E minunata cartea asta! Eu am fost destul de sceptica vazand cata publicitate are, dar chiar nu o mai poti lasa din mana o data inceputa. Autorul, arhimandrtitul Tihon Shevkunov e cel care a regizat filmul Lectia Bizantului- despre cauzele care au dus la prabusirea Imperiului Bizantin. Se pare ca are si talent literar-stilul cartii, desi nepretentios, e foarte placut si reconfortant.

Ştiţi cumva dacă a fost tipărită "Scara" Sfântului Ioan Sinaitul (Scărarul) în traducerea Părintelui Arsenie Boca?

Părintele Arsenie Boca traducea foarte bine din scrierile Sfinţilor Părinţi. Părintele Arsenie spunea:

“Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasa il foloseam citind si discutand teologie, cu inca un coleg de-al meu, care studia Conservatorul. Asa s-a intamplat ca odata, placandu-mi foarte mult scrierea mistica a Sfantului Ioan Scararul, am tradus-o in romaneste, in vreme de 5 luni”.

Există această traducere ?

Foarte frumos ! Chiar e profund si folositor !

Carte de despărţire (Savatie Baştovoi)
 

http://www.librariaortodoxia.ro/cart...espartire_3726

O surpriză frumoasă, în sensul că am dat peste carte absolut întâmplător... autorul era deja unul din preferaţii mei :-)

"Mor" de nerăbdare să scriu aici unele din gândurile/ cuvintele/ sfaturile autorului - din această carte (subţire, de altfel) care nu cuprinde doar poezii... Voi reveni mai târziu, căci acum mă cam grăbesc...

Am omis să vă spun că am mai descoperit un scriitor - pe care l-am inclus deja pe lista "preferaţilor" mei: Constantin Virgil Gheorghiu.

Sunt convinsă că mulţi îi cunoaşteţi scrierile - "Cum am vrut să mă fac sfânt" a avut parte de o promovare destul de bună... adică auzisem de ea de mult timp, însă am citit-o relativ recent, iar apoi alte trei cărţi ale sale... Toate mi-au plăcut foarte mult!

Am revenit cu citate din carte:

"Vorbele nu pot să ajungă la înţelesul lucrurilor, dar tăcerea este ca un strugure copt.
...
Fericit cel tăcut şi singur pentru Domnul!"

"Sufletul e ca un fruct care trebuie să se coacă înainte de a fi dăruit. Dacă cineva nu te va înţelege atunci când taci, te va înţelege şi mai puţin dacă vorbeşti.

Dacă priveşti în urmă, vei vedea că toate necazurile vin din revărsarea necugetată a sufletului.

Nimic nu trezeşte mai mult decât ceasul în care omul înţelege că e singur."

"Nimeni nu se bucură, decât regăsindu-se în altcineva. Numai în Duhul Sfânt oamenii se pot cunoaşte unul pe altul şi pot trăi bucuria deplinei regăsiri, pentru că în afară de această întâlnire totul este nedeplin şi schimbător."

"Zece sfaturi

1. Să nu uiţi că trebuie să mori
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
4. Să nu crezi răul

De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut... Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun...

5. Să nu te crezi pierdut
6. Să nu te crezi sfânt

Sfântul Siluan Athonitul zicea: Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt.

7. Să nu te pui chezaş

De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău... În pildele lui Solomon găsim şi sfatul acesta: Să nu te pui chezaş. Cred că l-am înţeles într-un târziu, căci noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
9. Să nu învingi cu orice preţ
10. Să nu râzi de ruşinea nimănui"

Frumos! Am citit si eu decalogul, imi place de parintele Savatie; daca puneai la "recunoasteti citatul", ghiceam si eu !

:-)
Pai nu mi-a mai venit randul la concursul respectiv...

Parinoush Saniee - "Tatăl celuilalt copil"
 

http://www.polirom.ro/catalog/carte/...lt-copil-5111/

Intr-o lume in care grija parintilor pentru copii ajunge sa ii indeparteze sufleteste de acestia, romanul Tatal celuilalt copil reaminteste un lucru fara de care orice efort, oricit de bine intentionat, e in van: sa te arati preocupat nu inseamna sa fii mihnit ori sa descoperi lipsuri si ciudatenii pe care sa vrei cu orice pret sa le repari, ci sa arati incredere si sa te porti cu intelegere.
Cu iubire. Ceva atit de simplu si atit de fragil...

Unde ai citit? Precizezi o sursă?

Liturghia ortodoxa. Istorie si actualitate http://www.librariasophia.ro/carti-L....-so-9869.html
Autor: Ierom. Petru Pruteanu
Editura:Sophia

http://www.librariasophia.ro/img/poz...itate-9869.jpg

Rugăciunea curată este o stare mai presus de fire. Cum putem ajunge la rugăciune curată? Singuri sub nici o formă, ci numai cu mila şi ajutorul lui Dumnezeu, "căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân neputincioase". Aşadar, rugăciunea curată şi neîncetată este un dar de la Dumnezeu.
Şi acum vă întreb: nu este mai de folos să cerem mila lui Dumezeu, căci El ştie mai bine ce ne este de folos şi mai potrivit, atât pentru suflet, cât şi pentru trup (material)? Adică "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" e mai potrivit decât "dă-mi Doamne cutare şi cutare". Oare nu aşa ne lăsăm noi deplin în voia şi în ajutorul lui Dumnezeu? Şi nu ştie Dumnezeu când avem nevoie de sănătate, de cele materile necesare traiului (servici) şi toate celelalte? În a cere mila lui Dumnezeu înseamnă a cere totul, nu întâmplător sfinţii au ajuns la măsura rugăciunii neîncetate. Iar a cere milă din postura de păcătos este tocmai o formă de a ne smeri.
Dumnezeu pune accentul pe ”a fi”, noi pe ”a avea”. În acest sens urmăriţi la Sf. Liturghie câte cereri materiale se fac. Eu îmi amintesc doar această cerere din Ectenia Mare:"...pentru îmbelşugarea roadelor pământului."

Desigur, nu e greşit ceea ce voi aţi punctat, însă eu am vrut să accentuez săltarea sensului firii la rosturi mai presus de fire, de aceea am spus (am citat) răgăciuni nepotrivite.

Sf. Nicolae Velimirovici: Taramul inaccesibil
Nicolae Velimirovici, episcop de Ohrida (supranumit pentru ferventa sa "episcopul sârbilor" a fost prizonier la nazisti, ceea ce ne indreptateste sa credem ca nuvela de fata este o marturisire autobiografica.
Emotionanta marturisire a ortodoxiei!

Autobiografie dată în arest la Securitate (17 iulie 1945)
http://www.fericiticeiprigoniti.net/...-la-securitate

Toate scrierile Sf. Nicolae Velimirovici sunt extraordinare.
Sf. Nicolae este supranumit "noul Gura de Aur" al Bisericii...

Aşa este, apare în autobigrafie: http://www.arsenieboca.ro/_arsenie/autobio/autobio.html
Citisem de mult această autobiografie, însă nu mi-a rămas în memorie această precizare şi m-a făcut curios unde apare.

Predici: http://www.librariasophia.ro/carti-P...f-so-1130.html
Autor: Sf. Nicolae Velimirovici
Editura: Ileana

http://www.librariasophia.ro/img/poz...sf-predici.jpg

Ultimele carti citite ar fi fratii Karamazov si Mestesugul bucuriei vol 1. Mie cred ca imi place tot ce tine de Dostoievski, are el un stil aparte de a scrie, sincer nu stiu daca era ateu sau credincios, parerea mea este ca era un om credincios, revenind la subiect, fratii Karamazov pentru mine a fost cam grea. La inceput era cam plictisitoare, prezenta foarte mult personajele, insa la un moment dat romanul ajunge la punctul culminant si se intampla ceva neasteptat sau asteptat, depinde de fiecare cum a dedus pana acolo ca se va intampla, eu se pare ca am dedus bine :D nu va voi spune spune ce se intampla ca sa nu stric surpriza, cert este ca mi-a placut de staretul manastirii, avea niste cuvinte foarte frumoase. Inainte sa citesc romanul am aflat ca autorul a petrecut ceva timp la Optina, un punct in plus pentru el :)) in fine romanul e frumos si are multe idei cu care sunt de acord.

Iar mestesugul bucuriei ce sa mai spun hrana pentru suflet pentru orice tanar !

Si totusi ma mananca curiozitatea, Dostoievski era ateu sau credincios? stie cineva ? :D

Era foarte credincios :). Evident, un credincios ortodox cu virtutile si patimile lui si cu o viata foarte zbuciumata. Provenea dintr-o familie practicanta, dar decisiva in "convertirea" sa la ortodoxie i-a fost experienta inchisorii. A stat in fata plutonului de executie, dar i s-a comutat pedeapsa. De altfel, multe dintre scenele si personajele sale sunt luate din experienta sa de viata.
Dostoievski a fost promotorul mesianismului rusesc, in contextul razboiului ruso-turc, socotind ca poporul rus are misiunea divina de a civiliza si converti celelalte popoare la ortodoxie.
Sa citesti si "Crima si pedeapsa" si "Idiotul", acestea sunt capodoperele lui. Prima, care nu ti se va parea deloc plictisitoare, este povestea unui tanar student socialist si ateu care, crezand ca prin gestul sau, este indreptatit sa restabileasca ordinea sociala a lumii, omoara cu sange rece o camatareasa, dar in urma intalnirii sale cu o prostituata descopera incet-incet o noua viziune despre lume, cea a crestinismului, si a ispasirii prin suferinta, care e o tema foarte draga lui.

-si mie mi-a placut "Crima si pedeapsa" dar in general Dostoievski descrie cam mult personajele si ma cam plictisesc

Nicolai Berdiaev - Filosofia lui Dostoievski:https://mega.co.nz/#!ZdhFibCD!ec_Q-W...P5EOpEv0Ys_RSQ

"Dostoievski nu este numai un mare artist, ci şi un mare gînditor şi clarvăzător spiritual. El este un dialectician genial, cel mai mare metafizician rus. în cazul său, ideile joacă un rol esenţial. Geniala dialectică dostoievskiană ocupă un loc la fel de important ca şi covîrşitoarea lui concepţie psihologică. Prin artă, Dostoievski penetrează înseşi principiile vieţii ideilor, iar viaţa pătrunde în arta sa. Ideile trăiesc la el o viaţă organică, au soarta lor inevitabil umană, iar această viaţă este dinamică, nu are nimic static, nu e pasivă, osificată. Dostoievski studiază procesele dinamice în viaţa ideilor. în creaţia sa se înalţă vîrtejul de foc al ideilor care curge şuvoi. Ideile reci nu există şi nici nu-l interesează. La Dostoievski există ceva din spiritul lui Heraclit. Totul este incendiar, dinamic, totul e în mişcare, în contradicţie şi luptă. Ideile sale nu sînt categorii îngheţate, statice, ci torente pîrjolitoare. Toate sînt legate de destinul omului, de destinul lumii şi al lui Dumnezeu. Ideile determină destinul, ele sînt adînc ontologice, existenţiale, energetice şi dinamice, în idee este concentrată şi ascunsă energia distrugătoare a dinamitei, iar Dostoievski arată cum exploziile ideilor distrug şi aduc moartea. Totodată, în idee este concentrată şi ascunsă energia regeneratoare şi izbăvitoare. Lumea ideilor lui Dostoievski este cu totul deosebită, o lume unică, mult deosebită de lumea ideilor lui Platon. Ideile lui Dostoievski nu sînt prototipuri ale existenţei, nu se constituie în esenţele primare şi, desigur, nu sînt norme, ci destine ale existenţei, energii incandescente primare. Dar, ca şi Platon, Dostoievski a recunoscut rolul determinant al ideilor. Şi, în ciuda modei actuale, înclinată să nege valoarea independentă a ideilor şi să suspecteze valoarea lor la fiecare scriitor, nu poţi să te apropii de Dostoievski, nu poţi să-l înţelegi, fără să te cufunzi în diversa şi bogata lume a ideilor lui. Creaţia lui Dostoievski este un adevărat ospăţ al cugetării. Iar acei care refuză să ia parte la acest ospăţ, bazaţi pe faptul că în reflecţiile sale sceptice bănuiesc valori comune ale gîndului şi ideii, sînt sortiţi la o existenţă tristă, săracă, ajung în pragul inaniţiei spirituale. Dostoievski descoperă noi lumi. Aceste lumi se află în stare de mişcare clocotitoare. Prin intermediul lumilor şi prin mişcarea lor sînt dezlegate destinele omeneşti. însă cei care se limitează la interesul pentru psihologie, la latura formală a artei, îşi închid singuri intrarea în aceste lumi şi niciodată nu vor înţelege ceea ce destăinuie Dostoievski. Aşadar, vreau să intru în adîncul adîncurilor lumii de idei, să înţeleg modul de contemplare dostoievskian asupra lumi. Este o contemplare originală a lumii, o pătrundere intuitivă în substanţa interioară a ei. Este ceea ce i se dezvăluie creatorului privind lumea şi viaţa. Dostoievski a avut revelaţiile sale pe care vreau să le înţeleg. Concepţia dostoievskiană despre lume nu a fost un sistem abstract de idei, nu pot găsi aşa ceva, ba chiar e îndoielnic că este posibil. Această concepţie despre lume constă în intuiţia genială a destinului uman şi universal. Este o intuiţie artistică, dar nu numai, e de asemenea o intuiţie ideatică, filosofică, de cunoaştere — e o gnoză. Dostoievski a fost, într-un sens oarecum abuziv, un gnostic. Creaţia lui este cunoaştere, o ştiinţă despre spirit. Concepţia lui Dostoievski despre lume este, mai întîi de toate, dinamică, iar eu vreau să-l surprind în acest dinamism. La Dostoievski punctul de vedere dinamic nu are nimic contradictoriu. El traduce în fapt principiul coincidentia opositorum. Adîncindu-se în lectura lui Dostoievski, fiecare trebuie să iasă înnobilat de cunoaştere. Această cunoaştere doresc să o reconstitui în deplinătatea sa."

"Prin Dostoievski, literatura rusă atinge o culme. Se scoate în evidenţă caracterul religios, de martiriu. în Dostoievski se condensează tot întunericul vieţii ruseşti, al destinului rus, dar se aprinde şi o lumină. Calea plîngerii literaturii ruse, plină de suferinţă şi căutare religioasă, trebuia să ducă la Dostoievski. Dar la el se iveşte deja o ruptură spre alte lumi, din falia deschisă se vede lumina. Tragedia lui Dostoievski, ca orice adevărată tragedie, presupune un catharsis, o curăţare şi o eliberare. Cei care se precipită spre întunericul situaţiilor fără ieşire, nu-l văd şi nu-l pricep. Citindu-l pe Dostoievski ai o mare bucurie, o uriaşă eliberare a spiritului. Este bucuria prin suferinţă, este calea creştină. Dostoievski redă credinţa în om, în adîncimile umanului. Această credinţă nu există în umanismul lînced. Acesta renaşte cînd crede în Dumnezeu. Credinţa în om înseamnă credinţa în Hristos, în Dumnezeu-Omul. Toată viaţa, Dostoievski a promovat sentimentul exclusiv şi unic al lui Hristos, dragostea extatică pentru El. în numele lui Hristos, şi din iubire nemărginită faţă de El, Dostoievski a rupt cu acea lume umanistă în care era prooroc Belinski. Credinţa lui Dostoievski în Hristos a trecut peste văpaia tuturor îndoielilor şi s-a călit în focul suferinţei. Dostoievski notează în însemnări : „Iar în Europa nu există şi nu au fost asemenea forţe ale exresiei ateiste. Aşa s-a făcut să nu cred ca un copil în Hristos şi în mărturisirea Sa. Peste marea văpaie a îndoielilor a trecut Osana ce-mi aparţine". Dostoievski şi-a pierdut credinţa tinereţii în „Schiller" — prin acest nume desemna el simbolic tot ce era „măreţ şi minunat", umanismul idealist. Credinţa în „Schiller" nu a făcut faţă ispitelor, credinţa în Hristos a suportat toate ispitele. A pierdut credinţa umanistă în om, dar a rămas fidel credinţei creştine în om, a adîncit, a întărit şi a înnobilat această credinţă. De aceea, Dostoievski nu a putut să fie întunecat, un pesimist incurabil. La el există o emanaţie luminoasă şi în ceea ce e mai întunecat, mai chiunit. Aceasta este lumina lui Hristos care iradiază şi întunericul. Dostoievski îl conduce pe om prin beznele dedublării, motivul fundamental dostoievskian, dar dedublarea nu-l nimiceşte definitiv pe om. Prin intermediul lui Dumnezeu-Omul, personalitatea umană poate fi redată vieţii."

Nicolai Berdiaev

Toate cartile Sfantului Teofan Zavoratul sunt exceptionale!:8:

Doamne ajută.

Mie părintele duhovnic, mi-a zis aşa :

"Citeşte cărţi scrise de sfinţi ! Orice sfînt canonizat.
Şi cînd îi termini pe toţi, atunci să te apuci să citeşti şi autori care nu sunt sfinţi.

Şi din Biblie, sau Sfînta Scriptură, minim un capitol pe zi. Din Noul Testament obligatoriu un capitol pe zi. Din Vechiul, ce se poate, nu-i obligatoriu.
Dar în fiecare zi. Ăsta-i canon. Aşa să faci, să te mîntuieşti."

Bucurii.

Recomand "Luminile si umbrele sufletului" a lui Petru Cretia.

http://www.humanitas.ro/humanitas/lu...ele-sufletului

Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii...
Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?
Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt, dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine. (Petru CREŢIA)

http://www.humanitas.ro/files/media/...sufletului.pdf

Octavian Paler - Viata pe un peron

O carte pe care am citit-o prima oara cand aveam 16 ani. Am recitit-o acum si s-a dovedit a fi in aceelasi timp familiara si totusi complet diferita de cum mi-o aminteam. Placut, profund, trist si optimist in cadrul unei singure pagini. Un autor care a fost subestimat si, din pacate, trecut cu vederea.

“Nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.” Octavian Paler

De acord, cu observaţia că Octavian Paler nu e un autor nefrecventat, chiar dimpotrivă. "Viaţa pe un peron" este una dintre cărţile care nu te lasă aşa cum te-a găsit. Ceva, cât de puţin, pe interfaţa conştiinţei noastre se modifică chiar fără să ne dăm seama, de aici poate sentimentul ambiguu străin/familiar la o nouă lectură.

Încă doi Părinţi al căror stil, după părerea mea, seamănă întru câtva cu stilul Sfântului Simeon de Dajbabe

Autor: Sf. Inochentie al Odessei
Titlu: Înţelepciunea dumnezeiască şi rosturile naturii
Editura: Sophia
http://www.librariasophia.ro/img/poz...turii-8071.jpg


Autor: Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Titlu: Bucuria de a fi ortodox
Editura: Sophia
http://www.librariasophia.ro/img/poz...todox-7156.jpg

"Cei care îşi au mintea adunată când citesc, dar se mulţumesc numai cu cititul, fără să pună nimic în practică în vederea sporirii lor duhovniceşti, se aseamănă cu agricultorii aceia care se îngreuiază să pună mâna pe plug, ci stând la umbră deasă citesc mereu cărţi despre agricultură şi învaţă multe lucruri teoretice, dar rămân nelucrători şi nefericiţi." (Cuv. Paisie Aghioritul)

Autor: Protosinghel Teodosie Paraschiv
Editura: Fotini, 2011
Titlu: Maxime şi cugetări filocalice (pe teme)

Editura: Adenium, 2013, editia a 2-a, revazuta

Mostră gratuită
http://static.elefant.ro/images/99/2...e_1_produs.jpg

Încadrarea pe teme a Filocaliei este un început bun, totuşi sunt destule texte care nu sunt încadrate corespunzător, asta şi datorită faptului că terminologia unor cuvinte este diferită faţă de înţelesurile terminologiei folosite în zilele noastre.

Avem spre exemplu: întristarea şi întristarea după Dumnezeu. Sau putem întâlni "frica" şi "frica de Dumnezeu" care nu au acelaşi înţeles. De asemenea nici "temerea" nu e acelaşi lucru cu "temerea de Dumnezeu".
"Întristarea" nu e acelaşi lucru cu "întristarea după Dumnezeu". Sf. Diadoch al Foticeei vorbeşte despre o "întristare dulce şi lacrimi fără durere".

Am găsit şi unii termeni identici, care sunt utilizaţi în expresii de unii părinţi, însă pentru a descrie sensuri diferite: "dulceaţa" şi "desfătarea" sunt folosiţi adesea pentru a exprima, atât cele lumeşti/trupeşti cât şi cele duhovniceşti. Cuvântul "dulceaţa" este utilizat pentru a exprima "dulceaţa plăcerii" - dulceaţa care apare din plăcerea simţurilor trupeşti, însă este utilizat şi pentru a descrie "dulceaţa cerească", "dulceaţa rugăciunii", "dulceaţa Preasfântului Duh", "dulceaţa lui Dumnezeu", "dulceaţa lui Iisus", "dulceaţă a harului", "dulceaţa unei bucurii fericite" sau "dulceaţă desăvârşită a inimii"...

