Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Poezii preferate... (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=4910)

laraG 01.01.2010 20:27:02

Poezie, de Valeriu Gafencu
 
Mi-s ochii tristi si fruntea obosita
de-atata priveghere si-asteptare,
mi-e inima bolnava, istovita
de grea si indelungata alergare
si plange ca o pasare ranita.
Cand ochii mi-i inchid si cat in mine
puteri sa urc Golgota pana sus,
o voce, un ecou din adancime
imi spune bland:"Viata e Iisus !
Margaritarul pretios e-n tine".
Privesc la dimineata minunata
a Invierii Tale din Mormant,
cu Magdalena, ca si altadata,
ingenunchez-naintea Ta, plangand;
si-s fericit si plang cu Tine-n gand.

laraG 01.01.2010 20:45:31

Dor, de Valeriu Gafencu
 
Traiesc flamand, traiesc o bucurie
frumoasa ca un crin din Paradis.
Potirul florii e mereu deschis
si-i plin cu lacrimi si cu apa vie.
Potirul florii e o-mparatie.
Cand raii ma defaima si ma-njura
si-n clocot de manie ura-si varsa,
potirul lacrimilor se revarsa
si-mi primeneste sufltul de zgura.
Atunci Iisus de mine mult se-ndura.
Sub crucea grea ce ma apasa sanger,
cu trupu-ncovoiat de neputinta.
Din cand in cand, din cer coboar-un inger
si sufletul mi-l umple de credinta.
Ma apropii tot mai mult de biruinta.
Ma ploua-n taina razele de soare,
M-adapa Iisus cu apa vie,
cu viata imbracata in sarbatoare:
Traiesc flamand, traiesc o bucurie.
Refren:
Sub flacara iubirii arzatoare,
din zori de zi si pana-noapte-astept.
Te chem si noaptea, ghemuit cu capu-n piept:
Iisuse, Iisuse!
Incet ma mistui, ca o lumanare.
[Cheia acestei poezii, ca si mesajul ei cel mai profund, sunt cuprinse in primul si ultimul vers-"Traiesc flamand, traiesc o bucurie"-care exprima paradoxala dualitate a conditiei umane ce aspira spre dumnezeire.](Din volumul Sfantul inchisorilor, Marturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul Moise)

andrei_im 12.01.2010 13:34:59

CHEIA

am încercat toate cheile lumiii
nici una nu s-a potrivit
toate deschideau doar
ușile
nesfârșitului labirint
al deznădejdii
numai cuvântul Tău Hristoase
Dumnezeule
s-a răsucit cu-n scâncet de copil
în încuietoarea inimii mele
numai glasul Tău
a deschis cu suspine negrăite
ușa închisă de milenii
înlăuntrul meu
dând la o parte
cu mare și tandru cutremur
viața mea de rătăciri
ca pe o piatră
de pe
mormântul
Iubirii

Poezia aceasta am luat-o de pe un blog descoperit de curand, unde mai puteti gasi si multe alte poezii ziditoare. Aveti aici adresa:
http://oameni-si-demoni.blogspot.com/

Doamne ajuta!

8NihilSineDeo9 16.01.2010 16:46:34

Calatorul si stejarul

"Un calator ostenind
Si la un stejar sosind,
Subt umbra lui a sezut,
Sa rasufle un minut.
Aci un bostan fiind
Si in el pepeni zarind,
Mergand, unul a luat
Si supt copaci l-a mancat.
Deci ochii in sus ardicand,
Gandea-ntru sine zicand:
" Ce lucru nepotrivit
Dumnezeu a randuit!
Ca la un copaci astfel
Sa faca rod mititel,
Iar la un vrej slab pe jos
Asa rod mare si gros!"
Pe cand aceste gandea
Si cu ochii-n sus privea,
O ghinda s-a slobozit
Si toma-n nas l-a izbit.
Atunci el nasul sufland,
Zise iar intr-al sau gand:
"Ce nesocotit sint eu!
Bine-a facut Dumnezeu.
Dar de nu era rod mic
S-era pepene, cum zic,
Asa-n cap de ma lovea,
Aci-n loc ma adormea.
Iar de era vrun dovleac,
Apoi nu-mi mai dam de leac.

Multe un fel sa gandesc
Si altfel sa potrivesc."

[Anton Pann]

tigerAvalo9 16.01.2010 18:43:00

SARA PE DEAL

(Mihai Eminescu)


Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine.



Luna pe cer trece-asa sfânta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina.



Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi casele-n luna ridica,
Scârtâie-n vânt cumpana de la fântâna,
Valea-i în fum, fluiere murmura-n stâna.





Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.



Ah! în curând satul în vale-amuteste;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grabeste:
Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreaga,
Ore întregi spune-ti-voi cât îmi esti draga.



Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. � Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

(1885, 1 iulie)


Ador poezia asta.

Imogene 16.01.2010 18:56:54

Vasile Voiculescu CLXXIII

Te mistuie iubirea? Credeai ca-i o papusa,
Sa-ti faci un joc cu toane, ca in copilarie.
Cand ea-ti cerea o fire de salamandra vie,
In tainica-i vapaie sa arzi far' de cenusa.
Ea nu sta-n trup, stapana a carnii si-a placerii,
Inflacaratu-i spirit, urgie, le consuma;
Isi cata-n noi duh geaman... si, de-l imbii cu huma,
Ramai o biată urna cu zgurile durerii...
Te ispiteste jindul sa-mbraci si fericirea
Cum pui, pentru petreceri, o rochie de brocarte?
Dar trebuie-nfruntata cu spaima, ca o moarte...
Caci ea, ca sa patrundă, iti sparge-alcatuirea,
Preface in genune launtrul tau, anume
Ca sa incapa-acolo, cu ea, intreaga lume.

