|
Intrebarea este ,cine vrea sa fie presedinte?
|
mihailt,
Vasile Tomescu a fost bunicul meu și s-a prăpădit în urmă cu câțiva ani. Am postat câte ceva din însemnările lui zilnice de pe front pentru a-i cinsti memoria. Nu mi se pare corect că-mi interpretați tendețios demersul. Tomescu Ionuț |
VEȘNICA RĂSTIGNIRE
De două mii de ani cea mai mare dintre dramele omenești, aceea a Pătimirii, se repetă duhovnicește în fiecare primăvară. Cine va suferi moral în aceste zile de agonie? Peste deșertul timpului se ridică Sfânta Cruce. Viața noastră banală, echivocă și imorală își va urma cursul monoton. Hristos va primi loviturile și spinii, se va prăbuși la pământ, lemnul Crucii îi va zdrobi carnea. Îl vor țintui cu lovituri puternice de ciocan de lemnul tare. „Mi-au străpuns mâinile și picioarele, mi-au numărat toate oasele.” Ce vom ști despre aceasta? Sângele Îi va șiroi încet pe trupul livid. Va căuta din ochi pe Tatăl și sufletele noastre. Ce-au înțeles sufletele noastre din această tragedie? Ele nici n-au tresărit, nici n-au plâns. Ele nici măcar n-au gândit. Nici măcar n-au văzut. Hristos moare singur, foarte singur. Sufletele noastre dorm sau sunt sterile în timp ce pentru a le scoate din toropeală, din mocirlă, din moarte acest trup atârnă în suferință între cer și pământ. În zadar această inimă chinuită scoate strigăte de disperare care ar trebui să ne înghețe sângele în vine sau să ne lase fără grai. Și totuși decădem din cauza sufocării sufletești. Avem nevoie de speranță, de milostenie, de dreptate, de smerenie ca de aer. Viața sufletească am primit-o spre păstrare. Suntem purtătorii ei. Și mâinile ne atârnă neputincioase. Și lumina din ochi ni s-a stins. Și buzele nu ne mai tremură de fervoare și emoție. Inimile ne sunt uscate ca nisipul din deșert. Sufletele ne agonizează. Credința însemnă ceva doar dacă cucerește, iubirea doar dacă arde, milostenia doar dacă ajută concret. Tomescu Ionuț |
Tanar pentru Romania, te rog, apleaca-te putin asupra unei rugaminti din partea mea. Vrei sa rezolvi un puzzle?
Eu iti dau piesele iar tu le aranjezi in ordinea corecta, asa cum vezi tu imaginea desavarsita a unei marturii de credinta. (Atentie, piesele sunt deranjate aleatoriu, (dez)ordinea lor nu inseamna nimic). Ex.: 1. ... 2. ... 3. ... . . . Incepem? Iata piesele: ------------- PATRIE credinta neam FAMILIE hristos TRADITIE copii sfintenie neatarnare BISERICA sotie DUMNEZEU mama FRATII IN HRISTOS lupta DRAGOSTE mantuire ------------- Succes! |
ucenic,
Nu e nevoie de teste dacă doriți o ierarhizare a ceea ce prețuim noi mai mult. Citiți titlul subiectului pe care l-am deschis, "Dumnezeu, Patrie, Familie". Mareș Răzvan |
“Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, așa ne știm, români și creștini ortodocși. Așa ne-am născut și avem datoria să păstrăm curat și deplin ce am moștenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obște ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna și jertfa domnitorilor, strămoșilor și părinților noștri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria și această credință care le-au fost date drept sfântă moștenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt, în Biserica Sa dreptmăritoare.Nu vrem să stricăm liniștea nimănui în cele ale conștiinței, dar nici nu vrem a ne depărta și a părăsi moștenirea străbună în care noi simțim că stă unitatea adâncă a neamului nostru.
Pentru noi, patria și Ortodoxia sunt „grădina Raiului” dată nouă de Dumnezeu, ca să „lucrăm în ea și să o păzim” (Facere 2, 15) cu sfințenie." (Parintele Cleopa) |
Neamul romanesc nu a fost niciodata fundamentalist,cum s-a intamplat in WW2.
Dl Zelea Codreanu nu ar fi fost vreodata de acord sa se mearga cu razboi peste granitele Romaniei,adica peste Nistru. Apoi dl Zelea Codreanu,daca cititi "Carticica sefului de cuib" nu era de acord cu capitalismul excesiv (cum e acum in Romania) ci cu mica proprietate cu o comuniune puternica care sa existe intr-o natiune adica la romani. Ia vedeti prin Norvegia unde e cel mai mare HDI (indice al dezvoltari umane) nu se aplica o politica sociala foarte apropiata de ce zice dl Codreanu? Acolo e capitalism,da nu excesiv,foarte puternica coeziune intre oameni etc. Si nu au pamant foarte bogat pe acolo,au ceva resurse naturale si cam atat si pe deasupra ca au asa regim social bun mai au avut si cu ce sa primeasca cateva sute de mii de emigranti si sa ajute si alte tari cu bani. Acum primejdia mare pentru neamul romanesc e americanizarea si fundamentalizarea noastra,Rusia nu mai are vreo treaba cu Romania acum. Daca fratiile voastre de aci de la Tineri pentru romania chiar sunteti asa patrioti,cum de nu protestati la privatizarea CFR? CFR a fost tot timpul de stat,asta e o infrastructura strategica foarte importanta pentru Romani,la fel au fost si liniile de curent electric etc. Zacamintele naturale,bogatii solului si ale subsolului prin constitutia din 1923 erau ale Romaniei ori acum acest guvern si presedinte de tot o dau inainte cu "patriotismul" si se iau aiurea de diverse tari europene,precum s-au luat de Rusia de mai multe ori in trecut si mai nou de Olanda,acum s-au luat si de Serbia,vad ca a privatizat multe din resursele naturale,acum a dat si gazele din Marea Neagra degeaba la altii. Pai cum e asta patriotism? E patriotism daca stai in tara ta sa iti fie data 600-650 ron net+ bonuri de masa sa nu ai cu ce sa faci copii si sa ii cresti sau daca ai deja copii sa ii tii in mizerie? Sau e patriotism sa mergi la munca in strainatate,sa faci niste copii sa tii acolo limba noastra daco-latina si omenia caracteristica romanului? Normal,daca merge munca afara poti sa strangi bani sa vii in Romania,eventual iei cu ce sa lucrezi pamantul etc. Normal ca statu nu are cu ce sa plateasca profesorii,medici decent daca a dat degeaba toate resursele naturale si companiile care erau profitabile. Pai imi pare rau ce propovaduiti fratiile voastre aci nu e patriotism ci sa se lase romanii de aci prostitzi,sa stea sa accepte sa fie exterminatzi de actualul guvern si presedinte,sa lucreze ca sclavii pe salarii mici . Larry L Watts e foarte propovaduit pe blogul dlui Roncea care dl Roncea e din apropiatzii dlui Basescu cine e dl Larry L Watts asta? Pai cine sa fie,un om de la CIA,cu functie mare pe acolo de e insarcinat cu Europa de est. Daco-latini de aci au facut atatea sacrificii in trecut pentru neamul european,din care facem parte si noi si acum sa ne stricam cu UE ca asa vrea PDL si dl Basescu si unii fanatici de prin SUA? Pai foarte bine ca daco-latini de aci s-au batut cu Imperiul Otoman,sa nu poata sa avanseze cu necivilizatia lor,cu neomenitatea lor spre Europa sa fie corupta si Europa moral de draci prin intermediul acestora (al Imperiului Otoman). Si noi trebuie sa scapam de influentele de draci le-au adus prin Imperiul Otoman,adica de coruptie si a se merge pe relatii numai intr-un cerc inchis,fara a ne pasa de alti romani de langa noi si de a fi neomenosi,cum au fost unii romani in WW2. |
PARINTELE CLEOPA:DREAPTA CREDINȚĂ A NEAMULUI ROMÂNESC
