Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Secte si culte (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5031)
-   -   Intrebari pentru adventisti, baptisti si penticostali (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=4754)

Doriana 07.12.2009 18:48:54

ok. Nu am dar de invatatura, dar pot raspunde pana la un anumit punct, atat cat am inteles si eu. Posibil sa mai si gresesc in probleme ce tin de evangheologie.
Apostolul Ioan a fost supranumit "apostolul iubirii", era foarte atasat de Domnul . Evanghelia sa este ultima scrisa si vine ca o completare la cele trei; nu aduce mai multe fapte , contine doar 7 minuni dar pune accent pe dumnezeirea lui Iisus Hristos. In vremea lui, biserica era deja lovita de erezia care spunea ca Hristos a fost un simplu om .

MariS_ 07.12.2009 19:04:51

Citat:

În prealabil postat de Doriana (Post 188778)
ok. Nu am dar de invatatura, dar pot raspunde pana la un anumit punct, atat cat am inteles si eu. Posibil sa mai si gresesc in probleme ce tin de evangheologie.
Apostolul Ioan a fost supranumit "apostolul iubirii", era foarte atasat de Domnul . Evanghelia sa este ultima scrisa si vine ca o completare la cele trei; nu aduce mai multe fapte , contine doar 7 minuni dar pune accent pe dumnezeirea lui Iisus Hristos. In vremea lui, biserica era deja lovita de erezia care spunea ca Hristos a fost un simplu om .

Multumesc ca ai raspuns Doriana. Trice probabil nu e inca pe forum,
dar el recupereaza rapid, sunt sigur.

A doua intrebare: De ce crezi ca evanghelistul Ioan da alta ordine a "lucrarilor"
Mantuitorului nostru decat toti ceilalti evanghelisti? Se leaga de prima intrebare,
mai ales de ultima sa parte.

Imi place ca discutam constructiv, nu distructiv. Cele bune, Doriana.

Doriana 07.12.2009 19:11:03

De ce ti se pare ca as vrea sa discut distructiv? :1: Nici mie nu imi place cearta. Dar daca nu imi place freza ta si ma intrebi de ea, spun doar ce gandesc, fara rautate sau prejudecati. :1: Si stiu ca esti un om bineintentionat. Dar uneori o idee poate parea dura pentru ca nu seaman cu a ta, nu musai pentru ca ar fi dura.

Constructiv: mi se pare ca fiecare evanghelist are stilul lui. Ioan e mai duios si mai profund ca ceilalti.
Tu ai fost obisnuit sa studiezi Biblia intr-un anumit sens, eu in altul. Asa ca s-ar putea sa nu ma prind unde bati. Ar fi, zic eu, mai practic daca ai merge direct la tinta unde ai vrut sa ajungi cu intrebarile puse. Adica sa ajungi direct la problema care te framanta.

Si tie toate cele bune.

MariS_ 07.12.2009 19:35:23

Citat:

În prealabil postat de Doriana (Post 188788)
De ce ti se pare ca as vrea sa discut distructiv? :1: Nici mie nu imi place cearta. Dar daca nu imi place freza ta si ma intrebi de ea, spun doar ce gandesc, fara rautate sau prejudecati. :1: Si stiu ca esti un om bineintentionat. Dar uneori o idee poate parea dura pentru ca nu seaman cu a ta, nu musai pentru ca ar fi dura.

Constructiv: mi se pare ca fiecare evanghelist are stilul lui. Ioan e mai duios si mai profund ca ceilalti.
Tu ai fost obisnuit sa studiezi Biblia intr-un anumit sens, eu in altul. Asa ca s-ar putea sa nu ma prind unde bati. Ar fi, zic eu, mai practic daca ai merge direct la tinta unde ai vrut sa ajungi cu intrebarile puse. Adica sa ajungi direct la problema care te framanta.

Si tie toate cele bune.

Fraza "Imi place ca discutam constructiv, nu distructiv." am pus-o ca
pavaza sa nu fim deranjati de atacuri din afara. Te inteleg ca te aperi,
dar n-a fost spusa cu intentie rea. Nu-ti fie teama, n-am nici o intentie
ascunsa. E un experiment intre trei persoane din trei culte diferite, BO,
NP si Penti, de a schimba idei personale. Sunt sincer interesat pentru ca
nu am raspunsuri la toate intrebarile pe care le voi pune, dar la multe am
pareri personale si doresc sa le confrunt cu ale altora din alte culte. Daca
exista si o persoana din BC poate sa intre in dialog, chiar o rog.
A treia intrebare va lamuri mai bine pe primele doua.

A treia intrebare: De ce Ioan incepe "lucrarile" Mantuitorului cu nunta din
Cana, urmata de izgonirea vanzatorilor din templu (Ioan cap.2) si apoi
de convorbirea cu Nicodim (Ioan cap.3)? Ti se pare intamplatoare sau
vezi o anume semnificatie? Daca da, care anume?
Cele bune.

Doriana 07.12.2009 20:40:44

Ordinea este aceasta pentru ca asa s-au intmaplat lucrurile: intai Iisus s-a intalnit cu Natanael, "dupa trei zile" a fost la nunta, "dupa aceea" s-a suit la Ierusalim...etc. Deci sunt scrise in ordine cronologica. De ce le-a ales tocmai pe acestea nu stiu. Dar, cum am spus, nu am studiat evangheologia [zace in biblioteca :4: ], trice ar fi mai in masura sa iti explice.

MariS_ 07.12.2009 21:31:12

Citat:

În prealabil postat de Doriana (Post 188823)
Ordinea este aceasta pentru ca asa s-au intmaplat lucrurile: intai Iisus s-a intalnit cu Natanael, "dupa trei zile" a fost la nunta, "dupa aceea" s-a suit la Ierusalim...etc. Deci sunt scrise in ordine cronologica. De ce le-a ales tocmai pe acestea nu stiu. Dar, cum am spus, nu am studiat evangheologia [zace in biblioteca :4: ], trice ar fi mai in masura sa iti explice.

La nunta din Cana au luat parte si ucenicii Sai. Totusi ea nu e mentionata
si in celelalte evanghelii. Sau gresesc? Aici e prima minune pe care o face
Iisus. Alungarea vanzatorilor din templu e a doua "actiune" prezentata de
Ioan (las deoparte intalnirile cu ucenicii). Insa toti ceilalti evanghelisti o
plaseaza mult mai tarziu. Asta mi-a ridicat un mare semn de intrebare.
Urmeaza convorbirea cu Nicodim, iarasi relatata doar de Ioan.
Mai insist pe aceasta a treia intrebare si ca sa-l astept pe trice, dar si
pentru ca celelalte intrebari capata greutate daca exista un sens, afara
de cel cronologic, la relatarea lui Ioan din evanghelia sa.

Cele bune.

tricesimusquintus 08.12.2009 07:05:42

Sunt într-adevăr diferențe între Evanghelia lui Ioan și evangheliile sinoptice. Acestea și datorate
stilului personal dar și prezentării nu neapărat cronologice în descrierea evenimentelor.
Nunta din Cana este într-adevăr relatată doar de Ioan și este prima minune a lui Hristos, minune ce deschide practic activitatea Sa publică.
În Ioan 2 este relatată prima curățire a Templului, cel dintâi act al Său de importanță națională. Prin ea El a făcut cunoscut dreptul Său de a administra treburile Templului și a vestit misiunea Sa ca Mesia. A doua curățire a avut loc trei ani mai târziu (Matei 21,12-17) ca o reamintire că pretenția Sa era încă valabilă. A doua curățire a Templului nu e amintită în Ioan, cum nu e amintită prima în celelalte evanghelii. Evangheliile se completează armonios (și nu doar cu privire la acest episod).

MariS_ 08.12.2009 08:26:08

Citat:

În prealabil postat de tricesimusquintus (Post 188907)
Sunt într-adevăr diferențe între Evanghelia lui Ioan și evangheliile sinoptice. Acestea și datorate
stilului personal dar și prezentării nu neapărat cronologice în descrierea evenimentelor.
Nunta din Cana este într-adevăr relatată doar de Ioan și este prima minune a lui Hristos, minune ce deschide practic activitatea Sa publică.
În Ioan 2 este relatată prima curățire a Templului, cel dintâi act al Său de importanță națională. Prin ea El a făcut cunoscut dreptul Său de a administra treburile Templului și a vestit misiunea Sa ca Mesia. A doua curățire a avut loc trei ani mai târziu (Matei 21,12-17) ca o reamintire că pretenția Sa era încă valabilă. A doua curățire a Templului nu e amintită în Ioan, cum nu e amintită prima în celelalte evanghelii. Evangheliile se completează armonios (și nu doar cu privire la acest episod).

A doua "actiune" a Mantuitorului, asa cum ai spus si tu, e intr-adevar
CURATIREA Templului. Mai adaug eu, in vederea primirii Duhului Sfant.
Duhul Sfant nu fusese dat pana atunci si intr-adevar Templul trebuia
curatit ca sa poata sa-L primeasca. Desigur Duhul nu era dat chiar atunci,
ci la cincizecime. Te rog, insa, sa te gandesti si o semnificatie la prefacerea
apei in vin la nunta din Cana. Eu cred ca si aceasta are o anume semnificatie.
In ceea ce priveste a treia "actiune", convorbirea cu Nicodim, cred ca esti de
acord cu mine, ca ea semnifica necesitatea schimbarii totale, din interior, a
credinciosului. A nasterii din nou, din apa si Duh.
Intr-adevar, evangheliile se completeaza reciproc, sunt de aceeasi parere.
Deci, gasesti si o semnificatie la prefacerea apei in vin la nunta din Cana?
Multumesc ca ai acceptat dialogul. Cele bune, trice.

tricesimusquintus 08.12.2009 09:17:43

Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 188913)
A doua "actiune" a Mantuitorului, asa cum ai spus si tu, e intr-adevar
CURATIREA Templului. Mai adaug eu, in vederea primirii Duhului Sfant.
Duhul Sfant nu fusese dat pana atunci si intr-adevar Templul trebuia
curatit ca sa poata sa-L primeasca. Desigur Duhul nu era dat chiar atunci,
ci la cincizecime. Te rog, insa, sa te gandesti si o semnificatie la prefacerea
apei in vin la nunta din Cana. Eu cred ca si aceasta are o anume semnificatie.
In ceea ce priveste a treia "actiune", convorbirea cu Nicodim, cred ca esti de
acord cu mine, ca ea semnifica necesitatea schimbarii totale, din interior, a
credinciosului. A nasterii din nou, din apa si Duh.
Intr-adevar, evangheliile se completeaza reciproc, sunt de aceeasi parere.
Deci, gasesti si o semnificatie la prefacerea apei in vin la nunta din Cana?
Multumesc ca ai acceptat dialogul. Cele bune, trice.

Sunt perfect de acord cu ce spui referitor la necesitatea schimbării interioare, nașterea din nou. A fi botezat cu apă și cu Duh asta înseamnă.
În ce privește semnificația prefacerii apei în vin, vreau să citez un pasaj edificator dintr-o lucrare apreciată ca fiind cea mai cuprinzătoare descrierii a vieții lui Iisus:

"Darul lui Hristos la nuntă era un simbol. Apa reprezenta botezul în moartea Lui care avea să se reverse peste păcatele lumii. Apa cu care au fost umplute vasele era adusă de mâini omenești, dar numai cuvântul lui Hristos a fost în stare să-i dea putere dătătoare de viață. Tot astfel stau lucrurile cu ceremoniile care țintesc către moartea Mântuitorului. Numai prin puterea lui Hristos, care lucrează prin credință, ele ajung să hrănească sufletul.
Cuvintele lui Hristos au asigurat cele necesare pentru sărbătoare. Tot atât de îmbelșugat este harul Său care șterge nelegiuirile oamenilor și care înnoiește și susține viața spirituală.
La cea dintâi sărbătoare la care El a luat parte împreună cu ucenicii, Isus le-a dat paharul în care era simbolizată lucrarea Lui pentru mântuirea lor. La cea din urmă cină, le-a dat din nou paharul, odată cu așezămintele sfinte pe care urma să fie vestită moartea Lui, "până va veni El". (1 Cor. 11,26). Iar întristarea ucenicilor când s-au despărțit de Domnul lor a fost alungată de făgăduința că iar se vor întâlni, căci le-a zis: "De acum încolo nu voi mai bea din acest rod al vieți, până în ziua când îl voi bea cu voi nou, în Împărăția Tatălui Meu". (Matei 26,29)." Hristos Lumina Lumii p.45

MariS_ 08.12.2009 15:31:37

Citat:

În prealabil postat de tricesimusquintus (Post 188920)
Sunt perfect de acord cu ce spui referitor la necesitatea schimbării interioare, nașterea din nou. A fi botezat cu apă și cu Duh asta înseamnă.
În ce privește semnificația prefacerii apei în vin, vreau să citez un pasaj edificator dintr-o lucrare apreciată ca fiind cea mai cuprinzătoare descrierii a vieții lui Iisus:

"Darul lui Hristos la nuntă era un simbol. Apa reprezenta botezul în moartea Lui care avea să se reverse peste păcatele lumii. Apa cu care au fost umplute vasele era adusă de mâini omenești, dar numai cuvântul lui Hristos a fost în stare să-i dea putere dătătoare de viață. Tot astfel stau lucrurile cu ceremoniile care țintesc către moartea Mântuitorului. Numai prin puterea lui Hristos, care lucrează prin credință, ele ajung să hrănească sufletul.
Cuvintele lui Hristos au asigurat cele necesare pentru sărbătoare. Tot atât de îmbelșugat este harul Său care șterge nelegiuirile oamenilor și care înnoiește și susține viața spirituală.
La cea dintâi sărbătoare la care El a luat parte împreună cu ucenicii, Isus le-a dat paharul în care era simbolizată lucrarea Lui pentru mântuirea lor. La cea din urmă cină, le-a dat din nou paharul, odată cu așezămintele sfinte pe care urma să fie vestită moartea Lui, "până va veni El". (1 Cor. 11,26). Iar întristarea ucenicilor când s-au despărțit de Domnul lor a fost alungată de făgăduința că iar se vor întâlni, căci le-a zis: "De acum încolo nu voi mai bea din acest rod al vieți, până în ziua când îl voi bea cu voi nou, în Împărăția Tatălui Meu". (Matei 26,29)." Hristos Lumina Lumii p.45

"La cea dintâi sărbătoare la care El a luat parte împreună cu ucenicii, Isus le-a dat paharul în care era simbolizată lucrarea Lui pentru mântuirea lor."
Foarte asemanatoare semnificatia cu cea pe care am gasit-o eu. Dupa
parerea mea vinul cel vechi era credinta dupa legea cea veche, iar vinul
cel nou e credinta dupa noul legamant, legamant intruchipat de nunta.
Legamantul iubiri asa cum legea cea noua e legea iubirii, iar nunta
simbolizeaza legatura iubirii. Vinul cel nou era mai bun decat vinul cel
vechi. Credinta cea noua inlocuieste credinta cea veche nemantuitoare.
Deci intr-adevar ea simbolizeaza lucrarea Lui pentru mantuirea noastra.
Ioan subliniaza de trei ori o idee importanta, vezi cap.1.
1. La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.
La fel si aici in cap.2 si 3 se subliniaza importanta venirii Mantuitorului
pentru mantuirea noastra: ca sa innoiasca credinta noastra, sa innoiasca
Biserica (Casa Domnului) noastra, sa innoiasca omul credincios. Primele
trei lucrari ale Domnului tocmai acest lucru semnifica si Ioan tine sa
sublinieze acest lucru. A patra lucrare descrisa de Ioan este convorbirea
cu samariteanca, pe care o consider la fel de importanta, cu semnificatia
ca noul legamant se face nu numai cu poporul iudeu ci cu toate neamurile.

