Sophia, este bine să asculţi de duhovnic pentru că te cunoaşte mai bine şi este mai în măsură decât noi să te îndrume.

În Paraclisul Maicii Domnului există şi următoarea rugă: "Cu strălucirea luminii tale luminează, Fecioară, negura neştiinţei şi o izgoneşte de la cei ce cu credinţă te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu".

Mie îmi dă mare speranţă. Şi sfântul Grigorie Palama se ruga zicând "Maica Domnului, luminează-mi întunericul!"

Nu suntem niciunul prea sus, sau prea jos, prea în urmă sau prea în faţă...

Poate că prea multe mărturisiri personale nu sunt mereu de folos, depinde cui ne mărturisim neputinţele, suferinţele...

E firesc să căutăm mai întâi să ne apropiem de cei cu care avem afinităţi, cu care ne simţim bine. Să nu fim masochişti să ne băgăm în situaţii, relaţii, discuţii mai grele decât putem duce, sau care ne fac rău.
Binele să vină natural, firesc, să nu ne forţăm să facem ceva doar pentru că aşa scrie, aşa face x sau y.

Sophia
Cand am inceput sa citesc si sa invat, cand am inceput sa ascult, exact acelasi lucru l-am spus duhovnicului meu. Nu pot, i-am spus, sa fac toate acestea, pentru ca traiesc in lume , si pentru toate acestea trebuie sa fiu in manastire. Si pentru ca imi doream mult sa nu abandonez aceasta cale a pocaintei am vrut sa plec la manastire. Aceasta actiune a mea si acum , dupa 4 ani, este discutata in familia mea. Duhovnicul mi-a spus: faceti manastire in inima. Cum sa fac manastire in inima, am zis? pa-i nu-i totuna. Ba e , mi-a raspuns, e mai mult chiar decat o manastire cu ziduri de piatra.

Sophia
cineva foarte drag mie, ruda de sange, cocheteaza cu hinduismul, facand mandale, umbland cat e Londra de mare cautand ashramuri si persoane asa zise sfinte in hinduism. Ultima data cand am vizitat-o, era foarte agitata spunand ca are nevoie sa se linisteasca si ca doreste sa mediteze. Statea in pozitia lotus si mi-a spus: haide , alatura-te mie, mediteaza si tu, te rog, mi-a spus. I-am raspuns ca asa ceva nu voi face, si am invitat-o sa vina cu mine la Essex la manastire. Nu a vrut. Cum crezi tu Sophia, ca voi putea eu sa am preocupari comune cu ea? Dar poti tu Sophia , macar o secunda sa intelegi ce durere era in inima mea vazand aceasta persoana draga mie in starea aceasta si in haul acesta? Ce nu am incercat eu sa fac ca sa nu cada in haul asta! Asa am inteles ca numai Dumnezeu Bunul poate aduce schimbarea in ea. Cand m-am instrainat de ea (fizic nu sufleteste) a fost o adevarata suferinta. Da, am urmat sfatul Sf. Ioan Scararul. Lepadarea de lume inseamna lepadarea de cele rele ale lumii, care sunt purtate de duhul lumii. Iar oamenii care se complac in acestea ale lumii nu poti sa ii obligi sa te urmeze insa nici tu, daca cu adevarat urmezi pe Dumnezeu, nu poti sa ii urmezi pe ei in duhul lor.

La fel cu altcineva drag, care acum crede in curentele new-ageiste si citind si insusind-si tot felul de tehnici de dezvoltare personala si alte nebunii s-a departat de ortodoxie. Aceasta este instrainarea noastra a mirenilor, a nu accepta nimic care sa ne departeze de Dumnezeu cel adevarat. Niciodata nu veti vedea monahi mergand din porti in porti sa indemne oamenii sa se pocaiasca. La fel si noi, trebuie sa fim tari in dragostea noastra pentru Hristos si sa nu o amestecam cu nimic. Mergi pe calea ta catre Hristos si roaga-te pentru ceilalti, poarta-i in inima cu iubire.

