Teoria cu speranta de viata este inca controversata pentru ca nu ia in calcul conditiile decesului (mai ales pentru subiectii din anii premergatori evului mediu). Astfel pentru ramasitile umane vechi s-a putut determina varsta individului dar mai putin cauza decesului. Deci daca se spune ca in paleolitic se murea la aproximativ 30+ ani nu este din cauza lipsei de tehnologie, se crede ca mai ales din cauza conflictelor intre triburi. Aparitia legilor si morala a ridicat speranta de viata, deci in final o problema de psihic/suflet/constiinta.
Mai sunt de exemplu teorii care spun ca anumite populatii (spre exemplu in Africa) au ajuns sa aiba o rata a decesului ridicata deabia dupa contactul cu alte civilizatii care au adus boli cu care nu erau obisnuiti.

Ambele optiuni sunt de luat in calcul in egala masura:si preotul si psihologul.
Din punctul meu de vedere ar trebui mers in paralel cu ele si atunci lucrurile vor intra pe fagasul lor firesc.Nu inseamna ca e nebuna,nici posedata,e pur si simplu un om necaz ce are nevoie de ajutor.
A privi in extreme o situatie de acest gen (ori numai preotul ori numai psihologul) nu face bine nimanui,mai ales celui in cauza.

viata la tara de acum 500 de ani nu este aceeasi cu viata la tara de astazi. astazi oamenii au curent electric, caldura, apa - aproape aceleasi conditii de la oras, doar ca nu au de suportat poluarea. rar mai gasesti un sat fara utilitati.
poate ca in evul mediu nu se punea problema poluarii, dar si atunci oamenii mureau de diverse boli, diferenta e ca atunci nu existau doctori si nici bolile nu erau cunoscute, asa ca oamenii mureau, dar nu stia nimeni de ce. daca medicina nu evoluase si bolile nu fusesera descoperite nu inseamna ca nu existau.
uite si in ucraina de azi niste parinti si-au dus copilul bolnav de pneumonie la un vraci, in loc sa il trateze un doctor. bineinteles ca a murit.

Eu am un caz de vrajitorie chiar pe palier: femeie nascuta la tara , ajunsa la oras, fara Dumnezeu, a adus cu ea, din tinerete probabil , ca mijloc de supravietuire, si vrajitoria...Practic apela la asa ceva cand voia o rezolvare facila si, culmea, se si lauda cu performante. Aranja pe oricine ii statea in cale !
Se stie ca diavolul creaza o dependenta in domeniu si , daca mai vrea favoruri, ajunge sa-i ceara/ impuna o perpetua lucrare demonica impotriva oamenilor..Nu-i lasa pe vrajitori pana la moarte..
Stiu cum a evadat din mediul provincial: a pus ochii pe barbatul alteia si l-a divortat..L-a luat cu tot cu casa si bunurile femeii gonite.., dar nu la avut cu adevarat, caci viata lor n-a fost armonioasa. El a murit...I-au gresit tratamentul la spital pt ca nevasta , obsedata de bani, substituise buletinul barbatului pe care scria ca are si diabet.

Ii placea sa ameninte: "asa va trebuie.. , sa va duceti acum sa stati cu fundul in sus in biserica.." Numa ca cei trimisi chiar de ea la biserica chiar au ajuns sa se roage si i-a daunat..
In prezent continua sa se tina de vraji, s-a izolat de bruma de familie pe care o avea, fata i s-a schimonosit din pricina unei infectii.....si vietuieste in pierzanie..
Dumnezeu stie cati oameni a aranjat..

Aici e o carte despre vraji s cum poti lupta impotriva lor:
http://www.scribd.com/doc/4006433/Pr...U-Despre-vraji

Inainte de culcare citeste Acatistul Mantuitorului odata si dupa fiecare icos zi:
Doamne, forteaza-ma spre mantuire, iata-mi pacatele si alunga demonii de la noi, sa se duca in desert, rau sa nu mai faca si la noi sa nu se mai intoarca.

http://www.biserica.org/Publicatii/A.../01/index.html

Nu fa nici un fel de magie, yoga, rei ki, tai ki, budism sau altele asemanatoare.

Cheama preotul sa faca sfestanie.

Da
 

Am făcut niste idiotenii, împreună cu prietenii/colegii de liceu, pe vremea lui Ceausescu. Se întrerupea curentul des, după cum cei mai tineri dintre voi ati mai auzit, probabil, de la părintii vostri, si noi... ce să facem? Ne plictiseam si făceam spiritism. Cu cheia si cartea, dacă stiti.