De ce am insistat pe aceste doua capitole din Ioan, tocmai pentru ca ne
atentioneaza ca Ioan este cel mai profund dintre evanghelisti, cu cea mai
mare densitate de semnificatii. Totul la Ioan are profunzime, nimic nu e
la intamplare. De aceea e bine sa luam aminte la restul scrierilor lui care
nu sunt usor de talcuit. De aici incolo am intrebari mult mai grele, la care
nu am decat umbre de pareri, ca in ghicitura, si la care solicit ajutor.
Dar pana atunci vreau sa te intreb pe tine trice si pe Doriana daca sunt
obiectii sau alte pareri la cele expuse mai sus.
Cele bune.

Doriana 08.12.2009 15:34:19

Eu nu am obiectii; ma uit la voi si invat mai multe. :1:

MariS_ 08.12.2009 15:57:06

Citat:

În prealabil postat de Doriana (Post 189018)
Eu nu am obiectii; ma uit la voi si invat mai multe. :1:

Cu totii avem de invatat, Doriana.

tricesimusquintus 08.12.2009 16:25:23

Postarea ta merită să fie pusă la topicul ”Ce avem comun” :) Excelente legăturile paradigmatice găsite în primele capitole din Ioan, și eu sunt întrutotul de acord cu ele. Poți continua, devine interesant...

MariS_ 08.12.2009 16:50:08

Citat:

În prealabil postat de tricesimusquintus (Post 189046)
Postarea ta merită să fie pusă la topicul ”Ce avem comun” :) Excelente legăturile paradigmatice găsite în primele capitole din Ioan, și eu sunt întrutotul de acord cu ele. Poți continua, devine interesant...

Multumesc. De-acuma incepe greul. Capitolul 21 din Ioan mi se pare
cel mai misterios, cel mai interesant, cel mai profetic. Curios, pentru
ca el pare ca descrie ultima aratare a Lui Iisus, dupa invierea Sa, la
Marea Tiberiadei, in fata a sapte dintre ucenicii Sai. Si desi pare ca
descrie evenimente trecute, in acelasi timp ai impresia, cel putin asta
a fost impresia mea, ca intalnirea descrisa e atemporala.
Intai o observatie: desi la aceasta a treia aratare a Lui Iisus in fata
ucenicilor au luat parte mai mult de jumatate din ei, desi evanghelia
a fost scrisa ultima, la multi ani dupa celelalte si ar fi fost normal ca
primele evanghelii sa descrie aceasta intalnire si nu ultima, totusi ea
e mentionata doar de Ioan. Apoi, repetarea de trei ori a intrebarii Lui
Iisus catre Petru daca i-L iubeste, cu cele trei raspunsuri ale lui Petru,
toate arata densitatea de semnificatii pe care le contine capitolul.
Aceasta intalnire are o importanta colosala pentru mine, misterioasa
si enigmatica, pentru ca nu-mi explic cum de apare numai la Ioan.

A patra intrebare: Aveti o explicatie asupra acestui fapt?

MariS_ 08.12.2009 18:51:29

Daca oricine altcineva are o explicatie la intrebarea patru sa intervina
si s-o expuna.
Oricum, pun si urmatoarea intrebare.
Ioan cap.21
3. Simon-Petru le-a zis: Ma duc sa pescuiesc. Si i-au zis ei: Mergem si noi cu tine. Si au iesit si s-au suit in corabie, si in noaptea aceea n-au prins nimic.
4. Iar facandu-se dimineata, Iisus a stat la tarm; dar ucenicii n-au stiut ca este Iisus.

A cincea intrebare: Ce vrea sa insemne "ma duc sa pescuiesc"? Si apoi
"dimineata, Iisus a stat la tarm"?
Cele bune.

tricesimusseptimus 08.12.2009 23:26:41

La a 4-a întrebare, mă tem că nu am răspuns. La a 5-a am găsit ceva în aceeași istorie a lui Iisus: "Hristos Lumina Lumii", capitolul 85. Din nou la mare.

MariS_ 09.12.2009 00:04:42

Citat:

În prealabil postat de tricesimusseptimus (Post 189188)
La a 4-a întrebare, mă tem că nu am răspuns. La a 5-a am găsit ceva în aceeași istorie a lui Iisus: "Hristos Lumina Lumii", capitolul 85. Din nou la mare.

Si eu ma tem ca intrebarea patru ne depaseste. O lasam deocamdata.
Daca poti sa-mi dai ce ai gasit pentru intrebarea cinci. Eu o interpretez
ca pe o viitoare actiune de increstinare. "noaptea aceea n-au prins nimic"
o interpretez ca pe un viitor esec in a mai capta crestini in timpurile din
urma, cand lumea se va impietri. Ce vreau sa spun: cuvintele apostolului
au doua taisuri, unul pentru atunci si altul pentru viitor. Dubla semnificatie.
Mai ales urmatoarea imagine "Iar facandu-se dimineata, Iisus a stat la tarm"
Dimineata e si o noua zi, Ziua Domnului.
Cu cat inaintam in cap.21 se va intari acest dublu sens, care nu e ceva de
neacceptat tocmai din cauza darului profetiei de care da dovada Ioan. Dar
e tot mai greu de patruns.
Astept interpretarea din "Hristos Lumina Lumii".
Cele bune.

tricesimusseptimus 09.12.2009 13:51:57

HLL -Din nou la mare 1
 
Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 189207)
Astept interpretarea din "Hristos Lumina Lumii".

"Isus spusese că vrea să se întâlnească cu ucenicii Săi în Galilea; și îndată ce a trecut Paștele, ei și-au îndreptat pașii într-acolo. Lipsa lor de la Ierusalim în timpul sărbătorilor ar fi fost socotită drept indiferență și rătăcire, de aceea au rămas până la sfârșitul lor; dar odată trecute, s-au întors bucuroși acasă pentru a întâlni pe Mântuitorul, așa cum le spusese El. Șapte dintre ucenicii Lui erau în grup, îmbrăcați în hainele umile de pescari; erau săraci în ce privește bunurile lumii acesteia, dar bogați în cunoașterea și trăirea adevărului, lucru care înaintea Cerului le dădea locul ce mai de frunte ca învățători. Nu fuseseră elevi în școlile profeților, dar timp de trei ani fuseseră învățați de cel mai de seamă Educator pe care lumea L-a cunoscut vreodată. Sub îndrumările Lui, deveniseră nobili, inteligenți, cultivați, ajungând unelte prin care oamenii puteau să fie îndrumați în cunoașterea adevărului.
Cea mai mare parte a lucrării lui Hristos fusese săvârșită aproape de Marea Galileii. Îndată ce ucenicii s-au adunat într-un loc unde să nu fie tulburați, s-au găsit înconjurați de amintiri despre Isus și lucrările Lui cele mari. Pe marea aceasta, pe când inima lor era cuprinsă de spaimă, iar furtuna turbată se năpustea asupra lor ca să-i nimicească, Isus a mers pe valuri pentru a-i scăpa. Tot aici furtuna a fost liniștită prin cuvintele Lui. Se putea vedea țărmul unde peste zece mii de oameni fuseseră hrăniți din câteva pâinișoare și câțiva pești. Nu departe era Capernaum, locul unde se făcuseră atâtea minuni. Pe când ucenicii priveau la toate acestea, mintea lor era plină de cuvintele și faptele Mântuitorului lor.
Seara era plăcută și Petru, care încă mai avea mare plăcere de corăbii și de pescuit, dădu sfatul să se meargă pe mare și să se arunce mrejele. Ceilalți erau gata să meargă; aveau nevoie de hrană și de îmbrăcăminte, lucruri pe care munca unei nopți cu izbândă în pescuit li le-ar fi adus. Așadar, au plecat cu corabia, dar n-au prins nimic. Au muncit toată noaptea dar fără nici un spor. În timpul orelor obositoare vorbeau despre Domnul lor, care le lipsea, și își reaminteau de lucrurile minunate la care ei fuseseră martori, în lucrarea Lui de lângă mare. Se întrebau ce va fi cu ei în viitor și se întristau când se gândeau la ceea ce-i aștepta.
În tot timpul acesta, un Supraveghetor singuratic i-a urmărit de pe țărm cu ochiul Său, dar El era nevăzut . În cele din urmă, s-au revărsat zorile. Barca era numai la o mică depărtare de țărm, și ucenicii au văzut un Străin stând pe mal, care i-a oprit cu întrebarea : "Copii, aveți ceva de mâncare? Când ei răspunseră : "Nu", El le zise : "Aruncați mreaja în partea dreaptă a corăbiei, și veți găsi'. Au aruncat-o deci, și n-o mai puteau trage de mulțimea peștilor".
Ioan a recunoscut pe Străin și a spus către Petru : "Este Domnul". Petru era așa de încântat și de bucuros încât în nerăbdarea lui s-a aruncat în apă și curând ajunse lângă Învățătorul său. Ceilalți ucenici au venit cu barca, trăgând plasa cu pești după ei. "Când s-au coborât pe țărm, au văzut acolo jăratec de cărbuni, pește pus deasupra și pâine".
Ei erau prea încântați ca să mai întrebe de unde era focul și mâncarea. "Isus le-a zis : 'Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum'". Petru dădu fuga după plasa pe care o lăsase și ajută fraților săi să o tragă la țărm. După ce s-a terminat lucrul și s-au făcut pregătirile, Isus chemă pe ucenici să vină și să mănânce. El frânse hrana și o împărți între ei și fu cunoscut și recunoscut de toți cei șapte. Acum le reveni în minte minunea cu hrănirea celor cinci mii pe coasta muntelui; dar o temere misterioasă îi cuprinse și în tăcere priveau la Mântuitorul înviat.
Le reveni cu putere în minte întâmplarea de lângă mare, atunci când Hristos îi chemase să-L urmeze. Își amintiră cum la porunca Lui se avântase spre larg și aruncaseră plasa; de pescuirea minunată când năvoadele erau atât de pline încât erau gata să se rupă. După aceea, Isus îi chemase să lase corabia lor de pescuit și le făgăduise că-i face pescari de oameni. El săvârșise din nou aceeași minune tocmai pentru ca să le readucă în minte întâmplarea aceea și să adâncească impresia ei. Faptul acesta era o înnoire a însărcinării date ucenicilor. Ea arăta că moartea Învățătorului lor nu slăbise datoria lor de a săvârși lucrarea pe care le-o încredințase. Cu toate că urmau să fie lipsiți de tovărășia Lui personală și de mijloacele pe care le câștigaseră prin ocupația lor de mai înainte, Mântuitorul înviat urma să aibă și mai departe grijă de ei. În timp ce vor face lucrarea Sa, El Se va îngriji de cele necesare lor. Isus avea un anumit scop când i-a îndemnat să arunce plasa în partea dreaptă a bărcii. Pe partea aceasta stătea El pe țărm. Aceasta era partea credinței. Dacă lucrau în legătură cu El - unind puterea Lui dumnezeiască cu străduințele lor omenești - nu se putea să nu aibă succes.
Hristos trebuia să dea o altă lecție care privea în mod deosebit pe Petru. Tăgăduirea Domnului său fusese în contrast rușinos cu pretinsa credincioșie de mai înainte a lui Petru. El dezonorase pe Hristos și arătase asupra sa neîncrederea fraților săi. Ei se gândeau că nu i se va mai îngădui să ocupe locul pe care îl avusese înainte între ei, și el însuși își dădea seama că nu mai inspira nici un fel de încredere. Înainte de a fi chemat să-și reia lucrarea apostolică, trebuia să dea dovadă de pocăință. Fără aceasta, păcatul lui, deși se pocăise de el, ar fi putut să-i nimicească influența ca serv al lui Hristos. Mântuitorul i-a dat prilej să recâștige încrederea fraților săi și, pe cât posibil, să îndepărteze ocara pe care o adusese asupra Evangheliei.
Aici se dă o învățătură pentru toți urmașii lui Hristos. Evanghelia nu face nici un compromis cu răul. Ea nu poate să scuze păcatul. Păcatele ascunse trebuie să fie mărturisite în ascuns înaintea lui Dumnezeu ; dar în ce privește păcatele fățișe, trebuie să se facă mărturisire pe față. Ocara păcatelor ucenicilor este aruncată asupra lui Hristos. Ele fac pe Satana să tresalte, iar sufletele îndoielnice , să se poticnească . Dând dovadă de pocăință ucenicul, pe cât îi stă în putință, trebuie să îndepărteze această ocară.
Pe când Hristos și ucenicii mâncau la marginea mării împreună, Mântuitorul puse lui Petru întrebarea : "Simone, fiul lui Iona, Mă iubești mai mult decât aceștia ?", referindu-Se la frații lui. Petru spusese o dată : "Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire , eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire." Matei 26,33. Dar de astă dată el se prețui mai mult. "Da, Doamne", zise el, "știi că Te iubesc". Nu se vede aici nici o susținere înflăcărată că iubirea lui este mai mare decât aceea a fraților lui. El nu-și arăta părerea în ce privește devoțiunea lui. El face Apel la acela care poate să citească toate gândurile inimii, să judece sinceritatea lui -" Tu știi că Te iubesc". Iar Isus îi zise: "Paște mielușeii Mei".
Isus încercă din nou pe Petru, repetând cuvintele de mai înainte : "Simone , fiul lui Iona, Mă iubești ? " De astă dată El nu mai întrebă pe Petru dacă Îl iubește mai mult decât frații lui. Și cel de al doilea răspuns a fost ca și cel dintâi, lipsit de orice asigurări pline de închipuire: "Da, Doamne, știi că Te iubesc". Isus îi zise iarăși : "Paște oițele Mele". Mântuitorul puse din nou întrebarea cercetătoare: "Simone , fiul lui Iona, Mă iubești ?"Petru s-a întristat ; el gândea că Isus se îndoiește de iubirea lui. El știa că făcuse pe Domnul să nu mai aibă încredere în el și cu inima îndurerată spuse: "Doamne, Tu toate le știi : știi că Te iubesc". Isus îi zise iarăși : "Paște oile Mele !" De trei ori Petru tăgăduise pe față pe Domnul său, și de trei ori Hristos a obținut de la el asigurarea iubirii și credincioșiei lui, îndreptând întrebarea aceea hotărâtă, ca pe o săgeată înfocată, către inima lui rănită. Înaintea ucenicilor lui Isus adunați, El descoperise adâncimea pocăinței lui Petru și dovedise cât de cu totul umil era ucenicul cel atât de încrezut pe vremuri.
Din firea lui, Petru era pornit și înflăcărat, și Satana se folosise de aceste trăsături ale lui pentru a-l doborî. Chiar înainte de căderea lui Petru, Isus îi spusese : "Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta ; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi". Luca 22, 31 - 32. Venise timpul, și schimbarea lui Petru era vădită. Întrebările cercetătoare și precise ale Domnului nu primiseră un răspuns înflăcărat și mulțumit de sine ; iar din cauza umilinței și pocăinței lui, Petru era mai bine pregătit ca mai înainte să lucreze ca păstor al turmei.

