incearca sa vorbeasca despre Dumnezeu Insusi. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e gresit si primejdios celor ce nu iau aminte.

Cuvantul despre dragoste e cunoscut ingerilor, dar si acelora, numai prin lucrarea iluminarii. Dragostea e Dumnezeu. Iar cel ce voieste sa arate hotarul (definitia) Acestuia, e ca ce ce, orb fiind, numara nisipul de pe fundul oceanului (Sfantul Ioan Scararul, Scara, Cuvantul XXX).

Parintele Staniloae, plecand de la aceste cuvinte, arata ca "e primejdios a vorbi despre Dumnezeu, fara a te simti coplesit de maretia si iubirea Lui, adica a vorbi cu indiferenta, cu mandria ca-L poti cuprinde, sau chiar in bataie de joc".

Ce minune, fratilor, ce coborare de negrait a iubirii fata de noi, a Iubitorului de oameni Dumnezeu! Unirea pe care o are prin fire cu Tatal Sau, fagaduieste sa o aiba prin har si cu noi, daca vrem; si noi o vom avea cu El la fel, daca vom lucra poruncile Lui. Caci ceea ce are El prin fire cu Tatal, aceea ne da si noua sa avem cu El prin vointa si prin har.

Ce minune infricosatoare! Slava pe care a dat-o Tatal Fiului, ne-o da si noua Fiul prin harul dumnezeiesc. Si lucru si mai mare e ca precum El este intru Tatal si Tatal este intru El, asa Fiul lui Dumnezeu este intru noi si noi, daca voim, vom fi intru Fiul, prin har.

Ce har nepatruns! Iubirea cu care Dumnezeu si Tatal a iubit pe Unul-Nascut Fiul Lui, aceeasi va fi intru noi si Insusi Fiul lui Dumnezeu va fi intru noi. Si pe drept cuvant! Caci odata ce S-a facut rudenie cu noi prin trup si ne-a facut pe noi impreuna - partasi ai dumnezeirii Sale, ne-a facut pe toti rudenii ale Lui (Sfantul Simeon Noul Teolog, Intaia cuvantare morala, c.6, in Filocalia VI).

'Multe sunt pacatele mele, Doamne, dar bunavointa Ta e mai mare decat pacatele mele. Necucerniciile mele sporesc, dar nu sunt asemenea milei Tale. Cand se intampla ca datoriile mele sa sporeasca, vad, Doamne, ca iubirea Ta e mai mare decat pacatele mele, si sunt nevoit sa tac pentru toate cate am indraznit sa fac. Sunt pus la incercare de venirile Tale in mine si sunt cuprins de mirare, fiindca sunt rasplatit de Tine, si nu pedepsit, cum as merita.' (Sf Isaac Sirul)