Mai târziu am mai auzit comentarii că n-ar conta, că sunt prostii de tinerete (nota bene, am spovedit si asta, când m-am trezit la ortodoxie), dar nu cred. Cred că atât cât făceam, în glumă sau nu, cu cartea aia, a contat.

Necazurile mele au început mult mai târziu. Stiu că l-am întrebat odată pe un părinte staret de ce nu am avut probleme imediat după aceea. Mi-a spus, simplu, că pe vremea aceea nu eram vulnerabilă prin prezenta păcatelor, care au apărut si s-au adunat (nespovedite, repet, năpasta asta m-a prins cu garda jos) mai târziu, în viată.

N-am nici o îndoială că a contat si spiritismul, atât cât a fost, la fel cum contează toate păcatele mele nespovedite niciodată, când mi s-a trimis această suferintă.

Hristos e singura extremă care nu dăunează.
 

Dacă psihologul e profund credincios, mai merge, heaven. Altfel... s-au văzut si aici, pe topic, exemple de discurs al unor psihologi care din prima respiratie, nu diferă de cel al unui ateu get-beget.

Iar consilierea simultană de către un preot si un psiholog ateu (sau nu prea convins) sunt două chestiuni care vin cap în cap. N-as pune un om între furcile astea caudine. La un moment dat, chiar e o chestiune de alegere - preot sau psiholog (iar la cel de-al doilea, ar fi mai bine să nu se-ajungă niciodată; iar la primul, întotdeauna).

În situatia de fată, un adevărat psiholog (asa cum l-as vedea eu), ar privi tot duhovniceste problema si ar veni cu un suport pur medicamentos, care să ajute fiziologic. Din tot topicul ăsta, am văzut doar o singură persoană care a avut genul ăsta de gândire. Si chiar si în sfaturile pe care mi le-a dat, era clar că nu prea există solutie decât timpul. Nu poti lua somnifere la nesfârsit.*

Chiar am vorbit recent cu o doamnă care - având probleme similare - a stat mult timp în spital si a trecut prin tot calvarul tratamentelor psihologice si psihiatrice medicamentoase. Mi-a spus că a suferit foarte mult, pilulele nu sunt decât pilule - esti extrem de singur, doar tu si ele. Extrem de frustrant, pustiitor de rău, numai bine si ziditor, nu. Până la urmă, tot la preot a ajuns. E foarte bine acum, răspund eventualilor curiosi.

Nu as vrea să comentez prea mult în ce stadiu mă aflu eu, acum. As vrea să rămân la afirmatia pe care am lăsat-o acum ceva timp si am să mai intru să mai povestesc în momentul în care observ ceva consecvent si consistent. Sau poate chiar după trecerea unei perioade foarte lungi.

Un lucru pot să vă spun: evolutia si „scăpatul” din aceste probleme n-au nici o legătură cu câte medicamente luăm. Dar absolut nici una. Vă spune cineva cu mâna pe inimă.

________________
*Presupunând că as avea vreo problemă cu dormitul. Repet: n-am. Si iarăsi repet: vorbesc pentru cei care au urechi de auzit, nu sunt aici pentru dezbateri si dispute. E problema fiecăruia dacă vorbeste cu multă sigurantă despre experienta cuiva, fără să aibă nici cea mai mică idee cum e să treci prin ea. Fiecare va dormi exact asa cum îsi asterne.

Doamne-ajută.

Multumesc, spre rasarit.

N-am asa ceva; e doar un exemplu.
 

„În somn, adică exact atunci când mă puteam împotrivi mai putin, m-a luat efectiv în stăpânire si mi-a adus multe vătămări sufletesti. Când m-am trezit, mi-am simtit creierul 'sângerând', ca si când ar fi fost frecat cu smirghel.”

(Dionysios Farasiotis - „Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie”)

AI GRIJA DE TINE CATISMA!
ROAGA-TE MULT SI SPUNE-MI SI MIE NUMELE TAU DE BOTEZ DACA L-AI MAI SPUS SI NU L-AM VAZUT IMI CER IERTARE!
Si tine cont de sfatul primit mai sus , nu te duce la reiki, bio...si altele pe moment iti vor da senzatia ca e bine dar in timp lucrurile se vor agrava!
Tine aproape de duhovnic si mergi la el ori de cate ori simti nevoia si roaga-L pe Dumnezeu " pacatele tineretii noastre nu le pomenii Doamne" psalmul 50...defapt duhovnicul stie cel mai bine Iarta-ma ca-ti dau eu sfaturi!
Doamne ajuta!!!