tricesimusseptimus 09.12.2009 13:52:33

HLL - Din nou la mare 2
 
"Cea dintâi lucrare pe care Hristos a încredințat-o lui Petru, după ce l-a reașezat în slujba lui, era aceea de a paște mielușeii. Aceasta era o lucrare în care Petru avea prea puțină experiență. Se cerea multă grijă și bunătate, multă răbdare și străduință. Petru era chemat să se îngrijească de cei tineri în credință, să învețe pe cei neștiutori, să le deschidă Scripturile și să-i învețe cum să fie de folos în slujba lui Hristos. Până acum, Petru nu fusese pregătit pentru a face lucrul acesta, nici pentru a-i înțelege însemnătatea. Dar tocmai lucrarea aceasta îl chema acum Isus să o îndeplinească. Suferințele prin care trecuse și pocăința lui îl pregătiseră pentru această lucrare.
Înainte de căderea lui, Petru vorbea totdeauna fără să cugete, vorbea pripit. Era totdeauna gata să corecteze pe alții, să-și spună părerea, înainte chiar de a-și da seama de sine sau de ceea ce ar fi avut să spună. Dar Petru cel pocăit era altfel. Și-a păstrat râvna lui de pe vremuri, dar harul lui Hristos i-a călăuzit zelul. Nu mai era nici pripit, nici încrezut , nici îngâmfat, ci liniștit, stăpân pe sine, gata de a fi învățat. În împrejurările acestea putea să pască mielușeii turmei lui Hristos.
Felul în care Mântuitorul lucrase cu Petru avea o învățătură atât pentru el cât și pentru frații lui. Îi învăța că trebuie să întâmpine pe cel greșit cu răbdare , simpatie și iubire iertătoare. Cu toate că Petru tăgăduise pe Domnul său, iubirea pe care Isus i-o purta nu se stinsese. Tot o astfel de iubire trebuie să simtă și ajutorul păstorului pentru oile și pentru mieii încredințați îngrijirii lui. Amintindu-și de propria lui slăbiciune și greșeală, Petru trebuia să se poarte tot așa de blând cu turma sa cum Se purtase și Hristos cu el.
Întrebarea pe care Hristos a pus-o lui Petru e plină de însemnătate. El a amintit numai o condiție pentru a fi ucenic sau pentru a sluji. "Mă iubești ?" a zis El. Aceasta este însușirea cea mai de seamă. Petru ar fi putut să aibă oricare altă însușire, dar fără iubirea pentru Hristos, el nu putea să fie un păstor credincios față de turma Domnului. Cunoștințele, bunăvoința, elocvența, sentimentele călduroase și râvna sunt toate mijloacele pentru a săvârși o lucrare bună; dar fără a avea în inimă iubirea lui Isus, lucrarea unui serv al lui Hristos este numai o înfrângere.
Isus a mers numai cu Petru pentru că avea să-i spună anumite lucruri numai lui. Înainte de moartea Sa, Isus îi spusese : "Tu nu poți veni acum după mine, dar unde Mă duc Eu, vei veni mai târziu". La aceasta Petru a răspuns : "Doamne, de ce nu pot veni după Tine acum ? Eu îmi voi da viața pentru Tine". Ioan 13,36 - 37. Când a zis lucrurile acestea, el nu știa pe unde vor merge picioarele lui Hristos. Petru fusese înfrânt când venise încercarea, dar acum urma să i se dea un nou prilej să-și dovedească iubirea față de Hristos. Hristos îi descoperi viitorul pentru ca să poată fi întărit când va veni încercarea cea din urmă a credinței. El i-a spus că după ce va trăi o viață folositoare, când vârsta va influența puterile lui, va urma cu adevărat pe Domnul său. Isus i-a zis: "Când erai mai tânăr, singur te încingeai și te duceai unde voiai ; dar când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile, și altul te va încinge, și te va duce unde nu vei voi'. A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu".
Isus a făcut cunoscut în felul acesta lui Petru cum urma să moară ; chiar îi precizase că va întinde mâinile pe cruce. Invită apoi din nou pe ucenicul Său : "Vino după Mine". Petru n-a fost descurajat de această descoperire. Era gata să sufere orice fel de moarte pentru Domnul său.
Până aici Petru cunoscuse pe Isus după trup, după cum mulți Îl cunosc astăzi ; dar nu trebuia să fie mai departe mărginit la atâta. El nu-L mai cunoștea așa cum Îl cunoscuse din legăturile pe care le avusese cu El în cele pământești. Îl iubise ca Om, ca pe un Învățător trimis de cer ; acum Îl iubea ca pe Dumnezeu. Învățase că pentru el , Hristos era totul în tot. Acum, era gata să ia parte la misiunea Domnului plină de sacrificiu. Când în cele din urmă a fost dus la cruce, după însăși cererea lui a fost răstignit cu capul în jos. Socotea că este prea mare cinstea să sufere la fel ca Domul lui.
Cuvintele adresate lui Petru : "Vino după Mine" , erau pline de învățătură. Învățătura aceasta era dată nu numai cu privire la moarte, dar și cu privire la orice pas făcut în viață. Până aici, Petru fusese înclinat să lucreze independent. Încercase să facă planuri pentru lucrarea lui Dumnezeu, în loc de a aștepta să urmeze planul lui Dumnezeu. Dar nu putea să câștige nimic luând-o la fugă înaintea Domnului. Isus îl îndemnă : "Vino după Mine". Nu alega înaintea Mea. Așa nu vei avea să dai singur piept cu oștile lui Satana. Lasă-Mă să merg Eu înaintea ta și nu vei fi înfrânt de vrăjmaș.
Pe când Petru mergea alături de Isus, a văzut pe Ioan că îi urmează. A avut atunci dorința de a cunoaște viitorul acestuia, și "a zis lui Isus : 'Doamne, dar cu acesta ce va fi ?' Isus i-a răspuns : 'Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție ? Tu vino după Mine !'" Petru ar fi trebuit să se gândească la un lucru, și anume că Domnul i-ar fi descoperit tot ce i-ar fi fost lui de folos să știe. Datoria fiecăruia este de a urma pe Hristos, fără să se neliniștească în zadar de a ști ce lucrare a fost încredințată altora. Spunând despre Ioan : "Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu", Isus nu dădea asigurare că ucenicul acesta va trăi până la a doua venire a Domnului. El nu a făcut decât să afirme puterea Sa supremă, și chiar dacă ar fi voit să facă lucrul acesta, n-ar fi afectat cu nimic lucrarea lui Petru. Atât viitorul lui Ioan cât și al lui Petru erau în mâinile Domului lor. De la fiecare se cerea să fie ascultător în a-L urma.
Câți oameni nu fac și astăzi la fel ca Petru ! Ei se interesează de treburile altora și sunt nerăbdători să știe care le este lucrarea, în timp ce sunt în primejdie să-și părăsească propria lor lucrare . Datoria noastră este să privim la Hristos și să-L urmăm. Vom vedea greșeli în viața altora și lipsuri în caracterul lor. Firea omenească este învăluită de slăbiciuni. Dar în Hristos vom găsi desăvârșirea . Privind la El, vom fi și noi transformați.
Ioan a trăit până la adânci bătrâneți. A trăit în timpul distrugerii Ierusalimului și al nimicirii templului măreț - o preînchipuire a nimicirii finale a lumii. Până în ultimele clipe, Ioan a urmat pe Domnul său îndeaproape. Povara mărturiei lui către biserică era: "Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții"; "cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în ei". 1 Ioan 4,7.16.
Petru fusese pus din nou în apostolia lui, dar cinstea și puterea pe care le-a primit de la Hristos nu i-au dat supremație asupra fraților lui. Lucrul acesta a fost bine lămurit de Hristos când Petru a întrebat : "Cu acesta ce va fi ?" El a zis : "Ce-ți pasă ție ? Tu vino cu Mine". Petru nu a primit cinstea de a fi cap al bisericii. Favoarea pe care Hristos i-o arătase, iertându-i abaterea și încredințându-i hrănirea turmei, și însăși credincioșia lui Petru de a urma pe Hristos i-au câștigat încrederea fraților lui. El avea mare influență în biserică. Dar ceea ce Hristos l-a învățat la Marea Galileii a dus cu el în toată viața. Scriind bisericilor prin Duhul Sfânt, el zicea : "Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos, și părtaș al slavei care va fi descoperită : Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu ; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpânit peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. Și când se va arăta Păstorul cel mare veți căpăta cununa, care nu se poate veșteji, a slavei". 1 Petru 5,1 - 4." Hristos Lumina Lumii p.284-286

MariS_ 09.12.2009 18:00:08

Citat:

În prealabil postat de tricesimusseptimus (Post 189316)
"Le reveni cu putere în minte întâmplarea de lângă mare, atunci când Hristos îi chemase să-L urmeze. Își amintiră cum la porunca Lui se avântase spre larg și aruncaseră plasa; de pescuirea minunată când năvoadele erau atât de pline încât erau gata să se rupă. După aceea, Isus îi chemase să lase corabia lor de pescuit și le făgăduise că-i face pescari de oameni. El săvârșise din nou aceeași minune tocmai pentru ca să le readucă în minte întâmplarea aceea și să adâncească impresia ei. Faptul acesta era o înnoire a însărcinării date ucenicilor. Ea arăta că moartea Învățătorului lor nu slăbise datoria lor de a săvârși lucrarea pe care le-o încredințase. Cu toate că urmau să fie lipsiți de tovărășia Lui personală și de mijloacele pe care le câștigaseră prin ocupația lor de mai înainte, Mântuitorul înviat urma să aibă și mai departe grijă de ei. În timp ce vor face lucrarea Sa, El Se va îngriji de cele necesare lor. Isus avea un anumit scop când i-a îndemnat să arunce plasa în partea dreaptă a bărcii. Pe partea aceasta stătea El pe țărm. Aceasta era partea credinței. Dacă lucrau în legătură cu El - unind puterea Lui dumnezeiască cu străduințele lor omenești - nu se putea să nu aibă succes.

"El săvârșise din nou aceeași minune tocmai pentru ca să le readucă în minte întâmplarea aceea și să adâncească impresia ei. Faptul acesta era o înnoire a însărcinării date ucenicilor."
Inseamna ca interpretarea pe care am dat-o in postul precedent e
buna. Si eu am remarcat reluarea acelei intamplari si am banuit ca
are o semnificatie speciala. Totusi sunt si deferente intre cele doua
intamplari, in ultima Iisus supravegheaza de pe tarm pana a doua zi
dimineata, si asta m-a pus pe ganduri. Istoria nu se mai petrece in
aceeasi zi. Si m-am gandit ca s-ar putea sa fie aici o povestire si o
profetie imbinate in aceleasi cuvinte. Dublu mesaj, dubla semnificatie.
Ioan pare ca istoriseste, dar in acelasi timp pare ca si profeteste.
Trece o noapte, o noapte (intuneric) fara succes. Cu Iisus care e
si nu e cu ei. E pe tarm. Si nu e cunoscut!!! Oare de ce??? Doar Ioan
Il recunoaste! Cumulate, toate acestea spun ca semnificatiile bat
undeva departe. O sa vedem si incontinuare. E un capitol deosebit
din acest punct de vedere.

Doriana, daca ai completari sau alte pareri, te rog spune-le.
A sasea intrebare: De ce n-a fost recunoscut Iisus de la inceput,
ci doar dupa ce L-a recunoscut Ioan? Si de ce tocmai Ioan?

Maranatha 09.12.2009 23:45:13

Iertati-ma ca disturb placuta discutie inceputa, dar am un mesaj pt citeva minti dogmatice de pe aici care isi lasa creierul la garderoba si care s-au transformat in farisei ,mari aparatori ai credintei de forma

E o emisiune care iti cere gindire , meditatie si gasirea unui sens propriei credinte.

http://oamenisiperspective.com/video...constantinescu

Nu ma astept ca toti cei care aud sa si inteleaga .