Sophia
cine cauta sa fuga de cele rele din lume , acela nu se socoteste perfect ci acela se socoteste pacatos, ca de ar fi perfect , deci sfant, ar sta fara vatamare in mijlocul duhului lumii. Tocmai de aceea fuge, si cauta sa nu se insoteasca cu cei care il trag la rau, ca nu voieste vatamare. Toata lumea trebuie sa tinda spre Cer, trebuie sa voiasca sa caute si sa gaseasca pe Hristos. Chiar asta trebuie sa facem. Nu este pacat sa iti doresti sa te sfintesti, pacat este sa te crezi sfant.

Legat de iubirea de aproapele, vad ca lumea ramane iarasi agatata in exterior, in cele vazute. Ma duc cu aproapele deci il iubesc, nu ma duc cu aproapele, nu il iubesc. Impart timpul cu aproapele - il iubesc, nu impart timpul cu aproapele - nu il iubesc. Imi beau cafeaua cu aproapele si palavragesc lucruri desarte 3 ore pe zi - il iubesc, nu imi beau cafeaua cu aproapele , nu il iubesc. Insotesc aproapele in placerile lui - il iubesc, nu il insotesc in placerile lui - nu il iubesc. Merg cu el la birt sa beau bere - il iubesc, nu merg cu el la birt, nu il iubesc. Ajut aproapele sa ascunda cele pacatoase - il iubesc, nu il ajut - nu il iubesc. Asta este judecata cea lumeasca.

PS. Cezar are foarte mare dreptate. Este imposibil pentru noi oamenii din lume , asa cum suntem, in starea in care suntem sa respectam porunca iubirii de Dumnezeu si de aproapele. Nu e vorba de voci timide, ci de adevar. Nimeni nu va putea sa iubeasca cu adevarat decat daca face urmatorul lucru: sa se desarte pe sine, sa se goleasca de tot raul, sa se recunoasca infrant, neputincios, orb, si atunci vine Hristos si ne invata ce este iubirea.

PS2. Niciodata nu am fost buna la romana, punctul meu forte a fost matematica.

La inceput te ghidezi dupa cele exterioare, neparticipand la adunari pacatoase, la actiuni aducatoare de pacat. Si o facem aceasta pentru ca noi nu suntem Hristos, deci nu suntem desavarsiti si deci fireste ca te feresti de tot ce iti vatama sufletul. Aici e greseala multor oameni, ca se incred in ei, pe motiv de iubire amestecandu-se cu raul si nici nu isi da seama cand s-au vatamat.

Limita instainarii este pana acolo cat putem merge fara a incalca poruncile lui Dumnezeu. Aceasta limita ne apropie de unii oameni , iar de altii ne departeaza.

Lupta cu mandria si cu slava desarta o ducem mereu, indiferent unde suntem si ce facem.

Viata insasi este o scoala.
Mare adevar este ca mantuirea si pierzania sta in aproapele nostru.

Mihaela, multumesc pentru raspuns.

Referitor la situatiile expuse de tine pot sa spun ca vedem lucrurile altfel.
Si eu traiesc din copilarie printre oameni de toate credintele, dar cumva nu am avut probleme cu asta. Cumva am stiut si eu sa pastrez drumul, dar nici ei nu mi-au facut vreun rau si nu au incercat sa ma abata. Dimpotriva, mi-au facut bine.
Au fost si sunt oameni care m-au ajutat si ma ajuta mult, poate mai mult si mai sensibil decat un ortodox.
Ne-am respectat si ne respectam credinta, care este un lucru personal, privat.
In rest putem avea preocupari comune.
Viata in lume nu se rezuma numai la biserica si credinta.
Exact cum ne cautam persoane cu care sa ne casatorim si sa avem copii, sau avem persoane cu care suntem colegi de scoala, sau la serviciu, sau suntem vecini.
Cu fiecare trebuie sa traim in pace si respect. Credinta si-o porata si tarieste fiecare acasa, in sufletul lui si la biserica unde se duce.

