Vad ca tot nu ati inteles ce am spus despre acele citate, desi e foarte simplu de inteles pentru oricine. Am dat surse catolice, pentru ca sursele ortodoxe nu aveau mare importanta pentru dvs., putand sa le considerati subiective. Am dat doar ceea ce era legat de ceea ce ati intrebat. Sursele contineau si alte povesti catolice, nu aveam timp sa le analizez pe toate, nu aveau legatura cu subiectul. Cand m-ati intrebat de ele v-am dat si explicatia acelor erori, precum si povestea adevarata.

Explicatia era ca se foloseau vechile povesti despre Sf. Fotie, cele de dinainte de primul razboi, cand nu se clarificase istoria. Iar povestea adevarata era aceea din viata Sf. Fotie, care continea si documente. Acele surse catolice nu aveau si date la baza, erau doar afirmatii.
Citatele din Dvornik le-am luat din link-ul de care am amintit, nu erau decat acelea, nu alte citate. Daca Dvornik a spus si ceva despre primat nu stiu, dar vad ca nu intelegeti, aceea e alta discutie, noi acum discutam despre recunoasterea sinodului de catre Papa Ioan VIII si impacarea cu sf. Fotie. Nu inteleg confuzia asta legata de lucruri logice pentru oricine.
Presupunand ca s-a incheiat discutia despre recunoasterea sinodului acum o sa discutam si despre ce a mai spus Dvronik, care e povestea adevarata, etc. Desi e clar si asta, pentru ca tocmai pentru asta il acuzau pana acum catolicii pe sf. Fotie, ca nu recunostea primatul, ca a devenit schismatic.

Nimeni nu i-a cerut papei Nicolae I sa recunoasca pe Sf. Fotie, e o alta confuzie catolica. Din documentele din link reiese ce era de fapt evident, sf. Fotie a trimis scrisori catre toate patriarhiile sa anunte ca a fost numit patriarh. Intotdeauna se proceda asa. Numai ca papa Nicolae I a avut de obiectat si i-a trimis o scrisoare in care il acuza si astfel s-au inceput anatemizarile. Mai intai papa l-a caterisit pe sf. Fotie (si foarte important, in cadrul unui sinod, deci fara vreun primat papal). Apoi Sf. Fotie tine un sinod si il exclude pe Nicolae I, etc.

Deci dumneavoastra spuneti ca, odata ce cineva (si, catolic ! ) va da dreptate, gata, s-a clarificat istoria.

Ei, nu e chiar asa.

Pentru ca mai exista si alte surse, dintre care unele ulterioare lui Dvornik, si la fel de documentate, care nu-i dau dreptate.

De aceea am spus mai devreme ca problema, din punct de vedere istoric, este in cel mai bun caz controversata. Exista pareri pro si contra. Dumneavoastra, evident, alegeti sa le considerati adevarata doar pe cele pro-Fotie sau pro - BO. Eu aleg sa fiu circumspect.

Iar ideea ca sursele catolice ante-Dvornik nu aveau documente la baza este hilara. Se vede ca nu stiti foarte multe despre stiinta istoriei.

Istoria, prin definitie, indraznesc sa spun, nu este o stiinta exacta. Cu atat mai mult cu cat vorbim despre evenimente de acum mai mult de o mie de ani, pe care sursele apropriate lor au avut interes sa le reprezinte trunchiat.

De unii catolici.

Ca sa nu spunem ca nu am stiut...
 

Pentru cei, are inca nu il cunosc cu adevarat pe Sf. Fotie:

A fost educat într-un mediu familial bun. Familia joacă un rol important. Dacă deschidem Vieţile Sfinţilor, vom vedea că toţi aceştia pe care îi sărbătorim (Vasilie, Grigorie, Gură de Aur, Fotie…), toţi au ieşit din case creştine. Atunci, în casele acelea se făcea rugăciune, priveghere; casa se transforma în biserică. Din astfel de case sfinţite au ieşti Părinţii. Atunci din case ieşeau îngeri; astăzi ies demoni. De unde să iasă acum părinţi şi dascăli? O mare răspundere aveţi voi, părinţii, care – am spus-o de mii de ori şi voi muri cu această durere – pe copiii voştri îi faceţi învăţători, profesori, generali, avocaţi; dar niciunul afierosit pentru preot, cleric, misionar! Şi dacă englezii, francezii, italienii au trimis jos, în Africa, în acele părţi sălbatice, pe cei mai buni copii ai lor, noi nimic. Aşadar, Sfântul Fotie a ieşit dintr-o casă creştină: tatăl evlavios, mama evlavioasă. Erau nobili şi după lume. Ce înseamnă nobil? Nu că aveau bogăţii şi funcţii. Cea mai mare nobleţe este virtutea. Aşadar, erau oameni virtuoşi şi evlavioşi. Şi cum spuneau şi strămoşii noştri, „tot aurul de pe pământ şi de sub pământ nu valorează cât virtutea” (Platon, Nόμ. 5,728 A). Cât valorează virtutea nu valorează tot aurul din lume. Dintr-o astfel de casă a ieşit Fotie. Mama lui, Irina, şi tatăl lui, Serghie, au fost martiri în perioada iconoclasmului.
Fotie a arătat de mic că va deveni mare. Era un copil – minune, nu era doar deştept; era un geniu. Genii se numesc cei care pot să pătrundă adânc în lucruri şi să rezolve cele mai dificile probleme. Precum Olimpul este cel mai înalt munte, tot aşa genii sunt marile înălţimi ale cugetării. Odată la o sută, două de ani se naşte un geniu. Mari bărbaţi, staturi înalte, precum erau de pildă Homer, Platon, Aristotel, sau – în epoca noastră – Einstein.
Sfântul Fotie nu era doar un geniu; era şi sârguitor. Nu semăna cu acea slugă leneşă din pilda talanţilor, care a luat talantul şi l-a ascuns în pământ. Marele Fotie a cultivat talantul său. Noaptea nu dormea decât puţine ore. Studia. Ce studia? Pe scriitorii antici, iar, mai mult, pe Părinţii Bisericii: Gură de Aur, Vasilie, Grigorie Teologul…Dar mai înainte de toate o carte o ştia pe de rost: Sfânta Evanghelie, Sfânta Scriptură. Geniul şi osârdia lui s-au împletit în aşa fel, încât el s-a dovedit unul din cei mai mari bărbaţi ai umanităţii. A studiat gramatica, poezia, retorica, filozofia, chiar şi medicina şi orice altă ştiinţă. Preda în Constantinopol trecând drept un profesor înţelept.
Foarte devreme a fost luat la palatul împăratului şi a ocupat mari funcţii la Curtea lui Teofil; a ajuns protospătar (şeful gărzii imperiale), protoasicrit (secretar general al statului) şi senator (parlamentar).
Deodată, la vârsta de 47 de ani, a devenit patriarh al Constantinopolului, într-o perioadă dificilă a Imperiului Bizantin. Şi-a dorit? Nu şi-a dorit. El iubea cărţile, îi plăcea în cabinetul de studiu. L-au luat de acolo – laic fiind – să-l hirotonească. Când a văzut că se insistă, nu a dormit toată noaptea. Plângea şi spunea: Prefer să mor decât să se întâmple aşa ceva. Nu pentru că dispreţuia demnitatea preoţească, ci pentru că ştia cât de dificil este să ridice cineva această răspundere, mai ales în astfel de timpuri. La urmă însă s-a supus. A fost hirotonit într-o săptămână: monah în prima zi, apoi citeţ, ipodiacon, diacon, preot şi mai pe urmă episcop şi patriarh în ziua Naşterii Domnului, în anul 857. Nu s-a mândrit. Şi-a păzit cugetul în cumpătare. Era smerit. Spune Viaţa lui că atunci când auzea că cineva a păcătuit, curgeau lacrimi din ochii lui; credea că a păcătuit el însuşi şi se tânguia şi-l ruga pe Dumnezeu să-l ierte.
Aşa era Sfântul Fotie, plin de iubire şi de compasiune pentru turma lui. Dar faţă de vrăjmaşii credinţei era leu. S-a luptat împotriva multor erezii şi desigur a iconomahilor. Îi mustra pe bogaţii care erau răpitori şi nedrepţi. S-a pus rău însă cu împăraţii şi autocratorii. Şi aceasta i-a adus prigoană. Avea duşmani. Cine au fost cei care l-au mâncat? Preoţii, episcopii şi călugării. Nu suportau limba lui. Toţi aceştia s-au aliat împotriva lui. Au reuşit şi au atras pe împăraţi de partea lor şi de două ori Sfântul Fotie a fost trimis în exil. Prima oară în 867, sub Vasile Macedoneanul, în Mănăstirea Acoperământului pe ţărmurile tracice ale Bosforului. Şi nu i-au permis să ia cu el pe nimeni. Ceea ce l-a durut cel mai mult a fost faptul că nu l-au lăsat să-şi ia cu el nici cărţile care erau mereu tovarăşii lui. L-au caterisit în 869. În 878 a revenit pentru a doua oară în tronul patriarhal, însă iarăşi l-au detronat în 886, sub Leon cel Înţelept, şi l-au exilat într-o mică insulă lângă Calcedon, în mănăstirea Ieriei. Acolo, în exil, şi-a închis ochii pe 6 februarie 891.
Marele Fotie a spus „nu” papei, care voia să supună întreaga lume stăpânirii lui.Dacă suntem astăzi ortodocşi, o datorăm Sfântului Fotie. Catolicii nu vor să audă de numele lui; pentru noi, ortodocşii, este apărător al credinţei, precum Marele Atanasie, precum Marcu Evghenicul şi atâţia alţi părinţi.
Sfântul Fotie, iubiţii mei, ne-a lăsat ceva preţios, Ortodoxia. Aceasta este cea mai mare comoară a noastră. Nu o înţelegem, nu o simţim. Un sfânt ascet din zilele noastre a rostit o profeţie: dacă vom continua să trăim cum trăim, va veni ziua în care unii vor fi franci (catolici), alţii protestanţi, unii masoni, alţii marxişti şi atei, unii în diferite alte erezii şi religii… Din nefericire, cei mai mulţi sunt indiferenţi. Dacă se înmulţesc iehoviştii (hiliaştii); pe cine interesează? Îţi spun: De asta să se îngrijească preoţii şi episcopii…
Nu este aşa. Eşti creştin ortodox? Trebuie să te lupţi pentru credinţa ta şi să te rogi lui Dumnezeu. Suntem datori. Cât s-au nevoit Părinţii pentru credinţa noastră! Să ne facem şi noi astăzi imitatorii lor. Când va apărea la casa voastră vreun eretic şi va bate în uşă, imediat să informaţi Mitropolia. Ereticii şi cei de alte religii câştigă acum privilegii; iar noi, ortodocşii, vom deveni elini de mâna a doua. Aceştia Îl hulesc pe Hristos, pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, toate cele sfinte şi nu-i împiedică nimeni. Dacă le spui ceva şi îi speri, imediat te denunţă că i-ai atacat. Patria noastră s-a transformat într-o vie fără gard.
Unde este acum Marele Fotie, unde este Marcu Evghenicul, unde sunt Vasilie şi Gură de Aur, unde sunt mucenicii şi mărturisitorii! Noi, cei puţini, câţi am mai rămas şi mai credem, să ne trezim şi să luptăm pentru credinţa noastră. Mai bine să se stingă soarele decât Ortodoxia. Unul din cei de demult zicea: Dumnezeul meu, îţi mulţumesc că nu m-ai făcut copac, că nu m-ai făcut animal patruped, ci m-ai făcut om. Şi un altul spunea: Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, că m-ai făcut elin. Noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, pentru că ne-am născut ortodocşi.
Fie ca Dumnezeu, pentru mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfântului Marcu Evghenicul şi ale Sfântului Fotie, să ne miluiască şi să ne mântuiască. Amin.
+ Episcopul Augustin
http://www.ortodoxie-catolicism.ro/2...in-de-florina/

