Corect! Adica: pe adulterini, pe sodomiti (cei ce, scuze, se ating de anusul, barbatului sau femeii, nu conteaza - scarbos lucru!!!) si pe malahieni...alti scarbosi demni de toata comasiunea si ajutorul. Nu mai vorbeswc de cei care fac avorturi cum si-ar stoarce un cos; Dumnezeu sa intoarca la Sine acei oameni si sa ii/le mantuiasca.

Ovidiu , cand ai timp , te rog sa-ti arunci privirea aici :
Paul Evdokimov TAINA IUBIRII Sfinţenia unirii conjugale în. . .:1:

Cum mai frate, nu e vorba de iubire? De ce, doar pt ca nu mai pot concepe si pt ca chipurile copilul ar fi deranjat sau spurcat de tocmai actul care l-a adus la fiinta?
Sigur ca dragostea se manifesta si altfel
Una n-o exclude pe alta. Oricum din motive fizice spre sfarsitul sarcinii si vreo doua luni dupa tot se face si abstinenta.

Versetul pe care il citezi nu se refera la abstinenta ci la detasare, tot asa ca si contextul. Ni se cere si sa fim in lume dar nu DIN lume.
Daca il intelegi ca abstinenta totala e ca si cum le-ar fi cerut crestinilor sa inceteze viata conjugala, ceea ce ar contrazice clar ce scrie in alta parte.
Despre ceralalt verset ti-a raspuns Theodor.

Buna carte. Eu n-am citat-o pt ca sa nu se spuna iar ca citez teologi din vest precis laxisti si modernisti ;-)

pai eu tot nu inteleg ceva. Cum (efectiv) trec aceste predispozitii asupra fatului? Adica la alcool si fumat(chiar si la nervi) inteleg, ca e vorba de substante care sunt in sange si nu ar trebui sa fie acolo, dar la fat cum e? E o legatura fizica sau una spirituala? Si nu, fatul nu absoarbe magic informatii din mediul inconjurator sau altceva, ca d-aia e in placenta.

E o situatie interesanta. Daca e o legatura biologica si vad niste studii care sa confirme, sunt complet de acord.

Daca e una spirituala(mai ales ca nu am vazut viziuni similare ale teologilor ortodocsi din strainatate), atunci este strict o opinie teologica a parintelui.

Merita , indiferent de ce spune X sau Y . . . !:53:

Intrebari de bun-simt ai spus. Raspuns logic la ele, neimpatimit de subiectivism....greu vei primi...

Da aşa este. Scopul împreunării nu-şi mai are un rost, ce mai rodeşti? Şi da, copilul e "deranjat" de actul în sine. Ţi-am explicat aşa cum îşi hrană, oxigen de la mamă, aşa cum simte starea mamei, aşa simte şi starea de "plăcere" în care se află mama ăn timpul actului. O fi plăcut pentru el? Tu ce zici?

Bingo? Oare de ce? Apropo poate nu ştiai, dar riscul de a pierde sarcina din cauza împreunării soţilor creşte considirabil. Acest motiv nu îţi dă de gândit?

O singură problemă îţi ridic: pruncul la naştere recunoaşte vocea mamei. Oare de ce? Nu există nici o legătură trupească şi sufletească între ei?

Sunt şi studii.http://www.crestinortodox.ro/forum/s...postcount=1274

Anticipasem eventualele nemulţumiri care vor apărea. :1:
Aceste informaţii a fost scrise aproximativ acum 70 de ani. La acea vreme erau de mare valoare şi din punct de vedere ştiinţific, erau informaţii gen SF. Eu le consider şi astăzi de valoare, păcat că unii se poticnesc în mici detalii şi nu pot să treacă peste, extrăgând astfel esenţa informaţei care e de o mare valoare. Nu spun doar eu asta, o spun mari duhovnici contemporani ai neamului nostru. :1:

Eu nu văd aşa lucrurile, dar te înţeleg. Tainele atinse de părintele Arsenie şi expuse sunt uneori greu de pătruns. Poate de aici şi faptul că mulţi nu reueşesc să-l înţeleagă şi chiar ajung să se răzvrătească împotriva lui. Dar nici acest lucru eu nu îl văd ca pe unul rău, e şi aici o taină din păcate pe care prefer să nu o expun. Vezi noi oamenii când nu suntem de acord cu ceva sau nu concordă cu ceea ce ştiam, dăm vina pe cineva. Părintele încearcă să ne facă să înţelegem că noi oamenii suntem cei care aducem păcatul în căsătorie. Tot ce-i de prisos şi peste trebuinţa firească e necumpătare. Iar aceasta e calea diavolului spre suflet. Mintea care nu-şi păzeşte porţile dorinţelor, aşa de tare se strâmbă contra firii, încât zice răului bine şi binelui rău. Nu Dumnezeu e de vină, ci noi suntem de vină. După cum observi el vorbeşte de lupta noastră cu gândurile de la cel rău, cu păcatul, dar nu omite să amintescă că de fapt lupta pe care noi avem impresia că o ducem este dusă de fapt de Iisus Hristos, în chip tainic, numai ca noi să vrem şi să răbdăm, adică să-I urmăm Lui.

Nu ştiu dacă cât reuşit să mă fac înţeles. Am o întrebare: din textul analizat de tine, precum şi cel anterior nu au nimic de folos pentru tine, pentru sufletul tău?

Nu prea înţeleg ideea, bănuiesc, dar prefer să rămân rezervat.

ps: mulţumesc şi eu