marria_sb 16.01.2010 19:11:07

Cantecul potirului-Nichifor Crainic

Cand holda taiata de seceri fu gata,
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice-n picioare,
Legand-o cucernic cu-n fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau matasos
sa-nchipuie barba lui Domnu' Hristos.
-
Cand painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii;
Iar painea dand abur de dulce miros
Parca ca e fata lui Domnu' Hristos.
-
Si, iata! Potirul la gura Te-aduce,
Iisus Hristoase, Tu, jertfa pe cruce;
Hraneste-ma, paine de Sfant Dumnezeu,
Ca bobul in spice, ca mustu-n ciorchine;
Esti totul in toate si toate prin Tine,
Tu, Painea de-a pururi a neamului meu!
-
Din coarda de vita ce-nfasura crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea:
"Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La caznele Domnului nostru Hristos!"
-
Apoi, cand culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de calcaie zdrobira nestemate
Ce lasa ca roua siroaie-nspumate.
"Copile, graira, e must sangeros
Din inima Domnului nostru Hristos!"
-
Si, iata! Potirul la gura te-aduce,
Iisuse Hristoase, Tu, jertfa pe cruce!
Adapa-ma, seva de Sfant Dumnezeu,
Ca bobul in spice, ca mustu-n ciorchine;
Esti totul in toate si toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu!
-
Podgorii bogate si lanuri manoase,
Pamantul acesta, Iisuse Hristoase,
E raiul in care ne-a vrut Dumnezeu!
Priveste-Te-n vie si vezi-Te-n grane
Si sangera-n struguri si frange-Te-n pane
Tu, Viata de-a pururi a neamului meu!

antiqu 16.01.2010 22:15:05

Radu Gyr
--------------------------------------------------------------------------------
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,
pentru cântecul tău țintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâșnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări și-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Așa, ca să bei libertatea din ciuturi
și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Și ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,
pe toate ce slobode-ți ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

antiqu 16.01.2010 22:27:12

George Coșbuc
--------------------------------------------------------------------------------
Decebal către popor

Viața asta-i bun pierdut
Când n-o trăiești cum ai fi vrut!
Și-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem și-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta și-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orișicare laș fugar!
Murmurul, azi și orișicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea și lașii știu!
Toți morții tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd și cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit și-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e brațul tău
Când morții-n față nu tresari!
Și însuți ție-un zeu îți pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Dușmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Și ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Și nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Și-acum, bărbați, un fier și-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi brațele jurând le-ați pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Și-n zei! Dar vă gândiți, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Dușmanii lângă noi!

alenealain 18.01.2010 01:15:40

Daniel Turcea -"Tu"
 
Lasă, dacă nu iubești
cuvintele să-nghețe nerostite


chiar dacă nu vei înțelege pînă la moarte, crede-mă
oricine ai fi, ești neprețuit
o iubire de peste moarte, neomenească dragoste,
îndumnezeind
a deschis cerurile pînă la ultima suflare
ca tu să primești în potirul
inimii tale - cum cerul
nu poate cuprinde, nici spune
ca tu să înveți să nu mai
mori, niciodată

evdochia 25.01.2010 08:45:07

dorinastoica14 ai putea sa ne scrii o poezie de a ta ?

costel 26.01.2010 10:57:19

Focul
 
Casuta mea de scanduri s-a aprins.
Ardea in noapte. Focul a cuprins
Si tinda, si odai, si coperis.
Voiam sa plec din casa pe furis,
C-o legatura-n mana. N-am putut.
In val de flacari albe m-am zbatut;
Vecinii toti dormeau; si de-n zadar
Plangeam, inchisa-n grinzile de jar.
Si, ca sa pot scapa din casa mea,
Am lepadat si haina, caci ardea
Si-am aruncat si legatura-n foc.
Ma-nabuseam si nu vedeam deloc;
Cuprinsa de uimirea mortii, stam
In oarba nemiscare. Asteptam
Sa arda-n mine tot, sa fiu un scrum
Si vantul sa ma vanture pe drum.
Am auzit un zvon de prabusiri,
Si casa mea pieri; subtiri, subtiri,
Se ridicara palele de fum...
In goliciunea mea pornii la drum.
Cerseam lumini si-n pragul noptii reci
S-au fost deschis zari albe de poteci.
Curata ca o candela-n altar,
Cu trupul plin de rani si greu de har,
M-am pomenit urcand pe scari ceresti,
Spre miezul dragostei dumnezeiesti.
Stiam acum ca focul fost-a pus
In casa mea, de mana lui Iisus.
(Zorica Latcu)

MarinaAlca 26.01.2010 11:15:47

Citat:

În prealabil postat de evdochia (Post 204521)
dorinastoica14 ai putea sa ne scrii o poezie de a ta ?

Cu permisiunea Dorinei, voi posta aici cateva versuri de-ale ei care mie mi-au placut mult:


Odihna
Mă odihnesc în Tine
ca într-o baie caldă,
iar sufletul mi-e plin
ca un pahar.
Mă scald în rugaciune
ca în mare
și mă înec, nevrednică
în har.
Mă înalți ușor,
pe fir de gând purtată.
Aș vrea să urc
mai sus, mereu mai sus
și... să mă lași,
acolo sus, uitată
la capăt de drum
ce are, numai dus!
Dorina Stoica - De la poezie la rugăciune

evdochia 26.01.2010 12:15:43

Citat:

În prealabil postat de MarinaAlca (Post 204890)
Cu permisiunea Dorinei, voi posta aici cateva versuri de-ale ei care mie mi-au placut mult:


Odihna
Mă odihnesc în Tine
ca într-o baie caldă,
iar sufletul mi-e plin
ca un pahar.
Mă scald în rugaciune
ca în mare
și mă înec, nevrednică
în har.
Mă înalți ușor,
pe fir de gând purtată.
Aș vrea să urc
mai sus, mereu mai sus
și... să mă lași,
acolo sus, uitată
la capăt de drum
ce are, numai dus!
Dorina Stoica - De la poezie la rugăciune

multumesc,MarinaAlca

Carmen FUNIERU 08.03.2010 23:21:59

Citat:

În prealabil postat de catalinabalhui (Post 123412)

Într-o lume întunecată,
Ce-a uitat de Dumnezeu,
Vino Doamne Tu Părinte
Și ne-nvață cele sfinte
Să putem privi-nainte
Cu credință sfântă, dreaptă
Cu nădejdea izbăvirii
Și cu dragostea lucrătoare
Pentru faptele mântuirii.

