266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XII)
 

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XII)

Altă inconsecvenţă majoră se referă la transparenţa, respectiv opacitatea acestei veniri. În acelaşi mesaj întâlnim elogierea unei veniri a Domnului întru slavă văzută, sărbătorită acum de toţi cei care-L pot vedea la Pucioasa pe cel care zice “iată, vin cu slavă!”; pentru ca peste doar câteva rânduri să ni se vorbească despre o venire proiectată undeva în viitor şi în neştire, pe care puţini o vor vedea, şi o vor vedea numai cei care sunt treji şi au privegheat pentru ea:

“Ies înaintea ta cuvânt, lume fără de Dumnezeu. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiu al Omului prin Fecioară acum două mii de ani. Eu sunt Cel ce Mă sărbătoreşte lumea, născut, răstignit, înviat şi înălţat la Tatăl, Care M-a născut fără de ani mai înainte de toţi vecii. Dar mai este scrisă în Scripturi o sărbătoare a Mea, şi aceea este sărbătoarea celei de a doua veniri a Mea, şi iată, vin cu slavă şi Mă fac cuvânt care judecă viii şi morţii, iar împărăţia cuvântului Meu nu va avea sfârşit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 16-3-97)

“O, lume fără de cale, o, omule fără Dumnezeu, vin să te judec şi să-ţi spun să faci pocăinţă înaintea Mea, căci cel ce se pocăieşte vindecându-şi vederea, acela Mă cunoaşte pe Mine în acest cuvânt cu care vin să judec viii şi morţii şi să înviez omul şi să Mă arăt în slavă mare peste pământ, aşa cum scrie în Scripturi. Dar mai întâi vin să-l trezesc pe om şi să-l pun să privegheze, ca să nu vin pe neştire cu slava venirii Mele ca Împărat al cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute de om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 16-3-97)

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XIII)
 

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XIII)

Deşi Sfânta Scriptură vorbeşte limpede despre o a doua venire văzută a lui Hristos pe pământ iar Cuvântul lui Dumnezeu este doar un nume, prin care Hristos Se defineşte pe Sine din veşnicie, pucioşii insistă în a pretinde că a doua venire a lui Hristos are loc doar în cuvânt, adică fără trup, Cuvântul lui Hristos definind exclusiv Duhul Lui. Pucioşii consideră acea colecţie de predici ticluite de ei şi intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu” este însăşi a doua venire a lui Hristos adică “aşternerea lui Hristos pe pământ” şi “împlinirea Scripturii: cuvântul Fiului, ieşit din cuvântul Tatălui”. “Poporul” pucios este considerat “casa de adăpost” a Fiului, fără a ni se preciza şi de ce (şi de cine) se adăposteşte:

“Când a trebuit să Mă dovedesc Dumnezeu venit din Dumnezeu, M-am aşternut pe cruce, şi prin cruce M-am dovedit Fiul lui Dumnezeu. Iar acum când trebuie să Mă dovedesc cuvânt din cuvânt, cuvântul Tatălui peste pământ, aşa cum este proorocit în Scripturi pentru timpul de acum la venirea Mea cea de a doua din Tatăl, Mă aştern în tine cuvânt, ca să Mă dovedesc prin cuvânt împlinit din Mine Fiu al lui Dumnezeu Tatăl, […] iar tu, poporul Meu, vei sta lângă Mine, că tu eşti casa Mea de adăpost întru cea de a doua venire a Mea. Fericit cel ce crede azi în cuvântul acesta, că acela nu se va tângui când Mă voi lăsa descoperit întru venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-4-1997)

Pucioşii pretind că “cerul român” se uneşte cu “pământul român” ca să împlinească taina celei de-a doua veniri a lui Hristos la ei “în cuvânt”, venire în faţa căreia cerul şi pământul se dau în lături:

“O, Israele român, am cerul român cu Mine în venirea Mea, şi mare este taina ta pe pământ şi în cer. Cerul român şi pământul român se unesc şi fac dreptate sfinţilor, care au cupele pline de rugăciuni pentru venirea Mea. Eu sunt Răscumpărătorul, Care vin. Eu sunt Izbăvitorul celor vii. Eu sunt Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care vine din cer pe pământ şi Se face cuvânt, şi dinaintea Mea cerul şi pământul se trag în lături…” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 24-4-1997)

Primitorul celei de-a doua veniri a fost exclusiv “poporul” pucios, dezmierdat în cuvânt cu apelativul “Israelul român” (ceea ce contrazice flagrant Biblia, care spune că toţi Îl vor vedea pe Hristos atunci când El va veni):

O, Israele român, Mă vestesc cu tine, că tu eşti poporul Meu cel micuţ, şi Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Ferice ţie că M-ai primit întru a doua Mea venire, căci vin cuvânt peste pământ, şi tu Îmi eşti iesle, şi îţi voi plăti pe veci, şi voi cina cu tine, şi tu cu Mine, şi voi fi văzut cu tine, şi tu cu Mine, Israele român, poporul Meu iubit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 24-4-97)

Cea de-a doua venire are loc exclusiv în Grădina Întâlnirii de la Pucioasa, iar liderii pucioşi sunt desemnaţi “străjeri ai venirii”. Începutul anului 2000 este anunţat ca începutul venirii biruitoare a “Domnului” Pucioasei cu veacul cel nou şi cu viaţa veşnică. Îngerii se bucură, iar liderii pucioşi sunt învăluiţi în taina “venirii Domnului”. Ca prin vis ei vor aşeza această taină în faţa neamului omenesc ca mărturie a lucrării de mântuire de la Pucioasa:

