In general daca nu te ocupi cu ce iti place foarte tare/la ce te pricepi esti nefericit si nefericirea aia poate atrage mai multe evenimente nefericite. Nu e nimic exclusiv monahismului/preotiei etc.

Imobilitatea în gândire se manifestă prin aceea că nu se ia în calcul și varianta cealaltă, în cazul de față a non-violenței. Asta facem noi pe acest topic, încercăm să arătăm că există și altă variantă.

Non-violența corespunde unei viziuni care țintește la viața de dincolo de moarte, la iubirea lui Dumnezeu. Cel atașat de lumea de acum este disperat să-și apere confortul trecător pe care l-a agonisit și pentru asta e dispus să apeleze la violență.

Cei care consideră că violența e o soluție, să se întrebe dacă prin asta își apară ființa lor veșnică sau nu cumva doar confortul lumesc. Iar dacă văd că e a doua variantă, să se întrebe dacă nu cumva ar trebui să procedeze altfel.

Creștinismul, ascultarea de Dumnezeu înseamnă renunțare la lumea de acum. Iubirea se manifestă prin fapte de renunțare. Un creștin nu are nimic în această lume, e gata oricând să renunțe la tot, familie, casă, slujbă etc.


Luca capitolul 14

Iar El i-a zis:Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;
Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.
Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
...

Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,
24. Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.

....

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.
Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu.


Deci, din nou: să judecăm pentru cine facem ce facem și să vedem dacă nu cumva altă variantă este cea pe care trebuie să o alegem.

Pai tu daca ii dai intruna cu citatul acesta:

si nu admiti ca l-ai scos din context pentru a-l interpreta cum iti convine tie,nu ma mai mir ca in mesajul tau :
NICI MACAR NU TI-A TRECUT PRIN CAP CA ITI POTI AJUTA APROAPELE, reactionand si aplicand o lectie huliganilor, salvand poate o viata sau chiar mai multe!

Te gandesti DOAR LA TINE, la mantuirea TA! Si mai si spui:
N-ai inteles tocmai esenta.La ce NU trebuie sa renunte un crestin niciodata :LA IUBIREA PENTRU APROAPELE LUI.

Esti atat de egoist incat curand n-o sa mai fie loc nici pentru Dumnezeu in jurul tau! Curand o sa crezi ca te poti mantui singur!

Violenta ca patima
 

Propun, cu voia voastra, o abordare mai moderata (am impresia ca ne zbatem cu totii, si eu si cei aflati aici in disputa, intre pozitii extreme):
Sa distingem violenta ca patima (ca tendinta bine inradacinata, ca obicei sau obisnuinta) de un act singular sau rarisim de violenta. Dupa analogia: daca un om fura odata ceva, il putem considera hot? Daca cineva minte la un moment dat ii punem eticheta de mincinos? Este semnificativa, este caracteristica pentru persoana in cauza (care a mintit sau a furat ocazional, in mod exceptional) insusirea de a fura sau minti? Cu totul altfel e omul care fura de obicei, care minte de obicei etc. Pe acesta, da, il putem considera mincinos, hot, iar in cazul nostru, violent.
Eu cred ca omul care crede in Hristos se straduieste sa fure sau sa minta cat mai rar, daca se poate - deloc. Iar asta arata ca nu e nici mincinos nici hot. Or, cred ca Domnul asta a vrut: sa lucram neincetat pentru a ne tine departe de nenororcirea de a deveni hoti, mincinosi, violenti.
Ca urmare, un act de violenta (ca raspuns la o agresiune indreptata spre semeni sau spre propria persoana) este acceptabil, fie si prin pogoramint (daca nu cu binecuvantare). Nu este acceptabil insa un om care practica in mod curent violenta, hotia, minciuna.
Un suflet violent e altceva decat acela care a fost silit, cu tot regretul sau sincer, sa se apere punind mana pe arma. Pe cel din urma nu il caracteriza violenta, a fost doar o exceptie, necesara in situatia de viata respectiva.
Traditie uita, cred eu, ca in piscul din varful muntelui ajungem pe drumul presarat cu hartoape. El e fascinat de zapada stralucitoare de pe pisc dar nu vede pamantul sau trotuarul de ciment pe care sta chiar acum. Faptul ca reaminteste idealul, tinta, destinatia e insa foarte bun lucru. In definitiv, Traditie nu face altceva decat ceea ce face Scriptura: aduce inaintea noastra cuvintele Domnului.
Cred ca traim sub dubla fascinatie sau mai bine zis sub dubla ispitire: a violentei si a nonviolentei. Mie imi pare ca viata le presupune pe amandoua, desi noi tindem spre nonviolenta, fireste.
Personal sunt impotriva violentei. Ocazional sunt silit sa fiu violent, si imi pare rau pentru asta, sangerez inlauntrul meu. Uneori sunt violent doar din mandrie si prostie, fara a fi silit, fara necesitate. Atunci chiar e rau de tot, sunt doar un porc.
Dar suntem totusi oameni, daca am lasa toate grijile si am vietui ingereste, probabil nu am mai scrie si citi acum aici...