Vino Împarate Sfinte
Poposește o clipă doar
În cămara-ntunecoasă
A sufletului meu hoinar.
Numai Tu îmi arăti cărarea,
Numai Tu mă înveți de bine.
Vino Doamne, Împărate Sfinte
Sălășluiește și la mine.

Nu am multe fapte bune
Nu am cugetul curat,
Însă am marea dorință
De a înainta în credință,
De a veni pe calea dreaptă
Care duce sus, mai sus
Către dulcele Iisus.
(INVITATIE)

Frumoasă și profundă poezie. Care este numele autorului?

luminita- 15.03.2010 11:17:55

mie imi plac poeziile lui eminescu foarte mult

Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.

Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.

Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.

Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

LapetiteMoc 21.03.2010 17:05:54

"Arheologie" - Nicolae Baciut
 
Ultimii arheologi au mai găsit
două căni de lut,
prinse toartă în toartă –
erau înclinate față-n față,
ca și cum una pe alta
se iartă.
Gurile lor erau arse
de buzele ce le-au atins.
Din ele au curs
lapte și miere,
din ele cândva a nins
cu șoapte.
Cele două căni
au fost îngropate de vii –
mai au și acum răni
și cioburi lângă ele,
ca niște copii.
Ultimii arheologi continuă să sape –
dar cănile din nou vor să le-ngroape
pân’ la sfârșitul lumii,
aproape – departe.

mirelat 27.04.2010 06:28:26

rugaminte
 
Citat:

În prealabil postat de MarinaAlca (Post 204890)
Cu permisiunea Dorinei, voi posta aici cateva versuri de-ale ei care mie mi-au placut mult:

Dorina, pot sa scriu si eu aici o poezie de-a ta, sau poate doua? :105:

mirelat 27.04.2010 06:32:56

pana primesc acceptul de la Dorina... o poezie ajunsa chiar azi in cutia mea postala
 
Puiul, de Costache Ioanid


Trist
și singur în găoace,
puiul galben-auriu
a simțit într-un târziu
că-i stingher,
că n-are pace.
A simțit că lumea lui
tot mai strâmbă
nu știu cum,
se face...
"Ce-o fi asta?"
se gândi.
"Cum de m-a ajuns năpasta
să trăiesc într-o mărgică,
într-o casă
tot mai strâmbă,
tot mai mică?...
Să nu pot să-mi aflu loc
nici pe față,
nici pe spate.
Și să-mi crească,
după toate,
uite
ce nătâng de cioc!
Ce vrei tu?
Vorbesc cu ciudă
eu cu ciocul,
ca un prost...
Însă ciocul ce s-audă?
Cade-n stânga,
bate-n dreapta
și-mi atârnă
ca o bârnă
fără rost.

Mi-ai ieșit și doi ochi mici.
Ce să fac cu ei aici?
Mi-au crescut și aripi grele.
Ce să fac aici cu ele?
Iar sub pântec,
la picioare,
se făcură niște ghiare...
lungi... cu vârfu-ncovoiat...
Simt că toate-n pântec mi-au intrat!
Doamne,
pentru ce mi-ai dat
daruri care-mi sunt povară?..."

Și,
lăsat pe partea stângă,
a-nceput ușor să plângă
puiul
pentru-ntâia oară...

*

Dar deodată,
în găoc,
bate cineva de-afară...
Cioc!
Cioc, cioc!
Inima în pui se zbate,
se-nfioară.
Cine...
oare cine bate?...

Cu un tremur ca de-o vrajă,
a bătut și puiu-n coajă.
Uite!
Sub ciocănituri solide
se deschide
o fereastră!
Doamne,
ce priveliște măiastră!
Apoi uite-acum cât loc...
unde poate să alerge
să se joace,
să se culce...
Iar un glas atât de dulce,
glas de mamă...
andantino,
iată,
îi vorbește:
Vino...
Și sări degrabă puiul
din bârlogul vieții vechi.
O, acum cât e de bine
să ai ochi,
să ai urechi!...
Ce frumoasă e lumina!...
Parc-ar vrea în piept s-o soarbă.
Asta ce-i?
Un fir de iarbă...
Iar acolo?
E grădina...
Și-nălțând privirea-n soare,
puiul,
suflet de pripas,
a bătut din aripioare
și-a făcut întâiul pas.
Iar apoi,
dup-o clipită,
a zărit într-un arbust
o grăunță rumenită.
Mm!
DaŽ bună e la gust!
Iar colea, o gâză mică
pe un fir de busuioc.
Doamne,
ciocușorul totuși
nu e...
nu e rău de loc!
Dar aici în noua țară,
ce s-ar fi făcut el oare
fără aripi, fără ghiare,
fără vechea lui povară
din căsuța cea sihastră?
Bietul pui...

*

Frații mei,
povestea lui
nu-i decât povestea noastră...

Cinste,
curăție,
milă,
jertfă,
inimă umilă,
lacrimi grele,
bunătate,
și suspine după stele,
bine,
dar acestea toate...
ce să faci aici cu ele?
Să fii mut ca oaia-n strungă,
cu răbdare (îndelungă!),
să nu fugi după avere,
după nume,
să iubești pe cel ce-i gata,
de-ar putea,
să te sugrume,
bine,
dar acestea toate...
ce să faci cu ele-n lume?
Când sub soare are preț
numai zâmbetul isteț,
numai vorba îndrăzneață,
numai pașii rari și grei,
numai mâna cu mănușă
care trage la cenușă
de la toți
pe turta ei;

da,
când viața e-o berbuncă
unde toți străbat răscrucea
și în calea ta aruncă
spini și cioburi
fără număr,
tu,
să-ți iei în taină Crucea
și s-o duci umil pe umăr...
suspinând discret,
cuminte,
sub scuipatul de ocară...
O, Părinte,
Creatorule-ndurat,
oare pentru ce ne-ai dat
daruri
care sunt povară?