Deci sa inteleg ca raspunsul tau la intrebare este:
"nu, nu a luat insemnele patriarhale de la Papa ci asta este minciuna scornita de catolici"?
Sau raspunsul este "da, a luat insemnele patriarhale de la Papa"?
Ca eu nu m-am lamurit din postarea ta care-i raspunsul la intrebare conform surselor ortodoxe.

Nu prea inteleg ce ai vrut sa spui aici, adica la inceput Roma, Alexandria si Antiohia aveau toate trei primatul de onoare?
Pe mine nu prea ma afecteaza cine are primatul, insa nu prea inteleg cum sta treaba. Imi pare ca toti l-ar vrea si daca nu-l au zic ca nu ar fi bun. Eu stiam ca Papa era denumit "primul intre egali" iar Patriarhul de la Constantinopol ar fi vrut sa fie al doilea intre egali. Este falsa informatia asta?

Necesitatea primatului?
 

Când în rândul Apostolilor a apărut nevoia de a se adresa unei voci ori judecăţi cu autoritate obligatorie, s-a convocat un Sinod la Ierusalim (Fapte cap. 15). Hotărârile şi canoanele acestui Sinod au fost recunoscute ca obligatorii pentru întreaga Biserică. Citim:
„Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15, 28) - unde pronumele personal „nouă”, la plural, desemnează pe căpeteniile sau reprezentanţii întregii Biserici adunaţi în sobor. Hristos nu a acordat autoritatea supremă unui singur membru al obştii apostolice.

Supremaţia papală, întemeiată pe pretenţiile petrine, ar face bine să-şi aducă aminte că Apostolului Petru, la Sinodul de al Ierusalim, nu i s-a cerut să hotărască după cum credea de cuviinţă şi nici nu a prezidat Sinodul, ci a luat parte la el ca un egal al celorlalţi. Pentru Sfântul Pavel conducătorii Bisericii erau Iacov, Petru şi Ioan, iar nu Petru singur. Iacov avea
întâietate, pentru aceea Epistola sa se află înaintea celei a Sfântului Petru în ordinea canonică a Sfintei Scripturi. Sfântul Petru, deşi era unul dintre apostolii cei mari, a fost totuşi chemat să dea seamă de faptele lui înaintea bătrânilor Bisericii (Fapte cap. 11). De asemenea, el a fost
chemat să dea seamă în urma asprei mustrări a lui Pavel (Galateni 2, 11). Iată deci că bătrânii şi apostolii lucrau împreună, ca obşte, în luarea hotărârilor.
Cea mai înaltă autoritate a unei Biserici Ortodoxe locale este Sinodul episcopilor ei; însă cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Universale, Sinodul sau Soborul Ecumenic, întruneşte episcopii lumii civilizate (oikoumene).
http://www.manastirea-sireti.md/uplo...ntinopolei.pdf

Miha,
Intrebarea mea nu era legata de sinodul de la Ierusalim ci de faptul de a primi sau nu insemnele patriarhale de la Papa. Este adevarat ca asa au stat lucrurile si conform surselor ortodoxe sau nu? Asta este intrebarea mea. Pe vremea sinodului de la Ierusalim nu existau patriarhii asa ca acel sinod nu poate demonstra cum a stat treaba cu patriarhii in secolele urmatoare ori intrebarea mea se referea strict la istorie: luau patriarhii insemnele patriarhale din mana Papei sau nu? Multe din cele de azi nu existau pe vremea sinodului de la Ierusalim fara sa fie vreo problema pentru cineva atata timp cat sunt acceptate de comun acord. Insa crestinii cu cat au devenit mai numerosi cu atat au avut mai multe probleme in a ramane uniti in mod vizibil. Din pacate.

Vrei sa spui ca nu am scris pe inteles? Exista niste principii... dar despre asta maine, ca e tarziu acum.

Doar atat pot sa-ti mai spun acum: atata timp cat doar catolicii afirma ca au dat Sf. Fotie insemnele puterii patriarhale, iar ortodocsii, despre care este vorba in acest caz, nu, poti trage singura concluzia.
Practic, tu punand aceasta intrebare, te situezi de partea catolicilor. Vezi in acest sens:
http://www.scribd.com/doc/52945117/1...-LUI-FOTIE-867

Anti-catolicismul par excellence: sunt intrebari pe care nici n-ai voie sa le pui.