Religia e constanta si asa va fi si peste 1000 de ani si mai departe... in schimb stiinta e dinamica... ceea ce azi e sci-fi peste o perioada de timp va fi science-fact. E o chestiune de timp, dupa parerea mea.

La un moment dat tot o sa aflam. Problema e ce facem pana atunci. Cum ne modelam viata. Pentru mine e mai importanta calatoria decat destinatia.

Trebuie să facem o alegere. Eu am ales să îl cred pe Iisus Hristos. Apoi am căpătat o altă perspectivă asupra lumii, o altă înţelegere; care are sens.

Religia nu va exclude niciodată ştiinţa, pentru că religia este ea însăşi o cunoaştere; superioară ştiinţei raţionale. Religia va rămâne şi nu va rămâne la fel; pentru că teologia preia în permanenţă descoperirile ştiinţei şi vine cu perspectiva ei de înţelegere şi interpretare.
Mie mi se par uimitoare descoperirile din domeniul microbiologiei, al fizicii cuantice ş.a. Şi nu pot înţelege cum cei care se ocupă cu asta nu cad în extaz faţă de Creatorul vieţii.

Cand cineva imi zice ca toate religiile sunt bune, sau sunt "what ever" imi amintesc de spusele medicului Antonie de Suroj:

"Cea mai mare prostie este sa faci afirmatii despre ceva ce nu cunosti."

E usor sa arunci afirmatii in vant, sa dai citate rupte de context, sa construiesti fraze verosimile.

Insa nu tot ce pare logic si posibil e si adevarat, si nu tot ce putem face e si cu folos noua.

De aceea tuturor celor ce vor un raspuns la afirmatia "toate religiile sunt bune", le recomand sa se "documenteze". Prin aceasta intelegand nu doar sa citeasca, ci sa caute, sa traisca sa inteleaga cu inima, sa puna il aplicare, si mai ales sa fie mereu sinceri cu ei, daca ce e acolo e bun sau nu.

tu spui ca religia este superioara stiintei.
atunci de ce se inspira din aceasta?

Nu înţeleg de ce spui că se inspiră. Religia creştină (pe ea o am în vedere) e revelată. Ştiinţa, însă, s-a desprins din religie, devenind, în istorie, autonomă. Sau, cel puţin, aşa se consideră.

Probabil ai în vedere teologia, care se foloseşte de descoperirile ştiinţifice şi de limbajul filosofic. Pentru că rostul ei e de a stabili un dialog, de a realiza o viziune unitară, de a înţelege mai bine, în perspective mereu noi, lumea în relaţie cu Dumnezeu.

Cunoaşterea teologică e într-o devenire permanentă; nu e statică, deşi are nişte repere clare, pentru că sunt revelate. Dar teologii nu repetă mereu şi mereu aceleaşi lucruri. Ei trebuie să exprime pe înţelesul lumii timpului lor adevărurile dumnezeieşti.

ai spus ca teologia preia in permanenta descoperirile stiintei.
si tu spui ca e cunoastere superioara?!

Am explicat din ce cauză e superioară: pentru că are la bază revelaţia. Dar revelaţia dezvăluie nişte realităţi în legătură cu Dumnezeu, cu ceea ce omului nu-i este accesibil prin simţuri, cu ceea ce îl depăşeşte.

Teologia preia descoperirile ştiinţei în măsura în care acestea sunt reale (nu presupuse) pentru a avea un dialog, pentru a vorbi pe limba cercetătorilor şi, probabil, pentru a înainta, cu ajutorul ştiinţei, în cunoaşterea acestei lumi, ca operă inepuizabilă a lui Dumnezeu.

Teologia e tot un demers de cunoaştere, ca şi cercetarea ştiinţifică; deosebirea e că ea pleacă de la centru către periferie (de la Dumnezeu spre lume), pe când ştiinţa porneşte de la lume şi, dacă e onestă (renunţă la prejudecăţi), poate să se apropie, să sesizeze că lumea are o origine şi un sens dincolo de ea însăşi.

ce intelegi prin revelatie?