Este interesant de studiat această terminologie a Filocaliei. Ar mai fi de enumerat o multitudine de termeni inteligibili: "mişcarea poftei", "mişcarea minţii", "mişcarea neraţională", "mişcarea patimii", "mişcarea firii", "mişcarea sufletului", "mişcarea naturală", "mişcarea voii", "mişcarea reflexă", "mişcarea voinţei", "mişcarea cugetării", "mişcarea conştiinţei", "mişcările poftitoare ale trupului" sau "mişcarea simplă şi neîmpărţită a minţii", termeni întâlniţi în mod special la Sf. Maxim Mărturisitorul.

Alţi termeni mai frecvenţi: "simţirea înţelegătoare", "simţirea harului", "simţirea minţii", "simţirea inimii", "înţelesurile dumnezeieşti", "văzduhul inimii", "înştiinţare", "pofta aprinsă", "plăcere urâtă", "pofta cea rea", "lipire", "desfacere", "gândurile răutăţii", "străjuirea minţii", "străjuirea inimii", "paza mintii" (trezvia mintii), "toropeală", "moleşeală"...

- pofta pământească, pofta trupească, pofta lumească, pofta inimii, poftele de jos, poftele înşelăciunii, pofte necuviincioase, poftele protivnice, poftele pierzaniei etc.
- "momeală" (atac), "patimă", "deprindere", "însoţire", "consimţire", "încuviinţare", "învoire", "robire"...

Aici puteţi găsi toate cele 12 volume ale Filocaliei

Incerc si eu sa pun cat mai multa emotie
 

Ai mai gasit ceva ce recomanzi referitor la Pateric?Orice.
Poate talcurile cuiva...

Nu, alceva nu am mai citit; singure comentariile facute de Cristian Badilita la editia ingrijita de dansul din Pateric. Pe forum sunt insa persoane mult mai informate, poate vad postarea aceasta si ne mai recomanda ceva.

Iata o alta carte care m-ar interesa :"Intepciunea Dumnezeiasca si rosturile naturii".

Autor: Pr. dr. Pompiliu Nacu
Titlu: Ereziile primelor opt veacuri crestine si dainuirea lor la inceputul mileniului trei
Editura: Partener - cei interesati de cartile editurii Partener pot scrie direct pe adresa editurapartener@yahoo.com

https://s5emagst.akamaized.net/produ...0x450_ceas.jpg

"Pr. Pompiliu Nacu a reuşit să ofere o analiză detaliată şi sitematică a unei teme deosebit de dificile şi complexe de mare interes şi actualitate, poate prima de acest gen din literatura noastră teologică.
Ideea continuării şi proliferării vechilor erezii până în zilele noastre sub alte forme este extraordinară şi merită să fie adâncită în continuare. Prin calităţile sale de fond şi de formă remarcabile, prin bogăţia informaţiilor şi abordarea interdisciplinară, lucrarea reprezintă o contribuţie importantă în domeniu, pentru care merită sincere felicitări."

Cartea are 520 pagini cu o bibliografie foarte vastă. Un capitol din carte a fost postat de mine în threadul despre feminism.
Cuprinsul are opt pagini.

....................................

Constantin Noica - "Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti"

http://www.humanitas.ro/humanitas/em...3%A2ne%C5%9Fti

"cuvânt... vine de la coventus, adunare de oameni" (însemnare din caietele lui Eminescu)
Câţi mai ştiu asta? Câţi îşi iubesc şi caută cuvântul, fiinţa comunitară, adevărul lor ultim? (C. Noica)

Mărturii despre Eminescu

http://www.humanitas.ro/humanitas/m%...espre-eminescu

Și eu am citit și mi-a plăcut foarte mult cartea "May God Give You Wisdom!" - alcătuită din scrisorile părintelui Ioan Krestiankin.

Da, foarte bun Everghetinosul - l-am citit și eu mai demult, dar din păcate nu cred că mai am cartea, că aș reciti-o.

Chiar acum citesc
 

Cartea "Cautand Adevarul - De la Turnul de Veghe la Biserica Lui Hristos", de Nicholas Mavromagoulos.

E programata pt a fi citita:
Carte "Se intorc morii acasa", de C. Ciomazga
Abia astept!

M-aş bucura dacă ai posta nişte impresii după ce o citeşti, atât pozitive cât şi negative.