“Să știți că rădăcina și viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreștinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei. Coloniștii romani, cărora le-au predicat Sfinții Apostoli Petru și Pavel la Roma, și cei din Grecia, când au venit aici cu legiunile romane, au adus credința ortodoxă. Eram daci pe atunci; strămoșii noștri sunt dacii și romanii, de la care am rămas noi românii. De atunci, de când am primit sfânta și dreapta credință în Dumnezeu, poporul nostru a avut viață. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viața poporului român este dreapta credință în Iisus Hristos. Băgați de seamă! Ca popor creștin de doua mii de ani de când suntem noi, am avut toată administrația noastră și toată tradiția noastră sfântă. Să ținem cu tărie la credința ortodoxă. Ați văzut dumneavoastră de la primii voievozi creștini ai românilor, de când sunt cele trei Țări Române, Moldova, Muntenia și Ardealul, toți au fost creștini ortodocși.Ați văzut pe Mihai Viteazul? Mama lui a fost călugăriță. Du-te la Mănăstirea Cozia și vei vedea, lângă Mircea cel Bătrân, care a întemeiat această mănăstire și-i înmormântat acolo, o lespede de piatră pe care scrie: „Aici odihnește Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul”. Ai auzit? El domn peste trei principate și mama lui călugăriță. Apoi și Ștefan cel Mare. Du-te la Mănăstirea Probota, unde este înmormântat Petru Rareș, facută de el. Vei vedea lângă dânsul scrie: „Aici odihnește roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare”. Ei domni și mamele lor călugărițe! Vedeți voi câtă unire era între credință și conducere atunci? Cel ce conducea țara avea mamă călugăriță și frate călugăr. Așa trebuie să murim! Au cunoscut că totul este deșertăciune. Da, erau adevărați domni: „Oricât ar fi, viața asta este umbră și vis! Este o scurtă trecere! Dar eu când mor mă duc la o viață care nu are sfârșit. Cine are să se roage pentru mine?” Așa cugetau înaintașii. Ai văzut că toți își făceau câte o mănăstire și mormânt în mănăstire? Fericiți și de trei ori fericiți au fost domnii noștri ortodocși: Ștefan cel Mare și Sfânt, la Putna; Ieremia Movilă și Gheorghe Movilă, la Sucevița; Petru Rareș, la Probota; Lăpușneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrița; Mircea cel Bătrân, la Cozia. Ai auzit unde este inima lor? Unde este inima ta, acolo va fi și comoara ta. Pentru aceea au făcut ei mănăstiri, ca să fie pomeniți sute de ani la Sfânta Liturghie. Ștefan cel Mare n-a fost baptist! Mircea cel Bătrân n-a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova, ca nebunii ăștia care au ieșit acum. Nici o sectă nu exista în țara nostră pe atunci. Aceștia vin din străinătate, plătiți de masoni, să ne strice dreapta credință și originea noastră și rădăcina noastră de popor ortodox. Ce spune Sfântul Efrem Sirul? „Cu omul eretic să nu vorbești, în casă să nu-l primești, la masă să nu stai cu dânsul, bună ziua să nu-i dai”. Aceștia sunt înaintemergătorii lui Antihrist. Că Mântuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel: Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despărțit de Biserică, s-a despărțit de Hristos. Este om al satanei. Evanghelia spune: În vremea de apoi vor ieși hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și pe mulți vor înșela. Păziți-vă de sectari care dau broșuri prin trenuri, prin gări și prin cutiile de poștă și unde văd oameni, dau gratuit otrava lor. Când vei vedea o carte că nu are aprobarea Sfântului Sinod și nu are cruce pe ea, dă-o pe foc, chiar Biblie dacă este! Dacă-i sectară și scrie să nu vă închinați la icoane, dă-o pe foc! Nici un păcat nu ai! Aceasta este otrava semănată de înaintemergătorii lui Antihrist. Toate sunt otravă. Să țineți credința care ați supt-o de la piepturile maicilor voastre! Să țineți credința care o avem de două mii de ani! Nu vă luați după slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpără pe cei proști și nelămuriți în credință, ca să rupă unitatea și sufletul poporului român și vor să facă cele mai mari erezii și nebunii în țara asta.Păziți-vă de nebunii aceștia! Au case de rugăciune, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoți și arhierei, nu este Hristos. Că Mântuitorul a spus așa la postoli: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, iertate vor fi. Iar cărora le veți ține, ținute vor fi. Nu la sectari le-a spus aceasta, ci la Apostoli, la episcopi și la preoți. Căci apostolii prin puterea mâinilor și prin succesiunea apostolică, au dat harul Duhului Sfânt la toți preoții din lume, prin hirotonii. Deci băgați de seamă că sectarii nu au ierarhie canonică; n-au pe Duhul Sfânt în ei; n-au cele șapte Sfinte Taine, nu cinstesc pe Maica Domnului și Sfânta Cruce și nu au mântuire. De aceea, feriți-vă de sectanți. Auzi ce spune Apostolul Pavel? Luați aminte de voi și de turma voastră, întru care v-a pus pe voi Duhul Sfânt păstori, zice la preoți și la arhierei. Celor doisprezece apostoli pe care i-a ales Hristos când S-a înalțat la cer le-a spus: Stați în Ierusalim până vă veți îmbraca cu putere de sus! Și la Duminica Mare, după zece zile, a venit peste ei Duhul Sfânt de sus, în chip de limbi de foc. Pe urmă vorbeau toate limbile de sub cer. Și după ce i-a îmbrăcat cu putere de sus i-a trimis zicând: Mergând propovăduiți Evanghelia în toată lumea, Botezându-i pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui, iar cine nu, se va osândi. Deci Biserica lui Hristos are ierarhie canonică, Duhul Sfânt este în Biserică și cap al Bisericii este Hristos. Toți sectarii care sau rupt de Hristos și nu merg la Biserică, sunt fiii lui Antihrist și înaintemergători ai satanei. Să nu vă luați după ei! Să nu spuneți că nu v-am arătat adevărul! Să ținem credința noastră pe care au ținut-o toți voievozii noștri și toți protopărinții noștri și toți românii cei adevărați. Dacă vrei să fii fiu adevărat al lui Hristos și al Țarii Românești, să ții credința cea dreaptă ortodoxă, care o ținem de două mii de ani. Dacă nu, nu ești fiu al lui Hristos și al Bisericii, și ești străin de neamul românesc. Nu poți fi cetățean creștin și român, dacă nu ai dreapta credință în Hristos. Ești stăin. Nu ești fiu al țării, că fiu adevărat al României este cel care-i ortodox, pentru că Biserica Ortodoxă predomină în țara noastră de două mii de ani, iar pe cei care-s sectari să nu-i primim în casele nostre. Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii și lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credința lor. Dar aceștia care s-au rupt de Biserica Ortodoxă și s-au facut sectari, nu sunt fii adevărați ai țării noastre, nici ai Bisericii, ci sunt înaintemergători ai satanei. Așa să stiți. Sunt prooroci mincinoși care vor să vă rupă credința și să ducă la pierzare poporul nostru blând. Tineți dreapta credință și nu ascultați de ei!Țara noastră românească a fost ortodoxă dintotdeauna și trebuie să țină linia Ortodoxiei. Ortodocși suntem de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocși am trăit timp de două mii de ani și ortodocși trebuie să rămânem până la moarte. Asta este adevărata credință ortodoxă a României. Nu primiți nimic din afară, că toți vor să ne strice unitatea neamului, a credinței și a Bisericii. Toți aceștia sunt vrăjmașii Crucii lui Hristos.” |
HRISTOS A ÎNVIAT!
de Vasile Militaru Hristos a înviat! Ce vorbă sfântă! Iți simți de lacrimi calde ochii uzi Și-n suflet parcă serafimii-ți cântă De câte ori creștine o auzi. Hristos a înviat in firul ierbii, A înviat Hristos în Adevăr, În poienița-n care zburdă cerbii, În florile de piersic și de măr. În stupii de albină fără greș, În vântul care suflă mângâios În ramura-nflorită de cireș Dar vai, în suflet ți-a-nviat Hristos? Ai cântarit cu mintea ta creștine Cât bine ai făcut sub cer umblând, Te simți măcar acum pornit spre bine Măcar acum te simți mai bun, mai blând? Simți tu topită-n suflet vechea ură? Mai vrei pieirea celui plin de har? Ți-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ți gură? Iubirea pentru semeni o simți jar? O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte În aur măcar azi te-au îmbrăcat Cu serafimii-n suflet imn fierbinte Ai drept să cânți: Hristos a înviat! |
Ei mai fratilor si surorilor de la "tineri pentru Romania" va rog sa ma iertati pentru ce ton am avut fata de voi,foarte aspru,apoi sa ma iertati si pentru diversele presupuneri pe care le-am facut aci fata de fratiile voastre,care se pare ca sunt cam neadevarate si asa mai departe.
