Citat:
În prealabil postat de Fani71
(Post 299885)
Sunt de acord cu dv aici.
Ce m-a deranjat mai sus a fost definitia mult prea exacta a ceea ce sotii pot sau nu pot face, cu explicitarea amanuntita a intentiilor etc.
Nu stiu, mi se pare ca se introduce prea multa analiza intr-un act care ar trebui sa fie spontan, necalculat.
|
A cunoaște cu exactitate ceea ce este păcat și ceea ce nu este păcat, a ști ce îți este permis și ce nu este permis, nu alterează cu nimic spontaneitatea vieții conjugale, după cum nu alterează frumusețea vieții în general. De multe ori, între păcat și liceitate abia încape o gămălie de ac. Ceea ce vedem noi este gri, și atunci vine știința moralei să arunce o lumină. Pur și simplu morala (și religia în general) ne ajută să vedem mai bine. Cel care câștigă în ascuțimea vederii, pierde oare în spontaneitate ? Morala ne ajută să deosebim în ceea ce ne pare un mixaj, albul de negru. Grâul de neghină. Pentru aceasta, morala trebuie să fie la fel de exactă ca matematica sau gramatica, segregând ceea ce este corect sau doar tolerat de ceea ce este incorect și stabilind nivelul de gravitate al erorii. Eu cred că Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce este necesar ca să deosebim în felurimea nesfârșită a lumii binele de rău. Ne-a dat principiile și legile morale, ne-a dat discernământul. De aceea, părerea mea e că nu poate să existe o problemă morală insolubilă, care să îl găsească pe om nepregătit de a da un răspuns în termeni de "da" sau "nu". Ceea ce se poate întâmpla este ca noi personal, într-o anumită privință, să nu știm răspunsul. În acest caz, nu înseamnă că soluția nu există, ci că trebuie să consultăm pe maica și învățătoarea noastră, care are atât priceperea cât și inspirația de a da un răspuns calificat. Așa facem și în fața unei dificile probleme de matematică, de ce credeți că la morală ar fi altfel ?
Citat:
Si, dupa definitia asta, daca nu ma insel, un preludiu care nu se finalizeaza, chiar daca nu binclude felatie, este pacatos, pentru ca manhgaierile care nu duc la un act eventual procreator nu intra in finalitatea actului trupesc?
|
Mai întâi, să observăm că preludiul, pentru a rămânea preludiu, trebuie să fi avut cel puțin finalizarea în intenție. Altfel nu e preludiu, ci mângâiere sau cum vreți să-i spuneți. Acuma, dacă e vorba numai de mângâieri, faptul că preludiul a fost întrerupt în desfășurare este neesențial, deoarece (și aici sper să fie de acord până și fratele Zaharia), a-ți mângâia nevasta pe creștet nu este un păcat în nici o situație.
Deci, mângâierea cu sau fără finalizare este act licit: nu s-a consumat nici un păcat. Nu este necesar să fii teolog ca să ajungi la acest răspuns.
Acuma, dacă schimbăm un pic datele ipotezei, și în loc de "mângâiere" (pe creștet) vom pune "mângâierea zonelor erogene", folosind penrtu aceasta degetele sau alte părți ale trupului, ajungem la o problemă morală un pic mai complicată, dar foarte departe de a fi cu adevărat grea. Să amintim că am presupus că pe cei doi soți, care se angajaseră pe drumul actului matrimonial, ceva i-a întrerupt. Ei bine, părerea mea e că esențial pentru judecata morală este acel factor care a putut să-i întrerupă. Dacă, spre exemplu, a sunat telefonul, adică, mai general, factorul care i-a întrerupt a fost 1) de ordin obiectiv 2) imprevizibil în mod rezonabil 3) nu este folosit ca pretext, ci sinceritatea celor doi e prezumată, atunci se poate spune că nu s-a consumat nici un păcat. Au vrut, dar nu au putut. Dacă, dimpotrivă, e vorba, să zicem, de o întrerupere care e folosită ca pretext pentru nefinalizarea actului matrimonial, atunci se produce păcat prin disocierea plăcerii actului de scopul său principal.
Unirea conjugală este un dar al lui Dumnezeu. E ca o prăjitură. Are pandișpan și are stafide. Pandișpanul, sau baza prăjiturii pe care o avem de mâncat este funcția procreatoare. Stafidele sunt darurile supraadăugate: plăcerea unirii conjugale. Oare ce ar spune gazda noastră care ne-a dăruit această prăjitură dacă ne-ar vedea cum scobim ca să luăm numai stafidele ? Dar nu e înțelept nici să luăm numai blatul, lăsând stafidele neatinse și zicând că astfel ne înduhovnicim, când nu facem decât să creștem în acreală.