|
VIRTUȚILE CIVICE ALE RELIGIEI ȘI ALE ATAȘAMENTULUI FAȚĂ DE NAȚIUNE
Civismul face legătura între interesul personal și interesul național. Împrejurările actuale nu permit individului să se implice în viața Națiunii. Avem prin urmare nevoie de civism. De aceea ar trebui să cultivăm vituțile civice ale Religiei și ale Patriotismului. Teoretic riscul blocării mecanismelor sociale din cauza egoismului nostru e mic pentru că avem nevoie de semenii noștri. Fără ceilalți suntem slabi dar pentru a le obține sprijinul trebuie să-i sprijinim. Descoperim astfel că interesul personal se confundă cu interesul național. Dar practica diferă de teorie. Suntem mai puțin clarvăzători în realitate. Singurele lucruri care ne procupă sunt treburile proprii și confortul nostru material. Cu greu putem fi convinși să ne implicăm în viața Națiunii și chiar dacă dorim s-o facem nu putem. Viața privată ne e atât de activă, atât de agitată, atât de ocupată de muncă, atât de plină de ispite că nu ne mai rămân energie și timp pentru a ne ocupa și de altceva. Consecința acestui egoism asocial e dispariția moralității și materialismul miop, înclinații care se pot dovedi distructive pentru Națiune pe măsura ce Statul preia sarcini de la care noi ne sustragem. Astfel Statul s-ar putea vedea nevoit să accepte emigranți străini pentru a evita urmările depopulării Țării. Religia și Patriotismul pot combate o tendință atât de funestă. Într-adevăr Religia și Patriotismul ne unesc. Doar Religia și Patriotismul ne pot determina să avem toți același țel. Credința în Dumnezeu, atașamentul față de Națiune sunt virtuți care ne asigură coeziunea. E puțin probabil să ne mobilizăm vreodată pentru bunăstarea omenirii. Omenirea e o abstracție prea insesizabilă pentru mintea omului. Ar trebui să credem mai curând în ce ne e aproape și în experiența concretă. Bunăstarea, forța Țării ne sunt la fel de folositoare ca rezultaele propriei noastre munci. Dacă lucrurile în Țară merg bine ne e bine la toți. Conducătorii noștri ar trebui să ne regenereze disciplina morală dându-ne motive de mândrie națională și mari provocări. Aș vrea să ni se ofere o idee mai cuprinzătoare despre noi înșine și despre Patrie. O mare provocare ar putea fi reconstrucția industriei noastre grele și a sistemelor de irigație din agricultură. Să renunțăm la disciplina morală care se naște din Religie și din sentimentul național înseamnă să ne expunem singuri celor mai mari pericole. Lipsa credinței în Dumnezeu și indiferența față de problemele Națiunii scad capacitatea de apărare a Țării, risc mortal în jocurile de putere internaționale. Să nu uităm niciodată tragicul an 1940 când ne-a fost răpită o treime din teritoriul Țării cu o populație de zece milioane de oameni în marea lor majoritate români! Întreținerea sentimentului religios și a sentimentului național e condiția de bază a asigurării linștii în interior și a păcii în exterior. Avem aliați dar dacă așteptăm totul de la ei nu ne vor ajuta. Pe de altă parte sentimentul religios și sentimentul național ne conferă acea noblețe morală care ne lărgește orizontul dincolo de interesele noastre înguste. Dobreanu Anca |
SĂ REZISTĂM!
Politica e consecița ideii pe care ne-o facem despre ce e drept și sănătos. Ea nu e bună, nu e mare decât dacă politicienii înțeleg ce e conform firii și vieții. Calitatea cea mai prețioasă a marilor conducători de popoare a fost că s-au identificat cu popoarele lor, adică au intuit ce e firesc, ce asigură creșterea și dezvoltărea armonioasă a vieții. Această intuiție s-a bazat și pe înțelegerea a ceea ce e posibil. Alexandru cel Mare, Attila, Napoleon au eșuat pentru că au ignorat proporțiile, ei nu au văzut limitele posibilului. Înțelepții ascultă vocea Țării. Ei percep forțele benefice, le evocă, le lasă să acționeze pentru că știu că ele asigură sănătatea și puterea Națiunii. Nu prea putem să ne bazăm pe clasa noastră politică, de aceea noi, cei mulți, trebuie să reprezentăm sănătatea, să păstrăm contactul cu proporțiile și cu natura lucrurilor. Aceasta e în prezent funcția noastră, postul nostru de luptă. Împotriva imposturii, să fim ambasadorii adevărului. Împotriva machiavelismului, să fim campionii loialității. Împotriva lichelelor, să fim de partea oamenilor cinstiți. Împotriva duplicității, să fim apărătorii cinstei. Împotriva spălării creierelor, să proclamăm drepturile bunului simț. Să fim partizanii curățeniei morale. Să refuzăm să fim sclavii lăcomiei și patimilor și să revendicăm libertatea vieții. Să respingem samsarul și să preferăm omul. Misiunea noastră cea mai profundă și cea mai fecundă e să opunem o altă concepție despre om aceleia care ne e impusă. Să rezistăm înseamnă să apărăm conculziile ce se pot trage pentru fiecare împrejurare din această concepție diferită. Pârvu Ana Maria |
INDIVID ȘI NAȚIUNE
Individul se naște într-o familie care aparține unei colectivități, unei Națiuni. Copilul fiind slab are nevoie de familie, de colectivitate, de Națiune pentru a se dezvolta. Ele îl primesc și-l cresc, ele sunt mai presus de el. Nu trebuie spus: Om, Națiune ci Națiune, Om. Omul asociat Națiunii, orânduit și eliberat prin această asociere, e mai apt pentru o viață superioară, viața în societate. El face astfel mai puțin pentru sine și mai mult pentru ceilalți. Colectivitatea e atât de puternică încât niciun individ nu se poate împlini dacă nu se integrează în ea și dacă nu e susținut de ea. Adevăratul Eu, eul spontan, e un Noi sau nu are sens. Suntem strămoșii noștri, părinții noștri, frații noștri, suntem Națiunea noastră. Suntem orașele, satele, peisajele noastre, suntem Țara noastră. Societatea nu e rezultatul unei înțelegeri între indivizi bazată pe un contract ci un agregat natural. Societatea nu e alesă de membrii săi cum nu sunt alese sângele, Patria, religia pe care am primit-o la botez, limba maternă și tradiția. Ele ne sunt impuse și chiar dacă nu le dorim nu ne putem lipsi sau dezice de ele. Facem parte din categoria ființelor care trăiesc în grup. Viața în societate răspunde uneia dintre nevoile fundamentale ale naturii naturii noastre. Nu putem să nu fim fideli sângelui nostru, nu putem să nu fim atașați de Patria noastră, de credința noastră creștin ortodoxă, de limba noastră maternă și de tradițiile noastre pentru că sunt ființa noastră și sufletul nostru. Pentru un om realist, care știe istorie, adevărații garanți ai drepturilor individului sunt Națiunea, Patria și Religia. Dacă vom avea o societate solidă în care familia e puternică, drepturile primordiale fie că sunt religioase, casnice sau școlare vor fi apărate. Dacă vom avea asociații puternice, profesionale mai ales și celelalte drepturi esențiale vor avea bază și temei. Dacă vom avea un Stat puternic, bine construit principalele interese existente în societatea noastră vor fi efectiv reprezentate în sfera puterii. Altfel nu vom avea decât grupuri care se confruntă între ele, interese care se anihilează reciproc și lipsă de operativitate în luarea unor decizii importante pentru Națiune și Țară. Într-o societate bine organizată individul nu e opus colectivității ci intergrat în ea. O legislație axată doar pe individ, fără să țină seamă de poziția acestuia în familia sa, în categoria sa socială, în Țara sa, la locul său de muncă, nu poate apăra drepturile nimănui. Predescu Virgil |