MariS_ 10.12.2009 09:02:09

Marturisesc ca raspunsul la intrebarea a sasea nu l-am stiut. Dar
recintind inca odata si inca o data cap.21 din Ioan mi se pare ca-l
intrezaresc. Cred ca Ioan, asa cum am spus ca incearca sa dea
pe langa povestire si o profetie, de data aceasta e sub forma de
avertisment: NUMAI iubirea recunoaste IUBIREA. Avertismentul
este inclusiv pentru Petru, deci pentru oricine se crede ierarhic
superior. Daca Iisus ar reveni acum pe pamant sub forma smerita,
doar cei ce-L iubesc cu adevarat L-ar recunoaste indiferent de
cata dogma ar cunoaste sau in ce ierarhie s-ar afla.
Acest avertisment Ioan il da de mai multe ori in acest capitol
special al evangheliei sale, asa cum vom vedea mai tarziu.
Daca sunteti de acord cu acest raspuns gasit pe moment sau
aveti alte pareri?

Maran atha, frumos nume, nu am timp acum sa ma uit pe material
dar il voi studia.

Doriana 10.12.2009 09:33:54

Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 189706)
Daca Iisus ar reveni acum pe pamant sub forma smerita,
doar cei ce-L iubesc cu adevarat L-ar recunoaste indiferent de
cata dogma ar cunoaste sau in ce ierarhie s-ar afla.
.

Asa este. Asa s-a intamplat si la prima venire. Ei asteptau pe Mesia, dar cand a venit nu L-au recunoscut si L-au omorat. Si asa se intampla si acum, cand Iisus locuieste in oameni, prin Duhul Sfant. Insa cel ce este in Hristos si Il ibeste sincer Il va recunoaste inotdeauna pe Hristos, idiferent in cine alege El sa locuiasca.

Danut7 10.12.2009 11:33:29

Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 189706)
Marturisesc ca raspunsul la intrebarea a sasea nu l-am stiut. Dar
recintind inca odata si inca o data cap.21 din Ioan mi se pare ca-l
intrezaresc. Cred ca Ioan, asa cum am spus ca incearca sa dea
pe langa povestire si o profetie, de data aceasta e sub forma de
avertisment: NUMAI iubirea recunoaste IUBIREA. Avertismentul
este inclusiv pentru Petru, deci pentru oricine se crede ierarhic
superior. Daca Iisus ar reveni acum pe pamant sub forma smerita,
doar cei ce-L iubesc cu adevarat L-ar recunoaste indiferent de
cata dogma ar cunoaste sau in ce ierarhie s-ar afla.
Acest avertisment Ioan il da de mai multe ori in acest capitol
special al evangheliei sale, asa cum vom vedea mai tarziu.
Daca sunteti de acord cu acest raspuns gasit pe moment sau
aveti alte pareri?

Maran atha, frumos nume, nu am timp acum sa ma uit pe material
dar il voi studia.

Din pacate prea multa lume are o perceptie gresita fata de Petru.Toti cei care au ceva impotriva lui Petru sunt niste bigoti religiosi.Probabil ca din pricina manipularii Petru este cel mai gresit interpretat personaj.Va recomand sa cititi omilia Sf Ioan Gura de Aur la Matei, sa vedeti ce zice el de Petru.Draga MariS nu te mai "alia" atata cu sectarii si nu le mai da apa la moara.De data aceasta la a doua venire Iisus Hristos care acum imparateste prin Biserica, va veni in slava si va fi venirea Sa cum se arata fulgerul dintr-o parte a Cerului in alta si toate neamurile pamantului il vor vedea.Stai linistit ca cei care nu implinesc poruncile Lui si care nu au traire nu pot sa-l recunoasca nici acum, de aia sunt "sectari".Dumnezeu este iubire si cine nu iubeste nu cunoaste pe Dumnezeu.Ai grija ca vorbesti cu Doriana , o fata posedata care a "vorbit in limbi" la penticostali, care e dead-again.Iar despre Maranatha nu am cuvinte rele de spus pana acum, chiar daca este de alta religie apreciez modul in care a postat si s-a raportat la acest forum,un om cu bun-simt cel putin, daca nu cu mai mult.Iar despre adventisti precum trices si vasalie-condor-si ce nume o mai avea pe acuma- ai grija ca sunt vicleni si parsivi.

tricesimusquintus 10.12.2009 11:37:28

Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 189706)
Cred ca Ioan, asa cum am spus ca incearca sa dea
pe langa povestire si o profetie, de data aceasta e sub forma de
avertisment: NUMAI iubirea recunoaste IUBIREA. Avertismentul
este inclusiv pentru Petru, deci pentru oricine se crede ierarhic
superior. Daca Iisus ar reveni acum pe pamant sub forma smerita,
doar cei ce-L iubesc cu adevarat L-ar recunoaste indiferent de
cata dogma ar cunoaste sau in ce ierarhie s-ar afla.
Acest avertisment Ioan il da de mai multe ori in acest capitol
special al evangheliei sale, asa cum vom vedea mai tarziu.
Daca sunteti de acord cu acest raspuns gasit pe moment sau
aveti alte pareri?

Întrutotul de acord. Apostolul Ioan dă avertismente și mai serioase în epistolele sale, probabil sesizase - asemenea apostolului Pavel- că iubirea (dintâi cum o numește în Apocalipsa) începea deja să se răcească printre creștinii primului secol. Avertizarea lui este cu privire la postura de anticrist în care poate ajunge oricine, lepădând iubirea divină (agape).

MariS_ 10.12.2009 16:39:53

Danut7 stai linistit, discutiile noastre nu implica dogme sau diferente
cultice. Sunt discutii personale si sincere intre oameni ce doresc sa
aprofundeze Biblia. Eu cred ca se poate purta dialoguri intre crestini
fara sa ne uram sau sa ne taiem in citate. Nu ecumenism, nu vreau
asta, ci doar simple dialoguri, iar daca Domnul ne va apropia, cu atat
mai bine.

Urmeaza o intrebare foarte grea legata de versetul 11 din acelasi capitol.

11. Simon-Petru s-a suit in corabie si a tras mreaja la tarm, plina de pesti mari: o suta cincizeci si trei, si, desi erau atatia, nu s-a rupt mreaja.

Ce m-a frapat la acest verset e numarul: 153. Ganditi-va cati ani
au trecut de la evenimentul relatat, si sa spui cu exactitate dupa
atatia ani ca s-au prins 153 de pesti mari. Nu o suta, nu peste o
suta sau peste o suta cincizeci, ci exact 153. O avea o semnificatie
speciala acest numar? Sau a fost intamplator si totusi tinut minte
de Ioan. Sau poate expresia de PESTI MARI se refera la viitor, la
ierarhi sau la sfinti?

A saptea intrebare: Ce semnificatie credeti ca are expresia lui
Ioan: 153 de pesti mari?

Cele bune.

tricesimusseptimus 10.12.2009 16:50:59

Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 189912)
Danut7 stai linistit, discutiile noastre nu implica dogme sau diferente
cultice. Sunt discutii personale si sincere intre oameni ce doresc sa
aprofundeze Biblia. Eu cred ca se poate purta dialoguri intre crestini
fara sa ne uram sau sa ne taiem in citate. Nu ecumenism, nu vreau
asta, ci doar simple dialoguri, iar daca Domnul ne va apropia, cu atat
mai bine.

Urmeaza o intrebare foarte grea legata de versetul 11 din acelasi capitol.

11. Simon-Petru s-a suit in corabie si a tras mreaja la tarm, plina de pesti mari: o suta cincizeci si trei, si, desi erau atatia, nu s-a rupt mreaja.

Ce m-a frapat la acest verset e numarul: 153. Ganditi-va cati ani
au trecut de la evenimentul relatat, si sa spui cu exactitate dupa
atatia ani ca s-au prins 153 de pesti mari. Nu o suta, nu peste o
suta sau peste o suta cincizeci, ci exact 153. O avea o semnificatie
speciala acest numar? Sau a fost intamplator si totusi tinut minte
de Ioan. Sau poate expresia de PESTI MARI se refera la viitor, la
ierarhi sau la sfinti?

A saptea intrebare: Ce semnificatie credeti ca are expresia lui
Ioan: 153 de pesti mari?

Cele bune.

În același context al misiunii creștine "pescari de oameni" apostolii au dus Evanghelia la toate neamurile și popoarele cunoscute la data aceea. Se zice că acestea erau în număr de 153. Nu cunosc sursa după care reiese această contabilitate "pescărească", așa am auzit-o și eu.

MariS_ 10.12.2009 17:36:30

Citat:

În prealabil postat de tricesimusseptimus (Post 189919)
În același context al misiunii creștine "pescari de oameni" apostolii au dus Evanghelia la toate neamurile și popoarele cunoscute la data aceea. Se zice că acestea erau în număr de 153. Nu cunosc sursa după care reiese această contabilitate "pescărească", așa am auzit-o și eu.

Interesant. N-am stiut acest lucru. Asta confirma simbolismul
utilizat de Ioan in evanghelia sa. E plina de simboluri, si in plus
uziteaza de trei repetari in locurile cu importanta deosebita si
pe care le doreste subliniate si evidentiate. Asa cum este si
intrebarea pusa lui Petru si repetata de trei ori. Sigur, se stie
rostul ei, legatura cu cele trei lepadari ale lui Petru din noaptea
prinderii Lui Iisus. E vorba, desigur, de reabilitarea lui Petru, dar
eu cred ca e vorba si de repetarea acelui avertisment cu iubirea.
Importanta de a nu pierde iubirea e decisiva. Dar altceva m-a
pus pe ganduri: contraraspunsurile Mantuitorului.
1. Zis-a lui: Paste mieluseii Mei.
2. Zis-a Iisus lui: Pastoreste oile Mele.
3. Iisus i-a zis: Paste oile Mele.

Nu sunt aceleasi, desi foarte asemanatoare. Aici am meditat
mult fara nici un rezultat. Apoi mi-a trecut prin gand ca e o
profetie. O profetie care vine de la Mantuitorul Insusi. Aceasta
profetie m-a determinat sa dialoghez cu crestini din alte culte,
dar si sa vad daca nu cumva ma insel. Acum sunt foarte curios
daca ajungeti la aceeasi concluzie.

A opta intrebare: Ce semnificatie gasiti raspunsurilor Lui Iisus
date lui Petru, in versetele 15,16,17?

tricesimusquintus 11.12.2009 10:13:25

Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 189943)
A opta intrebare: Ce semnificatie gasiti raspunsurilor Lui Iisus
date lui Petru, in versetele 15,16,17?

Am găsit două articole ce se referă la această chestiune, mie mi s-au părut relevante:

Petru a învățat să… învețe

"Iată pe Petru, care s-a lepădat de Domnul său. După ce a căzut și a fost convertit, Domnul Isus i-a spus: „Paște mielușeii Mei”. Mai înainte ca picioarele lui Petru să alunece, el nu avea spiritul blândeții cerut pentru a hrăni mielușeii; dar după ce a devenit sensibil față de propriile sale slăbiciuni, el a știut cum să învețe pe cei greșiți și căzuți; el a putut ca să se apropie de ei cu o simpatie plină de blândețe și a putut astfel să-i ajute." (H.S. p.121)


Adevărata refacere ajunge la rădăcini

"Petru nu a uitat niciodată scena dureroasă a umilirii Sale. El n-a uitat că s-a lepădat de Domnul Hristos și a gândit că, de fapt, nu era un păcat prea mare. Totul era pentru ucenicul greșit dureros de real. Durerea, necazul său pentru păcatul comis era așa de apăsător, de intens cum a fost și lepădarea sa. După convertirea sa, vechile declarații nu au mai fost făcute în spiritul și modul vechi….
De trei ori, după învierea Sa, Domnul Hristos a încercat pe Petru: „Simone, fiul lui Iona”, a spus El, „Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” „Da, Doamne”, Ii-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște mielușeii Mei”. I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște oițele Mele. ” A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și i-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi, știi că Te iubesc. Isus i-a zis: Paște oile Mele!”
Această întrebare cercetătoare de inimă era necesară în cazul lui Petru și este necesară și în cazul nostru. Lucrarea de refacere , renaștere nu va fi niciodată deplină dacă nu se ajunge până la rădăcina răului. Din nou și din nou mlădițele au fost tăiate, în timp ce rădăcina de amărăciune a fost lăsată să răsară din nou și să mânjească pe mulți, dar trebuie ajuns până la profunzimile ascunse ale răului, sentimentele morale trebuie judecate și judecate din nou în lumina prezenței divine. Viața zilnică va da mărturie dacă lucrarea este reală sau nu.
Când pentru a treia oară, Domnul Isus a spus lui Petru: „Mă iubești?” cercetarea a ajuns până în centrul sufletului. Judecându-se singur, Petru a căzut pe Stâncă, spunând; „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc. ”
Aceasta este lucrarea ce stă înainte fiecărui suflet care a dezonorat pe Dumnezeu, și a întristat inima Domnului Hristos, prin tăgăduirea adevărului și a neprihănirii. Dacă sufletul ispășitor îndură acest proces al încercării, și eul nu trezește la viață pentru a se simți rănit și insultat, jignit de această punere la probă, cuțitul probator va descoperi că sufletul este în adevăr mort față de eu, dar viu pentru Dumnezeu.
Unii fac afirmații că, dacă cineva, un suflet se poticnește și cade, el nu poate niciodată să mai recâștige poziția de mai înainte; dar cazul din fața noastră contrazice acest lucru. Mai înainte de tăgăduirea sa, Domnul a spus lui Petru: „După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi. ” Încredințând slujirii sale sufletele pentru care El Și-a dat viața, Domnul Hristos a dat lui Petru dovada cea mai puternică a încrederii Sale în refacerea sa. Și el a fost însărcinat să hrănească nu numai oile, ci și mielușeii – o lucrare mult mai lungă și mai delicată decât lucrarea ce i-a fost dată până atunci. Nu numai că el trebuia să prezinte cuvântul vieții altora, dar el trebuia să fie un păstor al turmei." (YI, 22 dec. 1898)

cipri31 11.12.2009 11:50:06

Citat:

În prealabil postat de Anca-Miha (Post 96311)
Nu astept un raspuns anume, ci as vrea sa aud cum se rezolva aceste situatii la adventisti, baptisti si penticostali.
Nu am inteles din raspuns cine da painea si vinul; daca e folosit intr-un moment anume, sau fiecare decide pentru sine cand sa ia ceeea ce numiti "Cina Domnului". Cum se procedeaza pentru transformarea painii si a vinului in Trupul si Sangele Domnului? Exista rugaciuni speciale?
Stiu deasemeni ca nu beti vin, acceptand vinul numai la Cina Domnului. Asa e? Unii nu mananca nici carne, precum adventistii; altii insa mananca, de ex.: baptistii si penticostalii. Aveti perioade de post? Cand? si in ce consta postul?
Am inca multe intrebari... sper sa primesc raspuns.

