Şi smerenia poate fi falsă

"Pe cât este de folositor să te mustri pe tine şi să te învinuieşti de păcătoşenie în faţa lui Dumnezeu în taină, în cămara sufletului, pe atât este de dăunător să faci aceasta în faţa oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o părere amăgitoare cum că suntem smeriţi", spune Sfântul Ignatie. Iată şi contextul din care am extras acest citat:

"Foarte asemanatoare cu gandirea smerita este si vorbirea smerita. In mare masura actiunile ei par a fi aceleasi, se vad din exterior la fel, dar pe dinauntru este complet diferita. Vorbirea smerita are alt scop. Ea doreste sa se arate oamenilor drept smerenie si cu acest scop ia infatisare smerita, isi ascunde privirea, rosteste cuvinte modeste, aratand linistea si retinerea, sau vorbeste despre sine fraze de mustrare - toate acestea sunt demonstrative, de dragul parerii omenesti. "Pe cat este de folositor sa te mustri pe tine si sa te invinuiesti de pacatosenie in fata lui Dumnezeu in taina, in camara sufletului, pe atat este de daunator sa faci aceasta in fata oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o parere amagitoare cum ca suntem smeriti", spune Sfantul Ignatie. El remarca un lucru interesant: lumii nu-i place sa vada adevarata smerenie in oameni, ci este atrasa de cea falsa, de cea prefacuta. Sfantul scrie: "Cei care au reusit in viata monahala dobandesc o deosebita libertate si simplitate a inimii, care nu pot sa nu iasa la iveala in relatia lor cu apropiatii. Ei nu sunt pe placul lumii! Ea ii acuza pe ei de mandrie... Lumea cauta linguseala, iar in ei vede sinceritate, care ei nu-i foloseste, intalneste mustrare, pe care ea o dispretuieste."

S-a observat ca oamenii cu adevarat smeriti, care il iubesc pe aproapele, nu se ingrijesc de impresia exterioara, ci iau aminte la sufletul lor si sunt ocupati sa indeplineasca poruncile lui Hristos; adresarea exterioara a unor oameni ca acestia este foarte retinuta, uneori pare peste masura de aspra sau nemiloasa. Dar singur timpul descopera ca acesti oameni au manifestat grija sincera pentru aproapele, l-au compatimit si i-au acordat ajutor. Iar fatarnicii, prefacutii, cei fals smeriti sunt la vedere neobisnuit de bucurosi, milosi, slujitori; dar de se va intampla o durere, un necaz, o greutate ei se vor dovedi reci si straini, indiferenti fata de suferintele apropiatilor. Acesta este aluatul fariseic, de care Domnul lisus Hristos le-a poruncit ucenicilor Lui sa se pazeasca."

(Arhimandritul Lazar, "Despre bolile tainice ale sufletului" pag. 209-210)

ps: Am postat acest cuvânt în special pentru cei care mereu se mustră public, vai eu păcătosul, vai eu cel lipsit de iubire, răbdare, blândeţe, pace...mai exact pentru cei care insistă să vorbească de sine. Ţin să precizez că cei vizaţi, de altfel, sunt dintre cei mai dragi. :)

Ziceam ca am scris ieri ultimul meu mesaj aici, dar uite ca unii mai au probleme.

Pe scurt:

1. Si eu sunt deranjata de unii useri la modul la care scrieti voi. Uneori le mai raspund cateva vorbe, dar de obicei ii las in pace. Nu stiu ce este cu adevarat cu ei si ce probleme au si nici nu pot sa-i schimb eu. Le pot da niste sfaturi de baza.
Dar n-am dat de pamant pe aici cu nimeni.

2. Da, exista si "copilul rebel" dar si oboseala sufleteasca. Si da, multe lucruri tin de anumite traume din copilarie sau de mai tarziu. Ioan Cezar a explicat bine.
Nu demult am vazut la televizor in discutii cam la ce poate sa ajunga un copil rebel.
Daca la mine sa facea referire, diagnosticul nu e bun.
Si fraza cu trecutul puntii nu mi se pare potrivita.
Un "copil rebel" "striga" in felul lui dupa libertate, dupa recunoastere. Nu intotdeauna foloseste drumul, uneltele potrivite, dar se face cumva auzit.
In fine, aici nu este locul de psihologie.