Ioan 15

12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.

Sunt unii care spun că dacă se întâmplă să fii agresat degeaba, că e voia Domnului sau că nu degeaba se întâmplă şi că trebuie să ne supunem. Dar dacă voia Domnului e ca tu să-l dobori şi să vină poliţia, să înfunde puşcăria unde, cel mai probabil, se va pocăi?

Când îţi e pusă viaţa în pericol, te lupţi şi cu dinţii pentru ea. Nu te aşezi în genunchi şi începi să te rogi.

Subscriu la cele spuse foarte bine de domnul Cezar. Incerc o mica adaugire.
Exista situatii in viata cand:
- 1. trebuie sa-ti aperi familia,
- 2. trebuie sa-ti aperi neamul,
- 3. trebuie sa-ti aperi credinta.
In ultimul caz, intr-adevar, nu se concepe si violenta. Nu poti sa-ti aperi credinta prin violenta. Dar in primele doua cazuri se admnite violenta ca tolerata, daca altfel nu se poate, daca esti in legitima aparare a ta, a familiei, a aproapelui sau a neamului (razboi de aparare contra cotropitorului). Caci aici nu mai e vorba de aparat credinta ta, ci de salvat FIINTE NEVINOVATE. Si esti obligat sa le aperi, ba chiar sa-ti pui viata in pericol pentru ele. Deci lucrurile nu trebuiesc amestecate.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Felul launtric de a fi al pacatosului
 

Daca luam aminte la felul launtric de a fi la pacatosului,putem descoperi ca uneori este cultivat dar cu DESAVARSIRE ORB in ceea ce priveste lucrurile dumnezeiesti si problema PROPRIEI SALE MANTUIRI.Chiar daca se sileste si se framanta neincetat in tot felul de treburi,in schimb e lenes si nepasator in ceea ce priveste randuiala propriei lui mantuiri;desi incearca permanent cand scarbele,cand placerile inimii,EL ESTE CU DESAVARSIRE NESIMTITOR LA CELE DUHOVNICESTI.In acest sens,toate puterile lui de a fi sunt vatamate de pacat;iar in pacatos raman doar ORBIREA,NEPASAREA SI NESIMTIREA.Nu VEDE starea in care se afla,ASA CA NU SIMTE NICI PRIMEJDIA CARE IL PASTE.NUsimte primejdia,si de aceea nici nu se sileste nici nu se ingrijeste ca sa se izvabeasca de ea.NEVOIA DE A SE SCHIMBA SI DE A FI MANTUIT NICI MACAR NU-I TRECE PRIN MINTE.Are convingerea ferma si de nezdruncinat ca asezarea vietii lui este cea mai nimerita,nu-i trebuie nimic mai mult,deci totul trebuie sa ramana asa cum este.PRIN URMARE,SOCOTESTE ORICE I-AR AMINTI DE O ALTA VIATA DE PRISOS PENTRU EL:NU ASCULTA SI NICI MACAR NU POATE PRICEPE LA CE AR FOLOSI.FUGE SI SE FERESTE DE ASA CEVA!

sau altfel.
daca ne merge rau in viata, inseamna ca am avut candva chemare spre manastire si nu am urmat aceasta chemare?

nu te-am inteles gresit. vorbeam la general, na ma refeream la tine personal.