*

Pentru ce?
Nu știi?
Așteaptă...
Vine-o clipă,
un soroc,
când la marginile lumii
cineva din cer va bate...
Cioc!...
Cioc, cioc!
Și-n acest străvechi găoc
se va face o fereastră
către lumea cea măiastră.

Și-atunci,
frate,
cât va fi de bine
să ai pieptul cu suspine,
să ai umerii cu Cruce,
să ai tâmplele cu spini,
să ai fața toată plină
de a lacrimilor salbe!
Căci acestea toate, toate,
se vor face... aripi albe
și tunică de lumină
și cunună de rubini
și toiag de-mpărăție,
care știe lumi să-nfrunte
(după cum Ioan ne-a spus!)
când ne va sclipi pe frunte
numele etern,
HRISTOS IISUS!

dorinastoica14 27.04.2010 07:12:57

Citat:

În prealabil postat de mirelat (Post 239973)
Dorina, pot sa scriu si eu aici o poezie de-a ta, sau poate doua? :105:

Poți scrie Mirela .Mă simt onorată ca poeziile mele să fie alături de cele ale marilor scriitori și mă bucur că ți-au plăcut.:6:

mirelat 28.04.2010 07:56:13

poeziile Dorinei
 
Citat:

În prealabil postat de dorinastoica14 (Post 239978)
Poți scrie Mirela .Mă simt onorată ca poeziile mele să fie alături de cele ale marilor scriitori și mă bucur că ți-au plăcut.:6:

Multumesc si eu, Dorina pentru un dar asa sensibil si frumos. :53::53:

:25:si acum, pentru cititori:

Pentru ca...

Pentru ca
n-am lasat ochii in jos,
Pentru ca
m-ai privit cald si curios,
Pentru ca eram singura,
iar sufletul meu
Refuza sa se lipeasca
de sufletul tau,
Iti daruiesc o parte din el
Si... iti mai daruiesc
tara visurilor mele
In care incap
cateva sperante,
luna si-un pumn,
doi de stele.

mirelat 28.04.2010 08:45:25

poem de alin
 
Te caut,
de Dorina Stoica


Caut in zi, caut in noapte,
Caut in rugaciuni spuse in soapte.
Caut in cei ce au plecat dintre noi,
Caut in mine si caut in voi.
Caut chiar si in cautare
Te caut, Doamne, cu disperare.
Te caut cu foame, Te caut cu sete
In toate icoanele atarnate in perete.
Te caut in oamenii plini de pacate,
Te caut in talhari si in desfranate.
Te caut in oameni credinciosi si cuminti,
Te caut in preoti si Te caut in sfinti.
Te caut in cel nou nascut si-n batran,
Te caut in omul cel rau si-n cel bun.
Te caut in cel neiertat, in cel neiubit,
Te caut in cel alungat si in cel prigonit,
Te caut in cel ce nu poate ierta,
Te caut in mine si in dumneata.
Te caut in cel ce barfeste si spurca,
Te caut in cel ce zideste si-n cel care urca.
Te caut in ingeri aparuti din lumina,
Te caut in cer si te caut in tina.
Caut in tarmul ce se scufunda,
Caut in moarte si caut in nunta.
Si obosita de-atata cautare
Caut odihna in cautare.

Esti cel ce Esti si Cel ce va veni,
Esti tot ce ma poate surpa sau zidi!
Esti plinul ce umple golul din mine,
Esti sensul cuvantului BINE.
Nu Te-as cauta, daca nu Te-as fi gasit,
Intre cei doi talhari din inima mea, RASTIGNIT.

(Din volumul "Daruri", Editura Cronica 2009)

dorinastoica14 28.04.2010 15:10:18

Citat:

În prealabil postat de mirelat (Post 240333)
Multumesc si eu, Dorina pentru un dar asa sensibil si frumos. :53::53:

:25:si acum, pentru cititori:

Pentru ca...

Pentru ca
n-am lasat ochii in jos,
Pentru ca
m-ai privit cald si curios,
Pentru ca eram singura,
iar sufletul meu
Refuza sa se lipeasca
de sufletul tau,
Iti daruiesc o parte din el
Si... iti mai daruiesc
tara visurilor mele
In care incap
cateva sperante,
luna si-un pumn,
doi de stele.

Și să mai spună cineva că acest forum nu este minunat!
Am cunoscut aici virtual și apoi personal oameni de calitate,creștini -ortodoxi adevărați pe care îi voi păstra în sufletul meu ca pe niște comori de mare preț.
Pentru toți acei pe care i-am cunoscut dar și pentru acei pe care îi voi cunoaște în viitor:
"Inima mea are numai intrări / cine întră în ea acolo râmâne .

Scotianul 28.04.2010 15:36:20

Poemul fav.
 
Pe primul loc(in cazul meu)>Luceafarul(Mihai Eminescu).Marelui poet i-as dedica urmatoarele versuri,scrise chiar de el,prin intermediul carora a anticipat atat de bine mizeria celor care l-au ,,judecat" mai tarziu

,, Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subțire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări
Și le umflă orișicine în savante adunări
Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale -
Astea toate te apropie de dânșii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit"

Si daca ma gindesc la felul in care am ajuns sa ne comportam>mai ca imi vine sa strig lumii cam asa:

,,,,Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!"

casiana 28.04.2010 19:42:03

Cânt- Magda Isanos
 
Cint ca privighetorile oarbe.
Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe.
Atit de sus ne-naltam citeodata...
Sufletu-mi arde de-o flacara infricosata.

Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
asa arde sufletul meu.
Cred in zine, in sfinti si minuni ;
prieteni, nu-mi impletiti cununi.
Cintecul e-n mine ca-n voi tacerea ;
ii banuiesc uneori puterea,
insa nu stiu nimic si ma-nchin smerit
ingerului linga mine ivit.

Fa-ma sa cint despre oameni si suferinti,
soptesc cu buzele reci, fierbinti,
despre saraci, despre copii si foame...
Si-n mijlocul cerestii mele spaime,
intrezaresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui sa creez lumea, s-o pun la loc.

Apoi ramin singura. Nu stiu nici eu
de ce mi-a vorbit din stufisul aprins Dumnezeu.

casiana 28.04.2010 19:42:55

Eu nu regret-Magda Isanos
 
Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

glykys 29.04.2010 13:24:30

Dormi in pace de Al. Vlahuta
 
Dormi, iubito, dormi în pace. N-am venit să-ți tulbur somnul,
Nici să plâng... La ce-am mai plânge pe-adormiții întru Domnul!
Am venit să cuget. Uite, nicăiri nu pot mai bine
Gândurile să-mi desfășur, și să stau la sfat cu mine
În mai bun răgaz. Aicea, simt că-s mult mai înțelept,
Ș-ale lumii toate parcă le văd limpede și drept.
Cât de clare mi se-nșiră toate din trecut, în minte,
Când de-a crucii muche rece îmi lipesc tâmpla fierbinte.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

E uscat-acuma țărna ce te copere, și mie
Parcă tot nu-mi vine-a crede că ești dusă pe vecie.
Uneori te țin departe și mă-ntreb de ce nu-mi scrii...
Dornic căutând în cale-ți, parcă tot aștept să-mi vii.
A, cât de pustie-i lumea și viața fără tine!

Câteodată, stând aicea, la mormântul tău, îmi vine
Ca o furie nebună. Ș-aș voi atunci, aproape,
Față-n faț-acolea, lângă piatra astei triste groape,
Să-mi descind-acela care, cu puternica lui dreaptă,
Lumile le cârmuiește, și-n văzduh astrii îndreaptă,
Și eu, viermele din tină,
Să-i cer astfel socoteală lui, izvorul de lumină:
Doamne, dacă nu se mișcă nici un pai de pe pământ
Fără știrea și voința ta, și dac-al tău cuvânt
Este singura poruncă cărei toate se supun;
Dacă tu ești drept, puternic și nemărginit de bun,
Spune, pentru ce adesea lovitura ta-i nedreaptă?
Pentru ce ne surpi credința-n judecata ta-nțeleaptă?

De ce fulger cazi pe-un templu, spinteci bolta ta sfințită
Și în țăndări crăpi icoana Maicii Domnului, trăsnită?
De ce-așterni omătul iernei peste floarea lui april
Ș-un lințoliu pe obrazul visătorului copil?
Pentru ce iai două inimi, căror tată zici că ești,
Și, topindu-le în focul tinereții, le ursești
Dor cu dor să-și împletească, prinse-n dragoste nebună,
Și când se iubesc mai dulce și-și fac visuri împreună,
Din senin îți vine-o toană: zvârli țărâna peste una,

Iar pe cea stingheră neagra jale pentru totdeauna!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Doamne, iartă-i pe aceia cari-ncep să se-ndoiască.

Sunt dureri prea grele-adesea pentr-o inim-omenească!
O, de-ai ști cât am iubit-o și cât sufăr, m-ai ierta
Că-ntr-un timp pierdui credința în dumnezeirea ta!

Era tânără, frumoasă. Vai, și cum o mistuise
Boala. Parc-o văd, când mâna-i slabă întinzându-mi zise:
Ce te uiți așa la mine... M-am făcut urâtă... știu!
Și-ncepu să plângă,-ntr-însa plânsul doar mai era viu!
Ochii mari, dar stinși, sub alba-i frunte i se adâncise,
Și pe vinetele-i buze un surâs încremenise.

Cum părea de-mbătrânită-n nemblânzita morții gheară!
Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară,
Își da duhul, liniștită, ca un Mesia pe cruce,
Am simțit atuncea, Doamne, că din suflet mi se duce
Pân și drojdia credinței ce-o purtam ființei tale.
Și mi-am zis: Desigur, pasul pe-a vieții noastre cale
Nimeni alt nu ni-l îndreaptă: dumnezei ne suntem noi.
Lumea asta-mbătrânită în mizerii și nevoi

Singură se cârmuiește. Piatră, floare, astru, om,
Toate-au izvorât, în noaptea vremilor, dintr-un atom,
Rând pe rând, una din alta, fără știrea nimănui.
Tot ce Biblia ne cântă decât o poveste nu-i.
Iehova, erou din basmul Bibliei iadul cu munci,
Îngeri, rai... o-nchipuire!...
Astfel cugetam atunci.
Dar, când părăsii odaia plină de înghețul morții
Și ieșii sub minunata boltă înstelat-a nopții,
Luna galeșă-n văzduhuri, de a pururi plutitoare,
Revărsa atâta farmec, și-n așa sfântă splendoare
S-arăta vederii mele, că mă-nfiorai deodată
Și-mi zisei: E cu putință să fim tot dintr-o bucată?
Eu clipa de lut, și dânsa veșnicia de lumină!
Eu urăsc și plâng, ea trece zâmbitoare și senină...
Eu mă târâi prin noroaie, ea plutește-n cer albastru...
Câtă depărtare, Doamne, de la vierme pân la astru!
Dar cum lunecă prin stele, fără să le-atingă?... Cine

Mân-atâtea lumi, cu pază, pe cărările senine?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
A, ce mic, și ce netrebnic m-am simțit atunci-naintea

Marii străluciri ce-n raze-i inima-mi scălda și mintea!
Și adânc smerit, cucernic, pocăit în fața lunii,
Slavă și-nchinare-adus-am bunului stăpân al lumii.

Dormi, iubito, dormi în tihnă. N-am venit să-ți tulbur somnul.
Am venit să-mi plec genunchii ș-a mea inimă spre Domnul.

o_tzaranca 29.04.2010 13:52:43

Citat:

În prealabil postat de dorinastoica14 (Post 240512)
Și să mai spună cineva că acest forum nu este minunat!
[/i]

Iti multumesc.
Poezia-rugaciunea a ta ..,,tu in cer /eu in noroi,,..face minuni.

dorinastoica14 29.04.2010 15:39:30

Citat:

În prealabil postat de o_tzaranca (Post 240902)
Iti multumesc.
Poezia-rugaciunea a ta ..,,tu in cer /eu in noroi,,..face minuni.

Nu-mi atribui mai multe merite decât am!
Rugăciune aceia nu este scrisă de mine,eu doar am versificat-o pentru a fi mai ușor de memorat.

Scotianul 29.04.2010 15:56:10

Călugărul bătrân îmi șoptește din prag(Lucian Blaga)
 
Tinere care mergi prin iarba schițului meu,
mai este mult pân-apune soarele?

Vreau să-mi dau sufletul
deodata cu șerpii striviți în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit și eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit și eu în soare ca ei?

Viața mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiara,
câteodată floare,
câteodată clopot-ce se certa cu cerul.

Azi tac aici, și golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Ațtept în prag răcoarea sfârșitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia țărâna în pumn
și mi-o presară pe cap în loc de apă și vin.
Botează-mă cu pământ.

Umbra lumii îmi trece peste inima.

casiana 04.05.2010 11:19:28

Iertările - Adrian Păunescu
 
tu să mă ierți de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierți altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
și vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
și în urechi am continentul rock

ai să ma ierți că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierți preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând

ai să ma ierți că nu pot fără tine
și dacă n-ai să poți și n-ai să poți
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toți

și cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morții mele
și tot ai să mă ierți definitiv

ai să mă ierți în fiecare noapte
și-am să te mint în fiecare zi
și cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îți voi greși te voi iubi

Doriana 05.05.2010 14:59:18

" Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfânta
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncânta.
Si-am întâlnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamânt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: "Ramâi, esti prea frumoasa!"
Si-am strabatut pamântul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart în tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar într-o primavara,
am întâlnit în cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie întâmpinând batjocuri,
lasând sa-i rupa câinii din haina câte-un fald.
Urca pe colti de stânca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Si totusi în privire avea un cer de taina
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara în sarcina a strâns.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
când am privit prin zdrente cutremurat de plâns.

Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred în lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.

-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osânda sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumetul. Si El mi-a spus în soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci...

-Dar tu, vorbi strainul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
-Eu... am soptit ...., eu... cautam iubirea...
-Iubirea? ... fu raspunsul strainului. Eu sunt... "


Costache Ioanid

Solveig 05.05.2010 15:10:09

Psalmul II
de Stefan Augustin Doinas

Tu ești gelos, teribil de gelos
pe tot ce am, și-adun, și strâng în brațe
aici, când nu Te-mbrățișez pe Tine.

În irisul iubitei Te descopăr,
și flacăra Ta sumbră mă orbește.
Te simt printre degete alunecându-mi
ca o șopârlă cu solzi mici de aur.
Și Te surprind întruna punând piedici
în spițele-alergării mele.

Doamne,
dar oare nu spre Tine-alerg întruna?
Și nu Te cheltuiesc mereu pe Tine?
Și nu de focul Tău îmi ard vederea?

Deposedează-mă, Gelosule, de lume!
Dorința Ta sălbatică de-a mă avea
în felu-acesta – șchiop, sărac și orb –
să mă-nsoțească peste tot, asemeni
unei iubiri ce pârjolește totul....

Higinia 05.05.2010 22:24:19

Ceasul rece
 
Poezia aceasta am scris-o la 13 ani,are multe strofe,va rog nu-mi judecati judecata..aveam doar 13 ani.

Intr-o padure marginala
Au inceput cu sutele s-apara
Venise ceasul de apoi
Cand chinuitele aveau a se transforma-n strigoi.

Vruta cel Sfant slobode a le lasa
Pentru a ne spune fiecare povestea sa
Cum in ispita neagra au cazut
Cand in El nu au mai crezut.

Ratacite umblau pe pamant
Pentru a ne transmite mesajul celui sfant
Pentru a ne convinge de pacate a ne lasa
Ca sa putem ajunge-n lumea Sa.

Era o noapte foarte senina
Parca banuiam ce o sa vina
Ma simteam urmarita de cineva
Dar nu-ndraznea a s- arata
Statea in umbra mea.

Lumina lunii parca ma-ngheta
Fiorii reci imi cuprindeau viata
Un gand fulgerator departe ma purta
Ajunsesem pe-un meleag nemaivazut
Ma-nspaimanta!

Vedeam o droaie de strigoi
Si-o groapa adanca de noroi
Din care aveau a evada
Pentru a ne spune fiecare povestea sa.

Pentru un moment ceva mi-a taiat rasuflarea
Ma zarisera,si-n juru-mi s-au imprejmuit
Acum aveam s-aud cantarea
Prea grea, a unui suflet schingiuit.

Era o droaie de stigoi
Cu haine albe, murdare de noroi
Ce in tacere ma privea
Mi se taia rasuflarea.

Pentru o secunda un strigat s-auzit
Era un suflet ratacit
De inima mea avea a se apropia
Si-a-nceput a canta.

“Privesc la cerul albastrit
Si ma gandesc….de mult nu l-am mai zarit!
Si gandul mi se-ntoarce –napoia
Cand Domnului nu am vrut a-I face voia.

Toata lumea parea ca-I a mea
Ca pot face ce vreau cu ea
Ca nimeni si nimic nu ma poate intrista
Ca-n sufletul meu eternal-I bucuria.