“Vin în grădină. Cuvânt dulce vin, ca să vă îndulcesc auzul din cuvântul Meu cel dulce, fiilor străjeri ai venirii Mele. […] O, copilaşi ai Duhului Meu, Mă adâncesc cu voi în taina veacului cel nou, veacul ce va să fie, veacul Meu cu omul, Eu şi poruncile Mele scrise pe inima omului, Eu şi sfinţii Mei prin care-Mi aştern venirea Mea biruitor cu veacul cel nou, cu viaţa veacului ce va să fie. [...] Acum îngerii au părtăşie prin voi la bucuria tainei venirii Mele cu veacul cel nou, căci Eu Mă odihnesc cu voi în taina aceasta şi vă învăluiesc în ea, şi ca prin vis vă voi aşeza cu ea în faţa neamului omenesc spre veşnică mărturie a lucrului Meu cu omul, pentru răscumpărarea omului care a părăsit pe Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 2-1-2000)

A doua venire a “Domnului de la Pucioasa” este considerată simultan a doua Sa naştere, naştere în mireasa România, naştere fără trup, naştere în cuvânt, naştere din Fecioară Curată, Fecioara Verginica, în care S-a întors “Domnul” după 2000 de ani şi S-a încuibat într-însa:

“Mă nasc cuvânt la ieslea cuvântului Meu din România, ţara venirii Mele cu sfinţii, ţara întoarcerii Mele după două mii de ani.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-2000)

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XIV)
 

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XIV)

Liderii pucioşi răstălmăcesc încă o dată Scripturile, pretinzând că între prima venire a Domnului de acum 2000 de ani şi cea de-a doua despre care vorbeşte Scriptura, mai este încă o venire (!!!) , o venire de pregătire a celei de-a doua veniri (venire care devine , automat, a treia, dacă judecăm matematic). De asemenea, ei pretind că Scriptura localizează precis locul venirii Domnului în România, care ar fi “ţara strălucirii” proorocită de Daniel (ignorând cu seninătate faptul că Daniel se referea la ţara sfântă a Vechiului Testament), deoarece, după cum apreciază liderii pucioşi, România străluceşte pe pământ de şapte ori mai mult decât ziua (!!! O performanţă demnă de Guiness Book !!!). Pucioşii o mai asemuiesc pe România cu un pântece, în care “Domnul” pucios îşi introduce sămânţa Sa de bărbat, cuvântul, ca să zămislească ea apoi, şi să rămână grea, şi să rodească, şi să nască, şi să răsară din acest pântece un prunc nou care este … tot “Domnul” Pucios cu venirea Lui. Greu de pătruns această taină pucioşească, în care “Domnul” pucios este şi tată al pruncului care se va naşte, şi prunc al tatălui care a fecundat pântecele (adică pe România):

“ Iată, vin, şi sunt întru venirea Mea peste ea, şi Mi-am aşezat în ea scaunul de judecată, cuvântul Meu care Mă vesteşte venind pentru vii şi pentru morţi, căci împărăţia Mea va fi fără de sfârşit, şi vin să Mi-o pregătesc. Vin cu cei din cer, căci cei de pe pământ îşi pregătesc venirea lor, nu pe a Mea. Este scrisă în Scripturi venirea Mea, şi se tem oamenii de ea şi nu Mi-o pregătesc, şi nu vor să se pregătească pentru ea. Dar Eu sunt întru venirea Mea şi vin venind, căci cine poate opri fulgerul ca să nu se vadă când el taie cerul şi vine şi se vede tăind întunericul cu strălucirea lui cea de foc, de şapte ori mai strălucitor decât lumina zilei, precum scrie în Scripturi? Iată ţara venirii Mele! Ea străluceşte pe pământ de şapte ori mai mult decât ziua, căci lumina ei sunt Eu, Domnul; Eu şi cuvântul Meu. Ea este pântecele în care Eu îmi însămânţez cuvântul Meu, ca să răsar din ea cu venirea Mea. Ea este naşterea din nou a lumii, şi zic din ea popoarelor: veniţi la ieslea cuvântului Meu din România...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-2000)

Altă inconsecvenţă pucioşească urmează imediat: Mai întâi, ei proclamă că pe 7 ianuarie 2000 se anunţă că ceasul venirii Domnului, cu sfinţii Săi pe pământ, n-a venit încă:

“ Faceţi pâine, fiilor. Eu sunt pâinea care se coboară din cer spre viaţa omului. Daţi săracilor pâinea aceasta, căci cei bogaţi gustă şi o scuipă jos, şi nu dau pâinea lor pe pâinea aceasta. Voi însă hrăniţi-vă cu ea până la ceasul zilei venirii Mele cu sfinţii pe pământ şi staţi întru întâmpinarea Mea cu ieslea Mea de la voi. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-2000)

După doar o zi se anunţă că “Domnul” deja este venit cu sfinţii pe pământ, căci acestea sunt zilele venirii Domnului cu sfinţii:

“ Şi va veni apoi foamete mare peste ei şi Te vor dori şi nu Te vor afla, iar lumina grădiniţei ieslei Tale va cuprinde tot pământul, spre mărturia venirii Tale din zilele acestea, Fiule tainic, Fiule venit, că Tu vii venind cu sfinţii, şi duhurile drepţilor Tăi vin cu Tine. Amin, amin, amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8-1-2000)

În acelaşi mesaj se revine apoi tot la afirmaţia făcută cu o zi înainte: sfinţii n-au venit încă, dar vor coborî pe pământ şi vor veni cu “Domnul” curând, curând, ca să încununeze “adevărul venirii Domnului”:

“Curând, curând lumina Mea cu voi se va vedea bine; curând, curând, fiilor. Atunci morţii vor învia nestricăcioşi, şi sfinţii şi îngerii vor coborî pe pământ şi vor încununa adevărul venirii Mele, iar minciuna şi trupul ei va roşi şi se va topi spre pedeapsa făţărniciei şi a trupurilor ei.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8-1-2000)

După încă o zi, misterul se dezleagă: sfinţii au venit, totuşi cu Domnul pe pământ, acum, după două mii de ani, şi sunt angajaţi cu toţii într-un război nevăzut în care trebuie păzită însăşi lucrarea venirii Domnului cu judecata pentru fapte:

“Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt mereu, mereu cu mare grijă şi cu mare dor pentru voi, copii ai venirii Mele. Mă frământ cu tot cerul de sfinţi şi de îngeri în toată vremea, căci războiul cel nevăzut al celor fără Dumnezeu care-şi văd biruinţa pierdută pune cerul în alarmă pentru paza lucrării Mele cu voi, lucrarea venirii Mele cu judecata pentru fapte. [...] Acum, după două mii de ani, am venit iar pe pământ la voi şi v-am născut din Mine, din cuvântul Meu v-am născut,[...] “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 09-01-2000)

Liderii pucioşi sunt numiţi “fiii venirii Domnului” şi sunt tocmiţi să ţină caldă ieslea “venirii Domnului” să o ţină vie prin noi predici meşteşugite aduse “poporului” pucios ca de la Domnul, şi să se bucure de această venire:

“Ţineţi-Mi caldă ieslea, ţineţi-Mi vie venirea, căci împărăţia cerurilor este cu cei înţelepţi, cu cei ce veghează întru lumină. [...] Vine Mirele! Curând, curând se va auzi această strigare peste cei ce dorm fără veghere, fără lumină. Dar voi, fii ai venirii Mele, bucuraţi-vă de venirea Mea, că străin am umblat între cer şi pământ, şi voi v-aţi dat Mie casă şi v-aţi făcut împărăţie a Mea şi odihnă a Mea după şapte mii de ani de aşteptare, iar Eu M-am făcut la voi nuntă şi masă de nuntă şi pom al vieţii. Vă binecuvintez cu mare iubire; iubire pentru iubire, şi zic, ca să se audă plata voastră cea de la Mine: celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum Eu am biruit şi am şezut pe scaunul Tatălui Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 09-01-2000)

“Cuvântul de la Pucioasa” este un fel de piatră filosofală a pucioşilor. El este când “ fluid botezător” (materie sacră), când “râul vieţii” (mântuitor), când “venirea Domnului” (acţiune), când “Însuşi Domnul” (fiinţă), când “Iordanul care curge de sus în jos” (fenomen al naturii – spre deosebire de “Iordanul care curge de jos în sus”, care este fenomen supranatural); când “carte de învăţătură” (obiect):

“Vine Domnul pe pământ. Amin, amin, amin. Mă vestesc întru venirea Mea. Mă aşez duh de pace peste grădina cuvântului Meu. întăresc stâlpii porţilor Mele ca să stea după voia Mea, şi trimit cuvântul Meu pământului şi îmi lucrez lucrarea venirii Mele. Vin şi botez pământul în cuvântul Meu. Vin să cufund pământul în cuvântul Meu ca în apă, ca să-l botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi să fie nou apoi, să fie din cer apoi, ca şi omul cel nou prin botezul credinţei şi al Duhului Sfânt prin pocăinţă. Mă fac botezător. Cuvântul Meu este râul vieţii, apa în care cufund pământul, căci tot şi toate aşteaptă cer nou şi pământ nou. Cuvântul Meu este Iordanul care curge de sus în jos şi se împarte în patru braţe şi botează pământul. Apa vieţii este el, iar cine se apleacă să bea din el nu mai însetează după nimic şi stă întru venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-01-2000)

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XV)
 

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XV)

“Venirea Domnului” de la Pucioasa se repetă la nesfârşit, ca într-un perpetuu carusel al neputinţei de a face ceva temeinic, dintr-o singură trăsătură majestuoasă, dintr-un singur gest magistral. Nici pleiada de “sfinţi” pucioşi (care se zice că însoţesc “venirea Domnului”) nu sporesc în vreun fel eficienţa “Cuvântului” care vorbeşte de 55 de ani încoace ca în pustie. Chiar şi “sfinţii” pucioşilor îşi proiectează “împlinirea cuvântului” într-un viitor neprecizat, şi numai după ce îşi sporesc numărul şi puterea cu ajutorul “duhurilor îngerilor”:

“Vin iar la ieslea cuvântului Meu. Vin şi iar vin, căci sunt fără început şi fără de sfârşit, şi sunt începutul şi sfârşitul a toate câte sunt de lucrat. Amin. Vin cu hrană din destul, că fără hrana de la Mine nu e om să poată cu Mine. Vin mereu cuvânt pe pământ şi am sfinţii întru venirea Mea. Ei sunt cei vii până la venirea Mea […] Sfinţii Mei vor împlini împreună cu duhurile îngerilor Mei tot cuvântul care iese de la Mine…“ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-01-2000)

Vremea “venirii Domnului” Pucios cu sfinţii este şi vremea venirii sfinţilor pucioşi cu “Domnul” lor. Calitatea de “sfinţi” pucioşi o dobândesc automat toţi cei vii de pe pământ care îmbrăţişează învăţătura de la “Noul Ierusalim” şi care sunt devotaţi “Domnului” până la “venirea Lui” cu sfinţii din cer. (De aici rezultă că după “venirea Domnului” acest lucru nu pare a mai fi posibil):