LIBERTATE ȘI AUTORITATE
Cu cât devenim mai buni cu atât devenim mai liberi. Libertatea noastră depinde de virtuțile noastre. Libertatea e o forță care are tăria celor ce beneficiză de ea. Libertatea concretă se identifică cu autoritatea. Doar libertatea Țării poate da putere reală instituțiilor Statului. Libertatea e prin urmare putere. Cei ce dau dovadă de slăbiciune nu sunt liberi. Forme ale puterii sunt forța intelectuală, forța morală și forța fizică. Toate sunt exercitate de oameni asupra oamenilor. Libertatea și autoritatea se codiționează reciproc. Autoritatea e libertatea ajunsă la perfecțiune. Ideea de autoritate nu contrazice ideea de libertate ci o desăvârșește și o completează. Libertatea capului de familie e o autoritate. Libertatea Bisericii e o autoritate. Toate libertățile reale sunt autorități. Libertatea opusă autorității nu are nimic comun cu ordinea firească a vieții. Predescu Virgil |
PATRIA
Patria nu e cosecința unui contract, ea nu e rezultatul unei tocmeli. Nu suntem români pentru că așa ne-am învoit. Patria e un mediu social și cultural natural sau, ceea ce e același lucru, istoric. Principala sa caracteristică e nașterea. Nu ne alegem Patria așa cum nu ne alegem părinții. Ne-am născut români așa cum ne-am născut Mușat, Basarab sau de Hunedoara. E un fenomen ereditar. Totul ține de sânge și de legăturile de rudenie. Sângele, legăturile de rudenie sunt indestructibile și nu se pot renega. Principiul ereditar e esențial. Așa ne-o sugerează cuvântul Patrie (pater = tată), așa reiese din cuvântul Națiune (natio = naștere). Patria ne asigură resursele necesare existenței noastre ca popor și ne e cămin. Datorită Patriei suntem veșnici. Pentru viața pe care ea ne-o dă îi suntem datori cu viața noastră. România nu e o adunătură de indivizi mânați de aceleași interese, ci un corp de familii înrudite care trăiesc. Cu siguranță Patria trebuie să fie dreaptă. Dar nu asta e problema când e vorba de practicarea patriotismului ci ființa Patriei, viața sau forța ei. E aberant să te tot plângi de sărăcie, de nedreptate sau de orice altceva dacă nu faci nimic pentru Patrie. Ne iubim părinții pentru că sunt părinții noștri independent de calitățile lor. Ne vom iubi Patria chiar dacă nu e așa cum am dori-o. Părinții pot greși, îi cinstim. Patria ne dezamăgește, o vom apăra. Dreptatea nu va avea nimic de pierdut din asta. Fără o Patrie reîntregită, independentă și liberă, sau pur și simplu fără o Patrie, dreptatea nu e decât un vis. Predescu Virgil |
NAȚIUNEA
Națiunea e cea mai mare, cea mai puternică și cea mai solidă comunitate umană. Fără Națiune omul e neajutorat. El își pierde orice protecție, orice sprijin, orice ajutor. Desființarea Națiunii nu-l scapă nici de lipsuri, nici de abuzuri, nici de umilințe. Tot ce omul reprezintă, tot ce are, tot ce iubește depinde de existența Națiunii. Ca să se apere el trebuie să apere Națiunea. Națiunea e mai presus decât oricare dintre noi. Apărarea întregului se impune părților. Națiunea înaintea grupurilor de interese. Națiunea înaintea afacerilor. Să te naști în România, chiar și în cea mai săracă familie, înseamnă să te naști posesorul unui capital imens și al unui privilegiu sfânt. Înseamnă să porți cu tine, în tine, un titlu de moștenire. Înseamnă să dobândești niște posibilități de progres moral și material pe care mulți nu le au. Trecutul nostru istoric merită admirața noastră, prezentul devotamentul nostru. Faptul că există o Românie, că această comoară teritorială, intelectuală și morală a ajuns prin secole până la noi e o binefacere pe care trebuie s-o transmitem mai departe. Nu suntem o Națiune prea numeroasă. Limba pe care o vorbim, credința și tradițiile noastre s-au păstrat pentru că România nu există doar prin cei vii. Douăzeci de milioane de oameni vii, da, dar un miliard de oameni morți. Iată forța noastră! Alături de noi sunt toți acei care în trecut au udat pământul Țării cu lacrimi, sudoare și sânge. Predescu Virgil |
BISERICA
Unii dintre noi nu văd pe chipul sfânt al Bisericii decât bube: părinți bigoți, vreun preot care nu le plăce, slujbe care li se par prea lungi. Dar oare aceasta e Biserica? Tot ce s-a făcut bine de la Hristos până acum s-a făcut prin creștinism și Biserică. Pentru cine vede degradarea omului Biserica e instituția cea mai binefăcătoare. O lume care s-a îndepărtat de Dumnezeu caută în orgiile trupului și gândului o împlinire iluzorie. Într-o astfel de lume Biserica, mereu aceeași, mereu tânără, își apără cu hotărâre Adevărul. Mesajul Bisericii, același de două mii de ani, e mai actual ca niciodată. Prin mesajul Bisericii și doar prin el oamenii au aflat că sunt cu toții frați pentru că sunt fii aceluiași Tată. Mesajul Bisericii le-a redat celor mai sărmani, celor mai disperați încrederea în viitor. Codul moral al Bisericii e la fel de actual. El păstrează semnificația dată de Dumnezeu omului și popoarelor. Datorită lui omul nu a devenit cea mai periculoasă fiară a creației. Datorită lui popoarele împinse pe calea viciului și pierzaniei se pot salva. Ne gândim mult în ultimul timp la criza economică, la politică, la alegeri. Suntem la fel de preocupați de spritualitatea creștină fără de care am compromite totul? Tomescu Ionuț |
RĂZBOIUL ECONOMIC
Războiul economic e o realitate a lumii în care trăim. El nu cunoaște perioade de pace sau armistiții. El se desfășoară în mijlocul nostru și împotriva noastră. Pierdem o luptă de fiecare dată când înstrăinăm o întreprindere, de fiecare dată când bogății ale solului și subsolului românesc sunt îsușite de alții, de fiecare dată când banii noștri, dați pe mărfuri din import, se duc în alte Țări. Avem multe resurse naturale și mulți le râvnesc. Problema nu e dacă aceste resurse vor fi exploatate, ci dacă ele vor fi exploatate de noi și pentru noi sau de alții și împotriva noastră. De altfel alternativa aproape că nu mai există, lupta a început și am pierdut deja teren. Trebuie să ne apărăm împotriva forței înspăimântătoare a banului pe care niciun principiu nu-l domină, pe care nicio putere politică nu vrea să-l țină în limitele lui. Singura alegere care ne rămâne e aceasta: sau redevenim stăpâni la noi în Țară, sau ne resemnăm pentru totdeauna cu soarta unui popor de șerbi. E dreptul nostru de a fi și de a rămâne în români în România. Să fim români și să rămânem români în Patria noastră e chiar mai mult decât un drept, e datoria și misiunea noastră. Avem nevoie deci de un Stat puternic și independent economic pentru a ne putea apăra ființa națională. Economicul și Naționalul depind unul de altul. Pentru binele Națiunii Statul are obligația să-și asume și îndatoriri de ordin economic. Indiferent de domeniul în care Națiunea e amenințată Statul trebuie să intervină. Am privit mult timp cu indiferentă la declinul Națiunii. Cred însă că nu vom mai vedea cu aceiași ochi acest spectacol dureros pentru că tot mai mulți dintre noi se simt răniți de el în sufletul, în mândria și chiar în ființa lor. Declinul Națiunii poate fi oprit și trebuie oprit. Pârvu Ana Maria |
E DEPRIMANT!