Draga Anca putem lamuri lucrurile in Duhul Intelepciunii si al blandetii:Diferenta dintre cultul ortodox si diferitele confesiuni sunt.Biserica Ortodoxa este intemeiata de Mantuitorul IISUS HRISTOS,PRIN JERTFA DE PE CRUCE,LA POGORAREA SFANTULUI DUH BISERICA ISI INCEPE ACTIVITATEA,IN TIMPUL VECHIULUI TESTAMENT ERA TEMPLU,IAR HRISTOS IMPLINESTE LEGEA VECHE,DANDU-NE O LEGE NOUA A NOULUI TESTAMENT,PE CARE NOI CRESTINII SA O PUNEM IN PRACTICA,VECHIUL TESTAMENT E PERIOADA DE PREGATIRE A VENIRII MANTUITORULUI.IN BISERICA ORTODOXA LUCREAZA DUHUL SFANT,PRIN CELE 7 TAINE ALE BISERICII,SI TOATE SLUJBELE DE RAND ALE BISERICII.IN CULTELE ADVENTISTE,BAPTISTE,PENTICOSTALE OBSERVAM URMATOARELE:1)NU AU SFINTE TAINE,SE IMPARTASESC CU PAINE SI VIN MATERIAL,LA EI PAINEA SI VINUL NU SE TRANSFORMA IN TRUPUL SI SANGELE MANTUITORULUI.NU AU SFANTA TRADITIE,NU ADUC CINSTIRE MAICII DOMNULUI.ORTODOXI SE IMPARTASESC CU TRUPUL SI SANGELE MANTUITORULUI:1)PAINEA SI VINUL SUNT ADUSE CA OFRANDA IN BISERICA.2)OFRANDA BISERICII ESTE PRIMITA DE HRISTOS.3)PAINEA SI VINUL SE TRANSFORMA IN TRUPUL SI SANGELE DOMNULUI LA EPICLEZA,LA RUGACIUNEA DE INVOCARE A DUHULUI SFANT:DOAMNE,CEL CE AI TRIMIS PE PREASFANTUL TAU DUH,IN CEASUL ALTREILEA,APOSTOLILOR TAI,PE ACELA,BUNULE,NU-L LUA DE LA NOI,CI NI-L INOIESTE NOUA,CELOR CE NE RUGAM TIE(RUGACIUNEA EPICLEZEI CARE SE ROSTESTE DE 3 ORI IN NUMELE SFINTEI TREIMI).POSTUL ESTE PENTRU CURATIREA OMULUI SI PENTRU A SE INFRANA DE LA PACAT.CAND MERGI CU MASINA DACA ITI APARE UN OBSTACOL IN FATA PUI PICIORUL PE FRANA PENTRU A EVITA ACCIDENTUL.POSTUL A FOST INSTITUIT IN RAI DE DUMNEZEU PRIMILOR OAMENI,ADAM SI EVA DE A NU MANCA DIN POMUL CUNOSTINTEI BINELUI SI A RAULUI.MOISE A POSTIT PENTRU A PRIMI TABLELE LEGII IN STARE DE CURATIE.HRISTOS A POSTIT IN CARANTANIA 40 DE ZILE,A POSTIT CA OM,NU CA DUMNEZEU,PENTRU CA HRISTOS ARE DOUA FIRI,DUMNEZEIASCA SI OMENESCA SI A FOST NASCUT DE FECIOARA MARIA ,LUAND IN PANTECE DE LA DUHUL SFANT(CULTELE ADVENTISTE,BAPTISTE,PENTICOSTALE,NU CRED IN FECIORIA MAICII DOMNULUI,CEEA CE E PACAT.FECIOARA MARIA E MAI INAINTE DE NASTERE FECIOARA,IN TIMPUL NASTERII RAMANE FECIOARA,DUPA NASTERE RAMANE FECIOARA).PENTRU A TE PUTEA IMPARTASI,TREBUIE SA TII POSTUL,SI SA TE SPOVEDESTI,SA FII CURAT CAND TE IMPARTASESTI CU HRISTOS.LUCRUL NECURAT NU INTRA IN IMPARATIA CERURILOR.IMPARTASANIA ESTE PENTRU IERTAREA PACATELOR(MATEI CAPITOLUL 26,VERSETELE 26,27,28).

MariS_ 11.12.2009 17:54:43

Citat:

În prealabil postat de tricesimusquintus (Post 190111)
Am găsit două articole ce se referă la această chestiune, mie mi s-au părut relevante:

Petru a învățat să… învețe

"Iată pe Petru, care s-a lepădat de Domnul său. După ce a căzut și a fost convertit, Domnul Isus i-a spus: „Paște mielușeii Mei”. Mai înainte ca picioarele lui Petru să alunece, el nu avea spiritul blândeții cerut pentru a hrăni mielușeii; dar după ce a devenit sensibil față de propriile sale slăbiciuni, el a știut cum să învețe pe cei greșiți și căzuți; el a putut ca să se apropie de ei cu o simpatie plină de blândețe și a putut astfel să-i ajute." (H.S. p.121)


Adevărata refacere ajunge la rădăcini

"Petru nu a uitat niciodată scena dureroasă a umilirii Sale. El n-a uitat că s-a lepădat de Domnul Hristos și a gândit că, de fapt, nu era un păcat prea mare. Totul era pentru ucenicul greșit dureros de real. Durerea, necazul său pentru păcatul comis era așa de apăsător, de intens cum a fost și lepădarea sa. După convertirea sa, vechile declarații nu au mai fost făcute în spiritul și modul vechi….
De trei ori, după învierea Sa, Domnul Hristos a încercat pe Petru: „Simone, fiul lui Iona”, a spus El, „Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” „Da, Doamne”, Ii-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște mielușeii Mei”. I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște oițele Mele. ” A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și i-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi, știi că Te iubesc. Isus i-a zis: Paște oile Mele!”
Această întrebare cercetătoare de inimă era necesară în cazul lui Petru și este necesară și în cazul nostru. Lucrarea de refacere , renaștere nu va fi niciodată deplină dacă nu se ajunge până la rădăcina răului. Din nou și din nou mlădițele au fost tăiate, în timp ce rădăcina de amărăciune a fost lăsată să răsară din nou și să mânjească pe mulți, dar trebuie ajuns până la profunzimile ascunse ale răului, sentimentele morale trebuie judecate și judecate din nou în lumina prezenței divine. Viața zilnică va da mărturie dacă lucrarea este reală sau nu.
Când pentru a treia oară, Domnul Isus a spus lui Petru: „Mă iubești?” cercetarea a ajuns până în centrul sufletului. Judecându-se singur, Petru a căzut pe Stâncă, spunând; „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc. ”
Aceasta este lucrarea ce stă înainte fiecărui suflet care a dezonorat pe Dumnezeu, și a întristat inima Domnului Hristos, prin tăgăduirea adevărului și a neprihănirii. Dacă sufletul ispășitor îndură acest proces al încercării, și eul nu trezește la viață pentru a se simți rănit și insultat, jignit de această punere la probă, cuțitul probator va descoperi că sufletul este în adevăr mort față de eu, dar viu pentru Dumnezeu.
Unii fac afirmații că, dacă cineva, un suflet se poticnește și cade, el nu poate niciodată să mai recâștige poziția de mai înainte; dar cazul din fața noastră contrazice acest lucru. Mai înainte de tăgăduirea sa, Domnul a spus lui Petru: „După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi. ” Încredințând slujirii sale sufletele pentru care El Și-a dat viața, Domnul Hristos a dat lui Petru dovada cea mai puternică a încrederii Sale în refacerea sa. Și el a fost însărcinat să hrănească nu numai oile, ci și mielușeii – o lucrare mult mai lungă și mai delicată decât lucrarea ce i-a fost dată până atunci. Nu numai că el trebuia să prezinte cuvântul vieții altora, dar el trebuia să fie un păstor al turmei." (YI, 22 dec. 1898)

Si eu le gasesc relevante. Sunt pline de semnificatii. Eu as mai
adauga inca una care, dupa parerea mea, va fi foarte greu de
digerat pentru foarte multi. Risc totusi sa o dau. Mai intai cateva
explicatii. Asa cum am mai precizat capitolul 21 din Ioan este nu
numai o istorisire ci si o profetie. Iisus ne arata chiar in aceste
pasaje ca PRESTIE viitorul. Prestie ruperea unicei Sale Biserici in
trei parti: doua mai vechi, BO si BC (oile) si o parte mai noua,
celelalte care s-au desprins dupa 1500 (mieluseii). Deci doar o
prestie, nu o provoaca pentru Iisus doreste sa fim una. El stie
ca din lipsa noastra de iubire, noi ne vom separa. Si insista cu
avertismentul iubirii. Sa avem grija sa nu cadem din iubire. O sa
vedem si mai departe.
Dar deocamdata sa vad reactiile. Nu va grabiti cu reprosurile,
incercati mai intai sa adanciti ipoteza. S-ar putea sa schimbe
multe in relatiile noastre. Macar sa nu ne mai incrancenam.

Cele bune.

macsim 11.12.2009 21:14:56

Mi-e teama ca suntem intr-o mare confuzie si intr-o alunecare periculoasa. Cele mai multe discutii se poarta in jurul "care cale e mai adevarata si mai buna si mai singura si mai unica etc". Punem in aceste discutii accentul pe biserica, facand din ea singura si adevarata cale a mantuirii, indiferent cum se numeste biserica respectiva. Unde este Hristos in toate acestea?

El a spus despre sine "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata ... Si nimeni nu ajunge la Tatal decat prin Mine".

Nu printr-o biserica sau alta, prin vreun cult sau altul, prin Sfanta Taina sau prin nu stiu care Sfant sau Prooroc sau pastor sau orice altceva ar fi acolo pus... Ci prin EL ... NIMENI inseamna NIMENI... nici ortodox, nici penticostal, nici adventist, nici carismatic ...

Acum, interesant ar fi de aflat ... ce inseamna sa ajungi la Tatal prin Hristos ?

MariS_ 12.12.2009 09:31:29

Citat:

În prealabil postat de macsim (Post 190302)
Mi-e teama ca suntem intr-o mare confuzie si intr-o alunecare periculoasa. Cele mai multe discutii se poarta in jurul "care cale e mai adevarata si mai buna si mai singura si mai unica etc". Punem in aceste discutii accentul pe biserica, facand din ea singura si adevarata cale a mantuirii, indiferent cum se numeste biserica respectiva. Unde este Hristos in toate acestea?

El a spus despre sine "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata ... Si nimeni nu ajunge la Tatal decat prin Mine".

Nu printr-o biserica sau alta, prin vreun cult sau altul, prin Sfanta Taina sau prin nu stiu care Sfant sau Prooroc sau pastor sau orice altceva ar fi acolo pus... Ci prin EL ... NIMENI inseamna NIMENI... nici ortodox, nici penticostal, nici adventist, nici carismatic ...

Acum, interesant ar fi de aflat ... ce inseamna sa ajungi la Tatal prin Hristos ?

Draga macsim, ma bucur ca sunt crestini care gandesc astfel.
Intru totul de acord cu tine. Ba as adauga ca insusi Hristos ne
arata care este aceasta cale: CALEA IUBIRII. Iubirea de Hristos
si iubirea de aproapele. Alta nu e.
Chiar Mantuitorul ne avertizeaza de nenumarate ori in acest special
capitol 21 de importanta iubirii. Iubirea in acest capitol e personificata
in persoana evanghelistului iubit Ioan. Referirile la Ioan se pot talcui
ca referiri la iubire. Singura iubirea Il recunoaste pe Domnul de pe
tarm si singura iubirea nu va cadea pana la a doua venire a Lui.
Domnul nostru prestie slabiciunile si caderile noastre si ne avertizeaza
ca dintr-o singura Biserica ne vom separa in trei. Noi ne uram intre
noi si ne razboim inutil, dar nu stim cum ne priveste Domnul nostru,
SINGURUL JUDECATOR.
Doamne ajuta-ne TU si lumineaza-ne sa redevenim iarasi UNA!

bretanion 12.12.2009 17:47:19

multor sectanti nu le va placea ce scrie Sf Ignatie Briancianinov
 
multor sectanti nu le va placea ce scrie Sf Ignatie Briancianinov, imi pare rau pt ei, dar o fac spre binele lor vesnic...cititi cu atentie totul pana la capat.

