Textul biblic, în special NT, nu este un tratat exhaustiv de teologie, cum suntem noi deprinşi să aşteptăm în preocupările noastre cognitive obişnuite.
Mai apropiat de realitate ar fi să gândim textul în termeni de "seminţe". O astfel de abordare, dacă nu mă înşel, sugera în urmă cu ceva timp Mihailc. Sper că nu am înţeles greşit.
În ce mă priveşte, eu înţeleg cam aşa:
precum un copil recunoaşte deîndată vocea mamei, deosebind-o dintre sunetele şi zgomotele ambientului, urechea lui fiind mereu sensibilă, "specializată" deplin la glasul mamei sale,
aşa şi sufletul omului recunoaşte deîndată cuvântul Adevărului, atunci când îl întâlneşte.
Vreau să spun că dovada cea mai bună a veridicităţii textului biblic se află chiar în noi. Sufletul nostru este cel mai în măsură să recunaoscă deîndată, fără putinţă de a se înşela, Glasul Părintelui său.
Cum este posibil, atunci, ca unii să nu recunoască?
Păi, s-a tot spus: unii sunt surzi. Unii nu au "urechi de auzit". (zice Domnul)
Dar cum e posibil ca aceste urechi să aparţină numai unora? Să fie aceştia "aleşi"?
Pe tema asta s-a cugetat şi s-a scris prea mult ca să pot eu rezuma acum. Am amintit dilema doar pentru că punerea ei în discuţie certifică, singură de ar fi, realitatea capacităţii omului de a recunoaşte Glasul Făcătorului său.
Faptul că unii oameni nu aud sau nu văd nu înseamnă că urechile şi ochii nu ar fi de folos, că nu ar avea rost într-o lume unde există sunete şi lumină.
*
În alt chip, înţeleg şi că omul e asemenea unui instrument muzical, unei harpe de pildă sau unei tobe etc. Când instrumentul este atins, atunci apare un fenomen nou - sunetul prin care răspunde instrumentul. Uneori se înalţă chiar muzică!
Ei bine, asemenea unui instrument muzical sufletul nostru vibrează într-un chip anume la atingerea lui de către cuvântul Scripturii. Se aşază un anumit înţeles şi un anumit simţământ inconfundabil. Nici o altă atingere nu lasă în noi aceste trăiri. Tocmai prin calitatea inconfundabilă a acestora noi recunoaştem (identificăm) atât pe Cel Care ne-a mişcat cât şi valoarea de adevăr a textului biblic.

*
Dar "instrumentul" cel mai fin din noi, cel mai potrivit pentru "muzica" la care ne cheamă Domnul, cred că este credinţa.
"Cîntînd" pe coardele credinţei noastre cu "degetele" versetelor şi pericopelor, ori cu mângâierea lină a "palmei" care este Scriptura în ansamblul ei, Domnul ne dă posibilitatea să auzim cea mai frumoasă şi veridică muzică dintre toate: Glasul Iubirii Lui.
Când El ne spune "Împărăţia Cerurilor este înlăuntrul vostru" se referă tocmai la credinţă, prin mijlocirea căreia putem auzi Însuşi Glasul Împăratului şi Îl putem vedea, uneori aievea.

Textul biblic este mult mai apropiat sufletului nostru decât credem uneori, prinşi în vuietul şi bruiajul minţii noastre mundane. De aici şi necesitatea unei fărîmiţe, măcar, de asceză.

Care dintre evanghelisti a fost martor ocular la nasterea lui Iisus ? Intotdeauna il incurc cu celalalt, care a fost martor ocular la Botezul Domnului.

Dar toata discutia nu a pornit de la nasterea lui Isus, ci de la evenimentele de la sfarsit: patimile, rastignirea.

De unde a plecat discuţia, asta e una. Unde aţi dus D-vs. discuţia, asta e alta.

Ori, D-vs. aţi dus discuţia în domeniul distinţiei adevăr/minciună, argumentând că autorii ar fi fost martori oculari ai evenimentelor relalate şi deci reaua intenţie este exclusă.

Eu vă mai între odată: care dintre evanghelişti a fost martor ocular la naşterea lu Isus ?

Dv ati ridicat ipoteza ca, in descrierea crucificarii, evanghelistii au adaugat din burta unele lucruri, ca sa consune cu Psalmul 21/22.
Asta este ceea ce ati spus, da sau nu ?

Dar, la acea scena despre care discutam, cel putin un evanghelist a fost martor ocular pe intreaga durata a ei: Sf Ioan. Da, sau nu ?

Cel puţin un discipol, da, probabil.

Ceea ce nu este tot una cu cel puţin un evanghelist, pentru că nu avem certitudinea că Sf. Ioan a scris, sau dictat, în întregime, evanghelia atribuită lui.

Noi avem. Unii cercetatori care cauta sa vina cu ceva nou, prin vest, nu au.

Nu stiu ebraica, dar ar fi interesanta o comparatie intre VT al evreilor si VT al crestinilor.

Vazusem eu ca fratele MihaiG, spirit cercetator, este sfasiat de incertitudini. Doar ca nu facusem legatura cu faptul ca locuieste in vestul tarii.

Eh, e un pic mai complicat...
Pentru simplificare: VT al crestinilor este VT al evreilor. Singura discutie este daca sa se plece de la "VT al evreilor in ebraica" sau de la "VT al evreilor pe care l-au tradus evreii in greaca".
Aparent, e mai logic sa se ia ca referinta "VT in ebraica". Problema este ca exemplarele care au ajuns la noi din aceasta sunt ulterioare "VT tradus de evrei in greaca".

Pai da, eu m-as fi referit la o comparatie intre cel mai vechi manuscris in ebraica, si ce avem in zilele de azi.

Hai sa abordam ce a scris Ioan, ca simti ce este adevar si ce nu este. Dar asa vine intrebarea: de ce exista atatea versiuni ale Bibliei? De ce oamenii care folosesc traducerea Cornilescu, de exemplu, nu simt ca acea traducere este "neadevarata"?