Ce se face la noi, evident în numele drepturilor omului, e deprimant. S-a legalizat avortul, s-au legalizat raporturile sexuale între persoane de același sex, s-au legalizat drogurile „ușoare”... Trăim mai bine? Nu cred. Mă surprinde că nu s-a găsit timp pentru elaborarea de legi care să reglementeze situații cu adevărat grave. Stăm rău din punct de vedere economic, trebuia să stăm rău și din punct de vedere moral? Deveneam cumva prea puternici ducând o viață normală și am fi refuzat hamul? O libertate din care a ne iubi Țara și Neamul, a trăi firesc și curat nu fac parte e un nonsens. Eu una detest să mi se impună idei și comportamente pe care conștiința mea nu le agrează. Popescu Angela |
ATUNCI ȘI ACUM
Am fost învățată încă din primii ani de viață să iubesc și să respect România. Tata a luptat pentru ea în ambele războaie mondiale. Mama, ardeleancă, s-a temut să n-o piardă fiindcă foarte mulți voiau să ne ia teritorii. În perioada interbelică am trăit liniștiți și acasă nu am dus lipsă de nimic deși nu am fost bogați. Mama nu avea servici pentru că pe vremea aceea femeile se puteau dedica familiei. Dar câtă muncă nu era și acasă! Totuși nicio femeie nu se plângea. Erau mulțumite că se pot consacra în întregime soțului și copiilor. Nu beneficiam de confort, nu aveam apă curentă. Era o fântână în curte dar apa ei era sălcie. Trebuia să mergem după apă cu gălețile la o fântână aflată la vreo cinci sute de metri de casă. Televiziune nu exista, nu aveam aparat de radio, nu aveam mașină, dar căldura căminului compensa toate aceste lucruri la care nici măcar nu ne gândeam. Dacă cineva ne-ar fi spus să emigrăm pentru că se trăiește mai bine în străinătate i-am fi râs în nas. Aveam pământ și datorită lui eram proprii noștri stăpâni. De ce să fi devenit de bunăvoie slugi la străini? Duminica dimineața ne îmbrăcam cu cele mai bune haine pe care le aveam și mergeam la Biserică. După slujbă ne vizitam prietenii sau ne invitam prietenii la noi și la o cană de vin făcut în casă cei mari vorbeau de câte în lună și-n stele. Bineînțeles ne duceam și la școală unde totul era bine. Elevii nu se băteau între ei sau cu profesorii. Noi ne iubeam și ne respectam profesorii. Câți din cei din generația mea nu le datorează totul! Învățătura, continuarea educației începută acasă încă din fragedă copilărie. Părinții noștri erau severi, dar cum spuneau ei „era spre binele nostru”. Și aveau dreptate. Ne formau, ne îndrumau. Apoi, prin 1933, au început să se adune nori deasupra capetelor noastre. Se vorbea de criza economică, de tulburări sociale, se auzea că va fi război. Brusc, noi copii, am îmbătrânit. Copilăria ni se terminase iar adolescența ni se anunța sumbră. Conducătorii noștri spuneau că eram la adăpost de orice agresiune. Sistemul nostru de alianțe le părea etern și indestructibil așa că nu au făcut nimic. Tata era mereu mânios din cauza asta. În 1940, într-unul din cele mai grele momente din istoria noastră, am fost singuri și fără niciun sprijin din afară. În acel an Hitler, Mussolini și Stalin ne-au cerut ultimativ să satisfacem pretențiile teritoriale ale Țărilor vecine și ne-au amenințat că dacă vom rezista Statul ne va fi distrus și întregul teritoriu împărțit. Astfel ne-a fost răpită o treime din Țără cu o populație de douăsprezece milioane de oameni, majoritatea români. Atunci, în 1940, ne-am simțit mai atașați ca oricâd de Patria noastră. Pe 22 iunie 1941 am intrat în război ca să ne eliberăm frații. Toți bărbații din sat în stare să poarte arme au plecat pe front. Tinerii de șaispreze, șaptesprezece ani au spus că au optsprezece ani ca să poată fi mobilizați. Fetele s-au înrolat ca infirmiere la spitalele de campanie. Și eu am fost infirmieră. Tata a căzut în timpul luptelor pentru eliberarea Basarabiei. Fratele meu a căzut la cotul Donului. Războiul a ținut patru ani. Au venit după aceea pacea, ocupația sovietică, comunismul, revoluția, declinul, depopularea Țării... Ne obișnuim repede cu toate. Poate prea repede. Și acum? Stamate Lucreția 92 de ani, învățătoare pensionară |
UNIRE PENTRU TOTDEAUNA
1 august 1917 Draga mea, Nu mai stau într-o tranșee plină de praf ci pe un pat curat de spital. Ieri pe la prânz am primit ordin să atacăm o poziție inamică. Pentru a ajunge la ea a trebuit să evităm obuzele, gloanțele și să ne croim drum prin sârma ghimpată. La vreo cincizeci de metri de poziția pe care o atacam un glonț m-a lovit în abdomen. M-am prăbușit zvârcolindu-mă de durere. Sanitarii m-au luat și m-au dus la spital. Spitalul e într-o fostă școală pe jumătate arsă. Aici mi s-a spus că glonțul mi-a distrus ficatul și că nu mai am mult de trăit. Vă sărut pe tine și pe copii. Nu plânge! Moartea celui care a luptat pentru Patrie nu e cu adevărat moarte ci opusul ei. O astfel de moarte învinge moartea și-i dă un sens pe care altfel nu l-ar avea. Locotenent Amariei Dumitru, regimentul 42 9 august 1917 Draga mea, Îți scriu ca să-ți spun că nu mai întorc acasă. Te rog nu plânge, fii tare. În timpul ultimului atac o schijă mi-a retezat brațul stâng și rana mi s-a infectat. Medicii spun că mai am doar câteva zile de trăit. Când vei primi scrisoarea mea probabil că voi fi mort. Spun-le copiilor că mi-am făcut datoria și când vor fi mari îndeamnă-i să urmeze o școală militară. Vom avea o Țară mare, frumoasă și bogată și va trebui s-o apărăm. Te iubesc. Am fost atât de fericiți împreună! Mă alină gândul că ne vom revedea cândva în rai. Atunci eu nu voi mai muri și tu nu vei mai plânge. În ultimele mele clipe îți voi rosti numele. Rămâi cu bine! Dumnezeu să vă ajute pe tine și pe copii. Soldat Culea Petre, regimentul 35 Ei au luptat și au murit ca să fim uniți. Să le cinstim memoria rămânând uniți. Unire acum, unire pentru totdeauna. TRĂIASCĂ ROMÂNIA! |
PATRIOTISMUL
Războiul nu încetează niciodată. El e aplicarea în lumea omului a legii antagonismului care guvernează universul. Pacea nu e decât o continuare a lui în alt mod și cu alte mijloace. Formele de manifestare ale războiului sunt: lupta armată, discreditarea a tot ce permite unei Națiuni să existe, cultivarea cultului plăcerii, răspândirea discordiei printre cetățeni ș.a.m.d.. Prima îndatorire a unei Națiuni e, prin urmare, apărarea. Asigurarea apărării presupune practicarea unor virtuți sociale între care cea dintâi e patriotismul, dragostea de Patrie. Cine nu-și iubește Patria n-o apără. Omul e o ființă socială și datorită instinctelor sale superioare s-au format succesiv familia, clanul, Națiunea. Membrii acestor asocieri erau uniți prin legături comune de sânge, de muncă și de protecție împotriva primejdiilor. Pentru a putea trăi societățile au însă nevoie de resursele unui teritoriu. Deveniți sedentari oamenii au început să îndrăgească pământul care-i hrănea. Așa a apărut ideea de Patrie. Patria nu e numai o expresie geografică. Patria aparține ordinii morale. Ea e totodată locul unde ne-am născut, familia, prietenii și societatea din care facem parte. Patria trebuie iubită și cu bune și cu rele. Ne iubim părinții chiar dacă sunt aspri și inflexibili. Ne iubim Patria chiar dacă nu e încă așa cum am dori-o. Patriotismul e principala virtute a omului. Pe locuitorul unei Țari libere această virtute îl va determina să-și susțină Statul. Pe locuitorul unei Țări în care domnește abuzul, corupția și sărăcia această virtute îl va face să reacționeze împotriva înjosirii generale. Patria ne e la fel de necesară ca familia și căminul pentru copil. Nu e firesc să avem pentru ea, ca pentru o mamă, dragoste și recunoștință? Tomescu Ionuț |