Dar eu n-am putut pacatului rezista
M-atrase avutia!
Vroiam mai mult s-agonisesc
Iar pe Domnul uitasem sa-l slavesc.

Cu fiecare zi ce trecea
Sufletul mi se-npovora
Traiam in griji si tot asa
Domnului nu-I mai acordam atentia.

In spatele unui chip fumos
Se ascundea un suflet uracios
Uitasem acum a ma mai ocupa
De sufletul si mintea mea.

Cu fiecare zi ce trecea
Tot mai urat el se facea
Imi murdarisem haina sufletului
Acum asemanatoare era cu cea a Uratului.

Ani de-a randul traisem asemenea
Eram simplu rob al pacatului-nimic altceva
Si-n ziua-n care moartea venit a ma lua
Am uitat de sfanta-spovedania.

Tot ce facusem in viata mea
Aveam a plati in viata ce urma
Nu meritam viata de apoi
Si asa,sfarsit-am in noroi.

Tu,suflet bun ce inca esti
Te sfatui-Domnului sa nu te-npotrivesti
Sa-l porti mereu in inima ta
Si-atunci cand nu vei mai putea
Dinsul te va ajuta.”

Dupa ce termina cantecul a fredona
Disparusera cu totii-ramasesem doar cu luna.
Lumina ei ma-nfiora
Raceala ei ma cuprindea.

Printre copaci,strigoi urati
Incepusera a alerga
Pentru o clipa se aliniasera cu totii-n fata mea
Si iarasi vruta-mi a canta.


“Cand Domnul a vrut calea a ne arata
Noi ne-am impotrivit,nu am vrut a o urma
Cand Domnul a vrut a ne da lumina
Noi ne-am impotrivit n-am vrut a o lua.

Acum cuprinsi de mult noroi
Nerabdatori asteptam judecata de apoi
Speram ca domnul de va da
In ‘cele clipe pacea Sa
Caci acum de pacat inceputa-m a ne lepada

Privind la tristul viitor
Vedem oameni ce nu vor a se lepadade pacatele lor
Si pentru acestia aici am inceput a ne-aduna
Sa-I convingem sa nu-si mai murdareasca haina.

Noi pe cand nu eram strigoi
De asemenea nu ne pasa
Si sfatul Sfantului n-am vrut a-l asculta
Si-acum sfarsim in noroi.

De viata altora nu ne pasa
Si avutia suferinta ne cauza
Mereu alegeam minciuna
Si suferinta provocam intruna.

Atunci cand viata ni se termina
Noi am uitat de sfanta spovedania
Iar de rau nici atunci n-am vrut a ne lasa
Si-acum sfarsim in a iadului –groapa.

Speram cu totii ca Domnul ne va ierta
Ca la ultima judecata mantuire ne va da
Si ca-n imparatia sa vom putea intra
Caci desi tarziu ,noi de pacat inceputam a ne lasa.

Noi am venit in acest ceas sfant
Pentru a va spune voua ,celor de pe pamant
Ca Domnu-I mai presus de toata avutia
Ca de ve-ti lasa pacatul o sa-I vedeti imparatia.

Din iad noi am evadat
Pentru a va spune ca nimeni nu-I uitat
Si ca de mangaierea Sa parte puteti avea
Daca de rau va veti lepada.

Asculta tu suflet de om
Noi la tine venit-vom
Ca sa ne spunem povestea
Iar tu-n lume sa dai vestea.”

Din nou disparusera din fata mea
Ramasesem doar cu luna
Lumina ei ma ingheta
Un fior rece-mi taia rasuflarea.

Un inger aparu-n calea mea
Si-n tinuturi reci el ma purta
Vedeam doar suflete-nghetate
Si langa,o mare cetate.

Iar langa ea luna disparea
Iar pe cer nu se mai vedea nici o stea
O bezna adanca aici domnea
Si auzeam un glas ce ma striga.

Patrunse-si astfel in cetate
Dar nu vedeam nimic-era noapte
Si iarasi spaima ma-ngheta
Un fior rece imi taia rasuflarea.

Din nou auzisem ceva ce ma striga
Era un suflet chinuit-plangea
Din exterior o forta ma-npingea
Ajunsesem intr-o incapare-n care lumina domina.

Parea sa fie-un vis urat
In fata imi aparu un suflet amarat
Statea,plangea si tare ma-implora
Sa nu savarsesc ce el a facut-greseala.

Vedeam o incapere de foc
Unde mii de suflete isi aveau loc
Ardeau si tare se mai chinuiau
Mi-era spaima-plangeau.

De undeva din foc a aparut
O ceata mare si-n frunte un urat
Stateau,radeau,se-npielitau
Si sufletele chinuiau.

Din nou in fata ingerul mi-a aparut
S-a uitat la mine si a disparut
Iarasi spaima ma curpindea
Am inchis ochii-lumina nu mai era.

Cand i-am deschis nu mai eram in ‘cea-ncapere
Ci vedeam suflete ce mila Domnului aveau a-I cere
Stateau ,tipau,plangeau
Si sa nu pacatuiesc ma implorau.

Mult diavolii le mai chinuiau,
Le asupreau dupa care le mancau
La scurt timp acestea iar apareau
Si cei rai repetat cu-aceleasi lucruri le chinuiau.

A sta aici n-am putut suporta
Si ingerul mi-a auzit chemarea
La mine a venit a ma salva
In timp ce chinuitele aveau a ma striga.

Ce vazusem in asta cetate
Era viata pacatosilor de dupa moarte
Si ma trimise ingerul a le vedea
Pentru a fi tare si-n ispita a nu cadea.

Si iarasi ingerul avea sa dispara…
Ramasesem doar cu luna
Lumina ei ma ingheta
Fiori reci imi taiau rasuflarea.

Eram acum intr-o padure la margine de drum
Sau mai bine zis..la o rascruce
Si mai vedeam doua drumuri ce nu stiam unde aveau a ma duce.
Unul de flori plin era
Iar pe celalat iarba arsa il acoperea
De-a lungul unuia erau oameni ce cantau
De-a lungul altuia doar oameni ce munceau.