DESPRE FAPTELE BUNE
ALE CELOR DE ALTĂ CREDINȚĂ
DESPRE MÂNTUIREA
NEORTODOCȘILOR
X
Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov
www.mirem.ro
2
Mulțumim
Prea Cucernicului Părinte Theodoros
Zisis, distins profesor al Facultății
de Teologie Ortodoxă din Tesalonic,
pentru bunăvoința de a ne acorda
dreptul și binecuvântarea publicării
acestei lucrări apologetice, spre
slava Bisericii Ortodoxe de
pretutindeni.
3
CUVÂNT ÎNAINTE
stăzi Ortodoxia zace sub puterea celui
rău, zbătându-se în agonia veacului celui
de pe urmă, clătinată de vrăjmașii cei din
afară și vândută de slujitorii cei
dinăuntru.
Trăim vremuri despre care au proorocit
dumnezeieștii Părinți ai Ortodoxiei, vremuri de apostazie
vădită și tăinuită, vremuri în care, precum oarecând în
vechiul Babilon, la fel și astăzi, omenirea își temeluiește
așezământ din fărădelege, împotrivindu-se lui
Dumnezeu și sfinților Săi. Creștini, apostați, eretici,
păgâni și atei, se adună spre a înălța un nou turn:
ecumenismul, iubirea, pacea, unitatea, toleranța,
comunicarea, etc. deopotrivă cu inovațiile aduse de
Biserică, sunt cărămizile și schelăria acestuia. Arhitecții
A
4
sunt diavolii, slujiți de calfe și zidari destoinici:
întâistătătorii laici și religioși ai popoarelor, împreună cu
ierarhii lui Hristos: patriarhi, mitropoliți, episcopi.
Cine se ridică împotriva acestora, cine se încumetă
să surpe turnul? Prea puțini, ca să nu spunem, aproape
nimeni. Printre cei puțini se numără, iată și Sfântul ierarh
Briancianinov, care vădind minciuna și înfruntând erezia,
se arată vrednic mărturisitor și urmaș al Sfinților Părinți,
din vechime, care n-au zăbovit a îndrepta și a mustra cu
bărbăție, atunci când ortodoxia era în primejdie.
Astfel cuvântul Sfântului Ierarh, în această vreme
a tăcerii cu orice preț, se dovedește a fi certare și rușine a
păstorilor ecumeniști din Biserică, mustrare și îndemn la
mărturisire pentru cei temători și îndoielnici.
Căci, observăm cu îngrijorare că bună parte din
duhovnicii renumiți ai țării noastre, preocupați de temele
clasice ale Ortodoxiei, precum răbdarea, dragostea,
smerenia, ascultarea, etc. ocolesc cu desăvârșire a zăbovi
asupra ultimelor preocupări și idealuri ale Bisericii:
adunările și slujbele cu cei din alte credințe, dorința de
unire cu ereticii, recunoașterea valabilității tainelor altor
biserici; adaptările dogmelor, canoanelor și rânduielilor
ortodoxe la exigențele societății moderne -- într-un
cuvânt ecumenismul.
Astfel, asupra lor apasă vina tăcerii care trădează,
căci, „prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu”, spune un sfânt al
Bisericii. Tăcere ce otrăvește Biserica, pogoară pe creștini
în rătăcire și înlesnește viețuirea împotriva lui Hristos a
apostaților, ateilor și păgânilor.
Să părăsim, așadar, această rușinoasă și
păgubitoare tăcere, alăturându-ne marilor mărturisitori
ai vremii noastre, neobosiților luptători ai rătăcirilor
5
ecumeniste, precum sfinții și drepții lui Dumnezeu - Ioan
Iacob Hozevitul, Ioan Maximovici, Averkie Taușev,
Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Serafim Rose, căci
judecând după duhul veacului și după frământarea
minților, suntem îndreptățiți să credem că edificiul
Bisericii, care se clatină de mult, se va cutremura strașnic
și repede. Nu are cine să-l susțină și cine să se
împotrivească. Măsurile întreprinse pentru susținerea lui
au fost împrumutate de la stihiile lumii vrăjmașe Bisericii, și
mai curând vor accelera căderea ei, decât să o oprească.
Conon Monahul
6
CUVÂNT DESPRE ORTODOXIE ȘI
DESPRE NEORTODOCȘI
a începutul cuvântului nostru în Duminica
Ortodoxiei pare firească întrebarea: „ce este
Ortodoxia?”
Ortodoxia este adevărata cunoaștere și lăudare a lui
Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea lui Dumnezeu în
Duh și adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de
către Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh, dăruit
omului. Duhul este slava creștinilor. Unde nu există Duh,
acolo nu există Ortodoxie.
Unde nu este Ortodoxie,
acolo nu este nici mântuire
Nu există Ortodoxie nici în învățăturile și
filozofările omenești, stăpânite de intelectul mincinos și
înșelător, rod al căderii. Ortodoxia este învățătura
Sfântului Duh, dată omului de Dumnezeu întru
mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici
mântuire. „Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de
toate trebuie să se țină de credința sobornicească; iar
cine n-o va păstra întreagă și fără de prihană, acela va
pieri în veci” (Simbolul Sfântului Anastasie cel Mare).
Pentru a păstra în siguranță acest zălog al nostru,
L
7
astăzi Sfânta Biserică enumera public, în auzul tuturor,
acele învățături generale propagate de satana - expresie a
vrăjmășiei contra lui Dumnezeu - care defăimează
lucrarea mântuirii noastre și ne-o răpesc. Biserica
demască aceste învățături ca pe niște lupi înfricoșători, ca
pe niște șerpi veninoși, ca pe niște hoți și ucigași.
Păzindu-ne de toate acestea și scoțându-i din prăpastia
pierzaniei pe cei înșelați de acestea, Biserica predă
anatemei acele învățături și pe cei ce le urmează cu
îndărătnicie.
Cuvântul „anatema” semnifică îndepărtare,
respingere (blestemul lui Dumnezeu). Atunci când
Biserica predă anatemei o învățătură, înseamnă că acea
învățătură conține hula împotriva Duhului Sfânt.
Așadar, în scopul mântuirii, aceasta trebuie să fie
respinsă și îndepărtată, tot așa cum otrava este ținută
departe de alimente.
Atunci când o persoană este predată anatemei,
înseamnă că acea persoană și-a însușit învățătura
hulitoare în mod irevocabil, lipsindu-se de mântuire el
însuși și lipsindu-i și pe apropiații lui, cărora le-a
transmis felul său de gândire. Iar când acea persoană se
decide să părăsească învățătura hulitoare și să primească
învățătura Bisericii Ortodoxe, după rânduiala Bisericii,
este datoare să anatematizeze falsa învățătură de care era
legat mai înainte și care îl duce la pierzanie, îl înstrăina
de Dumnezeu, îl forța să dușmănească pe Dumnezeu, să
hulească pe Duhul Sfânt, și îl menținea în comunicare cu
satana.
8
Cugetarea omenească inclusă în
învățătura credinței creștine se numește
erezie
Toate învățăturile omenești, cuprinzând propria
cugetare inspirată din intelectul înșelător, din
înțelepciunea trupească a oamenilor strecurate abil în
învățătura despre Dumnezeu, descoperită de Dumnezeu,
pricinuiesc moartea veșnică. Cugetarea omenească
inclusă în învățătura credinței creștine se numește erezie,
iar urmarea acestei învățături - rea-credință...
Inima lor cea nesocotită s-a întunecat –spune
Apostolul despre înțelepții care s-au abătut de la
adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu - zicând că sunt
înțelepți, au ajuns nebuni; de aceea Dumnezeu i-a dat
necurătiei, după poftele inimii lor... ca unii care au
schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună; pentru
aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară.
Patimi de ocară însemnează feluritele patimi ale
desfrânării. Apollinarie era stăpânit de patima
destrăbălării. Eutihie era orbit mai cu seamă de pofta de
arginți, iar destrăbălarea lui Arie întrecea orice
închipuire.
Ereziile, fiind o lucrare trupească, rod al
înțelepciunii trupești, sunt născoceli ale duhurilor
necurate. Feriți-vă de eresurile cele împotrivitoare lui
Dumnezeu - zice Sfântul Ignatie Teoforul - deoarece prin
însăși natura lor, acestea sunt născociri diavolești ale
șarpelui plin de toată răutatea. Nici nu este de mirare:
duhurile necurate au căzut de la înălțimea demnității
duhovnicești; ele au căzut în cugetarea trupească de la
9
cea duhovnicească.
La oameni, binele este amestecat cu răul, și de aceea
devine netrebuincios; la duhurile necurate
precumpănește și acționează numai răul. Cel mai mare
păcat al lor era ura nestăvilită față de Dumnezeu,
exprimată printr-o strașnică și neîncetată hulire a Lui. În
trufia lor, demonii s-au ridicat mai presus de Dumnezeu
însuși. Ei au prefăcut ascultarea de Dumnezeu, firească
făpturilor vii, într-o sălbatică împotrivire, într-o vrajbă de
neîmpăcat. De aceea căderea lor este atât de profundă, iar
plaga morții veșnice, hărăzită lor, este incurabilă. Patima
lor esențială este mândria. Ei sunt prea plini de o
nemaipomenită și neroadă vanitate.
Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor!
Cu ajutorul ereziilor, aceștia au dus la pierzanie popoare
întregi; răpindu-le pe neobservate creștinismul, ei l-au
înlocuit cu o doctrină blasfemitoare și i-au conferit acestei
ucigătoare învățături titlul de creștinism reformat,
veritabil, purificat.
Erezia este un păcat făptuit în special
de către intelect
Acest păcat, fiind acceptat cu mintea, se transmite
duhului, se răspândește în tot trupul, păgânindu-l în
întregime, întrucât acesta are însușirea de a se păgâni și a
se molipsi prin comunicare cu duhurile necurate. Păcatul
acesta trece neobservat și pare de neînțeles pentru cei ce
nu cunosc îndeajuns creștinismul. Iată de ce, în mrejele
sale cad cu atâta ușurință: simplitatea, candoarea,
necunoștința, mărturisirea superficială și indiferentă a
10
credinței creștine.

bretanion 12.12.2009 17:50:46

Într-o perioadă au fost atinși de erezie chiar și unii
cuviincioși ai lui Dumnezeu, precum Ioanichie cel Mare,
Gherasim din Iordan și alții. Dacă acești sfinți bărbați,
care-și duceau viața doar în grija de mântuire, n-au
cunoscut de îndată hula mascată împotriva lui
Dumnezeu, ce vom zice de cei ce-și petrec zilele
scufundați în preocupări lumești și având o noțiune cu
totul neîndestulătoare asupra creștinismului? Cum vor
recunoaște și erezia, când aceasta apare ferchezuită sub
masca înțelepciunii, cucerniciei și sfințeniei?
Iată din ce cauză întregi noroade s-au plecat cu atâta
ușurință sub jugul ereziei. Din aceeași cauză devine
foarte anevoioasă întoarcerea de la erezie la dreapta
credință, cu mult mai anevoioasă decât întoarcerea de la
buna-credință la idolatrie.
Ereziile mai apropiate de ateism sunt mai lesne de
recunoscut și de lepădat decât ereziile nu prea depărtate
de dreapta credință, și de aceea mai acoperite, împăratul
roman, marele Constantin, cel egal cu apostolii, într-o
scrisoare către Sfântul Alexandru, Patriarhul Alexandriei,
acuzatorul ereziarhului Arie, îl roagă să curme disputa ce
tulbura liniștea și pacea, prin cuvinte deșarte. Dar, prin
aceste cuvinte numite deșarte, era tăgăduită
Dumnezeirea Domnului lisus Hristos, era desființat
creștinismul.
Iată cum necunoștința, și în cazul acestui bărbat
sfânt, râvnitor, fusese înșelată prin viclenia ereziei,
nerecunoscută de el.
11
Sfânta Biserică totdeauna a considerat ca absolut
necesar tratamentul grozavei plăgi a ereziei prin
anatema
Atunci când Fericitul Teodoret, episcopul Cirului, sa
înfățișat la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic,
intenționând să se justifice contra acuzațiilor ce i se
aduceau, Părinții prezenți la Sinod i-au cerut, mai întâi
să-l anatematizeze pe ereziarhul Nestorie. Teodoret, care,
în fond, îl dezaproba pe Nestorie, dar nu atât de hotărât,
precum era respins de Biserică, încerca să se explice.
Părinții însă i-au cerut din nou să-l predea anatemei,
hotărât și fără rezerve, pe Nestorie și a lui învățătură.
Teodoret iarăși voia să se disculpe, și atunci Părinții
i-au cerut cu fermitate ori să-l anatematizeze de îndată pe
Nestorie, ori îl vor socoti eretic pe Teodoret însuși, în cele
din urmă, Teodoret l-a anatematizat pe Nestorie și
celelalte eresuri ale vremii. Aducând slavă lui
Dumnezeu, Părinții l-au proclamat pe Teodoret păstor
drept credincios. Din partea sa, Teodoret nu mai dorea să
se explice, după ce pricinile ce-l îmboldeau să dea
explicații fuseseră extirpate din sufletul său (Flerg, Istoria
creștinismului).
Iată deci, singura atitudine corectă a duhului
omenesc cu privire la înfricoșătoarea plagă a ereziei.
Biserica vestește:
“Cei ce și-au predat cugetul lor în ascultare față de
descoperirea dumnezeiască, slujind-o pe ea, pe aceștia
să-i fericim și să-i lăudăm; iar celor ce se împotrivesc
adevărului, dacă nu s-au pocăit înaintea lui Dumnezeu,
Carele așteaptă întoarcerea și căința lor, dacă n-au voit
12
să urmeze Sfintelor Scripturi și Tradiției Bisericii
Sobornicești, să fie excomunicați și predați anatemei”.
“Celor ce neagă existența lui Dumnezeu și susțin
că această lume s-a autoorganizat și că toate se petrec
fără ajutorul providenței dumnezeiești, așa, ca din
întâmplare: anatema!”',
“Celor ce afirmă că Dumnezeu nu este Duh, ci
materie și care nu-L recunosc ca Sfânt, Atotmilostiv,
Preaînțelept, Atotștiutor, rostind alte asemenea
blasfemii: anatema!”;
“Celor ce îndrăznesc să declare că Fiul lui
Dumnezeu n-ar fi de o ființă cu Tatăl, deasemenea
Duhul Sfânt, Carele este de conceput: că Tatăl, Fiul și
Duhul Sfânt n-ar fi Unul Dumnezeu: anatema!”;
“Celor care spun că venirea în lume a Fiului lui
Dumnezeu întrupat, patimile Sale de bunăvoie,
moartea și învierea Sa nu sunt necesare izbăvirii de
păcate și mântuirii noastre: anatema!”;
“Celor care nu acceptă harul răscumpărării
propovăduit de Evanghelie, ca singurul nostru mijloc
de îndreptățire în fața lui Dumnezeu: anatema!”;
“Celor care se îndoiesc de fecioria Preacuratei
Fecioare Măria înainte de naștere, în timpul nașterii și
după naștere: anatema!”;
“Celor care nu cred că Duhul Sfânt i-a înțelepțit pe
prooroci și pe apostoli și a prevestit prin gura lor
adevărata cale spre mântuire, prin atâtea minuni,
mărturisind că Duhul și acum sălășluiește în inimile
adevăraților creștini și-i călăuzește spre orice adevăr:
anatema!”;
“Celor care nu recunosc nemurirea sufletului,
sfârșitul acestui veac, judecata ce va să vină, răsplata
cerească pentru faptele cele bune și osânda pentru
13
păcate: anatema!”;
“Celor care refuză Tainele Sfintei Biserici a lui
Hristos: anatema!”;
“Celor care nu recunosc Sinoadele Sfinților Părinți
și Predaniile lor, în conglăsuire cu revelația
dumnezeiască și păstrate cu sfințenie de către Biserica
Ortodoxă și Sobornicească: anatema!”
*
Adevărul dumnezeiesc S-a întrupat ca prin Sine să
ne mântuiască pe noi, cei morți ca urmare a primirii și
însușirii de către noi a ucigătoarei minciuni. Dacă veți
rămâne în cuvântul Meu - grăiește Hristos - dacă veți
primi învățătura Mea și veți rămâne credincioși ei,
sunteți cu adevărat ucenici ai Mei. Și veți cunoaște
Adevărul și Adevărul vă va face liberi (Ioan 8, 31—32).
Numai acela va rămâne credincios învățăturii lui
Hristos, care respinge cu hotărâre și va respinge pururea
orice învățătură născocită de duhurile necurate și de
oamenii potrivnici învățăturii lui Hristos, înțelepciunii
dumnezeiești, care ne-a lăsat legământ să păstrăm
unitatea și inviolabilitatea lor.
Înțelepciunea dumnezeieștii Revelații se păstrează
întreagă și neștirbită doar în sânul Bisericii Ortodoxe de
Răsărit. Amin!