Ne putem purta civilizat cu si putem chiar ajuta un om indiferent de credinta, aspect fizic etc. Sigur ne punem niste limite pana und ne putem merge.

Dar nu ne apucam sa-i jignim, batjocorim, alungam, lasam de izbeliste, sa-i facem in toate felurile.

Daca tu vezi un om pe strada ca are un necaz, sau ca este in stare grava, ce faci cu el? Controlezi intai origine, credinta si daca nu-ti convine il abandonezi.
Nu cred. Ei asta numesc eu iubire de oameni.
Nu poti sa te bagi in credinta lor si nici ei in a ta si totusi poate functiona o relatie frumoasa.
Chiar poti sa-i ajuti sa se schimbe in alt fel: sa nu mai bea, sa nu mai faca rau, sa-si schimbe viata. Cine are destula putere poate face asta.

Eu nu am probleme cu credinta unui om, ci mai degraba cu felul lui de a fi, cu felul in care se comporta.

Sigur ca pastrez niste limite. Dar si in Romania am avut, asa cum am spus oameni de alte credinte in jurul meu. Aici nu mai vorbesc. Ce trebuie sa fac cu ei? Nu pot sa-i evit.
Uite, am avut doua femei de-a lungul timpului care m-au ingrijit cand ai mei erau la serviciu. Fiecare de alta credinta (crestine insa). Au fost atat de bune cu mine si m-au ingrijit atat de bine! N-am sa le uit niciodata.

Am cerut in biserica mea ajutor in lacrimi in anumite situatii dificile, inclusiv la preot. Si nu au vrut sau putut. Dar de ani de zile ma ajuta impresionant oameni de alte credinte. Sigur, nu ne intersectam in credinta. Eu continui sa merg in credinta mea, la biserica mea, ei la ale lor.

Totusi eu am alta problema si la asta m-am referit.
Eu ma refeream la ceea ce se intampla printre ortodocsi.
Ce fac cu ei cand ma lezeaza? Au fost momente cand am vrut sa renunt la biserica, la ortodoxie. Si acum imi este foarte greu.
Si totusi vreau sa raman cu Dumnezeu si in credinta mea. La asta tin, la Dumnezeu tin, dar cum sa fac sa raman cand acolo nu ma simt bine cu oamenii? Unii dintre ei.

In diaspora este altfel cu biserica si oamenii...
Si nici aici pe forum nu este normal si ortodox. Si mai exista situatii unde mi se pare ca ortodoxia sau ortodocsii gresesc.
Sigur, in orice credinta exista greseli si elemente negative (ca oameni).
Si tocmai aici vad asa cum am spus in alte mesaje si cum spune si Iustin ca dogma si practica este un gol.

Răspunsul ar putea fi camuflat chiar în semnătura ta.
Viaţa omului creştin nu încape într-o gândire schematică precum o formulă matematică; cu atât mai puţin într-o adunare.
Dar dacă tot ai ales acest mod de înţelegere a creştinului, dacă ţi-a şoptit ţie gândul că aşa ar fi adevărat, ok. Hai să pornim de aici.
Ce-ai zice să schimbi semnul plus?

*
Spre deosebire de înmulţire, la adunarea a doi termeni chiar dacă un termen e zero, rezultatul nu e zero ci e cât celălalt termen. Asta ar însemna că poţi avea smerenie zero şi să fii totuşi creştin, prin iubire de aproapele. Logic, nu? Cu precizie aritmetică.
Ei bine, din păcate nu putem iubi pe aproapele decât pe calea smereniei. Se vede iarăşi că viaţa creştinului nu se reduce la aritmetică, Dumnezeu nu este contabil, iubirea nu face socoteli.

Îţi propun totuşi o alternativă, dacă tot ţii la aritmetică: Înlocuieşte + cu x. Nu adunare, ci înmulţire!