VIRTUȚI PATRIOTICE
Patriotismul nu e o iubire contemplativă sterilă. El presupune obligații și sacrificii reciproce zilnice. Să admirăm frumusețea și bogățiile Patriei dar să nu uităm că ne putem bucura de ele doar datorită jertfei de sânge a înaintașilor. Toți avem o datorie față de Patrie încă de la naștere. „Patria, care ne-a dat viața, hrana și educația, ne cere să ne facem datoria față de ea în fiecare clipă și mai ales când e în primejdie”, spune Cicero. Îndeplinindu-ne îndatoririle individuale și sociale contribuim la binele Patriei care e binele nostru al tuturor. Cea mai grea dintre îndatoririle noastre e apărarea Patriei pentru că implică practicarea altruismului și a celor mai înalte virtuți. Curajul e definit de obicei ca vitejie în lupte și sânge rece în mijlocul primejdiilor. Am moștenit de la daci vitejia lor admirabilă și istoria noastră e plină de fapte eroice. Dar curajul, definit astfel, e doar bravură și ține de temperament. Adevăratul curaj e energia morală, tăria sufletească, forța de a rezista tuturor adversităților. E cea mai dificilă virtute, cea mai glorioasă și produce cele mai puternice efecte. Ea cuprinde mărinimia, răbdarea, statornicia, perseverența și e un zid de apărare indestructibil. Romanii au posedat această virtute în cel mai înalt grad și de la ei o avem și noi. Energia morală ne-a susținut în vremuri grele și datorită ei am dăinuit. Încrederea în sine asigură succesul în viață și în război. Popoarele care au crezut în ele însele au rezistat. Încrederea în tine îți dă forță să lupți. Popoarele care, dimpotrivă, s-au lăsat cuprinse de descurajare au dispărut. Cea mai bună dovadă de devotament față de Patrie e menținerea ordinii. Ordinea se menține prin respectarea legilor, prin combaterea discordiei și prin evitarea violențelor. Vom trăi mai bine doar dacă suntem prudenți și înțelepți. Patriotul trebuie să iubească ordinea la fel de mult ca libertatea. Libertatea e cel mai de preț bun al omului și ordinea cel mai sigur mod de a beneficia de ea. Când cetățenii nu mențin ordinea Statul e slăbit și amenințat cu ruina. Păstrarea ordinii se numește disciplină civilă. Disciplina civilă dă forță Națiunii. O virtute patriotică e și moralitatea. Desfătările, plăcerile, lipsa cumpătării au dus la dispariția mai multor Țări ca înfrâgerile militare. Desfrâul face grele acțivitățile de care depinde apărarea Patriei. Credeți că oameni, care dorm vlăguiți de dezmăț, vor găsi în ei forța și curajul de a respinge dușmanul dacă sunt treziți brusc? În interesul Patriei trebuie să ne înfrânăm. Viața obișnuită impune și ea practicarea unor vituți patriotice. Îndeplinirea conștincioasă a activităților zilnice cere aproape tot atâta energie ca faptele eroice. Una din virtuțile importante ale cetățeanului e hărnicia. Hărnicia e extrem de folositoare Patriei. Plugarul și muncitorul care-și fac sârguincios munca, savantul și artistul, care îmbogățesc societatea cu descoperirile și creațiile lor, contribuie enorm la binele comun. Predescu Virgil |
PATRU LUMÂNĂRI
Autor necunoscut Era în seara de dinainte de Crăciun. Patru lumânări ardeau sub icoana lui Iisus. Era atât de liniște în încăpere că se putea auzi ce vorbesc. Prima lumânare spuse: „Eu sunt Pacea! Nimeni nu reușește să mă țină aprinsă. Mă voi stinge.” Și flacăra Păcii începu să se micșoreze apoi se stinse complet. A doua lumânare spuse: „Eu sunt Credința! Lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu. Nu are rost să mai ard multă vreme.” Abia termină Credința de vorbit că o boare o stinse. Tristă, a treia lumânare zise la rândul ei: „Eu sunt Iubirea! Nu am destulă forță să luminez. Oamenii au devenit egoiști și nu își mai iubesc aproapele.” Și fără să mai aștepte Iubirea se stinse și ea. Un copil intră și văzu cele trei lumânări stinse. „De ce v-ați stins? Trebuia să rămâneți aprinse.” Spunând acestea, copilul începu să plângă. Atunci, a patra lumânare, cea care rămăsese aprinsă, luă cuvântul: „Nu-ți face griji, câtă vreme flacăra mea va lumina, vom putea aprinde din nou celelalte lumânări. Știi, eu sunt Speranța!” Cu ochii încă plini de lacrimi, copilul luă lumânarea Speranței și una câte una le reaprinse pe toate celelalte. Speranța să nu se stingă niciodată în inimile noastre ca să putem ține aprinse flăcările Credinței, Păcii și Iubirii. |
http://media02.hongkiat.com/christma...s_drawings.jpg
CÂNTEC DE CRĂCIUN de Ciprian Porumbescu Din an în an sosesc mereu, La geam cu Moș Ajun. E ger cumplit, e drumul greu Da-i obicei străbun. Azi cu strămoșii cânt în cor Colindul sfânt și bun. Tot moș era și-n vremea lor Bătrânul Moș Crăciun. E sărbătoare și e joc În casa ta acum Dar sunt bordeie fără foc Și mâine-i Moș Crăciun. Și-acum te las, fii sănătos Și vesel de Crăciun Dar nu uita, când ești voios Române să fii bun. COLINDE, COLINDE de Mihai Eminescu Colinde, colinde, E vremea colindelor, Caci gheața se-ntinde Asemeni oglinzilor. Și tremură brazii Mișcând rămurelele, Căci noaptea de azi-i Când scânteie stelele. Se bucur copiii, Copiii și fetele, De dragul Mariei Își piaptănă pletele... De dragul Mariei Și-al Mântuitorului Lucește pe ceruri O stea călătorului. http://www.colba.net/~sunday/zxbell3.gif |
CULTIVAREA PATRIOTISMULUI
Avem nevoie de o convingere care să ne mențină uniți, de o virtute dominantă care să ne inspire, de o idee comună care să ne impulsioneze. Succesul și puterea nu depind doar de latura materială a existenței. Ne trebuie și forță morală pentru a putea progresa. Economia și administrația pot fi afectate de crize. Forța morală, avâdu-și sursa în inimile noastre, va imprima o direcție constantă evoluției generale. Forță morală de care avem nevoie e patriotismul. Fără patriotism nu ne va reuși nimic. Cultivarea pastriotismul ar trebui să fie o preocupare constantă a tuturor. Prin cultivarea patriotismului vom fi determinați să practicăm virtuțile dobândind în viața de zi cu zi un pic din acea flacără și din acea ardoare care ne însuflețesc în momente grele. Patriotismul se cultivă în primul rând prin educație. Guvernul, ocupându-se de învățământ, are datoria să le insufle copiilor dragostea de Patrie. Copiii de azi vor fi cetățenii de mâine. Educția patriotică va satisface nevoia de ideal a noii generații, îi va oferi un țel și-o va apăra de vicii. Presa poate avea și ea un rol important în cultivarea patriotismului. De ea depinde respingerea ideilor false, evidențierea exemplelor de devotament față de Patrie și așezarea interesului național deasupra intereselor persoanale sau dc grup. Nici noi, particularii, nu ar trebui să rămânem inactivi. Ar fi util dacă am înființa societăți culturale, biblioteci, reviste, dacă am organiza conferințe, comemorări, dacă am provoca producerea de opere literare, dramatice sau cinematografice care să inspire idei mari și generoase, care să trezească în noi sentimente bărbătești și eroice. Patriotismul nostru trebuie să fie însă degajat de ură, de parțialitate sau de gânduri belicoase. Ne apărăm ființa națională, nu vrem să ne răzbunăm sau să cucerim. Să vorbim des și cu căldură de România. Ce e trecut sub tăcere ne lasă indiferenți. Îndrăgim, dimpotrivă, lucrurile despre care se discută mult și frumos. Tomescu Ionuț |
