iertare
 

Din câte știu, bunul creștin nu-l ucide pe cel care deschide gura, chiar de greșește, nici nu-l judecă ironic și nemilos de la înălțimea arogantă a prea-sinelui, ci mai ales îl îndeamnă cu iubire frățească și-l înțelege cu modestie.
Din perspectiva temei, las numai aceste cuvinte dintr-o tâlcuire a Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nu vreau câtuşi de puţin să fie între noi vreo rupere cât de mică, ci doresc să fim împreună unul şi acelaşi.”
Mulțumesc pentru gândurile bune și îmi cer iertare pentru ceea ce voi fi rostit anapoda.

Doamne ajută!

Hai, frate, nu te formaliza. Treci peste burzuluielile noastre precum si peste emotiile lezarii narcisismului si zi cu harul Domnului ce ai de spus, daca voiesti sa spui intr-adevar ceva cu miez.
Daca ai de spus ceva bun, suntem dornici cu totii sa auzim. Ca ne e de folos tuturor.
Iar daca ai dat-o in bara pe undeva, nu-i problema. Se mai intampla.
Mergem mai departe, invatam din mers, unii de la altii.

Mai bine leaga iarasi firul, te rog frumos! Poate descoperim ceva bun cu totii, impreuna.

P.S. Eu nu sunt un bun crestin. Ci prost si rau. Ca urmare, nu te impiedica tocmai de mine. Dar daca faci un strop de lumina si bunatate cu vreo postare, ai cuvantul meu ca sunt printre primii care te aplauda si iti multumesc. Poti sa intrebi si pe altii care au patit-o ca si tine...:) Nu te lua dupa gura mea proasta, bat-o Dumnezeu s-o bata...

In general - ne place sa muscam din oameni.

Aceasta patima insa este indumnezeita cand muscam din Dumnezeu si il incorporam cu sete in noi.

De aceea, credinta la propriu este - in general - adanc lucratoare.

Pai da, poetul canta uneori... Slava Domnului!

P.S. Critica (pseudo) literara: chiar crezi ca Il incorporam pe El in noi?...... Pe El, Necuprinsul, Il incorporam noi, micutzii murdarici si pieritorii?...

Pentru descretirea fruntilor : Nu te supăra frate (Cornel Jigau )
 

Şi dacă tare te-a-ntristat
De ce citeşti în carte?
Îţi dau un sfat prietenesc
Să nu te superi frate!

Iar de-o jignire ţi-am adus
În ceva sau în toate
Mai bine-o supărare-n plus
Decât eterna moarte.

Să ştii că n-am nici un câştig
Şi nici n-o fac prea bucuros
Ţi-aş da chiar şi despăgubiri
Nu eu te mustru, ci Hristos.

Prietenul adevărat
Păcatul ţi-l arată
Iar dacă totuşi i-ai greşit
Greşeala el ţi-o iartă.

Şi dacă versul este strâmt
Şi nu-ţi place cântarea
În mână am o sapă grea
Căci asta mi-e chemarea.

În palma mea sunt bătături
Cam scârţăie condeiul
Iar scrisu-i meserie grea
De-abia-i învăţ temeiul.

Iar Domnul chiar mi-a poruncit
Nici mai puţin şi nici mai mult
Şi-atunci te-ntreb, fratele meu
De cine oare să ascult?

[quote=cezar_ioan;500334]Pai da, poetul canta uneori... Slava Domnului!

P.S. Critica (pseudo) literara: chiar crezi ca Il incorporam pe El in noi?...... Pe El, Necuprinsul, Il incorporam noi, micutzii murdarici si pieritorii?...[/quote

Da.

Pentru ca Necuprinsul s-a facut Cuprins de ochii nostri.

Pentru ca Infinitul s-a facut finit in Paine si Vin,
astfel ca toata Nemarginirea Sa sa incapa in inima noastra micuta.

S-o crezi dumneata ca-i micuta . . . ! Ca organ anatomic , poate da , dar in rest e inimaginabil de mare , necuprinsa de mintea noastra . Aici e salasul sufletului , iar salasul sufletului e nemarginit . . . !

Salasul sufletului nu este nemarginit, ci devine nemarginit prin Euharistie.

Inainte de Sfanta Unire este stramt si intunecat.

E o stare deci provizorie ! Nu la starea provizorie m-am referit !

Este evident.