Un inger mi-arata
Ca drumul cu flori in rai ma conducea
Iar celalat in iad ratacea
De unde niciodata nu vei mai putea vedea lumina.

Dupa aceasta ingeru-mi lua mana
Ma conduse acasa…vedeam luna
Razele ei m-anspaimantau
Fiorii reci ma cuprindeau.

Ma trezisem dintr-un vis urat
Priveam luna..nimic mai mult
O clipa…si lumina ei rosie s-a facut
Dupa care a disparut.

La scurt timp iar a aparut
Stiam ca ceasul rece a trecut
Ma trezisem dintr-un vis urat
Dar stiam ca acesta era doar un simplu inceput.

Strigoii acum au disparut
Dar ce-n aceasta noapte am vazut…
Stiam…e doar un inceput.

Caci daca de pacate lumea nu se va lasa
Iar Domnului nu-I va face voia
Va ajunge trist, si ea
In cruda iadului-groapa.

Va spun acum cat nu-I tarziu
Pocaiti-va,slaviti-L pe Fiu
Caci vremuri grele va vor astepta
De nu-i veti face voia.

casiana 07.05.2010 15:01:04

Adrian Păunescu - “Mi-e imposibil fără tine”
 
Nici nu mai știu dacă erai frumoasă
și nici în ce culori îți stă mai bine,
știu doar că amintirea nu mă lasă
și că mi-e imposibil fără tine.

Vizionez femei nenumărate,
femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
și nu mă văd cu ele împreună.

Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
care-a decurs din întâlnirea noastră,
dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
și tu îmi faci cu mâna la fereastră….

Subtile explicatii cui i-aș cere?
tot prostul face pe interesantul
și-n condamnarea asta la tăcere,
mai conversez de-a surda, cu neantul.

Și cum să transformăm iubirea-n ură,
de ce nu noi, ci solii să lucreze,
și să pătăm simțirea cea mai pură,
punând incendiul tot în paranteze?

N-aș vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
nici să te fac să te-ndoiești de tine,
dar eu te-am adorat fără criterii,
estet bolnav, al patimii depline.

De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
te-am apărat de bârfe și de crivăț,
și după toată veghea ne-ntreruptă,
cedez numai în lupta împotriva-ți.

Și totuși tu ai fost cea mai frumoasă,
la mine-n brațe îți fusese bine,
obsesia iubirii nu mă lasă.
Și-mi este imposibil fără tine.

Scotianul 07.05.2010 22:18:03

Ce bine că ești (Nichita Stanescu)
 
E o întâmplare a ființei mele
și atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâșnești într-o îmbrățișare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă și în nesfârșire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt și mult mai curând.

Ce bine că ești, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că ești, a-ntâmplării că sunt.

LapetiteMoc 07.05.2010 23:02:24

Ioan Alexandru (1941 - 2000 )
 
Psalm
Oriunde plec Tu ești mereu cu mine
Unde-aș fugi să nu pot fi ajuns
Sunt singur e noapte vin să mă ruine
Nelegiuiri cu care te-am străpuns

De fața Ta nimic nu mă ascunde
Oriunde cer azil sunt prigonit
Oceanul nu are îndestule unde
Să-mi dea odihna nemărturisit

Nici lacrimile nu mă mai încearcă
De teama Ta și ele-au amuțit
Pouncă-ai pus în toate să mă-ntoarcă
Să mă predea unde Te-am pângărit

Știu că o faci din mila Ta cea mare
Ce nu îți dă odihnă să mă uiți
Să-mi treacă zilele fără lucrare
Cu fața Ta de-acuma mă confrunți

Langu 07.05.2010 23:11:57

Rudyard Kipling – „Dacă
 
Dacă-ți rămâne mintea când cei din jur și-o pierd
Și fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alții nu mai cred
Și-i ierți și nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de așteptare nu ostenești nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ți clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Și totuși nu-ți pui mască de sfânt sau înțelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ți-l faci,
Sau gândul, deși judeci, de nu ți-e un țel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbușirea taci
Și poți, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieții tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalțe unealta-ți prea tocită,

Dacă poți strânge toate câștigurile tale
Ca să le joci pe-o carte și să le pierzi așa,
Și iarăși de la capăt să-ncepi aceeași cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poți gândul, nervii și inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deși în trupul firav o altă forță nu-i
Afară de voința ce le impune spor,

Dacă te vrea mulțimea, deși n-ai lingușit,
Și lângă șef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poți să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toți îți dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu șasezeci de clipe de veșnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Și, mai presus de toate, un OM –copilul meu!

Rodica50 07.05.2010 23:20:18

Radu Gyr, Zorica Lascu

casiana 08.05.2010 09:06:37

De ce-ai fi trista? Grigore Vieru
 
Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni si nicicand umbrita.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu esti tu, iubito.
Te stiu de cand ca o zambila
Cresteai sub cer de primavara.
Erai frumoasa si copila
Frumoasa-ai fost si domnisoara.
De ce-as fi trist,
De ce-ai fi trista?!
Eu drag iti sunt, tu draga mie.
Dea Domnul si copiii nostri
Asa de fericiti sa fie!
Eu vad tristetea cum colinda
Prin dureroasa ta privire
Si vad, iubito, in oglinda
Cum zmulgi din par albite fire.
Iubita mea si-a mea comoara,
Nu mai fi trista chiar de-i toamna.
Frumoasa-ai fost si domnisoara,
Frumoasa ai ramas si doamna.
Te-albeste prima nea usoara,
N-o tainui pe sub naframa.
Frumoasa-ai fost si domnisoara
Si mai frumoasa esti ca mama.
Te bucura si nu fi trista,
Asa sunt toate randuite.
Frumoasa este orice varsta,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.


Ora este GMT +3. Ora este acum 20:30:01.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.