Desteapta-te romane si emigreaza in Canada
Domnule Tomescu,
Sunteti fabulos pe cuvantul meu. Intr-o tara in care totul se bazeaza pe furt si minciuna, in care curvele si mafiotii sunt la putere, nu numai la nivel politic, dar la serviciul fiecaruia dintre noi, o tara in care pilele si neamurile intotdeauna vor avea intaietate la locurile de munca, o tara in care geniile si oamenii inteligenti traiesc in mizerie, dumneavoastra mai aveti pretentii de cultivare a patriotismului ? NICIODATA in tara asta nu va mai exista patriotism. Nu stiu daca a existat vreodata fiind prea tanar pentru a sti ce a fost pe vremea lui Stefan cel Mare. Eminescu e cel mai concludent exemplu: daca esti bun, trebuie sa mori, ce pana mea. |
Citat:
Fuga de greutăți și văicăreala n-au onorat niciodată pe nimeni. Păstrați speranța, încercați, după puteri, să ameliorați situația și vă veți lecui de pesimism. Nimeni nu ne cunoaște istoria mai bine ca noi. Am scris-o cu sângele nostru. Dacă n-am fi fost patrioți n-am fi supraviețuit în condiții teribile timp de două mii de ani. Cei buni luptă, chiar dacă știu c-ar putea să moară, nu dau bir cu fugiții. Eminescu n-a emigrat și a făcut tot ce a putut pentru binele Țării și Națiunii. Asta doar dacă nu sunteți traficant de mână de lucru sau interesat în vreun fel de golirea României de români. Tomescu Ionuț |
Citat:
Pr.Amfilohie a spus ca sunt multi care nu au frica si ca atunci cand va fi timpul, Dumnezeu va randui niste oameni de curaj si pentru neamul nostru, ptr. tara noastra si ptr. Biserica noastra. Eu am incredere in dansul. Si Pr.Arsenie Papacioc a spus ca el simte ca romanii au un tel de infaptuit.(banuiesc ca este ceva mai mult duhovnicesc, decat sa fie super-putere). Toate la timpul lor. Bine a zis Pr.Amfilohie, cand vb. de romanism si ortodoxie, se ridica impotriva ta, nu strainii,paganii, ci ai tai. Trist. Iar de Canada ma abtin. Doua chestiuni ma deranjeaza f.tare: 1) mint si spun ca ei au descoperit insulina si 2)ne fura aurul si vor distruge Rosia Montana, unul din cele mai vechi sate din Romania, asezare inca din vremea pre-romana, sa nu mai zic de bolile care se vor abate peste oameni. Si au mai facut asta si in Grecia si alte tari in curs de dezvoltare. |
Citat:
Asa ca notiunea de "speranta" dispare complet. Si ca sa va fac pe plac, domnule Tineri pentru Romania, o sa dau curs ironiei dumnevoastra si am sa va ofer satisfactie, ca un bun crestin ce nu sunt, spunand: da sunt traficant de romani. Transport romani in toate tarile la tarife promotionale pentru sarbatorile de iarna. Fac si abonamente pentru emigrantii seriosi si fideli. E bine asa ? Sunteti satisfacut ? |
Citat:
Nu suntem servili și nemernici! Asta se încearcă să ni se înșurubeze în creier. Cine vrea să supună sau să risipească un popor îi distruge respectul de sine și conștiința națională. Tomescu Ionuț |
Citat:
Sigur ca cunosc si eu oameni care nu sunt misei, si cu falsa modestie pretind ca nici eu nu sunt, dar acesti oameni sunt la fel de dezamagiti ca mine si ei nu pot face nimic sa influenteze lucrurile. Vor fi eliminati imediat. Caz concret: intr-o firma gen corporatie internationala oamenii au fost obligati sa-si rezerve 5 zile din concediul anual pentru sarbatori. Adica nu au fost lasati sa-si ia tot concendiul in vara, deoarece pe perioada sarbatorilor de iarna vanzarile scadeau oricum si era mai rentabil pentru firma sa-si trimita atunci oamenii in concediu. Ghiciti ce s-a intamplat. Pe 25 decembrie a fost contactat o parte din personalul in cauza si a fost somat sub amenintarea desfacerii contractului de munca sa se prezinte la serviciu pana pe 31 decembrie. Credeti ca cineva s-a opus ? Si-a riscat cineva locul de munca ? Inutil sa va mai spun ca managerii, adica cei care i-au amenintat pe ceilalti, nici macar nu s-au gandit sa vina si ei la servici in perioada asta. Suntem servili domnule Tomescu ? Credeti ca exemplul meu e un caz izolat? Sunt managerii respectivi niste nemernici ? Unde e patria sau mai ales unde e familia in exemplul de mai sus ? Asta ca sa fac legatura si cu titlul topicului. Familia e acasa iar patria e non existenta, deoarece un patron strain isi va umple buzunarele pe baza servilismului romanilor. |
Citat:
Citat:
Să se constitue în comitet de inițiativă și să înființeze un partid al salariaților. Dacă noi, cei care trăim dintr-un salariu, am avea reprezentanți în parlament și guvern situații ca aceea pe care ați relatat-o nu s-ar mai produce. Răul care ne afectează nu e o fatalitate. Citat:
Tomescu Ionuț |
Citat:
Dar nu asta e problema. E aberant să ne tot plângem de sărăcie, de nedreptate sau de orice altceva dacă nu facem nimic pentru Patrie. Fără o Patrie puternică, reîntregită, independentă și liberă, sau pur și simplu fără o Patrie echitatea, dreptatea sunt doar vise. Predescu Virgil |
Citat:
Si cu cat faci mai mult pentru Patrie poti sa ai surpriza sa beneficiezi de mai putina echitate, dreptate...Vorbesc din experienta. Depinde de ce vrea Dumnezeu pentru tine...iti poate lua familia, iti poate lua Patria..ca sa Il cauti...sau poate sa iti daruiasca aceste directii pentru ca poti face ceva mai bun in acest sens. Si culmea e ca si atunci cand nu avem directii tot cautam una care sa ne departeze de Dumnezeu. |
Citat:
Eu chiar fac munca patriotica, eu nu vorbesc degeaba aici, fara sa fiu implicat. Eu produc software pentru o institutie a statului, fara sa am in fisa postului asa ceva si fara sa fiu platit. O fac din pasiune si pentru ca observ ca activitatea in domeniul limitat in care lucrez eu poate fi imbunatatita prin informatizare. Ok, drept rasplata, toti colegii mei imi spun ca sunt un fraier, de ce nu-mi vad de treaba, cand altii fura cat pot ei de la stat, eu imi pierd nopltile muncind la programe. n-am gasit nici un coleg care sa zica ca fac bine, in schimb toti folosesc programele mele gratuite. Eu stiu ce zic, eu nu vorbesc in pilde sau in lozinci. Eu doar constat. |
Citat:
Ehei, unde e tov. Stalin... Pe vremea lui, unii ca acei maangeri ajungeu la minele de uraniu. Sau le-ar fi fost confiscata averea, executata familia in fata lor. Si chiar nu ar fi fost nici o paguba. Se pare ca exploatatorii habar nu au ca dupa aceasta criza, comunismul va renaste. De data asta, intr-o varianta pe langa care China din perioada Revolutiei Culturale va parea un vis urat. Fantomele damnate ale istoriei s-au intors, momite de vraja numita "retrocedare". Habar nu au ce se va intampla cu urmasii lor, dupa ce criza va fi ascutit lupta de clasa la maximum. Doar "animalele bipede", profitorii si idelaistii cretini pot aprecia capitalismul salbatic de tip balcanic. |