“Eu însă vin mereu din cer pe pământ, că e vremea venirii Mele, şi vin şi grăiesc adevărul cel din Scripturi împotriva minciunii omului, şi vin cu sfinţii, că e vremea venirii lor cu Mine, Domnul sfinţilor […] Sfinţii Mei sunt cei vii care sunt până la venirea Mea şi lucrează între Mine şi cei ce nădăjduiesc în Mine de pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-01-2000)

O altă aserţiune din acelaşi text stabileşte că “Domnul” vine din cer la Pucioasa pentru a împlini proorocia venirii Lui cu sfinţii, iar sfinţii din cer şi cei de pe pământ care întâmpină în trup venirea “Domnului” Pucios cu sfinţii au pe cap cununi strălucitoare. Faptul că nimeni n-a văzut vreun sfânt din cer venind la Pucioasa cu cunună strălucitoare pe cap, ar mai fi de înţeles; dar de ce n-a fost văzut vreodată vreun sfânt pucios de pe pământ cu cunună strălucitoare pe cap, asta nu mai are nici o motivaţie. Singurele explicaţii ar fi următoarele: ori că în realitate nimeni dintre pucioşi nu merită aceste cununi (şi de aceea nici nu le-au mai primit), ori că ei l-au primit, dar nu le poartă niciodată (din prea multă modestie, probabil):

“Taină de nepătruns este viaţa cea veşnică a sfinţilor îmbrăcaţi în casa lor cea din cer, pe care şi-o lucrează în vremea trupului lor prin faptele sfinţeniei lor. Ei sunt cei vii cu care Eu vin ca să împlinesc proorocia venirii Mele cu ei, cu sfinţii Mei, care au viaţă veşnică. Cununile lor vor străluci ca şi ale celor ce vor întâmpina în trup venirea Mea cu sfinţii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-01-2000)

Deşi pucioşii au anunţat în repetate rânduri că “venirea Domnului” curge aproape necontenit din 1955 încoace, totuşi ei precizează uneori că este vorba de fapt de o venire punctuală, stabilind chiar un “astăzi”, o “zi a zilelor venirii Lui cea de azi”:

“Mă apropii de ieslea cuvântului Meu şi Mă las în ea cuvânt ca să meargă din ea cuvântul Meu peste pământ, vestindu-Mă el întru venirea Mea de azi, căci azi sunt zilele venirii Mele, precum am spus Eu prin Scripturi acum două mii de ani.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-01-2000)

Şi cu toate acestea, deşi “azi sunt zilele venirii Domnului cea de azi” liderii pucioşi (denumiţi conspirativ “cei de la iesle”) şi ciracii lor aşteaptă o altă “zi cea de azi”, plasată undeva într-un orizont de timp neprecizat, stând în aşteptarea acelei zile şi îndemnându-se unii pe alţii la mare veghere (ca să nu treacă pe lângă ei acea zi). Duhurile morţilor vor fi chemate ca să mărturisească ele cum că acest “Cuvânt” de la Pucioasa este cel care le-a binevestit lor, morţilor, după ce i-a înviat din morţi pe cei care zac în morminte (deşi nici un mort al pucioşilor, nici măcar Verginica, n-a înviat de-a binelea până acum, ca să mărturisească cu gura lui autenticitatea “Cuvântului” pucios şi să zădărnicească astfel minciuna celor care zic că n-a fost învierea morţilor):

“Voi, cei de la iesle, şi toţi cei care trăiesc ca şi voi pentru aşteptarea venirii Mele cu sfinţii şi pentru sfinţi, îndeletniciţi-vă din destul cu viaţa voastră întru Mine, cu învăţătura cea sfântă şi cu îndemnul spre mare veghere[...] Şi vor mărturisi şi cei înviaţi despre viaţa lor cea din trup şi despre venirea Mea în cuvântul acesta cu care Eu vestesc şi morţilor[…] şi iată, unii vor fi morţii înviaţi, iar alţii vor fi cei vii care vor minţi din loc în loc ca să zădărnicească, zic ei, taina învierii morţilor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

Deşi în textele oficiale pucioşeşti sunt numeroase precizările care spun că “Dumnezeul de la Pucioasa vine în chip nevăzut pe pământ”, totuşi oamenii sunt mustraţi că nu-L văd venind întru venirea Lui cea cuvântătoare:

“Şi Eu vin şi găsesc omul în voile lui şi dau să-l ajut cu cuvântul Meu, dar el s-a deprins nepăsător şi necredincios, şi Eu vin, şi omul nu Mă aude şi nu Mă vede venind şi cuvântând întru venirea Mea […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

“Venirea cea de azi” a “Dumnezeului de la Pucioasa” se desfăşoară de fapt pe mai multe zile, numite “zilele venirii Lui”. Există de asemenea un “plan al zilelor venirii Lui” şi o “cruce a venirii Lui”, cruce care nu apare pe cer aşa cum scrie în Biblie la Matei 24:30, ci este “dusă în spate” de către liderii pucioşi, “cei mici”, cei de sub cruce” (vorba vine, pentru că cei doi lideri pucioşi pot fi văzuţi mereu mari şi tari, drepţi şi ţanţoşi, căci nimeni nu i-a văzut vreodată să ducă în spate vreo “cruce” cât de mică, şi nici măcar de munca necesară asigurării traiului propriu nu prea se cocoşează dumnealor):