14
DESPRE MÂNTUIREA
NEORTODOCȘILOR
Ce este erezia?
rezia este împlinirea în faptă, în cuvânt sau în
gând a următoarelor:
- Abaterea de la sfintele dogme ale Sfintei Biserici
Ortodoxe;
- Credința că, dacă ești creștin, dacă crezi, dacă ești
religios, credincios, mistic, spiritual, etc., fără a fi ortodox, te
poți mântui;
- Credința și mărturisirea că te poți mântui (și) prin
tehnici, asane, meditații, formule (mantre), gnoză, cunoaștere,
rațiune, științe, filosofii, concepte, doctrine umaniste
(iluminist-idealiste, revoluționare și religioase);
- Credința și afirmarea că Hristos a fost un mare învățat,
un mistic, un iluminat, un înțelept, un guru, un inițiat cu
puteri paranormale, oculte, vrăjitorești, un șef spiritual, un fel
de mare șaman venit din ceruri astrale, ori strălucită
personalitate a umanității, iar nu însuși Dumnezeu-Cuvântul;
- Credința, părerea și propovăduirea că mântuirea nu este
doar în Biserică și că nu este nevoie să fii ortodox ca să te
mântuiești.
Spre întărirea celor de mai sus, Sfântul Ignatie
Briancianinov răspunde unei femei, care – asemenea
„creștinilor” de azi - nu accepta că sunt „mulți chemați, și
puțini aleși” și că aleșii sunt tocmai adevărații ortodocși.
E

bretanion 12.12.2009 17:53:21

15
Astfel, Sfântul Ignatie scrie1:
„Ce spectacol vrednic de plâns în hohote: creștinii
care nu știu în ce constă propriu-zis creștinismul! Privirea
noastră întâlnește acest spectacol neîncetat: rareori
vedem câte o excepție, rareori putem întâlni, în
numeroasa gloată a celor ce se numesc creștini, unul care
e creștin nu doar cu numele, ci și în fapt!
Întrebarea pe care o puneți d-voastră a devenit o
întrebare obișnuită astăzi: De ce să nu se mântuiască
păgânii, mahomedanii și așa numiții eretici? Spuneți că
printre ei se găsesc oameni cât se poate de buni. A-i
pierde pe acești oameni buni ar fi contrar milei lui
Dumnezeu!... Mai mult, spuneți că: „aceasta este contrar
chiar rațiunii umane. Doar ereticii sunt și ei creștini. Să te
socoti mântuit, iar pe membrii altor credințe pierduți, este o
nebunie, este o trufie fără margini”... (îi scria acea femeie
Sfântului Ignatie).
Iisus Hristos singurul mijlocitor
al mântuirii noastre
Creștinilor, îi răspunde Sfântul, voi vorbiți despre
mântuire, dar habar nu aveți ce este mântuirea, de ce au
nevoie oamenii de mântuire și, în sfârșit, nu-L cunoașteți
pe Hristos, singurul mijloc al mântuirii noastre! Iată
adevărata învățătură despre acest obiect, învățătura
Sfintei, Universalei Biserici: Mântuirea constă în
restaurarea după chipul lui Dumnezeu. Această
comuniune a fost pierdută de întregul neam omenesc
1 Volumul IV, Propovedanii ascetice si scrisori cãtre mireni
16
prin căderea în păcat a protopărinților.
Tot neamul omenesc e o categorie de ființe pierdute.
Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atât a celor
virtuoși, cât și a răufăcătorilor. Ne zămislim în
fărădelegi, ne naștem în păcat. Voi pogorî la fiul meu,
plângând, în iad, zice sfântul patriarh Iacov despre el
însuși și despre sfântul său fiu, Iosif cel cast și minunat.
Coborau în iad, după sfârșirea pribegiei pământești, nu
doar păcătoșii, ci și drepții Vechiului Testament. La atâta
se limitează puterea faptelor bune omenești. Acesta este
prețul virtuților firii noastre căzute!
Ca să se refacă comuniunea omului cu Dumnezeu
sau, cu alte cuvinte, ca omul să obțină mântuirea era
necesară răscumpărarea. Răscumpărarea neamului
omenesc a fost săvârșită nu de un înger, nu de un
arhanghel, nu de vreo ființă și mai înaltă, dar mărginită și
creată, ci a fost săvârșită de însuși nemărginitul
Dumnezeu.
Pedepsele, partea neamului omenesc, au fost
înlocuite cu pedeapsa luată de El; lipsa meritelor
omenești a fost înlocuită de vrednicia Lui infinită. Toate
faptele bune omenești neputincioase, pogorâtoare în iad,
au fost înlocuite cu o singură faptă bună, plină de putere:
credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Când iudeii Lau
întrebat pe Domnul: Ce să facem ca să facem lucrurile
lui Dumnezeu?, Domnul le-a răspuns: Acesta este lucrul
lui Dumnezeu, să credeți în Cel pe Care L-a trimis El.
17
Ne mântuiește credința în Hristos,
nu „faptele bune”
Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire:
credința; dar credința ca lucrare. Prin credință și numai
prin credință putem intra în comuniune cu Dumnezeu,
prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deșert
dar, și cu păcat cugetați și ziceți că oamenii buni dintre
păgâni și mahomedani se vor mântui, adică vor intra în
comuniune cu Dumnezeu!...
Nu!... Biserica a recunoscut întotdeauna că există un
singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a
recunoscut că cele mai mari virtuți ale firii căzute
pogoară în iad. Dacă drepții adevăratei Biserici și
făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul ce
urma să vină, pogorau în iad, cum vă închipuiți că
păgânii și mahomedanii și ateii, care nu au cunoscut și nu
au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea, numai
pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguți și buni,
când mântuirea nu se obține decât printr-un singur, vă
repet, un singur mijloc, și acesta este credința în
Răscumpărătorul.
„Mântuirea” fără Hristos
Creștinilor! Cunoașteți-L pe Hristos! înțelegeți că
voi nu-L cunoașteți, că vă lepădați de El socotind
mântuirea posibilă fără El, pentru niscaiva fapte bune!
Cel care socoate o mântuire posibilă fără credința în
Hristos este renegat de Hristos și, poate din neștiință,
cade în păcatul greu al hulirii de Dumnezeu. Căci
18
cugetăm, zice Sfântul Apostol Pavel, că omul se
adeverește prin credința fără faptele legii. Căci adevărul
lui Dumnezeu prin credința lui Iisus Hristos în toate și
asupra tuturor credincioșilor este fără deosebire. Toți
au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu,
suntem însă iertați în dar, prin harul Lui, cu izbăvirea
întru Iisus Hristos.
Veți replica poate: Sfântul Apostol Iacov cere neapărat
fapte bune: el învață că credința fără fapte e moartă.
Cercetați ce cere Sfântul Apostol Iacov și o să vedeți
că el cere, ca și toți insuflații de Dumnezeu scriitori ai
Sfintei Scripturi, fapte de credință, iar nu faptele bune ale
firii noastre căzute. El cere credința vie, învederată de
faptele omului nou, și nu faptele bune ale firii noastre
căzute! El dă drept exemplu fapta patriarhului Avraam,
fapta în care s-a învederat credința dreptului; iar fapta
aceea consta în a aduce jertfă lui Dumnezeu pe fiul său
unul născut.
Să-ți înjunghii fiul spre jertfire nu e deloc o faptă
bună după firea omenească: e o faptă bună ca împlinire a
poruncii lui Dumnezeu, ca faptă de credință...
Boala „rațiunii sănătoase”
Ciudată e judecata dumneavoastră despre rațiunea
sănătoasă. De unde, cu ce drept o găsiți, o descoperiți în
dumneavoastră? Dacă sunteți creștini trebuie să aveți
noțiuni creștine cu privire la acest obiect și nu altele,
după capul dumneavoastră sau agățate cine știe de pe
unde!
Evanghelia ne învață că, prin cădere, noi ne-am
19
agonisit o rațiune pervertită, că rațiunea firii noastre
căzute, oricât de valoroasă ar fi prin natură, oricât de
ascuțită ar fi prin învățătura lumească, își păstrează
caracterul căpătat prin căderea în păcat, continuă să
rămână o rațiune pervertită. Trebuie să o lepezi, să te dai
pe mâna călăuzitoare a credinței și, sub această
conducere, la timpul său, după o însemnată nevoință
întru evlavie, Dumnezeu dăruiește robului Său
credincios rațiunea Adevărului sau Judecata
Duhovnicească, temelia judecății duhovnicești fiind
Dumnezeu.
Ceea ce numiți dumneavoastră rațiune sănătoasă,
noi, creștinii, cunoaștem că este o rațiune atât de
bolnăvicioasă, atât de întunecată și rătăcită, încât
vindecarea ei nu poate avea loc decât prin retezarea cu
paloșul credinței a tuturor științelor și cunoștințelor care
o compun și prin lepădarea lor. Deșartă e rătăcirea minții
omenești, când caută să-L pătrundă pe nepătrunsul
Dumnezeu! Când caută să explice inexplicabilul, să-L
supună considerațiilor sale pe cine? Pe Dumnezeu! O
asemenea întreprindere e o întreprindere satanică!...Tu,
care te numești creștin și nu ai habar de învățătura lui
Hristos...
Ereticii nu sunt creștini
Dumneavoastră spuneți că ereticii sunt aceeași
creștini ca și noi. De unde ați scos una ca asta? Doar poate
vreunul care se numește creștin și nu știe nimic despre
Hristos, datorită nemărginitei sale ignorante, se va arăta
de acord să se recunoască tot atât de creștin cât și ereticii,
20
fără să deosebească sfânta credință creștină, de puii
blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel
judecă cu privire la acestea adevărații creștini!
Numeroasele soboare de Sfinți au primit cununa
muceniciei, au ales mai degrabă cele mai crâncene și
îndelungate chinuri, închisoarea, exilul, decât să-și dea
acordul la părtășania cu ereticii în învățătura lor
hulitoare de Dumnezeu.
Biserica Universală a recunoscut întotdeauna erezia
ca un păcat de moarte, a recunoscut întotdeauna că omul
molipsit de boala groaznică a ereziei e mort sufletește,
străin de har și de mântuire, fiind în comuniune cu
diavolul și cu pieirea lui...
Cu deosebire se remarcă la eretici ura neîmpăcată
către fiii adevăratei Biserici și setea lor de a se adapă cu
sângele acestora! Erezia se conjugă cu încrâncenarea
inimii, cu o groaznică întunecare și stricare a minții,
erezia se menține cu încăpățânare în sufletul molipsit de
ea și cât de trudnică este vindecarea omului de această
infirmitate! Orice erezie conține într-însa hula împotriva
Duhului Sfânt; fie hulește o dogmă a Duhului Sfânt, fie o
lucrare a Duhului Sfânt, dar neapărat hulește Duhul
Sfânt. Esența oricărei erezii este hulirea de Dumnezeu.
De la vechile erezii la noile erezii
Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor
măști schimbătoare, tindeau către un același scop: negau
Dumnezeirea Cuvântului și deformau dogma întrupării.
Cele mai noi năzuiesc mai degrabă să nege lucrările
Duhului Sfânt. Cu hule îngrozitoare ei negau
21
Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate
aspectele în care Biserica Universală recunoștea lucrarea
Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementări
omenești, și încă mai nerușinat: superstiții, rătăcire!
Desigur, dumneavoastră nu vedeți în erezie nici o
tâlhărie, nici hoție! Poate nici nu o socotiți un păcat? E
renegat Fiul lui Dumnezeu, e renegat și hulit Duhul
Sfânt, nu mii mult!
Cel care a primit și se ține de o învățătură hulitoare
de Dumnezeu, cel care hulește pe Dumnezeu cu gura,
acela nu tâlhărește, nu fură, face chiar faptele bune ale
firii căzute - ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu săi
refuze mântuirea?!...
Toată cauza ultimei dumneavoastră nedumeriri, ca
și a tuturor celorlalte, constă în adânca necunoaștere a
creștinismului!...
Esența nedumeririlor acestora este lepădarea de
Hristos! Nu vă jucați cu mântuirea, nu vă jucați! Căci
altfel veți plânge veșnic!...
Apucați-vă de lectura Noului Testament și Sfinților
Părinți ai Bisericii Ortodoxe, studiați în scrierile Sfinților
Părinți cum trebuie înțeleasă corect Sfânta Scriptură, ce
viețuire, ce gânduri și ce simțăminte se cuvine să aibă un
creștin.