Citat:
Nu existența idealismului trebuie reproșată ci lipsa lui. Nicio Țară nu poate fi puternică, civilizată și prosperă fără idealism. Citat:
Predescu Virgil |
Citat:
Citat:
Ce ne împiedică să ne înfrumusețăm orașele, să ne acoperim pământul cu holde, să ne întocmim legi drepte care nu apasă săracul, să facem din Țară o gură de rai în care fiecare să trăiască mândru și cu capul sus? Nu ar fi fi frumos să poată spune copii noștri despre noi "cinste părinților noștri pentru că au fost vrednici și ne-au lăsat moștenire Țară, dreptate și prosperitate."? Mihail Gh. Bujor (Ghebu) |
http://i184.photobucket.com/albums/x...rina-iosip.jpg
PLUGUȘORUL Aho, aho, copii si frați, Stați puțin și nu mânați Și cuvântul mi-a scultați: Am plecat să colindăm Pe la case sa urăm, Plugușorul românesc Obiceiul strămoșesc. Vă urăm cum se cuvine Pentru anul care vine Holde mari Cu bobul des Și pe creste Și la șes! Câte mere în livezi Atâtea vite-n cirezi; Câta apă în izvoare Atâta lapte-n șiștare; Să ne fîe-ndestulată Casa toată! Țara toată! Ia mai mânați, măi flăcăi! Și strigați cu toții măi! Hăi, hăi, hăi! http://1.bp.blogspot.com/_Pj1pEr_4Vq...600/images.jpg |
Citat:
Dumnezeu sa va ocroteasca , sa va inmulteasca si sa va binecuvanteze , caci in voi este speranta ! La multi ani cu bucurii !:1: |
[quote=TINERI PENTRU ROMANIA;491832]Idealismul, adică facultatea de a se sacrifica pentru Țara și pentru Neamul său, conferă individului măreție.
Nu existența idealismului trebuie reproșată ci lipsa lui. Nicio Țară nu poate fi puternică, civilizată și prosperă fără idealism. Nu am zis ca idealismul e ceva gresit...doar trebuie avut grija sa nu fim tristi/daramati cand realitatea nu se ridica la nivelul asteptat sau la idealul dorit. Sunt tot mai multe emisiuni acum ca romanii sunt negativisti, au o mentalitate gresita si de asta nu rezultate. Partial este adevarat. Si eu mi-as dori sa fiu mai optimista in general (sunt negativista datorita realitatii cu care lupt de ceva ani si vad lucrurile ca merg mai prost). Este si o parte buna a acestei realitati: sunt unii oameni care sunt mai buni, mai deosebiti... |
Citat:
La mulți ani! |
[quote=Tomita;492007]
Citat:
Toate cele bune Tomita! Cu ajutorul lui Dumnezeu va fi bine. |
ÎNVĂȚĂMINTELE ISTORIEI
Fără instinct de conservare omul moare. Fără afecțiune familia se destramă. Fără patriotism Națiunea decade și Patria ajunge sub stăpânire străină. O atestă viața. O atestă istoria. Grecia antică Istoria Greciei antice e istoria rivalității dintre Sparta și Atena. Aceste două orașe au pus în mișcare toată Țăra, au dat conducătorii și au stabilit direția generală de evoluție. Celelalte orașe grecești le-au fost aliate sau supuse. Sparta a fost așa cum a conceput-o Lycurg, un popor sub arme gata oricând să-și apere Patria. Guvernul, educația, legile toate au tins spre acest țel unic și au neglijat restul ca indiferent sau vătămător. O asemenea organizare socială austeră a creat un popor eroic și a dezvoltat într-o asemenea măsură patriotismul că onoarea de a muri pentru Patrie a fost cea mai mare răsplată conferită de autorități. Când un spartan învingea la Jocurile Olimpice era trimis să lupte cu dușmanul în prima linie și o astfel de cinste era invidiată de toți. Societatea ateniană s-a remarcat prin blândețe și suplețe. Principalul legislator al Atenei a fost Solon. Solon, cunoscând caracterul nestatornic al ionienilor, nu le-a impus o organizare socială strictă lăsând ușa larg deschisă pentru orice reforme. Marile libertăți acordate fiecăruia, instabilitatea aparentă a puterii, care depindea de opțiunile populației, nu au diminuat măreția Atenei. La Atena devotamentul față de Patrie și spiritul de sacrificiu au fost la fel de mari ca în Sparta. Epoca războaielor cu perșii e cea mai glorioasă din istoria Greciei. Când grecii au văzut formidabilele pregătiri de război făcute de Xerxes s-au unit, au acceptat lupta, și-au păstrat cedința în victorie și au învins. În timpul războaielor cu perșii s-au evidențiat Leonidas spartanul și Aristide atenianul. Înainte să plece la luptă, regele Leonidas și cei trei sute de soldați ai săi și-au organizat propria ceremonie funebră și au jurat în fața eforilor că vor apăra Patria cu prețul vieții. Sacrificiul pe care urmau să-l facă era, prin urmare, premeditat. Acești trei sute de soldați și regele lor știau că nu se vor mai întoarce niciodată acasă. Aristide, apreciind talentele militare ale lui Miltiade, i-a cedat comanda armatei, deși îi era rival. Aristide și-a slujit astfel Țăra și în calitate de cetățean, nu doar de soldat. Conduși de Miltiade, o mie o sută de atenieni înfrâng la Marathon, în anul 490 î.Hr., o armată de o sută zece mii de oameni. Grecii s-au distins în timpul războielor cu perșii, dar nu au învățat nimic din ce li s-a întâmplat. Pericolul care i-a amenințat ar fi trebuit să-i facă mai patrioți, mai solidari, mai uniți, mai virtuoși. Nu a fost așa. Nici nu au respins bine invadatorii că s-au și întors la vechile lor discordii, dezbinări și agitații turbulente. S-au format alianțe între provincii, în provincii alianțe între orașe, în orașe alianțe între partide. Era o confuzie, o descompunere totală. Unitatea națională nu mai exista. Și ca și când toate acestea nu ar fi fost de ajuns o altă cauză de ruină se adugă acestei fatale anarhii, imoralitatea. Caracterele slăbesc, inteligențele se degradează, filozofii propagă disprețul pentru Țară, poeții cântă vinul și mâncarea. Virtuților de odinoară le urmează o indiferență generală, un scepticism scandalos, o sete nemaipomenită de plăceri josnice. Pausanias, regele Spartei, învingătorul de la Plateea, îi cere lui Xerxes fiica de soție promițându-i în schimb predarea cetății sale. Alt rege spartan, Leotychidas, învingătorul de la Mycale, se lasă mituit. Atenianul Themistocle, învingătorul de la Salamina, se pune în slujba Regelui Regilor pentru câteva orașe din Asia. Exemplul celor trei pomeniți mai sus a fost urmat de mulți alții cu nume la fel de ilustre și chiar de către popor. Astfel învinsul de la Marathon și Salamina ajunge să domine Grecia. Cetățile care curtau străinul, care primeau aur de la el, care se supuneau ordinelor lui, locuitorii acestor cetăți care trădau din ambiție, din dorință de răzbunare, din lăcomie au împins Patria la ruină și la pierderea libertății. Persanii au fost primii dintre cei care au stăpânit Grecia antică. Au urmat macedonenii și romanii. Roma antică Primii romani preferau să fie săraci într-o Romă bogată. Cele mai de preț comori pentru ei erau Patria și libertatea. Fiindu-le mereu amenințată independența, erau permanent pe picior de război. Niciun popor nu e mai liber ca acela care acceptă să trăiască cu ce-i dă Dumnezeu, nu așteaptă nimic de la nimeni și-și întemeiază existența doar pe munca sa. În Roma antică plebeii și patricienii se confruntau constant, primii pentru noi drepturi, ceilalți pentru menținerea vechilor lor privilegii. Dar când Patria era în pericol fiecare își uita ranchiunele, pasiunile și urile și o apăra. Fiind săraci și liberi romanii posedau toate elementele eroismului. Erau patrioți și viteji. În