“Şi iată, adevăratele sărbători pentru sfinţi şi pentru Domnul sunt cei ce sărbătoresc pe cei din cer trăindu-le viaţa şi învăţăturile lor cele sfinte, iar cei ce se sfinţesc pentru venirea Mea cu sfinţii, pentru venirea Mea de azi, sunt cei în care Eu încap cu planul zilelor venirii Mele [...]. Dar Eu sunt cu cei mici, cu cei de sub cruce sunt, cu cei ce Mă ajută pe Mine ducând cu ei crucea venirii Mele, semnul care se arată înainte de arătarea Mea şi a zilei Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

În anul 2000 se făceau 45 de ani de “venire a Domnului în cuvânt” la sectanţii pucioşi, venire sterilă şi fără nici un orizont limpede. Tipicul sec pucioşesc consta în “aşezarea cuvântului în carte” prin mâna şi pixul “proorocilor” pucioşi şi apoi “trâmbiţarea Cuvântului pe tot pământul”. În realitate, până la a apela la serviciile internetului, trâmbiţarea se limita la rude, prieteni şi cunoscuţi. Din motive practice, ziarele şi cartea care reproduceau “Cuvântul” se distribuiau selectiv, numai pe sub mână. Bilanţul făcut chiar de către liderii pucioşi era dezamăgitor: “venirea” de la Pucioasa nu interesa pe nimeni, iar pucioşii erau cu toţii corigenţi şi repetenţi la capitolul propovăduirea “Cuvântului” în faţa oamenilor:

“De patruzeci şi cinci de ani grăiesc şi iar grăiesc peste om ca să-l trag de pe calea morţii şi să-i dau calea Mea. [...] Străbat văzduhul cu cete de sfinţi şi de îngeri şi Mă las cu ei în jos până deasupra ieslei cuvântului Meu, şi îmi găsesc străjerii de veghe şi Mă aşez cuvânt în carte prin ei, şi străbat apoi pământul cu el şi îmi fac cu el lucrarea venirii Mele cu sfinţii, căci lucrez prin cuvânt. Dar cine îşi face vreme pe pământ pentru sărbătoarea venirii Mele? Cine să le spună oamenilor de venirea Mea?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

Ignoraţi-i
 

Eu n-am primit nimic, dar ce-l mai bine nu este să te enervezi ci să-i ignori, iar dacă ai ocazia să-i aduci pe drumul cel bun.

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XVI)
 

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XVI)


Printre alte inovaţii dogmatice, liderii pucioşi modifică radical percepţia generală asupra unui eveniment biblic ce se proiectează spre viitor: judecata obştească. Biblia prezintă detaliat acest eveniment la dimensiunile lui cosmice şi eshatologice:

“Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele. Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor. Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.” (Apoc. 20 11-15)

Pucioşii simplifică lucrurile la maximum şi le bagatelizează. Tronul de judecată a dispărut. Învierea obştească a morţilor, care ar trebui să preceadă judecata lor, este ignorată cu nepăsare. Prezenţa vie, mustrătoare, a persoanei Judecătorului suprem este înlocuită cu o “coborâre tainică în duh nevăzut pe pământ, în adâncă umilinţă, a Celui care gustă iarăşi o nouă suferinţă şi o nouă cruce a păcatelor oamenilor neîndreptaţi de jertfa Lui anterioară”. Pentru ei, Judecata cea Mare este sinonimă cu venirea “Cuvântului la Pucioasa” şi se numeşte “judecata prin cuvânt”. Mai exact, faptele oamenilor “au şi fost judecate” atunci când “Cuvântul”, în nenumăratele ocazii pe care şi le oferă singur, a sancţionat verbal (cu asprime, cei drept) toate sau aproape toate faptele cele rele ale oamenilor, luate una câte una, şi a proclamat restabilirea “adevărului cel sfânt”. În fine, “cartea vieţii” este considerată de pucioşi a fi ediţia a doua a cărţii pe care ei au tipărit-o în anul 2006 cu titlul “Cuvântul lui Dumnezeu” şi pe care o deschid ei adesea ca pe o Sfântă Evanghelie. Cartea (7 kg de maculatură) conţine o parte din predicile pucioşeşti dintre anii 1955-2006, cu precizarea că din 2006 până în prezent au mai apărut alte câteva sute de predici care completează “canonul” pucioşesc din “cartea vieţii”:

“S-au întâlnit la Betleem împăraţii pământului şi s-au închinat fiarei şi femeii care şade pe fiară, femeia care are stăpânire peste împăraţii pământului, şi ea le-a dat lor daruri, stele şi medalii. Dar ea se prăbuşeşte prin desfrânarea ei, iar sfinţii Mei se ridică şi mărturisesc din cer şi de pe pământ lucrarea adevărului sfânt şi venirea Mea cu judecata: judecata prin cuvânt.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

O asemenea “Judecată” este lipsită nu numai de maiestatea firească a evenimentului şi a menirii ei, ci şi de puterea de corecţie sau de sancţionare a celor greşiţi. Pucioşii înşişi recunosc că “venirea Domnului”, cea pe ei care o consideră sinonimă cu Judecata, trebuie ajutată de sus şi de jos ca să nu se prăbuşească de tot. “Domnul” este declarat pe faţă neputincios, iar cel mai preţios ajutor, desigur, nu-I va putea veni decât de la “poporul venirii Domnului în mijlocul României”– “poporul” pucios, adulat frecvent cu apelativul “fraţii Domnului”:

“Dar vouă, celor ce sunteţi poporul venirii Mele în mijlocul României, să vă placă să fiţi fraţi pentru Mine, ca să Mă ajutaţi să fiu Eu numit peste tot pe pământ prin puterea Mea şi prin voi, cei ce v-aţi făcut fraţi în numele Meu pentru Mine şi nu pentru voi. Iar voi, cei ce sunteţi poporul venirii Mele, faceţi numai voia Mea, nu şi pe a voastră.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XVII)
 

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XVII)


“Judecata” pucioşească bântuie fantomatic în prezent şi suflă din greu peste tot pământul de la truda vânturării gâului în arie (dar curios lucru că n-o simte nimeni):

“O, s-au scurs vremile toate şi a venit vremea să vin cu zilele cele de apoi şi voiesc să-Mi culeg un popor şi să-l ocrotesc de vremea judecăţii, căci judecata suflă cu putere peste tot, şi Domnul este cu lopata în mână şi Îşi curăţă aria şi Îşi adună grâul în jitniţă, iar pleava în foc, căci aşa este scris despre vremea judecăţii şi a botezului cu Duhul Sfânt şi cu foc peste oameni...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Uneori “Poporul” pucios este îndemnat să-i înalţe “venirii Domnului” o odă a bucuriei şi să se uşureze prin ea, şi cu nici un chip să nu fugă de ea, ci să fie fierbinte de aşteptarea şi de dorul ei:

“Aşa să Mă aştepţi şi tu, poporul Meu, şi să Mă mângâi întru venirea Mea la tine, că Eu vin mereu şi te pregătesc şi te înnoiesc şi te bucur ca să-ţi dau putere să te faci bucuria Mea, căci duhul bucuriei este putere de duh şi de suflet şi de trup în cel care are de la Domnul duhul păcii şi al bucuriei. Aşa să Mă aştepţi, poporul Meu, şi să oftezi cu bucurie, fiule, de dorul venirii Mele, şi să te uşurezi prin venirea Mea la tine şi să te prindă fiori uitându-te la cer şi aşteptându-Mă să vin, şi Eu voi veni şi te voi mângâia şi te voi uşura de aşteptarea Mea când voi veni. O, să nu fugi din calea venirii Mele, ci să fii fierbinte la dor şi la aşteptare, căci aşteptarea înseamnă pregătire mare, fiule.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Alteori (şi cel mai adesea) îndemnurile sunt exact pe dos. “Poporul” pucios este îndemnat să fugă de bucurie şi să-şi întunece mângîierea venirii Domnului, plângând în pumni, cu lacrimi de crocodil, cu zdrobire de inimă şi cu apăsare, durerea care vine de la “omul minciunii” (care nu poate fi altul decât slujitorul Bisericii oficiale, adică preotul sau episcopul):

“Să plângi cu Mine, măi poporul Meu, de durerea Mea cea de la omul minciunii şi care se făţărniceşte că este martorul Meu, slujitorul Meu şi moştenitor scaunului Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 09-01-2010)

Bineînţeles că cei mai zdrobiţi de durere şi de plâns şi jale sunt tocmai liderii pucioşi (denumiţi conspirativ “copiii din porţi”) căci acolo în ei locuieşte “Duhul care plânge”:

“O, copii din porţi, voi sunteţi numai zdrobiţi cu inimioara, numai strânşi la sufleţel, numai într-o jale, tată, şi purtaţi durerea toată senini la faţă, ca să nu-i doară de la ea pe cei ce sunt poporul cuvântului Meu, cel mângâiat de Duhul Meu şi de duhul vostru, căci Duhul Meu locuieşte în voi cu toată duioşia lui, şi mare putere este în împărăţia Mea din om duhul duioşiei, duhul care plânge, fiilor!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 07-03-2010)

Pucioşii propun şi altora o experienţă inedită pe care ei au gustat-o din plin: cum să-ţi fie dor fierbinte de Cineva care este mereu cu tine, nedespărţit şi mereu comunicativ, încât “dialogul” cu El începe a da semne de pălăvrăgeală! De obicei dorul este asociat cu depărtarea în timp şi în spaţiu de o persoană iubită. Or, pucioşii pretind pe de o parte că “Dumnezeul” aflat de ei este mereu prezent şi comunicativ cu ei, pe de altă parte că au obosit de speranţă şi de dorul fierbinte ca să-L întâmpine, după o aşteptare care durează de mai bine de 2000 de ani:

“Duhul aşteptării Mele se face dor fierbinte în omul care află de Mine, Cel viu în vecii vecilor, şi dorul se face gătire în el, şi el se apropie cu dor de fructul aşteptării lui, de ziua venirii Mele, ziua când Eu voi fi pe pământ cu toţi cei ce M-au aşteptat şi Mă aşteaptă să vin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

“Cel ce este aşteptat să vină”, aşteptat cu dor fierbinte de către om ca să-L întâmpine, a venit o dată întrupat din Fecioara Maria ca să-i arate omului viaţa pe care trebuie s-o urmeze, şi iarăşi a mai venit o dată întrupat în Fecioara Verginica, în mare lumină, şi tot vine necontenit de atunci de când a venit:

“Şi iată, a trebuit să vin Eu, şi am venit şi i-am arătat omului viaţa Mea ca s-o urmeze şi să intre întru Mine, ca să-l ridic prin viaţa Mea în el. El însă cu greu trage spre umilinţă, şi iarăşi Eu am venit, şi vin în mare lumină, lucrând şi brăzdând cu lumina Mea întunericul de pe pământ şi din om, ca să ajung cu dorul vieţii veşnice la inima omului, şi să-l simtă omul, şi să-i simtă gustul şi fructul, capătul dorului omului.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Deşi vine nevăzut, “Dumnezeul” Pucioasei are pretenţia ca omul să-L vadă venind:

“Bat la inima ta, ca să deschizi şi să Mă vezi că am venit după tine ca să suflu din nou peste tine, ca să fac din nou fiinţa ta.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Venirea nevăzută de la Pucioasa trebuie văzută de om, iar pentru aceasta omul trebuie să-şi spele ochii trupeşti care nu le văd pe cele nevăzute. Venirea nevăzută este o venire de facere din nou a omului, o venire care îl eschivează pe om de la Judecată, o venire de chemare a omului la “ştiinţa sfântă” şi de schimbarea a omului în “casă a venirii Domnului”:

“Am venit să fac din nou fiinţa ta. [...] Spală-ţi şi ochii, ca să vezi venirea Mea la tine. [...]N-am venit din cer să te judec. Am venit să te ajut ca să scapi de judecată. Am venit să te chem din noapte şi să te fac fiu al zilei, fiu al ştiinţei sfinte. Ieşi înaintea Mea şi Mă ia în tine, ca să fac din tine averea Mea şi casa venirii Mele, omule care ai uitat pe Dumnezeu. “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Păi ei sunt drumul cel Bun, ''Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa''... şi Domnul a făcut să ai ocazia să ştii cum să mergi pe acest drum, privind în scriptură şi la poporul Său de slujitori şi de sfinţi trăitori... şi aşa, imitând, înveţi să mergi şi tu pe drumul spre Cer Nou şi Pământ Nou, ca să ajungi în Impărăţie.

Deci nu e suficient să nu te enervezi pe nemulţumiţii şi revoltaţii şi mincionşii care vă sfătuiesc pe voi ca să dezinformaţi şi să amăgiţi ci trebuie şi pe voi înşivă să vă ignoraţi... căci e clar că sunteţi complet păcăliţi de păcălicii gLumii nemiştiind voi care e defapt Calea ortodoxă.

Păi voi pe toţi filmaţii îi credeţi?

Nu mai credeţi filmaţii minteresaţi de poftele lor cele rele: măscăricii zdrăngănici, actori, cântăreţi, fotbalişti, sportivi, politicieni, ştirişti, revoltaţii contrioversaţi tolkşockişti contrazicători, ştiinţificii explicaţionişti ai deşerţilor de rahate turceşti, averaţii bogătani afacerişti, speculatorii bancheri şi pe toţi parveniţii chiulangii, nu pe trăitorii ăştia ai spurcăciunilor... căci ăştia toţi sunt foarte spurcaţi chiar dacă apar spălaţi şi bine îmbrăcaţi pe TV... ci voi urmaţi pe sfinţi! Pe sfinţii lui Dumnezeu!

Şi nu v-am mai zis că oricât scrieţi şi răstălmăciţi vă crede dracool?

Şi apoi placa stricată:
Deci uite, ca să pricepeţi unde vă aflaţi, cântaţi cam aşa... şi poate o să vi se lumineze ceva în minţica voastră amărâtă!

Sau dacă tot nu reuşiţi un mic gând curat, un sentiment drept şi nobil, atunci mai încercaţi să aveţi o revelaţie cu asta şi apoi cu asta şi poate o să reuşiţi ca să nu mai consumaţi atâta cafia... distrugătoare de Iisuflet...

Nu e oare atât de trist şi de păcat de voi?.. sărmanii amăgiţi de şarpele viclean şi rău. Poate că totuşi vi se înseninează mintea privind la o chelie.

Sau poate voi nu sunteţi decât trupuri... şi atunci se explică... toate pofturile, softurile, mofturile voastre cusute cu aţă albă, nu din aia subţire ci cu camila aia cât parâma marinărească.

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XVIII)
 

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XVIII)

“Domnul” Pucioasei a venit ca să bată şi să I se deschidă de către om; a venit să-i adune pe adepţii pucioşi în acelaşi staul în care se lucrează înfăţişarea cea nouă a omului, cea după adevăr; a venit ca să fie mângâiat în dureri întru venirea Lui de către poporul ales, “poporul pucios”; a venit ca “poporul pucios” să ofteze cu dor după venirea care va să vină; a venit ca “poporul pucios” să se uşureze de aşteptarea lui după venirea care tot vine dar întârzie să vină:

“Fiilor, am grăit cu omul. Am ieşit în întâmpinarea omului. I-am adus aminte de Mine şi am bătut ca să-Mi deschidă omul. Şi mulţi îmi vor deschide, căci Eu de aceea am venit. Am venit ca să-i adun pe cei ce sunt ai Mei şi să-i fac să Mă lucreze în ei după voia Mea, după adevăr, ca să ştie apoi ce este adevărul. Nici un om nu ştie ce este adevărul decât omul care-Mi dă Mie înfăţişare în el după voile Mele cele sfinte. Amin. De aceea am venit. Am venit să-i adun pe cei ce sunt ai Mei după adevăr, pe cei ce Mă aşteaptă să vin la ei. Mare frumuseţe este în cei ce Mă aşteaptă pe Mine să vin. Aşa să Mă aştepţi tu, poporul Meu, şi să fii frumos prin aşteptarea Mea şi să Mă mângâi întru venirea Mea la tine. Aşa să Mă aştepţi să vin, şi să te prindă fiori şi să oftezi cu dor de dorul venirii Mele şi să te uşurezi prin venirea Mea la tine, căci Eu vin, şi mereu vin, şi te mângâi şi te uşurez de aşteptarea Mea când vin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Nu oricine gustă, nu oricine cunoaşte gustul cel dulce al venirii “Domnului” Pucioasei în duh şi cuvânt, ci numai “poporul cel micuţ” care crede că duhul pe care zice că îl aude este Hristos:

“Omul cel pribeag gustă cu greu din venirea Mea la tine, căci el este înveninat de gustul cel amar al minciunii, gust căruia îi zice dulce, de vreme ce el nu cunoaşte gustul cel dulce al venirii Mele la tine, dar tu să ştii bine numele Meu şi cuvântul lui. Numai un cuvânt să ştii tu, numai unul, poporul Meu micuţ, numai unul: Hristos.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

“Domnul” Pucioasei a venit cu durere mare la Pucioasa. Leacul durerii este cuplul dictatorial al liderilor pucioşi, denumiţi conspirativ “fiii de la iesle” sau “fiii venirii Lui”, iar iarba de leac este cuvântul lor despre venirea Lui cu sfinţii, pe care El o lucrează în taină cu ei:

“Voi, fiilor de la iesle […] Am făcut din voi leac pentru durerile venirii Mele. Iarbă de leac este cuvântul venirii Mele la voi pentru cei ce-l iau să şi-l pună pe rane spre folosul Meu […]. Iar Eu voi împlini prin voi lucrare de rai pe pământ şi viaţă de nou Ierusalim, pământ nou şi cer nou spre bucuria sfinţilor care aşteaptă suspinând cu dor viaţa cea veşnică pe pământ şi venirea lor cu ea, pentru bucuria după care ei suspină aşteptând descoperirea fiilor lui Dumnezeu, fiii cei din urmă ai lui Dumnezeu, fiii venirii Mele, cu care Eu lucrez venirea Mea cu sfinţii pe pământ, venirea Mea şi viaţa cea de veci pe pământ cu oamenii. .” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

“Domnul” Pucioasei a venit de la Tatăl ca să adune şi să păstorească oile, iar “Cuvântul Lui de azi” este ultima trâmbiţă – a opta, dacă numărăm a şasea trâmbiţă pe Verginica şi a şaptea pe Maria, sora ei după trup (e drept că Biblia nu aminteşte decât de şapte trâmbiţe apocaliptice, dar a greşi este omenesc):

“Am venit de la Tatăl să păstoresc oile; am venit să le adun şi să le păstoresc. Sun din trâmbiţă, că aşa este scris să fac. Cuvântul acesta este trâmbiţa cu care sun[...]”(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-02-2000)

“Domnul” Pucioasei, deşi nu este recunoscut ca Păstor de oameni, Îşi numeşte dintre adepţii pucioşi alţi ucenici şi alţi Apostoli decât cei pe care îi aminteşte Biblia. Aceştia au ca misiune propovăduirea unei alte Evanghelii (numită de liderii pucioşi “evanghelia cea după sfânta Virginia” sau “evanghelia venirii Domnului cu sfinţii”):

“ Numai Păstor nu vrea omul să-i fiu, căci omul este fiul cel risipitor de viaţă pentru viaţa lui pe care şi-o pierde prin ea însăşi. Dar pe tine, poporul Meu pe care te-am ales dintre oameni […] vă numesc ucenicii Mei cei de la sfârşit, apostolii Mei prin care-Mi vestesc până la margini Eu însumi Evanghelia venirii Mele cu sfinţii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-02-2000)

“Poporul” pucios este dăruit cu darul temerii de duhul care se autointitulează “Dumnezeul” lui, iar acest dar îl subjugă ca să şi facă trupul lui locaş măturat şi curăţit şi împodobit în care să primească încuibarea şi stăpânia acestui duh, căruia i se face slujitor pentru venirea Lui. “Poporul” pucios vesteşte apoi în gura mare, în cărţi şi în ziare (dar şi prin valuri repetate de spamuri pe internet) că şi-a găsit un “Dumnezeu” al lui care-i promite viaţa veşnică şi se aşează cu bucurie şi cu iubire în aşteptarea nenumăratelor promisiuni ale duhului, care sunt frumoase dar nu mai vin. Dar adepţii pucioşi aşteaptă mereu, de 55 de ani aşteaptă împlinirile promisiunilor care nu mai vin, chiar dacă unii dintre ei au murit aşteptând iar restul s-au risipit plictisiţi de aşteptare, lăsând locul altora la fel de entuziaşti şi de naivi ca şi ei:

“Îţi dau în dar temerea de Dumnezeu, poporul Meu. Cu ea vei fi mereu curat şi treaz şi gata pentru Mine; cu ea Mă vei sluji, că fără ea nimeni nu poate să-Mi fie slujitor şi locaş curat pentru stăpânia Mea în omul cel Mie slujitor pentru venirea Mea. Slujitorul Meu este numai cel ce-Mi pregăteşte venirea prin vestire şi prin lucrare, aşezându-Mă pe Mine viaţă veşnică în om. Viaţa cea veşnică este cu omul prin darul cel lucrător al temerii de Dumnezeu, prin care omul cel iubitor stă mereu gata pentru venirea Mea, pentru bucuria lui întru venirea Mea. Temerea de Dumnezeu este legătura care-l ţine pe om alături de Dumnezeu. Ea este ucenicia celor ce învaţă lucrarea lui Dumnezeu cu omul. Ea este duhul cel treaz care nu adoarme în cel ce o are pe ea ca pavăză a vieţii. Darul acestei iubiri să facă din tine iubire pentru Mine, poporul Meu, iar altfel să nu-ţi fie iubirea până ce Eu voi veni ca să fiu cu tine pe veci, căci scris este: "Eu sunt cu cei ce se tem de Domnul".” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-02-2000)