|
Citat:
Nu e vina Dv., mihailt, că noi n-am reușit întotdeauna să ne facem înțeleși. Vă asigurăm cu toată sinceritatea de întregul nostru respect. Cu stimă Tineri pentru Romania |
SUPUNERE ȘI PORUNCĂ
Nu se poate realiza nimic mare cu egoism și orgoliu. Să te supui e o formă de dăruire clarvăzătoare. Să te supui e fecund pentru că înzecește rezultatul eforturilor. Să te supui e o datorie pentru că binele tuturor depinde de concentrarea disciplinată a energiilor. Națiunea nu poate exista dacă fiecare acționează după interesele și capriciile sale. Ea e un mare complex sensibil pe care anarhia îl poate face steril sau periculos și căruia ordinea , armonia îi dau posibilități nelimitate. Un popor bogat, de sute de milioane de oameni izolați unii de alții de egoismul și patimile lor, e un popor mort. Un popor sărac, unde fiecare își recunoaște inteligent limitele și obligațiile comunitare, se supune și lucrează în echipă pentru binele colectiv, e un popor viu. Supunerea e cea mai superioară formă de libertate. E o maifestare constantă a autorității față de noi înșine, cea mai grea dintre toate. Nimeni nu-și poate conduce cu adevărat aproapele dacă n-a fost mai întâi în stare să se conducă pe sine însuși, să strunească în el armăsarul orgolios gata să se arunce nebunește după cum i se năzare. După ce ne-am supus putem porunci, nu pentru a ne bucura de posibilitatea de a-i strivi pe ceilalți, ci pentru că a porunci e o prerogativă extraordinară când vizează disciplinarea forțelor contradictorii, conducerea lor la deplinătatea randamentului, sursă suprioară de bucurie. Mareș Răzvan |
PARABOLĂ
Un mandarin chinez s-a dus pe lumea cealaltă. Întâi a ajuns în iad. A văzut acolo multi oameni stând la masă în fața unor boluri pline cu orez dar toți mureau de foame pentru că aveau bețișoare lungi de doi metri și nu puteau să se folosească de ele pentru a se hrăni. Apoi s-a dus în rai. Și acolo a văzut o mulțime de oameni așezați la masă în fața unor boluri pline cu orez și toți erau fericiți și bine sănătoși. Și ei aveau bețișoare lungi de doi metri dar fiecare se folosea de ele pentru a-l hrăni pe cel din fața lui. Popescu Angela |
CÂND COPILUL APARE
de Victor Hugo Când copilul apare, familia izbucnește Manifestându-se gălăgios. Blânda sa privire, care strălucește, Aduce bucuria în ochii tuturor. Și cele mai triste frunți, cele mai apăsate de gând, Se descrețesc deodată văzând copilul apărând, Nevinovat și încântător. Fie că aprilie a înverzit grădina, sau ianuarie cel înghețat În jurul unui foc puternic pe toți ne-a adunat Scaunele noastre apropiind, Când copilul vine, bucuria sosește și ne luminează. Râdem, exclamăm, îl chemăm și mama sa se-ngrijorează Văzându-l umblând. Uneori vorbim îndelung lângă foc De Dumnezeu, de Patrie, de noroc, De sufletul nostru plăpând. Dar dacă apare copilul lăsăm tot pe altă dată Serioasa discuție este brusc suspendată Și toți îl privim zâmbind. Noaptea, când omul visează și somnul în brațe îl strânge, La ora când se aude gemând, ca un glas care plânge, Râul printre sălcii curgând, Dacă deodată zorii luminând ca un far încep să apară, Lumina lor trezește pe câmp o întreagă fanfară De clopote și păsări cântând. Copile tu ești zorii și sufletul meu e câmpul imens Pe care cele mai frumoase flori îl parfumează intens Când ochii tăi spre mine privesc. Sufletul meu e codrul cu poteci întunecate Umplându-se doar pentru tine de suave șoapte Și de raze ce strălucesc. Căci ochii tăi plini de o nesfârșită seninătate, Căci mânuțețele tale nostime și binecuvântate, Rău n-au făcut încă pe pământ. Niciodată pașii tăi tineri n-au atins mocirla noastră, Cap divin, copil cu păr buclat, spre cer fereastră, Înger cu aureolă de sfânt! Tu ești pentru noi porumbelul din arcă Picioarele tale n-au vârsta când pot să meargă. Aripile tale sunt de azur. Privești fără să înțelegi încă universul înconjurător, Dublă puritate, corp care nu are nimic respigător, Suflet în care nimic nu-i impur. E atât de frumos copilul cu dulcele-i surâs, Cu vocea-i plăcută care vrea ca totul să fie spus, Cu plânsu-i repede uitat. Lăsând să-i rătăcească privirea încântată și uimită, El își deschide sufletul spre lumea abia întrezărită Și spre tot ce e bun și curat. Doamne apără-mă, apără-i pe cei ce-i iubesc, Frați, părinți, prieteni și chiar pe cei ce mă urăsc De rele, necazuri și stihii. Fă Doamne ca ei să nu vadă vara fără zile senine, Colivia fără păsări, stupul fără albine, Casa fără copii! Traducere de Pârvu Ana Maria |
CASA PĂRĂSITĂ
Când eram copii casa părăsită ne speria. Poarta smulsă din țâțâni zăcea la pământ. În grădină florile și buruienile creșteau amestecate invadând aleile. Totul era abandonat, fără stăpân, fără paznic. Când ne întorceam de la școală am fi putut să ne odihnim pe băncuța de la intrarea în curte. În plus în livada din spatele clădirii se coceau la soare cireșe, mere, pere, prune care ne ispiteau. Dar noi treceam prin fața casei părăsite, fără să ne oprim vreodată, pentru că ne era frică de ea. Părea un mormânt așezat la marginea drumului. Scânduri groase, bătute neglijent în cuie, îi barau ușa și ferestrele. Niciodată nu a ieșit fum pe coșul său, niciodată nu s-a văzut o rază de soare pe pragul său, niciodată nu a strălucit o lumină în ochii săi închiși. Casa părăsită, oarbă și surdă, rămânea indiferentă la frumusețea câmpurilor din jur. Rece și mută, nimic nu putea s-o scoată din toropeală și nicio voce nu-i trezea ecourile. Doar noaptea vântul aducea dinspre casa moartă strigăte lungi, neomenești, ca niște vaiete. Așa spuneau sătenii... Unul dintre noi a propus odată să dăm la o parte scândurile unei ferestre și să privim înăuntru. Dar n-am îndrăznit. Se petreceau poate, sub acel acoperiș, lucruri teribile. În spatele ferestrelor închise se mișcau fără îndoială umbre și ce groază ne-ar fi cuprins dacă, cu ochii pe geam, am fi zărit, într-o cameră învăluită în întuneric, un sicriu înconjurat de lumânări aprinse. Seara treceam pe cealaltă parte a drumului și întorceam capul de teamă să nu vedem ceva înspăimântător. Casa era oare bântuită cum crdeam noi? Nu, dar vechi amintiri alunecau pe lângă ziduri și suflete de demult plângeau jalnic în camerele sale goale. Altădată casa părăsită a fost veselă și vie. Înveselită de râsul copiilor numeroși și de bucuria părinților care-i priveau jucându-se. Vie datorită muncii care întărește sufletele. Vreme îndelungată ea a fost ocuptă succesiv de tați, fii, nepoți, strănepoți ș.a.m.d. și pământul le-a hrănit întotdeauna familiile. Vreme îndelungată strămoșii s-au născut, au trăit, au murit în casa azi închisă și fiecare când a plecat în marea călătorie și-a luat adio din priviri de la același câmp și pâlc de copaci. Dar, într-o zi, casa a revenit unui fiu în care sufletul înaintașilor nu mai trăia. Acesta căutând o muncă mai ușoară nu și-a mai lucrat pământul. Pământul s-a închis. Pâinea a început să lipsească din casă. Și omul nostru, deja dezrădăcinat, a blestemat pământul care totuși era roditor. Atras de mirajul banilor și al luxului facil, locatarul cel rău a hotărât să emigreze. El a vândut tot ce avea prin casă și pe lângă casă, apoi, așa cum închizi un sicriu, blocă ușile și ferestrele cu scânduri și plecă. De ce nu a vândut și casa, de ce nu a vândut și pământul, nu știu, poate că nu l-a lăsat inima s-o facă. De atunci casa emigrantului e închisă, condamnată, aproape blestemată, obiect de spaimă pentru copii, de tristețe pentru vecini și de jale pentru parohie. Aceia care pleacă astfel știu oare că se sustrag unei datorii de onoare și sfinte? Cred ei că lasă în urma lor doar un acoperiș pe patru ziduri? Ei părăsec mai mult decât atât. Ei renunță la ținutul natal, la parohia unde au trăit liniștit moșii și strămoșii lor, la biserica unde aceștia au îngenuncheat, la pământul care le păstrează oasele, la ogorul lucrat cu trudă și apărat cu arma în mână de șirul nesfârșit al generațiilor, la comoara tradițiilor, la sănătoasele obiceiuri de familie, la limba română. Ei abandonează întrega moștenire a înaintașilor, ei reneagă Patria! Și totuși, Patrie mamă, nu-i blestema pe cei care au plecat. Nu toți sunt ingrați. Doar unii te-au renegat și te-au uitat orbiți de patima banului. Pe ceilalți însă doar drame dureroase i-au hotărât să plece printre străini. Aceștia se mai gândesc încă la tine și te mai iubesc. Pe ei continuă să-i îndrăgești, Patrie, oriunde s-ar afla. Ei au rămas fii tăi, ei fac să trăiască în străinătate sufletul tău. Dacă într-o zi îi va determina bunul Dumnezeu să se întoarcă primește-i blândă și miloasă. Pentru a le sărbători întoarcerea pune cele mai proaspete flori pe marginea drumurilor tale, scaldă-ți câmpurile într-o lumină mai caldă, fă-ți pădurile mai verzi, acoperă-ți vârfurile munților cu zăpada cea mai albă, fii mai frumoasă ca niciodată. Apoi deschide-ți brazda pentru fierul plugurilor lor, primește, mamă fecundă, sămânța pe care mâinile lor muncite o vor răspândi peste brazdele tale și bucuroasă rodește grâu înalt de un stat de om cu spicul cât pumnul. De dragul lor acoperă-ți pajiștile cu iarbă grasă, umple-ți codrii de cântecul păsărilor și prin toate ferestrele caselor redeschise fă să intre mirosul plăcut de fân proaspăt cosit. Predescu Virgil |
DOAR AȘA VEȚI DĂINUI
Patria, orizont spre care se îndreaptă privirile și inimile noastre încă de când ne naștem. Patria, căminul căminelor noastre, căminul marii familii românești. Patria, ce poate fi mai frumos și mai măreț. Patria, moștenire de la strămoșii noștri. Patria, mama noastră. Prieteni, mama noastră plânge, trebuie s-o alinăm! Prieteni, Patria noastră are nevoie de noi! Să ne ajutăm mama! Cine ne-ar putea arăta calea datoriei, cine ne-ar putea inspira, cine ne-ar putea fi model? Să ne cercetăm istoria. În paginile sale pline de eroi sunt mulți cei care ne-ar putea fi modele. Însă deasupra tuturor se înalță și strălucește prin fapta sa Mihai cel Viteaz. Dacă marele voievod ar veni printre noi oare ce ne-ar spune? Ne-ar spune cu siguranță ce spunea și contemporanilor săi. „În fața Sfintei Cruci a lui Hristos și a mormintelor celor care au căzut pentru Țară rostiți toți într-un glas „Credință și Patrie!” Ortodocși pe deplin, în toate, peste tot, întotdeauna. Pentru a vă putea păstra credința iubiți-vă Patria, apărați limba română! Cunoașteți-vă istoria! Șirag de nestemate, comoară de virtuți, izvor nesecat de patriotism. Obiceiurile și tradițiile voastre sunt frumoase, păstrți-le! Unire între voi și întrajutorare. Idealul vostru: România întregită, una și indivizibilă. Țelul vostru: învățământ național, carte românească. Doar așa veți dăinui.” Pârvu Ana Maria |
CREDINȚĂ, PATRIE, VIRTUTE
Cea mai bună dovadă de dragoste față de Patrie e să fim cetățeni cu care ea se poate mândri și pe care se poate baza. Să iei în derâdere Credința și bunele moravuri și să pretinzi că-ți iubești Patria e același lucru cu a pretinde că-ți iubești soția pe care o înșeli. Să calci în picioare Credința, cinstea și virtutea, nu e doar un act individual, ci un act îndreptat împotriva Bisericii, Națiunii și Patriei. Un om care nu respectă religia neamului nostru, sfințenia legăturii conjugale, decența și cinstea e un ipocrit, un cetățean detestabil. Cu adevarat patriot nu e decât omul virtuos. Omul virtuos își înțelege datoria și și-o face. Să fii creștin bun, muncitor bun, tată bun, soț bun, fiu bun înseamnă să fii cetățean bun, patriot bun. Niciodată un astfel de om nu va fi lăudătorul celor puternici sau denigratorul plin de ură al oricărei autorități. Orice funcție ar îndeplini, țelul său va fi onoarea și prosperitatea Țării, nu prosperitatea proprie. Adevăratul patriot știe că societatea nu e perfectă și-i combate abuzurile, dar nu se va deda niciodată la violențe și răzbunări, căci dintre toate relele acestea sunt cele mai teribile și cele mai nefaste. Adevaratul patriot nu îndeamnă la discordie civilă, dimpotrivă îndeamnă la moderație, înțelgere și pace. El încetează să mai fie miel doar în ziua în care Credința și Patria în pericol îi cer să le apere. Atunci devine leu, luptă și învinge sau moare. Să-ți dai viața pentru Credință și Patrie a fost în toate timpurile o faptă demnă de laudă. În prezent adepții unui individualism exagerat și ai aberațiilor globaliste susțin contrariul. Dacă afirmi altceva ești considerat fanatic, integrist religios sau fascist înverșunat. Jalnică acestă epocă în care sunt promovate și ridicate în slăvi imoralitatea, egoismul și lăcomia! Mareș Răzvan |
LEGENDA U.E.
A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare). In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: "Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer". Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: "Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana - Armani. Tine de frig, de ploaie." http://s6.netlogstatic.com/ro/p/oo/1...7_21356698.jpg Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: "Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic". A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: "Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine". Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma. "Daca-i degeaba, merita s-o iau" isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit. Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca. Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda. Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara basca. Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: "Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti". Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus: "Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. A propos, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca". Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru.... |
Citat:
|
Citat:
|
In acest moment numai Uniunea Europeana ne mai poate salva cu adevarat.Noi singuri sau mai exact alesii nostri nu pot si daca ar putea nu vor sa o faca pentru ca sunt mult prea preocupati sa adune averi pentru ei..prieteni si "famiglia" in general.Prin legile care le impune Uniunea Europeana vrea ca noi sa fil aliniati ca standard la tarile vestice.Nu vor sa ne distruga pentru ca ne vor puternici pentru a impinge economia comunitara .Priviti doar cum era aplicata legea prin anii 90 si vedeti schimbarile din jurul nostru de la aderare.Romania nu este cumparata de vestici..asta ar fi un lucru cat de cat bun.Cei care au cumparat tara pe nimic sunt in mare parte arabi..libanezi..sirieni..indieni(Accelor Mittal)..americani si prea putini Europeni in special Italieni(care-s un fel de romani mai umblati si mai parsivi) Olandezi si Francezi.Vorbea cineva despre privatizarea CFR.Din punctul meu de vedere CFR-ul ar trebui desfiintat in secunda doi la cate pierderi aduce statului.Astfel toti capusarii care l-au distrus nu ar mai putea sa ia banii de la buget pentru te miri ce vila.Ar fi un mare pas inainte sa fie privatizat pentru ca este momentan singura solutie pentru al eficientiza.Spun asta pentru ca la CFR este o conducere pe criterii politice care face oricealtceva decat sa vada de binele companiei care-i in colaps.Au avut director chiar si un preot.Orice..numai ceferist nu.Cum posibilitatea de a aduce la conducere un om care sa stie ce are de fcut este pracic nula..mai bine-l privatizeaza si se va gasi cineva sa-l eficientizeze si sa aduca bani la buget decat sa pape sute de milioane de euro pe an.
|
Citat:
Noi am fost/suntem piata de desfacere (cat om mai fi, ca si pentru asta trebuie sa ai niste bani la tescherea....) Aia au grija de pielea lor, ca nici ei nu se simt bine... E o vorba, am auzit-o in partea de sud a tarii: Nu i-i bine vacii noastre.... Vine tata cu pielea-n spinare... |
Ciprian22, este necesar sa ne rugam pentru guvernantii nostri, inclusiv pentru conducatorii Uniunii Europene si ai altor organisme internationale.
|
Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă că l-ar bucura foarte mult dacă ar exista o mitropolie a ortodocșilor români la Chicago
http://www.rgnpress.ro/rgn_12/catego...o.html#Scene_1 |
SFINȚII
Sfinții ne arată că oricine poate ajunge la perfecțiune. Și ei au fost plini de patimi și slăbiciuni la fel ca noi. Și ei au ajuns la limita rezistenței, au cedat, și-au spus că nu vor reuși niciodată să scape de duhoarea de mocirlă și de păcat care ne însoțește. Dar totuși n-au renunțat. S-au ridicat mereu după fiecare cădere cu tât mai hotărâți cu cât se simțeau mai slabi. Virtutea se cucerește încet, greu și cu trudă. Ei au avut bucuria supraomenească de a fi reușit să-și strunească corpul și gândrile. Lupta lor ne spune că fericirea, pe pământ și în cer, e la îndemâna oricui. Orice om are o voință pentru a se folosi de ea. Suntem proprii noștri stăpâni. Putem reuși sau putem eșua, putem merge mai departe sau putem abandona, putem să ne împlinim destinul sau să nu ni-l împlinim. Totul poate fi evitat și totul poate fi făcut. Tomescu Ionuț |
PATRIOTISMUL ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI
Patriotismul e sentimentul de atașament față de Patrie. El întărește unitatea Patriei pe baza valorilor comune. El ne determină să ne iubim Patria și să fim mândri de ea. Ne-am putea manifesta patriotismul în viața de zi cu zi astfel: - cumpărând mărfuri produse în Țară; - petrecându-ne concediul sau vacanța în România; - arborând tricolorul nostru la balcon sau în curte; - refuzând să ne vindem pământul străinilor; - apărând credința noastră creștin ortodoxă; - apărând și promovând limba română; - având mai mult de doi copii pentru a asigura dăinuirea Neamului; - participând la evenimente cu caracter național cum ar fi Ziua Națională, Ziua Eroilor, Ziua Independenței ș.a.m.d.; - fiind prietenoși cu cei din jurul nostru pentru că sunt conaționalii noștri; - restrângând influența străinătății în favoarea a ceea ce este de la noi. Popoescu Angela |
DIN TATĂ ÎN FIU
de Predescu Virgil Hai sus! Cum poți dormi Când clopotul solemn răsună? Trezește-te, începe o nouă zi, Fiule, e ziua ta cea mai bună. La Altarul Patriei iubite, Vei merge pe urmele pașilor mei, Ascultă vocea maicii noastre îndrăgite, Nu ignora chemarea ei! Oamenii umplu deja câmpia, Marele fluviu își adună apele, Bărbați de care-i mândră România Vin de peste tot fluturând stindardele. Spre al Patriei noastre Altar Iubirea-i face pașii să-și poarte. Pentru toți patriotismul e jar, Toți se vor devota până la moarte. În priviri o flacără îți lucește, Care place inimii mele de părinte. Deschide ochii larg, privește, Spectacolu-i măreț, ia aminte! Trebuie, pe al Patriei Altar, Anii tăi tineri să-i dedici. Îți vei depune ca pe un dar Primele tale jurăminte aici. Vei jura solemn și august În fața României și a mea. Că vei sluji vitejește și just Țara, Neamul și Legea. La al Patriei Altar sfânt Și cu mâna pe drapel Vei rosti acest jurământ. Nici mort nu renunța la el! Mai sunt jurăminte, firește, Cerute de tatăl tău și de onoare. Ceva în tine îți va șopti iubește, Făcând să-ți bată inima mai tare. Dar pe al Patriei Altar, În această zi minunată, Jură că frumuseții în dar Îi vei oferi iubirea ta curată. Dacă o fată frumoasă și cuminte, Vei ști s-o faci să te iubească, Ale căsătoriei sfinte legăminte Cu ea pe veci să te unească, Iar la al Patriei Altar străbun Mergeți amândoi să vă uniți Ca Iisus, cel blând și bun, Să v-ajute să trăiți fericiți. După acest eveniment deosebit Dacă devii la rândul tău tată Și soția un fiu ți-a dăruit, Răsplătind iubirea ta curată, Altarului Patriei străbune Dă acest rod al dragostei, În inimă ta ea îți spune Că fiul tău este și al ei. Privești această armă curios, Ea într-o zi va fi în mâna ta. Când dușmanul va lovi furios Cu ea în luptă te vei avânta. Pe Altarul Patriei române Astăzi arma o vei lăsa, Atinge-o când Țara îți va spune: „Ia-o, am nevoie de ea.” Când timpul, ce curge neîncetat, Prin efoturi zilnice nevăzute Trupul îmi va fi ruinat Și resorturile îmi vor fi frânte, Lângă al Patriei noastre Altar Să-mi săpi mormânt. Oare pierde total al vieții dar Cine revine în al Țării pământ? |
DIN NOU DESPRE NOI
Un grup etnic care se amestecă semnificativ cu un alt grup etnic își pierde identitatea și nu-și mai poate păstra numele chiar dacă își păstrează limba pe care o vorbește. Așa s-a îmtâmplat cu toți locuitorii Imperiului Roman care au supraviețuit prăbușirii acestuia și marilor migrații. Noi suntem singurul popor de origine latină care am păstrat numele de roman. Străinii ne-au numit și ei tot romani. Valah, vlah, însemnă în slavonă roman. Ulterior cuvântul roman s-a transformat, prin evoluția limbii, în român. Dacă nu am fi români nu ne-am fi spus și nu ni s-ar fi spus români. Conștiința originii noastre romane a fost foarte puternică la noi și pe bună dreptate. Traian a colonizat Dacia aducând, cum spune un izvor, „mulțimi nesfârșite” (infinitae copiae) din întreg Imperiul Roman (ex toto orbe Romana). În Dacia, spre deosebire de alte provincii romane, colonizarea s-a făcut sistematic, programatic fiind inițiată chiar de împărat. Faptul că majoritatea coloniștilor provenea din provinciile imperiului și nu din Italia nu are nicio însemnătate. Imperiul era în culmea puterii, toate provinciile erau romanizaze și, lucru foarte important, provicialii se considerau ei înșiși romani pentru că aveau aceleași drepturi și oportunități ca italicii. Era o mândrie să poți spune „cives romanus sum” (sunt cetățean roman). Traian însuși nu era din Italia. Coloniștii romani din Dacia erau atât de numeroși, că împăratul Adrian, care voia să abandoneze provincia, a fost nevoit să renunțe la idee pentru a nu-i lăsa pe mâna barbarilor. Coloniștilor li s-au adăugat veteranii legiunilor staționate în Dacia. Numărul veteranilor a fost și el mare. În limba română omului în vârstă i se spune bătrân, cuvânt care provine din latinescul veteranus. Faptul că acest termen s-a impus dovedește frecvența lui și a celor numiți astfel. Numărul mare al veteranilor se explică prin faptul că procesul așezării lor în Dacia a durat vreme îndelungată, adică tot atât cât au stat și trupele romane la noi. Dacii au suferit pierderi mari în timpul războaielor cu Traian. Mulți bărbați au murit în luptă sau au fost capturați și vânduți ca sclavi în imperiu. După cucerire numeroși daci erau înrolați în armata romană și trimiși în diferite provincii unde după satisfacerea serviciului militar de 20-25 de ani primeau pământ și cetățenie romană. Toți acești daci nu mai reveneau în Țara lor. Cohors III Dacorum Equitata își avea garnizoana în Macedonia și a participat la o expediție în Mesopotamia. Vexilatio Dacorum Parthica păzea lângă Tigru și Eufrat hotarul cu parții. O cohortă de daci e atestată în Britania. Cei mai mulți dintre dacii rămași în provincia Dacia erau femei, bătrâni și copii și au fost romanizați rapid. După cum se vede din inscripții după o generație sau cel mult două dacii au adoptat chiar nume proprii romane. Romanizarea nu s-a limitat la Dacia Romană. Și restul Daciei era controlat de romani. În Muntenia, Moldova și Basarabia au existat trupe romane, s-au construit castre, fortificații și drumuri. Bugeacul, sudul Basrabiei, făcea chiar parte din provincia Moesia Inferioară. La retragerea legiunior întreaga Dacie era romanizată și peste tot se vorbea latina în varianta ei popualară. Slavii sunt un grup de popoare care au ca loc de origine Polonia de azi. Mongolii, în migrația lor, i-au târât după ei și pe slavi care s-au despărțit în trei grupuri mari: slavii de răsărit (rușii, rutenii), slavii de apus (polonii, cehii, slovacii) și slavii de sud (sârbii, bulgarii). Slavii de sud, pentru a ajunge pe locurile unde trăiesc azi, au trebuit să treacă prin Dacia. Venirea slavilor are loc în secolul al VI-lea când vin și avarii. O parte din triburile slave au rămas pentru totdeauna în Dacia. Slavii stabiliți în Dacia au locuit veacuri întregi împreună cu românii și treptat au adoptat limba și obiceiurile românești. Prin urmare slavii din Dacia au fost asimilați. Slavii nu au avut un rol hotărâtor în formarea poporului român. La venirea lor poporul nostru era deja format în cea mai mare parte. Etnic romanitatea noastră e constituită pe o bază daco-romană. Avem și sânge dac și sânge roman. Ideea romanității poporului nostru o găsim pentru prima dată consemnată în scris la cronicarii moldoveni și munteni. Marele vornic moldovean Grigore Ureche scria despre originea comună, romană, a tutror românilor: „Românii, câți se află locuitori în Țara Ungurească și la Ardeal și la Maramureșu de la un loc sunt cu moldovenii și toți de la Râm (Roma) se trag. [...] Și locuitorii Țării Românești [...] sunt o seminție cu moldovenii.” (Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, Editura P.P. Panaitescu, București, 1958, p. 134; Cf. și Gândirea social-politică despre unire (1859), Culegere, București, Editura Politică, p. 12.) Contemporanul său muntean, stolnicul Constantin Cantacuzino, afirmă și el originea comună a tuturor românilor: „Însă rumânii înțeleg nu numai ceștia de aici, ce si din Ardeal, carii înca și mai numeroși sunt, și moldovenii, și toți câți și într-altă parte să află și au această limbă (româna) [...] tot unii sunt. Ce dară pe aceștia, cum zic, tot romani îi ținem, că toți aceștia dintr-o fântâna au izvorat și cură.” ( Ene, Virgiliu; Cronicari munteni, Editura Albatros, București, 1973, pag. 194) Despre cronicarii Grigore Ureche și Constantin Cantacuzino nu se poate spune, cum s-a spus fără temei despre reprezentanții Școlii ardelene, că ar promova catolicismul. Ideea principală susținuită de Școala ardeleană e tot originea noastră romană. Învățații transilvăneni preiau de la cronicarii munteni și moldoveni ideea romanității noastre și o dezvoltă susținând-o cu argumente istorice și filologice. Figuri importante ale Școlii ardelene, între care se numără și Petru Maior, au creat adevărate monumente culturale și istorice puse în slujba renașterii neamului nostru. Aceste lucrări au constituit baza teoretică a deșteptării sentimentului național românesc. Petru Maior arăta: „Deci romanii aceia, la anul de la urzirea Romei 858... trimiși de împăratul Traian, ca să stăpânească satele și orașele, cuprinseră Dacia toată prin Banat până la Dunăre... De la acești stăpânitori ai Daciei romane este acel neam... carii pre limba lor se cheamă romani adică români.” ( P. Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, Gherla, 1883, p. 11; Cf. și Antologia Gândirii social-potitice revoluționare și democratice românești, p. 51 -52) Conștiința latinității noastre, afirmarea ei, ne-au ajutat să ne apărăm de detractorii care au încercat să ne tăgăduiască dreptul de a fi noi înșine și de a trăi în Țara noastră. Demonstrarea latinității, romanității și continuității noastre a reprezentat „reazimul constant și de nebiruit al unei lupte milenare pentru păstrarea ființei etnice.” (B. Teodorescu, N. Iorga si educația maselor, București, 1967, p.27) Popescu Angela Bibliografie Gheorghe I. Brătianu, O enigmă și un miracol istoric: poporul român, București 1940 Petre P. Panaitescu, Istoria românilor, București, 1941 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi. ed. a II-a revăzută și adăugită, București, 1972 Academician Constantin Gh. Marinescu, prof. univ. dr. Ion Gh. Marinescu, Originea daco-romană a poporului român în spiritualitatea națională, site-ul DacoRomania |
ROMÂNUL
Una dintre cele mai frumoase figuri ale istoriei Europei e aceea a românului. El e părintele celui mai dârz Neam din această parte de lume: Neamul Românesc. Prin vinele lui curge cel mai nobil sânge: sângele dac înfrățit cu cel roman. Pe tot cuprinsul Țării se pot vedea urmele luptelor pe care le-a dat pentru Pământul lui, pentru Credința lui strămoșească și pentru Neam. Românul are conștiința misiunii sale, a tainicului său apostalat, a legăturii strânse cu Pământul său. El e în același timp preot, plugar și soldat. Preot! Credința sa arzătoare, zelul său pentru mântuirea sufletului înduioșează inimile cele mai aspre și le întoarce către Dumnezeu. A fost vreodată preoție mai frumoasă? Plugar! În ciuda vitregiei vremurilor el și-a tras întotdeauna drept brazda și a pus în ea sămânța recoltelor viitoare. Soldat! Două mii de ani și-a apărat ființa etnică și pământul care-l hrănea luptând cu vrăjmași mai puternici ca el. Dacă aș fi pictor aș imortaliza pe pânză această nobila figură. În fundalul tabloului aș picta munții noștri, dealurile noastre domoale și imensitatea câmpiilor noastre. Mai aproape, lanuri blonde de grâu unduind în bătaia vântului ca valurile mării. În avanscenă Dunărea cu undele ei albastre strălucind în razele soarelui. S-ar vedea într-o parte casele unui sat și deasupra lor răsărind modestă turla unei biserici. În centrul tabloului ar apărea mândru românul cu părul în vânt, încins cu sabia și în mână cu un snop de grâu prospăt secerat. Aș încerca să pictez această figură emblemantică în așa fel încât să reflecte atitudinea sa de soldat plugar și seninătatea sa de om al ogorului. Credință, muncă, curaj. Iată românul. E un Cincinnatus, soldat plugar devenit creștin. E războinicul Spartei trecut prin infernul a două mii de ani de istorie potrivnică. Cititorule român care parcurgi aceste rânduri poți să-ți ridici semeț capul, căci ești urmașul acestui erou. El și-a îndeplinit cu noblețe misiunea, a ta rămâne de îndeplinit. Poporul căruia Pronia i-a dat astfel de strămoși, dacă își păstrează credința în Dumnezeu și în forțele proprii, e hărăzit unor fapte mărețe. Predescu Virgil |
Pasul 1
Adoptarea unei legi care permite străinilor să ne cumpere pământul. Pasul 2 Golirea României de români prin stimularea emigrării, legalizarea avortului și promovarea perversiunilor sexuale. Pasul 3 Ocuparea Țării și însușirea resurselor ei. Vă pare ireal? Mihail Gheorghe Bujor (Ghebu) |
ONOAREA
Onoarea e unul dintre pilonii de susținere ai existenței noastre individuale și colective. Ea ne determină să dorim păstrarea respectului față de noi înșine și față de conaționalii noștri. Ea mai e și o preocupare pentru distincție, un efort de autodepășire, o dorință de măreție. Onoarea militară e o virtute cardinală. În numele ei soladații noștri au luptat și s-au jertfit pentru apărarea Țării și a ființei noastre naționale. Onoarea în activitatea profesională constă, după caz, în respectarea angajamentelor asumate față de clienți, parteneri sau salariați și în îndeplinirea exemplară a obligațiilor de servici. Ea are ca dimensiuni elementare cinstea și munca făcută cu tragere de inimă. În numele ei corupția pasivă sau activă, bacșișul, nu sunt acceptate. Pentru soți onoarea în familie constă în respectarea obligațiilor pe care le au unul față celălalt și față de copii. Pentru copii onoarea în familie constă în respectarea și ajutarea părinților. Respectarea angajamentelor, a cuvântului dat e forma de manifestare a onoarei în viața publică. Fiind vorba de avantaje legate de exercitarea puterii regula de aur a oamenilor publici ar trebui să fie: „Să slujești și nu să te slujești.” Onoarea la școală îl face pe copil să obțină note bune fără să recurgă la șmecherii. Ea îi determină pe școlarii din clasele mici să nu le sufle răspunsurile colegilor leneși și pe liceeni să nu-și facă fițuici. Ea exclude orice formă de furt. Onoarea în sport constă în a face tot ce poți ca să câștigi dar respectând regulile, deciziile arbitrilor și adversarul. Nu e cu adevărat o victorie aceea obținută trișând. În mod general, onoarea e o conceție de viață care înalță omul. Singura onoare adevărată e slujirea celorlați. E inacceptabilă lipsa noastră de preocupare pentru distincție, pentru efortul de autodepășire și pentru dorința de măreție, pe scurt pentru ceea ce dă demnitate omului. Valorile constituie împreună un sistem coerent și sunt, prin urmare, inseparabile. Reabilitarea sentimentului de onoare nu se poate face fără reabilitarea sentimentelor de curaj, de responsabilitate și de generozitate la nivel individual și a sentimentelor de patriotism, familie și civism, la nivel colectiv. Efortul nostru de autoperfecționare etică ar trebui să țintească două aspecte: - promovarea cinstei și refuzul miciunii și al înșelătoriei; - încurajearea respectării angajamentelor. Aceast demers ar trebui făcut în funcție de vârsta și mentalitatea celor pe care îi vizăm. Copii trebuie educați în spiritul cinstei prin combaterea minciunii, a șterpeleli și a micilor înșelătorii. E un efort care se impune a fi făcut zilnic. Trebuie să reacționăm de fiecare dată când îi vedem venind acasă cu lucruri care nu le aparțin. Trebuie totodată să-i învățăm să combată printre colegi înșelătoria școlară, atât de răspândită și care e o pregătire nefastă pentru viața civică. Va trebui în același timp să-i determinăm să fie credincioși angajamentelor lor, să fie perseverenți la antrenamentele sportive, la repetițiile de la cor, în activitățile la care s-au înscris voluntar. Pentru că petrec zilnic mai multe ore în fața televizorului să-i facem să-și exerseze spiritul critic în raport cu ceea ce văd. Să-i determinăm să facă sport arătându-le că respectarea regulilor jocului, a adversarului și a deciziilor de arbitraj este tot atât de importantă în formarea lor ca fortificarea corpului. Se înțelege dela sine că toate aceste îndemnuri sunt inseparabile de exemplul pe care li-l dăm. Onoarea se învață, ca toate celelalte, trăind-o. Exemplul negativ al educatorilor în materie de cinste este cel mai rău dintre lucruri, fie că este vorba de munca la negru, de călătoria fără bilet sau de grosolănie. În ce privește adulții, dacă le lipsește educația, va fi greu să-i scăpăm de proastele obiceiuri dobândite. Putem totuși să profităm de orice ocazie pentru a ne spune părerile fără să părem neplăcut moralizatori. În acest domeniu umorul, fermitatea și simplitatea sunt cele mai bune atuuri. Așa cum unii oameni adună gunoaiele de prin grădinile publice pentru a reduce poluarea, să căutăm să fim artizanii răbdători, zâmbitori și măsurați dar hotărâți ai unei campanii permanente împotriva poluării morale începând cu cei din preajma noastră. Să încercăm să promovăm adevărul și cinstea în jurul nostru. Să ne prevenim prietenii asupra diferitelor forme de dezinformare și de corupere. Să arătăm pericolul lipsei de civism reprezentate de furt și înșelătorie indiferent de formele acestora. Să arătăm importanța respectării angajamentelor asumate și a cuvântului dat în familie, în muncă, în afaceri, în viața publică. Să insistăm ca televiziunile să-și asume responsabilități educative. Să le cerem în special să arate nu doar vedete de doi bani ci și personalități care pot deveni modele. În loc să ne tot văicărim că trăim timpuri nenoricite să căutăm să transmitem valorile în care credem celor în mijlocul cărora trăim. Ține de convingere și de farmecul personal, dar mai ales ține de ascultarea delicată și răbdătoare a oamenilor pentru a le obține încrederea și a le propune valorile noastre. Reînnoirea culturii onoarei trebuie să facă parte din viitorul nostru pentru că îl condiționează. Popescu Angela |
RESPONSABILITATEA