perioada lor de ascensiune idealul social, gândirea dominantă era Patria. Educația, religia, politica tindeau spre ea și-o făceau iubită. Pentru ea, pentru apărarea ei și pentru măreția ei se făceau toate sacrificiile. Polybius, Titus-Livius, Salustius laudă disciplina militară a romanilor, vitejia lor, statornicia lor, dârzenia lor, zelul lor pentru binele general. Disciplina atât de lăudată a romanilor începea din familie și de acolo se răspândea în toate instituțiile Statului. Se știe că tații aveau drept de viață și de moarte asupra copiilor lor. Acest drept al autorității paterne, care ne pare atât de monstruos azi, a pregătit cetățeni devotați Patriei și legilor ei. Trebuie precizat că niciun istoric nu pomenește de violențe în familiile romane. Dacă educația în familie făcea rare încălcările disciplinei, Statul prin recompensele sale stimula practicarea virtuților. Onorurile publice acordate lui Cocles, lui Scaevola, lui Clelius arată preocuparea de a genera la cetățeni un zel activ pentru Patrie și de a provoca o nobilă emulație la toți aceia care puteau s-o slujească. Cu astfel de moravuri se poate spera orice. De aceea romanii nu se temeau de nimeni. Asediați de gali ei au părăsit Roma, s-au refugiat pe Capitoliu și au refuzat să se predea. După alungarea galilor Roma s-a înălțat din propriile ruine și a luptat mai bine de șaizeci de ani pentru independența sa. Ea a reușit să dejoace acțiunilor latinilor, ale samniților, ale lui Pyrrhus și să cucerească toată Italia. Ea a făcut mai mult decât atât, ea a dat exemplu de probitate, de disciplină și de curaj. Consulii au refuzat aurul străinilor spunând că nu vor să-l aibă ci să le poruncească celor care-l au. Războaiele punice au fost o serie de trei războaie grele purtate de Roma împotriva Cartaginei între 264 - 146 î.Hr.. S-au numit punice după numele de puni dat de romani cartaginezilor. După războaiele punice romanii au cucerit Egiptul, Grecia, Macedonia, Epirul, Iliriumul, Spania, Galia, Asia Mică etc.. Eufratul, Dunărea, Rinul, oceanul și deșerturile Africii deveneau hotarele Romei. Era prea mult. Triumfurile i-au orbit pe romani. Armata romană atât de eficientă a ajuns instrumentul câtorva ambițioși venali. Orașul s-a transformat întru-un focar de intrigi. Uneltirea, corupția și luptele sângeroase au luat locul libertății de opinie și mijloacelor legitime de acțiune. Domnia legii a facut loc forței tiranice. Ineresul național a trecut pe planul doi. Cei puternici sfâșiau Patria pentru a-și satisface lăcomia și ambiția. În timp ce legionarii invadau lumea, învinșii invadau Roma și, ca pentru a se răzbuna, o contaminau cu toate viciile lor. Poporul roman s-a metisat, Senatul s-a umplut de străini. Aceștor oameni veniți de departe puțin le păsa de Roma și de ce reprezenta ea. Grecii erau cei care solicitau cel mai insistent cetățenia romană și în schimbul ei aduceau moravurile, artele, ideile unui lumi în plină decadență. Ei răspândeau peste tot scepticismul, disprețul pentru sentimentele nobile și distrugeau sub influența corupătoare a doctrinelor lor iubirea profundă, respectul religios pe care romanii le aveau pentru Patria lor, pentru legile lor și pentru libertățile lor. Odată cu viciile și pentu a le susține bogății imense au ajuns în Italia. S-au creat averi colosale capabile să cumpere orice conștiință. Se facea negoț cu conștiințele. Dacă mie mi-e bine, ce mai contează restul? Sub împărați iubirea de Patrie nu se mai putea manifesta decât opunând libertatea și bunele moravuri tiraniei și depravării generale. Dar nimeni nu a făcut nimic ca să schimbe lucrurile. Bunii cetățeni se resemnaseră gemând în tăcere. Doar autorii de satire mai aruncau o privire spre trecut și-și bateau joc amar de mârșăviile care au urmat frumoaselor obiceiuri de odinioară. Nu toți împărații romani au fost scelerați sau demenți. Mulți dintre ei au fost înțelepți, drepți și buni. Din această categorie fac parte Titus, Nerva, Traian, Antoninus și Marcus Aurelius. Poporul roman fusese cândva solid ca un bloc de granit. Apoi, iubirea de Patrie, patriotismul dispărând, Națiunea s-a dezagregat și nu au mai rămas decât elementele ei componente, adică oamenii. Numele de Roma, de romani continua să apară în actele publice, dar nu mai avea corespondent în idei, nu mai răsuna în inimi. Dar cui îi păsa? Lăcomia, egoismul primau. Până și armata își pierduse coeziunea. Împăratul Constantin și-a însemnat soldații cu fierul roșu, ca pe asasini, pentru a-i împidica să dezerteze. Romanii și-au reamintit că sunt un Popor doar după ce barbarii s-au așezat definitiv în Italia și le-au luat tot ce aveau. Abia atunci au înțeles că nu poți să-ți aperi intereserle personale fără să aperi interesul național. Predescu Virgil |
Citat:
Patria e instrumentul indispensabil al dreptății sociale. Enormul efort pe care îl presupune împărțirea echitabilă a riscurilor și avantajelor colective își are punctul de sprijin în Patrie. Predescu Virgil |
NOI
Viitorul Națiunii noastre depinde și de acțiuni constructive. Prin acțiuni constructuive ne vom asigura structuri socio-economice puternice și un suflet viguros. Datorită acțiunilor constructive ne vom putea apăra. Un bun soldat trebuie să fie bine clădit fizic și moral. Acțiunile constructive nu lipsesc, dar nu toate dau rezultate. Nu putem pune în practică proiecte importante pentru că nu avem o viziune de ansamblu. Există o mulțime de devotamente izolate și puține eforturi colective bazate pe principii comune. În majoritatea cazurilor interesul național e pierdut din vedere. Specialiștii s-au închis în sfera profesiilor lor, marele capital a pactizat cu străinătatea, cei mai mulți politicieni sunt preocupați doar de interesele lor, cei amăgiți de speranțe deșarte trec granița ca și când Patria nu ar mai însemna nimic. Această dezordine trebuie să înceteze. Învățătura creștin ortodoxă ne arată ierarhia firească a valorilor, ordinea superioară după care trebuie să ne organizăm pentru a trăi și progresa sănătos. Însușirea acestei învățături ne va da un țel și o direcție de evoluție. Înarmați cu o profundă înțelegere a lucrurilor, nu ne va mai trebui decât un pic de mândrie pentru a ne stimula devotamentul. Mândria e una din virtuțile de care se încearcă să fim lipsiți. Un Popor poate trăi în sărăcie, dar nu poate trăi fără mândrie. Pentru a fi mândri e de ajuns să știm cine suntem. Sursa demnității noastre e în istoria noastră. Avem un trecut glorios. Strămoșii au împiedicat ca înfrângerile să fie ireparabile și pe cele mai multe le-au transformat în victorii. Suntem totodată un Neam care nu a încălcat drepturile nimănui. Persecutați adesea, nu am fost niciodată persecutori. Astăzi singura dezonoare ar fi să ne judecăm greșit noi înșine. Să ne însușim învățătura creștin ortodoxă ca să dăinuim, să ne cunoaștem istoria că să putem continua lucrarea înaintașilor, să ne îndeplinim exemplar îndatoririle profesionale, sociale și familiale, să promovăm ce ne unește, să ne păstrarăm religia, limba, cultura și tradițiile și nimic nu va fi mai frumos ca ziua de mâine. Popescu Angela |
Pentru un timp nu vom mai posta.