bretanion 12.12.2009 17:55:44

DESPRE FAPTELE BUNE
ALE NEORTODOCȘILOR
Faptele celor ce nu cred în Hristos
ar cine nu crede în Fiul lui Dumnezeu? Nu
cel care pe față, cu hotărâre se leapădă de El,
ci și acela care, numindu-se creștin, duce
viață păcătoasă, aleargă după desfătări trupești; cel al
cărui dumnezeu este pântecele; cel al cărui dumnezeu
este argintul și aurul; cel al cărui dumnezeu e slava
pământească; cel care a cinstit ca pe un dumnezeu
înțelepciunea pământească cea vrăjmașă lui Dumnezeu,
că tot cela ce face rele urăște Lumina și nu vine la
Lumină, ca să nu se vădească faptele Lui; iar cel ce face
adevărul vine la Lumină, ca să se arate lucrurile lui, că
întru Dumnezeu sunt lucrate (In. 3, 20-21).
Fără lepădare de sine, omul nu e în stare de
credință; rațiunea lui căzută luptă împotriva credinței,
cerând cu obrăznicie lui Dumnezeu socoteală pentru
lucrările Lui și dovezi pentru adevărurile descoperite de
El omului; inima căzută vrea să ducă viața căderii, către a
cărei omorâre năzuiește credința; trupul și sângele,
neluând aminte la mormântul ce le stă înainte în oricare
ceas, vor și ele să își trăiască viața lor, viața stricăciunii și
a păcatului.
D
23
În ce trebuie să credem?
„Credința”, a zis Preacuviosul Simeon Noul Teolog,
„în înțelesul larg al acestui cuvânt, cuprinde în sine toate
Dumnezeieștile Porunci ale lui Hristos: ea e pecetluită de
încredințarea că în porunci nu este nici o buche care să
nu aibă rost, că totul în ele, până la o iotă, e viață și
pricină a vieții veșnice”.
Să crezi în dogmele propovăduite de Evanghelie, să
le înțelegi și să le mărturisești după învățătura neștirbită
a Bisericii Ortodoxe de Răsărit, singura ce cuprinde
învățătura evanghelică în toată curăția și plinătatea ei. Să
crezi în tainele rânduite în Biserică de însuși Domnul,
păstrate de Biserica de Răsărit în toată plinătatea lor. Să
crezi în sfintele, de viață făcătoarele porunci evanghelice,
care pot fi împlinite fără greșeală numai în sânul Bisericii
celei adevărate, a căror plinire o alcătuiește așa-numita
de către Părinți credință lucrătoare a creștinului, în
dogme e Teologia predată de însuși Dumnezeu.
Lepădarea dogmelor este o hulă împotriva lui
Dumnezeu ce se numește necredință; schimonosirea
dogmelor este o hulă împotriva lui Dumnezeu ce se
numește erezie.
Criteriul faptelor bune
Credința Ortodoxă în Hristos, pecetluită prin Taina
Botezului e îndestulătoare pentru mântuire și fără fapte,
arunci când omul n-are timp să le săvârșească: fiindcă
credința îl înlocuiește pe om cu Hristos, și faptele bune
omenești cu meritele lui Hristos. De-a lungul vieții
24
pământești, însă, este neapărată nevoie de fapte.
Ca fapte bune îi sunt recunoscute creștinului numai
acelea care sunt împlinire a poruncilor evanghelice, prin
care se hrănește, trăiește credința lui, prin care este
sprijinită viața lui în Hristos: fiindcă singurul care
lucrează în creștin trebuie să fie Hristos. Cel botezat nu
are dreptul să facă după curii îi dau ghes simțirile inimii,
care depind de înrâurirea trupului și sângelui asupra
acesteia, oricât ar părea de bune aceste simțiri: îi sunt
primite doar faptele bune către a căror săvârșire inima
este îmboldită de către Duhul Sfânt și Cuvântul lui
Dumnezeu, care sunt ale firii înnoite de Hristos.
„Faptele bune” ale firii căzute
Sunt orbi cei ce pun preț pe așa numitele de către ei
„fapte bune” ale firii căzute. Aceste fapte au lauda lor,
prețul lor, în vreme și între oameni, nu însă înaintea lui
Dumnezeu, înaintea Căruia toți s-au abătut, împreună
netrebnici s-au făcut (Rom. 3, 12).
Cei ce nădăjduiesc în faptele bune ale firii căzute nu
L-au cunoscut pe Hristos, n-au priceput taina
răscumpărării, sunt prinși în cursele propriei filosofări
mincinoase, ridicând împotriva credinței lor care este pe
jumătate moartă și se clatină din împotrivire prostească:
„Oare Dumnezeu este atât de nedrept încât să nu dea răsplata
mântuirii veșnice faptelor bune săvârșite de închinătorii la idoli
și de eretici?”
Acești „judecători” pun nedreptatea și neputința
judecății lor pe seama judecății lui Dumnezeu. Dacă
faptele bune săvârșite potrivit simțirilor inimii ar aduce
25
mântuirea, venirea lui Hristos ar fi fost de prisos, n-ar
mai fi fost nevoie de răscumpărarea lumii prin patimile și
moartea pe cruce a Dumnezeului-Om, nici de poruncile
evanghelice. Este învederat că cei ce socot că mântuirea
se poate dobândi și numai prin faptele firii căzute
nimicesc însemnătatea lui Hristos, leapădă pe Hristos.
În chip nelegiuit s-au oștit împotriva credinței
iudeii, cerând de la credincioși împlinirea rânduielilor
rituale ale Legii vechi; în chip nelegiuit fiii lumii vrăjmașe
lui Dumnezeu, ce sunt străini de cunoașterea cea tainică
și totodată vie a lui Hristos, cer de la cei ce cred în
Hristos fapte bune potrivite cu înțelegerea și simțirile firii
căzute. Cel ce crede în Hristos trage împotriva simțirilor
inimii sabia lui Hristos și își silește inima, tăind cu sabia
ascultării față de El nu doar pornirile păcătoase vădite, ci
și acele porniri care par bune la arătare, dar în fapt sunt
potrivnice legilor evanghelice și, astfel, este întreaga
lucrare a omului care se ia după imboldurile firii căzute.
Faptele părute bune, făcute din imboldurile firii
căzute, fac să crească în om „eu”-ul sau, nimicesc
credința în Hristos, sunt potrivnice lui Dumnezeu;
faptele credinței omoară egoismul în om, fac să crească în
el credința, fac să crească în el Hristos. De vei mărturisi
cu gura ta pe Domnul Iisus, spune Apostolul, și vei crede
întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morți, te
vei mântui: căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu
gura se mărturisește spre mântuire (Rom. 10, 9-10).
26
Dreapta credință, adevărata faptă bună
Credința adevărată și vie aduce omului mântuirea,
chiar dacă acesta o mărturisește doar cu gura. Ea i-a adus
mântuirea tâlharului răstignit pe cruce; a adus mântuire,
prin pocăință, multor păcătoși în ultimele clipe, cele
dinainte de moarte, ale vieții lor.
Atât de însemnată, de neapărat trebuincioasă este
pentru mântuire mărturisirea cu gura a credinței inimii și
încredințării sufletului, că sfinții mucenici din toate
veacurile creștinismului, începând cu înșiși Apostolii lui
Hristos, s-au învoit mai degrabă a răbda chinuri lungi și
înfricoșate, a vărsa sângele lor ca apa, decât a rosti
lepădarea de Hristos, fie aceasta și prefăcută, numai cu
gura, tară ca inima să ia parte.
Dumnezeu cere de la om pentru a-l mântui numai
credința vie, adevărată. Aceasta, ca zălog al mântuirii și
fericirii veșnice, trebuie să fie pentru creștin mai de preț
decât viața lui pământească. Mucenicia este roadă
adevăratei cunoștințe de Dumnezeu, dăruite prin
credință. Mucenicia este roadă credinței. Această faptă au
hulit-o și o hulesc cei ce pun mare preț pe faptele firii
omenești căzute: în orbirea lor, ei numesc această
preasfântă nevoință a celor mari la suflet „urmare a
nebuniei”.
Atât de însemnată este fiecare idee a dogmelor date
de Dumnezeu, că sfinții mărturisitori, asemenea
mucenicilor, au pecetluit mărturisirea de credință
ortodoxă cu pătimiri grozave și râuri de sânge. Potrivit
însemnătății credinței în lucrarea mântuirii, și păcatele
împotriva ei au o deosebită greutate în cumpăna dreptei
judecăți a lui Dumnezeu: toate aceste păcate sunt de
27
moarte, adică sunt împreunate cu moartea sufletului și le
urmează veșnica pierzanie, muncile veșnice în adâncurile
iadului.
Cea mai rea faptă – necredința
Păcat de moarte este necredința: ea leapădă
singurul mijloc de mântuire, credința în Hristos. Păcat de
moarte este lepădarea de Hristos: ea Îl lipsește pe cel care
se leapădă de credința vie în Hristos, ce se arată și se
păstrează prin mărturisirea cu gura. Păcat de moarte este
erezia: ea cuprinde în sine hulirea lui Dumnezeu și îl face
pe cel molipsit de ea străin de adevărata credință în
Hristos. Păcat de moarte este deznădăjduirea: ea este
lepădare a credinței lucrătoare, vii în Hristos.
Vindecarea de toate aceste păcate de moarte este
credința adevărată, sfântă, vie în Hristos. De o
însemnătate covârșitoare în faptele credinței este
mărturisirea cu gura: marele dătător de lege al
israilitenilor, văzătorul de Dumnezeu Moisi, a fost lipsit
de intrarea în pământul făgăduinței îndată ce a rostit, cu
privire la o faptă a credinței, cuvinte ce arătau o oarecare
îndoială (Numeri 20, 10-12).
De ucenicii unui oarecare pustnic mare din Egipt s-a
depărtat harul botezului îndată ce acesta, stând de vorbă
cu un evreu, a rostit, în simplitatea sa, un cuvânt de
îndoială cu privire la credința creștină.
Istoria bisericească povestește că în primele timpuri
ale creștinismului, în vremea prigoanelor, unii păgâni
mărturiseau cu gura pe Hristos cu prefăcătorie, în glumă
și în bătaie de joc, iar harul dumnezeiesc îi adumbrea de
28
îndată: într-o clipă se prefăceau din păgâni înrăiți în
creștini râvnitori și pecetluiau cu sângele lor mărturisirea
pe care la început o rostiseră ca pe o luare în deșert.[...]
Credința în Iisus Hristos,
mai presus de toate faptele bune
Cel ce crede în Hristos, de va și muri cu moartea
păcatului, iarăși va învia prin pocăință (In. 11, 25), și
vedem pe mulți dintre sfinți că au căzut din înălțimea
sfințeniei în adâncul unor păcate grele, iar apoi, cu
ajutorul credinței și al pocăinței insuflate de aceasta, s-au
liberat din adâncul cel puturos și întunecat, au suit iarăși
la înălțimea curăției și sfințeniei.

bretanion 12.12.2009 17:56:23

Deznădăjduirea dă în vileag necredința și egoismul
ce se aflau dinainte în inimă: cel ce crede în sine și
nădăjduiește în sine nu se va scula din păcat prin
pocăință; se va scula prin ea cel ce crede în Hristos,
Atotputernicul Răscumpărător și Doctor.
Credința este din auzire (Rom. 10, 17): ascultă
Evanghelia, care-ți vorbește, și pe Sfinții Părinți, care o
tâlcuiesc; ascultă-i cu luare aminte și, puțin câte puțin, se
va sălășlui în tine credința vie, care va cere de la tine
plinirea poruncilor evanghelice și te va răsplăti pentru
această împlinire cu nădejdea neîndoielnică a mântuirii.
Ea te va face următor al lui Hristos pe pământ, împreună
moștenitor cu El în cer. Amin.

macsim 12.12.2009 18:26:09

Cu tot respectul fata de pleiada de Sfinti si Preacuviosi, despre care trebuie sa admit cu smerenie , ca nu am auzit in viata mea ...tot nu inteleg unde este Hristos aici. In nici unul din cuvintele Sale nu explica El ca o cale a bisericii si numai una, si numai a unei biserici, imi aduce mantuirea. Si nici nu gasesc vreun loc in care sa fi aruncat anatema asupra cuiva ... Nici macar asupra celor care L-au torturat si ucis. El imi spune ca prin EL ajung la tatal ...

Galateni 2:21 " Nu vreau sa fac zadarnic harul lui Dumnezeu; caci daca neprihanirea se capata prin Lege, degeaba a murit Hristos".

Si mai am o nedumerire: daca m-as fi nascut intr-o alta tara, neortodoxa, pentru ca Dumnezeu acolo mi-a hotarat nasterea ... si nu as fi avut ocazia sa aud despre ortodoxie ... oare Dumnezeu, care este Tatal meu, care m-a creat si mi-a planuit zilele vietii mele dinainte de a fi fost traita vreuna ... si despre care toata lumea este de acord ca din iubire fata de creatia sa si-a trimis Fiul ... deci si pentru mine ... m-ar fi lasat departe de El si arzand in temnitele iadului ? In afara ortodoxiei, nu mai este nici un om care sa fi fost mantuit doar prin simpla credinta in Hristos? Nu stiu, dar imaginea pe care o am eu despre Dumnezeu nu este asta ... Este adevarat ca si-a ales un popor, cel evreiesc, dar a dat voie tuturor neamurilor sa fie mantuite ... De aceea si-a trimis apostolii in lumea larga... Iar invataturile apostolilor le cunosc si eu.

macsim 12.12.2009 18:46:07

Eu gasesc minunat gestul de intrupare a lui Dumnezeu Fiul. Cred ca, dincolo de toate semnificatiile acestui gest, cu siguranta mai este unul: faptul ca Dumnezeu a fost atins. Oamenii din jurul Lui, apostolii, femeia bolnava ... au pus mana pe El. Au mancat impreuna ... El, apostolii si vamesii, pacatosii ... A fost la nunta in Cana ... A stat la masa ca un mesean obisnuit si , cu siguranta a fost imbratisat... oamenii s-au atins de El intr-o forma sau alta ... pacatoasa i-a spalat picioarele cu mir...
Din toate astea, eu inteleg ca Dumnezeu vrea ca El sa aiba o relatie cu creatia sa. Eu cred ca El vrea sa fie atins si astazi ... Iar eu personal, asta imi doresc: dimineata in rugaciuni, citind din biblie, purtandu-L cu mine oriunde ma duc ... intreband-l inainte de a lua o decizie ... cerandu-mi iertare si pocaindu-ma pentru fiecare greseala pe care o fac ... multumindu-I in toate ... vorbind despre El ... lasandu-L sa ma schimbe, sa ma faca un om mai bun ... Toate astea cu convingerea adanca ca El este Salvatorul si Mantuitorul meu, ca a murit si a inviat ... Si lucrul acesta mi-a dat sansa la o alta viata ...
Nu am nici un soi de ritual si relatia mea cu Isus este spontana si vie ... Cand ma rog ii vorbesc din inima ... si El vede inima mea ...
De ce Isus prezent in viata mea, in inima mea, in constiinta mea ... nu-mi poate da si mie mantuirea?

Si mai cred ca in momentul mortii Sale, sfasierea valului din templu, cel care separa Sfinta Sfintelor de restul templului, a insemnat ca eu, pacatoasa pacatosilor, am de-acum, prin moartea lui Isus, si numai asa, posibilitatea sa am o relatie directa cu Dumnezeu Tatal cel care m-a creat. "Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu, prin credinta in Hristos Isus" Galateni 3:26. Iar TOTI inseamna TOTI cei care cred in Hristos Isus. Adica si eu.


Ora este GMT +3. Ora este acum 06:01:40.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.