În mod general responsabilitatea e obligația de a răspunde pentru faptele noastre. Responsabilitatea are mai multe aspecte: - responsabil e acela care, prin lege, răspunde de pagubele pe care le-a provocat și trebuie să le repare (responsabilitate civilă și responsabilitate penală după caz); - responsabil e acela care, în virtutea legii morale, dă seamă pentru faptele sale sau pentru acelea ale apropiaților (părinții răspund de copii lor minori); - responsabil e acela care e cauza voluntară și conștientă a ceva și poartă responsabilitatea morală pentru aceasta (recunoașterea paternității unui copil, de exemplu); - responsabil e acela care răspunde, ca șef cu putere de decizie, față de cel care i-a încredințat o misiune; - să fii responsabil mai înseamnă și să acționezi prudent gândindu-te la consecințele faptelor tale. Responsabilitatea se exercită pe trei nivele: 1. Față de noi înșine. Fiecare dintre noi e principalul răspunzător pentru corpul său, de unde importanța acordată igienei personale, hranei, odihnei și evitării abuzului de tutun și alcool. Suntem totodată responsabili de mintea noastră pe care trebuie s-o exersăm și s-o întreținem pentru a o menține trează. E mai greu să facem unele persoane să înțeleagă responsabilitatea pe care o au față de inima lor pentru că devenim ușor insensibili, de pildă, când e vorba de emisiunile TV degradante. 2. Față de o persoană apropiată. Această responsabilitate e ușor demonstrabilă în domeniul sexual datorită consecințelor directe ale actului (transmiterea vieții sau transmiterea unei boli). În domeniul afectiv responsabilitatea e mai delicată dar tot atât de importantă din cauza traumatismelor provocate de despărțiri. Astfel de șocuri pot genera sinucideri. Responsabilitatea noastră față de o altă persoană e cu atât mai mare cu cât suntem mai legați afectiv de ea. E o realitate că ambianța actuală desparte practica sexuală de responsabilitățile decurgând din ea, de aici drama avortului, dificultățile mamelor singure și eșecul unor familii unde părinții se comportă iresponsabil cu copiii lor. 3. Față de o colectivitate de care ne ocupăm. Mai întâi trebuie să facem „ să meargă treaba” ceea ce presupune deja o viziune profesională superioară despre responsabilitate. E vorba, mai ales, să-i ajuți pe cei din subordine să se realizeze, să se dezvolte. Un șef adevărat își însufețeste oamenii făcându-i să-și îndeplinească misiunea individual (problemă de competență) sau colectiv (problemă de coeziune). Această concepție despre autoritate e aplicabilă în toate situațiile. Să ajuți oamenii să se dezvolte însemnă de asemenea să-i încredințezi fiecăruia responsabilități pe măsura puterilor lui. Responsabilitățile înnobilează. Aceasta înseamnă să delegi o mare parte din responsabiltatea ta pe principiul subsidiarității (fiecare să facă ce poate și să facă bine). Să fii responsabil, înseamnă prin urmare, să accepți un risc, să te expui, deci să ai un minin de încredere în tine. Repetăm, responsabilitatea înnobilează, aceasta explică interesul de a o exercita, de a o căuta fără a viza neapărat puterea. Responsabilitatea decurge din libertate. Pentru a alege trebuie să compari lucrurile dintre care trebuie să alegi, să hotărăști ce alegi și să iei decizia în deplină cunoștință de cauză. E un act în care inteligența și voința intră în joc. Și fiindcă decizia finală e liberă cel în cauză e răspunzător pentru alegerea sa. O alegere făcută sub constrângere nu poate antrena responsabilitatea. Fiecare e liber să aleagă ce mod de viață dorește cu condiția ca aceasta să nu-l angajeze decât pe el și numai pe el. Omul nu e o ființă izolată, el trăiește în societate. În familie, soțul are responsabilități față de soție, față de copii și față de părinți. La fel și soția. Viața familială se bazează pe o îmbinare a responsabilităților. Asumarea lor consolidează familia. O familie puternică = o Națiune puternică. În societate suntem răspuzători pentru fiecare dintre noi. Răul care afectează o persoană sau un grup poate afecta întreaga Națiune. În viața publică, legislatorul a stabilit un cod. Încălcarea legilor e pedepsită și diferite forme de responsabilitate sunt avute în vedere: morale, civile și penale. Acestea din urmă se referă la pagubele prevăzute de lege cu aprecierea lor de către justiție pentru stabilirea pedepsei. Tot în viața socială, fiecare cetățean are responsabilități față de Patrie, față de localitatea în care trăiește, față de vecini. O autoritate se exprimă legitim doar dacă lucrează pentru binele comun. Responsabilitatea se învață. Învățarea responsabilității începe în familie, acasă, prin gesturile simple ale vieții de zi cu zi. Copilul e învățat mai întâi să fie răspunzător față de el însuși, să se spele pe dinți, să-și lege șireturile la pantofi, să traverseze strada pe verde... Copilul e învățat apoi progresiv să se simtă răspunzător de ceilalți cu care e solidar, adică să strângă masa, să facă cumpărături, să-și ducă fratele mai mic la școală... Această educație ar trebui completată de școală. Profesorul ține în mâinile sale soarta Patriei. Educația pentru responsabilitate e inseparabilă de educația pentru curaj, onoare, generozitate și libertate pentru că omul e indivizibil. Popescu Angela |
CREDINȚĂ ȘI TENACITATE
de maior (r) Tomescu Vasile Când ne va veni rândul? Moartea trece printre noi și mâinile ei sugrumă la întâmplare. Glonțul se apropie, se duce mai departe sau lovește în plin. Tot ce putem face e să avem inimile curate și privirea calmă a celor care se sacrifică pentru Țară. În clipa din urmă nu vom tresări și ne vom da obștescul sfârșit împăcați. Dacă ne vom întoarce acasă inimile noastre vor avea echilibrul vieții care nu a tremurat în fața morții. Fie ca soarta să ne găsească întotdeauna puternici și demni! Iubim totuși viața așa cum iubim cântecul vântului deși e efemer, așa cum iubim culorile serii deși dispar când vine noaptea. Dar vântul renaște și cântă din nou, iar culorile serii reapar de fiecare dată când apune soarele. De noi depinde să nu lăsăm nici vântul să se oprească, nici soarele să apună fără să le captăm forțele. Dragostea de viață e focul inimilor nedomolite pe care nimic nu-l poate stinge. Când vezi marea coborând liniștită pe nisipul plajei sau întorcându-se calmă spre adâncimile largului nici nu-ți poți imagina teribila izbucnire ce poate veni oricând întunecată, sclipind în lumina fulgerelor, curajoasă și puternică ca și când ar vrea să înece tot pământul. Dragostea de viață ne dă avânt. Să trăiești înseamnă să lupți pentru Țara și Neamul tău. Sunt pe lumea asta atât de multe lucruri murdare, josnice sau urâte că am fi copleșiți de ele dacă nu am purta în noi focul care arde mizeriile, care le distruge și care ne purifică. Arta sinceră, arta care nu ne împinge la autodistrugere, e salvarea noastră interioară, grădina noastră secretă. Poezie, pictură, sculptură, muzică, teatru orice numai să evadăm din banal, să ne ridicăm deasupra pulberii care usucă, să creăm măreția în loc să suportăm meschinăria, să facem să țășnească acea scânteie extraordinară pe care fiecare dintre noi o poartă în el și s-o transformăm într-un grandios foc de artificii. Secole moarte au fost acelea în care sufletele au ezitat în fața unui asemenea efort. Secole luminoase au fost acelea care au văzut aceste mari lumini sufletești jalonând, dominând epoca. Singurele bucurii adevărate nu sunt cele primite de-a gata ci acelea pe care le cucerim sau pe care le purtăm în noi. Restul vine și se duce ca spuma mării, strălucind pe creasta valurilor, fremătând încă o clipă pe nisipul plajei, apoi murind repede sau retrăgându-se spre larg. Bucuria care se naște din dorința noastră de a trăi și din voința noastră de a lupta e asemenea marii forțe care mocnește și se rostogolește în adâncul mărilor, care țâșnește spre cer și se reînnoiește în fiecare clipă. Trebuie să privești dintr-o barcuță marea puternică aruncându-și valurile ca pe niște imense piei de leopard, întinzându-se suplă și sclipitoare, ridicându-se ca un foc argintiu sau ca o minunată jerbă de flori albe! Această viață tumultoasă se întoarce mereu, se avântă iar și iar și nimic până la sfârșitul lumii nu-i va opri elanul. Așa trebuie să fie inimile noastre, impetuoase, dar asemeni cu această minunată forță ritmată, ordonată, scandată ca un imn etern. Ziua suntem absorbiți de bietele noastre preocupări adesea banale. Noaptea însă, imaginația își țese visele, ducându-ne cu ea pe tărâmul fanteziei. Uneori sunt uimit de luciditatea implacabilă a viselor. Cu siguranță visul poate fi o izbucnire nebună, o fantasmagorie, dar el e și o întâlnire cu popria conștiița și cu primele intuiții. Ne vedem în el așa cum suntem când voința nu e prezentă pentru a ne stăvili slăbiciunile. Știm atunci care ne sunt punctele îndoielnice. Avem astfel dovada că nu vom putea rezista tuturor încercărilor, că nu ne vom putea purta onorabil decât în măsura în care strunim în noi bidiviul gata s-o ia razna și pe care doar biciul voinței îl poate reține. Dacă voința slăbește totul intră în debandadă. Nu e examen de conștiiță mai hotărâtor ca visele. Ele ne arată sufletul așa cum e. Sufletul se purifică însă în luptă prin dăruirea de sine. Eliberat astfel el zboară, se avântă și cântă. Pentru că auzim în noi aceste cântece ale seninătății știm că lucrarea pe care o înfăptuim aici merită sacrificiile pe care le facem. Suferința e cel mai bun prieten, patetic și angelic, spălând sufletele de orice pată, înălțându-le spre culmi la care au visat adesea. Înfrângerile sau victoriile personale, succesele sau insuccesele materiale ale fiecăruia trec, se uită, lumini care ard o clipă, fum risipit de vânt. Esențială pentru noi e marea ardere sufletească fără de care nu înseamnăm nimic. Totul în viață ține de credință și tenacitate. Încrederea în noi înșine nu se cerșește, se cucerește. Și cel mai bun mijloc de a o cuceri, e să ne dăruim pentru ceva mai presus de noi, Țara și Neamul. Ne purtăm toți Crucea. Trebuie s-o purtăm zâmbind cu mândrie ca să se știe că suntem creștini, că suntem mai puternici ca suferința și că nu ne pasă de loviturile pe care ni le dau dușmanii. Ce contează suferința dacă am avut momentele noastre de glorie? Măcar am trăit! 23 septembrie 1942 |
Crede în Dumnezeu, iubește-ți soția și apără-ți Țara!