|
http://prgabriel.files.wordpress.com.../moldvalst.gif
HORA UNIRII de Vasile Alecsandri Hai să dăm mână cu mână Cei cu inimă română, Să-nvârtim hora frăției Pe pământul României! Iarba rea din holde piară! Piară dușmănia-n Țară! Între noi să nu mai fie Decât flori și omenie! Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine Și la viață cu unire, Și la moarte cu-nfrățire! Unde-i unul, nu-i putere La nevoi și la durere. Unde-s doi, puterea crește Și dușmanul nu sporește! Amândoi suntem de-o mamă, De-o făptură și de-o seamă, Ca doi brazi într-o tulpină, Ca doi ochi într-o lumină. Amândoi avem un nume, Amândoi o soartă-n lume. Eu ți-s frate, tu mi-ești frate, În noi doi un suflet bate! Vin’ la Milcov cu grăbire Să-1 secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare, Și să vadă sfântul soare Într-o zi de sărbătoare Hora noastră cea frățească Pe câmpia românească! http://prgabriel.files.wordpress.com...11/romste1.gif |
ISTORIE ȘI PATRIOTISM
Poate fi spectacol mai surprinzător ca acela al Poporului nostru luptând pentru viața sa după ce s-a lipsit singur de cele mai bune mijloace de apărare? Ne era necesară o administrare mai bună a patrimoniului și o cultivare mai puternică a patriotismului. Nu am făcut nimic din toate astea. Puțini au procedat ca noi. Cu trecerea timpului pericolele la care ne expunem se înmulțesc. E nevoie de un program de protejare a ființei noastre naționale. Toți ar trebui să medităm la ce spunea Montesquieu: „Popoare au căzut [...] în ruină și servitute pentru că s-au neglijat pe ele însele.” Să ne neglijăm pe noi înșine înseamnă înainte de toate s-o rupem cu istoria, cu strămoșii, cu sursa întremătoare a virtuților noastre și cu efortul continuu de realizare a idealului național. Istoria nu păstrează trecutul în stare de materie inertă, sterilă. Ea păstrează și transmite viața, ea e un multiplicator al forțelor. Prin ea virtuțile și energiile înaintașilor se adaugă virtuților și energiilor celor vii. Fără istorie am păstra în sufletele și mințile noastre tendințe vagi, vestigii aproape informe ale vieții și eroismului de odinioară. Moștenirea trecutului s-ar rezuma astfel doar la patrimoniul material. Istoria e trecut și tradiție adunate și condensate. Toată comoara pe care ea a strâns-o o oferă minților noastre și ne face stăpâni pe patrimoniul nostru spiritual. Datorită ei la transmiterea patrimoniului material se adaugă transmiterea sufletului. Istoria face conștiință, ideal și voință din ceea ce nu era decât vestigiu aproape șters, tendință sau instinct. Ea ne stimulează eroismul, trezește în noi întreaga virtute ereditară și impune imperativ conștiițelor noastre voința strămoșilor. Într-adevăr, prin idealul pe care-l menține, prin viziunea pe care ne-o dă asupra țelului colectiv, istoria ne asigură continuitatea generațiilor. Orb să fii să nu vezi că istoria e totul în viața unui popor! Omul nu dă forță faptelor sale decât dacă le leagă unele de altele ca pe verigile unui lanț. Dar aceasta nu se poate realiza decât printr-o gândire directoare, printr-un ideal ce cuprinde întregul plan al unei vieți. Un Popor nu are unitate și vigoare fără continuitate în acțiunea generațiilor. Sarcina unui Popor e de a-și închide activitățile în tiparele sau formele care-i sunt specifice și de a face ca aceia care au fost să arate calea de urmat celor ce sunt. Dar cum să nu vezi rolul istoriei? În efortul generațiilor spre același țel, ea păstrează viziunea țelului și gândirea directoare, idealul, ea dezvăluie cum s-a dezvoltat trecutul. Din ansamblul faptelor strămoșilor, din hotărârile lor, din atitudinile lor în familie, în muncă și în momente grave, se degajă o gândire, o intenție continuă, care e tradiția. Istoria își însușește această gândire, o aduce în sufletele tuturor creând lumina și forța care ordonează activitățile nenumărate ale unui Popor spre împlinirea destinului său. Admițând acest rol al istoriei, și nu putem să nu-l admitem, situația noastră prezentă ne apare într-o lumină întunecată. Cine s-ar mai putea mira că viața noastră actuală seamănă cu ceva dezarticulat? Mulți dintre noi, cunoscând doar prezentul, nu se consideră parte a eternității Neamului, ci un moment izolat, o verigă ruptă. Alții și-au închis cunoașterea trecutului nostru în câteva formule lipsite de substanță și de ferment generos. Învățarea istoriei naționale se impune ca o necesitate salvatoare. Cultivarea patriotismului e o acțiune îndelungată și grea, e constant o gigantică luptă între bine și rău, între adevăr și minciună. Există printre noi oameni care se tem ca de o calamitate de revenirea la viață a sentimentului național. Patriotismul atinge toate anarhiile, toate formele de egoism. În ochii dezrădăcinaților, apaticilor și fricoșilor promotorii patriotismului vor apărea întotdeauna ca persoane supărătoare, inoportune. Datoria noastră e să acceptăm acestă luptă și să punem Neamul, Țara mai presus de orice. Cauza patriotismului va trebui să dispună de destulă constanță și de destulă forță pentru a înfrânge inerția și interesul. Pentru a ne decide să facem acest efort să ne reamintim ce responsabilități avem. Facem parte dintr-o frăție românească. Pentru românii din Țările învecinate România e Patria de suflet. Noi le susținem voința de a exista. Tresăririle noastre de mândrie le provoacă o puternică hotărâre de a fi. Lipsa noastră de reacție la rău îi lasă fără speranță. Noi, Românii din România, răspundem de soarta tuturor românilor. În prezent se pare că suntem pentru frații noștri de Neam din exterior un viu motiv de neliniște. Ei măsoară mai bine ca noi mărimea pericolelor care ne amenință pe toți și se întreabă îngrijorați dacă avem destulă energie pentru a învinge puterile morții care se încrâncenează împotriva noastră. Popescu Angela |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 22:58:01. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.