![]() |
de ce se imbraca lupii in piei de oaie? si de ce sunt unii care chiar ii primesc pe acesti lupi si stau de vorba cu ei?
|
Citat:
Citat:
|
Citat:
Citat:
Limbile sînt spre semn, nu credincioșilor, ci necredincioșilor (I Corinteni 14, 22). 6. Și iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7. Și erau uimiți toți și se minunau zicând: Iată, nu sunt aceștia care vorbesc toți galileieni? 8. Și cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? 9. Parți și mezi și elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și în Capadocia, în Pont și în Asia, 10. În Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei cea de lângă Cirene, și romani în treacăt, iudei și prozeliți, 11. Cretani și arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! 12. Și toți erau uimiți și nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? (Fapte 2, 1-12) Deci, cine interpretaza si ce? Ce ar fi de interpretat aici, in afara de faptul ca darul e pentru necredinciosi in special, se vorbea in limbi cunoscute, si astfel cei prezenti intelegeau mesajul Sfantilor Apostoli...pentru ca asta era si scopul? In fine, ce fundament aveti voi, pentru ca am vazut ca ai afirmat ca noi nu avem nici unul, ceea ce inseamna ca tu ( asa amator cum esti) le cunosti pe cele care fundamenteaza darul vostru? Eu spun ca de moment ce cei prezenti nu pot intelege mesajul...e o inselare de la cel rau, si atat....si nu are cum sa fie darul de care se vorbeste in Sfanta Scriptura, si poate ar trebui numit altfel, pentru ca e confuzie!:4: |
Hai frate TIBS, fii bun și mai zi și tu ceva că de mult nu am mai râs așa cu poftă.:10:
|
Citat:
Nici eu, măcar că am văzut pe net tot felul de filmulețe cu Biserica Ortodoxă nu am văzut pusă o exorcizare, bunăoară. „Hai să vedeți fraților cum am făcut noi o exorcizare în biserica x!”. Haideți să vă învățăm cum se face o exorcizare în cinci pași simpli. Nu prea merge. Că așa-i românul. Citat:
Citat:
1. Tu ai spus că apostolii vorbeau mulțimilor. Versetele astea nu prea zic așa ceva. Versetele nu spun cui vorbeau apostolii. Zic doar că mulțimile înțelegeau ce vorbeau ei. Fiecare îi auzea vorbind în limba sa. Tu zici că vorbeau mulțimilor. Eu aș vrea să cred și nu zic nu. Dar înclin mai degrabă să zic că apostolii se rugau în alte limbi, îl lăudau pe Domnul pentru faptele lui minunate și cele peste 15 etnii prezente înțelegeau rugăciunea în limbi a apostolilor. 2. Tu spui că aduceau sufletele la credință. Din nou spun că nu este exclus. Dar versetele acestea nu o spun. Sufletele au venit la credință ceva mai târziu. În urma predicii lui Petru. Dar predica lui Petru nu a fost în alte limbi. Hmm? P.S. Citat:
|
Citat:
Iarasi nu inteleg ce inseamna aceasta comparatie, faci cumva legatura intre vorbirea in limbi, si exorcizare? Pai ceea ce se intampla la voi ori e rugaciune, ori e exorcizare? Iti dai seama ca de aici deduc chiar ca nu postati pe net momente urate, ciudate, triste...asa cum si o exorcizare ar putea sminti un om! Eu am auzit ca nici nu e bine sa participi la aceste momente, si nici sa te uiti in ochii acestor oameni...pentru ca nu e bine.:2: Citat:
Citat:
Tu ai dubii si nu stii cum sa interpretezi acel verset...desi eu am spus fix acelasi lucru, ca darul nu e pentru credinciosi...ci pentru necredinciosi, si nu s-ar parea ca iti vine usor sa il intelegi, desi este extrem de usor, nu ai ce interpreta...nu ai ce contesta, si ar trebui sa vezi discrepanta intre ceea ce se intampla cu darul la voi, si ce era el, si ca deci...nu prea ar parea a fi acelasi. In cazul vostru se vrea a fi un dar, dar lucrurile se pare ca nu sunt intelese prea bine, iar mie nu imi pare deloc a fi acelasi dar. Mai postez inca o data versetele, pentru ca eu nu vad nici un schepsis aici: 1. Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. 2. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. 3. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. 4. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. 5. Și erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbați cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. 6. Și iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7. Și erau uimiți toți și se minunau zicând: Iată, nu sunt aceștia care vorbesc toți galileieni? 8. Și cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? 9. Parți și mezi și elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și în Capadocia, în Pont și în Asia, 10. În Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei cea de lângă Cirene, și romani în treacăt, iudei și prozeliți, 11. Cretani și arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! 12. Și toți erau uimiți și nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? Deci, erau in Ierusalim oameni de toate neamurile, si acestia toti ii auzeau pe Apostoli vorbind limba lor, ceea ce ar fi fost cam greu...pentru ca se stia ca ei erau galileieni...si nu parti, arabi, elamiti...dar ei vorbeau limbile acelea (care nu se invatau la scoala). Multimea aceasta de oameni care vorbea limbi diferite, intelegea mesajul Apostolilor...si intelegeau faptele minunate ale lui Dumnezeu, spuse pe limba lor! Astfel, darul e pentru ca Apostolii sa vorbeasca multimilor, sa propovaduiasca Cuvantul lui Dumnezeu, unor oameni care nu intelegeau limba evreiasca...dar cu ajutorul darului, Il intelegeau...si in asta consta minunea. Deci ei auzeau toate acestea in limba lor materna, nu aveau nevoie de translator...auzeau bine totul, si doar se mirau ca Apostolii pot vorbi limba lor!! Citat:
Adica Doamne fereste, toti penticostalii primesc acest dar, toti vorbesc..deci sunt la fel de merituosi, insa nu se inteleg unul pe altul? Ce sa mai zic de faptul ca toata lumea prezenta in acel loc, ar trebui sa inteleaga ce spun cei care vorbesc in limbi, pentru ca asta e sensul...in caz contrar e un show, si atat...si dorinta de a arata ca ai si tu darul, in public...ca nu cumva sa se creada ca nu il ai, ca nu...dupa aia s-ar deduce ca nu auzi, nu intelegi...si esti varza!:52: Iar daca e rugaciune ( si nu mesaj catre multime), atunci ar trebui sa aiba loc in particular, iar daca e un moment atat de intim, atunci ar trebui sa aiba loc numai intre credincios si Dumnezeu ( daca restul oricum nu inteleg nimic, deci de ce sa stai si bolborosesti in fata adunarii( care s-ar uita numai la transa celui daruit) si ce poate insemna acest lucru, ca eu nu ma prind? Ce inteleg penticostalii din versetele de mai sus, inclusiv acesta :Limbile sînt spre semn, nu credincioșilor, ci necredincioșilor (I Corinteni 14, 22)? |
S-ar putea să ai dreptate Andrușca, nu știu ce să zic.
Într-adevăr asupra versetului „Limbile sînt spre semn, nu credincioșilor, ci necredincioșilor (I Corinteni 14, 22)” nu am o lumină clară. |
Citat:
Ar trebui poate sa-ti deschizi inima si ochii, sa lasi adevarul ADEVARAT sa te patrunda.... Si atunci sigur vaie avea o lumina clara... |
Citat:
Să zici „ sa-ti deschizi inima si ochii” e ușor. Problema este cum se poate face așa ceva. |
Citat:
|
Citat:
In legatura cu deschisul inimii si ochilor, eu cred cu tarie ca singuri nu putem face lucrul asta. Singurul lucru pe care-l putem face e sa ne dam seama ca ni-s inchise - si asta nu o spun punandu-ma in pielea ta, o spun in pielea mea fiind, desi chipurile ortodoxa - si sa-L rugam sa ni-i deschida El asa cum stie. Am citit intr-o carte a lui C.S. Lewis parca, cum ca amagirile se cam risipesc cand ne rugam lui Dumnezeu, nu acela care-mi imaginez eu ca esti, ci Acela Care esti Tu, Cel Adevarat, pentru ca prin asta ne recunoastem "failibilitatea" noastra ca oameni si atunci Dumnezeu, daca vede ca de bunavoie renuntam la adevarul nostru imaginar, ne vine in ajutor. Dar nu spunem asa, de forma si din complezenta, ci pregatiti fiind sa renuntam la orice idee ne-am fi faurit noi despre El. Eu cred ca atunci Dumnezeu asculta si raspunde, pentru ca e un strigat al sufletului gol, care ajunge direct la El, fara sa mai treaca prin toate filtrele noastre, prin prejudecati si impresii. Daca ne rugam din suflet, Doamne, nu ma lasa, Doamne, nu ingadui sa fiu amagit, Doamne, stii ca sunt orb, lumineaza-ma Tu, Iisuse Hristoase, facatorul meu, ajuta-ma sa nu primesc nimic din ceea ce nu e de la Tine, Doamne, faca-se voia Ta si nu a mea, ca Tu stii cel mai bine de ce am nevoie, Doamne, fie ca Duhul Tau Cel Sfant sa ma lumineze si sa ma povatuiasca si nicicare alt duh sa nu-si faca lucrarea in mine -- sigur asculta si ceva se va intampla in suflet. Eu nu stiu sa existe alta cale pentru noi, oamenii. (Ma simt datoare acum, sa te rog sa nu interpretezi gresit ce am scris: nu insinuez in postul acesta ca tu ai fi orb si amagit. Ce am scris e din sufletul meu, eu cred ca toti suntem vulnerabili si supusi amagirilor, daca nu ne tine Dumnezeu) |
Citat:
Numai Dumnezeu poate, frate, numai Dumnezeu.... Tot ce putem noi face e sa ne rugam Domnului... In rest, totul sta la mila Lui.... "Lucrul lui Dumnezeu este de a darui harul, iar al tau de a-l primi si a-l pastra." Sfantul Chiril al Ierusalimului |
In ce consta aceasta vorbire in limbi a lor ?
|
Citat:
muream proasta. |
Citat:
|
Citat:
Apropo': poti arunca si tu o privire penticostalulmantuit |
Citat:
|
vreau si eu sa vorbesc in alte limbi...
deci,ridic mainile ...mai departe ..ce fac? |
Citat:
|
Citat:
Repeti un cuvant de "n" ori, pana ti se "impleteste" limba-n gura si apoi sa vezi ce frumos vorbesti..."in limbi".... |
Citat:
aleg un cuvant...gata incep nu stiu ..cu gura deschisa sau cu gura inchisa? @penti zice cu gura deschisa |
"Dacă studiem cu atentie toate afirmatiile “miscării harismatice”, descoperim că această miscare seamănă foarte bine cu multe miscări sectare din trecut, prin aceea că se bazează, mai ales, sau chiar exclusiv pe exagerarea oarecum bizară a unei singure laturi doctrinare sau a unei singure practici religioase. De data aceasta se exagerează un aspect specific, aspect pe care sectantii timpurilor trecute nu l-au considerat asa de esential. Este vorba de vorbirea în limbi.
Potrivit constitutiei diferitelor secte penticostale, “botezul cu Duhul Sfânt al credinciosilor este dovedit cu semnul imediat, concret si vizibil al vorbirii în alte limbi” (Sherill, p. 79). Si nu numai că acesta este primul semn al convertirii la o sectă sau orientare penticostală: potrivit celor mai autorizate surse penticostale, această practică trebuie neapărat mentinută, altfel “duhul” se poate pierde. Căci spune David Du Plessis: “Practica rugăciunii în limbi trebuie continuată si sporită în viata particulară a celor care sunt botezati în Duhul; fără ea celelalte manifestări ale Duhului, fie nu mai apar, fie încetează cu desăvârsire” (Du Plessis, p. 89). Ca si un oarecare protestant, multi mărturisesc că limbile “au devenit acum un ingredient esential al vietii mele de rugăciune” (Lillie,p. 50). O carte pe această temă de provenintă romano-catolică afirmă mai cu precautie că, dintre “darurile Sfântului Duh”, limbile “sunt adesea dar nu întotdeauna primele care se dobândesc. Pentru multi ele devin astfel un prag dincolo de care se obtin darurile si roadele Duhului Sfânt” (Ranaghan, p. 19). Iată exagerarea despre care vorbeam la început, exagerare care lipseste din Noul Testament, unde importanta vorbirii în limbi este minoră, ea fiind un semn al pogorârii Sfântului Duh la ziua Cincizecimii (Fapte, 2) si încă cu alte două ocazii (Fapte 10 si 19). După primul sau cel mult al doilea secol de la Hristos, nici un text ortodox nu mai înregistrează vorbirea în limbi, ea nemaifiind pomenită nici de marii Părinti din pustia egipteană, care erau atât de covârsiti. O persoană a recunoscut că, asemenea multor altora, după ce a vorbit în limbi, “rosteam adesea silabe fără sens în efortul de a-mi provoca fluxul rugăciunii în limbi” (Sherill, p. 127); eforturi care, departe de a fi descurajate, sunt recomandate cu zel de către penticostali. “A scoate sunete pe gură nu înseamnă, desigur, “a vorbi în limbi”, dar acest gest poate constitui un act onest de credintă, pe care Duhul Sfânt îl va onora dăruindu-i acelei persoane puterea de a vorbi într-o altă limbă” (Harper, p. 11). Un alt pastor protestant spune: “Se pare că greutatea initială de a vorbi în limbi nu este altceva decât constiinta că tu esti acela care trebuie “să vorbească” în continuare, cu orice pret… Primele silabe si cuvinte pot să-ti sune ciudat la ureche. Ele pot fi rostite cu greutate sau pot fi chiar nearticulate. E posibil să crezi chiar că le inventezi. Dar în măsura în care vorbesti fără oprire si cu credintă… Duhul va alcătui pentru tine o limbă de rugăciune si de laudă (Christenson, p. 130). Un “teolog” iezuit ne povesteste cum a pus el în practică aceste sfaturi: “După micul dejun am simtit că ceva mă trage aproape irezistibil către capela unde m-am asezat să mă rog. Luându-mă după descrierea lui Jim, despre cum a primit el darul limbilor, am început să rostesc încet, numai pentru mine: “La, la, la, la”. Spre marea mea uluire a urmat o miscare rapidă a limbii si buzelor însotită de un sentiment extraordinar de devotiune interioară” (Gelpi, p. 1). Care crestin ortodox cu mintea trează ar putea să confunde aceste periculoase jocuri psihice cu darurile Sfântului Duh?! Căci lipseste cu desăvârsire din această practică orice urmă de crestinism, orice urmă de duhovnicie. Ne aflăm mai curând în zona mecanismelor psihice care pot fi declanssate cu ajutorul unor tehnici psihofizice foarte precise, între care “vorbirea în limbi” pare să tină pozitia cheie de “buton”, oarecum, care deschide usa spre această zonă. Oricum ar fi, sfera experientelor cu pricina nu are nici un fel de asemănare cu darul duhovnicesc al vorbirii în limbi, asa cum este el descris în Noul Testament, el apropiindu-se mult mai mult de “vorbirea în limbi” de tip șamanist, practicată în religiile primitive, în care samanul sau vraciul-vrăjitor dispune de o anumită tehnică pentru a intra în transă si de a transmite astfel mesajul unui oarecare “dumnezeu” către om (sau invers), într-o limbă pe care nu a învătat-o. (Vezi Burdick, pp. 66-67). Desigur, în lumina traditiei patristice a Bisericii lui Hristos dintotdeauna, crestinul ortodox nu ar avea astfel de dubii. Cu posibila exceptie a celor patru cazuri, însă, Dr. Koch a identificat un număr de cazuri neîndoielnice de posesiune demonică, “vorbirea în limbi” fiind de fapt “un dar” întâlnit în mod obisnuit la demonizati. Dar cheia întregii miscări o găsim în concluziile finale ale Dr. Koch. El arată că miscarea “limbilor” nu e nicidecum o “renastere”, căci lipseste cu desăvârsire din ea orice constiintă a păcătoseniei personale si orice urmă de pocăintă. Ceea ce constatăm, în schimb, este o subliniată preocupare de a câstiga puteri si experiente noi. Deci fenomenul limbilor nu este cel descris în Fapte si nici nu poate fi asimilat (în cele mai multe din cazuri) cu o posedare demonică propriu-zisă; el este mai curând “… si probabil în 95% din cazuri, un fenomen mediumistic, de natură spiritistă” (Koch, p. 35). Foarte multi sunt mediumii care declară că puterile lor nu sunt câtusi de putin supranaturale, ci că ele izvorăsc din niste potente naturale ale omului, despre care însă se cunoaste foarte putin. Într-o oarecare măsură lucrul este fără îndoială adevărat. Dar tot atât de adevărat este faptul că zona din care provin aceste puteri este tocmai zona spiritelor căzute, care folosesc prilejul oferit de oamenii ce intră singuri si de bunăvoie în ea, pentru a-i atrage mai strâns în plasele lor, nezgârcindu-se în acest scop cu dăruirea de puteri miraculoase si vedenii, tinta finală fiind distrugerea irevocabilă a acestor nefericite suflete. Dar oricare ar fi explicatiile diferitelor fenomene mediumistice, Dumnezeu a interzis răspicat omenirii, cum citim în Sfânta Scriptură, orice contact cu zona ocultă: Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător. Nici descântător, nici chemător-de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu mortii. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, si pentru această urâciune îi izgoneste Domnul Dumnezeul de la fata Sa. (Deut. 18,10- 12; vezi si Lev. 20,6). Iată ce spune membrul “Miscării lui Iisus”, o sectă predominant penticostală: “vorbirea mea în limbi era pur si simplu o chestie emotională în care nu făceam altceva decât să bălmăjesc niste cuvinte”. Iar altul recunoaste cinstit: “Când am intrat prima dată în secta aceea, cei de acolo mi-au spus că (vorbirea în limbi) era o chestie care pur si simplu trebuia făcută. Asa că m-am rugat s-o pot face, si n-am reusit decât să mă iau după ei si să-i imit, asa încât să creadă că am primit si eu darul” (Ortega, p. 49). Deci nu putine dintre presupusele “limbi” sunt fără îndoială neautentice, sau în cel mai bun caz produsul autosugestiei sau al unei stări emotionale de cvasiisterie." ("Ortodoxia și Religia viitorului" ieromonah Serafhim Rose, trad. Mihaela Grosu) |
Parintele Seraphime Rose says:
Dacă studiem cu atentie toate afirmatiile "miscării harismatice", descoperim că această miscare seamănă foarte bine cu multe miscări sectare din trecut, prin aceea că se bazează, mai ales, sau chiar exclusiv pe exagerarea oarecum bizară a unei singure laturi doctrinare sau a unei singure practici religioase. De data aceasta se exagerează un aspect specific, aspect pe care sectantii timpurilor trecute nu l-au considerat asa de esential. Este vorba de vorbirea în limbi.
Potrivit constitutiei diferitelor secte penticostale, "botezul cu Duhul Sfânt al credinciosilor este dovedit cu semnul imediat, concret si vizibil al vorbirii în alte limbi" (Sherill, p. 79). Si nu numai că acesta este primul semn al convertirii la o sectă sau orientare penticostală: potrivit celor mai autorizate surse penticostale, această practică trebuie neapărat mentinută, altfel "duhul" se poate pierde. Căci spune David Du Plessis: "Practica rugăciunii în limbi trebuie continuată si sporită în viata particulară a celor care sunt botezati în Duhul; fără ea celelalte manifestări ale Duhului, fie nu mai apar, fie încetează cu desăvârsire" (Du Plessis, p. 89). Ca si un oarecare protestant, multi mărturisesc că limbile "au devenit acum un ingredient esential al vietii mele de rugăciune" (Lillie,p. 50). O carte pe această temă de provenintă romano-catolică afirmă mai cu precautie că, dintre "darurile Sfântului Duh", limbile "sunt adesea dar nu întotdeauna primele care se dobândesc. Pentru multi ele devin astfel un prag dincolo de care se obtin darurile si roadele Duhului Sfânt" (Ranaghan, p. 19). Iată exagerarea despre care vorbeam la început, exagerare care lipseste din Noul Testament, unde importanta vorbirii în limbi este minoră, ea fiind un semn al pogorârii Sfântului Duh la ziua Cincizecimii (Fapte, 2) si încă cu alte două ocazii (Fapte 10 si 19). După primul sau cel mult al doilea secol de la Hristos, nici un text ortodox nu mai înregistrează vorbirea în limbi, ea nemaifiind pomenită nici de marii Părinti din pustia egipteană, care erau atât de covârsiti de darurile Duhului Sfânt, încât deveniseră făcători de minuni până la a învia si mortii. Atitudinea ortodoxă cu privire la adevărata vorbire în limbi poate fi rezumată prin cuvintele Fericitului Augustin (Omilii la Ioan 6,10): "În timpurile de la început, Duhul Sfânt se revărsa peste cei ce credeau, iar ei vorbeau în limbi pe care, nu le învătaseră, căci Duhul le dădea lor să grăiască. Acestea erau semne adaptate la acele vremi. Căci cu dreptate trebuia să fie acest semn al Duhului Sfânt pentru toate limbile, pentru a se arăta Evanghelia lui Hristos la toate neamurile si în toate limbile de pe fata pământului. Acea vorbire în limbi a fost un semn al lui Dumnezeu, care mai apoi însă a trecut". Si parcă adresându-se penticostalilor din ziua de astăzi, care adaugă acestui semn suprema importantă, Fericitul Augustin zice: "Să ne asteptăm atunci ca cei peste care îsi pun mâinile preotii Bisericii să înceapă a vorbi în limbi? Sau vă asteptati cumva ca acesti copii peste care tocmai ne-am pus mâinile să înceapă a vorbi în limbi? Iar dacă ei nu au vorbit în limbi, veti avea oare inimi atât de învârtosate si perverse încât să credeti că nu ati primit Duhul Sfânt?" Penticostalii zilelor noastre îsi justifică vorbirea în limbi, bazându-se mai ales pe întâia Epistolă a Sfântul Apostol Pavel către Corinteni, cap. 12-14. Dar Sfântul Pavel a scris acel pasaj tocmai pentru că "limbile" deveniseră pricină de dezordine în Biserica din Corint. Si chiar dacă nu interzice practica lor, el cu sigurantă le micsorează importanta. Deci acest pasaj ar trebui să descurajeze, nicicum să încurajeze revigorarea contemporană a "limbilor", mai ales atunci când se descoperă (după cum recunosc însisi penticostalii) că mai există si alte căi de dobândire a vorbirii în limbi în afară de Duhul Sfânt! În calitatea noastră de crestini ortodocsi, noi stim cu sigurantă că vorbirea în limbi, ca dar autentic al Duhului Sfânt, nu poate să se manifeste la cei care sunt în afara Bisericii lui Hristos. Si cum "alte surse" ale acestei "vorbiri în limbi" există, să încercăm să vedem care sunt ele, luându-ne după caracteristicile pe care le îmbracă acest fenomen contemporan. Căci dacă am devenit mai vigilenti constatând importanta exagerată pe care penticostalii contemporani o acordă "limbilor", trebuie neapărat să ne intereseze examinarea circumstantelor prin care apar ele. Departe de a fi dăruite liber si spontan, fără amestecul omului - asa cum s-ar cuveni unor adevărate daruri ale lui Dumnezeu -, vorbirea în limbi poate fi provocată, având prin urmare un caracter previzibil, de o anumită tehnică a "rugăciunii" concentrate în grup, însotită de cântări protestante, care creează o atmosferă psihică foarte sugestivă ("Vine! El vine! "), care culminează cu o "punere a mâinilor", si care alteori nu constă decât din purul efort fizic de a repeta la nesfârsit anumite cuvinte (Koch, p. 24), sau chiar sunete dezarticulate. O persoană a recunoscut că, asemenea multor altora, după ce a vorbit în limbi, "rosteam adesea silabe fără sens în efortul de a-mi provoca fluxul rugăciunii în limbi" (Sherill, p. 127); eforturi care, departe de a fi descurajate, sunt recomandate cu zel de către penticostali. "A scoate sunete pe gură nu înseamnă, desigur, "a vorbi în limbi", dar acest gest poate constitui un act onest de credintă, pe care Duhul Sfânt îl va onora dăruindu-i acelei persoane puterea de a vorbi într-o altă limbă" (Harper, p. 11). Un alt pastor protestant spune: "Se pare că greutatea initială de a vorbi în limbi nu este altceva decât constiinta că tu esti acela care trebuie "să vorbească" în continuare, cu orice pret... Primele silabe si cuvinte pot să-ti sune ciudat la ureche. Ele pot fi rostite cu greutate sau pot fi chiar nearticulate. E posibil să crezi chiar că le inventezi. Dar în măsura în care vorbesti fără oprire si cu credintă... Duhul va alcătui pentru tine o limbă de rugăciune si de laudă (Christenson, p. 130). Un "teolog" iezuit ne povesteste cum a pus el în practică aceste sfaturi: "După micul dejun am simtit că ceva mă trage aproape irezistibil către capela unde m-am asezat să mă rog. Luându-mă după descrierea lui Jim, despre cum a primit el darul limbilor, am început să rostesc încet, numai pentru mine: "La, la, la, la". Spre marea mea uluire a urmat o miscare rapidă a limbii si buzelor însotită de un sentiment extraordinar de devotiune interioară" (Gelpi, p. 1). Care crestin ortodox cu mintea trează ar putea să confunde aceste periculoase jocuri psihice cu darurile Sfântului Duh?! Căci lipseste cu desăvârsire din această practică orice urmă de crestinism, orice urmă de duhovnicie. Ne aflăm mai curând în zona mecanismelor psihice care pot fi declansate cu ajutorul unor tehnici psihofizice foarte precise, între care "vorbirea în limbi" pare să tină pozitia cheie de "buton", oarecum, care deschide usa spre această zonă. Oricum ar fi, sfera experientelor cu pricina nu are nici un fel de asemănare cu darul duhovnicesc al vorbirii în limbi, asa cum este el descris în Noul Testament, el apropiindu-se mult mai mult de "vorbirea în limbi" de tip samanist, practicată în religiile primitive, în care samanul sau vraciul-vrăjitor dispune de o anumită tehnică pentru a intra în transă si de a transmite astfel mesajul unui oarecare "dumnezeu" către om (sau invers), într-o limbă pe care nu a învătat-o. (Vezi Burdick, pp. 66-67). |
Scuze!
Am postat fara sa vad ultima pagina!
|
Citat:
2. Citești, într-o atitudine de rugăciune, toate pasajele din Biblie care vorbesc despre acest dar al Duhului Sfânt. 3. Ceri de la Dumnezeu acest dar și îl aștepți într-o stare de credință. Îl vei primi. Dumnezeu dă acest dar și ortodocșilor. Sigur nu vei primi un duh străin. Va fi una din experiențele tale extraordinare cu Dumnezeu. P.S. Celelalte prostii pe care le auzi sunt povești. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Pentru timpul prezent deja știi să vorbești în alte limbi: Citat:
Dar vine vremea, mai știi... |
Citat:
|
Citat:
nu glumesc,azi am incercat.. |
Citat:
|
Citat:
Citat:
|
Citat:
Citat:
Lista de daruri e aici: " Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înțelepciune, iar altuia, după același Duh, cuvântul cunoștinței. Și unuia i se dă întru același Duh credință, iar altuia, darurile vindecărilor, întru același Duh;Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi și altuia tălmăcirea limbilor |
Citat:
nu am putut sa vad nimic. era un drac cu biblia in mana si nu se dadea la o parte |
Citat:
Citat:
|
Citat:
Citat:
Darurile pot fi găsite în 1 Corinteni 12 |
Citat:
„Am greșit, am făcut o confuzie” ar fi sunat mult mai bine. |
Citat:
Un user penti afirma ca omul credincios cand cere, i se si da...si asta dovedeste cat e de iubit de Dumnezeu...iar daca nu i se da, nu e iubit de Dumnezeu, dar bag eu seama...nici de comunitate!!!:71: Imagineaza-ti cum ar fi ca tu, o crestina dintr-un alt cult ( care cere insistent un dar, in masa)..sa ceri darul cu pricina, si toti in jurul tau sa fie "daruiti"...numai tu nu!! Eu cred asa, pastorul s-ar uita chioras, si ar sugera prin predici ca nu esti destul de crestin, destul de induhovnicit, nu crezi destul in darul asta, nu il intelegi pentru ca esti un mare pacatos, nu ceri cum trebuie...si in concluzie ai fi o oaie neagra a comunitatii, cu ciulini in blana...in timp ce restul orice cer, Dumnezeu le si da... De asemenea poate fi si o ambitie personala, cand vezi ca toti in jurul tau vorbesc de toate...si tu nimic, te poti simti handicapat sufleteste...in baza manifestarilor vecinilor, atat de bogate, inalte, si neintelese pentru tine...si atunci incepi sa ceri, nu stii de ce...ce ceri, dar ceri...ca trebuie sa ai si tu ce are vecinul...nu? |
Citat:
|
Citat:
Motivațiile sunt altele atunci cînd ești credincios. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 05:14:31. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.