Asta înseamnă că, dacă unul din factori este zero, atunci produsul este zero. Lipsesc smerenia SAU iubirea? Creştinism zero.
Ca urmare, e obligatoriu, pentru a nu obţine zero, să avem ŞI smerenie ŞI iubire. Iubire prin smerenie. Astfel, din înmulţirea a doi factori nenuli, vom obţine un produs nenul, chiar dacă vreunul din factori tinde la zero...
Să începem aşadar cu smerenia, renunţînd la aroganţa de a potrivi totul cu noi, de a asimila Biserica la noi, pe Dumnezeu la noi, după chipul şi asemănarea noastră. Să procedăm invers: ne potrivim noi cu situaţia aşa cum e ea, ne lăsăm noi asimilaţi în Biserică, ne acomodăm noi (adică ne restructurăm unele convingeri şi obiceiuri) pentru a încăpea prin calea îngustă; ne subţiem tăind din grosolănia cugetării noastre obişnuite, lumeşti.
"Fiţi înţelepţi ca şerpii..." - nu se referă la anaconda ori la piton, ci la şerpii mici, de casă - subţiri cât nuiaua de alun ori cât inelarul unui copilaş de suflet...
Şarpele e simbolul înţelepciunii, deoarece e flexibil, se modulează pentru a înainta în ciuda oricăror obstacole. (Opusul lui ar fi catârul, taurul, ori, poate, găina... - simboluri ale încăpăţânării şi rigidităţii.)

Imi pare rau Sophia, dar chiar nu ai inteles nimic din ce am vrut sa spun. Chiar nimic.
Eu vorbeam strict de interiorul nostru, de raportarea noastra fata de cele din lume.
Sigur ca ajuti omul care are nevoie, daca voieste sa fie ajutat, sigur ca nu jignesti, nu alungi. Ce am spus eu si ce ai inteles tu, exact pe dos.
Instrainare nu inseamna a injura oamenii, sau ai badjocorii, sau a nu fi civilizati cum ai inteles tu, sau ai alunga. Instrainarea inseamna a nu ii sustine si ajuta la rau, a nu le adopta obiceiurile pacatoase. Iar unele obiceiuri rele sunt chiar prea evidente.
Credinta trebuie sa o porti mereu in inima si acasa si la lucru si peste tot. Nu este ceva, ce o lasi acasa, ca o haina pe care o imbraci doar acasa cand te rogi sau in Biserica.

Ei bine, pacatul pune ziduri mari intre oameni. De aceea oamenii sunt astazi atat de dezbinati.

Remarcabil. Chiar asa si este. Si pentru ca ai amintit de matematica si de relatia "si" "si" mi-am amintit de multimi. Si spune acolo asa: reuniunea a doua multimi este o noua multime formata din elementele care apartin sau unei multimi , sau celeilalte, luate o singura data. (cam cum vad crestinismul astazi unii crestini - ce e bun la unii, ce e bun la altii, ne unim si gata)
Intersectia este o noua multime formata din elementele ce apartin si primei multimi si celei de a doua. Iata conditia necesara si obligatorie: "si".

Iata deci termenul "si" "si" conditioneaza existenta a ceva ce trebuie sa fie regasit in ambele. Daca nu exista termeni comuni si la unii si la altii intersectia este vida. Si se mai pun si conditii uneori: rezultatul sa fie cuprins intre si intre sau sa fie pozitive sau numai negative. In cazul oamenilor conditia fireasca este ca rezultatul sa fie elementele cele bune nu cele rele.

Oare noi trebuie sa cautam reuniunea sau intersectia in relatiile cu semenii?

........:) Haioase analogii / transferuri şi, de ce nu, instructive, cumva. Nu e limbaj care să nu fie permeabil la întâlnirea cu Teologia!