|
MORALĂ ȘI SOLIDARITATE
Cu cât urcăm în ierarhia socială cu atât practica virtuților umane elementare devine mai grea, dacă nu imposibilă. Dacă vrei un prieten credincios într-un mare oraș ia-ți un câine, spunea cineva. Dar printre cei mai mulți dintre noi dorința de întrajutorare e încă foarte răspândită. Cu siguranță, odată cu distrugerea planificată a creștinismului, a cadrului național, a moralei, valorile solidarității tind să dispară. Există totuși un mare potențial de rezistență la dezagregarea integrală a vieții omenești. Oare de ce bancile și-au luat obiceiul de a schimba periodic consilierii personali ai clienților lor? Pentru că știu că un simplu salariat riscă să se atașeze de oameni și să nu se mai comporte ca un samsar ci ca o ființă umană. E în definitiv un omagiu adus oamenilor simpli de către o societate coruptă. Existența noilor generații nu trebuie să se desfășoare între frigider, televizor, telefon mobil și PC dacă dorim o societate de tip uman în care fiecare să poată trăi dintr-o activitate având un sens uman. Problema e de a ști dacă trebuie să educăm o generație de consumatori egoiști sau o generație capabilă să reziste acestei logici și să-și însușească în forme proprii idealul unei societăți realmente umane. Sociologii oficiali, cărora sistemul le mediatizează intens analizele, vor susține evident prima opțiune și vor vdea în ea un progres al civilizației incomparabil. Că doar n-or să muște mâna care-i hrănește... Predescu Virgil |
VOM LUPTA!
Noi, tinerii, suntem principala țintă a distrugătorilor Omului, Patriilor și Națiunilor. Ni se inoculează veninul în creier. Adevărată măciucă în moalele capului. Dar drept cine ne iau? Drept cobai? Cred ei că vom înghiți orice? Nu vom accepta corupția, minciuna, egoismul, jegul moral. Vom fi fierul de lance al revoltei Adevărului, al Moralei, al Vieții, al Virtuții împotriva a tot ce le poate perverti, distruge sau simplu întina. Vom lupta curajos, calm, pașnic. Vom discuta, vom argumenta. Vom fi soți și tați. Vom fi soții și mame. Respingem canoanele impuse, tirania modelor tendențioase. Respingem categoric perversitatea, mocirla, abjecția. Vrem o viață frumoasă și curată. |
EDUCAȚIE ȘI POLITICĂ
Reînnoirea vieții noastre politice, evoluția sistematică a educației spre formarea de caractere, spre redobândirea sentimentului național vor susține efortul de dezvoltare economică. Progresul Neamului noastru depinde în egală măsură de suflet și de economie. Politica e importantă. Teoretic politica ar trebui să fie o activitate exercitată de o autoritate legitimă pentru binele colectivității. La noi politica e sursa tuturor problemelor. În douăzeci de ani politica ne-a provocat tot atâtea pierderi, materiale și umane, cât toate războaiele pe care le-am purtat în ultimii o sută cincizeci ani. Sunt regrese în toate domeniile. Politica, arta guvernării, e la noi arta trădării. Trădarea idealului național intoxică corpul Neamului. Această trădare corupe individul prin cultul arivismului, al incompetenței, prin tolerarea nedreptății și prin impunitatea de care beneficiază mârșăvia și furtul legalizat. O politică sănătoasă presupune o doctrină, conducători buni și dragoste de Țară și Neam. A existat în anii nouăzeci ai secolului trecut un curent național. Se schițase o doctrină. Din nefericire promotorii ei nu au avut destulă forță pentru a o desăvârși și pentru a o aplica. Prin educație înțeleg mai ales formarea morală. Formarea fizică și intelectuală nu au nicio valoare fără formarea morală. Musculatura trădătorului, studiile și inteligența sa sunt folosite în scopuri dăunătoare celor în mijlocul cărora trăiește. Întreaga știință omenească nu va suplini niciodată valoarea morală a individului. Omul e om prin moralitatea sa și nu prin ceea ce știe. Nu am realizat nimic pentru Patrie și pentru Biserică dacă formăm savanți, scriitori, filozofi, economiști care reneagă idealul național și renunță la credința lor strămoșească. Formarea morală, formarea caracterelor e baza oricărei reînnoiri politice. Ea ne va da conducători adevărați și prin dezvoltarea sentimentului național va favoriza elaborarea unei doctrine și aplicarea ei în practică. Lipsa de formare morală e una din principalele cauze ale eșecurilor noastre. Decăderea morală a cetățenilor duce la anemierea întregului organism național. Suntem continuatorii strămoșilor noștri, existăm datorită generațiilor trecute, forța noastră stă în ceea ce au realizat ele. Un popor crește viguros și puternic doar dacă rămâne supus condițiilor care l-au format și i-au asigurat dăinuirea. Abandonarea tradițiilor, a credințelor religioase, a virtuților, a limbii vorbite distruge sentimentul național și aservește Națiunile. Suveranitatea națională e un drept fundamental fără de care toate celelate drepturi ale omului nu pot fi garantate. Fără întreținerea sentimentului național de către familie și școală nu putem spera la o redresare individuală și colectivă, la reînsuflețirea Neamului nostru care luptă din greu pentru viața lui și vom rămâne gârboviți sub povara unui viitor care ne e prezentat deliberat întunecat pentru a ni se ucide speranța. Trebuie să menținem în familie, în școală, în societate viața românească, credința creștin ortodoxă, limba română și tradițiile noastre. Această întoarcere la noi înșine nu se va putea face fără înțelegerea idealului național. Înțelgerea idealului național va influența direct viața politică și-o va asana în profunzime. Atașați de tradițiile noastre și bazându-ne pe adevărurile sesizate în urma căutării a ceea ce ne e specific vom putea înfrunta mai ușor dificultățile. Nu vom mai fi niciodată dezorientați sau pradă îndoielilor. Vor fi fiind printre noi destui oameni în stare să ne înțeleagă și să ne conducă așa cum ne dorim, iar dacă ne va trebui o doctrină o vom găsi întipărită în noi înșine. Predescu Virgil |
Eu as fi scris in ordinea: Dumnezeu, familie, patrie...desi pentru tara nu prea am facut mare lucru, ba chiar in ultima vreme am mai si vorbit-o de rau.
As vrea sa am o imagine mai buna sincer...dar cand vad optiunile per ansamblu ale romanilor imi vine sa rad (ex in sondaje Dan Diaconescu are mai mari sanse decat Isarescu sa fie presedinte) |
Citat:
Ne iubim frații pentru că sunt frații noștri chiar dacă uneori nu ne place ce fac. |
SPUNE-I FIULUI TĂU!
de Barack Obama 1. Vei apăra trei lucruri: Onoarea, familia, Patria. 2. Vei prețui trei lucruri: Curajul, sinceritatea, recunoștința. 3. Vei evita trei lucruri: Lenea, trufia, umilința. 4. Vei controla trei lucruri: Caracterul, limbajul, purtarea. 5. Vei detesta trei lucruri: Hoția, nedreptatea, nerecunoștința. 6. Vei combate trei lucruri: Minciuna, răutatea, lașitatea. 7. Vei apăra trei lucruri: Sinceritatea, libertatea, vitejia. 8. Vei cultiva trei lucruri: Iubirea, milostenia, smerenia. 9. Și, în sfârșit, nu vei uita niciodată trei lucruri: Rugăciunea, generozitatea, iertarea. Traducere de Pârvu Ana Maria |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 07:06:03. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.