3. Da fratilor, m-ati omorat cu bucuria asta a postului si a mortii. Stiu, am citit teoria cum ca in ortodoxie moartea este bucurie si viata. Da, se duc la cer si este frumos.
Dar practic eu vad oameni care plang la inmormantarea omului drag si se imbraca in haine cernite si nu petrec si nici nu rad.
Daca voi va bucurati cand pierdeti pe cel drag si petreceti, este altceva. Eu nu pot.

4. Da, stiu ce criticati voi la sarbatorile din vest. Inteleg. Partial sunt de acord.
Dar eu traiesc aici, in mijlocul lor. Voi nu.
Ca sa -i raspund Deliei: vorbesc mult despre conotatia religioasa a Craciunului. Am mai spus, spre
deosebire de noi au sub brad Familia Sfanta. Copiii serbeaza in biserica scena Nasterii Domnului. La noi nu.
Da, au mult partea comerciala si nu au postul, dar in rest poate ca (acei care sunt in credinta, ca multi nu sunt),
au unele lucruri in plus fata de noi.
Ceea ce spuneam si imi doresc eu este sa fie unitate si respect. Nu pentru unii asa si pentru altii altfel.
Daca tot il sarbatorim pe Acelas.

Iar cu asceza...este greu de explicat aici. Dar eu vad (si) alte valori care ridica mai sus credinta.
Tocmai ca exista multe articole si scrieri despre post si credinta, dar voi nu cititi ca acolo nu scrie de
infometare sau restrictii, ci despre multe altele care trebuie sa le insoteasca.
Si poate ca un bun credincios dar care se nevoieste in alt fel, o fi mai bun decat unul care nu mananca 40 zile.
Inteleg asceza pana la un punct. Ma socheaza extremele (ca in Patericul Atonit) si nu le inteleg.

Aici nu discutam ca eu sunt sau nu de acord cu anumite lucruri teoretice. Voi (multi) le-ati invatat pe de rost si le purtati asa. Daca asa le si traiti si sunteti fericiti, este alta discutie.
Si eu postesc si stiu cum ma simt atunci. Si stiu pentru ce o fac. Si o fac de buna voie. Poate ca asta este bucuria duhovniceasca. Aia trupeasca este alta si fiecare o are sau nu.
Eu sunt om si plang la patimile Domnului si ma bucur ca un copil la Nasterea Sa. Este rau?

Si nu, nu scriu aici nici jurnale si nici alte chestii despre mine sau familia mea. Dimpotriva. Scriu despre neputinte duhovnicesti, despre om cu greutatile lui.

Si pe mine ma sminteste multa lume pe aici si inca rau. Dar cel mai rau ma deranjeaza aceia care niciodata nu au intrebari, framantari, nelamuriri si care vin aici numai ca sa vaneze greselile si neputintele altora. Sunt pe aici ceva sfinti si zei care stiu si pot totul...

Mno, acuma, nici daca cei vizati zic ca se simt cu musca pe caciula, nu-i bine. Nu?
Complicat betesug!

Tot ce se poate,nu zic nu!
Numai timpul imi va arata adevaratele roade.

Pe forum esti silit sa vb despre sine,sa faci comparatii deoarece este dubios sa vb mereu numai despre altul. Trebuie sa arati ca aceeasi intrasingenta care te preocupa la ei,te munceste si pe tine.
Sau asa ar fi corect,in tot cazul.

Mersi Yasmina! Incerc sa aflu/invat de la altii cum inteleg ei sa abordeze o chestiune in care tre' sa fii foarte atent, nici sa nu ranesti, nici sa nu canti omului in struna falsei intelegeri. Apreciez raspunsul tau, dar nu lungesc vorba ca nu se cade. Poate, nici nu trebuia sa intreb explicit, ci doar sa observ.

Multumesc si lui Ioan Cezar. Mi-e de folos fiecare vorbulita.

Este simplu ,daca nu scrii jurnale nu esti tu cea vizata!
De ce crezi ca se vorbeste sau scrie mereu numai despre tine?

Problemele sufletesti si neputintele duhovnicesti intime ale unora pot fi extrem de smintitoare pt altii .
Si cei care se autovictimizeaza sau isi expun viciile in toata splendoarea lor ar trebui sa stie in primul rand ca si ceilalti au nevoie de protectie. De protectia de a nu stii ce le trece prin cap in fiecare zi sau ora.
Este si asta un aspect...nu stiu.

Da, nu e bine, ţinând cont de învăţătură. :)

...................

Cred ca nu ar trebui sa mai scriem nici o reflectie personala.
Doar citatele din Sfintii Parinti pot fi admise. Alea la subiect.

Asta da , smerenie si dreapta socoteala ! :1::9: