Iisus a stat la masa cu vamesii, fariseii, pacatosii. Asta nu a fost rau pentru ca Domnul Iisus si-a pastrat identitatea lui, si i-a ajutat pe ceilalti sa se vindece.

Dialogul ar fi rau in momentul in care cel implicat acolo isi uita identitatea lui. Ar fi rau daca discutiile s-ar desfasura intr-un templu pagan de exemplu, sau alte elemente de cadru care sunt nepotrivite.

Practic acest domeniu al ecumenismului este un domeniu in care trebuie mers pe calea de mijloc. Nici prietenia cu cei care dispretuiesc sfintele taine si pe preoti, dar nici fuga de dialog. Eu am observat o intoarcere a unora dintre neoprotestanti spre crezul niceean si ma bucur de acest lucru. Insasi crezul neceean indeamna spre o unica sfanta soborniceasca si apostoleasca biserica.

Vad ca aberezi si aberezi in tot ce spui.Nu am auzit niciodata ca episcopul Dunarii de Jos de la mine de la Galati sa fie sub influenta alcoolului ,si mai stiu eu ce satanism,NUMAI ABERA SI CAUTA CEARTA,nu e frumos ceea ce faci ,daca ai fi un credincios adevarat nu te-ai manifesta asa.Doamne ajuta si Domnul sa iti lumineze mintea.

Tu crezi in site-ul acela?Eu zic ca e o mare minciuna.

C-tin nu e adevarat nimic,tu chiar crezi ca poate sa faca asta IPS Casian?Stau in Galati si il cunosc foarte bine .Este grav ceea ce face calator ,se considera adevarat crestin?

Deci am gresit.Mii de scuze.Acum am aflat ca , calator incerca sa sublieneze acele lucruri ca fiind pure aberatii,scuze ca te-am condamnat.Subiectul e vechi dar m-a enervat cele scrise.Scuze.Doamne ajuta!

Documentul de la Ravenna
 

pe 10 Dec 2008 la 3:29 am # Pr. Chrissis


fratilor e asa de grav. Crestinismul asta nou- umanist care ne trambiteaza ca e nevoie de dragoste intre toti ca toti suntem ai lui Dumezeu si ca exista intre noi bariere datorate fundamentalismului si traditionalismului ; e cea mai perversa forma de ratacire.
acuma ecumenismul care e lup aprig se imbraca in haina asta de oaie
sa nu fim repede judecatori a i celor care cad in aceste ispite ci sa ne rugam pt. toti cu mai multa ravna inaintea lui Hristos. Da nici sa ne lasam ametiti sau ademeniti de aceste dulcegarii.
Daca ne complacem in acest tip de crestinism pierdem tocmai ceea ce ne confera aceasta mare cinste si calitate - pierdem pe Hristos vom fi crestini fara de Hristos - ce ironie dar vom fi “plini de dragoste si intelegere” umanisti si ne vom trezi jucand in marea hora globala nivelati, fara de Hristos si pierduti
Am vazut tot felul de comentarii in diferite publicatii, ziare , situri, unele pro altele contra ecumenismului
Prefer sa fiu gica contra nu pt ca eu ca ortodox nu am pic de dragoste ci pt ca stiu ca atunci cand dreapta mea cinstire adica ortodoxia este supusa schimbariii asta inseamna fara prea multe ocolisuri- moartea mea sufleteasca prin asumarea minciunii .
nu am ura fata de celelalte confesiuni dar nici nu pot sa ma inchin papei sa palmiesc pe acei marturisitori care au platit cu viata marturisirea adevarului ortodoxiei sa sciup in obrazul sfintilor si a stramosilor mei prigoniti si omorati la randul lor pt ca nu au voit sa schimbe dreapta lor credinta
indiferent de pacatele mele, ortodoxia prin mijloacele si harulul Duhului Sfant prezent in ea tocmai pt acuratetea si fidelitatea pastrarii Adevarului, ma reinvie ma mantuie ma leaga mereu de Hrstos
Sa ne amintim de atitudinea Sfintilor parinti fata de erezie. Daca ar traii aceste vremuri ar avea intelepciunea sa puna punctul pe I
Unii care ii urmeaza intocmi o si fac Slava lui Dumnezeu .
Ce ne ramane noua? sa dam marturia cea buna vor fi destui care vor intelege.
sa o facem cu discernamant si cu intelepciune condamnand prima data erezia si expunand o clar ca fiind lepra ce primejduieste azi Biserica
si pt filoecumenisti intelegeti ca filosofia asta e doar inceputul e politica pura si nu mai confundati aceasta ratacire cu dragostea
Multumim par Justin ,Danion, Dan Puric, Pr. Savatie, Laurentiu Dumitru tuturor celorlati ca ne sunt alaturi. Va purtam in rugaciuni. Rugati va si pentru noi cei de la vest-naghyhorod
Suntem aici pe Linia intai a frontului
Doamne ajuta si lumineaza Romania

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...rimatul-papei/

Mare adevar ai grait aici, Cozia. Nu numai ca vin incantati de catolicism, dar doresc unirea cu ei.

Ecumenismul: Concluziile conferinţei inter-ortodoxe de la tesalonic
 

ECUMENISMUL: CONCLUZIILE CONFERINŢEI INTER-ORTODOXE DE LA TESALONIC


Conferinţa teologică inter-ortodoxă "Ecumenismul: Origini. Aşteptări. Demistificare" a fost întrunită pe 20 Septembrie, 2004, în Tesalonic, Grecia, şi şi-a desfăşurat cu mare succes lucrările până pe 24 Septembrie. Conferinţa a fost organizată de Departamentul de Teologie Pastorală şi Socială a Facultăţii de Teologie a Universităţii Aristotel din Tesalonic şi de Societatea de Studii Ortodoxe. Şedinţele conferinţei au fost ţinute în Sala de Ceremonii a Universităţii.
Conferinţa a început printr-un cuvânt al Preasfinţiei Sale Mitropolitul Antim al Tesalonicului. Au participat mulţi Mitropoliţi şi Episcopi, precum şi primarul Tesalonicului (Dl Panayiotis Psomiadis), membri ai Parlamentului Grec şi profesori ai Universităţii, care au urat bun-venit participanţilor la conferinţă.
În cele cincizeci de zile ale Conferinţei, 60 de vorbitori respectaţi, incluzând ierarhi ai diferitor Biserici Ortodoxe, au analizat fiecare dintre aspectele Ecumenismului, în faţa unei audienţe numeroase, între care s-au aflat mulţi teologi, profesorii ai ambelor Facultăţi de Teologie şi studenţi ai Facultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic.
Participanţii la conferinţă au ajuns la următoarele concluzii, întemeiate pe numeroasele prezentări şi pe discuţiile care au urmat:

Constatări

1. Ecumenismul: o creaţie a papismului şi a protestantismului, care ascunde înstrăinarea de Adevărata Biserică

Ecumenismul s-a născut în sânul Protestantismului la începutului secolului al XX-lea, ca un efort de redobândire a unităţii pentru o lume protestantă împărţită în nenumărate grupări şi ramificaţii. Ecumenismul nu are absolut nici o legătură cu ecumenicitatea şi catolicitatea Bisericii, care este pe deplin păstrată, atât geografic cât şi ecleziologic, în Una, Sfântă, Sobornicească[1] şi Apostolească Biserică, adică Biserica Ortodoxă, care continuă să creadă ceea ce a fost crezut "întotdeauna, pretutindeni şi de către toţi." Existenţa ereziilor nu neagă nici unitatea, nici ecumenicitatea şi nici catolicitatea Bisericii. Biserica continuă să fie una şi universală. Erezii şi schisme ca "bisericile" "catolice" şi protestante ale Apusului sau cele anti-calcedoniene ale Răsăritului nu sunt bisericile locale autentice şi legitime ale acelor ţinuturi; aceste biserici redobândesc unitatea şi catolicitatea, devin adevărate biserici, doar atunci când sunt reintegrate în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe Soborniceşti (Catolice), care nu este doar adevărata Biserică, ci şi singura Biserică. Prin urmare, de la bunul lui început şi până în ziua de astăzi, aşa-numitul "Conciliu Mondial al Bisericilor", ca vehicul (purtător) al ecumenismului protestante, este, într-un adevărat sens ecleziologic, un "Conciliu Mondial al ereziilor şi schismelor."
Papismul s-a îndepărtat de unitatea şi catolicitatea Bisericii la începutului celui de-al doilea mileniu prin schisma din 1054 şi îmbrăţişarea unor erezii precum "filioque"-le şi "primatul papal." Biserica pe atunci ortodoxă a Romei, care a strălucit mulţi sfinţi, mucenici şi mărturisitori, a fost trasă în erezie şi înşelare. Ruptă de una şi adevărata Biserică, Biserica locală a Romei, fiind captivă a scolasticismului şi a năzuinţelor lumeşti ale papilor, nu numai că a eşuat în a păstra creştinătatea apuseană unită, ci chiar a devenit o sursă de noi erezii şi schisme, cum ar fi Reforma protestantă a veacului al XVI-lea în diferitele ei forme, Anglicanismul sau Vechiul Catolicism. Ea a denaturat caracterul teantropic al Bisericii, schimbând-o într-o instituţie omenească cu stăpânire totală asupra credincioşilor, şi a dus la "des-creştinarea" şi "des-bisericirea" Europei. Vorbitorii şi participanţii la conferinţă au acceptat drept cea mai potrivită definiţie a ecumenismului pe cea lăsată nouă de Cuviosul Părinte Iustin Popovici: "Ecumenismul este numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele (creştinismele mincinoase) şi pseudo-bisericile (bisericile mincinoase) ale Europei Apusene. Înăuntrul lui se găseşte inima tuturor umanismelor europene, al căror cap este papismul. Şi toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-Biserici, nu sunt altceva decât erezie după erezie. După Evanghelie, numele lor de obşte este panerezie."[2]
Încercările de unire dintre Roma şi Constantinopol pe parcursul a cinci secole, de la schismă până la căderea din 1453 a Constantinopolului în mâna turcilor, şi toate dialogurile teologice care le-au însoţit, au eşuat din pricină că nu erau însoţite de adevărată pocăinţă, de dispoziţia de renunţare la înşelare şi de întoarcere la Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Renunţările şi compromisurile în materie de credinţă făcute pentru înfăptuirea unirii, au fost întotdeauna respinse de pururi-veghetoarea şi treaza conştiinţă a turmei credincioşilor. În ciuda scopurilor lumeşti şi a văditei manipulări politice, aceste încercări nu au sfârşit niciodată în minimalismul dogmatic, nivelarea sincretistă şi lumeasca vorbire despre dragoste, cum au făcut dialogurile ecumenice ale veacului al XX-lea. A câştigat principiul apostolic şi patristic care spune că "nu este loc de compromis în ceea ce priveşte credinţă".
S-a încercat să se înfăptuiască prin ecumenismul protestant ceea ce nu s-a reuşit vreme de secole de către papism; şi ecumenismul papist, la rândul lui, a sprijinit aceste eforturi de la Conciliu II Vatican (1963-1965). Atât papismul cât şi protestantismul pierd mereu din prestigiul şi autoritatea lor în America, Europa, şi în întreaga lume. Prin ecumenism, ele încearcă să se acopere, să îşi ascundă înstrăinarea lor de una, adevărata Biserică a lui Hristos, să întărească cea mai mare erezie ecclesiologică care a existat vreodată; anume, că Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică nu există, că a încetat să existe, că toate confesiunile creştine păstrează aspecte ale Bisericii, aşa încât credincioşii lor nu trebuie nici să se neliniştească nici să se necăjească să caute adevărata Biserică şi mântuirea lor.

2. Pricipiile pentru care se susţine participarea ortodoxă nu corespund adevăruri
 

2. Pricipiile pentru care se susţine participarea ortodoxă nu corespund adevărurilor lucrurilor, ci sunt găsite mincinoase


Din nefericire, Biserica Ortodoxă, la iniţiativele nesăbuite ale Patriarhiei Ecumenice, a fost implicată încă de la început în pan-erezia ecumenismului, cu toate gravele ei urmări soteriologice. Prin bine-cunoscutele enciclice din 1902, 1920 şi 1952, Patriarhia Ecumenică a intrat în modus operandi ecumenist, şi, într-adevăr, şi-a asumat un rol de frunte în cadrul lui. Atitudinea ei apostolică şi patristică onorabilă împotriva ereziilor şi a schismelor a fost radical modificată începând din 1902 sub presiunea evenimentelor politice mondiale. Într-adevăr, din timpul Patriarhului Athenagoras până astăzi aceasta a devenit poziţia oficială a Bisericii din Constantinopol, în care alte biserici autocefale au fost trase puţin câte puţin, deşi cele mai multe dintre ele la început au întâmpinat respectivele iniţiative cu ezitare şi rezerve până la mijlocul veacului XX. La Conferinţă a devenit limpede, din diferitele prezentări şi discuţii, faptul că bisericile autocefale nu au fost motivate să participe la Mişcarea Ecumenică din motive duhovniceşti, ci mai degrabă din interese politice, sociale şi naţionaliste. Prin participarea lor, fiecare biserică căuta independent fie să-şi asigure apărarea şi sprijinul, fie să evite mânia atotputernicei lumi apusene, întocmai după cum se întâmplase la sinoadele unioniste în timpul cruciadelor şi la scurt timp înainte de căderea Constantinopolului.
Din cauza lipsei unei motivări teologice şi duhovniceşti, adevăratul cuvânt evanghelic şi adevărul mântuitor nu a fost oferit heterodocşilor; desigur, susţinătorii ecumenismului nu vor recunoaşte aceasta, deşi e adevărat că între ei au fost şi importante figuri teologice, cu motivări binevoitoare şi mărturie ortodoxă, mai ales în vremea de început a ecumenismului. Există două cauze teologice şi duhovniceşti care au fost folosite atât în prezent cât şi în trecut pentru a îndreptăţi participarea ortodoxă în dialogurile teologice bilaterale şi multilaterale şi în aşa-numitul "Conciliu Mondial al Bisericilor": de a arăta dragoste faţă de heterodocşi şi de a mărturisi credinţa ortodoxă. Cu toate acestea, dragostea nu poate fi despărţită de adevăr. Când dialogul dragostei nu este însoţit de dialogul adevărului şi nu duce la o întâlnire şi acceptare a adevărului mântuitor cu Hristos şi Biserica Lui, el devine o cursă periculoasă care duce la indiferenţă sincretistă şi o despărţire de unitatea credinţei şi comuniunea (părtăşia) cu Duhul Sfânt; el desparte pe om de mântuire. Nimic nu este mai rău decât lipsirea cuiva de mântuire, şi singurul lucru care nu poate fi spus, este acela că aceasta ar fi o faptă de dragoste. Este oare posibil ca dragostea să fie întoarsă împotriva adevărului? Erezia este minciună, înşelare, demonizare, ură, o dragoste de minciună şi o răstălmăcire a adevărului Bisericii. În dialogurile ecumenice, cuvântul dragoste a fost "folosit" din abundenţă, în timp ce adevărul a fost pierdut - adevărul care a fost privit ca obiect de cercetare, care nu poate fi găsit în nici una dintre biserici. Biserica Ortodoxă Sobornicească (Catolică) nu caută adevărul. Ea îl are. Din dragoste trebuie să îl dea şi heterodocşilor care sunt lipsiţi de el sau l-au strâmbat. Adevărul este preferat dragostei, după cum învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur: "Dacă vezi evlavia suferind undeva, să nu preţuieşti înţelegerea mai mult decât adevărul, ci să înduri vitejeşte chiar până la moarte? să nu trădezi nicicând adevărul."[3] Mai mult, el sfătuieşte cu tărie: "să nu primeşti nici o învăţătură greşită sub pretextul dragostei."[4] Ecumenismul cade în păcat de moarte, atât din cauză că neagă adevărul, pentru care mulţi heterodocşi s-au luptat atât de greu să-l găsească, şi pentru că încearcă să închidă uşa tuturor celor care caută adevărul. Cu adevărat, cuvintele lui Hristos către farisei li se potrivesc şi ecumeniştilor: "Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, căci închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre."[5]
Iar cât priveşte mult căutata "mărturie a credinţei," chiar dacă constituie o bună speranţă şi aşteptare, în realitate s-a dovedit a fi falsă. În orice caz, cineva nu poate presupune că va mărturisi şi va propovădui credinţa ortodoxă începând cu o trădare a credinţei. Însăşi participarea la "Conciliul Mondial al Bisericilor" şi dialogurile teologice cu papiştii, protestanţii şi monofiziţii eretici constituie o negare a unicităţii Bisericii, o egalizare care pune Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică în rând cu ereziile şi schismele. După cum s-a spus, este cea mai mare erezie ecclesiologică din istoria Bisericii. Pururea-pomenitul Mitropolit de Samos, Înalt Preasfinţitul Irineu, exprimând poziţia ortodoxă a multor ierarhi, a pus întrebarea: "Cum se poate ca ierarhi ortodocşi să ia parte la o organizaţie bisericească în care Sfânta Treime este lepădată, participanţii cred că Biserica lui Hristos a fost spulberată în bucăţele, că fiecare erezie este parte a unui întreg, şi că Biserica Ortodoxă din Răsărit este asemenea doar una dintre bucăţi."[6] Cu adevărat, nu este nici măcar unul dintre Sfinţii Apostoli şi Părinţi ai Bisericii, a căror învăţătură, viaţă sau lucrare să poată fi folosită drept pildă care să îndreptăţească participarea şi rămânerea noastră în adunarea nelegiuită a ereticilor, cum este "Conciliul Mondial al Bisericilor," şi alte asemenea concilii şi adunări.
Cum rădăcina ecumenismului a fost şi este rea, la fel sunt şi roadele lui: "căci copacul este cunoscut după roade."[7] Ecumenismul există de aproape un secol, şi şi-a arătat limpede identitatea, astfel că putem să-l judecăm cu toată siguranţa. Într-adevăr, chiar şi cei mai conştiincioşi apărători ortodocşi ai ecumenismului sunt îngrijoraţi de cursul pe care îl ia şi de fundătura la care a ajuns; ei încearcă să găsească diferite căi pentru a preveni plecarea multor Biserici Ortodoxe, un exod care deja a început şi care este pe cale să se mărească şi să se răspândească. La conferinţă, mulţi vorbitori au vorbit despre roadele devastatoare ale dialogurilor teologice şi ale participării noastre la "Conciliul Mondial al Bisericilor." Înainte de a prezenta pe scurt rezultatul dialogurilor teologice, este important să menţionăm părerea exprimată de vorbitorii şi participanţii la conferinţă, anume că de la naşterea şi răspândirea mişcării ecumenice şi prezenţa ortodocşilor în "Conciliul Mondial al Bisericilor" de aproape şaizeci de ani, ecumeniştii nu au reuşit să întoarcă nici măcar un singur heterodox la credinţa ortodoxă. Dimpotrivă, întoarcerile (convertirile) au avut loc în ciuda tendinţei care predomină între ecumenişti, anume ca fiecare să rămână în confesiunea sa, în vederea aşteptatei uniri a "bisericilor". Episcopii din Diaspora au refuzat să primească heterodocşi care vroiau să se întoarcă (convertească) la Biserica Ortodoxă. Pe ce se întemeiază, atunci, mult-licitata mărturie a credinţei ortodoxe? Dimpotrivă, în loc să dăm mărturie pentru adevăr, suntem martori ai ereziei şi ai înşelării. Din această lungă asociere cu ereticii, unică în istoria noastră bisericească, s-a produs o asemenea înstrăinare de, şi tocire a, "phronem-ei" (gândirii, minţii) ortodoxe, încât clericii şi teologii semnează cu uşurinţă texte care rezultă din dialoguri în care dogmele apostolice şi patristice sunt călcare în picioare şi încălcate, în care erezia e arătată drept adevăr, în care ereticii par să fie ortodocşi, şi botezul şi celelalte taine ale lor sunt recunoscute drept autentice. Astfel, pas cu pas trecem de la rugăciunea împreună la comuniunea (părtăşia) în taine.

3. Dialogul cu Romano-catolicii este dezavantajos şi păgubitor
 

3. Dialogul cu Romano-catolicii este dezavantajos şi păgubitor


Să începem cu papismul; s-a arătat că cei douăzeci de ani de dialog teologic au început prin folosirea unei metodologii fără precedent, care a lucrat de la lucrurile care unesc, mai degrabă decât de la cele care despart; aceasta a avut rezultatul de a-i linişti pe credincioşii Romei, astfel ca ei să nu caute adevărul în altă parte. De vreme ce[, se susţine,] nu sunt diferenţe majore şi toţi aparţin aceleiaşi Biserici, clericii papali pot să justifice adunările şi rugăciunile în comun cu ortodocşii în mass media, şi astfel pot să încurajeze ruşinoasa şi necinstita instituţie a Uniei printre poporul ortodox, prin care se profită de acest popor, sărăcit şi împovărat de nefericite evenimente politice şi sociale, în chiar sărăcia şi lipsa lui. Uniatismul, deşi răspunzător pentru întreruperea dialogului teologic, continuă să se bucure de sprijin pe diferite căi din partea Vaticanului. Un număr semnificativ de lucrări ale acestei conferinţe s-au concentrat asupra activităţii contemporane a Uniatismului, ajungându-se la concluzia că Roma nu a abandonat ambiţiile ei prozelitiste şi expansioniste în detrimentul Bisericii Ortodoxe, pe care o numeşte în chip ipocrit "biserică soră." În timpul în care Roma discută şi dialoghează, ea îşi întinde lacom mâna asupra turmelor ortodoxe şi întemeiază episcopii şi jurisdicţii cu scopul de a face prozelitism în jurisdicţiile ortodoxe şi nu face nici un efort în a-şi ascunde dorinţa de a dobândi mai multe drepturi asupra Preasfintelor Locuri de Pelerinaj ale Ţării Sfinte. Mai mult, Roma nu a vrut să accepte condamnarea Uniatismului care a fost semnată unanim de către o comisie comună de teologi ortodocşi şi papişti, membrii ai "Comisiei comune internaţionale pentru dialogul teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano Catolică" în timpul celei de a şasea Adunări a Sesiunii Plenare din Freising, Monaco (6-15 iunie, 1990); aceasta este o demonstraţie clară a gradului în care ea respectă şi dă curs hotărârilor oricărui dialog care atinge năzuinţele ei. Pentru a scăpa de această condamnare în întregime, Roma i-a atras pe ortodocşi la noi discuţii asupra acestei chestiuni la Balamand, Liban (17-24 iunie, 1993), unde Unia a fost achitată şi recunoscută ca legitimă cu semnăturile reprezentanţilor a nouă biserici autocefale şi autonome (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Rusia, România, Cipru, Polonia, Albania, Finlanda). Şase biserici au respins metodologia acestui demers şi nu au participat (Ierusalim, Serbia, Bulgaria, Georgia, Grecia şi Cehoslovacia).

Totuşi, cel mai important aspect al înţelegerii de la Balamand nu stă în reabilitarea şi legitimizarea Uniei, ci în compromisurile serioase în materie de credinţă făcute de reprezentanţii ortodocşi. Pentru prima dată şi încălcând nu doar o sfântă şi neschimbată tradiţie patristică, veche de secole întregi, ci chiar şi "Declaraţiile" contemporane, teologii ortodocşi au negat că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, şi au recunoscut că ea constituie Biserica cea Una împreună cu Biserica Romano Catolică, cu care ea este împreună-răspunzătoare pentru păstrarea Bisericii în credincioşie faţă de iconomia dumnezeiască. Din această cauză, aşadar, păstorii ortodocşi şi romano-catolici ar trebui să fie reciproc recunoscuţi drept adevăraţi păstori ai turmei lui Hristos. Mai mult, textul conţine o recunoaştere reciprocă a tainelor, a succesiunii apostolice şi a mărturisirii credinţei apostolice. După înţelegerea de la Balamand, în care în esenţă a fost semnat un nou tip de Unia, vizitele papei în "bisericile surori" ale României, Bulgariei, Georgiei şi Greciei au devenit pe deplin îndreptăţite. Îndreptăţită este, de asemenea, şi acceptarea aşa-numitei "teologii baptismale" a Conciliului II Vatican de către mulţi teologi ortodocşi. După această teorie, botezul săvârşit de eretici în afara Bisericii este valid per se. Mai mult, botezul este cel care defineşte marginile Bisericii, şi nu Biserica care validează botezul. Prin botez, toţi creştinii, din orice biserică ar face parte, devin membri ai Bisericii lui Hristos. Din această cauză "rebotezarea" heterodocşilor de către ortodocşi a fost deja interzisă în textul semnat la Balamand. Totuşi, din lucrările prezentate la Conferinţă, cât şi din discuţiile care au urmat, a fost întărită părerea potrivit căreia tainele heterodocşilor sunt invalide şi inexistente. Lucrând cu acrivie, acei heterodocşi care vin la Biserica Ortodoxă trebuie să fie botezaţi.

S-a arătat limpede, mai mult, faptul că "mişcarea liturgică," cultivată de anii de zile în cadrul papismului şi adoptată de Conciliul II Vatican (1963-65), a influenţat şi clericii şi teologii ortodocşi. Sub chipul "reînnoirii liturgice," aceasta ţinteşte la unirea ortodocşilor sub papă după exemplul uniaţilor. După pregătirea psihologică a acceptării ei, această mişcare a încercat să impună progresiv o închinare (un cult) care este "neutru" dogmatic, adică fără referire la dogme, erezii sau sfinţi mărturisitori, astfel ca noua Unia să poată fi acceptată de toţi. În această lumină poate fi explicat planul propus de o "curăţare" a textelor liturgice.

4. Participarea în "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi dialogurile cu protestanţii
 

4. Participarea în "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi dialogurile cu protestanţii.


În ceea ce priveşte "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi în general dialogurile teologice cu diferitele confesiuni protestante, luteranism, anglicanism, reformaţi şi aşa mai departe, s-a arătat că situaţia este la fel de tristă, dacă nu chiar mai mult. Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a fost umilită şi banalizată prin participarea la "Consiliul Mondial al Bisericilor," şi statutul Bisericii a fost redus şi înjosit la a fi doar o porţiune, o parte, a unei adunări de erezii şi schisme cu mulţi membri. Această "reducere aritmetică" a făcut-o practic inexistentă în ceea ce priveşte votarea şi astfel a eliminat posibilitatea ca ea să aibă o voce hotărâtoare în diferitele adunări. Chiar mai mult, aceasta a încurajat pe protestanţii liberali să introducă şi să discute teme care neagă însăşi Evanghelia şi Tradiţia Bisericii, şi chiar creştinătatea însăşi. Astfel de teme includ hirotonirea femeilor, căsătoria homosexualilor şi participarea în diferite exprimări de credinţă şi închinare păgâno-animistice.

Această apostazie a protestanţilor de la credinţa şi viaţa creştină dovedeşte în mod incontestabil că presupusa mărturie a credinţei ortodoxe prin participarea în dialogurile teologice este un mit şi o închipuire. Reacţia la apostazia protestanţilor a fost aceea că multe Biserici Ortodoxe au luat hotărâri definitive şi irevocabile de a se retrage din "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi din dialogurile teologice. Prima Biserică care a făcut acest pas a fost Mama Bisericilor, străvechea şi venerabila Patriarhie a Ierusalimului, căreia i-au urmat Biserica Georgiei şi Biserica Bulgariei, şi alte Biserici Ortodoxe au înclinat spre retragere de asemenea. Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe a decis în iunie 1997 să se retragă din "Consiliul Mondial al Bisericilor;" din păcate, această decizie nu a fost pusă în practică. Biserica Ciprului, de asemenea, într-o adunare a Sfântului ei Sinod, a fost împărţită în două referitor la retragerea ei sau nu, şi doar greutatea votului arhiepiscopului a pecetluit hotărârea de a rămâne în "Consiliul Mondial al Bisericilor" în speranţa de a evita consecinţele politice negative pentru poporul insulei. Sub fosta ei conducere Biserica Greciei a simţit de asemenea o mare îngrijorare şi nelinişte pentru continuarea participării, după cum a făcut şi Biserica Rusiei, unde îngrijorarea a ajuns chiar în rândul credincioşilor.

Aceste progrese din rândul ortodocşilor, care demonstrează (şi ar fi arătat şi mai limpede dacă ar fi fost duse la îndeplinire) că Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească continuă să fie martorul şi paznicul credincios al credinţei şi vieţii ortodoxe, a fost oprită de gândul, şoptit de străvechiul şi vicleanul vrăjmaş al mântuirii, că unitatea inter-ortodoxă [asupra acestui lucru] nu trebuie ruptă, că hotărârea ar trebui luată împreună, de către toate bisericile, în ciuda bine-cunoscutului fapt că hotărârea de a participa nu a fost niciodată luată la unison; fiecare biserică a luat hotărârea singură. Doamne feri ca Sfinţii Părinţi şi sinoadele ortodoxe să fi aşteptat să ia hotărâri împreună cu ereticii sau cu prietenii ereticilor sau cu cei înclinaţi spre erezie.

Astfel, la cererea bisericilor Serbiei şi a Rusiei, la iniţiativa Patriarhiei Ecumenice a fost convocată "Adunarea inter-ortodoxă" din Tesalonic (29 aprilie-2 mai 1998), care a îngheţat toate progresele asupra acestui lucru. Într-adevăr, ea a recunoscut dreptul [bisericilor] de a se opune şi de a lua hotărâri, însă a făcut un apel ca ele să rămână în Consiliul Mondial al Bisericilor în nădejdea că lucrurile se vor îmbunătăţi. Anunţul recunoaşte că "după un întreg secol de implicare ortodoxă în mişcarea ecumenică şi jumătatea de secol de participare în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu poate fi afirmat că s-a făcut vreun progres mulţumitor în dialogurile multilaterale dintre teologii creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi a devenit mai mare din pricina sporirii anumitor tendinţe [limbaj inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturilor "minorităţilor sexuale", sincretismul religios] în sânul anumitor confesiuni protestante."

Pentru a da acestei hotărâri greşite o îndreptăţire teologică şi pentru a pune la dispoziţie argumente ecumeniştilor şi ecumenizanţilor, cât şi pentru a împăca neliniştea Bisericilor Ortodoxe, la Tesalonic, în iunie 2003, a fost întrunit un "Simpozion academic internaţional", avându-l ca participant pe Înalt Preasfinţia sa Hristodul Arhiescopul Atenei şi a toată Grecia. Deşi ţinută oficial sub egida Facultăţii de Teologie, în realitatea simpozionul a fost sponsorizat doar de anumiţi profesori ecumenişti ai acelei Facultăţi şi de către "Consiliul Mondial al Bisericilor," care şi-a trimis reprezentanţii. Încă o dată a fost întărit mitul potrivit căruia credinţa ortodoxă este mărturisită. În concluziile acestui simpozion, teologia ortodoxă este pusă sub semnul întrebării şi poziţia ei referitor la hirotonirea femeilor este călcată în picioare, în timp ce tradiţia canonică liturgică a Bisericii în ceea ce priveşte rugăciunea în comun [cu ereticii] este răsturnată. Hotărârile conferinţei vorbesc despre "slăbiciunea argumentelor teologice ortodoxe împotriva hirotonirii femeilor." În privinţa rugăciunii în comun se înaintează părerea că "singura rugăciune în comun interzisă explicit este rugăciunea euharistică." Într-adevăr, concluzia trasă din aceste poziţii este aceea că, de vreme ce suntem lipsiţi de argumente în ceea ce priveşte hirotonia femeilor, şi că rugăciunea în comun este îngăduită - cu acea singură excepţie - retragerea anumitor Biserici Ortodoxe din "Consiliul Mondial al Bisericilor a fost greşită şi de nesusţinut teologic. Pe această bază, participanţii la conferinţă au lansat un apel către Bisericile Georgiei şi ale Bulgariei de a se întoarce "la larga şi universala familie ecumenică." Acest argument teologic în întregime neîntemeiat şi superficial a fost acceptat, s-ar părea, de către Arhiepiscopul Atenei şi a toată Grecia, care a fost prezent la şedinţe şi care a declarat - fără sprijin sinodal - că vede că "şansele Bisericii noastre (Bisericii Greciei) de a se retrage din WCC sunt tot mai mici."

În privinţa acestor două chestiuni foarte importante - hirotonirea femeilor şi rugăciunea în comun cu heterodocşii - actuala "Conferinţă teologică inter-ortodoxă" a adus, în contrast, o argumentare copleşitoare, prin multe lucrări şi discuţii relevante, care au consolidat şi întărit imposibilitatea hirotonirii femeilor în Biserica Ortodoxă şi interzicerea de către sfintele canoane a oricărui fel de rugăciune în comun [cu ereticii], şi nu doar euharistică. Ne rugăm pentru heterodocşi, ca să se întoarcă la Biserică; cu toate acestea, nu ne rugăm cu heterodocşii.

5. Dialogul cu monofiziţii
 

5. Dialogul cu monofiziţii


O imagine identică de desăvârşită neproductivitate şi de compromisuri serioase în materie de credinţă, există şi în dialogurile teologice cu cei care până de curând erau socotiţi (şi sunt) monofiziţi, dar care acum, din "dragoste", sunt numiţi "anti-calcedonieni", "pre-calcedonieni", "străvechile Biserici Răsăritene," sau, în cele din urmă, pur şi simplu "ortodocşi." La conferinţă s-a stabilit că dialogul purtat nu a adus nici un rezultat pozitiv. Cele trei "Declaraţii" comune ale ortodocşilor şi anti-calcedonienilor sunt inacceptabile din punct de vedere ortodox. Dintre cele mai dureroase greşeli sunt intercomuniunea sacramentală cu monofiziţii [din Siria] acceptată de Patriarhia Antiohiei [1991], recunoaşterea parţială de către Patriarhia Alexandriei a tainelor monofiziţilor şi propunerile pentru revizuirea textelor liturgice şi stabilirea unui tipic pentru împreună-slujirea (con-celebrarea) ortodocşilor şi a monofiziţilor. Din punctul de vedere al cercetării teologice, unii s-au coborât atât de jos încât au ajuns la punctul de a cere Departamentului de Teologice al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic să aprobe două teze de doctorat care susţin că monofiziţii Dioscor şi Sever nu au fost eretici defel, ci mai degrabă au fost condamnaţi din cauze ne-teologice - aceasta ar fi de neconceput şi hulitor la adresa Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi.

6. Dialogul cu vechii catolici
 

6. Dialogul cu vechii catolici


Singurul dialog teologic care a dus la semnarea de poziţii ortodoxe a heterodocşilor este dialogul cu Vechii Catolici. Documentele semnate condamnă toate înşelări de bază ale papismului, din cadrul căruia aşa-numiţii "Vechi Catolici" s-au retras în urma Conciliului I Vatican din 1870, în semn de protest faţă de declararea ca dogmă a învăţăturii despre infailibilitatea papei. Neputând evident să accepte un asemenea progres, care a fost socotit foarte nefavorabil şi peste puterea ei de control, Roma a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a se asigura că acest dialog încheiat cu succes nu va duce la unirea Vechilor Catolici cu Biserica Ortodoxă. Ar fi fost pentru prima dată când o parte a creştinătăţii apusene s-ar fi întors la trupul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească; în acest fel, ei ar fi dat o pildă care ar fi putut arăta calea de întoarcere pentru întregul apus, papist şi protestant. Vechii Catolici, totuşi, de asemenea au greşit în dialogul lor cu Anglicanii, alăturându-se lor în privinţa hirotonirii femeilor, negând astfel tot ceea ce acceptaseră cu ortodocşii; au fost ridicate piedici serioase pentru orice viitor progres pozitiv.

7. Adevăratul dialog şi premizele lui
 

7. Adevăratul dialog şi premizele lui


În concluzie, în ceea ce priveşte dialogurile teologice, a fost întărit faptul că Biserica nu evită dialogurile. Biserica este deschisă tuturor şi îi cheamă pe toţi să vină la Ea şi să fie mântuiţi. Aceasta este premiza necesară şi condiţia de neîncălcat a oricărui dialog: adevărul mântuitor al Bisericii nu este supus discuţiei şi dezbaterii. În cazul în care heterodocşii nu sunt în stare să înţeleagă acest cadru mântuitor, sau îl neagă, durata dialogului nu ar mai trebui prelungită, ci mai degrabă păstrându-se în limitele de timp necesare, după cum au făcut Sfinţii Părinţi la sinoade, dialogul ar trebui întrerupt. Aceasta urmează pildei Mântuitorului Însuşi cu cei ce nu vroiau să înţeleagă învăţătura Lui şi deveniseră nemulţumiţi: "Nu cumva şi voi vreţi să vă duceţi?"[8] Aceasta este singura nădejde că heterodocşi îşi vor da seama de înşelarea lor, astfel că şi ei să răspundă astăzi la fel Bisericii - care este Hristos prelungit de-a lungul veacurilor: "Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice."[9] Această atitudine exemplară şi memorabilă a fost ţinută de Patriarhul Ieremia al II-lea (Tranos) în cel de-al treilea său "Răspuns" (1581) al dialogului cu teologii protestanţi din Tubingen. Când a înţeles că ei stăruie în înşelarea lor şi refuză să primească învăţătura Sfinţilor Părinţi - "luminătorii şi teologii Bisericii" - el a încetat corespondenţa cu ei şi i-a lăsat să meargă pe calea lor: "Astfel, din partea voastră, vă rugăm să ne sloboziţi de grijile acestea. Astfel, mergeţi pe calea voastre; nu ne mai scrieţi în ceea ce priveşti dogmele; dar dacă ne scrieţi, scrieţi-ne doar de dragul prieteniei."[10]

La conferinţă s-a subliniat faptul că metodologia de a purta dialoguri întemeiată nu pe diferenţe, pe ceea ce desparte, ci mai degrabă pe asemănări, pe ceea ce uneşte, este nesănătoasă, neîndreptăţită şi unică în întreaga istorie a Bisericii. Ce sens are să discutăm lucrurile pe care le primim şi asupra cărora suntem de acord? Doar mascăm diferenţele şi slujim altor interese; ascundem prăpastia şi îi liniştim pe eterodocşi, precum şi uşurăm eforturile de prozelitism în defavoarea ortodocşilor. Este, de asemenea, necesar ca fiecare şi toate deciziile luate în legătură cu relaţiile cu heterodocşii să aibă aprobare sinodală, ca întreg trupul Bisericii să fie informat, de vreme ce există o lipsă serioasă de sinodalitate adevărată.

În cele din urmă, participanţii la conferinţă au salutat şi au lăudat gândirea acelor Biserici Ortodoxe care s-au retras sau intenţionează să se retragă din "Consiliul Mondial al Bisericilor" cât şi din dialogurile teologice. Această este cel mai limpede exprimat în istorica şi foarte ortodoxa scrisoare a Bisericii din Ierusalim din 22 iunie 1992 adresată celorlalte Biserici autocefale, în care vestea că întrerupe dialogul teologic "cu heterodocşii în general, convinsă că dialogul nu este doar ne-avantajos, ci chiar păgubitor atât pentru Biserica Ortodoxă în general, cât şi pentru Sfânta Biserică a Ierusalimului în particular."

8. De la sincretism inter-creştin, la sincretism inter-religios
 

8. De la sincretism inter-creştin, la sincretism inter-religios


S-a mai stabilit de asemenea că ecumenismul, după succesul realizat în dialogurile inter-creştine prin producerea unor idei precum "teoria ramurilor", "biserici surori" şi "teologie baptismală," a trecut deja la următorul obiectiv "New Age": unitatea inter-religioasă. În aceasta se poate întâlni ideea cu adevărat demonică că Hristos nu este singura cale de mântuire, viaţa, lumina şi adevărul; ca celelalte religii sunt căi spre mântuire, astfel ca în cele din urmă religia unită a lui Antihrist să poată fi impusă în contextul globalizării şi a Noii Ordini Mondiale. Adunările şi dialogurile inter-religioase, cel mai adesea sprijinite de conducătorii creştini, inclusiv unii ortodocşi, au dus la un sincretism intolerabil; ele constituie o negare a Evangheliei şi o jignire la adresa Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori ai credinţei, a căror mucenicie şi mărturisire a unicului şi singurului adevăr este răpită de orice înţeles, în timp ce mucenicii înşişi sunt transformaţi în "fundamentalişti" ignoranţi.

Propuneri
 

Propuneri


După aceste concluzii şi aprecieri ale "Conferinţei teologice inter-ortodoxe", s-au formulat următoarele propuneri:

1. În măsura în care este universal mărturisit, după mai bine de un secol de participare a Bisericii la "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi la dialogurile inter-creştine şi inter-religioase, în termeni care nivelează diferenţele inter-confesionale şi fac toate religiile egale, că o astfel de participare este nefolositoare şi păbugitoare, se propune ca Bisericile autocefale rămase să se retragă de asemenea din "Consiliul Mondial al Bisericii" şi să pună capăt acestui fel de dialoguri. Pentru aceasta, o decizie pan-ortodoxă nu este necesară, de vreme ce hotărârea de început de participare a fost luată separat. Singurul dialog care poate fi îndreptăţit de Evanghelie şi de Tradiţia Patristică este acela de a răspunde întrebărilor puse de acei heterodocşi şi persoane de alte religie care se apropie de bună voie pentru a afla mântuirea: "Ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?"[11] sau "Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?"[12]

2. Bisericile Ortodoxe, şi mai ales Biserica Constantinopolului, care este prima în cinste şi întâietate, să-şi revadă şi să-şi reconsidere relaţiile cu papismul, pe care toţi Sfinţii Părinţi, de la Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu al Efesului, Părinţi colivazi (Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Atanasie din Paros, Sfântul Macarie din Corint) până la, inclusiv, Sfântul Nectarie din Eghina şi Părintele Iustin Popovici, l-au considerat eretic şi nu "biserică soră."

3. Să fie respectate canoanele Bisericii care opresc rugăciunea în comun cu heterodocşii în general, în orice situaţi, şi nu doar în rugăciunea euharistică, după cum s-a sugerat de curând.

4. Să fie trimis un apel Bisericilor Ortodoxe care nu au consimţit, până acum, să-l primească pe papă în vizită în ţările lor, să rămână tari în această hotărâre. Poate cineva să-şi închipuie pe vreunul dintre Sfinţii Părinţi organizând recepţii pentru a-l cinsti şi îmbrăţişa pe Arie, Nestorie, Eutihie, etc.? De asemenea, să fie ştearsă inacceptabila înregistrare din calendarul Bisericii Greciei care consemnează vizita papei ca un mare eveniment istoric; să fie prevenită orice încercare de întoarcere şi repetare a unei asemenea vizite în viitor.

5. Să fie cercetată chestiunea inter-comuniunii Patriarhie Antiohiei cu monofiziţii [iacobiţi sirieni], cât şi recunoaşterea anumitor taine a acestor eretici [monofiziţi copţi] de către Patriarhia Alexandriei. Să se aplice principiul canonic potrivit căruia "cel ce se împărtăşeşte cu cei excomunicaţi este de asemenea excomunicat."

6. Să fie întărit şi încurajat dialogul intra-bisericesc (între ortodocşi) în duhul sinodalităţii, şi să nu fie mărginit doar la episcopi. Este, cel puţin vrednic de plâns faptul că dialogul cu diferiţi eretici şi cu ne-creştini este urmărit, în timp ce vederile de alte părere ale fraţilor de credinţă, care sunt defăimaţi drept fanatici, sunt respinse.

7. Să fie descurajate şi oprite schimbările şi inovaţiile liturgice, de vreme ce ele constituie o aplicare a principiilor ecumenismului, ale cărui scopuri sunt înfăptuirea unei închinări (unui cult) ne-dogmatic, care să uşureze primirea ereziei. Mai mult, bogăţia liturgică a Bisericii Ortodoxe nu aparţine nici unei Biserici locale. Ea este expresia vieţii Bisericii de-a lungul veacurilor, şi trebui păzită ca lumina ochilor.

8. Să li se prezinte clar conducătorilor bisericeşti de pretutindeni că, în cazul în care continuă să participe şi să sprijine pan-erezia ecumenismului - atât inter-creştin cât şi inter-religios - calea obligatorie, mântuitoare, canonică şi patristică a credincioşilor, clerici şi mireni, este aceea a excomunicării: în alte cuvinte, oprirea pomenirii episcopilor care sunt corăspunzători şi copărtaşi ereziei şi înşelării. Acesta nu este un recurs la schismă, ci mai degrabă la o mărturisire plăcută lui Dumnezeu, după cum au făcut şi Părinţii cei vechi, dar şi episcopii mărturisitori ai zilelor noastre, precum preţuitul şi respectatul fost Mitropolit al Florinei, Augustin, şi Părinţii din Sfântul Munte (Athos).

9. Să fie proclamat tuturor în sunet de trâmbiţă că ecumenismul şi dialogul necondiţionat cu heterodocşii şi ne-creştinii nu sunt de folos, ci vătămătoare, şi astfel nu o faptă a dragostei, ci doar a unui fel lumesc de a gândi; acestea sunt relaţii convenţionale, care nu au scopuri duhovniceşti, ci interese personale. Ele tocesc şi pătează phronema (mintea, gândirea) ortodoxă, prin amestecări şi confuzii, şi astfel fac rău credincioşilor, de vreme ce fără puritatea dogmelor, chiar şi în chestiunile de mai mică însemnătate, nimeni nu se poate mântui. Pentru ne-creştini şi heterodocşi, ele închid poarta mântuirii, împiedicându-i pe cei dintâi să-L vadă pe Hristos drept singura cale spre mântuire, şi oprindu-i pe cei din urmă de la a vedea Biserica Ortodoxă drept arca mântuirii, drept singura Biserică. Dumnezeu, în dragostea lui nemărginită pentru omenire şi pentru lume, vrea mântuirea fiecărui om. Dimpotrivă, diavolul, care este duşmanul mântuirii, luptă împotriva omului în tot felul din invidie şi ură.

Concluzie şi participanţi
 

În consecinţă, din dragoste respingem ecumenismul, căci dorim să oferim heterodocşilor şi ne-creştinilor ceea ce Domnul ne-a dat din belşug nouă tuturor înăuntrul Sfintei Sale Biserici Ortodoxe: anume, posibilitatea de a deveni şi de a fi mădulare ale Trupului Său.


COMITETUL ACADEMIC
• Arhipresbiterul Gheorghe Metallinos, Decan, Facultatea de Teologie, Universitatea din Atena
• Arhipresbiterul Teodor Zisis, Profesor, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Ioan Kornarakis, Profesor Emerit, Facultatea de Teologie, Universitatea din Atena
• Despo Lialiou, Preşedinte, Departamentul de Teologie Pastorală, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Gheorghe Theodoroudis, Profesor, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic

COMITETUL ORGANIZATORIC
• Preşedinte: Arhimandritul Iosif, Egumen, Sfânta Mănăstirea Xeropotamu, Muntele Athos
• Vice-preşedinte: Arhimandrit Sarantis Sarantos, Profesor, Seminarul Bisericesc Rizareios
• Secretar: Monahul Arsenie Vliangoftis Th.D., B.A.
• Membri: Arhimandritul Timotei Sakkas, Egumen, Sfânta Mănăstire Paraclitu
• Arhimandritul Marcu Manolis, Dir., "Uniunea Ortodoxă Pan-elenă"
• Arhimandritul Lavrentie Gratsias, Predicator, Eparhia Florinei, Prespei şi Eordei

LISTA PARTICIPANŢILOR:
• Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos şi Sf. Vlasie
• Mitropolitul Amfilohie (Radovic) al Muntenegrului şi Litoralului
• Mitropolitul Natanael de Nevrokop, Bulgaria
• Mitropolitul Ioan de Velesson şi Parabardario (FYROM)
• Episcopul Pantelimon al Ghanei, Patriarhia Alexandriei
• Episcopul Artemie de Raska şi Prizren, Biserica Ortodoxă a Serbiei
• Arhimandritul Iosif, Egumenul Sfintei Mănăstiri Xenofont, Muntele Athos
• Arhimandritul Dimitrie Vasiliadis, Secretar, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului
• Arhimandritul Maxim Kyritsis, Egumen al Sfintei Mănăstirii a Sfântului Dionisie, Muntele Olimp
• Arhimandritul Hristofor Tsiakkar, M.A. în Teologie, U.K., Secretar al comitetului sinodal pentru erezii a Bisericii Ciprului
• Arhimandritul Nicodim Barousis, Egumen al Mănăstirii Panaghia Chrysopodaritissa
• Arhimandritul Sarantis Sarantos, Profesor, Seminarul Bisericesc Rizareios
• Arhimandritul Ioanichie Kotsonis
• Ieromonahul Alexie Karakallinos
• Ieromonahul Nil Vatopedinul, Profesor, Facultatea de Drept, Universitatea Great Hellas, Calabria
• Ieromonahul Visarion şi Ieromonahul Leontie, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli (Petru Vodă), România
• Arhipresbiterul Gheorghe Metallinos, Decan, Facultatea de Teologie, Universitatea din Atena
• Arhipresbiterul Teodor Zisis, Profesor, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Arhipresbiterul Gheorghe Dragas, Profesor, Şcoala teologică Sfânta Cruce, Boston
• Arhipresbiterul Constantin Coman, Profesor, Facultatea de Teologie, Universitatea din Bucureşti
• Arhipreotul Valentin Asmus, Profesor, Facultatea Teologică din Moscova
• Arhipreotul Zourab Antadze, Biserica Ortodoxă a Georgiei
• Arhipreotul Constantin Stratigopoulos
• Arhipreotul Lambros Fotopoulos
• Preotul Paraschiv Agathonos
• Preotul John Reeves, Biserica Ortodoxă din America (OCA)
• Preotul Hristos Philiotis
• Preotul Peter A. Heers, Sfânta Eparhie a Kastoriei, Biserica Greciei
• Părintele Moise Atonitul şi monahul Arsenie Vliangoftis
• Părintele Luca de la Filoteu
• Părintele Nicodim Bilalis, Teolog şi Filolog
• Despo Lialilou, Preşedinte, Departamentul de Teologie Pastorală, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Dimitrie Tselengidis, Profesor, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Antonie Papadopoulos, Profesor Emerit, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Ioan Kornarakis, Profesor Emerit, Facultatea de Teologie, Universitatea din Athena
• Jean-Claude Larchet, Profesor Filozofie
• Teodor Yiangou, Profesor Asociat, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Nicolae Vasileadis, Teolog
• Constantin Cavarnos, D.D.
• Constantin Kotsiopoulos, D.D., Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Antonie Mironovici, Profesor, Departamentul de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Bialistok
• Panagiotis Sotirchos, autor-ziarist
• Nicolae Selişcef, membru a societăţii istorice ruse şi ziarist ortodox
• Andrei Papavasileiou, D.D.
• Grigorie Liantas
• Ivan Diaţekno, Profesor, Dneperopetrovsk
• George Metallidis, D.D.
• Christos Livanos, Preşedinte, frăţia ortodoxă "Sfântul Atanasie", Toronto, Canada
• Vasile Koukousas, D.D.
• Radu Preda, Facultatea de Teologie, Cluj-Napoca, România
• Sultana D. Lambrou, D.D., Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Anna Karamanidou, D.D., Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Daphne Varvitsioti, istoric

Parintele Arsenie - Despre ECUMENISM
 

Parintele Arsenie - Despre ECUMENISM 2010_1
http://www.youtube.com/watch?v=TjWn59NlccE

Parintele Arsenie - Despre ECUMENISM 2010_2
http://www.youtube.com/watch?v=HdsAOxq3eCQ

Mai frate acolo parintele Arsenie Papacioc le zice acelor greci un mesaj duhovnicesc foarte adanc,pe care eu nu prea il inteleg.
Le vorbeste despre o lupta cu propriile patimi (pacate), exemplu :"pune-te tu la punct".
Alt exemplu:
"Un cioban nu are alta misiune decat sa isi pazeasca oile lui si pentru oaia care rataceste isi lasa turma se duce dupa oaia aia asta inseamna sa fii prezent nu multumirea ca m-am culcat ortodox am visat ortodoxeste si m-am sculat ca un ortodox...etc"
"Lumea care trebuie pusa la punct nu e lumea dinafara (e) lumea din tine,pune-te tu la punct".

Bineînţeles că primordială în viaţa fiecărui creştin este lucrarea sa interioară, însă după cum tot acelaşi părinte Arsenie spunea mai devreme în acelaşi interviu, este nevoie şi de propovăduire.

Premizele teologice eronate ale primatului papal
 

Premizele teologice eronate ale primatului papal 1
http://graiulortodox.wordpress.com/2...-si-papistasi/

Premizele teologice eronate ale primatului papal 2
http://graiulortodox.wordpress.com/2...partea-a-doua/

Premizele teologice eronate ale primatului papal 3
http://graiulortodox.wordpress.com/2...lui-papal-iii/

Ecumenismul – Semnul vadit al apropriatei veniri a Antihristului
 

Ecumenismul – Semnul vadit al apropriatei veniri a Antihristului
http://apologeticum.wordpress.com/20...antihristului/

Exista doua directii de atac ale ecumenismului ! De cele mai multe ori ne trezim ca un episcop a luat-o pe aratura, insa mult mai primejdioasa mi se pare incapacitatea tinerilor de a mai accepta constrangerile ortodoxe..Am observat ca, fie incep sa-si construiasca propria religie , fie se duc catre un cult crestin mai permisiv. Am intalnit si varianta: "eu iau ce-i mai frumos din toate religiile""

Să nu uităm , noi şi mai ales cei ce sunt puşi spre păstorireat noastră !
 

<<EPISCOPUL , SAU PREZBITERUL , SAU DIACONUL, ÎMPREUNĂ CU ERETICII RUGÂNDU-SE , SĂ SE AFURISEASCĂ NUMAI , IAR DE AU DAT LOR VOIE , CA UNOR CLERICI A LUCRA CEVA , SĂ SE CATERISEASCĂ >>. - Pidalion ( Carma Bisericii Ortodoxe ) -

Problema este că, datorită sesiunilor de "dialog teologic mixt", s-ar putea ca aceia care în realitate sunt eretici să fie decretaţi ca şi cum nu ar fi eretici, iar în acest caz nu se va mai prea putea obiecta. Practic astfel de canoane s-ar putea să devină complet irelevante şi inaplicabile în cazul în care în urma sesiunilor de "dialog teologic" ecumeniste se va ajunge la concluzia că ereticii, care nu vor să renunţe la erezii, nu ar fi de fapt chiar aşa de eretici.

Adevarat!
 

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...41&postcount=1

Adevarat.O! Unde este Doamne spiritul Ortodoxiei ?

Da ai dreptate . . . moda : " fundului in doua luntrii " , si nu numai !

Vine , vine necuratul!Caderea in parte a Bisericii va fi semnul venirii sale.. Ecumenismul si Ereziarhii sunt ante-mergatorii lui..

biserica curva a necinstit ortodoxia

Nadejde , frate ! Sa deschidem bine ochii pe unde pasim si mai ales ce duhovnici ne alegem .

Doamne miluieste!

"Dan va judeca pe poporul său, ca pe una din seminţiile lui Israel.Dan va fi şarpe la drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul. În ajutorul Tău nădăjduiesc, o, Doamne!" - Facere 49:16-18

Chiar dacă unele mădulare din trupul Bisericii ortodoxe sunt bolnave, totuşi harul lui Dumnezeu lucrează şi prin ele.
Să nu ne pierdem încrederea, Tainele Bisericii noastre sunt valide!

De ce vorbesti la viitor? Tu inca n-ai auzit ca Patriarhul Ecumenic Athenagoras a ridicat in 1965 anatema de la 1054, ca majoritatea Bisericilor Locale au semnat acordul de la Balamand in 1993, iar cele care n-au facut-o au pastrat, bine – merci, comuniunea deplina cu cele care au facut-o, validind astfel absolut toate ereziile din ultima mie de ani a Bisericii Papei? Oare nu stii ca prin acordul de la Chambesy din 1990 au fost inmormintate anatemele impotriva monofizismului primind astfel si aceasta erezie de buna si chiar “pe bune” pentru ca Patriarhiile Damascului si Alexandriei cuminica monofiziti si le recunosc “tainele” de multa vreme deja in teritoriile pe care le pastoresc? Ai avut curiozitatea sa citesti documentul de la Durau incheiat in 2004 cu privire la botez ca sa vezi cum, dupa teologii Diavolului, singura deosebire intre botezul ortodox si cel luteran sta doar in forma?

Cam ce ar trebui sa se mai intimple ca sa intelegi ca ai de multa vreme o problema? una mare de tot: ca de viata si de moarte!

Carmen FUNIERU, unde in invatatura ortodoxa este scris ca unele din madularele (clerul) Bisericii Ortodoxe pot fi si bolnave (eretice) si ca Harul lui Dumnezeu lucreaza si prin ele?!

Danut7, de cind exista ereziarhi in Biserica Ortodoxa?!

Eu inteleg ca Adevarul de multe ori nu ne convine, dar cred ca ar fi mai bine sa ne taiem limbile decit sa mintim hulind impotriva Duhului Sfint pentru ca un asemenea pacat nu-ti va fi iertat nici pe lumea cealalta!

Carmen,

Ceea ce ai spus tu este o mostra din gandirea Sinodului in Rezistenta chiprianit din Grecia, cum ca ereticii ar fi madulare bolnave ale Bisericii; si chiar si prin ei lucreaza Duhul Sfant. Si in acelasi timp, o mostra de gandire ecumenista, de gandire bolnava, in spiritul celei mai covarsitoare erezii cu care a fost pusa fata in fata Biserica, nu biserica ca o parasinagoga a satanei (aceea implicata in ecumenism si serghianism).

Afirmatia este FALSA, FALSA, FALSA, de o mie de ori FALSA. Cum poate lucra Duhul Sfant prin eretici, cand acestia sunt cu totul si cu totul in afara Trupului mantuitor al Bisericii, propagand minciuni (false teze/teorii ecleziologice despre Domnul Iisus Hristos, Preasfanta Lui Maicuta, Sfinti, Biserica, Sfanta Traditie, s.a.m.d ?

De cand exista ecumenisti.

Deci, stilist ? BOR este eretica ? Cine se impartaseste intr-o biserica unde s-a pomenit IPF Daniel la Liturghie merge in iad ?

Asa o fi, Danut7, in Biserica Ecumenista, dar sa stii ca in Biserica Ortodoxa nu exista “ierarh” care marturiseste constient si public erezii. Pe unii ca acestia ii exclude Dumnezeu Insusi din Biserica chiar inainte de a apuca sinoadele sa o faca (ceea ce nu este cazul in situatia in discutie, care este mai clara decit cristalul – vezi anatema ROCOR impotriva ecumenismului, ecumenistilor si a celor in comuniune cu ei). Arienii nu si-au spus niciodata Biserica Ariana si n-au incetat o clipa sa-si zica catolici (ortodocsi), dar nu cred ca cineva i-a socotit vreodata ca facind parte din Biserica lui Hristos. Asa si cu ecumenistii de astazi, calca cu buna stiinta in picioare Sfinta Traditie si isi bat joc de singele sfintilor varsat pentru Credinta si nu mai prididesc sa-si laude “ortodoxia”, dar nu pacalesc decit pe cei care vor sa se lase pacaliti. Daca ma insel sa-mi spui si cum, pentru ca eu n-am auzit ca Hristos sau Duhul Sfint sa fi dat vreodata prin Sfintii Bisericii dispensa pentru ereticii vremurilor noastre ca sa fie tinuti in Biserica Dreptcredincioasa!

Si sa mai stii ca toti cei care maninca piinea si vinul ecumenistilor (ereticilor) sint ca si ecumenistii si de aceeasi osinda or sa aiba parte. Asta nu o spun eu, ci Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe.

Exact. Toti care nu se leapada de IPS Daniel Ciobotea, datorita ereziilor propovaduite in public (cu capul descoperit, cf. Canonului XV al Sinodului I-II Constantinopol) de acesta (erezia ECUMENISMULUI, sSaptamana de Rugaciune comuna cu toti ereticii de pe fata pamantului -romano- si greco-catolici, protestanti, neo-protestanti si anglicani), lasandu-se manevrati de "teologia" criminala de sorginte ecumenista a acestuia, vor pupa la sfarsitul vietii pamantesti talpa iadului ca si IPS-ul, ca si toti ereticii. Erethorn, unde a lasat Domnul si Sfintii Parinti invatatura despre stilisti? Nu crezi ca termenul este o inventie chiar a celor ce au schimbat cu buna stiinta Sfanta Traditie (datele de tinere a sarbatorilor, staturate de Sfintele Sinoade Ecumenice si Locale ale Bisericii - ma refer la cele recunoscute, nu la cele talharesti) prin adaugarea unui nr. de zile la calendarul statuta prin hotararea Sfintilor Parinti adunati in Sinodul I Ecumenic de la Niceea (an 325 d. Hristos) - ereziarhii papali + toti patriarhii Constantinopolului incepand cu talharul mason Meletie Metaxakis + patriarhii bisericilor oficiale, cazute in pan-erezia ecumenista ?!
Asa ca batjocorirea ta cu termenul "stilist" nu ma atinge, ti se potriveste cred tie si tuturor innoitorilor Sfintei Traditii a Bisericii lasate de Sfintii Parinti (nu spune chiar Sfantul Apostol Pavel - citat aprox., "Chiar si inger din cer de ar fi, daca propovaduieste alta Evanghelie decat aceasta pe care o propovadui m noi (si se refera la Sfintii Apostoli), anatema sa fie".