Nu vad sa fie nevoie sa te feresti asa de mult de ceilalti. Cred ca mai viteaz ar fi sa te opui ,sa le mai atragi atentia . Dar pentru aceasta ,trebuie sa fii intai cu ei , ca sa ii intelegi si sa capete incredere in tine. In pustie da, e bine sa te izolezi de ceilalti. In manastire da, e bine sa te izolezi de lume,pentru ca ii ai pe frati. Iar daca capeti iubirea in manastire,e bine sa te reintorci la dialogul cu lumea , chiar de esti in manastire, asa am remarcat ca au facut multi sfinti. Au stat izolati si apoi s-au reintors la lume
Dar daca traiesti in cetate ,nu cred ca e nevoie sa te izolezi. Sa suferi de multe ori ,da,ca multi se departeaza de Domnul si au necazuri. Dar sa te departezi tu de ei nu e necesar .
E chiar util sa stai intre oameni caci ai multe de invatat. Nu conteaza,si reiau situatiile oferite de tine,ca stau la cafea la palavrageala cu el,ca stau la birt , ca imi povesteste despre pacatul lui . Important e sa utilizezi aceste experienta pentru a deveni tu mai buna.Caci fiecare om,a venit cu un scop in viata ta,deci nu il dispretui,oricat de pacatos ti-ar parea. Hristos este foarte puternic prezent in orice om care il primesti sau refuzi,si asteapta sa vada ce faci .
Ca tot ai vorbit de reuniunea multimilor,nu poti fi la biserica cu Hristos,rugandu-te catre El, dar sa refuzi sa convietuiesti cu ceialti ,pierzand astfel ocazia de a vedea puterea Lui in actiune in tine. Hristos trebuie sa continue sa fie cu tine si cand ai iesit pe usa Bisericii ,si cand ai iesit pe usa casei ,si cand faci rugaciune citita,si cand faci rugaciune cu inima.
Nu exista nici macar o singura imprejurare in viata ,sau un singur om , care sa nu fie legat de porunca lui Hristos. Indiferent cat de departe par acesti oameni de Hristos, -oricum nu tu ar trebui sa judeci asta ,ci stapanul lor- acesti oameni tot au un rol important pentru tine , pentru ca prin ei te apropii tu de Hristos . Poti sa le zici o vorba buna,sa ii asculti,sa le dai un sfat ,sa le dai o cana cu apa, poti sa le adresezi fie si un gand bun,o rugaciune, sa vezi omul din ei chiar strivit sub povara pacatului.

E bine ca avem toti aceleasi scopuri,sa devenim oameni . E bine ca recunoastem toti ca fara Hristos nu putem. E bine ca recunoastem toti ,prin smerenie,ca suntem departe de acest obiectiv,si ca inima ne e plina de raceala . E bine ca aceasta constatare ne duce la cainta.
Harul lucreaza impreuna cu vointa noastra ,harul nu face totul,altfel am fi niste roboti .
Harul se dezvolta pe masura ce avem si fapte si se curata si interiorul nostru.
Deci a face fapte nu e semn de mandrie,ca nu singuri le facem,ci tot prin Hristos.
Si a face fapte mai mici ,nu e semn de deznadejde ,sa nu mai facem nimic,caci suntem pacatosi,si nu suntem sfinti. Faptele trebuie fcute neincetat,si sa terminam cu lamentarile.
Poti plange rauri de lacrimi ,dar in paralel sa faci munti de fapte. Ai sute de ocazii in preajma . Si totul sa fie facut doar in numele Domnului. A nu judeca pe altul,a iti abtine vrajmasia fireasca, a te urni cu altul cand iti vine sa stai, a te abtine de la un cuvant rau ,a il incuraja cu unul bun ,toate acestea sunt fapte,care nyu mai trebuie nimic asteptat sa le facem. Doamne ,eu sunt mic, dar fa prin mine aceste fapte,in numele Tau ,pentru ca acest aproape al meu sa vada prin ele, dragostea Ta . Da mi mie Doamne sa vad pe cel care ii e sete,chiar daca ochii imi pling de neputinta si ticalosia mea . Nu pentru mine,ci pentru slava numelui Tau intre oameni .